Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 64/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 64/2015 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 04-02-2015 în dosarul nr. 8725/118/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.64/CM
Ședința publică din data de 04 februarie 2015
Complet specializat pentru cauze privind
conflicte de muncă și asigurări sociale
Completul compus din:
Președinte - J. Z.
Judecător – Vanghelița T.
Grefier - G. I.
Pe rol, pronunțarea asupra apelului civil declarat de apelantul reclamant V. D., domiciliat în București, ., ., ., împotriva sentinței civile nr.1160 din 12 mai 2014 pronunțate de Tribunalul C.-Secția I civilă în dosarul civil nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE G., reprezentată prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice C., cu sediul în C., . nr. 18, județul C., având ca obiect contestație decizie de concediere.
Dezbaterile asupra cauzei au avut loc în ședința publică din data de 20 ianuarie 2015, fiind consemnate în încheierea de ședință ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, și când instanța pentru a da posibilitatea părților litigante
din proces să depună concluzii și, având nevoie de timp pentru a delibera conform art.396 alin.1 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea la data de 28 ianuarie 2015 și data de 04 februarie 2015, când a pronunțat următoarea hotărâre.
CURTEA
Asupra apelului civil de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului C. sub nr._ reclamantul V. D. a solicitat ca in contradictoriu cu pirita Direcția Generala Regionala a Finanțelor Publice G. sa se dispună anularea deciziei de concediere nr. 3940/4.09.2013, repunerea in situația anterioara, obligarea la plata unei despăgubiri egală cu drepturile salariale majorate și a tuturor drepturilor salariale ce i se cuvin, obligarea la daune morale si daune profesionale și obligarea la modificarea actelor subsecvente deciziei de concediere prin rectificarea și completarea adeverințelor nr._/2013 și nr._/2013.
In motivarea acțiunii reclamantul arată că decizia de încetare a contractului de muncă se întocmește în chiar ziua încetării contractului. Menționează reclamantul ca numărul de înregistrare si data de emitere a deciziei nu este real, nu este arătat numele persoanei care a întocmit actul deși semnează pentru întocmire. Mai susține reclamantul ca la data emiterii deciziei deja produsese efectele concedierii Decizia nr. 1015/2013.
Reclamantul mai invoca un motiv de nulitate constând in necomunicarea deciziei in termen de 5 zile prevăzut de art. 252 alin 3 c.muncii. Totodată, susține reclamantul ca decizia emana de la un organ necompetent. Arata reclamantul ca la data emietrii deciziei nr. 1015/2013 funcția de director general era deținuta de O. C., iar pe decizia nr. 3940/2013 apare semnatar la director general C. E..
Reclamantul invoca nerespectarea conditiilor imperative impuse de codul muncii privind incetarea contractului de munca in cazul art 55 alin 1 lit c cu privire la desfiintarea locului de munca. Reclamantul arata ca in cazul sau desfiinatrea postului nu a fost efectiva si reala intrucit postul de sef serviciu administratie, arhiva, gestionare formulare se regaseste prin aceeasi salariati.
Reclamantul sustine ca nu au fost respectate dispozitiile referitoare la dreptul de preaviz, termenul acordat fiind mai mic decit cel prevazut in contractul de munca.
In drept au fost invocate dispozitiile Codului muncii si ale Legii nr. 62/2011.
Reclamantul a formulat precizari la actiune prin care a cunatificat despagubirile morale la suma de_ lei si despagubirile profesionale la suma de 1500 lei /luna incepind cu septembrie 2013 pina la plata efectiva.
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea actiunii ca nefondata. Arata pirita ca in baza OUG 74/2013 a avut loc o reorganizare a ANAF ca urmare a fuziunii prin absorbtie si preluarea activitatii ANV si a Garzii Financiare. Sustine pirita ca reclamantul era incadrat pe baza de contract individual de munca iar postul ocupat de acesta a facut obiectul reorganizarii. Personalului caruia i s-a reorganizat locul de munca i s-a oferit posibilitatea de a opta in scris pentru functii contractuale vacante corespunzatoare, in termenul de preaviz. Sustine pirita ca prin decizia nr. 1015/2013 prin care inceta contractul de munca al reclamantului s-a dispus ca in termen de 3 zile de la expirarea termenului de rpeaviz recalamtnul sa opteze pentru a ocupa un post din cele vacante corespunzatoare puse la dispozitie. Arata pirita ca reclamantul a optat pentru functia de sef birou din cadrul Biroului Comunicare si servicii interne al AJFP Constanta post ce presupunea calitatea de functionar public si nu personal contractual. Sustine pirita ca dupa depunerea optiunii reclamantul a fost chemat la AJFP Constanta si i s-a adus la cunostinta ca optiunea nu este corecta, insa acesta nu si-a schimbat optiunea.
Mai arata pârâta ca motivele invocată de catre reclamant nu sint motive de nulitate absoluta, iar acesta nu a indicat nicio vatamare care sa nu poata fi inlaturata decit prin anularea deciziei. Pârâta arată că începând cu data de 1.08.2013 O. C. a fost imputernicitcu exercitarea atributiilor functiei de conducere de director general potrivit Ordinului nr. 1385, iar ulterior, postuil a fost ocupat de C. E. potrivit Ordinului nr. 2100.
Reclamantul a depus raspuns la întâmpinare.
Reclamantul a completat actiunea cu solicitarea ca, in masura in care nu se va admite sustinerea privind nulitatea deciziei nr. 3940/2013 sa se stabileasca caracterul de concediere colectiva si incalcarea art 74 alin 5 c.muncii.
Prin sentința civilă nr.1160 din data de 12 mai 2014 pronunțată în dosarul civil nr._, Tribunalul C. a respins, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamantul V. D. în contradictoriu cu pârâta Direcția Regională a Finanțelor Publice G..
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:
Reclamantul a fost angajatul DGFP Constanta in functia de sef serviciu-inspector specialist grad IV in cadrul Serviciului administrativ, arhiva si gestionare formulare in baza contractului individual de munca nr. 1200/2004.
Ca urmare a reorganizarii Agentiei Nationale a Finantelor Publice, dispusa prin OUG 74/2013, a avut loc fuziunea prin absorbtie si preluarea activitatii Autoritatii Nationale a Vamilor si prin preluarea activitatii Garzii Financiare, institutie publica care s-a desfiintat.
In urma reorganizarii institutiei ANAF, a avut loc o cocediere colectiva, iar postul reclamantului s-a transformat dintr-un post contractual . public.
Prin Decizia nr.1015/1.08.2013 s-a dispus incetarea contractului de munca al reclamantului la expirarea termenului de preaviz de 20 de zile lucratoare de la data comunicarii deciziei. Totodata, s-a aratat posibilitatea reclamantului de a opta in maxim 3 zile de la expirarea termenului de preaviz pentru unul din posturile vacante.
Prin Decizia nr.3940/4.09.2013 s-a dispus ca incepind cu data de 4.09.2013 inceteaza contractul individual de munca al reclamantului in baza art 55 lit c coroborat cu art 65-67 c.muncii.
Instanta nu va retine sustinerea reclamantului potrivit careia deciza sa de concediere nu a fost inregistrata, acest aspect fiind dovedit de catre pirita prin inscrisurile depuse-filele 117-118.
De asemenea, faptul ca decizia nr. 1015/1.08.2013 a fost emisa de catre directorul general O. C., iar decizia nr. 3940/4.09.2013 de catre directorul general C. E., nu consituie nicio neregula, directorii semnatari fiind persoanele numite lagal in aceasta functie, succesiv, prin Ordinul Presedintelui ANAF nr. 1385/1.08.2013 si respectiv nr. 2100/7.08.2013.
Faptul ca decizia contestata a fost comunicata . lung de 5 zile nu are nicio relevanta, aceasta comunicare cu intirziere nefiind de natura a produce vreo vatamare reclamantului, intrucit, potrivit art 252 alin 3 c.muncii, decizia produce efecte de la data comunicarii si nu de la data emiterii ei.
In urma reorganizarii ANAF dispusa prin OUG 74/2013 s-au efectuat 1235 de disponibilizari. Prin urmare, a avut loc o concediere colectiva la nivelul institutiei ANAF.
Potrivit art.65 c.muncii „Concedierea pentru motive care nu țin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă determinată de desființarea locului de muncă ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana acestuia. (2) Desființarea locului de muncă trebuie să fie efectivă și să aibă o cauză reală și serioasă.”
Din inscrisurile depuse la dosar (adrese, organigrame) instanta constata ca desfiintarea posturilor si transformarea unor posturi a fost efectiva si reala, impusa de necesitatea existentei unui mecanism unic de control care sa inlature paralelismele si sa elimine astfel evaluarea fiscala diferită sau chiar contrară a aceleiași operațiuni economice.
Totodată, prin Ordinul Presedintelui ANAF nr. 2133/2013 s-a stabilit regulamentul pentru organizarea si desfasurarea examenului de testare profesionala pentru personalul incadrat pe functii contractuale care au fost supuse reorganizarii.
Potrivit acestui regulament, reclamantul avea obligatia de a opta in scris pentru functii contractuale vacante corespunzatoare, in termenul comunicat prin preaviz.
Or, in cauza, reclamantul a optat pentru un post de functionar public, astfel ca, in mod corect, a fost declarat respins in urma selectiei optiunilor.
In ceea ce priveste nerespectarea termenului de preaviz, instanta a reținut urmatoarele:
Potrivit clauzelor contractului individual de munca, reclamantul avea dreptul la un preaviz de 30 de zile lucratoare.
Prin decizia nr. 1015/2013 pirita a indicat un termen de preaviz de 20 de zile lucratoare. Aceasta decizie nu este insa, contestata in prezenta cauza.
Reclamantul contesta prin actiunea de fata decizia nr. 3940/2013 prin care se constata, in fapt, incetarea contractului individual de munca incepind cu data de 4.09.2013.
Chiar daca prin decizia contestată nu se face referire la perioada de preaviz, instanța a apreciat ca, desi in decizia nr. 1015/2013 s-a arata un termen de 20 de zile, in fapt, pina la data incetarii contractului de munca a trecut un termen de 30 de zile.
Astfel, decizia nr. 1015/2013 a fost primita de catre reclamant la data de 5.08.2013 ( fila 29), iar incetarea contractului de munca a avut loc la data de 4.09.2013.
Totodata, instanta a avut în vedere si faptul ca reclamantul nu a facut dovada vreunei vatamari ca urmare a micsorarii duratei de preaviz.
F. de cele expuse, instanta a apreciat ca decizia nr. 3940/2013 este legală si temeinică.
In ceea ce priveste cererea reclamantului privind acordarea de daune morale si profesionale, instanta a apreciat ca aceasta este nefondata.
Din materialul probator instanta a constatat ca nu s-a facut dovada faptului ca reclamantul a suferit vreun prejudiciu moral ca urmare a masurilor dispuse împotriva sa.
Având în vedere faptul că în cererea de obligare a pârâtei la plata daunelor morale, sarcina probei nu mai revine angajatorului, instanta a apreciat că sunt incidente dispozițiile art. 10 c.pr.civ.
Potrivit art. 10 alin. 1 teza finală, reclamantul este obligat să își probeze pretențiile, această obligație rezultând și din regula de drept ce se regăsește în adagiul onus probandi incumbit ei qui dicit non ei qui negat (sarcina probei revine celui ce afirma nu celui care neagă).
Or, nefiind în cauză îndeplinite condițiile prevăzute de art.1357 c.civ, instanta a apreciat cererea de acordare a daunelor morale și profesionale ca fiind nefondată.
Pentru motivele expuse mai sus, instanta a apreciat acțiunea nefondată astfel că a respins-o.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a formulat apel reclamantul V. D., pe care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie sub următoarele aspecte:
Consideră că instanța se pronunță în această cauză având în vedere situația de fapt și de drept născută ca urmare a emiterii deciziei de concediere nr.1015/01.08.2013 care formează obiectul altui dosar de instanță.
La fila 2 din sentința criticată (alineat penultim și ultim) instanța de fond reține apărările pârâtei făcute față de decizia nr.1015/01.08.2013 și ca atare nici sentința nu cuprinde nicio singură referire la decizia 3940/04 septembrie 2013 și care a fost dedusă analizei instanței prin cererea ce formează prezenta cauză. Prin sentință se reține chiar de către instanță că: „această decizie nu este însă, contestată în prezenta cauză”.
Reproduce motivarea instanței iar pentru fiecare aspect indică eroarea în care s-a aflat instanța în stabilirea stării de fapt având ca efect direct o eronată stabilire a stării de fapt din speța de față și pronunțarea astfel a unei soluții netemeinice și nelegale: „Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele: Reclamantul a fost angajatul DGFP C. în funcția de șef serviciu – inspector specialist grad IV în cadrul Serviciul administrativ, arhivă și gestionare formulare în baza contractului de muncă nr.1200/2004. Funcția ocupată de reclamant a fost de șef al serviciului administrativ, arhivă și gestionare formulare serviciu al DGFP și nu de inspector specialist grad IV în cadrul acestui serviciu.
Prin decizia nr.1051/01.08.2013 s-a dispus încetarea contractului de muncă al reclamantului 1200/2004 la expirarea termenului de preaviz de 20 de zile lucrătoare de la data comunicării deciziei. Totodată, s-a arătat posibilitatea reclamantului de a opta în maxim 3 zile de la data expirării termenului de preaviz pentru unul din posturile vacante. Instanța nu va reține susținerea reclamantului potrivit căreia decizia sa de concediere nu a fost înregistrată, acest aspect fiind dovedit de către pârâtă prin înscrisurile depuse – filele 117-118”.
Încetarea contractului de muncă 1200/2004 a avut loc ca efect al deciziei 1015/01.08.2013 prin împlinirea la data de 03 septembrie 2013 a termenului de preaviz de 20 zile. Instanța nereținând susținerea că decizia nu a fost înregistrată nu putea decât să constate că la data de 04.09.2013 contractul de muncă nu mai era în ființă în ziua anterioară și că o nouă desfacere a aceluiași contract 1200/2004 nu mai putea avea loc și prin decizia 3940/04.09.2013.
Efectele acestei decizii s-au produs doar la data comunicării din 25 septembrie 2013 așa încât în perioada 04 septembrie – 25 septembrie 2013, reclamantul păstrându-și calitatea de salariat în funcția de șef serviciu cu toate drepturile aferente (inclusiv salariul și vechimea în muncă și pentru perioada 04-25 septembrie 2013).
Dacă instanța ar fi stabilit situația de fapt și de drept corect, ar fi observat că persoanele din funcția de director general nu au fost numite legal. În preambulul deciziei apelate se consemnează că ordinul de numire 1200/2013 al directorului C. E. a fost emis de Ministerul de Finanțe și nicidecum de președintele ANAF, iar ambele ordine nu erau publicate în Monitorul Oficial. Aceste aspecte le-a învederat instanței ca fiind nelegale și nicidecum succesiunea numirilor chiar și fără însă a se face dovada vacantării anterioare a postului în care a fost numit C. E..
Instanța de fond reține că nu are nicio relevanță faptul că decizia contestată a fost comunicată într-un termen mai lung de 5 zile acest fapt nefiind de natură a aduce vreo vătămare reclamantului întrucât potrivit art.252 al.3 Codul muncii decizia produce efecte de la data comunicării ei.
Susținerile instanței cu privire la acest aspect sunt cel puțin curioase mai ales când se face referire la lipsa vătămării reclamantului prin comunicarea peste termenul legal de 5 zile.
Reclamantul face referire la faptul că prima instanță i-a solicitat să precizeze dacă a atacat în instanță decizia nr.1015/2013. Anterior deciziei 3940/04.09.2013 reclamantul sesizase instanța în termenul impus de codul muncii cu contestația împotriva deciziei de concediere nr.1015/01.08.2013 în dosarul nr._/3/2013 învederând instanței în scris acest aspect. Consideră că astfel se impunea aplicarea art.413 alin.1 Cod procedură civilă.
Instanța deși invocă adrese și organigrame nu observă că nu ne aflăm în fața unei reduceri de personal prin concediere colectivă.
Prima instanță era obligată a comunica către reclamant toate documentele depuse de către ANAF București la termenul din 05 mai 2013. Prin necomunicarea acestor acte și rămânerea în pronunțare la același termen i s-a încălcat în mod vădit dreptul la apărare și administrarea unor probe care să înlăture susținerile nereale ale ANAF.
La reorganizarea ANAF numărul total de posturi nu se diminuează, disponibilizările indicate de 1235 nu se regăsesc în reducere de posturi, întrucât la nivelul ANAF numărul de posturi este chiar mai mare după reorganizare și nicidecum mai mic. Reorganizarea prin fuziune prin absorbție a fostelor Direcții Generale a Finanțelor Publice de la nivelul fiecărui județ (inclusiv DGFP C.) și preluarea activității Autorității Naționale a Vămilor și Gărzilor Financiare. Odată cu preluarea vechilor structuri s-a făcut și preluarea drepturilor și obligațiilor de către ANAF București și noile structuri înființate, direcții regionale ale finanțelor publice și Direcția Națională Antifraudă.
Această operațiune impunea ca toate organigramele cu funcțiile și posturile existente în vechile structuri să fie integrate în noile structuri cu adoptarea noilor organigrame pentru ANAF, cele opt direcții regionale ale finanțelor publice, precum și Direcția G. Antifraudă urmată de adoptarea noilor state de funcții. D. după această etapă era obligatorie evaluarea personalului existent în funcție de noile organigrame și state de funcții. Direcția Regională a Finanțelor Publice nu a organizat examen pentru stabilirea ordinii de eliberare din funcție dar a transferat nelegal fără o bază legală în acest sens o parte din personal pe posturile vacante din noile structuri numai anumiți contractuali sau funcționari publici din vechile structuri, iar altora le-a acordat preaviz, fără nicio motivație legală. În această situație se găsește și reclamantul. Concedierea i s-a comunicat la data de 05 august 2013 prin decizia nr.1015/01.08.2013 și a fost contestată în termen legal, aflându-se în prezent în stadiul procesual – fond, dosarul nr._/3/2013. Deși trebuiau să primească decizii de eliberare din funcții cu preaviz numai acele persoane care, în urma examenului, nu îndeplineau condiții de numire raportat la fișele postului, această prevedere legală nu a fost respectată.
Având în vedere aceste aspecte, comunicarea la data de 25 septembrie 2013 a deciziei nr.3940/04.09.2013 a fost nu numai surprinzătoare, dar și total nelegală, întrucât concedierea reclamantului își produsese efectele depline la data de 05 august 2013 prin comunicarea deciziei de concediere 1015/01.08.2013. Precizează că ambele decizii au ca obiect concedierea reclamantului prin încetarea aceluiași contract de muncă nr.1200/2013.
Consideră că instanța s-a pronunțat asupra unor aspecte care nu formau obiectul cauzei de față, toată documentația depusă de pârât și analizată de instanță este documentația din decizia nr.1015/01.08.2013. decizia nr.3940/04.09.2013 nu are la bază nicio documentație proprie așa încât pronunțându-se asupra acesteia prin analiza documentației de la decizia 1015/01.08.2013, instanța a acordat ceea ce nu s-a cerut în prezenta cauză.
Nelegalitatea și netemeinicia acestor acte ce au stat la baza deciziei nr.1015/2013 formează obiectul altui proces aflat în curs de judecată a fondului cauzei.
Instanța își întemeiază soluția pe un act unilateral al ANAF București fără a le pune în discuția părților, nu s-a pronunțat asupra tuturor excepțiilor invocate de reclamant, iar în cazul în care s-a pronunțat asupra unor excepții, rezolvarea acestora a fost nelegală.
Prima instanță nu se pronunță nici asupra excepțiilor privind depunerea documentației și decăderea din dreptul de a mai formula și administra probe.
Consideră că instanța lasă nerezolvată și nu se pronunță asupra cererii privind stabilirea caracterului colectiv al concedierii reclamantului necenzurând inadmisibilitatea unei concedieri colective la nivel bugetar.
Instanța nu se pronunță asupra cererilor de modificare a adreselor eliberate de angajator odată cu concedierea privind vechimea în muncă și salariul primit (capătul VI al contestației).
Instanța nu s-a pronunțat asupra excepției de inaplicabilitate a O.U.G.nr._ și O.U.G.nr.74/2013 declarate neconstituționale prin decizii irevocabile ale Curții Constituționale și, nelegalitatea astfel a deciziei de concediere 3940/2013.
Instanța nu analizează excepția de nulitate a deciziei dată cu încălcarea formelor de fond, dar și de formă a acesteia și nu motivează respingerea celor asupra cărora s-a pronunțat.
În analiza instanței nu se regăsesc toate motivele invocate de netemeinicie și nelegalitate a deciziei sau sunt analizate trunchiat și fără o minimă verificare a susținerilor din acțiune, răspuns la întâmpinare, completările făcute în termenul procedural și completările solicitate de instanță. Face referire expresă la analiza dată de instanță aspectelor legate de lipsa unui termen de preaviz în decizia nr.3940/2013 (fila 4 alineatele 5-11). Instanța constată că nu este indicat în decizie termenul de preaviz, iar cel indicat în decizia nr.1015 nu a fost analizat pentru că este obiectul altui dosar, dar constată că în fapt a fost respectat termenul de 30 zile din contractul de muncă, întrucât până la data încetării contractului de muncă din decizia 1015 au trecut în fapt 30 zile. Cum reușește să calculeze aceste 30 zile este imposibil de verificat, întrucât luând numărul zilelor lucrătoare acestea sunt în număr de 20. Chiar și numărarea zilelor calendaristice nu ar rezultă că „în fapt, până la data încetării contractului de muncă a trecut un termen de 30 de zile” (hotărâre, fila 4, alin.9). care încetare a contractului, conform cărei decizii?
Respingerea capătului de cerere privind daunele materiale și morale, dar și cererea de despăgubiri a fost enunțată în motivare, fără a primi și motivarea respingerii lor, iar simpla afirmație că nu a făcut dovada solicitărilor echivalează cu o nerezolvare legală și temeinică a acestor capete de cerere.
Analizând sentința apelată din prisma criticilor formulate Curtea a respins apelul ca nefondat pentru următoarele considerente:
Contestatorul a formulat contestație împotriva deciziei nr.3940/04.09.2013 emisă de Direcția G. Regională a Finanțelor Publice G. prin care s-a dispus încetarea contractului individual de muncă al acestuia începând cu data de 04.09.2013.
Prima instanță a analizat această decizie din prisma motivelor de nelegalitate și netemeinicie invocate de contestator.
Faptul că prima instanță a făcut referire în considerente și la decizia nr.1015/01.08.2013 prin care i s-a acordat contestatorului un termen de preaviz de 20 de zile, nu înseamnă că s-a aflat într-o eroare de fapt și că s-ar fi pronunțat pe altceva decât ceea ce s-a solicitat.
Instanța de fond s-a pronunțat asupra fiecărui capăt de cerere al reclamantului astfel încât susținerile acestuia că instanța s-ar fi pronunțat asupra legalității unor acte care nu fac obiectul dosarului sunt neîntemeiate.
Prin decizia nr.3940/04.09.2013 emisă de pârâtă s-a dispus începând cu data de 04.09.2013 încetarea contractului individual de muncă al contestatorului din funcția de șef serviciu gradul II în cadrul DGFP C. – Serviciul administrativ, arhivă și gestiune formulare.
Prima instanță a făcut referire la funcția de șef serviciu inspector specialist gradul IV în cadrul Serviciului administrativ, arhivă și gestionare formulare întrucât aceasta este funcția pe care contestatorul a avut-o inițial la momentul încheierii contractului individual de muncă nr.1200 din 01.11.2014 și nu că ar fi fost în eroare cu privire la funcția deținută de acesta la momentul disponibilizării.
Decizia de încetare a Contractului individual de muncă a fost înscrisă în registrul general de evidență a salariaților și transmisă la Inspectoratul Teritorial de muncă așa cum rezultă din înscrisurile depuse de pârâtă la filele 117-118 (dosar fond).
Concedierea contestatorului s-a dispus în baza deciziei nr.3940/04.09.2013 și nu în baza deciziei nr.1015/01.08.2013 prin care i s-a acordat acestuia un termen de preaviz de 20 de zile, aspect care rezultă cu claritate chiar din conținutul acestor decizii.
Prin urmare, susținerea contestatorului că la data de 04.09.2013 contractul său individual de muncă nu mai era în ființă întrucât încetase deja prin decizia nr.1015/01.08.2013 nu poate fi reținută.
Pentru aceleași considerente în cauză nu se impunea suspendarea judecății până la soluționarea dosarului nr._/3/2013 având ca obiect contestație împotriva deciziei de acordare a preavizului, nefiind îndeplinite condițiile art.413 al.1 pct.1 Cod procedură civilă.
Cu privire la emiterea deciziei de către un organ necompetent motivată de faptul că decizia de preaviz a fost semnată de d-nul O. C. iar decizia de încetare de către d-nul C. E., în mod corect prima instanță a reținut că acestea au fost semnate de către directorii în funcțiune la acea dată numiți succesiv prin Ordinul Președintelui ANAF nr.1385/01.08.2013 și respectiv 2100/07.08.2013.
Faptul că decizia de concediere a fost comunicată întru-un termen mai lung de 5 zile nu atrage nulitatea deciziei, comunicarea marcând momentul de la care decizia produce efecte potrivit art.252 al.3 codul muncii.
Documentația care a stat la baza emiterii deciziei de concediere, respectiv documentele depuse de către ANAF București la termenul din 05 mai 2013 la instanța de fond au fost comunicate contestatorului de către instanța de apel pentru a lua la cunoștință de acestea încât nu se poate reține încălcarea dreptului la apărare.
Potrivit O.U.G. nr.74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătățirea și reorganizarea activității Agenției Naționale de Administrare Fiscală, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative s-a dispus reorganizarea ANAF ca urmare a fuziunii prin absorbție și preluarea activității Autorității naționale a Vămilor și prin preluarea activități Gărzii Financiare, instituție publică care se desființează.
În cadrul instituțiilor supuse reorganizării existau încadrați funcționari publici conform legii nr.188/1999 precum și personal contractual încadrați pe baza contractelor individuale de muncă conform legii nr.53/2003.
Reclamantul era încadrat pe bază de contract individual de muncă iar postul ocupat de acesta a făcut obiectul reorganizării.
Conform art.10 al.8 din O.U.G.74/2013: „personalul direcțiilor generale ale finanțelor publice….., care se reorganizează prin fuziunea prin absorbție, se preia în cadrul direcțiilor regionale ale finanțelor publice, în limita numărului de posturi aprobat în condițiile legii.
Și prin dispozițiile art.24 al.2 din H.G.520/2013 privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală s-a prevăzut că personalul direcțiilor generale ale finanțelor publice care se organizează prin fuziune prin absorbție se preia și se încadrează în condițiile legii, pe funcții publice generale sau specifice după caz, în limita numărului de posturi aprobat pentru Agenție.
Personalului încadrat pe funcții contractuale din cadrul direcțiilor generale ale finanțelor publice județene ale căror posturi au fost supuse reorganizării deci și reclamantului li s-a oferit posibilitatea de a opta în scris pentru funcții contractuale vacante corespunzătoare, în termenul comunicat prin preaviz.
Pentru aceasta în vederea exprimării opțiunii, ANAF a pus la dispoziție lista locurilor de muncă vacante corespunzătoare existente la nivelul instituției prin publicarea acesteia pe site-ul ANAF.
Reclamantul a optat pentru funcția de șef birou din cadrul Biroului Comunicare și servicii interne ale AJFP C., post ce presupunea calitatea de funcționar public și nu personal contractual.
Prin Ordinul nr.2133/2013 al președintelui ANAF a fost aprobat Regulamentul pentru organizarea și desfășurarea examenului de testare profesională pentru personalul încadrat pe funcții contractuale care au fost supuse reorganizării ca urmare a intrării în vigoare a H.G.520/2013 privind organizarea și funcționarea ANAF.
Având în vedere faptul că reclamantul nu și-a modificat opțiunea, membrii comisiei de examen constituită la nivelul D.G.R.F.P. G., potrivit procesului verbal încheiat la data de 23.08.2013, au respins dosarul motivat de faptul că acesta a făcut parte din personalul contractual și a optat pentru un post de funcționar public.
Prima instanță s-a pronunțat asupra nerespectării termenului de preaviz invocată de către reclamant arătând faptul că acesta a fost acordat prin decizie nr.1015/2013.
Referitor la faptul că prin clauzele contractului colectiv de muncă s-a prevăzut dreptul la un preaviz de 30 de zile instanța de fond a arătat că până la data emiterii deciziei de încetare a contractului de muncă a trecut un termen de 30 de zile.
Astfel, decizia nr.1015/2013 a fost primită de către contestator la data de 05.08.2013 (fila 29 – dosar fond), iar încetarea contractului individual de muncă a avut loc la data de 04.09.2013.
Atâta timp cât pârâta a depus la dosar documentația care a stat la baza emiterii deciziei de concediere instanța de fond nu putea face aplicarea art.272 din codul muncii referitoare la decăderea din probă.
Concedierea contestatorului s-a dispus în baza art.65-67 din codul muncii și nu în baza art.68 care reglementează concedierea colectivă.
Dispozițiile privind procedura concedierii colective se aplică tuturor salariaților din România cu excepția salariaților din instituțiile publice și autorităților publice.
Faptul că prima instanță a făcut referire din eroare la concedierea colectivă nu atrage nulitatea hotărârii, atâta timp cât în cauză nu este aplicabilă procedura concedierii colective reglementată prin art.68 din codul muncii.
Prin decizia nr.55/05.02.2014 Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra neconstituționalității O.U.G.77/2013 și nu a O.U.G.74/2013 care a stat la baza deciziei de concediere contestată.
Prima instanță a analizat toate motivele de nelegalitate și netemeinicie ale deciziei de concediere invocate de contestator.
Atâta timp cât decizia de concediere este legală și temeinică în mod corect prima instanță a respins despăgubirile materiale și morale solicitate de către contestator.
În ceea ce privește nepronunțarea asupra cererii de obligare a pârâtei la modificarea actelor subsecvente deciziei de concediere prin rectificarea și completarea lor, contestatorul putea solicita completarea hotărârii potrivit art.444 al.1 Cod procedură civilă.
În conformitate cu dispozițiile art.445 Cod procedură civilă completarea hotărârii nu poate fi cerută pe calea apelului sau recursului și numai în condițiile art.444 Cod procedură civilă.
În ceea ce privește excepția necompetenței teritoriale a primei instanțe potrivit art.130 al.(2) Cod procedură civilă: „necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți sau de judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate, dar nu mai târziu de terminarea cercetării judecătorești în fața primei instanțe”.
Având în vedere faptul că reclamantul nu a invocat excepția necompetenței teritoriale în fața primei instanțe, acesta nu o poate invoca pentru prima dată în apel.
Noul cod de procedură civilă a eliminat posibilitatea invocării necompetenței absolute direct în apel sau recurs, cu consecința reluării tuturor ciclurilor procesuale.
În ceea ce privește excepția conexității și nelegalității Ordinului Ministerului de Finanțe nr.2100/2013, acestea nu vor fi analizate, întrucât au fost invocate după rămânerea în pronunțare prin concluziile scrise.
Având în vedere considerentele expuse mai sus, potrivit art.480 al.1 Cod procedură civilă Curtea a respins apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul civil declarat de apelantul reclamant V. D., domiciliat în București, ., ., ., sector 5, împotriva sentinței civile nr.1160 din 12 mai 2014 pronunțate de Tribunalul C.-Secția I civilă în dosarul civil nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE G., reprezentată prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice C., cu sediul în C., . nr. 18, județul C., ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 04 februarie 2015.
Președinte, Judecător,
J. Z. Vanghelița T.
Grefier,
G. I.
Jud.fond – F.M.
Red.dec.Jud.J.Z./05.03.2015
Tehnored.Gref.G.I./4 ex.
Data: 06.03.2015
Emis 2 comunicări/09.03.2015
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 25/2015.... | Contestaţie decizie de sancţionare. Decizia nr. 180/2015.... → |
|---|
