Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 35/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 35/2015 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 25-05-2015 în dosarul nr. 8006/118/2013*
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR.35/CM
Ședința publică din data de 25 mai 2015
Complet specializat pentru cauze privind
conflicte de muncă și asigurări sociale
Completul compus din:
Președinte - M. B.
Judecător - J. Z.
Judecător – M. S. S.
Grefier - G. I.
Pe rol, pronunțarea asupra recursului civil formulat de recurentul reclamant B. S. – cu domiciliul procesual ales în municipiul C., . nr.61, ., . împotriva sentinței civile nr.94/21.01.2015 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul civil nr._ în contradictoriu cu intimatul pârât C. S. HANDBAL C. MUNICIPAL C. – cu sediul în municipiul C., . nr.99B, județul C., având ca obiect – contestație decizie de concediere.
Dezbaterile asupra cauzei au avut loc în ședința publică din data de 19 Mai 2015, fiind consemnate în încheierea de ședință ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, și când instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 25 mai 2015, când a pronunțat următoarea hotărâre.
CURTEA
Cu privire la recursul civil de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului C. sub nr._/118/2011* reclamantul B. S. a chemat în judecată pe pârâtul C. S. Handbal C. Municipal C., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună anularea deciziei/adresei nr. 153/2011 emisă de pârât, cu consecința reintegrării reclamantului în poziția avută în cadrul clubului conform contractului individual de muncă nr. 55/01.07.2008 și a contractului nr. 49/01.07.2008.
Totodată, reclamantul a solicitat obligarea pârâtului la plata tuturor drepturilor salariale neîncasate ca urmare a încetării celor două contracte, precum și la plata tuturor drepturilor bănești cuvenite pentru perioada cuprinsă între data de 01.07.2011 și data reintegrării efective.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că a încheiat cu clubul pârât atât contractul individual de muncă nr. 55/01.07.2008, cât și contractul nr. 49/01.07.2008, raporturile juridice dintre părți fiind stabilite pe o perioadă determinată de 3 ani, respectiv până la data de 30.06.2011.
A susținut reclamantul că în baza art.2 alin.2 din contractul nr. 49/2008, în condițiile în care nici una dintre părți nu a comunicat intenția de a nu mai prelungi contractul, cu 30 de zile înainte de 30.06.2011, efectele acestuia s-au prelungit până la data de 30.06.2012.Cu toate acestea, la data de 23.06.2011 i-a fost comunicată adresa nr. 153/2011 prin care pârâtul îi aducea la cunoștință încetarea raporturilor de muncă începând cu data de 01.07.2011.
Reclamantul a învederat că decizia pârâtului este nelegală, întrucât această măsură unilaterală de încetare a raporturilor de muncă nu este reglementată de Codul muncii. În plus, decizia îmbracă forma unei simple adrese, fiind lovită de nulitate pentru neîndeplinirea condițiilor de formă și de conținut prevăzute de art. 58 și art. 252 Codul muncii.
Prin încheierea din 04.09.2013, instanța a dispus disjungerea pretențiilor deduse din contractul individual de muncă de cele întemeiate pe contractul nr.49/01.07.2008, apreciind că natura juridică diferită a acestora determină și competența unor instanțe diferite.
Prin sentința civilă nr.94din data de 21 ianuarie 2015, pronunțată în dosarul civil nr._, Tribunalul C. a respins ca nefondată cererea formulată de reclamantul B. S..
Pentru a dispune astfel, prima instanță a avut în vedere următoarele aspecte:
Prin contractul individual de muncă încheiat la data de 01.07.2008, reclamantul a devenit angajatul clubului sportiv pârât în calitate de sportiv de performanță. Potrivit prevederilor art. C lit. b din contract, raporturile de muncă au fost convenite a se desfășura pe durată determinată de 36 luni, respectiv în perioada 01.07._11, reprezentând perioada suspendării contractului individual de muncă al titularului de post.
Tot la data de 01.07.2008, între părți a intervenit și contractul nr. 49, având ca obiect pregătirea sportivă a reclamantului la Clubul S. HCM C., pentru o perioadă de 3 ani, cu posibilitatea expres prevăzută a prelungirii acestor raporturi contractuale cu încă 12 luni, în cazul în care nici una dintre părți nu își manifesta în scris dorința încetării contractului, cu 30 de zile înainte de expirarea termenului contractual. În cuprinsul contractului, a fost prevăzut și cuantumul drepturilor bănești cuvenite reclamantului, negociate de părți la suma de 6.000 euro lunar.
Prin adresa nr. 153/30.05.2011, clubul sportiv pârât a comunicat reclamantului voința sa de a nu mai prelungi colaborarea dintre părți cu începere din data de 01.07.2011. În condițiile în care prin această adresă nu se face nicio referire la vreunul dintre contractele anterior menționate, din modalitatea generică de exprimare se poate lesne constata refuzul pârâtului de a mai prelungi orice raport juridic încheiat anterior cu reclamantul, mai cu seamă că ambele contracte aveau un termen prestabilit de 3 ani, care se împlinea la data de 01.07.2011.
Prin urmare, adresa nr. 153/30.05.2011 are valoarea unui act juridic ce concretizează manifestarea de voință a clubului pârât în sensul încetării ambelor contracte încheiate cu reclamantul la data de 01.07.2008.Cu referire doar la contractul nr. 49/2008, trebuie observat că adresa analizată a fost emisă chiar cu 30 de zile înainte de împlinirea termenului contractual de 3 ani, astfel că, potrivit art. 2 alin.2 din contractul menționat, a împiedicat prelungirea efectelor actului cu încă 12 luni.
În acest context, este lipsită de relevanță data la care reclamantul a intrat efectiv în posesia adresei, cu atât mai mult cu cât aceasta a depins și de propria sa conduită, prin alegerea momentului la care s-a prezentat la oficiul poștal pentru ridicarea corespondenței. Ceea ce interesează este exprimarea univocă a pârâtului, în formă scrisă, intervenită cu 30 de zile înainte de data de 30.06.2011, când contractul înceta prin ajungere la termen.
În concluzie, raporturile juridice stabilite între părți prin contractul nr. 49/01.07.2008 nu au mai putut continua ulterior datei de 01.07.2011, câtă vreme părțile au convenit asupra unei continuări tacite, iar aceasta a fost exclusă în momentul în care pârâtul și-a exprimat în mod expres voința de a nu mai avea nici un fel de colaborare cu reclamantul după 30.06.2011.
Pe de altă parte, din perspectiva naturii juridice a contractului nr. 49/2008, ca fiind aceea de act adițional la contractul individual de muncă, astfel cum s-a statuat cu putere de lucru judecat de instanța de control judiciar, trebuie menționat că odată constatată încetarea contractului de muncă, nu se mai pune problema supraviețuirii actului adițional, care urmează soarta actului juridic al cărui accesoriu este. Or, prin Sentința civilă nr. 4458/29.11.2013 pronunțată de Tribunalul C. în Dosar nr._/118/2011*, irevocabilă prin Decizia nr. 122/07.04.2014 pronunțată de Curtea de Apel C., s-a reținut că raporturile de muncă dintre părți, derulate potrivit contractului individual de muncă pe durata 01.07._11, au încetat de drept prin ajungere la termen.
Față de toate considerentele anterior expuse, instanța a apreciat că adresa nr. 153/30.06.2011 a avut ca efect încetarea raporturilor contractuale stabilite între părți atât în baza contractului individual de muncă nr. 55/01.07.2008, cât și potrivit contractului nr. 49/01.07.2008, fiind emisă cu respectarea condițiilor legale și a celor convenționale, aplicabile celor două contracte.
Astfel, din perspectiva dreptului muncii, în cazul contractului încheiat pe durată determinată, raporturile dintre părți încetează prin simpla ajungere la termen, fără a fi absolut necesară emiterea unei decizii în acest sens și fără ca, în cazul emiterii unei asemenea decizii, să se impună respectarea cerințelor de formă obligatorii aplicabile pentru deciziile de concediere. Pe de altă parte, din perspectiva condițiilor stabilite de părți prin art. 2 din contractul nr. 49/01.07.2008, adresa nr. 153/30.06.2011 respectă întrutotul voința părților, atât în ceea ce privește forma scrisă, cât și momentul la care a fost emisă de partea ce nu a mai dorit prelungirea contractului.
În consecință, contractul nr. 49/01.07.2008 a încetat prin ajungere la termen la data de 30.06.2011, astfel că reclamantul nu este îndreptățit la plata drepturilor bănești izvorâte din acest contract, aferente perioadei 01.07._12.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul B. S. care a formulat următoarele critici:
În mod nelegal, instanța de fond a soluționat cauza, reținând în motivarea sa că există autoritate de lucru judecat, în sensul că, cu privire la raporturile de muncă dintre părți s-a pronunțat de Tribunalul C. sentința civilă nr.4458/29.11.2013 în dosarul nr._/118/2011, devenită irevocabilă prin decizia civilă nr.122/2014 a Curții de Apel C..
Această argumentare a instanței se concretizează în realitate a fi excepția autorității de lucru judecat. Or, hotărârea se impune a fi casată întrucât această excepție nu a fost supusă dezbaterii contradictorii a părților.
În temeiul rolului activ, instanța poate ridica din oficiu excepții și poate pune în discuția părților orice aspecte necesare soluționării cauzei, în vederea stabilirii raporturilor juridice dintre părți.
În cauză, instanța de fond, chiar dacă s-a pronunțat în considerarea excepției puterii de lucru judecat, aceasta nu a fost pusă în discuția părților, fiind astfel încălcat principiul contradictorialității, principiu care garantează dreptul la apărare consacrat de CEDO și de legislația națională.
Oricum, continuând criticile la dresa faptului că instanța de fond a reținut că efectele sentinței civile nr.4458/2013 se răsfrâng și în prezenta cauză, trebuie punctat faptul că, în realitate nu este decât o calificare și o interpretare eronată a instanței de fond, privind efectele juridice ale contractului nr.49/2008 încheiat între părți.
În realitate este vorba de două acte distincte, acte care, într-adevăr, se referă la același raport de muncă (cum a statuat Curtea de Apel C. prin sentința civilă nr.3F/CM/18,02.2014, însă fiecare dintre aceste acte are o existență de sine-stătătoare și a produs propriile efecte conforme cu voința părților cuprinsă în clauzele fiecărui act.
Astfel, chiar dacă această convenție a fost perfectată tot în considerarea raporturilor de muncă dintre părți, din lecturarea și interpretarea celor două contracte (Contractul individual de muncă nr.55/01.07.2008 și Contractul nr.49/01.07.2008) rezultă că părțile au avut în vedere reglementarea unor drepturi și obligații distincte, prin fiecare dintre cele două convenții, acestea urmând a produce efecte distinct.
În plus, independent de criticile de la punctele precedente, hotărârea instanței de fond apare ca netemeinică și se impune a fi modificată și prin raportare la celelalte motive reținute pentru pronunțarea soluției atacate.
Astfel, aceasta a apreciat în mod netemeinic, că adresa nr.153/30.05.2011 a avut ca efect excluderea continuării tacite a contractului.
Două chestiuni se impun a fi combătute în privința acestei motivări:
a) adresa nr.153, chiar dacă a fost emisă la data de 30.05.2011, în termenul de 30 de zile dispus în art.2 alin.(2), aceasta nu a fost comunicată și nu a ajuns la cunoștința reclamantului în termenul imperativ prevăzut de părți.
Or, este evident că din interpretarea clauzei indicate, pentru a avea o utilitate practică, intenția părților a fost aceea de continuare a raporturilor contractuale în ipoteza în care în termenul de 30 zile intenția de încetare a contractului nu este adusă la cunoștință celeilalte părți.
În cauză, au operat dispozițiile alin.2 art.2 din contractul indicat, astfel încât raporturile de muncă s-au prelungit, ope contractus, până la data de 30.06.2012, întrucât niciuna dintre părți nu a comunicat în scris celeilalte părți, cu 30 zile înainte de data de 30.06.2011, intenția de a nu mai prelungi contractul.
b) Oricum, argumentele recurentului reclamant de mai sus se completează și cu regulile privind puterea probatorie a unui înscris ce nu a ajuns la partea căreia îi era destinat și care nu are dată certă cu privire la momentul emiterii.
Cum în cauză, adresa nr.153/2011 a fost depusă la poștă la data de 17.06.2011 (conform plicului ce atestă data depunerii, aflat la dosarul cauzei) și a fost remisă destinatarului la data de 23.06.2011, după ce, în prealabil, la data de 20.06.2011 se transmisese avizul.
Pentru toate aceste considerente, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, cu consecința, în principal, a casării hotărârii recurate și, rejudecând pricina în fond, să se admită acțiunea formulată, iar, în subsidiar, modificarea în tot a hotărârii primei instanțe, cu consecința admiterii acțiunii introductive, astfel cum aceasta a fost formulată și motivată.
Analizând sentința recurată în raport de criticile formulate, de probele administrate și de dispozițiile legale incidente în cauză, Curtea constată că recursul este nefondat.
Reclamantul a încheiat cu pârâta contractul individual de muncă nr 55 la data de 01.07.2008 și fiind pe perioadă determinata, acesta urma să înceteze la data convenită de părți respectiv la data de 01.07.2011.
Tot la data de 01.07.2008, între părți a intervenit și contractul nr. 49, având ca obiect pregătirea sportivă a reclamantului la Clubul S. HCM C., pentru o perioadă de 3 ani, cu posibilitatea expres prevăzută a prelungirii acestor raporturi contractuale cu încă 12 luni, în cazul în care nici una dintre părți nu își manifesta în scris dorința încetării contractului, cu 30 de zile înainte de expirarea termenului contractual.
Așadar, ceea ce trebuia analizat în cauza de față era dacă, cu 30 de zile înainte de 30.06.2011 una dintre părți și-a exprimat acordul cu privire la prelungirea acestui acord.
Însă, angajatorul și-a exprimat în termen poziția cu privire la acest raport de muncă în sensul încetării, deoarece prin adresa nr. 153/30.05.2011 a comunicat reclamantului voința sa de a nu mai prelungi colaborarea dintre părți cu începere din data de 01.07.2011.
Așadar, nu se mai poate susține ideea prelungirii contractului cu încă 12 luni deoarece nu suntem în ipoteza în care „nici una dintre părți nu-și manifesta expres, în scris, cu 30 de zile înainte, dorința de a prelungi contractul”
Manifestarea de voința în ceea ce privește încetarea contractelor de muncă dintre părți s-a manifestat prin această adresă, indiferent câte contracte au încheiat acestea deoarece pârâta s-a referit la „colaborarea dintre părți” și nu la un contract anume.
În dosarul civil nr._/118/2011* soluționat irevocabil prin decizia nr. 122/07.04.2014 de Curtea de Apel C. s-a stabilit că prin ajungerea la termen, contractul individual de muncă înregistrat sub nr. 55/01.07.2008 a încetat astfel că cererea recelamantului de constatare a nulității art. C litera b) din contract cu privire la durata contractului este nefondată, stabilind totodată că și pretențiile decurgand din acest contract sunt nefondate deoarece vizează o perioadă în care, între părți nu s-au mai derulat raporturi de muncă.
Întrucât cererile de anulare a celor două contracte au fost disjunse iar dosarul de față a fost suspendat de prima instanță în temeiul art. 244 alin.1 Cod procedură civilă până la soluționarea dosarului civil nr._/118/2011* era firesc să se pună concluzii și în raport de soluția primită în dosarul mai înainte soluționat cu atât mai mult cu cât chiar reclamantul a solicitat repunerea pe rol a prezentei cauze și a formulat și o cerere de recuzare a judecatorului legal investit apreciind că acesta și-a spus pararea prin sentința civilă nr. 4458/29.11.2013.
De asemenea, prin sentința civilă nr. 3/F/18.02.2014 pronunțată în dosarul civil nr._ cu ocazia soluționării conflictului negativ de competență, s-a stabilit de către Curtea de Apel C. că în realitate nu este vorba de două contracte individuale de muncă ci de unul singur, respectiv cel înregistrat sub nr. 55/01.07.2008 care a fost completat cu un act adițional înregistrat sub nr. 49/01.07.2008 referitor la pregătirea sportivă a reclamantului și participarea acestuia la competiții.
Prin urmare, instanța de fond era obligată să tina seama atât de această hotărâre cât și de decizia nr.122/07.04.2014 prin care Curtea de Apel C. a stabilit că prin ajungerea la termen, raporturile de muncă dintre părți au încetat.
Nu pot fi primite nici criticile recurentului privind greșita interpretare a naturii celor două contracte deoarece acest aspect a făcut obiectul analizei instanțelor prin sentințele mai sus amintite intrând în puterea lucrului judecat.
De asemenea, nu sunt întemeiate nici criticile privind greșita analiză a termenului de 30 de zile în care părțile își exprimă voința în condițiile în care nu s-a făcut dovada că reclamantului i s-a comunicat adresa nr.153/2011 deoarece, termenul folosit de părți nu a fost acela al comunicarii actului de incetare a contractului.
Din moment ce contractul a fost încheiat pe o perioadă determinată, părțile nu mai au obligația să facă vreo comunicare deoarece acesta este și scopul pentru care se stabilește în contract data încetării contractului.
Întrucât, angajatorul și-a exprimat voința cu privire la încetarea colaborarii, cu 30 de zile înainte de expirarea termenului prevăzut în contract, în mod corect instanța de fond a constatat că nu se poate vorbi de o prelungire a acestui contract fiind implinita condiția manifestarii de voința a părților prin adresa nr. 153/2011, singura conditie negociata de părți astfel că nu se punea problema verificarii datei la care reclamantul a luat cunoștință de acea adresă.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă recursul declarat împotriva sentinței civile nr. 94/21.01.2015 pronunțată de Tribunalul C., va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul civil formulat de recurentul reclamant B. S. – cu domiciliul procesual ales în municipiul C., . nr.61, ., . împotriva sentinței civile nr.94/21.01.2015 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul civil nr._ în contradictoriu cu intimatul pârât C. S. HANDBAL C. MUNICIPAL C. – cu sediul în municipiul C., . nr.99B, județul C., ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 25 mai 2015.
Președinte, Judecător, Judecător,
M. B. J. Z. M. S. S.
Grefier,
G. I.
Jud.fond – A.C.
Red. dec. M.B./22.06.2015
Tehnored.m.r.Gref.G.I./2 ex.
Data: 22.06.2015
| ← Suspendarea provizorie a executarii. Sentința nr. 4/2015.... | Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 10/2015. Curtea... → |
|---|
