Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 184/2014. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 184/2014 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 10-06-2014 în dosarul nr. 967/36/2013*
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 184/CM
Ședința publică din 10 iunie 2014
Complet specializat pentru cauze privind conflicte de muncă
PREȘEDINTE M. G.
Judecător Vanghelița T.
Judecător M. P.
Grefier C. M.
S-au luat în examinare recursurile civile formulate de recurenții reclamanți B. M., Ș. I. C. și Ș. V. prin Sindicatul Democratic al Bugetarilor din România, cu sediul în mun. G., ., ., ., și recurenta pârâtă G. DE C., cu sediul în mun. C., .. 3, jud. C., împotriva sentinței civile nr. 730/31.03.2014, pronunțată de Tribunalul C. – Secția I civilă – în dosarul nr._, având ca obiect drepturi bănești.
Dezbaterile cauzei au avut loc în ședința publică din 2 iunie 2014 și au fost consemnate în încheierea din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie.
Având nevoie de timp pentru a delibera, completul de judecată a amânat pronunțarea asupra recursurilor la data de 10 iunie 2014, când a dat următoarea soluție:
CURTEA
Asupra prezentului litigiu, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 24/CA din 27.11.2013 a Curții de Apel C.-Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal pronunțată în regulator de competență în dosarul nr._, s-a stabilit că un litigiu inițiat de către foști polițiști de frontieră în cadrul Gărzii de C., privind ajutoarele primite cu ocazia încetării raporturilor de serviciu prin pensionare, nu mai intră sub incidența art. 109 din Legea nr. 188/1999 și art. 10 alin. 1 din Legea nr. 554/2004; pierzându-și calitatea de funcționar public cu statut special, aceste persoane intră în sfera de reglementare a art. 153 lit. f din Legea nr. 263/2010, litigiul fiind de competența instanțelor de litigii de muncă și asigurări sociale.
S-a invocat, în acest sens, decizia nr. 2965/7 martie 2013 a Î.C.C.J- Secția a II-a civilă, pronunțată la rândul ei în regulator de competență (depusă la dosarul cauzei în dosarul_/118/2012* al Tribunalului C.–Secția contencios administrativ și fiscal).
Rezolvându-se în acest mod conflictul negativ de competență, dosarul a fost retrimis spre competentă soluționare Tribunalului C.-Secția I civilă, sub nr._, fiind pronunțată sentința civilă nr. 730/31.03.2014, de admitere a acțiunii reclamanților B. M., Ș. I. C. și Ș. V., formulată în contradictoriu cu G. DE C. C. și obligarea instituției pârâte la plata către aceste persoane a sumelor de 8.097 lei, 7.201 lei și, respectiv, 5.255 lei cu titlu de diferențe drepturi reprezentând ajutor acordat cu ocazia ieșirii la pensie.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că în luna schimbării poziției de activitate, decembrie 2011, reclamanții au avut salariul funcției de bază de 2.057 lei, 1.827 lei și respectiv 1.672 lei. Utilizând acest salariu la stabilirea ajutorului cuvenit (salariul x 10 și salariul x 12) și apoi scăzând contribuțiile de asigurări de sănătate și impozitul pe venit, instanța de fond a constatat că rezultă diferențe de bani neachitate reclamanților.
La fond au fost înlăturate ca fiind nepertinente obiecțiunile pârâtei, răspunsul dat la obiecțiuni confirmând că expertul a avut în vedere dispozițiile art. 5 alin. 2 din Legea nr. 285/2010.
Potrivit art. 1 alin. 1 din Legea nr. 285/2010 „Începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%.”
Instanța de fond a constatat că în luna decembrie 2011, reclamanții au avut un salariu al funcției de bază egal cu cel din luna octombrie 2010, majorat cu 15%, iar expertul a luat în considerare la calculul drepturilor salariul din luna decembrie 2011, salariu care era cel prevăzut de Legea nr. 285/2010 (salariul din octombrie 2010 majorat cu 15%), respectând astfel, art. 5 din Legea nr. 285/2010.
Împotriva acestei hotărâri au formulat recurs, în termen legal, reclamanții B. M., Ș. I. C. și Ș. V., care au susținut că în mod greșit au fost reținute de către prima instanță sumele cuvenite, prin interpretarea eronată a dispozițiilor legale incidente. Astfel, recurenții reclamanți au apreciat că baza de calcul pentru sumele cuvenite o reprezenta solda funcției de bază/salariul funcției de bază avut în luna anterioară schimbării poziției de activitate.
Or, în cadrul raportului de expertiză contabilă efectuat de d-na G. M. au fost stabilite sumele de 14.120 lei, 12.655 lei și respectiv de 9.594 lei ce ar fi trebuit achitate către reclamanți; împotriva acestor calcule, G. de C. a depus obiecțiuni, solicitând expertului să refacă aceste calcule și să aibă în vedere reținerea din aceste sume a contribuțiilor datorate la bugetele de stat și bugetele fondurilor speciale. Expertul a refăcut aceste calcule, iar urmare depunerii lor s-a conchis în sensul că sumele de achitat către reclamanți sunt de 9.237 lei, 8.214 lei și respectiv, 5.986 lei.
Recurenții au criticat faptul că, după înregistrarea dosarului pe rolul Secției I civile a Tribunalului C., instanța a solicitat expertului suplimentarea raportului de expertiză fără să se observe faptul că se răspunsese obiecțiunilor Gărzii de C., ultimul calcul reieșit fiind dat de o dublă impozitare și reținere a contribuțiilor către buget, sumele identificate a fi datorate în acest caz fiind micșorate la 8.097 lei, 7.201 lei și respectiv, la 5.255 lei.
Recursul reclamanților a vizat, în aceste condiții, corectitudinea sumelor reieșite din primul raport de expertiză, cu aplicarea contribuțiilor la buget (9237 lei, 8214 lei și 5986 lei), apreciindu-se că sumele acordate în primă instanță constituie rezultatul unei erori materiale, fiind cele calculate în ultima expertiză, depusă la 24.02.2014. Sintagma ,,supliment la raportul de expertiză’’ nu este menționată în conținutul sentinței civile recurate, lucrarea nefiind de altfel ,,o probă de la dosar și nici o continuitate a sumelor din raportul de expertiză sau din răspunsurile la obiecțiuni’’.
Recursul reclamanților s-a referit deopotrivă la faptul că nu li s-au acordat cheltuieli de judecată în primă instanță, cuvenite acestor părți în acord cu ,,art. 451 – 453 Noul cod proc. civilă’’. S-a solicitat, în recurs, să se admită și aceste sume (onorariu expert, cheltuieli de deplasare, contravaloarea contractului de asistență juridică).
Împotriva aceleiași hotărâri a formulat recurs și pârâta G. DE C. C., care a susținut că soluția atacată a fost dispusă cu greșita interpretare și aplicare a legii. S-a reiterat trimiterea către prevederile art. 20 alin. 1 din Anexa nr. VII a Legii nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și care dispuneau că, la încetarea raporturilor de serviciu cu drept de pensie, pentru activitatea depusă, polițiștii au dreptul, în funcție de vechimea efectivă ca militar, polițist, funcționar public cu statut special, la un ajutor stabilit în raport cu salariul funcției de bază avut în luna schimbării poziției de activitate.
Cum raporturile de serviciu ale reclamanților au încetat în cursul lunii decembrie 2011, în speță erau incidente prevederile art. 5 alin. 2 din Legea nr. 285/2010, care raportau aceste indemnizații, ajutoare, compensații, sporuri, prime etc. la nivelul bazei de calcul al acestora din luna octombrie 2010, majorat cu 15%.
Baza de calcul pentru luna octombrie 2010 a fost reglementată prin O.U.G. nr. 1/2010, reclamanților fiindu-le aplicabil textul art. 12, care stabilea baza de calcul al acestor drepturi în anul 2010. Recurenta pârâtă a arătat că acest calcul este completat de dispozițiile art.1 alin. 1 din Legea nr. 118/2010.
S-a susținut că această modalitate de calcul a drepturilor de natura celor solicitate a fi corect stabilite de către reclamanți s-a regăsit și în cuprinsul Ordinului M.A.I. nr. S214/05.10.2011 (pct. 25 din Anexa 10).
Recurenta pârâtă a susținut că în aceste condiții instanța de fond s-a aflat în eroare cu privire la modul în care se calculau aceste sume, anume, că prin trimitere la ,,baza de calcul pentru luna octombrie 2010’’ legiuitorul s-ar fi referit la salariul funcției de bază din luna octombrie 2010. Conform art. 12 din
O.U.G. nr. 1/2010 și art. 1 alin. 1 din Legea nr. 118/2010, baza de calcul pentru luna octombrie 2010 era cea în vigoare la data de 31 decembrie 2009, fără a fi afectată de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal prevăzute la art. 10 din Legea nr. 329/2009, diminuată cu 25%. Baza de calcul în vigoare la 31.12.2009 era reglementată de art. 27 din O.G. nr. 38/2003, potrivit cu care aceasta reprezenta salariul de bază net (salariul de bază fiind compus, potrivit aceluiași act normativ, din salariul pentru funcția îndeplinită, salariul pentru gradul profesional obținut, gradații, sporul pentru misiune permanentă și, după caz, indemnizația de conducere și salariul de merit, toate aceste componente raportându-se la valoarea de referință în cuantum de 197,3387 lei). Salariul funcției de bază avut în luna decembrie 2011 era reglementat de art. 4 din Anexa VII la Legea nr. 284/2010, potrivit cu care salariul funcției de bază era compus din salariul de funcție, salariul gradului profesional obținut, gradații și, după caz, salariul de comandă, toate componentele raportându-se la valoarea de referință în cuantum de 600 lei (art. 10 alin. 4 din Legea nr. 284/2010).
Recurenta pârâtă a mai susținut că instanța de fond a încălcat, prin soluția pronunțată, și prevederile art. 2964 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, atât expertul judiciar cât și instanța aplicând greșit dispozițiile referitoare la plata contribuției pentru asigurări sociale. Astfel, deși expertul a arătat că în cauză erau aplicabile disp. art. 29616 lit. a Cod fiscal, ajutoarele solicitate nu fac parte din categoria veniturilor prevăzute la art. 2964 alin. 1 lit. s Cod fiscal, ele fiind supuse contribuției CAS conform art. 2964 alin. 1 lit. u Cod fiscal, coroborat cu art. 68 lit. c1 din H.G. nr. 44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003.
Instanța de fond a arătat că a respins obiecțiunile instituției pârâte pe considerentul că expertul judiciar a avut în vedere aceste contribuții la bugetul asigurărilor sociale, însă calculele expertizei demonstrează că au fost avute în vedere doar impozitul și CASS.
Reclamanții au depus întâmpinare la recursul pârâtei, invocând – în raport de dispozițiile art. 245-248 Noul cod proc. civilă – inadmisibilitatea recursului Gărzii de C., pe considerentul evocării în acest caz a prevederilor art. 304 pct. 9 și art. 3041 cod proc. civilă 1865. Această excepție s-a fondat pe împrejurarea că dosarul de față a fost înregistrat la Tribunalul C. la data de 20.12.2013, având numărul_, moment la care erau în vigoare noile prevederi de procedură.
S-a mai susținut că recurenta G. de C. nu a indicat în cuprinsul recursului motivele de nelegalitate, nu a detaliat și nu și-a motivat concis criticile și nici nu a prezentat argumentele aduse în susținerea căii de atac. Or, simpla afirmație că hotărârea instanței de fond a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii nu poate fi reținută ca fiind o motivare a recursului.
Recurenta pârâtă a depus, la rândul său, întâmpinare față de criticile dezvoltate de către recurenții reclamanți, reluând aspectele legate de modul în care urma a fi aplicată în acest caz legea.
Analizând apărările evocate și criticile formulate, Curtea va reține următoarele considerente comune ambelor căi de atac:
Sub un prim aspect, excepția legată de inadmisibilitatea recursului pârâtei, evocate de către reclamanți prin întâmpinare, este vădit nefondată.
Datele decurgând din modul de înregistrare a prezentei cauze (aflate la dosar și evidențiate în sistem ECRIS) relevă că acțiunea a fost inițial depusă la Tribunalul C. - Secția I civilă, ca litigiu de muncă și asigurări sociale, sub nr._/118/2012. Litigiul fiind astfel înregistrat pentru prima dată în sistem la 08 octombrie 2012, erau incidente prevederile art. 3 alin. 1 din Legea nr. 76/2012 potrivit cu care ,,Dispozițiile Codului de procedură civilă (Legea nr. 134/2010, n.n.) se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după .,,.
Fiind așadar fără relevanță incidentele procedurale ivite până la momentul dispunerii unei soluții pe fond în proces, instanța va reține că nu data reînregistrării după pronunțarea regulatorului de competență este determinantă în evaluarea dispozițiilor legale incidente, ci data înregistrării inițiale a acțiunii în sistemul ECRIS. Or, din acest punct de vedere, în mod greșit recurenții reclamanți și-au fundamentat excepția inadmisibilității recursului, dar și temeiurile de nelegalitate, la noile dispoziții de procedură civilă (Legea nr. 134/2010).
Astfel fiind, constatând că abordarea temeiurilor de nelegalitate a soluției primei instanțe din perspectiva art. 304 pct. 9 și art. 3041 cod proc. civilă 1865 în recursul pârâtei reprezintă o corectă aplicare a art. 3 alin. 1 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, excepția a fost respinsă.
Cât privește fondul raportului litigios, Curtea va reține că divergențele de opinie au fost create printr-o interpretare diferită a acelorași norme incidente la data nașterii dreptului conferit reclamanților.
Astfel, la data încetării raporturilor de serviciu ale reclamanților cu drept de pensionare (14.12.2011 pentru B., 7.12.2011 Ș. și 21.12.2011 pentru Ș. D. V.) erau incidente dispozițiile cuprinse în Anexa VII a Legii cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, care în art. 20 alin. 1 dispunea că ,,La trecerea în rezervă sau direct în retragere, respectiv la încetarea raporturilor de serviciu, cu drept la pensie, personalul militar, polițiștii și funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, pentru activitatea depusă, în funcție de vechimea efectivă ca militar, polițist, funcționar public cu statut special din sistemul administrației penitenciare și personal civil în instituțiile publice de apărare, ordine publică și siguranță națională, beneficiază de un ajutor stabilit în raport cu solda funcției de bază, respectiv salariul funcției de bază avută/avut în luna schimbării poziției de activitate, astfel:
Vechime efectivă:
- până la 5 ani - un ajutor egal cu 3 solde ale funcției de bază/salarii ale funcției de bază;
- între 5-10 ani - un ajutor egal cu 6 solde ale funcției de bază/salarii ale funcției de bază;
- între 10-15 ani - un ajutor egal cu 8 solde ale funcției de bază/salarii ale funcției de bază;
- între 15-20 ani - un ajutor egal cu 10 solde ale funcției de bază/salarii ale funcției de bază;
- între 20-25 ani - un ajutor egal cu 12 solde ale funcției de bază/salarii ale funcției de bază;
- între 25-30 ani - un ajutor egal cu 15 solde ale funcției de bază/salarii ale funcției de bază;
- peste 30 ani - un ajutor egal cu 20 solde ale funcției de bază/salarii ale funcției de bază.’’
Interpretările diferite nu s-au raportat la numărul soldelor cuvenite, ci la ceea ce reprezenta ,,salariul funcției de bază în luna schimbării poziției de activitate’’, reclamanții apreciind că acest criteriu definea salariul de bază luat în calculul drepturilor salariale din luna schimbării poziției de activitate (în speță, decembrie 2011 pentru Ș. și Ș., ianuarie 2012 pentru B.), în timp ce instituția publică pârâtă a considerat că el viza salariul de bază brut avut la 31.12.2009 diminuat cu 25% conform art. 1 alin. 1 din Legea nr. 118/2010, majorat cu 15% conform art. 5 alin. 2 din Legea nr. 285/2010, din care se deduc în mod corespunzător CASS și CAS, precum și impozitul.
Fiind în discuție luna decembrie 2011 ca fiind aceea în care a avut loc schimbarea poziției de activitate, Curtea constată că în mod corect prima instanță a avut în vedere că algoritmul de calcul al acestor drepturi urma să respecte prevederile Legii nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, ca act normativ special în raport de Legea-cadru nr. 284/2010.
Legiuitorul a stabilit prin art. 5 alin. 2 din Legea nr. 285/2010 că, în anul 2011, indemnizațiile, compensațiile, sporurile, primele, ajutoarele, plățile compensatorii, compensațiile lunare pentru chirie și alte drepturi acordate potrivit actelor normative în vigoare se stabilesc în raport cu nivelul bazei de calcul al acestora pentru luna octombrie 2010, majorat cu 15%.
Nivelul bazei de calcul al ajutoarelor aferent lunii octombrie 2010 era cel dat de art. 2 alin. 1 lit. c din Legea nr. 118/2010. Acest text stabilea că: Se reduc cu 25% următoarele drepturi de natură salarială de care beneficiază personalul din cadrul autorităților și instituțiilor publice, indiferent de modul de finanțare al acestora: (...) cuantumul drepturilor specifice pentru activitățile desfășurate în instituțiile de apărare, ordine publică și siguranță națională, prevăzute la pct. 3 alin. (1) și (2), pct. 4 alin. (1), pct. 6, 8, 10, 11 și 12 din anexa nr. IV/2 la Legea-cadru nr. 330/2009.
Art. 2 alin. 1 și alin. 4 din Anexa IV/2 din Legea nr. 330/2009 marchează baza de calcul al acestor ajutoare la solda lunară netă, respectiv salariul de bază de încadrare net avut în luna schimbării poziției de activitate; ,,baza de calcul a soldei lunare nete, respectiv a salariului de bază de încadrare net o constituie solda lunară brută, respectiv salariul de bază de încadrare brut, din ultima lună
de activitate din care se scade o sumă calculată prin aplicarea asupra acesteia a impozitului prevăzut de lege, în vigoare la data stabilirii dreptului’’.
Rezumând, din interpretarea corelată a dispozițiilor legale sus-menționate, ajutorul cuvenit recurenților reclamanți conform art. 20 din Anexa VII Capitolul II secțiunea 3 din Legea nr. 284/2010, dar conferit în anul 2011, nu este supus – cum susțin reclamanții – calculului simplificat dat de înmulțirea salariului funcției de bază aflat în plată la data încetării raportului de serviciu cu numărul salariilor funcției de bază corespunzător vechimii efective. Legiuitorul a dispus, prin lege specială (nr. 285/2010) ca, pentru anul 2011, la calculul acestui ajutor să se aplice Legea nr. 284/2010 doar sub aspectul numărului soldelor/salariilor funcției de bază corespunzătoare vechimii. Celălalt factor este cel al salariului la care se referă art. 5 alin. 2 din Legea nr. 285/2010, adică cel din luna octombrie 2010 (dat de art. 2 alin. 1 și alin. 4 din Anexa IV/2 din Legea nr. 330/2009, diminuat cu 25% conform art. 2 alin. 1 lit. c din Legea nr. 118/2010), majorat cu 15%.
Criteriul de calcul al acestui drept este așadar cel stabilit conform art. 5 alin. 2 din Legea nr. 285/2010, iar nu cel care derivă din disp. 20 din Anexa VII Capitolul II secțiunea 3 din Legea nr. 284/2010, iar expertul judiciar nu a avut în vedere acest calcul, ci pe cel reieșit din înmulțirea, în fiecare caz în parte, a cuantumului salariului funcției de bază aflat în plată anterior încetării raporturilor de serviciu, cu numărul salariilor funcției de bază impus de vechime. Or, nu acesta era sensul textului incident, astfel că în mod greșit instanța de fond s-a pliat pe calculul expertizei judiciare, cu atât mai mult cu cât modul în care se aplică legea nu este apanajul expertului, ci al judecătorului.
În mod greșit instanța de fond a arătat în considerentele sentinței recurate că expertul judiciar a avut în vedere, în calculul său, prevederile art. 5 alin. 2 din Legea nr. 285/2010, pentru că în realitate d-na expert G. M. nu s-a îndepărtat de la algoritmul menționat în lucrarea depusă la termenul din 07.06.2013, pe baza fluturașului din luna decembrie 2011; în răspunsul la obiecțiuni prezentat la termenul din 04.10.2013, d-na expert nu a realizat o nouă evaluare, apreciind că ,,legea civilă nu retroactivează’’ conform art. 6 Noul Cod Civil.
Pe de altă parte, respingerea, conform încheierii din 07.04.2014, a noilor obiecțiuni ale instituției pârâte depuse la termenul din 24.03.2014 nu reprezintă un temei de casare în vederea rejudecării, întrucât reclamanții nu au pretins că achiesează la aplicarea algoritmului de calcul reținut de intimată, dar că ar fi primit mai puțin decât li s-ar fi cuvenit; principala lor critică nu depindea în realitate de evaluarea unui specialist, prin expertiză, cât mai degrabă de stabilirea legii incidente, divergențele între părți intervenind în legătură cu însăși legea care stabilea baza de calcul pentru aceste drepturi.
Astfel fiind, va fi înlăturată ca neconcludentă critica recurenților reclamanți în sensul că, în dezlegarea fondului raportului litigios, instanța de fond nu s-a oprit la sumele rezultate din răspunsul la obiecțiuni depus pentru termenul din 04.10.2014, pentru că însuși fundamentul acestui calcul al expertizei a fost eronat. Prin urmare, toate criticile reclamanților în acest context
sunt nefondate, în recurs constatându-se că judecătorul fondului nu a aplicat corect legea și nu a evaluat sensul dat de textul art. 5 alin. 2 din Legea nr. 285/2010, fiind incidente temeiul de modificare dat de art. 304 pct. 9 cod proc. civilă.
Cât privește recursul pârâtei G. de C. C., Curtea va reține în mod corelativ că aspectele relevate în această cale de atac sunt întemeiate, statuarea instanței de fond îndepărtându-se de la textul legiuitorului și ignorând excepția indusă prin textul sus-menționat de la regula impusă prin Legea cadru nr. 284/2010. Prevederile corelative referitoare la contribuțiile la bugetul asigurărilor sociale, bugetul asigurărilor sociale de sănătate și la impozit se aplicau indiscutabil la o altă bază de calcul decât cea la care s-a oprit expertul, motiv pentru car și din acest motiv criticile pârâtei, legate de norma care reglementează contribuția la bugetul asigurărilor sociale, sunt fondate (art. 2964 alin. 1 Codul fiscal, în forma în vigoare la data încetării raporturilor de serviciu, dispunând că această contribuție este datorată pentru orice venituri de natură salarială, pentru drepturile de soldă lunară, indemnizațiile, primele, premiile, sporurile și alte drepturi ale personalului militar, acordate potrivit legii; pentru orice alte sume de natură salarială sau avantaje asimilate salariilor în vederea impunerii).
Un ultim aspect regăsit în recursul reclamanților privește neacordarea cheltuielilor de judecată în judecata fondului. Însă, la data pronunțării sentinței recurate erau în vigoare dispozițiile art. 2812a cod proc. civilă 1865, introdus prin Legea nr. 202/2010. Conform acestui text, îndreptarea, lămurirea, înlăturarea dispozițiilor potrivnice sau completarea hotărârii nu poate fi cerută pe calea apelului sau recursului, ci numai în condițiile art. 281-2812. Astfel fiind, după modificarea Codului de procedură civilă prin prevederile Legii nr. 202/2010 (intrată în vigoare la 25.10.2010), nici o cerere de acordare a cheltuielilor de judecată ignorate în proces nu vor mai putea fi cerute în calea de atac, ci doar în procedura completării hotărârii – sub sancțiunea inadmisibilității pretinderii lor direct în calea de atac.
Cum în speță se regăsește această ultimă ipoteză, anume că reclamanții – deși au câștigat procesul la tribunal – nu le-au pretins în procedura ulterioară judecății, această critică în recurs este inadmisibilă.
În raport de toate aceste considerente, pe temeiul art. 304 pct. 9 cod proc. civilă va fi admis recursul pârâtei G. de C., cu consecința modificării în tot a sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii reclamanților. Va fi respins, în mod corelativ, recursul reclamanților, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul recurentei pârâte G. DE C., cu sediul în mun. C., .. 3, jud. C., împotriva sentinței
civile nr. 730/31.03.2014, pronunțată de Tribunalul C. – Secția I civilă – în dosarul nr._ .
Modifică în tot sentința civilă recurată, în sensul că respinge acțiunea ca nefondată.
Respinge ca nefondat recursul reclamanților B. M., Ș. I. C. și Ș. V. prin Sindicatul Democratic al Bugetarilor din România, cu sediul în mun. G., ., ., ., formulat împotriva aceleiași sentințe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 10 iunie 2014.
Președinte, M. G. | Judecător, Vanghelița T. | Judecător, M. P. |
Grefier, C. M. |
Jud.fond F.M.
Tehnored.dec.jud. M.G. 13.06.2014/3 ex.
| ← Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 234/2014. Curtea... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 322/2014.... → |
|---|
