Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 476/2014. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 476/2014 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 18-11-2014 în dosarul nr. 9699/118/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.476/CM
Ședința publică din 18 Noiembrie 2014
Complet specializat pentru cauze privind
conflicte de muncă și asigurări sociale
PREȘEDINTE M. B.
Judecător R. A.
Grefier D. R.
S-a luat în examinare apelul formulat de apelanta pârâtă SOCIETATEA NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE MARFĂ – C. MARFĂ SA, cu sediul ales în C., . nr. 2, județul C., împotriva sentinței civile nr. 939/18.04.2014 pronunțate de Tribunalul C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă C. O., domiciliată în Techirghiol, .. 31 C, județul C., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită conform art. 155 și urm. cod pr.civilă.
Apelul este declarat în termen, motivat și scutit de plata taxei judiciare de timbru.
După referatul grefierului de ședință;
Instanța, socotindu-se lămurită asupra cauzei, declară dezbaterile încheiate, constată dosarul în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra apelului de față, luând act de faptul că apelanta pârâtă a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
CURTEA :
Cu privire la apelul civil de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului C. sub nr._ , reclamanta C. O. chemat în judecată Societatea Națională de Transport Feroviar de Marfă C. Marfă S.A. solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună obligarea la plata următoarelor drepturi:
- salariul suplimentar pentru 2010;
- prima de C. pentru 2010;
- c/val. tichete de masă aferente perioadei 15.11.2010 – 31.01.2011, iar toate aceste sume sa fie actualizate cu indicele de inflație la data platii și dobanda legala.
Pârâta Societatea Națională de Transport Feroviar de Marfă C. Marfă S.A a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată invocand si excepția inadmisibilității cererii, excepția prescrierii dreptului material la acțiune, în temeiul disp.art.268 alin 1 lit. c), d) și e) Codul muncii.
Prin sentința civilă nr.939/18.04.2014, Tribunalul C. a respins excepția inadmisibilității, excepția prescrierii dreptului la acțiune în temeiul art. 268 alin.1 litera c), d) și e) Codul muncii.
A admis acțiunea și a obligat pârâta la plata drepturilor de natură salarială, reprezentând salariul suplimentar/2010, Prima de C./2010 și c/val tichete de masă aferente perioadei 15.11._11.
A obligat pârâta la plată dobânzii legale aferentă sumelor datorate de la dată scadentei până la plată efectivă.
Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut următoarele aspecte:
- Excepția inadmisibilității acțiunii pentru neîndeplinirea conditiilor prevăzute de art. 60 din legea nr. 192/2006 s-a respins cu motivarea că procedură prealabilă a informarii asupra avantajelor medierii se face în cauzele care privesc încheierea, executarea său incetarea contractului individual de muncă iar în cauză de față este vorba doar de plată unor drepturi salariale care sunt reglementate de CCM.
- Excepția prescrierii dreptului la acțiune întemeiată pe dispozițiile art. 268 alin.1 litera d) și e) Codul muncii s-a respins cu motivarea ca obiectul cererii il constituie plata unor drepturi salariale pentru care termenul de formulare a actiunii este reglementat de art. 268 alin.1 litera c) din Codul muncii și anume în termen de 3 ani nefiind vorba de o acțiune în constatarea nulității clauzelor din CCM.
- S-a respins excepția prescriptiei dreptului la acțiune întemeiată pe art. 268 alin.1 litera c) din Codul muncii întrucât nu s-a depasit termenul de 3 ani calculat în raport de data formularii actiunii și data când trebuiau achitate drepturile pretinse prin prezenta cerere.
- Pe fondul cauzei s-a apreciat ca cererea este întemeiată în parte deoarece salariul suplimentar 2010, Prima de C. 2010 și tichetele de masă trebuiau achitate având în vedere dispozițiile din CCM la nivel de societate și cele din CCM la nivel de grup de unitati, dispoziții obligatorii pentru părțile contractante și de la care societatea nu se poate sustrage invocand lipsa disponibilitatilor financiare.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta S.- C. Marfa SA care a formulat următoarele critici:
Prin hotărârea dată, instanța a interpretat greșit dovezile administrate, nesocotind Contractele colective de muncă incheiate la nivel de unitate, antrenând raspunderea angajatorului pentru plata unor drepturi care nu se justifică.
Cum prevederile contractuale din CCM la nivel de unitate au putere de lege, producând efecte juridice pentru toți salariații C. Marfă, iar contractul colectiv legal și valabil încheiat la nivel de unitate, are caracterul unei norme speciale în raport cu contractele colective încheiate la nivel superior, ținând cont și de abrogarea expresă a dispozițiilor art. 238–247 Codul muncii, prin Legea nr. 40/2011, concluzionează următoarele:
Instanța de fond a nesocotit dovezile administrate, hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii încălcând dreptul pârâtei la un proces echitabil reglementat de art. 6 din CEDO drept ce implică obligația instantei de a examina toate cererile și dovezile de aparare. De asemenea, hotărârea cuprinde motive străine cauzei, instanța depasindu-și limitele investirii.
În temeiul art. 40 alin. 2 Codul muncii, raportat la art. 243 Codul muncii, art. 155 Codul muncii și art. 41 alin. 5 din Constituție, ce statuează obligația angajatorului de a acorda salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv aplicabil și contractele individuale de muncă, apreciază că în mod eronat, vădit nelegal pârâta a fost obligată să achite drepturi bănești ce nu sunt prevăzute în contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate, normă specială aplicabilă în raporturile de muncă între angajatorul C. Marfă și salariatul reclamant.
În acest context, solicită să se reanalizeze probele administrate, urmând să se constate valabilitatea contractelor colective de muncă încheiate la nivel de unitate, modificarea legală a acestor contracte prin acte adiționale înregistrate la ministerul muncii, conform legii și prevederilor contractelor colective de muncă ce au reglementat raporturile de muncă în perioada interesată.
Arată de asemenea, că hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii și în soluționarea excepției prescrierii dreptului material la acțiune întemeiată pe dispozițiile art. 268 alin. 1 lit. „e” Codul muncii, referitor la capetele de cerere privind executarea retroactivă a unor clauze prevăzute în contractul colectiv de muncă și acordarea retroactivă a unor drepturi bănești stipulate în contractele colective de muncă încheiate la nivel de angajator.
În mod nelegal, raportându-se la obiectul acțiunii, instanța de fond a apreciat că sunt aplicabile dispozițiile art. 268 alin. 1 lit. „c” Codul muncii, potrivit cărora cerințele în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă consta printre altele fie în plata unor drepturi salariale neacordate.
Potrivit art. 268 alin. 1 lit. „e” din Codul muncii, cererile privind soluționarea unui conflict de muncă, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia, pot fi formulate în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune.
Pentru anul 2010, apelanta solicita sa se aiba în vedere prevederile contractului colectiv de muncă 2009/2010, notele de negociere, procesele-verbale încheiate anterior încheierii CCM 2009, actul adițional la CCM 2009/2010, înregistrat la Direcția de Muncă București sub nr. 1713/21.04.2010, potrivit cărora părțile dialogului social au stabilit de comun acord cu reprezentanții salariaților– federațiile sindicale semnatare, ca prevederile art. 64 alin. 1 și 2 să nu se aplice în anii 2009 și 2010.
Conform actului adițional la CCM 2009/2010 înregistrat la Direcția de Muncă București sub nr. 1713/21.04.2010, se prevede modificarea art. 30, 64 alin. 1 și 2 și art. 74 ce reglementa acordarea salariului suplimentar, ajutorului material de Paști și C. și Prima de Ziua Feroviarului, tichete de masă, în sensul că prevederile art. 30, 64 alin. 1 și 2 și art. 74 să nu se aplice în anul 2010. Având în vedere înțelegerea părților semnatare consemnată în contractul colectiv de muncă 2009/2010 și actul adițional la CCM, solicită să se rețină că voința părților semnatare a CCM a fost de a nu se aplica prevederile art. 64 în anul 2009, precum și art. 30, art. 64 și art. 74 în anul 2010 și deci, a nu se acorda premierele de Paști, C. și Ziua Feroviarului, salariul suplimentar, tichete de masă. Având în vedere voința părților dialogului social, astfel cum rezultă din redactarea CCM 2009 și a actului adițional nr. 1713/2010, solicită să se constate că nu sunt întrunite condițiile antrenării răspunderii contractuale a angajatorului, întrucât convenția încheiată de părți prezentată nu prevede acordul niciuneia din părțile semnatare a CCM la aplicarea art. 64 din CCM, această obligație nefiind asumată de angajator pentru anii 2009 și 2010.
Pentru aceste motive, solicită admiterea apelului și schimband sentința apelata, să se respingă, ca nefondate, toate capetele de cerere,având în vedere prevederile CCM 2009/2010 la nivel de unitate, astfel cum a fost modificat prin actul adițional nr.1713/21.04.2010.
Analizând sentința recurată în raport de criticile formulate, de probele administrate și de dispozițiile legale incidente în cauza, Curtea constată ca apelul declarat de apelanta pârâta S.- C. Marfa SA este fondat pentru următoarele considerente:
- În ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune, Curtea constată ca în cauza de față s-a invocat încălcarea de către angajator a clauzelor din CCM care privesc plata unor drepturi salariale datorate cu ocazia unor evenimente cum sunt cele de Paste, C., de Ziua feroviarului sau plata salariului suplimentar astfel ca, în mod corect prima instanță a constatat că, în cauză, nu sunt incidente dispozițiile art. 283 lit. e) Codul muncii deoarece pentru astfel de cauze legiuitorul a prevăzut un termen de prescripție de 3 ani.
În acest sens sunt și dispozițiile art. 166 alin. 1 Codul muncii potrivit cu care „dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale, precum și cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate”.
Apelanta pârâta nu a făcut dovada unei alte situații de fapt și, în condițiile în care nu a plătit drepturile salariale prevăzute în contractul colectiv de muncă, cererea este formulată în termenul de prescripție și anume în termenul stabilit de lege, respectiv cel de 3 ani calculat de la data nașterii dreptului la acțiune.
Cum cererea a fost înregistrată la instanța la dată de 15.11.2013, se constată că și excepția prescripției dreptului la acțiune întemeiată pe dispozițiile art. 268 alin.1 litera c) Codul muncii este nefondată deoarece termenul de 3 ani nu era împlinit.
Prin urmare, excepția prescripției dreptului la acțiune întemeiată pe disp. art. 283 lit. e) Codul muncii nu este întemeiată iar din acest punct de vedere apelul pârâtei este nefondat.
Cât privește excepția întemeiată pe dispozițiile art. 268 alin.1 litera d) Codul muncii, de asemenea se constată că și această excepție este corect respinsă de către instanța de fond deoarece nu are legătură cu cauza în condițiile în care nu a fost sesizata cu o cerere de anulare a unui contract colectiv de muncă.
- Cu privire la încălcarea dreptului la un proces echitabil, lipsa de temei a hotărârii atacate și interpretarea greșită a probelor administrate :
Analizând sentința apelata, Curtea constată că instanța de fond a interpretat corect probele administrate de părți și a raspuns tuturor problemelor puse de acestea cu privire la efectele prevederilor din contractul colectiv de muncă nefiind identificate contradicții în considerentele sentinței.
În motivarea solutiei, instanța nu era obligata sa dea un răspuns detaliat la fiecare argument invocat de părți, singura obligatie instituita în sarcina instantei de art 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale fiind aceea de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și al elementelor de probă ale părților, pentru a le aprecia pertinența și numai după aceea să le analizeze în fond.
Se constată de asemenea, că nu sunt întemeiate nici susținerile privind depășirea limitelor investirii și existența unor motive străine cauzei în considerentele sentinței din perspectiva prevederilor contractuale avute în vedere.
Astfel, potrivit art. 241(1) lit.c) din Codul Muncii (în forma anterioară republicării, aplicabilă în cauză) clauzele din contractele colective de muncă produc efecte pentru toți salariații încadrați la toți angajatorii din ramura de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă.
Pe de altă parte, art. 238 alin.1 și alin.3 din Codul muncii (în forma anterioară republicării, aplicabilă în cauză) și art.8 al.2 din Legea nr. 130/1996 (în vigoare și aplicabilă în perioada relevantă), contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior, iar la încheierea contractelor colective de muncă prevederile legale referitoare la drepturile salariaților au caracter minimal.
Așadar, prin contractele colective de muncă încheiate la nivel inferior, părțile pot cuprinde drepturi noi sau la un nivel superior celor stabilite în contractul colectiv de muncă încheiat la nivel național care au un caracter minimal.
Aceste prevederi legale cu caracter expres fixează limitele în care părțile unui contract colectiv de muncă încheiat la nivel inferior pot negocia și pot încheia acest contract.
Aceasta deoarece, în materia raporturilor de muncă, legiuitorul a înțeles să asigure o anumită protecție salariaților prin limitarea posibilităților patronatului de a impune clauze cuprinzând drepturi la un nivel inferior celor stabilite în contractul colectiv de muncă la nivel superior, tocmai pentru a restabili echilibrul dintre părți, având în vedere că angajatul se află într-o poziție de dependență și inferioritate față de angajator, astfel încât poate fi protejat prin limitele impuse de contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior, negociat de organizații sindicale reprezentative la nivel național sau de ramură, cu o mai mare forță.
În condițiile în care prevederile legale incidente interzic în mod expres stabilirea, prin contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate, a unor drepturi la nivel inferior celor stabilite la nivel superior, în cazul în care se încalcă această interdicție, angajații beneficiază de drepturile stabilite la nivel minimal în contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior, nefiind necesar a se anula prevederile din contractul colectiv de muncă încheiat la nivel inferior ceea ce, de altfel, ar putea fi chiar imposibil în măsura în care anumite drepturi sunt omise din reglementarea acestor contracte, lipsind chiar o clauză a cărei anulare să se poată solicita.
Așadar, nu se poate considera că Tribunalul a depășit limitele învestirii, acesta pronunțându-se asupra cererilor deduse judecății, limitat la obiectul acestora, dar raportat la toate normele contractuale aplicabile în cauză.
- Sunt întemeiate criticile privind acea parte din hotărâre prin care pârâta a fost obligată la plata salariului suplimentar/2010 și Prima de C./2010.
Din actele depuse la dosar reiese că la nivelul grupului de unități din transportul feroviar s-a încheiat contractul colectiv de muncă pentru anii 2006-2008, înregistrat sub nr. 2836/28.12.2006 care prevede la art. 71:
“ În afara ajutoarelor la care au dreptul potrivit legii, salariații vor mai beneficia de următoarele:
- cu ocazia sărbătorilor de Paste și C. se va acorda salariaților un ajutor material stabilit cel puțin la nivelul clasei I de salarizare…
Potrivit art.32 din CCM la nivel de unitate și art. 30 din CCM la nivel de grup de unitati, din transportul feroviar 2006-2008, “salariații vor beneficia pentru munca desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv.”
Acest contract și-a produs efectele pentru anii 2006-2008, însă prin actul adițional înregistrat la MMFES sub nr. 370/20.06.2008 s-a stabilit prelungirea efectelor contractului până la 31 ianuarie 2011.
Însă, pentru anul 2010 trebuie avut în vedere actul aditional nr.1713/21.04.2010, prin care părțile semnatare ale CCM la nivel de unitate au stabilit ca prevederile din CCM referitoare la aceste drepturi, nu se aplica în anul 2010 ceea ce înseamnă ca după data înregistrării acestui act aditional, cererea pentru acordarea drepturilor stabilite inițial este lipsita de temei legal.
- Criticile referitoare la c/val tichetelor de masa sunt în parte întemeiate.
Apelanta pârâta arată ca pentru perioada indicata nu a fost prevăzuta alocația bugetară și în aceste condiții nu poate fi obligata la plata tichetelor de masa deoarece Legea nr. 142/1998 nu prevede acordarea tichetelor de masa ca pe o obligație ci numai în condițiile îndeplinirii criteriilor prevăzute de art. 1 alin.2.
O astfel de aparare nu poate fi primita deoarece în CCM la nivel de unitate, s-a negociat de către părțile semnatare și că salariații beneficiază de câte un tichet de masă pentru fiecare zi lucrătoare, părțile stabilind și modalitatea de acordare a acestor tichete.
Aceste prevederi contractuale, după încheierea si . a se executa, având putere de lege între părțile contractante.
Din moment ce părțile semnatare ale acestui contract nu au înțeles să condiționeze achitarea acestor drepturi de îndeplinirea altor criterii, nici apelanta nu se poate prevala de ele.
Chiar dacă, începând cu data de 21.04.2010, prin acordul părților s-a sistat acordarea acestui drept prin actul adițional nr. 1713/21.04.2010, dispunându-se modificarea art. 74 din CCM la nivel de unitate pe anii 2009/2010 în sensul că, ,, drepturile decurgând din aplicarea acestui articol ( tichete de masă) nu se aplică pentru anul 2010, pentru luna ianuarie 2011 sumele aferente tichetelor de masa sunt datorate intrucât contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități – semnat și de recurenta, a fost prelungit până la data de 31.01.2011 prin acte adiționale succesive iar la nivel de unitate nu s-a convenit sistarea acestui drept pentru luna ianuarie 2011.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 480 alin.2 cod procedură civilă va fi admis apelul pârâtei și va fi schimbata în parte sentința apelata în sensul respingerii capatului de cerere care privește obligarea pârâtei la plata c/val salariului suplimentar aferent anului 2010, a ajutorului material pentru C. 2010 și c/val. tichetelor de masă aferente perioadei 15.11._10, fiind mentinute restul dispozitiilor sentinței atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Admite apelul formulat de apelanta pârâtă SOCIETATEA NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE MARFĂ – C. MARFĂ SA, cu sediul ales în C., . nr. 2, județul C., împotriva sentinței civile nr. 939/18.04.2014 pronunțate de Tribunalul C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă C. O., domiciliată în Techirghiol, .. 31 C, județul C..
Schimbă în parte sentința apelată în sensul că respinge ca nefondate pretențiile pentru salariul suplimentar și ajutorul material de C. aferente anului 2010 și contravaloare tichete de masă pentru perioada 15.11.2010 – 31.12.2020.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 18 noiembrie 2014.
Președinte, Judecător,
M. B. R. A.
Grefier,
D. R.
Jud.fond: C.S.A.
Tehnored.red.dec.jud.M.B.
15.12.2014 – 5 ex.
Emis 2 .
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 213/2014.... | Cereri. Decizia nr. 378/2014. Curtea de Apel CONSTANŢA → |
|---|
