Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 355/2014. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 355/2014 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 07-10-2014 în dosarul nr. 2895/88/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 355/CM
Ședința publică din 07 octombrie 2014
Complet specializat pentru cauze privind
conflictele de muncă și asigurări sociale
PREȘEDINTE - R. A.
JUDECĂTOR - M. B.
GREFIER - M. D.
Pe rol soluționarea apelului civil declarat de apelanta pârâtă C. NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE „CFR” S.A. - SUCURSALA CENTRUL REGIONAL DE EXPLOATARE, ÎNTREȚINERE ȘI REPARAȚII CF C., cu sediul în C., ., . civile nr. 128 din 22 ianuarie 2014 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr._, având ca obiect drepturi bănești, în contradictoriu cu intimații reclamanți N. L., C. A., S. I., P. V. L., B. M., L. C., S. L., T. F.-F., C. V., V. V., S. Ș., M. Ș., D. M., D. G., N. A. M., R. L. I., T. V., CARASÎZ G., I. M., P. I., E. M., I. M., B. E., P. L., P. G., C. Ș., M. V., P. M., N. M., C. I., P. M., M. V., C. L., L. G., L. N., I. V., C. V., M. G., P. P., S. T., V. M., G. V. și V. I., toți cu domiciliul procesual ales în C., .. 20, . de Avocat D. G. și intimata pârâtă C. NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE „CFR” S.A., cu sediul în București, .. 38, sector 1.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru apelanta pârâtă C. Națională de Căi Ferate „CFR” S.A. - Sucursala Centrul Regional de Exploatare, Întreținere și Reparații CF C., consilier juridic P. A., în baza delegației de reprezentare F.N. din 06 octombrie 2014 pe care o depune la dosar și pentru intimații reclamanți, avocat A. C. A., în substituire pentru avocat G. D., în baza delegației de substituire F.N. din 06 octombrie 2014 pe care o depune la dosar, lipsind intimata pârâtă C. Națională de Căi Ferate „CFR” S.A.
Procedura este legal îndeplinită, cu respectarea dispozițiilor art. 155 și următoarele Cod procedură civilă.
Apelul este declarat și motivat în termenul legal prevăzut de lege și scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul oral asupra cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Întrebat fiind părțile, prin reprezentanți, arată că nu mai au alte cereri de formulat, probe de propus sau excepții de invocat, solicitând cuvântul pe fond.
Curtea, luând act de declarația părților, prin reprezentanți, în sensul că nu mai sunt cereri de formulat, probe de propus sau excepții de invocat, în temeiul dispozițiilor art. 392 Cod procedură civilă declară deschise dezbaterile și acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Reprezentantul apelantei pârâte C. Națională de Căi Ferate „CFR” S.A. - Sucursala Centrul Regional de Exploatare, Întreținere și Reparații CF C., având cuvântul solicită admiterea apelului și schimbarea sentinței apelate, în sensul respingerii în tot a pretențiilor reclamanților, inclusiv a cheltuielilor de judecată. Arată că nu solicită cheltuieli de judecată.
Urmează a se avea în vedere prevederile contractului colectiv de muncă 2009-2010 și actul adițional nr. 2591/2009, care reglementează faptul că, în perioada anului 2010, la nivel de unitate, nu se acordă drepturile bănești menționate în hotărârea primei instanțe.
Apărătorul intimaților reclamanți, având cuvântul solicită a se observa că aprecierile instanței de fond asupra situației de fapt au fost corecte. Nu există motive de netemeinicie sau nelegalitate a sentinței atacate, motiv pentru care pune concluzii de respingere a apelului ca nefondat, fără cheltuieli de judecată.
Fiind lămurită cu privire la cauza dedusă judecății, în conformitate cu dispozițiile art. 394 alin.1 Cod procedură civilă, instanța declară dezbaterile închise și rămâne în pronunțare asupra apelului.
CURTEA
Asupra apelului civil de față:
Prin cererea adresată Tribunalului Tulcea la data de 11 noiembrie 2013 sub nr._, reclamanții N. L., C. A., S. I., P. V. L., B. M., L. C., S. L., T. F.-F., C. V., V. V., S. Ș., M. Ș., D. M., D. G., N. A. M., R. L. I., T. V., Carasîz G., I. M., P. I., E. M., I. M., B. E., P. L., P. G., C. Ș., M. V., P. M., N. M., C. I., P. M., M. V., C. L., L. G., L. N., I. V., C. V., M. G., P. P., S. T., V. M., G. V. și V. I., pin reprezentant legal Cabinet Avocat D. G., au chemat în judecată pârâtele C. Națională de Căi Ferate „CFR” S.A. - Sucursala Centrul Regional de Exploatare, Întreținere și Reparații CF C. și C. Națională de Căi Ferate „CFR” S.A., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea acestora la plata către reclamanți a drepturilor salariale reprezentând prima de C. 2010 - câte o sumă stabilită la nivelul clasei I de salarizare, actualizată cu indicele de inflație la data plății, a salariului suplimentar pe anul 2010, echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv, actualizat cu indicele de inflație la data plății și plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.
În motivarea cererii reclamanții au arătat că au calitatea de salariați ai pârâtei, desfășurându-și efectiv activitatea în cadrul Sucursalei Centrul Regional de Exploatare, Întreținere și Reparații CF C..
S-a mai arătat că prin art. 71 din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de G. de Unități din Transportul Feroviar pentru anii 2006 - 2008 înregistrat la M.M.S.S.F. sub nr. 2836/28.12.2006 s-a instituit obligația angajatorilor de a acorda salariaților, (în afara ajutoarelor la care au dreptul potrivit legii) și a unui ajutor material stabilit cel puțin la nivelul clasei I de salarizare (prime pentru Ziua Feroviarului 2010, prima de P. 2010, prima de C. 2010).
Contractul colectiv de muncă a fost încheiat inițial pe o durată de 24 de luni de la data înregistrării, însă ulterior, prin act adițional (nr. 370/20.06.2008) contractul a fost prelungit cu încă 24 de luni.
În ceea ce privește cuantumul sumei cuvenite fiecărui reclamant, aceasta urmează să fie stabilită prin raportare la același temei contractual (art. 71), nu mai puțin de nivelul clasei I de salarizare.
Au mai precizat reclamanții că, obligația de plată a acestor drepturi salariale a fost preluată și în CCM încheiat la nivelul Companiei Naționale de Căi Ferate CFR S.A. pe anii 2009-2010 (prelungit prin Act adițional până la 31.01.2011). Astfel, art. 65 din acest Contract instituie aceeași obligație de plată în sarcina angajatorului, singura limitare fiind în cazul salariaților care în cursul anului respectiv au absentat nemotivat de la locul de muncă mai mult de 1 zi, au fost sancționați pentru consum de băuturi alcoolice sau la data acordării ajutorului se aflau în concediu fără plată pentru o perioadă de 1 an.
Clauzele contractelor colective de muncă produc efecte pentru toți salariații angajatorului, în cazul contractelor colective de muncă încheiate la acest nivel, pentru toți salariații încadrați la angajatorii care fac parte din grupul de angajatori pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă la acest nivel, pentru toți salariații încadrați la toți angajatorii din ramura de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă la acest nivel și pentru toți salariații încadrați la toți angajatorii din țară, în cazul contractului colectiv de muncă la nivel național.
S-a mai arătat că din nerespectarea prevederilor legale menționate anterior, a rezultat un prejudiciu în patrimoniul reclamanților, egal cu primele neîncasate pentru Ziua Feroviarului 2010, prima de P. 2010, prima de C. 2010 (fiecare dintre acestea reprezentând câte o sumă stabilită la nivelul clasei I de salarizare).
Față de momentul promovării prezentei acțiuni, au mai solicitat reclamanții obligarea pârâtelor la plata drepturilor salariale reprezentând prima datorată pentru C. 2010 echivalentă cu o sumă stabilită la nivelul clasei I de salarizare, actualizată cu indicele de inflație la data plății efective.
De asemenea, au mai menționat că prin art. 32 (1) din CCM încheiat la nivelul Companiei Naționale de Căi Ferate CFR S.A. s-a instituit în sarcina angajatorului obligația de a plăti salariaților, pentru munca desfășurată în cursul unui an calendaristic (după expirarea acestuia), un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv.
Criteriile care condiționează acordarea salariului suplimentar au fost inserate în Anexa 6 a Contractului, în care se arată că acesta se plătește o singură dată, de beneficiul acestui drept fiind lipsiți salariații cărora în perioada aferentă acordării acestuia li s-a aplicat una din următoarele sancțiuni: retrogradarea din funcție sau categorie, în cadrul aceleiași profesii pentru o perioadă de 60 de zile, desfacerea disciplinară a contractului de muncă, retragerea disciplinară, pe o perioadă de 1-6 luni din funcții care concura la siguranța circulației trenurilor și trecerea într-o funcție inferioară, înlocuirea disciplinară din funcții care concura la siguranța circulației trenurilor, salariații cărora în cursul anului calendaristic respectiv li s-au aplicat repetat sau cumulat sancțiunea de retragere a uneia sau mai multor clase de salarizare, salariații cărora li s-a desfăcut contractul de muncă în conformitate cu art. 61 lit. “b”, “d”, 56 lit. “g”, “h” din Codul Muncii, precum și salariaților care, în cursul anului calendaristic respectiv, au absentat nemotivat de la serviciu mai mult de 1 zi, respectiv 1 tură.
Au mai precizat reclamanții că, din formularea expresă a clauzei mai sus expuse, rezultă că angajatorul și-a asumat obligația acordării acestui salariu suplimentar și că această clauză își produce efectele asupra contractelor individuale de muncă ale tuturor salariaților, creând în favoarea acestora drepturi asupra cărora nu se poate tranzacționa sau renunța (art. 38 Codul Muncii). În acest sens, prin art. 40 alin. 2 lit. “c” din Codul Muncii raportat la 243 Codul Muncii (executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți), art. 30 din Legea nr. 130/1996, se instituie obligația angajatorului de a acorda toate drepturile ce decurg din lege, din Contractul colectiv de munca aplicabil și contractele individuale de muncă, singura condiționare fiind cea arătată în anexa 6 la Contractul colectiv de muncă.
Această obligație este de altfel instituită prin Contractul Colectiv de Munca la nivel de grup de unități CFR pe anul 2006, prelungit prin act adițional până în 2011, art. 30 (1) arătând că „pentru munca ireproșabilă desfașurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, salariații unităților feroviare vor primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv.
Au mai arătat reclamanții că potrivit prevederilor art. 241 (1) Codul Muncii (în vigoare la acel moment), clauzele contractelor colective de muncă produc efecte pentru toți salariații angajatorului, în cazul contractelor colective de muncă încheiate la acest nivel și pentru toți salariații încadrați la angajatorii care fac parte din grupul de angajatori pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă la acest nivel.
În drept, reclamanții și-au întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 969 - 970 Cod civil, art. 241 alin. 1 Codul Muncii, art. 11 alin. 1 din Legea 136/1990, CCM la nivel de grup de unități din transportul feroviar nr. 2836/2006; CCM unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 nr. 722/2008 din 24.01.2008.
În dovedire, reclamanții au depus la dosar, în copie, cărțile de identitate și carnetele de muncă.
La data de 25 noiembrie 2013 pârâta C. Națională de Căi Ferate CFR S.A. – Sucursala Centrul Regional de Exploatare, Întreținere și Reparații CF C. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii formulată de reclamanți ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, ca fiind prescrisă, respectiv ca neîntemeiată și nelegală.
În ceea ce privește - prima de C. pentru anul 2010, pârâta a mai arătat că nu există temei în Contractul Colectiv de Muncă pentru acordarea acestor drepturi, iar potrivit Actului Adițional la Contractul Colectiv de Muncă, înregisrat sub nr. 1718/22,04.2010 la Agenția Pentru Prestații Sociale a Municipiului București se prevede la art. 65 că pentru anul 2009-2010 nu se acordă ajutoare materiale cu ocazia sărbătorilor de P., C. și Ziua Feroviarului:
În ceea ce privește capătul de cerere privind salariul suplimentar pentru anul 2010 s-a mai arătat că în conformitate cu art. 32 din Contractele Colective menționate „pentru munca desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, personalul companiei va primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv. Salariul suplimentar se poate acorda și trimestrial, în baza hotărârii Consiliului de Administrație, luată cu acordul delegaților aleși ai sindicatelor.
În acest caz, cuantumul anual al salariului suplimentar va fi echivalent cu un salariu de bază mediu lunar realizat. Din veniturile realizate - fondul necesar pentru acordarea acestui salariu se constituie lunar în cadrul fondului de salarii în procent de până la 10 % din fondul de salarii realizat lunar”.
A mai arătat pârâta, că C.N. C.F. „CFR” – S.A. este societate comercială pe acțiuni cu capital social integral vărsat de statul român în calitate de acționar unic care își exercită drepturile și obligațiile prin Ministerul Transporturilor.
Potrivit prevederilor art. 22 alin. (1) din H.G. nr. 581/1998 privind înființarea Companiei Naționale dc Căi Ferate “C.F.R”" - S.A prin reorganizarea Societății Naționale a Căilor Ferate C.F.R. își stabilește bugetul propriu de venituri și cheltuieli care se aprobă de către Guvern, la propunerea Ministerului Transporturilor, cu avizul Ministerului Muncii și Protecției Sociale și al Ministerului Finanțelor, excepție fiind anii 2006 și când, în conformitate cu art. 1 alin. (1) - (2) și art. 2 din O.G. nr. 1/2007 bugetul de venituri și cheltuieli al C.N. C.F. „CFR” – S.A. care este cuprins în bugetul general consolidat al Ministerului Transporturilor se aprobă prin ordin comun al ministrului transporturilor care este ordonatorul pnncipal de credite, al ministrului finanțelor publice și al ministrului muncii, solidarității sociale și familiei se publică în Monitorul Oficial, Partea I.
Bugetul de venituri și cheltuieli a C.N. C.F. „CFR” – S.A. aprobat conform prevederilor menționate mai sus, pentru anul 2007 nu a permis constituirea fondurilor necesare pentru acordarea acestor salarii suplimentare.
Mai mult decât atât C.N. C.F. „CFR” – S.A. nu a avut aprobat bugetul de venituri și cheltuieli pentru anii 2008 și 2009, astfel că neavând stabilit cuantumul veniturilor și fondul salariilor de bază aprobat nu s-a putut constitui fondul pentru plata salariului suplimentar.
A mai precizat pârâta, că potrivit art. 32 din Contractele Colective de Muncă menționate din veniturile realizate, fondul necesar pentru acordarea acestui salariu se constituie lunar în cadrul fondului dc salarii, în procent de până la 10 la sută din fondul de salarii realizat lunar.
Or, în contextul în care C.N. C.F. „CFR” – S.A. nu a avut buget de venituri și cheltuieli și nu a avut venituri corespunzătoare acoperirii tuturor cheltuielilor, înregistrând pierderi în anii 2007, 2008 și 2009, precum și plăți restante față de bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale, etc., consideră că nu exista obligația plății salariilor suplimentare aferente solicitate de reclamanți.
Salariul suplimentar aferent anului 2010 nu s-a acordat întrucât potrivit actului adițional înregistrat sub nr. 1718/22.04,2010 la Contractul Colectiv de Muncă, la articolul 32 se prevăd următoarele: “pentru anul 2010 salariul suplimentar prevăzut în paragraful 1.2 și 3 nu se acordă”.
Prin sentința civilă nr. 128 din 22 ianuarie 2014 Tribunalul Tulcea a respins excepțiile ca nefondate.
A admis acțiunea formulată de reclamanți în contradictoriu cu pârâtele C. Națională de Căi Ferate „CFR” S.A. - Sucursala Centrul Regional de Exploatare, Întreținere și Reparații CF C. și C. Națională de Căi Ferate „CFR” S.A.
A obligat pârâtele să plătească în favoarea reclamanților drepturi salariale reprezentând prima de C. pentru anul 2010 în cuantum de cel puțin un salariu de bază la nivelul clasei I de salarizare, astfel cum este prevăzut în art. 71 din CCM la nivel de grup de unități feroviare înregistrat la MMSSF sub nr. 2836/28.12.2006, drepturi ce se vor actualiza cu indicele de inflație la data plății efective.
A obligat pârâtele să plătească în favoarea reclamanților drepturi bănești reprezentând salariul suplimentar pentru anul 2010 echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a aceluiași an, astfel cum este prevăzut în art. 30 din CCM la nivel de grup de unități feroviare înregistrat la MMSSF sub nr. 2836/28.12.2006, drepturi ce se vor actualiza cu indicele de inflație la data plății efective.
A obligat pârâtele să plătească în favoarea reclamantei N. L. suma de 2150 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut următoarele:
Referitor la excepția lipsei calității procesuale active a pârâtei C.N. C.F. “CFR” – S.A. Sucursala Centrul Regional de Exploatare, Întreținere și Reparații C. aceasta a fost respinsă de instanță ca nefondată întrucât invocarea faptului că C.N. C.F. “CFR” – S.A. nu a avut buget de venituri și cheltuieli și nu a avut venituri corespunzătoare acoperirii tuturor cheltuielilor înregistrând pierderi în anii 2007 – 2009, precum și plăți restante față de bugetele de stat, nu este o împrejurare care prezintă relevanță sub aspectul calității procesuale.
Art. 22 alin. 1 din H.G. nr. 581/1998 privind înființarea C.N. C.F. „CFR” – S.A., indicat de pârâtă prin întâmpinare a fost de altfel abrogat prin art. 5 din O.G. nr. 1/2007 care prin art. 1 alin. 1 a statuat că “Bugetele de venituri și cheltuieli ale operatorilor economici din subordinea, coordonarea sau sub autoritatea ministerelor, celorlalte organe de specialitate ale administrației publice centrale, precum și a autorităților publice centrale se aprobă prin ordin comun al ordonatorului principal de credite și al ministrului economiei și finanțelor“.
Nici aceste prevederi și nici dispozițiile din art. 29, 47 și 48 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice nu conțin dispoziții privitoare la calitatea de angajator al reclamanților în ceea ce privește pe pârâta C.N. C.F. „CFR” – S.A. – Sucursala Centrul Regional de Exploatare, Întreținere și Reparații C., calitate care îi conferă inclusiv calitate procesuală pasivă în cauză.
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune, instanța a reținut că și aceasta este nefondată în condițiile în care prima de C. aferentă anului 2010 solicitată se plătește cu prilejul sărbătorilor de C., așa cum rezultă din art. 65 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de unitate – C. Națională Căi Ferate „CFR” – S.A. înregistrat M.M.F.P.S. sub nr. 2991/06.06.2009, iar salariul suplimentar solicitat se plătește după expirarea anului calendaristic respectiv conform art.32 alin.1 din același contract colectiv.
Întrucât de la data scadenței celor două categorii de drepturi bănești solicitate, respectiv decembrie 2010 și 1 ianuarie 2011 și până la data formulării acțiunii (11 noiembrie 2013 ) nu s-a împlinit termenul de prescripție de trei ani prevăzut de 171 alin. 1 din Legea nr. 53/2003 rezultă că și această excepție este neîntemeiată.
Privitor la fondul cauzei instanța a reținut că, potrivit art. 71 alin. 1 din CCM la nivel de grup de unități feroviare pentru anii 2006 – 2008 înregistrat la M.M.S.S.F. sub nr. 2836/28.12.2006 încheiat pe o perioadă de 24 luni de la data înregistrării și prelungit ulterior pentru încă 24 de luni conform actului adițional înregistrat sub nr. 370/20.06.2008 rezultă că, în afara ajutoarelor la care au dreptul potrivit legii, salariații vor mai beneficia de un ajutor material cu ocazia sărbătorilor de P. și de Crăcin, ajutor stabilit cel puțin la nivelul clasei 1 de salarizare.
Totodată, potrivit aceluiași CCM la nivel de grup de unități feroviare s-a stipulat prin art. 30 alin. 1 că pentru munca ireproșabilă desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, salariații unităților feroviare vor primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului rspectiv.
Acordarea acelorași drepturi a fost stipulată și prin CCM încheiat la nivel de C.N. C.F. „CFR” – S.A. și înregistrat la M.M.S.S.F. sub nr. 2991/06.06.2009, în care, prin art. 65 s-a prevăzut beneficiul acordării ajutorului material cu ocazia sărbătorilor de P., C. și Ziua Feroviarului, iar prin art. 32 alin. 1 s-a reglementat beneficiul plății unui salariu suplimentar după expirarea unui an calendaristic, nivelurile de acordare fiind identice cu cele prevăzute în CCM la nivel de grup de unități feroviare.
Ulterior însă, prin art. 32 alin. 5 și art. 65 aliniatul ultim din CCM anterior menționat astfel cum a fost modificat prin Actul adițional înregistrat la M.M.S.S.F. nr. 1718/22.04.2010 s-a stipulat că pentru anul 2010, nu se acordă ajutoarele materiale cu ocazia sărbătorilor de C. și nici salariul suplimentar.
Instanța a reținut că este necesar însă a se evidenția faptul că aplicarea unuia sau altuia din cele două contracte colective, respectiv la nivel de grup de unități sau la nivel de unitate trebuie să se realizeze în raport de dispozițiile legale în vigoare la momentul încheierii contractelor.
Astfel, Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă în vigoare până la data de 12 mai 2011, este aplicabilă contractelor analizate, fiind în vigoare în anul 2010 când a fost încheiat actul adițional la CCM pe unitate care a dispus ca drepturile salariale să nu se mai acorde.
Potrivit art. 7 alin. 2 din Legea nr. 130/1996, „contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale, constituie legea părților”, iar potrivit art. 8 alin. 3 din același act normativ, „contractele individuale de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă”.
Totodată, conform art. 170 din Legea nr. 53/2003, rezultă că „acceptarea fără rezerve a unei părți din drepturile salariale sau semnarea actelor de plată în astfel de situații nu poate avea semnificația unei renunțări din partea salariatului la drepturile salariale ce i se cuvin în integralitatea lor, potrivit dispozițiilor legale sau contractuale”.
Din coroborarea acestor texte legale, instanța a constatat că nu poate fi avută în vedere înțelegerea părților (sindicat și patronat) în sensul de a nu se acorda drepturile derivând din contractele colective de muncă acordate atât la nivel de unități cât și la nivel de ramură transporturi.
Cu alte cuvinte, drepturile recunoscute salariaților-reclamanți prin contracte colective de muncă încheiate la nivel superior (ramură transporturi feroviare) odată recunoscute, nu pot face obiectul unor renunțări sau altor înțelegeri în sensul neacordării lor.
Pe cale de consecință instanța a admis acțiunea și a dispus obligarea pârâtelor la plata în favoarea reclamanților a drepturilor salariale reprezentând prima de C. pentru anul 2010 în cuantum de cel puțin un salariu de bază la nivelul clasei I de salarizare, astfel cum este prevăzut în art. 71 din CCM la nivel de grup de unități feroviare înregistrat la M.M.S.S.F. sub nr. 2836/28.12.2006, drepturi ce se vor actualiza cu indicele de inflație la data plății efective.
De asemenea, a obligat pârâtele să plătească în favoarea reclamanților drepturi bănești reprezentând salariul suplimentar pentru anul 2010 echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a aceluiași an, astfel cum este prevăzut în art. 30 din CCM la nivel de grup de unități feroviare înregistrat la M.M.S.S.F. sub nr. 2836/28.12.2006, drepturi ce se vor actualiza cu indicele de inflație la data plății efective, iar în favoarea reclamantei N. L. suma de 2150 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei soluții a formulat apel pârâta C. Națională de Căi Ferate „CFR” S.A. - Sucursala Centrul Regional de Exploatare, Întreținere și Reparații CF C.. În motivarea apelului său, aceasta a arătat următoarele:
Hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal și a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, salariul suplimentar și prima de C. pe anul 2010, nefiind datorate având în vedere următoarele considerente:
Convenția între părți precum și modificarea acestora este supusă principiului forței obligatorii, exprimat și prin adagiul pacta sunt servanda, potrivit căreia actul juridic civil legal încheiat sau modificat se impune părților întocmai ca legea. Cu alte cuvinte, executarea, nașterea, modificarea sau stingerea actului juridic civil este obligatorie pentru părți, iar nu facultativă. Conform acestui principiu părțile pot modifica de comun acord clauzele contractuale.
În fapt, pretențiile intimaților, respectiv ajutorul material de C. și salariul suplimentar pentru anul 2010, sunt neîntemeiate, deoarece prin Actul Adițional nr. 1718/22.04.2010 la Contractul Colectiv de Muncă 2009-2010 înregistrat sub nr. 2591/2009 se prevăd următoarele:
- art. 65 – „Pentru anul 2009, 2010 nu se acordă ajutoarele materiale cu ocazia sărbătorilor de P., C. și Ziua Feroviarului”.
- art. 32 – „Pentru anul 2010 salariul suplimentar prevăzut la paragrafele (1), (2), (3) nu se acordă”.
Așadar nu există temei legal în baza căruia să fie acordate drepturile precizate. Mai mult decât atât contractul reprezintă legea părților, iar Contractul Colectiv de Muncă 2009-2010 și Actul adițional nr. 2591/2009 sunt legea care reglementează raporturile dintre părți.
Actualmente, potrivit posibilităților financiare ale societății pârâte, datorită impreviziunii dificultăților financiare menționate, obligația pârâtei de a achita contravaloarea sumelor pretinse apare ca o obligație imposibil de executat, sub acest aspect fiind incidente în cauză dispozițiile art. 1156 alin. ultim cod civil care statuează că „obligația se stinge totdeauna când printr-un eveniment oarecare, ce nu se poate imputa debitorului, se face imposibilă îndeplinirea acestei obligații”.
Obligația contractuală asumată de angajator nu mai este susceptibilă de executare, întrucât împrejurările în care trebuia exercitată o fac radical diferită de cea asumată de angajator la data semnării contractului, când circumstanțele economico-financiare erau diferite.
Solicită să se rețină că obligația angajatorului de a achita drepturile pretinse de intimații-reclamanți era și este condiționată de încadrarea în bugetul de venituri și cheltuieli aprobat, fondul alocat drepturilor salariale fiind limitat.
Art. 6 din O.U.G. nr. 79/2008 prevede că: „Ministerele, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, organele administrației publice centrale sau ale administrației publice locale, după caz prezintă spre consultare sindicatelor de ramură bugetele de venituri și cheltuieli ale operatorilor economici, iar la art. 7 alin. 1 se prevede că „Fundamentarea fondului de salarii anual, prevăzut în bugetul de venituri și cheltuieli al operatorilor economici, se va face pe baza indicelui de creștere a câștigului salarial mediu brut lunar, care nu va fi mai mare de 60% din indicele de creștere a productivității muncii, calculate în unități valorice comparabile sau în unități fizice după caz”.
În același scop s-a prevăzut că drepturile salariale ocazionale prevăzute în contractele colective de muncă sau, după caz în contractele individuale de muncă, încheiate la nivelul agenților economici monitorizați, reprezentând prima de vacanță, prima acordată cu ocazia sărbătorilor de Paști, etc., denumite bonusuri, se vor plăti astfel încât, cumulate de la începutul fiecărui an, să reprezinte pe primele trimestre ale anilor respectivi cel mult 65% și respectiv cel mult 35% în trimestrul IV, din suma anuală corespunzătoare bonusurilor cuprinse în fondul de salarii aprobat.
Totodată pentru a exista garanția că nu va fi depășit fondul de salarii s-a stabilit că în fiecare trimestru agenții economici monitorizați vor reține din fondul de salarii o sumă reprezentând 4% din fondul de salarii aferent trimestrului respectiv, care se va utiliza numai cu avizul ministerului, sau, după caz, al conducătorului autorității publice centrale.
În concluzie, având în vedere, prezentele motivații, solicită prin reaprecierea probelor, admiterea apelului, modificarea sentinței apelate, în sensul respingerii acțiunii intimaților-reclamanti ca nefondată.
În drept, s-au indicat art. 466 și următoarele Cod procedură civilă.
Intimații au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea apelului ca nefondat.
Consideră că este lipsit de relevanță faptul că prin Actul adițional nr. 2591/2009 la Contractul colectiv de muncă 2009 - 2010 s-a convenit că nu se acordă ajutoare materiale pentru anii 2009-2010 (P., C., Ziua Feroviarului, salariul suplimentar) câtă vreme aceste prevederi tind să conducă la crearea unul regim juridic defavorabil angajaților raportat la drepturi salariale câștigate prin negocieri anterioare.
Prin art. 71 din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de G. de Unități din transportul feroviar pentru anii 2006 - 2008 înregistrat la M.M.S.S.F. sub nr. 2836/23.12.2006 s-a instituit obligația angajatorilor de a acorda salariaților, (în afara ajutoarelor la care au dreptul potrivit legii) și a unui ajutor material stabilit cel puțin la nivelul clasei I de salarizare (prime pentru Ziua Feroviarului 2010, prima de P. 2010, prima de C. 2010). Având în vedere că prin contractul de muncă încheiat la nivel superior s-a menținut obligativitatea acordării acestor ajutoare materiale, actul adițional încheiat la nivel de unitate este lovit de nulitate.
O abordare contrară ar conduce la îngroparea (pentru totdeauna) a iluziei existenței teoriei drepturilor câștigate, acea teorie conform căreia odată câștigate drepturile, în special salariate, acestea nu mai fac obiectul negocierilor fiind deja câștigate. Multă vreme această teorie, ancorată în text legal, a stat la baza unor construcții juridice, care fără a enunța explicit teoria, o situau la temelia raționamentului.
Conform art. 38 din Codul muncii salariații nu pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege. Textul este foarte clar: drepturile ce le sunt recunoscute prin lege. Dacă ar fi să interpretăm stricto senso noțiunea de lege atunci rezultă că salariații nu pot renunța decât la drepturile care își găsesc izvorul în lege, și pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute prin contract - colectiv sau individual.
Nu trebuie uitat însă că potrivit Legii nr. 130/1999 privind contractul colectiv de muncă, acesta este legea părților. Așadar, prin art. 36 din Codul muncii se tinde la protejarea dispozițiilor legale minimale cuprinse în legislația muncii/contractul colectiv de muncă. Pentru acest motiv, în practică dar și în doctrină, întâlnim de nenumărate ori fraze de genul „acest articol nu îl mai discutăm pentru că l-am discutat anul trecut”, în subsidiar înțelegându-se „este un drept deja câștigat”.
În aceste circumstanțe, chiar dacă reclamanții ar fi agreat renunțarea la drepturi salariate, actul adițional era nul de drept, cu consecința înlăturării lui dintre probele cauzei.
Reprimarea manifestării de voință a salariaților în sensul renunțării la drepturile care le sunt recunoscute de lege are semnificația instituirii unei incapacități speciale în scop de ocrotire a unor categorii defavorizate de subiecte de drept. Dispoziția art. 38 din Codul muncii are semnificația de a-i împiedica pe salariați să-și reteze drepturi, nu de a-i forța să și le exercite. Însă în cazul reclamanților din prezenta speță, manifestarea de voința este în sensul încasării drepturilor salariale.
Este lipsită de relevanță și situația financiară a pârâtei ca motiv de neacordare a drepturilor salariale, câtă vreme acestea sunt asumate; susținerile pârâtei că în lipsa alocării fondurilor în bugetul societății aceste drepturi salariate nu se cuvin reclamanților este lipsită de justificare întrucât tinde să anuleze principiul forței obligatorii a contractelor, angajatorul exonerându-se de obligațiile asumate prin voința sa unilaterală.
Situația de fapt a fost bine caracterizată în motivarea instanței de fond, nu există niciun motiv de netemeinicie sau nelegalitate a sentinței pronunțate, motiv pentru care solicită respingerea ca nefondată a apelului.
În apel nu s-au administrat alte probe.
Analizând sentința apelată prin prisma criticilor formulate, a susținerilor părților, a prevederilor legale aplicabile și a probatoriului administrat în cauză, în conformitate cu art. 476 – 480 Cod procedură civilă, Curtea constată că apelul este fondat pentru următoarele considerente:
Prin actul adițional la contractul colectiv de muncă pe anul 2009/2010 al CNCF CFR SA înregistrat sub nr.1718/22.04.2010 la Agenția pentru prestații sociale a Municipiului București, s-a stabilit că art.32 se modifică în sensul că la alineatul 2 se prevede în mod expres că salariul suplimentar nu se acordă pentru anul 2010.
Ca urmare, reclamanții nu aveau dreptul la salariul suplimentar pentru anul 2010.
Tot prin actul adițional la contractul colectiv de muncă pe anul 2009/2010 al CFR Marfă SA înregistrat sub nr.1718/22.04.2010 la Agenția pentru prestații sociale a Municipiului București, s-a stabilit că art.65 se modifică în sensul că la alineatul 2 se prevede în mod expres că ajutoarele materiale prevăzute de acest articol, deci inclusiv ajutorul material pentru C. nu se acordă pentru anul 2010.
Acest act adițional fiind încheiat anterior datei celebrării acestei sărbători producea efecte la acea dată.
Astfel, chiar dacă reclamanții și-au întemeiat pretențiile pe prevederile cuprinse în contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unități, față de voința exprimată în sens contrar în mod neechivoc de partenerii dialogului social care au negociat aplicabilitatea prevederilor din contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate, aceste drepturi nu se mai putea acorda pentru anul 2010, având în vedere că toate societățile din cadrul grupului de unități pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă la acest nivel au stabilit că salariul suplimentar și ajutorul material pentru sărbătoarea Crăciunului nu se acordă pentru anul 2010.
În cauză nu este vorba de un drept prevăzut de lege ci de drepturi stabilite prin C.C.M., nefiind incidente prevederile art. 38 Codul muncii.
Față de aceste considerente, în temeiul art. 480 Cod procedură civilă se va admite apelul și se va schimba sentința apelată dar numai în parte, în ceea ce privește drepturile aferente perioadei ulterioare datei de 22.04.2010, astfel cum s-a arătat, urmând a se menține restul dispozițiilor sentinței apelate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul declarat de apelanta pârâtă C. NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE „CFR” S.A. - SUCURSALA CENTRUL REGIONAL DE EXPLOATARE, ÎNTREȚINERE ȘI REPARAȚII CF C., cu sediul în C., ., . civile nr. 128 din 22 ianuarie 2014 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații reclamanți N. L., C. A., S. I., P. V. L., B. M., L. C., S. L., T. F.-F., C. V., V. V., S. Ș., M. Ș., D. M., D. G., N. A. M., R. L. I., T. V., CARASÎZ G., I. M., P. I., E. M., I. M., B. E., P. L., P. G., C. Ș., M. V., P. M., N. M., C. I., P. M., M. V., C. L., L. G., L. N., I. V., C. V., M. G., P. P., S. T., V. M., G. V. și V. I., toți cu domiciliul procesual ales în C., .. 20, . de Avocat D. G. și intimata pârâtă C. NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE „CFR” S.A., cu sediul în București, .. 38, sector 1.
Schimbă în parte sentința apelată în sensul că respinge ca nefondate pretențiile referitoare la plata primei de C. 2010 și salariul suplimentar 2010.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 07 octombrie 2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
R. A. M. B.
GREFIER
M. D.
Red.hot.jud.fond L.D.P.
Tehnored.dec.jud.apel R.A./07.11.2014/5 exp.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 59/2014.... | Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 234/2014. Curtea... → |
|---|
