Conflict de muncă. Decizia nr. 16/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 16/2015 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 04-03-2015 în dosarul nr. 16/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA I CIVILĂ
Complet specializat pentru cauze privind
conflicte de muncă
DECIZIA CIVILĂ NR.16/CM
Ședința publică din 04 martie 2015
Completul de judecată constituit din:
PREȘEDINTE - M. P.
JUDECĂTOR - D. P.
JUDECĂTOR - I. B.
Grefier - A. B.
Pe rol, soluționarea recursului civil formulat de recurentul revizuent P. V., domiciliat în localitatea Somova, ., județul Tulcea, în dosarul nr._, împotriva deciziei civile nr.7/17.09.2014 pronunțate de Tribunalul Tulcea în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata DIRECȚIA G. DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI TULCEA, cu sediul în Tulcea, .. 120 județul Tulcea.
La apelul nominal efectuat în cauză se prezintă recurentul revizuent P. V., personal și asistat de avocat G. A., în baza împuternicirii avocațiale ._ din03.03.2015, pe care o depune la dosar, lipsind intimata D.G.A.S.P.C. Tulcea.
Procedura este legal îndeplinită conform art. 87 și urm. Cod procedură civilă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință prin care s-au evidențiat părțile, obiectul litigiului, mențiunile privitoare la îndeplinirea procedurii de citare și stadiul procesual. Invederează, totodată, că recurentul revizuent a depus la dosar concluzii scrise și înscrisuri, în copie.
După referatul grefierului de ședință;
Se prezintă domnul avocat R. N., desemnat apărător din oficiu ca urmare a admiterii cererii de ajutor public judiciar formulată de recurentul revizuent, prin încheierea din 21 ianuarie 2015, care depune la dosar cerere prin care solicită să se ia act că delegația nr. 14 din 23 ianuarie 2015 emisă de Baroul C. încetează la prezentarea apărătorului ales de către recurent.
Arată, domnul avocat R. N., că urmare a voinței părții de a renunța la serviciile sale, motivat de faptul că și-a angajat propriul avocat, acesta deja beneficiase și instanța acordase scutirea sub forma asistenței judiciare gratuite. Precizează că s-a prezentat la arhiva instanței pentru a studia dosarul, a fost prezent la termenul anterior, cât și astăzi în sala de judecată pentru a soluționa cauza, astfel că nu i se poate imputa nimic sub aspectul îndeplinirii obligațiilor ce îi incumbau în baza mandatului pe care l-a avut în urma asistenței juridice gratuite.
Mai mult, arată că la termenul de judecată anterior era pregătit pentru a pune concluzii, astfel că instanța urmează să aprecieze asupra acordării onorariului în sumă de 300 lei pentru serviciile prestate.
Urmare acestui fapt, domnul avocat R. N. se retrage din sala de judecată.
Recurentul revizuent arată că, deși a susținut inițial că nu are posibilități materiale, iar instanța i-a acordat beneficiul asistenței judiciare gratuite, ulterior a denunțat în mod unilateral contractul de asistență juridică încheiat cu domnul avocat R. N., fiind dorința sa să își angajeze propriul avocat, chiar dacă a trebuit să se împrumute de bani pentru aceasta.
Instanța comunică părții că urmează să aibă în vedere poziția pe care a avut-o în raport de dispozițiile legale ce prevăd modalitatea în care se formulează o cerere de ajutor public judiciar.
Apărătorul ales al recurentului revizuent, avocat G. A., solicită instanței să observe că, din eroare în concluziile scrise depuse la dosar a scris că cererea de întemeiază în drept pe disp. art. 509 pct.4 Cod procedură civilă, în loc de art. 509 pct.5 Cod procedură civilă. Precizează că a obținut înscrisuri noi în cadrul acestei acțiuni de revizuire.
Întrebat fiind de către instanță dacă apreciază că acest dosar se judecă în procedura nouă sau se află într-o situație de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct.2 Cod procedură civilă, raportat la hotărârea pronunțată sub imperiul vechiului Cod de procedură civilă, apărătorul recurentului revizuent arată că astfel a apreciat - că, acțiunea pornind înainte de . noului Cod de procedură civilă, corect ar fi să se judece sub imperiul vechiului Cod de procedură civilă.
Arată, totodată, însă, că a menționat greșit aceasta în concluziile sale scrise, iar la termenul de judecată de astăzi dorește să îndrepte situația, respectiv în sensul că temeiul cererii de revizuire este bazat pe faptul că s-au obținut înscrisuri noi din care rezultă că revizuentului nu i-a fost comunicată decizia de concediere. Arată că a depus, în anexa concluziilor, în copie, înscrisuri despre care a făcut vorbire.
Mai arată că acțiunea a redactat-o la Tulcea și a luat în considerare dispozițiile noului Cod de procedură civilă.
Având în vedere că se ridică o problemă ce vizează aplicabilitatea legii în timp, respectiv a dispozițiilor Codului de procedură civilă, Curtea, constatând că ceea ce se supune revizuirii este o hotărâre judecătorească pronunțată într-o cauză începută sub imperiul vechiului Cod de procedură civilă, în conformitate cu disp. art. 24, dispoziții conform cărora dispozițiile legii noi se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după ., coroborat cu disp. art. 27 Cod procedură civilă noul Cod de procedură civilă, care prevăd că hotărârile rămân supuse căilor de atac, motivelor și termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul, dat fiind faptul că se supune revizuirii o hotărâre pronunțată într-un dosar început sub imperiul vechiului Cod de procedură civilă, apreciază că sunt incidente dispozițiile vechiului Cod de procedură civilă, respectiv art. 322 pct.2 Cod procedură civilă.
Având în vedere că inițial partea, prin apărător, a apreciat că temeiul este art. 322 pct.2 Cod procedură civilă, în sensul că instanța nu s-a pronunțat asupra a ceea ce s-a cerut, iar astăzi, prin apărător ales, vorbește despre înscrisuri noi, instanța întreabă pe recurentul revizuent, prin apărător, care anume articol din vechiul cod îl consideră temei de drept în prezenta cerere de recurs la revizuire.
Apărătorul recurentului revizuent revine și arată că cererea a redactat-o la Tulcea și, așa cum a arătat și în concluziile scrise depuse la dosar, au fost obținute înscrisuri noi din care rezultă că nu i s-a comunicat decizia de desfacere a contractului de muncă clientului său. Mai mult decât atât, în timpul când s-a precizat că i-a fost comunicat la domiciliu acest înscris, clientul său era, de fapt, internat în spital pentru o lună de zile. Pe data de 10 august 2012, când s-a prezentat la locul de muncă, a găsit postul său ocupat de o rudă a unei persoane din instituție. I s-a comunicat că începând cu data de 10 august 2012 i se desface contractul de muncă, însă nu i-a fost comunicată acea dispoziție.
Întrebat fiind de către instanță, în baza rolului activ pe care aceasta îl are, dacă are cunoștință despre hotărârea pronunțată la instanța de fond, respectiv despre soluția menținută pe care o revizuiește recurentul revizuent sub aspectul acesta, apărător ales arată că nu are cunoștință.
Instanța comunică apărătorului recurentului revizuent că instanța nu a fost investită cu o cerere de constatare a nulității deciziei de desfacere a contractului de muncă în termen legal. Prin urmare, a fost respinsă ca tardivă cererea de anulare a deciziei de desfacere a contractului de muncă. Partea a solicitat revizuirea hotărârii pronunțate de instanța de fond, iar instanța de fond a avut în vedere dispozițiile art. 322 pct.2 Cod procedură civilă.
Întrebat fiind de către instanță dacă, sub acest aspect, în calea de atac a recursului la revizuire poate să își modifice temeiul pe care l-a analizat instanța de fond din perspectiva art. 322 pct.2 Cod procedură civilă, iar altă cerere întemeiată pe disp.art.322 pct.5 Cod procedură civilă nu s-a formulat la Tribunalul Tulcea, apărătorul recurentului revizuent arată că nu a primit acea hotărâre.
Mai arată că nu solicită lăsarea cauzei pentru o nouă apelare pentru a se edifica asupra situației, ci acordarea unui termen de judecată pentru a putea răspunde, în scris, solicitărilor instanței, întrucât astfel a înțeles din discuțiile avute cu clientul său, respectiv că acțiunea i-a fost respins pentru tardivitatea depunerii cererii prin care i s-a comunicat modalitatea desfacerii contractului de muncă, data desfacerii contractului de muncă și comunicarea dispoziției privind desfacerea contractului de muncă, înscris pe care nu l-a primit niciodată.
Întrebat fiind de către instanță dacă acestea sunt concluziile sale pe fondul cauzei, apărătorul recurentului revizuent arată că acestea sunt concluziile sale pe fondul cererii de recurs la revizuire, concluzii pe care le-a dezvoltat pe larg și în scris, depuse la dosarul cauzei.
Instanța comunică recurentului revizuent, prin apărător că, de fapt, concluziile sale vizează o modificare a obiectului cererii pe disp. art. 322 pct.5 Cod procedură civilă. Or, raportat la stadiul procesual în care se află, respectiv recurs, instanța analizează legalitatea hotărârii în limitele investirii instanței de fond, neputându-se în recurs modifica obiectul cererii cu care a fost investită prima instanță.
CURTEA
Asupra recursului civil de față;
Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Tulcea sub nr._ revizuentul P. V. a chemat în judecată Direcția G. de Asistență Socială și Protecția Copilului Tulcea pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună schimbarea în totalitate a sentinței civile nr. 3794/03.10.2013 a Tribunalului Tulcea, pronunțată în dosarul nr._ .
În motivare, s-a arătat că la momentul formulării cererii de chemare în judecată a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 2880 lei, reprezentând indemnizație de hrană și medicamente, aferentă perioadei 01.01.2011 – 30.12.2011 și la recalcularea și plata drepturilor salariale pentru perioada ianuarie 2011 – decembrie 2012, calculate la salariul de 900 lei.
Totodată, a mai solicitat și anularea deciziei de desfacere a contractului de muncă, reintegrarea sa pe funcția avută anterior și plata drepturilor salariale aferente.
S-a mai arătat că, în mod greșit instanța de fond a dispus respingerea ca nefondat a capătului de cerere privind pretențiile solicitate, cu motivarea că acele drepturi nu i se cuveneau.
A considerat revizuentul că, potrivit principiului egalității de tratament cererea sa era întemeiată și trebuia admisă ca atare, în condițiile în care colegii săi primiseră aceleași drepturi pentru aceeași muncă prestată și în aceleași condiții.
A mai menționat revizuentul că, tardivitatea pronunțată de către instanța de fond cu privire la capătul de cerere privind decizia de desfacere a contractului de muncă este nelegală în condițiile în care a formulat cerere de chemare în judecată prin care a solicitat ca intimata să depună toate actele care aveau legătură cu activitatea sa.
De asemenea, a mai arătat că, nu a renunțat niciodată la capătul de cerere formulat după momentul depunerii deciziei de către intimată, această situație fiind anticipată de instanța de judecată.
În aceste condiții s-ar fi constatat că decizia de desfacere a contractului de muncă era lovită de nulitate.
În drept, revizuentul și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 509 pct. 1 din Noul Cod de Procedură Civilă și art. 513 in Noul Cod de Procedură Civilă.
Intimata a formulat întâmpinare la data de 25 iunie 2014 prin care a solicitat pe cale de excepție respingerea cererii de revizuire ca fiind tardiv introdusă, având în vedere că cererea de revizuire a fost depusă la mai mult de o lună de la comunicarea hotărârii contestate, precum și ca inadmisibilă, întrucât faptele pe care se întemeiază cererea nu există.
În ceea ce privește fondul cauzei, intimata a solicitat respingerea cererii de revizuire ca netemeinică.
Prin sentința civilă nr. 7 din 17 septembrie 2014, pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul Tulcea a respins ca nefondate excepțiile invocate de intimații pârâți.
S-a respins, de asemenea, ca nefondată cererea de revizuire.
S-a reținut că deși revizuentul și-a întemeiat cererea de revizuire pe dispozițiile art.509 pct.1 din noul Cod de procedură civilă, aceste dispoziții noi, au incidență în cauză în raport de dispozițiile art. 24 și 27 din noul Cod de procedură civilă, hotărârea supusă revizuirii fiind pronunțată într-un litigiu început sub imperiul vechiului cod de procedură. În această situație, conform art. 27 din noul Cod de procedură civilă, hotărârile rămân supuse căilor de atac, motivelor și termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul, prin urmare în raport cu dispozițiile vechiului Cod de procedură civilă s-a concluzionat că toate criticile revizuentului se fundamentează pe dispozițiile art. 322 pct.2 Cod procedură civilă – când instanța s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu sau cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut.
Pe fondul cererii de revizuire s-a reținut că sunt nefondate criticile revizuentului ce vizează nepronunțarea instanței asupra a ceea ce s-a cerut în referire la respingerea ca tardiv formulată a cererii de anulare a deciziei de concediere.
Tribunalul Tulcea a statuat că prin „lucru cerut” în sensul art. 322 pct.2 Cod procedură civilă (a865) trebuie să se înțeleagă numai cererile care au fixat cadrul litigiului, au determinat limitele acestuia și au stabilit obiectul pricinii supuse judecății, și nu diferitele argumente care susțin sau combat aceste cereri, așa cum tinde a înțelege revizuentul.
Cum în speță instanța s-a pronunțat prin sentința civilă nr. 3794 din 03 octombrie 2013 asupra tuturor cererilor reclamantului, pe care le-a respins ca nefondate sau ca tardiv formulate, nu se poate reține în cauză incidența motivului de revizuire fundamentată pe dispozițiile art. 322 pct.2 teza a II-a Cod procedură civilă (1865) – „Instanța nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut”.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs revizuentul P. V. care a criticat-o pentru nelegalitate sub următoarele aspecte:
1.Instanța de fond nu a luat în considerare motivele invocate în conținutul cererii de revizuire, făcând trimitere în considerentele hotărârii la aceleași considerente avute în vedere de celelalte două instanțe cu ocazia soluționării fondului conflictului de muncă.
2.La dosarul cauzei nu există nicio dovadă din care să rezulte că decizia de desfacere a contractului de muncă a fost comunicată revizuentului. Pe cale de consecință, se impune a se verifica dacă acesta a renunțat, în litigiul ce a avut ca obiect conflictul de muncă, la cererea privind constatarea nulității deciziei de desfacere a contractului de muncă. Acest lucru nu s-a realizat de către instanța de judecată investită cu soluționarea revizuirii și, în consecință, apreciază că se impune admiterea cererii de revizuire, desființarea hotărârilor nelegale și admiterea cererii de anulare a deciziei de concediere.
Prin întâmpinare, intimata Direcția G. de Asistență Socială și Protecția Copilului Tulcea a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Se arată că în litigiul de muncă instanța s-a pronunțat în limitele investirii, pe toate cererile reclamantului, pretențiile acestuia fiind respinse. În ceea ce privește cererea de anulare a deciziei de desfacere a contractului de muncă aceasta a fost respinsă ca tardiv formulată. Se arată că revizuentul a refuzat să primească decizia de concediere, deși aceasta i-a fost transmisă la adresa de domiciliu de două ori, prin scrisori recomandate. Mai mult, la data de 10 august 2012, când revizuentul P. V. s-a prezentat la serviciu, șeful de centru, în prezența a doi martori a încercat să îi înmâneze sub semnătură decizia de concediere, dar salariatul a refuzat primirea. În aceeași zi i s-a comunicat conținutul deciziei refuzate și anume că începând din acea zi este concediat. Revizuentul nu a formulat, în dosarul de fond, în termen legal o cerere de anulare a deciziei de concediere și nu a cerut niciodată reintegrarea în muncă, acesta solicitând doar acordarea unor drepturi bănești.
Prin încheierea din 21 ianuarie 2015 instanța de recurs a încuviințat revizuentului recurent acordarea ajutorului public judiciar sub forma asistenței judiciare gratuite, fiind desemnat un apărător calificat din Baroul C. pentru asigurarea apărării recurentului, domnul avocat R. N., dar la termenul de judecată din 04 februarie 2015 recurentul a arătat că renunță la avocatul din oficiu, urmând să își angajeze un alt apărător.
Analizând legalitatea hotărârii Tribunalului Tulcea în raport cu criticile recurentului revizuent, Curtea constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Revizuirea este o cale extraordinară de atac, de retractare, care se poate exercita numai împotriva unei hotărâri definitive, în cazurile și în condițiile prevăzute de lege.
Conform jurisprudenței CEDO, desființarea unei hotărâri intrate în puterea lucrului judecat nu poate interveni decât pentru „defecte fundamentale” ale hotărârii, care au devenit cunoscute instanței după terminarea procesului.
Dreptul la un proces echitabil în fața unei instanțe, astfel cum este garantat de art.6 din Convenție trebuie interpretat în lumina preambulului la Convenție ale cărui dispoziții relevante afirmă că statul de drept face parte din patrimoniul comun al statelor contractante. Unul dintre aspectele fundamentale ale statului de drept este principiul certitudinii juridice care impune, printre altele, ca atunci când instanțele pronunță o hotărâre definitivă și irevocabilă, decizia acestora să nu fie contestată (hotărârea Brumărescu împotriva României din 28 octombrie 1999, Culegere de hotărâri și decizii, 1999, -VII, pct.61 CEDO).
Acest principiul subliniază faptul că, niciuna din părți nu are dreptul de a solicta revizuirea unei hotărâri definitive și obligatorii doar pentru a obține o reaudiere și o nouă decizie într-o cauză.
Revizuirea nu poate fi tratată ca un apel deghizat, iar simpla posibilitate de a avea două puncte de vedere asupra subiectului, nu este motiv pentru reexaminare.
În speță, se constată că deși revizuentul a invocat în susținerea cererii sale de revizuire în fața primei instanțe dispozițiile art. 322 pct.2 teza a II-a Cod procedură civilă (1865), omisiunea instanței de a se pronunța asupra a ceea ce s-a cerut – în realitate acesta a criticat hotărârea instanței de fond invocând aspecte de nelegalitate și de netemeinicie pe care le-a valorificat și în recursul declarat împotriva sentinței civile nr. 3794 din 03 octombrie 2013 a Tribunalului Tulcea și care vizau nelegalitatea deciziei de concediere nr. 1958 din 12 iulie 2012 emisă de D.G.A.S.P.C. Tulcea.
Tribunalul Tulcea, în mod judicios a reținut, raportat la criticile revizuentului, că în speță nu este incident motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct.2 teza a II-a Cod procedură civilă, întrucât cu ocazia soluționării litigiului de muncă, instanța s-a pronunțat în limitele investirii, cu privire la toate cererile reclamantului, cereri care au fost respinse. În ceea ce privește cererea de anulare a Dispoziției nr. 1958 din 12 iulie 2012 emisă de D.G.A.S.P.C. Tulcea prin care s-a dispus concedierea pe motive disciplinare a reclamantului P. V., aceasta a fost respinsă ca tardiv formulată, instanța reținând în sentința civilă nr. 3794/2013, supusă revizuirii în prezentul dosar, că cererea de anulare a deciziei de concediere a fost formulată cu depășirea termenului de 30 de zile.
Raportat la dispozițiile art. 322 pct.2 teza a II-a Cod procedură civilă (1865) Curtea constată că prima instanță a pronunțat o soluție judicioasă în cauză.
Cea de a doua ipoteză a textului art. 322 pct.2 Cod procedură civilă – când instanța nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut – are în vedere situația în care instanța a omis să soluționeze un capăt de cerere, mai exact când nu s-a pronunțat asupra tuturor cererilor formulate în termen, indiferent dacă ele au caracter principal, accesoriu sau incidental.
Nu constituie însă temei de revizuire faptul că instanța, după ce a cercetat toate capetele de cerere a admis pretențiile în parte sau le-a respins în totalitate.
De asemenea, nu este admisibilă revizuirea dacă instanța a comis o greșeală de judecată, în sensul că a analizat cererea dar a soluționat-o cu încălcarea unor dispoziții legale, pentru că așa cum arătam în prealabil, cererea de revizuire nu poate fi privită ca un apel, deghizat.
În speță instanța de recurs constată că Tribunalul Tulcea în mod corect a reținut că prin sentința civilă nr. 3974/2013 instanța de fond s-a pronunțat în limitele investirii sale de către reclamant, atât cu privire la capătul de cerere ce viza plata unor drepturi salariale, cât și cu privire la cererea de anulare a Dispoziției de concediere nr. 1958 din 12 iulie 2012 emisă de D.G.A.S.P.C. Tulcea, ambele cereri fiind respinse ca nefondate, respectiv ca tardiv formulată (cererea de anulare a deciziei de concediere).
Prin urmare, ipoteza reglementată de dispozițiile art. 322 pct.2 teza a II-a Cod procedură civilă (1865) – instanța nu s-a pronunțat asupra a ceea ce s-a cerut – nu se regăsește în speță, întrucât Tribunalul Tulcea, prin sentința civilă nr. 3794/2013 s-a pronunțat asupra tuturor cererilor reclamantului P. V., și le-a respins, revizuentul fiind în realitate nemulțumit de soluția pronunțată de prima instanță cu privire la aceste pretenții deduse judecății și înțelege să critice în revizuire nelegalitatea soluției Tribunalului Tulcea cu privire la capătul de cerere ce a vizat nulitatea dispoziției de concediere.
În condițiile în care revizuirea nu constituie un apel deghizat în cadrul căruia s-ar putea valorifica critici de nelegalitate și de netemeinicie pe fondul litigiului, în mod corect Tribunalul Tulcea nu a procedat la o nouă analiză a legalității deciziei de concediere și nu a ordonat administrarea de probatorii cu privire la momentul comunicării acestei decizii către salariatul P. V., astfel cum greșit pretinde în prezentul recurs revizuentul.
Pentru considerentele expuse, în baza art.312 Cod procedură civilă, coroborat cu art. 322 pct.2 teza a II-a Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul revizuentului P. V. ca nefondat.
În baza art. 19 alin.(1) din O.U.G. nr. 51/2008, potrivit cu care Dacă partea care a beneficiat de ajutor public judiciar cade în pretenții, cheltuielile procesuale avansate de către stat rămân în sarcina acestuia, onorariului avocatului desemnat prin încheierea din 21 ianuarie 2015, respectiv domnul R. N., în cuantum de 300 lei, rămâne în sarcina Statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul civil formulat de recurentul revizuent P. V., domiciliat în localitatea Somova, ., județul Tulcea, în dosarul nr._, împotriva deciziei civile nr.7/17.09.2014 pronunțate de Tribunalul Tulcea în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata DIRECȚIA G. DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI TULCEA, cu sediul în Tulcea, .. 120 județul Tulcea.
În baza art. 19 din O.U.G.nr. 51/2008 onorariului avocatului desemnat prin încheierea din 21 ianuarie 2015, respectiv domnul R. N., onorariu în cuantum de 300 lei, rămâne în sarcina Statului.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 04 martie 2015.
PREȘEDINTE,JUDECĂTORI,
M. P. D. P.
I. B.
Grefier,
A. B.
Red.s.c.7/1014 –asist.jud.C.T.
Red.hot.(rec.la revizuire):jud.M.P./06.03.2015
Tehnored.gr.AB/2 ex./06.03.2015
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 164/2015.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 176/2015.... → |
|---|
