Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 490/2014. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 490/2014 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 25-11-2014 în dosarul nr. 664/118/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR.490/CM
Ședința publică din data de 25 noiembrie 2014
Complet specializat pentru cauze privind
conflicte de muncă și asigurări sociale
Completul compus din:
Președinte - M. B.
Judecător – J. Z.
Grefier - G. I.
Pe rol, soluționarea apelului civil formulat de recurenta reclamantă T. V. – domiciliată în municipiul Medgidia, ..13A, județul C. prin Organizația Sindicală „Sindicatul Sanitas C.”, împotriva sentinței civile nr.1385 din data de 02 iunie 2014, pronunțată de Tribunalul C. în dosarul civil nr._ în contradictoriu cu intimatul pârât S. ORĂȘENESC MEDGIDIA – cu sediul în municipiul Medgidia, ..18, județul C., având ca obiect – drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru apelanta reclamantă – avocat C. R. – în substituirea avocatului titular B. A. M. – în baza împuternicirii avocațiale de substituire depusă la dosar, iar pentru intimatul pârât se prezintă consilier juridic T. L. M. – în baza împuternicirii nr._/24.11.2014 depusă la dosar.
Procedura este legal îndeplinită cu respectarea dispozițiilor prevăzute de art.153 și următoarele Cod procedură civilă.
Apelul este declarat în termen, motivat și scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință prin care s–au evidențiat părțile, obiectul litigiului, mențiunile privitoare la îndeplinirea procedurii de citare și stadiul procesual.
Apărătorul apelantei reclamante, solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat.
În ceea ce privește excepția dreptului material la acțiune pentru capetele doi și trei al cererii de chemare în judecată precizează că instanța de fond a reținut că potrivit art.268 lit.”c” Codul muncii, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate.
Urmare a soluționării de către Tribunalul C. a dosarului nr._, pârâta a fost obligată să îi plătească reclamantei drepturile salariale astfel cum acestea au fost stabilite la art.96 lit.”d” din Contractul colectiv de muncă la nivelul unității pârâte, cu ocazia soluționării acelei cauze neluându-se în discuție diferențele între drepturile salariale stabilite prin Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate și Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură.
După ce instanța de fond reține că sumele pretinse de reclamantă sunt drepturi salariale, în ceea ce privește data de la care începe să curgă termenul de 3 ani, acesta reține în mod nefondat că acțiunea fiind introdusă la data de 28.01.2014, iar minorul s-a născut la data de 04.11.2008, instanța a apreciat că termenul de 3 ani prevăzut de art.268 alin.1 lit.”c” era împlinit la data sesizării instanței.
Solicită a se avea în vedere că prin acțiune a solicitat plata diferenței dintre suma de 630 lei achitată în noiembrie 2011 și suma de 1880 lei, sumă ce reprezintă un salariu de bază al apelantei reclamante, solicitând astfel obligarea intimatei pârâte la plata sumei de 1250 lei.
În ceea ce privește constatarea faptului că îi sunt aplicabile dispozițiile Contractului colectiv de muncă la nivel de ramură sanitară, art.96 lit.”c” din Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură sanitară pentru anii 2008-2010, instanța a dispus respingerea acestui capăt de cerere pe considerentul faptului că nu a fost investită cu o acțiune în constatarea nulității art.96 lit.”d” din Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate sanitară pentru anii 2008-2010.
Solicită a se observa că prin acțiunea introductivă a solicitat să se constate faptul că îi sunt aplicabile reclamantei dispozițiile art.96 lit.”c” din Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură sanitară, Contract colectiv de muncă superior ca forța contractului colectiv de muncă de la nivelul unități sanitare, respectiv că reclamanta este beneficiara unei indemnizații acordate mamei reprezentând echivalentul unui salariu de bază pentru nașterea copilului, iar nu unui salariu mediu, astfel cum prevedeau dispozițiile art.96 lit.”d” din Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate sanitară.
Consideră că instanța de fond se putea pronunța pe acest capăt de cerere chiar dacă nu s-a formulat capăt de cerere distinct privind anularea art.96 lit.”d” din Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate sanitară.
Nu solicită obligarea intimatei pârâte la plata cheltuielilor de judecată.
Reprezentantul intimatei pârâte solicită respingerea apelului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii apelate.
Cu privire la primul motiv de apel formulat de reclamantă, solicită admiterea excepției prescripției dreptului material la acțiune conform art.248 Cod procedură civilă.
Față de împrejurarea că reclamanta a introdus acțiunea ce are ca prim obiect recunoașterea acestor drepturi salariale în data de 28 ianuarie 2014 iar minorul s-a născut la data de 04 noiembrie 2008, consideră că termenul de 3 ani prevăzut de textul de lege mai sus menționat era îndeplinit la data sesizări instanței.
Cu privire la cel de-al doilea motiv prin care se solicită aplicarea Contractului colectiv de muncă la nivel de ramură sanitară pentru anii 2008-2010 și nu cel de la nivel de unitate sanitară pentru anii 2008-2010, solicită admiterea excepției prescripției dreptului material la acțiune conform art.248 Cod procedură civilă.
Mai mult decât atât reclamanta a solicitat în data de 24.04.2010 și a obținut prin sentința civilă nr.2082/15.12.2010 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._ plata drepturilor salariale respectiv plata unui salariu mediu pe unitate pentru nașterea copilului, stabilindu-se implicit că sunt aplicabile dispozițiile art.96 alin.2 lit.”c” din Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate sanitară pentru 2008-2010, drepturi pe care partea pe care o reprezintă le-a achitat reclamantei.
Curtea rămâne în pronunțare asupra apelului civil formulat în cauză.
CURTEA
Cu privire la apelul civil de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanta sub nr._ /28.01.2014, reclamanta T. C. V. prin Organizația Sindicală Sindicatul Sanitas C. a solicitat în contradictoriu cu S. Orășenesc Medgidia:
- să se constate că este beneficiara drepturilor salariale prevăzute de art.96 lit.c din CCM la nivel de ramură sanitară pentru anii 2008-2010, respectiv a indemnizației acordate mamei reprezentând echivalentul unui salariu de bază pentru nașterea unui copil;
- să se constate că dispozițiile art.96 lit.d din CCM la nivel de unitate sanitară pentru anii 2008-2010 sunt contrare dispozițiilot art.96 lit.c din CCM la nivel de ramură sanitară pentru anii 2008-2010;
- obligarea pârâtei la plata diferenței dintre indemnizația achitată cu titlu de ajutor de naștere constând în echivalentul unui salariu mediu pe unitate (suma de 630 lei) și indemnizația ce trebuia achitată conform art.96 lit. c din CCM la nivel de ramură sanitară, constând într-un salariu de bază al reclamantei aferent lunii noiembrie 2008, actualizată cu indicele de inflație precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a aratat că în noiembrie 2008 ocupa funcția de Director de îngrijiri în cadrul Spitalului Muncipal Medgidia, perioadă în care a născut. La data rspectivă, la nivelul unității sanitare era în vigoare CCM la nivel de unitate pentru anii 2007-2010, care avea stipulat la art.l96 lit.d obligația pârâtei de a plăti ca și drept salarial o sumă echivalentă cu un salariu mediu pe unitate plătit mamei salariate pentru nașterea fiecărui copil sau dacă mama nu este salariată un salariu de bază tatălui, după caz. Acsete dispoziții sunt contrare celor cuprinse în art.96 lit.c din CCM la nivel de ramură sanitară pentru anii 2008-2010 care stipulează că drepturile salariale cuprind un salariu de bază plătit de unitate mamei, pentru nașterea fiecărui copil, iar dacă mama nu este salariată, soțul acesteia beneficiază de plata unui salariu de bază. Raportat la disp. art.2 din CCM la nivel de ramură sanitară potrivit cărora acesta se aplică și produc efecte în toate unitățile sanitare, indiferent de forma de organizare, de proveniența capitalului, de modul de finanțare și de caracterul activității, la disp. art.9 alin.1 din CCM la nivel de ramură în conformitate cu care contractele colective de mună la nivel de unități, instituții sanitare precum și contractele individuale de muncă nu vor putea prevedea drepturi salariale sub limitele prevăzute în contractul colectiv de muncă la nivel de ramură sanitară, dar și disp. art.11 din Codul muncii potrivit căruia clauzele CIM nu pot conține prevederi contrare sau drepturi sub nivelul minim stabilit prin acte normative ori prin contracte colective de muncă, rezultă că reclamanta era beneficara disp. art.96 li.c din CCm la nivl de ramură iar nu cele cuprinse la ar.96 lit. d din CCM la nivel de unitate, care prevăd drepturi salariale inferioare. În același sens sunt și disp. art.32 alin.3 din Legea nr.62/2011 potrivit cărora contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celor stabilite prin contractul colectiv de muncă aplicabil încheiat la nivel superior.
În drept, au fost invocate CCM la nivel de ramură 2008-2010, Legea nr.130/1996, Codul muncii.
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a invocat exceptia autorității de lucru judecat pentru primul capăt de cerere raportat la sentința civilă nr.2082/15.12.2010. În ceea ce privește celelalte capete de cerere, pârâta a arătat că acestea sunt tardive și neavenite.
În drept, au fost invocate disp. Legii nr.53/2003 și ale Codului de procedură civilă.
La termenul de judecată din data de 26.05.2014, instanța a respins ca neîntemeiată excepția autorității de lucru judecat însă a invocat din oficiu excepția prescripției dreptului material la acțiune cu privite la capetele 3 și 4 din cererea de chemare în judecată.
Prin sentința civilă nr. 1385/02.06.2014 Tribunalul C. a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune și a respins cererea reclamantei privind plata diferenței dintre indemnizația achitată cu titlu de ajutor de naștere constând în echivalentul unui salariu mediu pe uniate și indemnizația constând într-un salariu de bază aferent lunii noiembrie 2008, ca prescrisă.
A respins cererile în constatare, ca neîntemeiate.
Pentru a dispune astfel, instanța de fond a avut în vedere următoarele aspecte:
Potrivit art 268 lit c din Codul muncii, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate: c) în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator.
Din textul de lege citat mai sus rezulta ca pentru drepturile salariale termenul de prescripție al dreptului la acțiune este de 3 ani.
Conform art.96 alin.2 lit.c din CCM la nivel de unitate sanitară pe perioada 2008-2010 drepturi salariale cuprind un salariu mediu pe unitate, plătit de unitate mamei, pentru nașterea fiecărui copil, dacă mama nu este salariată, soțul acesteia beneficiază de plata unui salariu de bază.
Potrivit art.96 alin.2 lit.d din CCM la nivel de ramură sanitară pe perioada 2008-2010, publicat în Monitorul Oficial, Partea V nr.16/20.10.2008, drepturi salariale cuprind un salariu de bază, plătit de unitate mamei, pentru nașterea fiecărui copil, dacă mama nu este salariată, soțul acesteia beneficiază de plata unui salariu de bază.
Astfel, drepturile pretinse de reclamantă, respectiv diferența dintre cele două indemnizații, au natura unor drepturi salariale.
Cum actiunea a fost introdusa la data de 28.01.2014, iar minorul s-a născut la data de 4.11.2008, instanta a apreciat ca termenul de 3 ani prevazut de art. 268 alin. 1 lit. c, era implinit la data sesizarii instantei astfel ca a admis exceptia prescriptiei dreptului material la actiune intemeiata pe dispozitiile art. 268 alin 1 lit c din Codul muncii și aa respins cererea reclamantei privind plata diferenței dintre cele două indemnizații, ca prescrisă.
În ceea ce privește cererile în constatare formulate de către reclamantă privind împrejurarea că este beneficiara drepturilor salariale prevăzute la art.96 lit.c din CCM la nivel de ramură sanitară pentru perioada 2008-2010 iar aceleași dispoziții din CCM la nivel de unitate sanitară pentru anii 2008-2010 sunt contrare primelor, instanța a reținut că, într-adevăr potrivit art.132 alin.3 din Legea nr.62/2011, contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celor stabilite prin contractul colectiv de muncă aplicabil încheiat la nivel superior, însă conform art.142 alin.2 din aceeași lege, nulitatea clauzelor contractuale se constată de către instanțele judecătorești competente, la cererea părții interesate, fie pe cale de acțiune, fie pe cale de excepție.
Or, în cazul de față, instanța nu a fost învestită cu o acțiune în constatarea nulității prevederilor art.96 lit.c din CCM la nivel de unitate sanitară pentru anii 2008-2010. De asemenea în lipsa acestui capăt de cerere, instanța nu poate analiza nici apărarea pârâtei privind tardivitatea acestor capete de cerere.
Mai mult decât atât, prin sentința civilă nr. 2082/15.12.2010 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._, s-a admis acțiunea reclamantei, pârâta fiind obligată să plătească acesteia un salariu mediu pe unitate pentru nașterea copilului, stabilind implicit că îi sunt aplicabile disp. art.96 alin.2 lit.c din CCM la nivel de unitate pentru 2008-2010.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta T. V. formulând următoarele critici:
In ceea ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru capetele 2 si 3 ale cererii de chemare in judecată, consideră nefondate argumentările instanței, având in vedere următoarele aspecte:
Sub un prim aspect, solicită instanța a observa faptul că a solicitat prin această acțiune plata diferenței dintre suma de 630 lei achitată in noiembrie 2011 și suma de 1880 lei, sumă ce reprezenta un salariu de baza al recurentei,
A învederat astfel, faptul că dreptul său de a pretinde plata sumei de 1250
lei a început să curgă de la data la care intimata i-a achitat suma de 630 lei,
respectiv din luna noiembrie 2011, situație in care la momentul formulării acțiunii ce a format obiectul prezentei cauze pe fond, termenul de 3 ani, prevăzut de art. 268 ali.1 lit. c nu se împlinise.
Mai mult, termenul de 3 ani prevăzut de art. 268 alin.1 lit. c, fiind un termen
de prescripție, devin incidente si cazurile de întrerupere a termenului de
prescripție prevăzut de art. 2537 pct. 2 cod civil coroborat cu art. 2539 cod civil,
situație in care pe toată perioada soluționării dosarului_, cursul
prescripției a fost întrerupt, iar o nouă prescripție a început sa curgă de la data
rămânerii irevocabile a sentinței civile nr. 2082/15.12.2010.
Astfel, in mod nefondat a apreciat instanța de fond faptul că termenul
prescripției a început să curgă de la data nașterii copilului, iar nu de la data
plății sumei de 630 lei, în condițiile in care prin prezenta acțiune a solicitat
plata diferenței indemnizației, respectiv cel mult de la data rămânerii
irevocabile a sentinței nr. 2082/2010.
2. In ceea ce privește constatarea faptului că ii sunt aplicabile dispozițiile CCM la nivel de ramură sanitară, art. art. 96 lit. c din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură sanitară pentru anii 2008-2010, instanța a dispus respingerea acestui capăt de cerere pe considerentul faptului că nu a fost investita cu o acțiune in constarea nulității art. 96 lit. d din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate sanitară pentru anii 2008-2010. Consideră că optica instanței de fond este eronata, având in vedere următoarele:
Solicită a se observa faptul ca prin acțiunea introductivă a solicitat să se constate faptul ca îi sunt aplicabile dispozițiile art. 96 lit. c din CCM la nivel de ramură sanitară, contract colectiv de muncă superior ca forță contractului colectiv de muncă de la nivelul unității sanitare, respectiv că este beneficiara unei indemnizații acordate mamei, reprezentând echivalentul unui salariu de bază pentru nașterea copilului, iar nu unui salariu mediu, astfel cum prevedeau dispozițiile art. 96 lit d din CCM la nivel de unitate sanitara.
Consideră că instanța de fond se putea pronunța pe acest capăt de cerere, chiar dacă nu a formulat capăt de cerere distinct privind anularea art. 96 lit. d din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate sanitară.
Astfel, din întreaga argumentare a acțiunii introductive a învederat faptul că atâta vreme cât intimata a înțeles să îi plătească, după expirarea valabilității CCM la nivel de unitate sanitară și in temeiul unei sentințe judecătorești o indemnizație egală cu salariul mediu pe unitate, indemnizație nelegală si contrară dispozițiilor CCM la nivel de ramură sanitară, instanța, in temeiul unei acțiuni in constatare putea să constate faptul că recurenta este beneficiara drepturilor salariale prevăzute la art. 96 lit. c din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură sanitară pentru anii 2008-2010, respectiv a indemnizației acordate mamei reprezentând echivalentul unui salariu de bază pentru nașterea unui copil.
Pentru toate aceste considerente solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, cu consecința modificării sentinței instanței de fond in sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată. In drept, art. 483 si urm. cod procedură civilă.
Analizând sentința apelată în raport de criticile formulate, de probele administrate și de dispozițiile legale incidente în cauză, Curtea constată că apelul este nefondat.
- Excepția prescripției dreptului la acțiune, a fost corect soluționată de către instanța de fond deoarece termenul de 3 ani pentru a pretinde un drept de natură salarială se calculează de la data nașterii dreptului la acțiune iar în cazul reclamantei dreptul sau la plata diferenței dintre indemnizația achitată cu titlu de ajutor de naștere și cea stabilita de art.96 lit. c din CCM la nivel de ramură sanitară, s-a nascut la data nasterii copilului respectiv 4.11.2008 și nicidecum la data când a devenit irevocabilă sentința civilă nr. 2082/15.12.2010 prin care pârâtă a fost obligată- conform cererii reclamantei de la acea data, la plata indemnizatiei.
Nu se poate reține nici apărarea conform căreia termenul de prescripție a fost întrerupt prin formularea cererii de chemare în judecată anterioare în conformitate cu dispozițiile art. 2537 pct. 2 Cod procedură civilă deoarece cererea care a făcut obiectul dosarului civil nr._ a vizat obligarea paratului la plata indemnizației calculată în raport de dispozițiile art. 94 alin.2 din CCM la nivel de unitate și nicidecum conform CCM la nivel de ramură sanitară așa cum se pretinde prin acțiunea de față.
- Este de asemenea nefondată cererea prin care s-a solicitat să se constate că reclamanta este beneficiara drepturilor salariale prevăzute de art.96 lit.c din CCM la nivel de ramură sanitară pentru anii 2008-2010, respectiv a indemnizației acordate mamei reprezentând echivalentul unui salariu de bază pentru nașterea unui copil și că dispozițiile art.96 lit.d din CCM la nivel de unitate sanitară pentru anii 2008-2010 sunt contrare dispozițiilot art.96 lit.c din CCM la nivel de ramură sanitară pentru anii 2008-2010.
Indiferent de denumirea dată de reclamanta acestui capăt de cerere în realitate se urmărește tot o constatare a inopozabilității clauzei din CCM la nivel de unitate în condițiile în care chiar reclamanta a investit anterior instanța cu o cerere prin care a solicitat să se constate că este îndreptățită la plata unei indemnizații întemeiată chiar pe aceste dispoziții din CCM la nivel de unitate recunoscându-le în acest fel valabilitatea.
Astfel, prin sentința civilă nr. 2082/15.12.2010 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._, s-a admis acțiunea reclamantei iar pârâta a fost obligată să plătească acesteia un salariu mediu pe unitate pentru nașterea copilului, stabilindu-se că reclamantei îi sunt aplicabile dispozițiile art.96 alin.2 lit.c din CCM la nivel de unitate pentru 2008-2010.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 480 Cod procedură civilă apelul declarat împotriva sentinței civile nr. 1385/02.06.2014 pronunțată de Tribunalul C. va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul civil formulat de recurenta reclamantă T. V. – domiciliată în municipiul Medgidia, ..13A, județul C. prin Organizația Sindicală „Sindicatul Sanitas C.”, împotriva sentinței civile nr.1385 din data de 02 iunie 2014, pronunțată de Tribunalul C. în dosarul civil nr._ în contradictoriu cu intimatul pârât S. ORĂȘENESC MEDGIDIA – cu sediul în municipiul Medgidia, ..18, județul C., ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 25 noiembrie 2014.
Președinte, Judecător,
M. B. J. Z.
Grefier,
G. I.
Jud.fond – A.C.
Red. dec.jud. M.B./18.12.2014
Tehnored.m.r.Gref.G.I./4 ex.
Data: 22.12.2014
Emis 2 comunicări/16.01.2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
Î N C H E I E R E
Ședința publică din data de 25 noiembrie 2014
Complet specializat pentru cauze privind
conflicte de muncă și asigurări sociale
Completul compus din:
Președinte - M. B.
Judecător – J. Z.
Judecător – M. S. S.
Grefier - G. I.
S-a luat în examinare recursul civil formulat de recurenta reclamantă T. V. – domiciliată în municipiul Medgidia, ..13A, județul C. prin Organizația Sindicală „Sindicatul Sanitas C.”, împotriva sentinței civile nr.1385 din data de 02 iunie 2014, pronunțată de Tribunalul C. în dosarul civil nr._ în contradictoriu cu intimatul pârât S. ORĂȘENESC MEDGIDIA – cu sediul în municipiul Medgidia, ..18, județul C., având ca obiect – drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru recurenta reclamantă – avocat C. R. – în substituirea avocatului titular B. A. M. – în baza împuternicirii avocațiale de substituire depusă la dosar, iar pentru intimatul pârât se prezintă consilier juridic T. L. M. – în baza împuternicirii nr._/24.11.2014 depusă la dosar.
S-a făcut referatul oral asupra cauzei de către grefierul de ședință prin care s-a evidențiat faptul că la dosar s-au depus de recurenta reclamantă T. V., precizări cu privire la calea de atac, în sensul că aceasta este apelul.
Curtea pune în discuția părților, calificarea căii de atac, având în vedere dispozițiile art.214 din Legea nr. 62/2011.
Reprezentanții prezenți ai părților având pe rând cuvântul, susțin că în conformitate cu dispozițiile art.214 din Legea nr. 62/2011 prezenta cale de atac este apelul.
CURTEA
Deliberând, în raport de prevederile art. 214 din Legea nr. 62/2011, califică calea de atac exercitată în cauză ca fiind apelul;
În consecință;
DISPUNE:
Ca urmare a recalificării căii de atac, potrivit dispozițiilor art. 99 alin. 3 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, completul de judecată va fi format din primii 2 judecători ai completului de recurs, respectiv din doamnele judecător M. B. și J. Z..
Pronunțată în ședință publică azi, 25 noiembrie 2014.
Președinte, Judecător, Judecător,
M. B. J. Z. M. S. S.
Grefier,
G. I.
| ← Acţiune în răspundere patrimonială. Decizia nr. 151/2014.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 65/2014.... → |
|---|
