Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 338/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 338/2015 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 11-06-2015 în dosarul nr. 338/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.338/CM
Ședința publică din 11 iunie 2015
Complet specializat pentru cauze privind
conflicte de muncă și asigurări sociale
PREȘEDINTE M. B.
Judecător R. A.
Grefier D. R.
S-a luat în examinare apelul civil formulat de apelanta pârâtă ., cu sediul în Găești, .. 196, județul Dâmbovița, împotriva sentinței civile nr. 2335/18.12.2014 pronunțată de Tribunalul Tulcea, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă C. C., domiciliată în Tulcea, ., ..B, ., având ca obiect contestație decizie de concediere.
Dezbaterile asupra cauzei au avut loc în ședința de judecată din data de 26.05.2015 și au fost consemnate în încheierea din acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, iar instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 09.06.2015 și respectiv 11.06.2015, când a pronunțat următoarea soluție.
CURTEA
Asupra apelului de față;
Prin cererea adresată acestei instanțe la data de 14 august 2014 și înregistrată sub nr._, contestatoarea C. C. în contradictoriu cu intimata . Dâmbovița a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate nelegalitatea și netemeinicia măsurii concedierii sale pentru încălcarea art. 42 lit. i din Regulamentul Intern, prin decizia nr.1037 din data de 01.08.2014 emisă de intimată, nelegalitatea și netemeinicia deciziei de suspendare a contractului individual de muncă nr. 1024/30.07.2014, să se dispună anularea deciziilor, să fie obligată intimata la plata salariului pe luna iulie 2014 în suma de 1.000 lei, la plata sumei de 5.000 lei, cu titlul de daune morale, pentru prejudiciul moral creat ca urmare a măsurii nelegale de încetare a raporturilor de muncă, precum și la plata cheltuielilor de judecata.
În motivare, contestatoarea a arătat că, în luna iunie 2014, și-a depus CV-ul in cadrul magazinului din Tulcea, . pârâtei . cu sediul social in orașul GĂEȘTI, iar pe data de 03 iulie 2014 a fost anunțata de către administratorul firmei să se prezinte pe data de 07 iulie la interviul ce se va tine la sediul magazinului.
A precizat contestatoarea că a fost aleasă de administrator ca gestionar urmând să ia in primire gestiunea unui magazin.
A mai arătat contestatoarea că la data de 08.07.2014 a început activitea in cadrul magazinului, fiind angajată cu un salariu de 1.000 lei/luna pentru un program de 8 ore de munca plus tichete de masa.
A mai precizat contestatoarea că, la data la care a trebuit să semneze contratul individual de muncă a observat că acesta purta data de 15.07.2014, iar salariul nu mai corespundea cu ce a stabilit in prealabil, însă a fost pusa sa semneze si mai multe anexe la contract, printre care: fisa postului; înștiințarea ca va primi tichete de masa daca se realizează targhetul de 1.000 lei/zi; decizia că lunar îi este reținuta suma de 50 lei garanție gestiune
S-a mai arătat că, la data de 16.07.2014 s-a început inventarul in magazinul din Tulcea, unde era gestionara G. M., urmând ca gestiunea să fie preluată de ea, iar înainte de a se preda gestiunea au fost retrase mai multe mărfuri din magazine, la finalizarea inventarului fiind pusă să semneze ca primește gestiunea dupa care in prealabil au fost retrase alte cantitati de marfa.
A precizat contestatoarea că a solicitat, conducerii intimatei sa delege o alta persoana care sa preia gestiunea.
A mai arătat contestatoarea că, la data de 05.08.2014 a primit la domiciliu un plic în care se afla Decizia nr. 1037/01.08.2014 de încetare a contractului de munca din inițiativa angajatorului (disciplinar) pentru
lipsa in gestiune de 363,35 lei, Decizia nr. 1024/30.07.2014 de suspendare a contractului individual de muncă și Adresa nr.995/22.07.2014.
A mai menționat contestatoarea că, înțelege să conteste legalitatea și temeinicia deciziei de concediere deoarece nu a săvârșit abaterea disciplinară care să îi fie imputată, iar relativ la faptele expuse în decizia de concediere, a mai arătat că in urma inventarului s-a constatat o lipsa de 363,35 lei.
A considerat contestatoarea că decizia de concediere nu cuprinde toate mențiunile prevăzute de dispozițiile art. 62 alin. (2) și art. 268 alin. (2) din Codul muncii (Legea nr. 53/2003), respectiv decizia de concediere nu cuprinde( ): descrierea faptei care i-a fost imputată/ referiri la articolele din Regulamentul de ordine interioară pe care le-ar fi încălcat, motivele pentru care apărările pe care le-a formulat cu ocazia desfășurării cercetării disciplinare prealabile au fost înlăturate.
S-a mai arătat că, nu a fost legal convocată pentru desfășurarea cercetării disciplinare prealabile, în conformitate cu dispozițiile art. 63 alin. (1) și art. 267 alin. (2) din Codul muncii (Legea nr. 53/2003), cu toate ca prin adresa nr. 995/22.07.2014 pe care a primit-o la domiciliu i s-a adus la cunoștință că: s-a constatat o lipsa in gestiune in valoare de 363,35 lei, cu toate ca în aceasta perioada nu a eliberat nici un bon fîscal; precum și faptul că daca nu se prezintă la serviciu in 24 de ore i se desface contractual de munca disciplinar.
În ceea ce privește capătul de cerere privind daunele morale, s-a mai arătat că, decizia de concediere a avut consecințe negative asupra stării sale de sănătate, i-a creat un puternic disconfort psihic, fiind în imposibilitate de a-și desfășura activitățile zilnice în cadrul familiei, din cauza preocupării pricinuite de pierderea locului de muncă și, implicit, a mijloacelor financiare prin care își asigura viața de zi cu zi, avand in vedere ca . de scurta s-a constatat o lipsa atât de mare.
În drept, s-au invocat dispozițiile art. 266-268, art. 62 alin. (2) și (3), art. 63, art. 74, art. 76, art. 77, art. 78 din Codul muncii (Legea nr. 53/2003).
În dovedire, s-au depus la dosar în copie cartea de identitate, Decizia nr. 1037/01.08.2014; Decizia nr. 1024/30.07.2014; Adresa nr. 995/22.07.2014, plic de corespondență; contractul individual de muncă nr. 422/15.07.2014; anexă a acestuia; fisa postului; înștiințarea nr. 961/15.07.2014; Decizia nr. 962/15.07.2014; Decizia nr. 959/15.07.2014 și declarație de inventar, avize de însoțirea mărfii_ si_ din 16.07.2014; PV inventariere mijloace fixe; PV predare primire telefon; Certificat de înregistrare a firmei la O.R.C., cartea de identitate a administratorului firmei și Adresa nr. 249/21.07.2014; adresa nr. 215/2014; concluzii scrise și adresa nr. 6065/2014.
La data de 09 septembrie 2014 intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată și obligarea contestatoarei la plata cheltuielilor de judecată.
Față de susținerea contestatoarei că măsura concedierii este nelegală a mai arătat intimata că, încetarea raporturilor de muncă s-a datorat lipsei exclusive a acesteia care a refuzat să lucreze potrivit contractului individual de muncă și a exercitat presiuni asupra societății să preia magazinul și să-l predea altei persoane.
În dovedire, intimata a depus la dosarul cauzei: sesizarea adresată de contestatoare către I.P.J. Tulcea, decizia nr. 1023/2014; declarație de inventar; procese verbale; liste de inventar.
Prin sentința civilă nr. 2335/18.12.2014, Tribunalul Tulcea a admis în parte contestația formulată de contestatoarea C. C., în contradictoriu cu intimata .., a anulat decizia de suspendare a contractului individual de muncă al contestatoarei nr. 1024/30.07.2014 și decizia de concediere nr. 1037/1.08.2014, emise de .. Găiești, jud. Dâmbovița, ca netemeinice și nelegale, a obligat intimata să plătească în favoarea contestatoarei o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat contestatoarea în perioada cuprinsă între data concedierii și data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, drepturi salariale cuvenite și neîncasate aferente lunii iulie 2014, suma de 2.000 lei cu titlu de daune morale și suma de 1.500 lei cu titlul de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele:
Prin emiterea deciziei nr. 1024/30.07.2014, S.C. „M.” S.R.L. Găești, județul Dâmbovița a dispus suspendarea contractului individual de muncă al contestatoarei în perioada 18.07.-30.07.2014, potrivit art. 51 alin. 2 din Codul muncii.
Art. 51 alin. 2 din Codul muncii prevede că, „contractul individual de muncă poate fi suspendat în situația absențelor nemotivate ale salariatului, în condițiile stabilite prin contractul colectiv de muncă aplicabil, contractul individual de muncă, precum și prin regulamentul intern.”
Din contractul individual de muncă depus la dosarul cauzei, rezultă că, C. C. a avut raporturi de muncă cu pârâta începând cu data de 16.07.2014.
Martora G. M. a precizat în fața instanței că în perioada 17 iulie - 23 iulie 2014, contestatoarea a fost prezentă la serviciu în fiecare zi, iar în perioada următoare, până la data de 30 iulie 2014 aceasta s-a aflat la domiciliul său, la dispoziția patronului, așa cum a solicitat acesta.
Deși potrivit art. 272 din Codul muncii sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, intimata nu a depus la dosarul cauzei probe din care să rezulte că, în perioada 18-30 iulie 2014 contestatoarea a lipsit de la serviciu.
Față de aceste considerente, instanța urmează a anula decizia nr. 1024/30.07.2014, emisă de S.C. „M.” S.R.L. Găiești, județul Dâmbovița, ca netemeinică și nelegală.
În ceea ce privește decizia nr. 1037/01.08.2014, emisă de același angajator, instanța reține următoarele:
Prin emiterea acestei decizii, intimata a dispus încetarea contractului de muncă al contestatoarei în temeiul art. 58 coroborat cu art. 61 lit. a) din Codul muncii începând cu data de 01.08.2014, reținându-se în sarcina contestatoarei săvârșirea unei abateri disciplinare constând în lipsa în gestiune în valoare de 363,35 lei.
Potrivit art. 61 lit. a) din Codul muncii, angajatorul poate dispune concedierea pentru motive care țin de persoana salariatului în cazul în care salariatul a săvârșit o abatere gravă sau abateri repetate de la regulile de disciplină a muncii ori de la cele stabilite prin contractul individual de muncă, contractul colectiv de muncă aplicabil sau regulamentul intern, ca sancțiune disciplinară.
Art. 251 alin 1 din Codul muncii prevede că măsura desfacerii contractului individual de muncă nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile.
Din probele depuse la dosarul cauzei nu rezultă efectuarea cercetării disciplinare a contestatoarei anterior emiterii deciziei de concediere, iar fapta imputată contestatoarei nu se verifică . Astfel, s-a dovedit că atât martora G. M., cât și contestatoarea au asistat la operațiunile de cântărire a materialelor din magazin, dar nu și la cele de măsurătoare care se efectuau în spate, într-un spațiu unde vânzătoarele nu aveau acces. Cu privire la operațiunile de inventar și cântărire efectuate la celălalt spațiu comercial la care urma să vândă contestatoarea, aici vânzătoarele nu au asistat la nicio operațiune de inventariere.
În aceste condiții, în care contestatoarea fusese anunțată de existența unei lipse în gestiune de peste 5000 lei de care era culpabilă și a cărei proveniență nu o cunoștea, acesteia i s-a cerut să înceapă activitatea de vânzare la noul magazin. Întrucât contestatoarea a învederat că renunță la post, neputând lucra în astfel de condiții, angajatorul a amenințat-o că i se va imputa chiria spațiului comercial, vânzarea de 1000 lei pe zi și salariul.
Se mai reține în continuare că contestatoarea a rămas la dispoziția angajatorului până la data de 30 iulie 2014 când s-a efectuat un nou inventar al magazinului împreună cu noua vânzătoare angajată, reieșind o lipsă în gestiune de peste 300 lei.
Reținând că în intervalul de timp cuprins între 16 iulie 2014, când s-a efectuat primul inventar și 30 iulie 2014 când s-a prezentat noua vânzătoare și s-a efectuat un alt inventar, magazinul cel nou nu a fost deschis pentru vânzare, precum și faptul că lipsurile în gestiune au fost diferite, deși nu s-a vândut marfă din magazin între cele două inventarieri, rezultă că în sarcina contestatoarei nu se poate imputa nicio lipsă în gestiune, imputarea sumei de 363,35 lei fiind una fictivă.
Pentru aceste considerente, instanța a anulat decizia nr. 1037/01.08.2014 emisă de S.C „M.” S.R.L. Găiești, județul Dâmbovița, ca netemeinică și nelegală.
Întrucât decizia de concediere este netemeinică și nelegală, văzând și dispozițiile art. 80 alin. 1 din Codul muncii, instanța urmează a obliga intimata să plătească în favoarea contestatoarei o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat contestatoarea în perioada cuprinsă între data concedierii și data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
Față de capătul de cerere privind obligarea intimatei la plata drepturilor salariale aferente lunii iulie 2014, instanța a reținut următoarele:
Deși în luna iulie 2014, contestatoarea s-a prezentat la locul de muncă, aflându-se la dispoziția angajatorului și îndeplinind dispozițiile acestuia, nu a fost plătită.
Potrivit art. 159 alin. 1 din Codul muncii: „Salariul reprezintă contraprestația muncii depuse de salariat în baza contractului individual de muncă”, iar potrivit alin. 2 al aceluiași articol, „pentru munca prestată în baza contractului individual de muncă fiecare salariat are dreptul la un salariu exprimat în bani.”
Având în vedere aceste aspecte, instanța a obligat intimata să plătească în favoarea contestatoarei drepturile salariale cuvenite și neîncasate aferente lunii iulie 2014.
Capătul de cerere privind plata daunelor morale este apreciat de instanță ca fiind fondat în parte, având în vedere că prin concedierea nelegală contestatoarea a suferit un prejudiciu nepatrimonial, respectiv că i-au fost lezate valori morale precum cinstea, demnitatea, instanța urmând a obliga intimata să plătească în favoarea contatoarei suma de 2.000 lei cu titlu de daune morale.
Instanța a obligat intimata și la plata în favoarea contestatoarei a sumei de 1.500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta .. În motivarea apelului său, aceasta a arătat următoarele: după efectuarea inventarului de predare - primire efectuat in ziua de 16 iulie 2014, gestiunea magazinului si cheile au rămas la reclamanta care sub influenta fostei gestionare G. M. care a prezentat o lipsa în gestiune de 5164 lei; aceasta a anunțat telefonic societatea ca nu mai dorește sa lucreze si vrea sa predea gestiunea, ceea ce s-a si întâmplat, chiar daca in contractual de munca era stipulate sa se acorde un preaviz de 20 de zile; pana la clarificarea situației gestiunii după efectuarea predării către noul gestionar, s-a dispus suspendarea contractului de munca; se evocă prevederile art. 49 al.4 din Codul Muncii; prin adresa nr. 955 din 22 iulie 2014 s-a comunicat reclamantei, intimat ca prin reprezentarea la serviciu începând cu data de 18 iulie se considera lipsa nemotivata, dar aceasta nu a răspuns în niciun fel; fiind invitata la sediul societății sad ea explicații cu privire la lipsa in gestiune de 363 lei in condițiile recunoaște ca nu a eliberat niciun bon fiscal, deci nu a avut activitate, reclamanta a refuzat; se evocă prevederile art.251 al.3 din Codul Muncii; în motivarea sentinței instanța de fond dovedește părtinire prin cel puțin doua aspecte: ignora total apărările formulate de noi de care nici măcar nu pomenește și face analiza ampla a unor aspect care nu au legătura cu cauza dedusa judecații; astfel, in contradicție cu ceea ce a susținut reclamanta ca a predat magazinul la 18 iulie a admis proba testimonială in care martor, fosta gestionara G. M. care numai avea nici o legătura cu societatea declara evident mincinos, ca reclamanta a fost prezenta la serviciu in perioada 17 iulie - 23 iulie, iar in perioada următoare pana la 30 iulie 2014, aceasta s-a aflat la domiciliul sau la dispoziția patronului așa cum a solicitat acesta; nu a înțeles ce probe trebuiau sa depună pentru a dovedi ca reclamanta a lipsit de la serviciu in perioada 18 - 30 iulie 2014; însăși instanța pe linia contradicțiilor in întreaga motivare retine ca in perioada 17 iulie 30 iulie magazinul a fost închis, deci reclamanta nu a fost prezenta la serviciu; referitor la daunele morale, instanța nu tine seama nici măcar de motivarea făcuta de reclamanta care arata in cererea de chemare in judecata ca i-a fost afectata sănătatea, ca nu si-a mai putut desfășura activitățile in cadrul familiei, etc. reținând doar ca a suferit un prejudiciu patrimonial si l-au fost lezate valorile morale; instanța dovedind un subiectivism evident nu tine seama ca reclamanta a refuzat locul de munca din prima zi de angajare.
F. de cele arătate in temeiul art.480 c. p.clv. solicita instanței admiterea apelului si pe fond schimbarea in tot a sentinței apelate in sensul respingerii acțiunii.
Intimata reclamantă a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat.
În apel nu s-au administrat alte probe.
Analizând sentința apelată prin prisma criticilor formulate, a susținerilor părților, a prevederilor legale aplicabile și a probatoriului administrat în cauză, în conformitate cu art. 476 – 480 Cod.pr.civ., Curtea constată că apelul este nefondat pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește decizia de suspendare a contractului individual de muncă, se reține că aceasta este nelegală dar pentru alte motive decât cele reținute de prima instanță.
Astfel, decizia de suspendare a fost emisă la 30.07.2014 însă a prevăzut suspendarea contractului reclamantei începând cu 18.07.2014 până la data de 30.07.2014.
Or, art.51 al.2 din Codul Muncii prevede posibilitatea suspendării contractului de muncă în caz de absențe nemotivate, nefiind deci de o suspendare de drept care să poată fi constatată pentru o perioadă anterioară deciziei emise de angajator.
Fiind numai o posibilitate a angajatorului, rezultă că pentru suspendarea contractului individual de muncă în acest temei este nevoie de o manifestare de voință a acestuia iar efectele se pot produce numai începând cu momentul la care se manifestă această voință iar nu și pentru trecut.
Reținând acest motiv de nelegalitate al deciziei de suspendare a contractului individual de muncă nu mai sunt relevante alte aspecte.
În cuprinsul decizie de sancționare contestate, apelanta pârâtă a indicat în mod expres că se dispune concedierea în temeiul art.58 și art.61 lit.a) din Codul Muncii care se referă la concedierea dispusă în cazul în care salariatul a săvârșit o abatere disciplinară.
Ca urmare, din chiar cuprinsul deciziei contestate rezultă că a avut loc o încetare a contractului individual de muncă ca sancțiune disciplinară, astfel încât, orice alte susțineri ale apelantei privind motivul concedierii sunt lipsite de suport.
Pe de altă parte, fiind vorba de aplicarea unei sancțiuni disciplinare (alta decât avertismentul), în conformitate cu art.251 al.1 din Codul Muncii, apelanta trebuia să efectueze cercetarea disciplinară prealabilă a reclamantei, sub sancțiunea nulității absolute.
Apelanta nu a dovedit că a efectuat această cercetare disciplinară.
Este adevărat că, potrivit art.251 al.3 din Codul Muncii, atunci când salariatul nu se prezintă în vederea cercetării disciplinare angajatorul poate aplica sancțiunea disciplinară fără efectuarea acestei cercetări prealabile, însă numai în situația în care a convocat salariatul în mod legal, în conformitate cu art.251 al.2 din Codul Muncii.
Contrar art. 272 din Codul Muncii, apelanta pârâtă nu a dovedit că a convocat pe reclamantă în vederea efectuării cercetării disciplinare, în scris, cu indicarea obiectului, datei, orei și locului întrevederii.
De altfel, nici în decizia de concediere nu se indică motivul pentru care nu a fost efectuată cercetarea disciplinară.
Din această perspectivă, susținerile apelantei în legătură cu diferite convorbiri telefonice purtate cu reclamanta sunt lipsite de relevanță.
Întrucât în cauză există un motiv de nulitate absolută a concedierii, sunt de asemenea lipsite de relevanță susținerile apelantei privind existența abaterii disciplinare, astfel încât nu vor mai fi analizate.
În aceste condiții, în mod corect Tribunalul a făcut aplicarea art.80 din Codul Muncii. Despăgubirile stabilite în acord cu acest text legal sunt cuvenite pentru prejudiciul produs prin fapta ilicită a angajatorului care a abuzat de dreptul său de a înceta unilateral contractul individual de muncă, nefiind vorba de drepturi salariale care, în mod evident nu pot fi acordate de vreme ce angajatul nu a lucrat, dar de care acesta a fost lipsit în mod nejustificat urmare a concedierii nelegale.
Referitor la drepturile salariale pentru luna iulie, se constată că Tribunalul a obligat în mod generic pârâta la plata drepturilor cuvenite reclamantei, fără a indica o anume perioadă sau un anumit cuantum raportat la prevederile art.159 al.1 din Codul Muncii însă, în condițiile în care reclamanta nu a formulat apel, nu poate fi analizată problema modului în care aceste pretenții au fost admise și a posibilității de punere în executare.
Din perspectiva apelantei pârâte această soluție nu este însă prejudiciabilă de vreme ce Tribunalul a obligat numai la plata drepturilor salariale „cuvenite”.
În ceea ce privește acordarea daunelor morale, Curtea reține că soluția primei instanțe este corectă, având în vedere că apelanta pârâtă a aplicat cea mai gravă sancțiune disciplinară, imputând reclamantei producerea unui prejudiciu în gestiune, în condițiile în care nu a procedat la o cercetare disciplinară a acesteia, pentru a putea să expună apărări și un punct de vedere propriu în legătură cu faptele imputate, acestea fiind suficient de grave de altfel pentru a aduce atingere unei bune reputații profesionale și a împiedica sau îngreuna în mod obiectiv obținerea unui alt loc de muncă similar, care presupune în mod particular o relație de încredere între angajator și angajat.
Este adevărat că, în orice situație, cuantificarea despăgubirilor pentru prejudiciul moral implică o anumită doză de aproximare însă, față de circumstanțele cauzei, Curtea apreciază corectă cuantificarea făcută de prima instanță.
Față de această situație, în temeiul art. 480 Cod.pr.civ. se va respinge ca nefondat apelul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge apelul civil formulat de apelanta pârâtă ., cu sediul în Găești, .. 196, județul Dâmbovița, împotriva sentinței civile nr. 2335/18.12.2014 pronunțată de Tribunalul Tulcea, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă C. C., domiciliată în Tulcea, ., ..B, ..
Obligă apelanta către intimată la 1.500 lei cheltuieli de judecată.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 11.06.2015.
Președinte, Judecător,
M. B. R. A.
Grefier,
D. R.
Jud.fond: L.D.P.
Tehnored.dec.jud.A.
10.07.2015 – 4 ex.
Emis 2 .
| ← Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 446/2015. Curtea... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 189/2015.... → |
|---|
