Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 234/2014. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 234/2014 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 17-06-2014 în dosarul nr. 1713/88/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.234/CM
Ședința publică din data de 17 Iunie 2014
Complet specializat pentru cauze privind
conflicte de muncă și asigurări sociale
Președinte - M. S. S.
Judecător J. Z.
Grefier M. G.
Pe rol soluționarea apelului civil formulat de apelantul reclamant V. N., cu domiciliul în Tulcea, ., ., apt.19, județul C. și domiciliul procesual ales în C., . bis, etaj 1, apt.1, județul C. (la cabinet avocat M. M.), împotriva sentinței civile nr. 182 din 28.01.2014 pronunțată de Tribunalul Tulcea-Secția civilă, contencios de administrativ și fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă S.C. S. P. S.A. TULCEA, cu sediul în Tulcea, ., județul Tulcea, având ca obiect contestație decizie de concediere.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă pentru apelantul reclamant V. N., avocat Banioti C., în baza împuternicirii avocațiale nr._ din 16.06.2014 emisă de Baroul C. pe care o depune la dosar și pentru intimata pârâtă S.C. S. P. S.A. Tulcea, avocat F. C.-A., în substituire avocat titular T. G., în baza delegației de substituire nr. 17 din 17.06.2014 pe care o depune la dosar și la care s-a atașat împuternicirea avocațială a avocatului titular FN/2014 emisă de Baroul Tulcea.
Procedura de citare este legal îndeplinită cu respectarea dispozițiilor art. 157 și urm. Cod proc.civilă.
Apelul este declarat în termenul prevăzut de lege, motivat și scutit de taxă judiciară de timbru.
Grefierul expune referatul cauzei în cadrul căruia evidențiază părțile, stadiul dosarului și modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare;
Întrebate fiind părțile, în conformitate cu art. 390 Cod procedură civilă, părțile prin apărătorii aleși arată că nu mai au alte cererii prealabile, excepții de invocat sau probe de adus în discuție și solicită acordarea cuvântului pe fond pentru dezbateri.
În raport de dispozițiile art.392 Cod procedură civilă, Curtea deschide dezbaterile asupra fondului cauzei, dând cuvântul părților să își susțină cererile și apărările formulate în proces.
Având cuvântul, apărătorul apelantului reclamant solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat, schimbarea în tot a hotărârii apelate, și, pe cale de consecință, pe fondul cauzei admiterea contestației împotriva deciziei de concediere nr. 17/30.04.2013 emisă de către pârâta intimată, în sensul de a se dispune anularea deciziei de concediere și anularea parțială a Hotărârii Consiliului de Administrație nr.2/27.03.2013 a societății pârâte, cu obligarea pârâtei ca și efect al anulării deciziei de concediere la reintegrarea efectivă a reclamantului pe funcția și postul ocupate la momentul încetării contractului de muncă, precum și la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamantul de la data concedierii până la momentul reintegrării efective.
Consideră că hotărârea instanței de fond este netemeinică și nelegală urmând să susțină punctual aspectele dezvoltate pe larg ca și critici în cadrul motivelor de apel.
Învederează că în motivele de apel s-a susținut necompetența Consiliului de Administrație a societății intimate în ceea ce privește emiterea Hotărârii nr. 2/27.03.2013 cu privire la pct.2 și 3 prin care s-a hotărât desființarea secției de Salubrizare Stradală și desființarea postului de șef de secție salubrizare stradală. Apreciază că nu intră în competența Consiliului de Administrație adoptarea unei astfel de măsuri, întrucât potrivit actului constitutiv al societății pârâte competența exclusivă în adoptarea unei astfel de decizii aparține Adunării Generale a Acționarilor. La art. 13 din actul constitutiv al societății intimate se prevede în mod expres că A.G.A. este organul de conducere al societății, care decide asupra activității societății și stabilește politica economică, iar în continuare sunt enumerate atribuțiile pe care le deține acest organ de conducere. Astfel că la alin.3 lit. a) se arată că A.G.A. aprobă strategia globală de dezvoltare, modernizare și restructurare economico-financiară a societății. În continuare la art.18, din același act constitutiv al societății intimate, se menționează care sunt atribuțiile Consiliului de Administrație, printre care și aprobarea modificării structurii organizatorice și statul de funcțiuni al societății și desființarea de posturi. Rezultă că în competența Consiliului de Administrație este inclusă prerogativa desființării de posturi, iar nu de secții, măsura de desființare a secției fiind vădit nelegală. Urmează a se observa că în speța de față vorbim despre o hotărâre a Consiliului de Administrație prin care s-a dispus, pe baza referatului întocmit de directorul economic adoptarea unei măsuri de reorganizare economică, adică a desființării unei secții. Or, luarea unei astfel de măsuri consideră că este de competența Adunării Generale a Acționarilor și nu a Consiliului de Administrație. Plecând de la natura societății și de la actul constitutiv, rezultă că nu există un mandat expres al A.G.A. către Consiliul de Administrație pentru adoptarea acestei măsuri și, pe de altă parte, nu există o hotărâre a A.G.A. de adoptare a unei măsuri de restructurare economică. Apreciază că sancțiunea pentru o astfel de decizie adoptată de către Consiliul de Administrație nu poate fi decât nulitatea absolută, reținându-se că acesta nu avea competența de a emite decizii de restructurare economico-financiară precum și de a hotărâ desființarea unei secții. P. urmare, hotărârea Consiliului de Administrație este nelegală și ca atare, ca efect al constatării nulității absolute a acestei hotărârii urmează a se constata și nulitatea absolută a deciziei de concediere sub acest aspect.
De asemenea, în motivele de apel s-a criticat și modalitatea în care s-a realizat această modalitate de redresare economică, în sensul că nu au fost indicate, dincolo de acel referat întocmit de către directorul economic, alte posibilități de redresare economico-financiară decât desființarea unei secții și concedierea apelantului. Apreciază că, înainte de a fi eliminat postul reclamantului din organigrama societății, ar fi trebuit să existe cel puțin un studiu de fezabilitate cu privire la măsura de redresare economică dispusă. Urmează a se observa că intimata vine și spune în fața instanței de fond că a luat măsuri de redresare economico-financiară, în sensul că a suprimat din organigramă 7 posturi. Or, din cele 7 posturi reținute de instanța de fond ca fiind desființate, 2 erau vacante, 4 vizau posturi pentru șoferi de pe alte secții, care au fost reîncadrați ulterior, în luna iunie, după 3 luni de la emiterea deciziei de concediere a reclamantului, așa cum rezultă și din adresa de la I.T.M. aflată la dosar, iar un post era de casier pe altă secție. Pe secția condusă de reclamantul apelant vorbim doar de eliminarea unui singur post, de conducere, respectiv cel al reclamantului. Urmează a se observa că, intimata pârâtă pe toată durata procesului și prin întâmpinare susține împrejurarea că nu s-a urmărit concedierea efectivă a reclamantului apelant, ci s-a dorit adoptarea doar a unei măsuri de redresare economico-financiară pentru evitarea unei eventuale insolvabilități. Cu toate acestea vorbim de poziții similare, între poziția contestatorului apelant V. N. și poziția actualului șef de sector Cergău I.. Această împrejurare este evidențiată și de către intimata pârâtă prin întâmpinare și prin răspunsul la interogatoriu, din care reiese că fișele de post ale șefului de secție, respectiv apelantul reclamant și șefului de sector, numitul Cergău I. sunt similare, identice. Or, plecând de la împrejurarea că fișele de post și de la faptul că atribuțiile celor două persoane în cadrul aceleiași societății, respectiv reclamantul apelant și actualul șef de sector Cergău I., erau similare apreciază că s-ar fi impus aplicarea dispozițiilor art. 71 și următoarele din Contractul colectiv de muncă. În speța de față însă lipsește cu desăvârșire această procedură și nici nu ar fi avut cum să se realizeze din moment ce persoana care a fost preferată pentru postul de șef sector este liderul de sindicat, Cergău I., neexistând nici o poziție față de acest aspect din partea intimatei.
Concluzionând, în raport de cele susținute apreciază că măsura de încetare a raporturilor de muncă ale reclamantului apelant nu este una efectivă, în sensul Codului Muncii, nu a avut nici o cauză reală și serioasă, motiv pentru care consideră că se impune anularea deciziei de concediere urmând a se avea în vedere argumentele detaliate în cuprinsul motivelor de apel.
Totodată mai arată că în măsura în care se va admite apelul se solicită a se respinge capătul de cerere privind plata cheltuielilor de judecată solicitate de către intimată.
Apărătorul intimatei pârâte S.C. S. P. S.A., având cuvântul pune concluzii de respingere a apelului ca nefondat.
Învederează că în motivele de apel nu s-a arătat de către apelantul reclamant, în mod concret, cu ce a greșit instanța de fond în momentul în care a pronunțat hotărârea atacată. Apreciază că toate aspectele învederate în motivele de apel au fost soluționate rând pe rând de către instanța de fond, începând cu hotărârea consiliului de administrație a cărei legalitate și veridicitate a fost verificată, constatându-se că această hotărâre nu are motive să fie anulată pentru că nu s-au arătat în concret care sunt motivele de nelegalitate. P. întâmpinarea s-a susținut că art. 18 lit. a) din actul constitutiv al intimatei permite Consiliului de Administrație al societății să modifice structura organizatorică a societății, ceea ce s-a și întâmplat în cazul de față.
În ceea ce privește motivul concedierii urmează a se observa din înscrisurile depuse la dosar, inclusiv prin depoziția martorului audiat la fond, că reorganizarea societății intimate a fost reală. Din august 2012, până la momentul soluționării dosarului la instanța de fond, numărul angajaților a fost redus de la 190 la 153. Or, aceste condiții, instanța de control nu poate trece peste faptul că a fost o reorganizare reală, că a fost nevoie de această reorganizare și că ea a fost suficient dovedită.
În ceea ce privește faptul că instanța de fond nu ar fi motivat modalitatea în care societatea pârâtă a ajuns la reorganizare, învederează că la dosarul cauzei, pentru a se verifica împrejurarea că în anul 2013 a avut loc o restrângere a activității, s-au depus un număr foarte mare de cererii ale agenților economici privind solicitarea de reziliere a contractelor de servicii cu S.C. S. P. S.A., motiv pentru care secția de salubrizare stradală a fost nevoie să fie desființată, instanța de fond interpretând corect actele dosarului.
Pentru motivele din concluziile scrise, din întâmpinarea depusă la fondul cauzei,cât și din întâmpinarea din apel solicită respingerea apelului ca nefondat, urmând ca pe cale separată să fie solicitate cheltuielile de judecată din apel.
În replică, referitor la contractele depuse alăturat întâmpinării în faza procesuală a apelului, apărătorul apelantului reclamant solicită a se observa că deși instanța de fond face referire la acestea în considerentele hotărârii, în sensul că așa se justifică desființarea obiectivă a postului reclamantului, urmează a se observa că aceste contracte nu au fost depuse niciodată în fața instanței de fond. Aceste apărării au fost preluate de către instanța de fond din întâmpinarea depusă de către pârâtă. Or, în faza procesuală a apelului apelanta a depus o . contracte care vizează doar suspendarea temporară a activității societății, nicidecum suspendarea totală a activității secției, ca urmare susținerile părții adverse apar ca nefondate.
Curtea, în considerarea art. 394 Cod de procedură civilă, constatând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și de drept ale cauzei, încheie dezbaterile și rămâne în pronunțare asupra apelului de față.
CURTEA
Asupra apelului civil de față:
P. cererea adresată Tribunalului Tulcea și înregistrată sub nr._, contestatorul V. N. a chemat în judecată pe intimata S.C. S. P. S.A. Tulcea pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea deciziei de concediere nr. 17/30.04.2013, prin care unitatea angajatoare a dispus in conformitate cu dispozițiile art. 65 din Legea nr. 53/2003 privind Codul Muncii, încetarea contractului individual de munca al reclamantului, înregistrat in Registrul general de evidenta a salariaților sub nr. 116/26.10.2007, ca nefiind una legala si temeinică, anularea parțială a Hotărârii Consiliului de Administrație nr. 02/27.03.2013 a paratei S.C. S. P. S.A. Tulcea cu privire la dispozițiile art. 2 si 3 din Hotărâre prin care s-a hotărât desființarea secției de salubrizare stradală și desființarea postului de sef de secție salubrizare stradală, obligarea pârâtei la reintegrarea efectiva a reclamantului pe funcția și pe postul ocupate la momentul încetării contractului de munca, la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamantul de la data concedierii până la momentul reintegrării efective pe funcția și pe postul ocupat, la plata sumei de 2000 de EURO în echivalentul în lei la data plății efective, conform cursului oficial al BNR de la data plății, cu titlu de daune morale pentru prejudiciul moral cauzat ca urmare a măsurii nelegale de încetare a raporturilor de muncă, precum și obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu soluționarea prezentului litigiu.
În motivarea cererii contestatorul a arătat că acesta a deținut începând cu data 18.11.1989 funcția de controlor prestări servicii, șef echipa și ulterior funcția de șef de secție salubritate la întreprinderea județeană de gospodărire comunală, formă de organizarea care îndeplinea la acel moment atribuțiile pe care le exercită în prezent pârâta din prezenta cauză.
Ulterior, această întreprindere județeană a fost transformată în societate, care din cauza dificultăților financiare, a fost desființată.
În acest context, în anul 2000, Primăria Tulcea înființează propria secție de întreținere domeniu public unde reclamantul deținea funcția de șef sector salubrizare, ulterior, în anul 2003 se înființează Direcția S. P. din cadrul primăriei unde reclamantul este numit șef secție salubrizare, având în subordine și secția de spații verzi.
S-a mai arătat că, în anul 2007, prin Hotărârea Consiliului Local Tulcea nr. 195/25.06.2007, se hotărăște înființarea . ca persoană juridică de drept privat, prin reorganizarea Direcției S. P., în componența sa de asociați făcând parte Consiliul Local Tulcea și .>
Potrivit art. 17 din Hotărârea de Consiliu Local mai sus menționată, este prevăzut în mod expres că de la data înmatriculării . la Registrul Comerțului, personalul angajat la Direcția S. P. se preia de . în conformitate cu prevederile Codului Muncii, conform organigramei aprobate la art. 15.
In această modalitate, contestatorul a fost preluat conform acestei organigrame, în personalul societății nou înființate, fiind perfectat Contractul individual de muncă înregistrat în Registrul General de Evidență al salariaților sub nr. 116/26.10.2007, ocupând aceeași funcție deținută și în cadrul Direcției, respectiv cea de sef secție salubrizare stradală, funcție pe care a ocupat-o până la data deciziei de concediere din prezenta cauza.
S-a mai arătat că prin Hotărârea Consiliului de administrație al societății, s-a hotărât că se unifică sectorul L. C., sectorul Cartier Vest, Dallas, Lotizare și Sector străzi, gestionare animale fără stăpân într-un singur sector care se va numi " Sector Salubrizare stradală gestionare animale fără stăpân ", desființarea secției de salubrizare stradală, desființarea postului de sef de secție salubrizare stradală, dispunându-se modificarea în mod corespunzător a organigramei și statului de funcții ale societății.
De asemenea, a mai precizat contestatorul că, Hotărârea consiliului de administrație mai sus menționată a fost emisă în baza referatului directorului economic al societății, domnul C. F., din data de 20.03.2013 prin care se propun o . măsuri, având ca și motivare actualele condiții de criză prelungită precum și dificultățile financiare cu care se confruntă societatea, care determină o reorganizare a activității societății cu scopul de a reduce pierderile, de a crește eficiența, de a diminua costurile, toate în scopul creșterii profitabilității și nu în ultimul rând al evitării unei potențiale insolvabilități urmată de faliment.
În raport de această motivare de fapt, prin care se invocă o evoluție financiara în pierdere a societății, directorul economic a propus în cadrul secției de salubrizare stradală unificarea celor trei sectoare, sector L. C., sector Cartier Vest, Dallas, Lotizare și sector străzi, gestionare animale fără stăpân, într-un singur sector care se va numi " Sector Salubrizare stradală și gestionare animale fără stăpân", condus de un sef de sector.
În raport de Hotărârea Consiliului de Administrație anterior menționată, a fost emis preavizul nr. 1168/28.03.2013, în care la punctul 4 se menționează motivele de fapt ale concedierii, respectiv desființarea secției de Salubrizare stradală, implicit și a postului de șef de secție ca urmare a reorganizării activității societății, cu scopul de a reduce costurile și de a eficientiza activitatea societății.
Mai menționează contestatorul că, intimata nu face dovada că restructurarea postului este singura soluție posibilă în redresarea sa economică, celelalte măsuri de reorganizare dovedindu-se insuficiente sau inadecvate, angajatorul trebuind să aducă justificări serioase legate de necesitatea desființării postului raportat la motivele de ordin economic, de dovedirea unor greutăți reale din punct de vedere financiar pe care nu le poate depăși decât prin desființarea anumitor posturi.
Astfel cum va reieși din probele ce vor fi administrate constând în bilanțul contabil al societății pentru anul 2012, societatea nu traversează nici o perioadă de recul economic, astfel cum încearcă să acrediteze, din contra, performanțele financiare ale acesteia sunt evidențiate prin creșterea semnificativă și notabilă a profiturilor de la un bilanț contabil la altul.
Mai precizează contestatorul că, nu a fost cercetat disciplinar niciodată, nu a fost sancționat, activitatea sa profesionala fiind una deosebit de merituoasă și de baza pentru societate.
În acest context, reiese cu mai multă evidență împrejurarea că hotărârea de reorganizare a societății prin desființarea doar a postului de sef de secție și a altor posturi, dintre care vacante, exemplu casier încasator al secției de salubrizare menajeră, șofer mașina mare tonaj secție de salubrizare menajeră, iar ocupate din cadrul secției de salubrizare stradală un post de conducător auto, a fost una subiectivă, iar nu obiectivă, dată numai pe considerentul necesității eliminării reclamantului din cadrul societății.
Ca atare, motivul invocat de către intimată, în sensul că decizia de concediere s-a realizat din cauza unor motive ce nu țin de persoana salariatului nu sunt unele reale, motivat de considerentele anterior expuse, ci este în fapt o modalitate de concediere a persoanei reclamantului din societate.
În ceea ce privește capătul de cerere privind acordarea daunelor morale, a mai arătat că în raport de dispozițiile legale, art. 253 Codul Muncii, angajatorul este obligat, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul.
Prejudiciul solicitat în petitul prezentei cereri constă în atingerea adusă imaginii și demnității contestatorului prin emiterea deciziilor nelegale, prin prisma faptului că după 25 de ani de muncă, dintre care 23 de ani petrecuți în domeniul ce formează obiectul de activitate al societății, reclamantul a fost eliminat abuziv din societate.
În drept, contestatorul și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile Legii nr. 53/2003 privind Codul Muncii.
În apărare, intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației în totalitate ca nelegală și netemeinică și obligarea contestatorului la plata cheltuielilor de judecată pe care le va face cu acest proces.
A mai precizat intimata că, în ceea ce privește condiția desființării efective a locului de muncă, acțiunile de eficientizare a activității și de reducere a posturilor care nu se mai justificau în organigrama angajatorului au început încă din luna ianuarie 2013.
Astfel, conform hotărârii nr. 1 din 29.01.2013, se desființează posturile de, șef sector lac C., șef sector Cartier Vest, Dallas, Lotizare din cadrul sector cartier Vest, Dallas, Lotizare si femeie de serviciu din cadrul Birou Resurse Umane.
Din organigramă dispar deodată 3 (trei) posturi care nu își mai găseau justificarea,iar această situație de fapt este demonstrată de organigrama din anul 2012 și organigrama din ianuarie 2013.
Ulterior, tot în procesul de restructurare al societății, în luna martie 2013, angajatorul a mai hotărât desființarea și a altor 7 (șapte) posturi, printre care și al contestatorului.
Așa cum arată organigrama anterioară desființării postului și cea ulterioară acestei decizii, desființarea acestor posturi este reală, în luna ianuarie 2013 fiind 187 posturi per total societate iar în luna martie 2013 fiind 180 posturi.
Postul contestatorului a fost suprimat din schema de personal și nu se mai regăsește nici în organigramă și nici în statul de funcții.
De asemenea, se susține că atribuțiile contestatorului nu au dispărut ci au trecut în sarcina directorului general care este și așa suprasolicitat cu atribuțiile din actul constitutiv.
Decizia de restructurare și oportunitatea măsurii reducerii cheltuielilor de personal prin desființarea unor posturi, structura noii organigrame în selectarea posturilor care au fost desființate, este atributul exclusiv al Consiliului de Administrație care poartă responsabilitatea asigurării viabilității și eficienței economice a societății, acestea neputând fi cenzurate de către instanță, aceasta putând doar verifica dacă punerea în aplicare a acestor măsuri este efectuată cu respectarea dispozițiilor legale.
A mai precizat intimata că, pe postul contestatorului nu au fost angajate ulterior alte persoane, atribuțiile acestuia fiind preluate de directorul general al societății prin schimbarea raporturilor de subordonare a personalului, astfel încât să fie asigurată o mai bună gestionare a activității.
Comparând fișa postului șefului sectorului stradal cu cea a contestatorului, se poate observa că multe din sarcinile celor două posturi se dublau, astfel încât unificarea sectoarelor și desființarea secției unde era încadrat contestatorul a fost o măsură care a venit firesc, de la sine.
Activitatea fiecărui șef de sector poate fi îndeplinită firesc și fără eforturi extraordinare de o singură persoană iar secția salubrizare stradală nu își mai regăsea eficiența și necesitatea în condițiile în care nu mai avea în subordine niciun sector.
Această situație este demonstrată de structura organizatorică conform hotărârii de C.A. din 29.01.2013, în care secția salubrizare are în subordine 3 sectoare și toate oricum erau în subordinea directorului general.
În ceea ce privește cauza reală teoria și practica judiciară în materie au arătat că, „cauza este reală” când prezintă un caracter obiectiv, adică este impusă de dificultăți economice sau transformări tehnologice etc., independentă de buna sau reaua-credință a angajatorului.
Astfel, contestatorul a susținut că situațiile financiare ale societății sunt pe un trend ascendent, ceea ce este absolut fals întrucât din actele financiar - contabile se poate constata că cele susținute în referatul directorul economic sunt reale.
Se poate cu ușurință observa faptul că, deși există profit în anul 2012, acesta s-a micșorat de aproximativ 10 ori fata de profitul din anul 2011, respectiv de la 509.561 lei in anul 2011 la 55.757 lei în anul 2012.
Mai mult decât atât, Primăria municipiului Tulcea este clientul principal al . Tulcea.
Aceasta a alocat in anul 2012 per total servicii prestate suma de 10.340.000 lei inclusiv TVA iar în anul 2013 doar suma de 9.290.000 lei inclusiv T V A. pentru aceleași servicii, deci o suma cu 1.050.000 lei mai mică.
Unul din obiectivele Consiliului de Administrație este menținerea în anul 2013 a unui profit cel puțin egal cu cel înregistrat in anul 2012.
Totodată este evident că intimata, ca prestator de servicii de salubrizare pentru persoane fizice și juridice, pentru a-și păstra adresabilitatea dorește ca tarifele la aceste servicii să nu fie majorate.
O astfel de măsură ar avea un impact negativ asupra populației municipiului Tulcea deja împovărată de impozitele și taxele impuse.
În acest context, susținerile contestatorului privind eficiența sectorului său de activitate și trendul ascendent al veniturilor angajatorului sunt simple susțineri fără fond și nedovedite de actele contabile care dovedesc contrariul.
Așadar, desființarea postului de sef de secție nu a urmărit nicidecum îndepărtarea contestatorului din cadrul societății așa cum acesta susține, ci scopul urmărit a fost acela de reorganizare a acestei ramuri de activitate a societății prin reducerea costurilor si eficientizare care să conducă la diminuarea pierderilor evidente înregistrate pentru această activitate.
Deși contestatorul încearcă să acrediteze ideea că desființarea locului de muncă nu are o cauză serioasă și că s-a încercat îndepărtarea sa, aceasta este o simplă afirmație nesusținută de actele dosarului.
Directorul general a dublat salariul contestatorului în anul 2008 și a fost de acord ca acesta să beneficieze de zile de recuperare din 6 iunie 2011 și până în 5 martie 2012.
În ceea ce privește anularea hotărârii Consiliului de Administrație, consideră intimata că acest capăt de cerere trebuie respins, având în vedere excepția lipsei procedurii prealabile invocată prin întâmpinare.
Contestatorul avea obligația parcurgerii acestei etape procedurale obligatorii în cazul cererii de anulare al unui act administrativ, conform art. 7 alin. 1 din legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, cu modificările și completările ulterioare.
Acesta nu a făcut niciun fel de dovadă privind nelegalitatea actului administrativ atacat, din actele depuse de noi rezultând faptul că hotărârea Consiliului de Administrație este temeinică și legală și a fost emisă în condițiile legii.
Cu privire la dunele morale solicitate, a mai arătat intimata faptul că, pentru a fi angajată răspunderea patrimonială pentru daune morale este necesar să se dovedească elementele răspunderii civile, respectiv fapta ilicită a angajatorului, prejudiciul și legătură de cauzalitate.
În probatoriu intimata a depus la dosar următoarele înscrisuri: contract individual de muncă nr. 116 din 26.10.2007, decizia de majorare a salariului
hotărârea nr. 4 din 04.08.2012, statul de funcții corespunzător anului 2012 și organigrama corespunzătoare anului 2012, hotărârea nr. 1 din 29.01.2013 cu statul de funcții și structura organizatorică din care rezultă reducerea de 3 posturi (respectiv de la 190 în anul 2012, la 187 în anul 2013, hotărârea nr. 2 din 27.03.2013, stat de funcții, organigramă, convocarea ședinței C.A., proces - verbal al ședinței din data de 26.03.2013, referatul directorului economic și referatele invocate în referatul directorului economic și actul constitutiv al societății, fișa postului contestatorului și fișa postului unui șef sector stradal, situații financiare anuale pentru anul 2012, contul de profit și pierdere, date informative la data de 31.12.2012, situația activelor imobilizate la data de 31.12.2012, planul S.C. S. P. S.A. pentru anul 2012 și pentru anul 2013 pentru a se putea compara sumele alocate de Primăria mun. Tulcea societății angajatoare, balanțele de verificare lunare pentru activitatea salubrizare străzi și activitatea de iarnă în perioada ianuarie 2013 - mai 2013, calcul cheltuieli cu salariile în anul 2013 pentru 7 posturi și calcul cheltuieli cu salarii și alte beneficii salariale 2013 pentru 10 posturi state de plata pentru posturile desființate pentru luna mai 2013, contractul colectiv de muncă din 07.03.2012 și actul adițional din 07.03.2013, cererea contestatorului din anul 2011 pentru recupererea unor zile lucrate în anii anteriori și practica judiciară relevantă.
P. sentința civilă nr. 182 din data de 28 ianuarie 2014, Tribunalul Tulcea-Secția civilă, contencios de administrativ și fiscal a respins contestația formulată de contestatorul V. N., în contradictoriu cu intimata S.C. S. P. S.A., ca nefondată și a obligă contestatorul să plătească intimatei suma de 5500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:
Între părți au existat raporturi de muncă în baza contractului individual de muncă înregistrat în registrul general de evidență al salariaților sub nr. 116/26.10.2007, contestatorul îndeplinind funcția de șef secție domeniu public în cadrul instituției angajatoare începând cu data de 26.10.2007.
Începând cu data de 20.08.2012, Consiliul de Administrație din cadrul societății intimate a demarat o acțiune de reorganizare a activității prin desființarea unor sectoare și a unor posturi ale salariaților. Astfel, prin hotărârea nr. 4/20.08.2012 a Consiliului de Administrație din cadrul . Tulcea s-a desființat postul de inginer mecanic din cadrul Biroului tehnic – comercial și postul de șef secție întreținere salubrizare spații verzi, iar prin Hotărârea Consiliului de Administrație nr. 1/29.01.2013 s-au desființat posturile de femeie de serviciu din cadrul Biroului Resurse Umane și relații cu publicul, postul de șef sector lac C. din cadrul sector lac C. și postul de șef sector cartier Vest, Dallas, Lotizare din cadrul sector cartier Vest, Dallas, Lotizare.
Ulterior, ca urmare a întocmirii unor referate de către șefii unor secții, respectiv referatul nr. 1022/18.03.2013 și referatul nr. 1046/19.03.2013, s-a adus la cunoștința conducerii societății o . disfuncționalități apărute ca urmare a restrângerii activității mai multor agenți economici cu care societatea avea încheiate contracte de colectare deșeuri, concretizate în lipsa de activitate a unor casieri – încasatori și a unor conducători auto care deservesc utilajele.
Fiind sesizat cu aceste referate, directorul economic al societății, economistul C. F. a întocmit la rândul său o . propuneri de reorganizare a activității către conducerea societății expuse în referatul nr. 1048/20.03.2013. Referatul a fost motivat pe dificultățile financiare și a propus desființarea a trei posturi de conducători auto, 1 post de casier – încasator și desființarea a două posturi vacante. De asemenea, s-a propus unificarea celor 3 sectoare din cadrul secției salubrizare stradală, respectiv Sector L. C., Sector Centru Vest, Dallas, Lotizare și Sector străzi, gestionare animale fără stăpân, într-un singur sector; desființarea secției salubrizare stradală, trecerea noului sector în subordinea directorului general și implicit desființarea postului de șef secție salubrizare stradală.
Această propunere a fost aprobată prin Hotărârea Consiliului de Administrație nr. 2/27.03.2013 prin care s-a decis desființarea secției de salubrizare stradală, unificarea celor 3 sectoare componente ale acesteia, mai - sus menționate într-un singur sector numit “ Sector salubrizare stradală și gestionare animale fără stăpân ”, în subordinea directă a directorului general al societății.
Totodată, au fost desființate o . posturi: postul de șef secție salubrizare stradală, două posturi de casier – încasator, două posturi de șoferi mașini mare tonaj și două posturi de tractorist.
Ca urmare, a fost emisă decizia de concediere individuală nr. 17/30.04.2013 prin care s-a decis încetarea contractului individual de muncă al contestatorului începând cu data de 1.05.2013, întemeiată pe dispozițiile art. 65 din Legea nr. 53/2003.
Potrivit acestui text de lege concedierea pentru motive care nu țin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă determinată de desființarea locului de muncă ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana acestuia. Desființarea locului de muncă trebuie să fie efectivă și să aibă o cauză reală și serioasă.
Conform analizei comparative a statelor de funcții cuprinzând funcțiile de conducere și de execuție din cadrul societății intimate și a structurii organizatorice a personalului depuse de intimată la dosarul cauzei, rezultă că ulterior Hotărârii Consiliului de Administrație nr. 2/27.03.2013 au fost suprimate efectiv un număr de 7 posturi, dintre care unul de conducere, respectiv cel ocupat de contestator.
În ceea ce privește dificultățile economico – financiare care au generat măsura concedierii, acestea au constat în reducerea solicitărilor de prestări servicii adresate societății ca urmare a restrângerii activității a tot mai mulți agenți economici cu care intimata are încheiate contracte de colectare deșeuri .
Această situație a impus reducerea corespunzătoare a activității unor secții, respectiv secția deșeuri menajere și secția - Biroul Tehnic Comercial, precum și reorganizarea secției de salubrizare stradală ( condusă de contestator ca șef de secție ) prin unificarea celor 3 sectoare componente într-un singur sector trecut în subordinea directă a directorului general.
Aceste măsuri au ca justificare reducerea pierderilor, creșterea eficienței activității, diminuarea costurilor, toate în scopul creșterii profitabilității și al evitării potențialei insolvabilități urmate de faliment.
Concluzionând în sensul că toate aceste măsuri de reorganizare și eficientizare a activității societății sunt îndreptățite și necesare pentru bunul mers al activității angajatorului, s-a apreciat că în cauză au fost respectate toate condițiile legale pentru concedierea contestatorului care a fost realizată în mod efectiv și justificat.
Relativ la capătul de cerere privitor la anularea parțială Hotărârii Consiliului de Administrație nr.2/27.03.2013 a pârâtei . Tulcea, acesta a fost apreciat de instanță ca neîntemeiat în condițiile în care nu s-au indicat care sunt normele de drept civil material sau procedural care au fost încălcate la momentul emiterii acestei hotărâri și câtă vreme desființările de secții, sectoare și posturi decise în baza acestei hotărâri au fost apreciate ca fiind conforme cu dispozițiile legale în vigoare la momentul întocmirii actului contestat.
De asemenea și capătul de cerere privind plata daunelor morale a fost apreciat tot nefondat, în cauză nefiind vorba de emiterea unor decizii de concediere nelegale care să îi afecteze contestatorului onoarea, demnitatea sau prestigiul, astfel că nu se impune acordarea unei reparații pecuniare sub forma daunelor morale, așa cum s-a solicitat.
Ca urmare, contestația formulată a fost apreciată ca nefondată și a fost respinsă în totalitate în acest mod.
Potrivit art. 453 alin.1 NCPC, contestatorul a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 5500 lei în favoarea intimatei.
Împotriva hotărârii mai sus arătate, în termen legal a declarat apel reclamantul, carea criticat-o pentru netemeinicie și nelegalitate, invocând în esență următoarele:
Apreciază sentința pronunțată de către instanța fondului ca fiind netemeinică și nelegală, reținând în principal că instanța nu a analizat motivele de nelegalitate invocate în ceea ce privește Hotărârea Consiliului de Administrație nr. 2/27.03.2013, astfel cum acestea au fost invocate, fiind indicate in mod expres textele din statutul societății, pe de o parte, si din Contractul colectiv de munca pe de alta parte.
Instanța fondului practic a ignorat în totalitate aspectele invocate, omițând în mod deliberat sau nu să se pronunțe asupra acestora, deși acestea constau în motive de nulitate absolută care pot fi invocate oricând.
Deși se reține de către instanță că dificultățile economico-financiare care au generat măsura concedierii constau în reducerea solicitărilor de prestări servicii adresate societății, ca urmare a restrângerii activității a tot mai multor agenți economici cu care intimata are încheiate contracte de colectare deșeuri, urmează a se observa că intimata nu a adus nici o probă în susținerea acestei afirmații. Astfel că, în acest mod instanța de judecată a nesocotit nu numai principiile de drept material potrivit cu care persoana care face o afirmație în fata instanței de judecată trebuie să o și dovedească sub sancțiunea neluării în seamă, dar și dispozițiilor exprese ale art. 272 din Codul muncii, potrivit cu care sarcina probei revine angajatorului, mai exact nu au fost indicate nici măcar de angajator elementele care țin de restrângerea activității, nu a fost depus nici un contract reziliat cu beneficiarii serviciilor pe care le prestează pârâta, deși aceasta a fost reținută ca principalul argument pentru respingerea cererii.
Practic, instanța fondului s-a subrogat unității pârâte și a motivat hotărârea de concediere, pe care însăși unitatea nu a realizat-o, validând în acest fel o măsură de concediere, deși potrivit dispozițiilor legale, trebuia să sancționeze această nelegalitate.
Pe fondul cauzei, apreciază ca fiind întemeiată acțiunea formulată, în sensul că prin Hotărârea Consiliului de Administrație al societății nr. 2 din 27.03.2013, s-a hotărât în sensul că: „se unifică sectorul L. C., sectorul Cartier Vest, Dallas, Lotizare și Sector străzi, gestionare animale fără stăpân într-un singur sector care se va numi „Sector Salubrizare stradală, gestionare animale fără stăpân”, desființarea secției de salubrizare stradală, desființarea postului de șef de secție salubrizare stradală, dispunându-se modificarea în mod corespunzător a organigramei și a statului de funcții ale societății.
Hotărârea Consiliului de Administrație mai sus menționată a fost emisă exclusiv în baza referatului directorului economic al societății, domnul C. F., din data de 20.03.2013, prin care se propun o . măsuri, având ca și motivare actualele condiții de criză prelungită, precum și dificultățile financiare cu care se confruntă societatea, care determină o reorganizare a activității societarii cu scopul de a reduce pierderile, de a crește eficiența, de a diminua costurile, toate în scopul creșterii profitabilității și nu în ultimul rând al evitării unei potențiale insolvabilități urmată de faliment.
În ceea ce privește competența Consiliului de Administrație al societății de a dispune desființarea secției de Salubrizare Stradală, astfel cum s-a argumentat și în fața instanței de fond, apreciază că nu intră în competența acestui organ adoptarea unei astfel de masuri, dimpotrivă, potrivit actului constitutiv al societății pârâte competența exclusivă în adoptarea unei astfel de decizii aparține Adunării Generale a Acționarilor.
Plecând de la natura societății, și de la faptul că actul constitutiv reprezintă normativul desfășurării activității acesteia, rezultă, fără putință de tăgadă împrejurarea că nu există un mandat expres a Adunării Generale a Acționarilor către Consiliul de Administrație pentru adoptarea acestei măsuri și, pe de altă parte, nu exista o hotărâre a Adunării Generale a Acționarilor de adoptare a unei măsuri de restructurare economică.
Sancțiunea pentru o astfel de decizie adoptată de către Consiliul de Administrație nu poate fi decât nulitatea absolută, reținându-se că acesta nu avea competența de a emite decizii de restructurare economico-fianciară, precum și de a hotărâ desființarea unei secții.
Totodată, deosebit de importantă este și împrejurarea că pârâta nu a întocmit anterior hotărârii consiliului de administrație, un studiu de fezabilitate și de oportunitate cu privire la impactul pe termen mediu și lung a măsurii de desființare a secției în care era angajat reclamantul din prezenta cauza. Practic deși există un singur referat care vorbește despre necesitatea adoptării unor măsuri de redresare economico-financiară, nu exista rapoarte contabile sau studii care să justifice în mod real aprobarea și implementarea acestei măsuri.
În măsura în care s-ar fi realizat un astfel de studiu de oportunitate și de fezabilitate, s-ar fi identificat mai multe măsuri de redresare economico-financiară, acestea ar fi trebuit să fie supuse spre aprobare Adunării Generale a Acționarilor, care ar fi trebuit să opteze pentru una sau mai multe din aceste măsuri, însă acest lucru nu s-a întâmplat în cauza de față.
Din motivarea în fapt a deciziei de concediere, rezultă împrejurarea că în urma situației financiar contabile nesatisfăcătoare, s-a hotărât redresarea economică a societății prin unificarea unor sectoare din cadrul secției de salubrizare stradală, desființarea secției de salubrizare stradală și a postului de șef de secție.
Practic, prin această măsura s-a realizat o înlocuire de fapt a secției de salubrizare stradală cu sectorul condus de numitul de Cergău I., lider de sindicat, persoana care a fost preferată în cadrul societății, în detrimentul reclamantului din prezenta cauza.
Ca este așa, respectiv că s-a realizat o înlocuire a secției cu sectorul, este evidențiat de către pârâtă chiar prin întâmpinare și prin răspunsul la interogatoriu, din care reiese împrejurarea că fișele de post ale șefului de secție (reclamantul din prezenta cauză) și ale șefului de sector (numitul Cergau I.) sunt similare, multe dintre atribuții dublându-se și repetându-se, precum și din împrejurarea că atribuțiile celor două secții au rămas aceleași.
Sub acest aspect, apreciază că măsura de concediere nu are o cauză reală și serioasă, ci este mai mult decât evident că scopul mediat și imediat era acela de eliminare a reclamantului din organigrama societății, invocându-se și desfășurându-se o procedură care are doar o aparență de legalitate, aparență care a fost răsturnată prin argumentele expuse anterior în cuprinsul prezentelor motive de apel.
Art. 65 din Codul Muncii impune sine qua non ca întotdeauna să aibă loc o desființare efectivă a locului de muncă.
Or, sub aspectul îndeplinirii în speță a condiției mai sus menționate, în contextul în care atribuțiile șefului de secție au fost reașezate în sarcina directorului general și în sarcina șefului de sector, se poate conchide că această condiție nu este îndeplinită. În acest sens, urmează ca instanța de judecata să rețină că în realitate locul de muncă, înțeles în acest sens ca funcție, post, nu a dispărut ca necesitate funcțional in cadrul societății.
În raport de cele menționate anterior, rezultă că măsura de încetare a raporturilor de muncă nu este una efectivă, în sensul Codului Muncii, motiv pentru care apreciază că se impune anularea deciziei de concediere.
Plecând de la argumentele invocate de către pârâtă, potrivit cu care funcția pe care o deține reclamantul în cadrul societății este similară cu funcția deținută de către șeful de sector, numitul Cergau I., comparație realizată mai ales prin răspunsul la interogatoriu, subliniază că aceasta s-a realizat fără a fi respectată ordinea de prioritate impusă prin Contractul colectiv de muncă al
societății pe acțiuni S. P. S.A. Tulcea.
Potrivit art. 71 din Contractul colectiv de muncă, la aplicarea efectivă a reducerii de personal, după reducerea posturilor vacante, de natura celor desființate, măsurile vor afecta, în ordine, mai multe posturi, după verificarea unei ordine de prioritate stabilită prin contract.
Între reclamantul din prezenta cauză și numitul Cergau I., șeful de sector, preferat de către unitatea pârâtă, departajarea se realizează potrivit alineatului 4 al art. 71 din CCM, potrivit cu care în ipoteza în care două sau mai multe persoane sunt în aceeași situație, disponibilizarea se va face cu consultarea sindicatelor.
Or, în cauză, anterior măsurii disponibilizării reclamantului nu s-a realizat o consultare a sindicatului, și sub acest aspect, de asemenea, apreciem că măsura de concediere s-a realizat cu încălcarea ordinii de prioritate prevăzute de contractul colectiv de muncă, și ca atare este nelegală.
Mai mult, urmează ca instanța de judecată să analizeze și împrejurarea că șeful de sector preferat în locul reclamantului, respectiv, numitul Cergau I., este de altfel liderul de sindicat, fiind în mod evident în conflict de interese, situație în care ar fi trebuit să fie cerută opinia instanței de judecată.
În speța de față, măsura de desființare a funcției de șef de secție, este doar o modalitate de concediere aparent legală a salariatului, ascunzând realul motiv al concedierii, legat de persoana salariatului. Practic, directorul general refuză orice linie de comunicare cu șeful de serviciu, optând pentru a comunica cu subordonatul șefului de serviciu, respectiv numitul Cergau I., prin care se transmiteau dispozițiile către șeful de serviciu.
În ceea ce privește condițiile de solvabilitate/insolvabilitate a societății, urmează a avea în vedere că situațiile financiare ale acesteia sunt pe un trend ascendent, astfel cum rezultă din extrasele privind bilanțurile depuse de unitățile de specialitate, publicate pe site - ul de publicitate al ANAF, și astfel cum rezultă și din Bugetul de venituri și cheltuieli aprobat de către Consiliul Local Tulcea, care prevede cheltuieli mai mare la nivelul personalului față de anul anterior, deși se invocă o evidentă criză economică la nivelul societății.
De la data la care s-a efectuat presupusa reorganizare pentru redresare economică a societății, au fost efectuate angajări noi. Sub aspectul efectuării de noi angajări, urmează ca instanța de judecată să analizeze răspunsul I.T.M.- ului din care rezultă că de la data concedierii reclamantului, pârâta a angajat un număr de peste 10 salariați.
În speță, intenția angajatorului a fost una clară, de a-1 da afara pe șeful de secție, reclamantul din prezenta cauză, aducând ca motivare exterioară existența unui reorganizări ca urmare a situației economico-financiare a societății. Astfel cum s-a arătat anterior, prin așa numita reorganizare, s-a urmărit desființarea doar a unui singur post de conducere la nivelul secției, respectiv al reclamantului, iar nu o diminuare a costurilor și a cheltuielilor societății în contextul în care pe anul 2013 și 2014 cheltuielile alocate de către Consiliul Local Tulcea cu personalul sunt mai mari decât momentul la care a fost concediat reclamantul.
Măsura de desființare a secției, și implicit cea a șefului de secție nu a fost determinată de o nevoie serioasă și reală a societății. Concluzia se impune cu mai multa evidență în contextul în care reorganizarea s-a realizat doar prin comasarea secțiilor într-una singură, însă din punct de vedere organizatoric, atribuțiile și responsabilitățile secției sunt identice.
De asemenea, menționează că pârâta nu face dovada că restructurarea postului petentului este singura soluție posibilă în redresarea sa economică, celelalte măsuri de reorganizare dovedindu-se insuficiente sau inadecvate, angajatorul trebuind să aducă justificări serioase legate de necesitatea desființării postului raportat la motivele de ordin economic, de dovedirea unor greutăți reale din punct de vedere financiar pe care nu le poate depăși decât prin desființarea anumitor posturi.
Totodată, nu este de neglijat nici împrejurarea că reclamantul nu a fost cercetat disciplinar niciodată, nu a fost sancționat, activitatea sa profesională fiind una deosebit de merituoasă și de bază pentru societate. Despre notorietatea și competențele profesionale ale reclamantului, urmează ca instanța să analizeze atât înscrisurile depuse la dosarul cauzei cât și proba testimonială administrată.
Practic, angajatorul nu a urmărit efectiv eliminarea funcției/postului ocupat de angajat din cadrul societății, în contextul în care atribuțiile prevăzute în fișa postului în sarcina acestuia sunt exercitate de către o altă persoană, ci a urmărit eliminarea angajatului persoană fizică.
În raport de dispozițiile legale, art. 253 Codul Muncii, angajatorul este obligat, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul.
Prejudiciul care a fost solicitat în petitul cererii de chemare în judecată constă în atingerea adusă imaginii și demnității contestatorului prin emiterea deciziilor nelegale, prin prisma faptului ca după 25 de ani de munca, dintre care 23 de ani petrecuți în domeniul ce formează obiectul de activitate al societăți, reclamantul a fost eliminate abuziv din societate.
Sigur că această măsură a fost de natură să afecteze imaginea reclamantului în societate, cu atât mai mult cu cât acesta este recunoscut pe plan local pentru meritele sale deosebite, cât și mai ales pentru realizările acestuia pentru comunitatea locală.
Mai mult, astfel cum rezultă din proba testimonială administrată, ținând seama de calificarea și specializare reclamantului, nu este posibilă angajarea într-un alt loc de muncă pe raza municipiului Tulcea.
Pentru aceste considerente, apreciază că solicitarea de acordare a unei sume de 2000 de euro cu titlu de daune morale este una echitabilă în raport de prejudiciul resimțit de angajat, de a fi umilit public prin eliminarea sa din cadrul societății.
Analizând sentința apelată din prisma criticilor formulate Curtea a respins apelul ca nefondat pentru următoarele considerente:
P. decizia nr. 17/30.04.2013 emisă de S.C. S. P. S.A. s-a dispus încetarea contractului individual de muncă al reclamantului în temeiul art. 65 din Codul Muncii începând cu 01.05.2013, ca urmare a desființării postului de șef secție din cadrul Secției Salubrizare stradală.
La baza emiterii acestei decizii a stat hotărârea Consiliului de Administrație nr.2din 27.03.2013, prin care în urma analizei financiar contabile a societății, s-au prevăzut anumite măsuri organizatorice pentru redresarea economică a firmei și diminuarea pierderilor printre care și unificarea unor sectoare, desființarea secției Salubrizare stradală și desființarea unor posturi printre care și postul de șef de secție din cadrul secției Salubrizare stradală.
Potrivit art. 18 lit. A din Actul constitutiv al societății, Consiliul de Administrație aprobă modificarea structurii organizatorice și statul de funcții al societății și desființarea de posturi.
P. urmare, susținerea apelantului că Hotărârea nr. 2/27.03.2013 a Consiliului de Administrație ar fi lovită de nulitate absolută întrucât acesta nu acesta nu avea în competență desființarea de secții este nefondată.
Potrivit art. 65 alin.(1) din Codul muncii: „concedierea pentru motive care nu țin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă determinată de desființarea locului de muncă ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana acestuia.”
P. alin.(2) din același articol prevede că „desființarea locului de muncă trebuie să fie efectivă și să aibă o cauză reală și serioasă.”
Desființarea locului de muncă este efectivă atunci când el este suprimat din statul de funcții sau organigrama societății.
Din analiza statelor de funcții depuse la dosar de către societatea pârâtă rezultă că postul ocupat de reclamant a fost suprimat din structura angajatorului, astfel încât, sub aspectul caracterului efectiv al desființării decizia de concediere este legală.
Concedierea contestatorului a avut o cauză reală și serioasă, fiind impusă de necesitatea redresării economice a societății prin unificarea unor sectoare din cadrul secției de salubrizare stradală, desființarea secției de salubrizare stradală și trecerea noului sector în subordinea directorului general și desființarea postului de șef secție de salubrizare stradală.
Dificultățile economico-financiare au fost generate de reducerea solicitărilor de prestări servicii adresate societății ca urmare a restrângerii activității a tot mai mulți agenți economici cu care pârâta avea încheiate contracte de colectare deșeuri.
Desființarea postului de șef secție nu a urmărit îndepărtarea reclamantului din cadrul societății așa cum acesta susține ci scopul urmărit a fost acela de reorganizare a acestei ramuri de activitate a societății prin reducerea costurilor și eficientizare care să conducă la diminuarea pierderilor înregistrate pentru această activitate.
Decizia de restructurare și oportunitatea măsurii reducerii cheltuielilor de personal prin desființarea unor secții și posturi, structura noii organigrame este atributul exclusiv al Consiliului de Administrație, care poartă responsabilitatea asigurării eficienței și rentabilității economice a societății, acestea neputând fi cenzurate de către instanță, aceasta putând doar verifica dacă punerea în aplicare a acestor măsuri este efectuată cu respectarea dispozițiilor legale.
Pe postul contestatorului nu au fost angajate ulterior alte persoane, atribuțiile acestuia fiind preluate de directorul general al societății, prin schimbarea raportului de subordonare a personalului, astfel încât să fie asigurată o mai bună gestionare a activității.
Conform structurii organizatorice modificată prin Hotărârea Consiliului de Administrație din 27.03.2013, sectoarele dispar alături de secția de salubrizare, prin unificare și desființare apare un singur sector care este în subordinea directorului general.
În doctrină și jurisprudență s-a statuat în mod constant că pentru a reține îndeplinirea condiției impuse de art. 65 alin.2 din Codul muncii este suficient ca angajatorul să urmărească eficientizarea propriei activități în scopul utilizării cu randament maxim a resurselor umane și financiare, fiind atributul exclusiv al angajatorului de a hotărâ asupra modalității în care își organizează activitatea și selectează salariații pe criterii de competență.
Dispozițiile art. 71 din Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate prin care se reglementează criteriile ce selecție a salariaților la disponibilizare nu se aplică în speță, întrucât postul contestatorului era unic, nu existau mai mulți salariați care ocupau același post pentru a se pune problema aplicării criteriilor de selecție.
Postul pe care îl ocupă contestatorul s-a desființat ca urmare a reorganizării activității, iar această măsură nu a avut nici o legătură cu activitatea sa profesională sau cu abilitățile sale de a exercita o anumită profesie.
Restrângerea activității și problemele economico-financiare cu care s-a confruntat pârâta au fost dovedite cu bilanțul și contul de profit și pierdere pe anul 2012 (depuse la instanța de fond), precum și cu cererile unor agenți economici privind solicitările de reziliere a contractelor de prestări servicii (depuse în recurs).
În consecință, în mod corect prima instanță a apreciat că sunt îndeplinite condițiile art. 65 Codul muncii și a respins contestația ca nefondată.
Decizia de concediere fiind legală și temeinică în mod corect a fost respinsă și cererea de obligare a pârâtei la daune morale.
Pentru considerentele expuse mai sus, potrivit art. 480 alin.1 Cod proc.civilă, Curtea a respins apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge apelul formulat de apelantul reclamant V. N., cu domiciliul în Tulcea, ., ., apt.19, județul C. și domiciliul procesual ales în C., . bis, etaj 1, apt.1, județul C. (la cabinet avocat M. M.), împotriva sentinței civile nr. 182 din 28.01.2014 pronunțată de Tribunalul Tulcea-Secția civilă, contencios de administrativ și fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă S.C. S. P. S.A. TULCEA, cu sediul în Tulcea, ., județul Tulcea, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 17.06.2014.
Președinte, Judecător
M. S.-S. J. Z.
aflat în C.O., semnează
cf.art.426 (4) C.pr.civ.,
Președinte instanță,
A. I.
Grefier
M. G.
Jud. fond –L.D.P.
Red.dec.apel-jud.J.Z. /4.07.2014
Tehnored.gref.G.M./4ex./07.07.2014
Emis 2 .
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 355/2014.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 184/2014.... → |
|---|
