Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 164/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 164/2015 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 10-03-2015 în dosarul nr. 164/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 164/CM
Ședința publică din 10 martie 2015
Complet specializat pentru cauze privind
conflictele de muncă și asigurări sociale
PREȘEDINTE - M. B.
JUDECĂTOR - R. A.
GREFIER - M. D.
Pe rol soluționarea apelului civil declarat de apelanta reclamantă M. A.-F., prin SINDICATUL „LIBER INDEPENDENT AL G. ȘCOLAR G. D.” C., cu sediul în C., .. 34 și cu sediul procesual ales în C., ., împotriva sentinței civile nr. 1850 din 01 septembrie 2014 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._, având ca obiect drepturi bănești, în contradictoriu cu intimatul pârât C. NAȚIONAL „M. E.” C., cu sediul în C., ..
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită, cu respectarea dispozițiilor art. 155 și următoarele Cod procedură civilă.
Apelul este declarat și motivat în termenul legal prevăzut de lege și scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul oral asupra cauzei de către grefierul de ședință prin care s-a evidențiat faptul că la dosar s-a depus de intimatul pârât C. Național „M. E.” C., întâmpinare.
Fiind lămurită cu privire la cauza dedusă judecății, în conformitate cu dispozițiile art. 394 alin.1 Cod procedură civilă, instanța declară dezbaterile închise și rămâne în pronunțare asupra apelului, luând act că apelanta reclamantă a solicitat judecata și în lipsă.
CURTEA
Asupra apelului civil de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului C. sub nr._ reclamanta M. A. – F., prin Sindicatul Liber Independent al G. Școlar „G. D.”, a solicitat ca în contradictoriu cu pârâtul C. Național „M. E.” să se dispună obligarea pârâtului la stabilirea drepturilor salariale astfel cum au rezultat din aplicarea Legii nr. 330/2009, a Legii nr. 285/2010 și a Legii nr. 63/2011, prin raportare la Legea nr. 221/2008, precum și la plata diferențelor dintre drepturile salariale cuvenite și cele efectiv încasate, începând cu data de 13.05.2011 și până la data pronunțării hotărârii, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective, corespunzător perioadei efectiv lucrate în unitatea de învățământ.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că prin O.G. nr. 15/2008 au fost reglementate creșteri salariale ale personalului din învățământ pentru anul 2008, iar actul normativ menționat a fost aprobat, cu modificări, prin Legea nr. 221/27.10.2008. A arătat reclamanta că principala modificare a vizat majorarea coeficientului de multiplicare de 1.000 lei pentru personalul didactic și didactic auxiliar la 400,00 lei, pentru perioada 1 octombrie - 31 decembrie 2008, și care reprezintă valoarea de referință pentru creșterile salariale ulterioare.
A menționat reclamanta că, deși ulterior Guvernul României a încercat în repetate rânduri modificarea O.G. nr. 15/2008, aceasta a rămas aplicabilă în forma aprobată prin Legea nr. 221/2008, ca urmare a constatării prin decizii succesive pronunțate de Curtea Constituțională, a neconstituționalității modificărilor aduse. Totodată, aplicabilitatea Legii nr. 221/2008 pentru perioada 01.10._09 a fost confirmată prin Decizia în interesul legii nr. 3/2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație si Justiție, împotriva unității pârâte fiind obținută și o hotărâre judecătorească de obligare la aplicarea dispozițiilor Legii nr. 221/2008 pentru perioada menționată.
Cu privire la perioada 01.10._10, reclamanta a precizat că în baza Legii nr. 330/2009, pârâtul ar fi trebuit să mențină salariul din luna decembrie 2009, potrivit dispozițiilor exprese ale art. 30 alin. 5 din lege. În plus, prin art. 5 alin. 1 din O.U.G. nr. 1/2010, s-a prevăzut că începând cu luna ianuarie 2010, personalul aflat în funcție la 31 decembrie 2009 păstrează salariul avut la această dată.
Această modalitate de calcul a salariilor, ulterior datei de 01.01.2010, a fost confirmată și prin considerentele Deciziei nr. 877/28.06.2011 a Curții Constituționale, potrivit cu care reîncadrarea personalului didactic din învățământ la data de 01.01.2010 se va face pe coeficienții și salariul avut în plată la 31 decembrie 2009, stabilit în conformitate cu Legea nr. 221/2009 și nu cu O.U.G. nr. 41/2009.
A mai arătat reclamanta că în perioada 01.01._11, Legea nr. 285/2010 stabilește la art. 1 că salarizarea în anul 2011 pornește de la salariile stabilite în luna octombrie 2010, în conformitate cu prevederile Legii nr. 330/2009 și, implicit, cu luarea în considerare a prevederilor Legii nr. 221/2008.
A precizat reclamanta că ulterior datei de 13.05.2014, Legea nr. 63/2011 a diminuat salariile personalului didactic la nivelul salariilor din lunile ianuarie-martie 2008, cu încălcarea Legii nr. 221/2008 și a principiului stabilit de Legea nr. 330/2009 și Legea nr. 285/2010, privind menținerea salariilor la nivelul cuvenit anterior intrării lor în vigoare.
A arătat reclamanta că, prin reducerea intempestivă și discriminatorie a salariilor, numai în sistemul de învățământ, au fost încălcate prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, întrucât dreptul de a primi un salariu deja stabilit constituie un drept de proprietate în sensul Convenției. Totodată, prin adoptarea Legii nr. 63/2011, a fost încălcată și speranța legitimă a reclamantei, dreptul său la o coerență și siguranță legislativă, în baza căreia să-și poată valorifica și apăra drepturile patrimoniale, devenind iluzoriu.
Reclamanta a administrat proba cu înscrisuri depunând la dosar adeverința emisă de unitatea școlară pârâtă și practică judiciară.
Pârâtul nu a formulat întâmpinare.
Prin sentința civilă nr. 1850 din 01 septembrie 2014 Tribunalul C. a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta M. A. - F. prin Sindicatul Liber Independent al G. Școlar G. D., în contradictoriu cu pârâtul C. Național „M. E.”, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Potrivit art. 1 alin. (1) lit. „b” si „c” din O.G. nr. 15/2008 coeficientul de multiplicare 1,000, s-a evaluat astfel încât, în anumite intervale de timp, era asigurată o creștere a drepturilor salariale ale personalului didactic și didactic auxiliar pentru anul 2008 cu 16% mai mult față de nivelul din 31 decembrie 2007.
Prin Legea nr. 221/2008 s-a modificat O.G. nr. 15/2008, stabilindu-se o majorare a coeficientului de multiplicare de 1,000 la 400,00 lei pentru perioada 1 octombrie - 31 decembrie 2008 reprezentând valoarea de referință pentru creșterile salariale ulterioare.
O.G. nr. 15/2008 a mai fost modificat și prin O.U.G. nr. 136/2008 și O.U.G. nr. 151/2008, s-au redus majorările salariale stabilite, prin lege.
Curtea Constituțională a constatat neconstituționalitatea modificărilor aduse de Guvern la O.G. nr. 15/2008, astfel cum fusese aprobată prin Legea nr. 221/2008, recunoscându-se astfel, dreptul personalului din învățământ la plata drepturilor salariale prevăzute de O.G. nr. 15/2008.
Reclamanta din prezenta cauza a obținut prin hotărâri judecătorești irevocabile, drepturile salariale rezultate din aplicarea Legii nr. 221/2008, a Legii nr. 330/2009 și a Legii nr. 285/2010 precum și dreptul la plata diferențelor dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite pentru perioada 01.10.2008 –13.05.2011, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
Instanțele judecătorești au arătat că prin O.U.G. nr. 1/2010, art. 5 alin. 1 și 6, s-a consacrat principiul nediminuării salariilor aflate în plată la data de 31.12.2009, și s-a prevăzut că „Reîncadrarea personalului didactic din învățământ la data de 1 ianuarie 2010 se face luând în calcul salariile de bază la data de 31 decembrie 2009, stabilite în conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 41/2009 privind unele măsuri în domeniul salarizării personalului din sectorul bugetar pentru perioada mai-decembrie 2009, aprobată prin Legea nr. 300/2009.”
S-a mai reținut că pentru anul 2011, art. 1 din Legea nr. 285/2010 a prevăzut că „începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%. (2) Începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizația brută de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții. (3) Cuantumul brut al drepturilor prevăzute la alin. (1) și (2) se va stabili în anul 2011 ținându-se seama de gradul sau treapta profesională, vechimea în muncă, vechimea în funcție sau, după caz, în specialitate, dobândite în condițiile legii până la 31 decembrie 2010.”
Concluzia a fost aceea că, la determinarea salariului plătit personalului bugetar cu începere din luna ianuarie 2011 criteriul de referință îl reprezenta salariul din luna octombrie 2010, majorat cu 15%. Astfel, reclamanta fiind îndreptățită la calcularea salariului cu luarea în considerare a prevederilor Legii nr. 221/2008, aceeași bază de calcul a fost avută în vedere și după 01.01.2011, cu aplicarea totodată a majorării de 15%.
Prin Legea nr. 63/2011, ce a intrat in vigoare la data de 13.05.2011, s-au stabilit atât cuantumul brut al salariilor de încadrare pentru cadrele didactice și personalul didactic auxiliar, cât și sporurile, indemnizațiile, compensațiile și celelalte elemente ale sistemului de salarizare.
Astfel, începând cu data de 13.05.2011, a fost instituit un mod de calcul al salariului cuvenit personalului didactic și didactic auxiliar care nu mai avea ca reper salariul de bază aflat în plată la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 63/2011, majorările salariale reglementate de Legea nr. 221/2008 nemaiavând aplicare sub noua reglementare.
Instanța a apreciat susținerile reclamantei sunt nefondate întrucât Legea nr. 63/2011 a fost declarată constituțională prin mai multe decizii (nr. 575/04.05.2011, nr. 130/16.02.2012, nr. 31/05.02.2013 și nr. 291/22.05.2014) ale Curții Constituționale, criticile de neconstituționalitate vizând tocmai încălcarea normelor constituționale și convenționale privind proprietatea privată, formulate din perspectiva unei restrângeri a dreptului la salariu, considerat un bun.
Curtea Constituțională a reținut că, în materia drepturilor salariale, CEDO face o distincție esențială între dreptul de a continua să primești în viitor un salariu într-un anumit cuantum și dreptul de a primi efectiv salariul câștigat pentru o perioadă în care munca a fost prestată (cauza Vilho Eskelinen împotriva Finlandei, paragraful 94). Astfel, Curtea a constatat că este dreptul autorității legiuitoare de a elabora măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării în concordanță cu condițiile economice și sociale existente la un moment dat, statul fiind cel în măsura să stabilească ce sume trebuie plătite angajaților săi din bugetul de stat. Statul poate dispune introducerea, suspendarea sau încetarea plății unor astfel de sume prin modificări legislative corespunzătoare (cauza Kechko impotriva Ucrainei, paragraful 23).
Totodată, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că statele se bucură de o largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea și intensitatea politicilor lor în acest domeniu (Hotărârea din 8 decembrie 2009, pronunțată în Cauza Wieczorek împotriva Poloniei, paragraful 59, și Hotărârea din 2 februarie 2010, pronunțată în Cauza Aizpurua Ortiz împotriva Spaniei, paragraful 57).
Referitoare la previzibilitatea normelor juridice si protecția așteptărilor legitime ale cetățenilor, Curtea Constituțională a constatat ca acestea nu sunt încălcate, câte vreme Legea nr. 63/2011 a fost adoptată pentru a realiza unificarea salarizării unei categorii profesionale, respectiv pentru reglementarea unitară a domeniului vizat. Totodată, drepturile câștigate nu au fost cu nimic afectate prin reglementarea dedusă controlului de constituționalitate.
Instanța nu a reținut susținerea reclamantei potrivit căreia aceasta a fost supusă unei discriminări față de ceilalți salariați.
Curtea Constituțională a constatat că, în materia salarizării personalului didactic și didactic auxiliar, a existat o situație juridică specifică, determinată de succesiunea a numeroase acte normative cu acest obiect de reglementare și de practică judiciară neunitară, care a condus la un sistem de salarizare neunitar.
Or, în acest context, Legea nr. 63/2011 a dat expresie unei măsuri de politică bugetară, determinată de impactul financiar major asupra cheltuielilor de personal aprobate pentru anul 2011, având în vedere consecințele modificărilor legislative si ale soluțiilor pronunțate de instanțele judecătorești, urmărind să elimine inechitatea în stabilirea salariilor din sistemul național de învățământ.
Curtea Constituțională a reținut că situația obiectiv diferită a personalului didactic și didactic auxiliar a justificat instituirea unui tratament juridic distinct în ceea ce privește salarizarea acestei categorii profesionale, fără ca aceasta să aibă semnificația încălcării principiului egalității în drepturi.
Mai trebuie arătat că, în paragraful 82 al aceleiași decizii CEDO pronunțate în cauza Andrejeva contra Lituaniei, Curtea Europeană arată că „Statele contractante se bucură de o anumită marjă de apreciere pentru a determina dacă și în ce măsura diferențe între situații analoage în alte privințe justifică diferențieri de tratament (vezi mai ales, deciziile citate mai sus Gaygusuz, § 42, si Thlimmenos, § 40). Întinderea acestei marje variază în funcție de împrejurări, domenii si context. Astfel, de exemplu, articolul 14 nu interzice unui stat membru să trateze unele grupuri în mod diferențiat pentru a corecta « unele inegalități factuale» dintre ele; în fapt, în anumite împrejurări, absenta unui tratament diferențiat pentru a corecta o inegalitate, poate, atunci când nu există o justificare obiectiva si rezonabila, să ducă la încălcarea prevederii respective (Thlimmenos, citat mai sus, § 44, și Stec și alții împotriva Regatului Unit [GC], no_/01, § 51, CEDH 2006‑...).
Prin urmare, s-a reținut că așa cum rezultă din considerentele deciziei CCR și cum arată și Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în anumite situații, și pentru anumite categorii, grupuri de persoane, se poate aplica un tratament diferențiat fără ca aceasta să ducă la discriminarea interzisă de art 14 din CEDO.
Față de cele expuse, instanța a apreciat că, ulterior datei de 13.05.2011, reclamanta a primit drepturi salariale calculate potrivit actului normativ aplicabil în materia salarizării personalului didactic și didactic auxiliar, conform legislației în vigoare, Constituției și jurisprudenței CEDO, astfel că a respins acțiunea ca nefondată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta prin Sindicatul Liber Independent al G. Școlar „G. D.” C., invocând în esență următoarele:
La data de 30 ianuarie 2008, Guvernul României a aprobat O.G. nr. 15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 82/01.02.2008.
La data de 19.05.2011 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 350 Decizia nr. 3/04 aprilie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, care stabilește imperativ că: „dispozițiile O.G. nr. 15/2008, așa cum a fost modificată prin Legea nr. 221/2008, constituie temei legal pentru diferența dintre drepturile salariale cuvenite funcțiilor didactice potrivit acestui act normativ și drepturile salariale efectiv încasate, cu începere de la 01 octombrie 2008 și până la data de 31 decembrie 2009”.
Ulterior, începând cu data de 01.01.2010 a intrat în vigoare Legea nr. 330/2009 – Legea cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.
Conform dispozițiilor art. 7 realizarea trecerii de la actualul sistem de salarizare la noul sistem de salarizare se efectuează în mod etapizat, astfel încât în perioada de implementare a prezentei legi nicio persoană să nu înregistreze o diminuare a salariului brut de care beneficiază potrivit actualelor reglementări.
Prin decizia nr. 877 din 28 iunie 2011, Curtea Constituțională a statuat imperativ că: „prin Decizia nr. 3 din 4 aprilie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 350 din 19 mai 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii care viza aplicarea dispozițiilor Legii nr. 221/2008 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ, stabilind că acestea se aplică pe toată perioada cuprinsă între 1 octombrie 2008 și 31 decembrie 2009, astfel încât reîncadrarea personalului didactic din învățământ la data de 1 ianuarie 2010 se va face pe coeficienții și salariul avut în plată la 31 decembrie 2009, stabilit în conformitate cu Legea nr. 221/2008, și nu cu Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 41/2009”.
Ulterior, prin Decizia nr. 11 pronunțată în dosarul 10/2012, publicată în Monitorul Oficial nr. 734 din 31.10.2012, Înalta Curte de Casație și Justiție a confirmat soluția Curții Constituționale.
Începând cu luna ianuarie 2011 a intrat în vigoare o nouă lege unitară a personalului plătit din fonduri publice, respectiv Legea nr. 284/2010, iar drepturile salariale aferente anului 2011 au fost stabilite prin Legea nr. 285/2011. Conform dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 285/2011: „(1) Începând cu 01 ianuarie 2011, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%”.
În vederea aplicării prevederilor Legii nr. 285/2011, a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 48/19.01.2011, Ordinul nr. 42/77 privind aprobarea Normelor Metodologice pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice. Punctul II – Stabilirea salariilor lunare brute în anul 2011, prevede la lit. a) că: “În anul 2011, salariile de bază nu vor fi determinate pe baza valorii de referință și a coeficienților de ierarhizare prevăzuți de Legea cadru nr.284/2010”.
Prin urmare și pentru perioada 01.01.2011 – 13.05.2011, în aplicarea prevederilor legilor de salarizare și a deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 11/2012, instanțele de judecată au recunoscut prin hotărâri judecătorești irevocabile, dreptul cadrelor didactice și personalului didactic auxiliar de a beneficia de salariul în cuantumul reglementat prin Legea nr.221/2008.
Salarizarea 13.05.2011 – prezent.
La data de 13 mai 2011 a intrat în vigoare Legea nr. 63/2011, act normativ care a stabilit un nou sistem de salarizare pentru personalul didactic și didactic auxiliar din învățământ.
Astfel, art. 1 din Legea nr. 63/2011 prevede că: „Începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la 31 decembrie 2011, personalul didactic și didactic auxiliar din învățământ beneficiază de drepturile de natură salarială stabilite în conformitate cu anexele la prezenta lege. (2). Cuantumul brut al salariilor de încadrare pentru personalul didactic și didactic auxiliar din învățământ este cel prevăzut în Anexele nr. 1, 2, 3a și 3b, după caz”.
Potrivit prevederilor art. 2 alin. 1 al Anexei 5 a Legii nr.63/2011: „salariul brut al personalului didactic este compus din salariul de bază, la care se adaugă sporurile, indemnizațiile, precum și alte drepturi salariale prevăzute de lege”.
Acest act normativ a diminuat salariile personalului didactic la nivelul anterior intrării în vigoare a prevederilor Legii nr. 221/2008. Astfel, prin acest act normativ au fost practic anulate salariile în cuantumul reglementat de prevederile Legii nr. 221/2008, recunoscute prin hotărâri judecătorești irevocabile.
Învederează însă faptul că potrivit prevederilor art. 1 alin. 1 din Legea nr. 285/2010, coroborate cu prevederile art. 3 și art. 30 din Legea nr. 330/2009 pe tot parcursul anului 2011 salariile personalului didactic și didactic auxiliar trebuiau calculate prin aplicarea majorării de 15% la cuantumul salariilor din luna octombrie 2010. Or, urmează a se observa că în luna octombrie 2010 prin decizia RIL nr. 11 salariul cadrelor didactice și didactice auxiliare este în cuantumul reglementat de Legea nr. 221/2008.
În egală măsură în speță sunt incidente și dispozițiile art. 20 alin. 1 din Constituția României și implicit documentele internaționale ratificate de România sau la care România este parte – în speță art. 1 al Protocolului nr. 1 al Convenției Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului, care consacră dreptul persoanelor fizice la respectarea bunurilor sale.
Se impune a fi subliniat faptul că drepturile salariale fac parte din conținutul complex al dreptului la muncă, iar aceste drepturi intră în sfera dreptului de proprietate reglementat de art. 1 al Protocolului nr. 1 al Convenției Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului, astfel cum rezultă din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.
Stabilirea drepturilor salariale ale personalului din învățământ prin raportarea la o valoare de referință redusă, în contextul în care demersurile legislative anterioare de reducere a acestei valori au fost apreciate ca fiind contrare Constituției României prin decizii ale Curții Constituționale, iar Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia de recurs în interesul legii, a adoptat o modalitate de interpretare și aplicare unitară a prevederilor legale, poate reprezenta o ingerință a autorităților publice în exercitarea dreptului la respectarea bunului, care nu păstrează echilibrul just între cerințele interesului general și imperativele apărării drepturilor fundamentale ale omului, în sensul celei de-a doua fraze a primului paragraf al articolului 1 din Protocolul nr. 1.
Prin urmare, având în vedere succesiunea cronologică a reglementărilor legale evocate, deciziile Curții Constituționale și deciziile Înaltei Curți de Casație și Justiție, reclamanta trebuia să beneficieze de drepturi lunare calculate prin includerea majorărilor stabilite prin O.G. nr. 15/2008, aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008, fiind în caz contrar încălcată „speranța legitimă” a acesteia.
În ceea ce privește anul 2012, în materia salarizării personalului din sectorul bugetar și implicit a reclamantei, este aplicabilă Legea nr. 283/2011 privind aprobarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, care la articolul unic, punctul 2 II prevede:
„II. Pentru anul 2012 se aprobă instituirea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, după cum urmează:
Art.1 (1) În anul 2012, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare se menține la același nivel cu cel ce se acordă personalului plătit din fonduri publice pentru luna decembrie 2011.
(3) În anul 2012, cuantumul brut al salariilor de încadrare, al sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare aferent personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ, în conformitate cu prevederile Legii nr.63/2011 privind încadrarea și salarizarea în anul 2011 a personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ, se menține la același nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2011, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții”.
Or, în această situație raportat la prevederile deciziei RIL nr. 11/2012, la prevederile din Legea nr. 283/2011, precum/și la menținerea calității de cadru didactic/personal didactic auxiliar, apreciază că și în perioada 01.01.2012 – 31.12.2012, reclamanta trebuie să beneficieze de salariul în cuantumul reglementat de Legea nr. 221/2008.
În ceea ce privește anul 2013, în materia salarizării personalului din sectorul bugetar sunt aplicabile prevederile Ordonanței de Urgență nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative precum și unele măsuri fiscal bugetare, care face însă trimitere expresă la actul normativ citat la punctul 2:
„Art. 2. Prevederile art. 7 alin. 1 din O.U.G. nr. 19/2012, aprobată cu modificări prin Legea nr. 182/2012 și ale art. 1 alin. (4) și (5), art. 2, 3, art. 4 alin. (1) și (2), art. 6, 7, 9, 11, art. 12 alin. (2) și art. 13 ale art. II din O.U.G. nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 283/2011, se aplică în mod corespunzător și în anul 2013”.
În anul 2014, salarizarea reclamantei s-a realizat prin prevederile O.U.G. nr. 103/2013, care prin art. 1 alin. 4 prevede: „În anul 2014 în ceea ce privește salarizarea personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ se aplică prevederile Legii nr.263/2011”.
În consecință, este evident că, având în vedere argumentele prezentate anterior și raportat la menținerea calității de cadru didactic/personal didactic auxiliar, reclamanta trebuia să beneficieze de drepturile salariale în cuantumul stabilit de Legea nr. 221/2008 și recunoscut de instanțele de judecată.
Raportat la faptul că Legea nr. 63/2011 a diminuat salariile personalului didactic la nivelul lunilor ianuarie-martie 2008, cu ignorarea prevederilor Legii nr. 221/2008, care începând cu luna octombrie 2008 stabiliseră o majorare salarială de aproximativ 34%, apreciază că se află în prezența încălcării principiului stabilit de Legea nr. 330/2009 și Legea nr. 285/2010 care stabileau menținerea salariilor la nivelul cuvenit anterior intrării lor în vigoare.
Astfel, prin adoptarea Legii nr. 62/2011 reclamantei i-a fost încălcată și „speranța legitimă”, întrucât prin măsura dispusă, dreptul acesteia la o coerență și siguranță legislativă, în baza căruia să își poată valorifica, păstra și apăra drepturile patrimoniale, devine iluzoriu.
Pentru toate aceste considerente solicită admiterea apelului formulat, schimbarea în tot a sentinței atacate și pe cale de consecință, admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
Intimatul pârât a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a sentinței apelate, pentru următoarele motive:
Instanța de fond în mod corect a respins pretențiile reclamantei, motivat de faptul că la data de 13.05.2011 a intrat în vigoare Legea nr. 63/2011 privind încadrarea și salarizarea în anul 2011 a personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ, iar în conformitate cu prevederile art. 1 alin. 1 „Începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la 31 decembrie 2011, personalul didactic și didactic auxiliar din învățământ beneficiază de drepturile de natură salarială stabilite în conformitate cu anexele la prezenta lege”.
De asemenea, în conformitate cu prevederile art. 6 din aceeași lege „Orice alte dispoziții contrare cu privire la stabilirea salariilor și a celorlalte drepturi de natură salarială, în anul 2011, pentru personalul prevăzut la art. 1 alin. (1), se abrogă.”, iar potrivit art. 5 „Încălcarea dispozițiilor prezentei legi privind stabilirea salariului de bază individual și a celorlalte drepturi, precum și acordarea de drepturi fără respectarea prevederilor acestuia atrag, după caz, răspunderea disciplinară, materială sau penală a persoanelor vinovate, potrivit legii”.
În apel nu s-au administrat alte probe.
Analizând sentința apelată prin prisma criticilor formulate, a susținerilor părților, a prevederilor legale aplicabile și a probatoriului administrat în cauză, în conformitate cu art. 476 – 480 Cod procedură civilă, Curtea constată că apelul este nefondat pentru următoarele considerente:
În cauză, se are în vedere că prin Legea 63/2011 privind încadrarea și salarizarea personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ s-au stabilit atât cuantumul brut al salariilor de încadrare cât și sporurile, indemnizațiile, compensațiile și celelalte elemente ale sistemului de salarizare, precum și metodologia de calcul al acestora.
Astfel, începând cu data de 13.05.2011 s-a instituit un mod de calcul al salariului cuvenit personalului didactic și didactic auxiliar care nu mai depinde de salariul de baza aflat în plata la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 63/2011, majorările salariale reglementate de Legea 221/2008 nemaisubzistând noii reglementari.
Apoi, în conformitate cu art. II – art. 1 alin. 3 din O.U.G. nr. 80/2010 aprobată cu modificări prin Legea nr. 283/2011, în anul 2012 cuantumul brut al drepturilor salariale pentru personalul didactic și nedidactic stabilit în conformitate cu Legea nr. 63/2011 s-au menținut și pentru anul 2012.
În conformitate cu art. 1 alin. 3 din O.U.G. nr. 19/2012, acest cuantum al veniturilor a fost majorat în anul 2012 potrivit procentelor stabilite la alineatul 1.
În conformitate cu art. 1 din O.U.G. nr. 84/2012 acest cuantum majorat raportat la venitul stabilit în baza Legii nr. 63/2011 a fost menținut în plată în anul 2013.
În anul 2014, același cuantum al veniturilor stabilite pentru personalul didactic și nedidactic din învățământ în baza Legii nr. 63/2011, cu majorările prevăzute de O.U.G. nr.19/2012, a fost menținut potrivit art. 1 alin. 3 din O.U.G. nr. 103/2013.
În cauză, este esențial a stabili natura drepturilor salariale pentru a stabili regimul protecției acestui drept.
Astfel, este de reținut că în unele decizii, Curtea Constituțională a stabilit în legătură cu dreptul la muncă și la protecția socială a muncii și dreptul la un nivelul de trai decent, așa cum sunt consfințite în prevederile constituționale ale art. 41 și art. 47 alin. (1) că „prin conținutul lor […] sunt drepturi complexe care includ și dreptul la salariu și dreptul la condiții rezonabile de viață, care să asigure un trai civilizat și decent cetățenilor” (de exemplu decizia nr. 1221/12.11.2008).
Privind dreptul la salariu ca făcând parte din conținutul dreptului la muncă, se înțelege că dreptul la salariu se bucură de aceeași protecție ca și dreptul al muncă.
În legătură cu aceste acte normative, și în special în legătură cu Legea nr. 63/2011 trebuie avute în vedere cele stabilite de Curtea Constituțională în Decizia nr. 553 din 15 octombrie 2014 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 alin. (1) și (2), art. 2 alin. (1) și art. 6 din Legea nr. 63/2011 privind încadrarea și salarizarea în anul 2011 a personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ, art. II art. 1 alin. (3) și (4) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum și pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, art.1 alin. (1), (2) și (3) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 19/2012 privind aprobarea unor măsuri pentru recuperarea reducerilor salariale, art. 1 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum și unele măsuri fiscal-bugetare și art. 1 alin. (3) și (4) și art. 2 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice (publicată în Monitorul Oficial nr. 9 din 07.01.2015).
Astfel, Curtea Constituțională a constatat că, în materia salarizării personalului didactic și didactic auxiliar, a existat o situație juridică specifică, determinată de succesiunea a numeroase acte normative cu acest obiect de reglementare și de practica judiciară neunitară, care a condus la un sistem de salarizare neunitar. În acest context specific salarizării personalului didactic și didactic auxiliar, reglementarea criticată dă expresie unei măsuri de politică bugetară, determinată de impactul financiar major asupra cheltuielilor de personal aprobate pentru anul 2011, având în vedere consecințele modificărilor legislative și ale soluțiilor pronunțate de instanțele judecătorești, urmărind să elimine inechitatea în stabilirea salariilor din sistemul național de învățământ.
Curtea constată că cele statuate prin Decizia nr. 877 din 28 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 706 din 6 octombrie 2011 și Decizia nr. 872 din 25 iunie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010, nu au incidență în cauză, situațiile avute în vedere cu prilejul pronunțării acestor decizii fiind diferite. Astfel, în Decizia nr. 877 din 28 iunie 2011, Curtea s-a referit la neconstituționalitatea dispozițiilor unei ordonanțe de urgență ale cărei reglementări urmăreau să contracareze măsurile de politică legislativă în domeniul salarizării personalului din învățământ adoptate de Parlament prin Legea nr. 221/2008 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr.15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 730 din 28 octombrie 2008, situație ce nu poate fi confundată cu cea a adoptării unor noi măsuri în domeniul salarizării printr-o nouă lege adoptată de Parlament, așa cum este cazul Legii nr. 63/2011. De asemenea, prin Decizia nr. 872 din 25 iunie 2010, Curtea Constituțională, analizând pe calea controlului de constituționalitate a priori dispozițiile Legii nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 441 din 30 iunie 2010, a arătat că măsurile privind diminuarea salariilor cu 25% erau constituționale atât timp cât îndeplineau condițiile art. 53 din Constituție, între altele referindu-se și la caracterul temporar al acestor măsuri. Curtea a arătat, într-adevăr, că începând cu data de 1 ianuarie 2011 se revine la cuantumul salariilor/indemnizațiilor și soldelor de dinainte de adoptarea acestor măsuri de diminuare, dar cele statuate de Curte nu pot fi interpretate ca reprezentând un obstacol pentru Parlament ca, în viitor, în funcție de condițiile economice și sociale avute în vedere, să adopte o nouă politică de salarizare, așa cum a procedat prin dispozițiile Legii nr. 63/2011.
Cât privește critica de neconstituționalitate adusă dispozițiilor art. II art. 1 alin. (3) și (4) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 80/2010, art. 1 alin. (1), (2) și (3) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 19/2012, art. 1 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 84/2012 și art. 1 alin. (3) și (4) și art. 2 alin.(1) lit. a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 103/2013, Curtea constată că aceasta este identică celei formulate cu privire la dispozițiile Legii nr. 63/2011, astfel că sunt aplicabile considerentele reținute deja.
Forța obligatorie ce însoțește actele jurisdicționale, deci și deciziile Curții Constituționale, se atașează nu numai dispozitivului, ci și considerentelor pe care se sprijină acesta. Astfel, Curtea a reținut că atât considerentele, cât și dispozitivul deciziilor sale sunt general obligatorii și se impun cu aceeași forță tuturor subiectelor de drept (a se vedea, spre exemplu, Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1/1995 privind obligativitatea deciziilor sale pronunțate în cadrul controlului de constituționalitate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 16 din 26 ianuarie 1995, Decizia nr. 1.415 din 4 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 796 din 23 noiembrie 2009, sau Decizia nr. 414 din 14 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 291 din 4 mai 2010).
Apoi, mai trebuie avut în vedere că, în considerentele Deciziei nr. 838/27.05.2009 pronunțată de Curtea Constituțională (publicată în Monitorul Oficial nr. 461 din 03.07.2009), s-a stabilit că „potrivit Legii fundamentale, singura autoritate abilitată să exercite controlul constituționalității legilor sau ordonanțelor este instanța constituțională. Prin urmare, nici Înalta Curte de Casație și Justiție și nici instanțele judecătorești sau alte autorități publice ale statului nu au competența de a controla constituționalitatea legilor sau ordonanțelor, indiferent dacă acestea sunt sau nu în vigoare”.
Ca urmare, instanța de judecată este în imposibilitate să analizeze aspecte care vizează constituționalitatea Legii nr. 63/2011 întrucât ar proceda astfel la un control de constituționalitate al acestui act normativ, control care intră în competența exclusivă a Curții Constituționale.
Mai mult, prin deciziile nr. 818/3.07.2008, nr. 819/3.07.2008 și nr. 820/3.07.2008 pronunțate de Curtea Constituțională, s-a statuat că prevederile art. 1, art. 2 alin. 3 și art. 27 alin. 1 din O.G. nr. 37/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești, au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit în jurisprudența sa că dreptul la muncă nu este garantat de Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale (cauza T. contra României – paragraful nr.88).
Aceasta s-a pronunțat însă în legătură cu drepturile salariale și în referire la noțiunea de „bun” sau aceea de „speranță legitimă”.
Astfel, în hotărârea pronunțată în cauza Vilho Eskelinen și alții împotriva Finlandei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că nu există potrivit Convenției un drept al individului de a continua să fie plătit cu un salariu într-un anumit cuantum (paragraful 94). S-a mai reținut că pretențiile reclamanților pot fi considerate un bun în sensul art. 1 din Primul Protocol la Convenție doar dacă există o bază suficientă în legislația națională.
De asemenea, în hotărârea pronunțată în cauza Kechko împotriva Ucrainei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut că intră în marja de apreciere a statelor să stabilească ce drepturi sunt plătite salariaților săi din bugetul de stat și că statul poate introduce, suspenda sau elimina plata unor astfel de beneficii prin realizarea modificărilor legislative corespunzătoare (paragraful 23).
În aceeași hotărâre, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a mai reținut, însă, că în situația în care, totuși, o prevedere legală prevede plata anumitor beneficii și condițiile prevăzute au fost îndeplinite, autoritățile nu pot în mod deliberat să refuze plata lor atâta timp cât prevederile legale respective rămân în vigoare (paragraful 23).
În sfârșit, mai trebuie avut în vedere că prin Decizia din 6 decembrie 2011 în cauzele conexe Mihăieși contra României și S. contra României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit, în același sens, că prevederile Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale nu garantează dreptul unei persoane de a continua să primească un salariu într-un anumit cuantum (paragraful 14), că statul are dreptul de a stabili remunerația din buget pentru angajații săi și poate suspenda sau înceta plata anumitor drepturi prin modificări legislative (paragraful 15) și că o creanță nu poate fi considerată ca o valoare patrimonială în sensul art. 1 din Protocolul 1 la Convenție decât dacă are o bază suficientă în dreptul intern inclusiv dacă a fost recunoscută printr-o jurisprudență constantă a instanțelor ceea ce nu este cazul (paragraful 14 și 16). Curtea a mai reținut că autoritățile naționale sunt mai bine poziționate decât judecătorul internațional pentru a determina ceea ce este de utilitate publică (paragraful 19), iar o intervenție legislativă care urmărește reformarea sectorului economic pentru motive de justiție socială sau pentru corectarea deficiențelor unei legi anterioare în interes public respectă justul echilibru între interesele existente din perspectiva sensul art. 1 din Protocolul 1 la Convenție (paragraful 20).
Ca urmare, drepturile pretinse de reclamantă nu intră sub incidența art. 1 din Protocolul 1 la Convenție.
În cauză nu au relevanță cele statuate de Curtea de Justiție a Uniunii Europene, nefiind indicate norme adoptate în cadrul Uniunii Europene care să aibă incidență în cauză.
Față de aceste considerente, în temeiul art. 480 Cod procedură civilă, se va respinge apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat apelul declarat de apelanta reclamantă M. A.-F., prin SINDICATUL „LIBER INDEPENDENT AL G. ȘCOLAR G. D.” C., cu sediul în C., .. 34 și cu sediul procesual ales în C., ., împotriva sentinței civile nr. 1850 din 01 septembrie 2014 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât C. NAȚIONAL „M. E.” C., cu sediul în C., ..
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 10 martie 2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
M. B. R. A.
GREFIER
M. D.
Red.hot.jud.fond C.B.
Tehnored.dec.jud.apel R.A./17.03.2015/4 exp.
| ← Acţiune în răspundere patrimonială. Decizia nr. 571/2015.... | Conflict de muncă. Decizia nr. 16/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA → |
|---|
