Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 85/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 85/2015 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 10-02-2015 în dosarul nr. 10279/118/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 85/CM
Ședința publică din 10 februarie 2015
Complet specializat pentru cauze privind
conflictele de muncă și asigurări sociale
PREȘEDINTE - R. A.
JUDECĂTOR - M. B.
GREFIER - M. D.
Pe rol soluționarea apelurilor civile declarate de apelanții reclamanți E. T., domiciliat în ., județul Călărași, E. I., domiciliat în Fetești, .. 99, județul Ialomița, P. G., domiciliată în C., ., S. D.-C., domiciliat în Fetești, ., ., ., V. P.-L., domiciliat în . C. V., ., județul C., T. G., domiciliat în Fetești, ., .. B, ., județul Ialomița, M. T., domiciliat în ., ., județul Călărași, P. V.-A., domiciliat în Fetești, ., județul Ialomița, M. D., domiciliat în oraș Țăndărei, ., județul Ialomița, M. E., domiciliat în ., județul Călărași, A. GIULLIA-G.-FLORELLA, domiciliată în C., ., ., .>H. P., domiciliat în C., .. 2, M. G., domiciliat în ., .. 7, județul C., D. G., domiciliat în C., Șoseaua I. C. B. nr. 238, N. D., domiciliat în C., ., ., ., H. E., domiciliată în C., .. 2, N. GRAȚIELA, domiciliată în C., .. 52, P. G., domiciliată în C., ., .>J. V., domiciliat în C., ., ., ., B. C., domiciliată în C., ., G.-C. C., domiciliată în C., ., ., .>M. C., domiciliată în C., . M. nr. 51, T. F., domiciliată în C., . nr. 43, .>M. D., domiciliat în C., . nr. 34, V. NICUȘOR, domiciliat în Fetești, . nr. 14, județul Ialomița, I. G., domiciliat în Călărași, .. 24, ., ., P. E., domiciliată în C., ., Z. C., domiciliată în ., .. 15, județul C., S. F., domiciliată în oraș Năvodari, ., ., județul C., C. F., domiciliată în Fetești, ., județul Ialomița, G. I., domiciliată în C., ., ., .>F. M., domiciliată în C., ., G. M., domiciliată în C., ., ȘERBUȚĂ P., domiciliată în Fetești, ., județul Ialomița, P. P., domiciliat în Fetești, ., județul Ialomița, I. Ș., domiciliat în Fetești, ., județul Ialomița,V. S.-C., domiciliată în Fetești, ., ., ., județul Ialomița, S. F., domiciliat în Fetești, . nr. 43, județul Ialomița, I. A., domiciliat în oraș Țăndărei, Șoseaua București, ., . și H. I., domiciliat în Fetești, .. 24, județul Ialomița, toți cu domiciliul procesual ales în G., ., ., ., la Cabinet Individual de Avocatură „N. L.” și de apelanta pârâtă S.C. ÎNTREȚINERE ȘI REPARAȚII LOCOMOTIVE ȘI UTILAJE – C.F.R. IRLU S.A., cu sediul în București, .. 38, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 1284 din 23 mai 2014 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită, cu respectarea dispozițiilor art. 155 și următoarele Cod procedură civilă.
Apelurile sunt declarate și motivate în termenul legal prevăzut de lege și scutite de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul oral asupra cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Fiind lămurită cu privire la cauza dedusă judecății, în conformitate cu dispozițiile art. 394 alin.1 Cod procedură civilă, instanța declară dezbaterile închise și rămâne în pronunțare asupra apelurilor, luând act că părțile au solicitat judecata și în lipsă.
CURTEA
Asupra apelurilor civile de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului C. sub nr._, reclamanții M. D., E. I., P. G., S. D. C., V. P. L., T. G., M. T., P. V. A., M. E., A. G. G. F., H. P., M. G., D. G., N. D., H. E., N. G., P. G., J. V., B. C., G. C. C., M. C., T. F., M. D., V. N., I. G., P. E., Z. C., S. F., C. F., G. I., F. M., G. M., S. P., P. P., I. S., V. S. C., S. F., I. A., H. I. au chemat în judecată pe pârâta S.C. Întreținere și Reparații Locomotive și Utilaje CFR IRLU S.A., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să oblige pârâta la plata drepturilor bănești reprezentând salariul suplimentar 2010, 2011, prima de Ziua Feroviarului 2011, primele de Paști 2011 și C. 2010, 2011, contravaloarea tichetelor de masă începând cu decembrie 2010 până la 31.12.2011. Totodată, reclamanții au solicitat și dobânda legală, calculată la data plății efective.
În motivarea cererii, reclamanții au arătat că sunt angajați ai pârâtei Sucursala Centrul Regional de Exploatare, Întreținere și Reparații, iar drepturile bănești pretinse sunt stabilite prin contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anii 2009-2010 și 2010-2011, contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar și contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2011.
S-a susținut că prin art. 30 alin.1 din contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar, a fost prevăzut un salariu suplimentar - al 13-lea salariu, echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv. Acest salariu suplimentar nu a fost plătit de unitate, deși reclamanții nu s-au aflat în vreuna dintre situațiile prevăzute de anexa 6 pct. 2 din contractul colectiv de muncă și care să determine excluderea sa de la plata acestui drept.
Au fost invocate de asemenea dispozițiile art. 71 din același contract colectiv de muncă referitoare la ajutorul social pentru Paști și C., neplătit de către pârâtă, precum și obligațiile contractuale de plată a unei prime pentru Ziua Feroviarului și de acordare a câte un tichet de masă pentru fiecare zi lucrătoare, începând cu data de 01.11.2007, potrivit art. 81 din CCM menționat.
În apărare, pârâta a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția prescrierii dreptului la acțiune, apreciindu-se că termenul de prescripție aplicabil pentru drepturile bănești solicitate în cauză este termenul de 6 luni prevăzut de art. 268 alin.1 lit. e, c și d din Codul muncii. De asemenea, a fost invocată excepția autorității de lucru judecat a sentinței civile nr. 1203/10.09.2013 a Tribunalului Călărași pronunțată în dosarul nr._ în raport cu cererea formulată de reclamantul M. T. de acordare a primei de Ziua Feroviarului, a ajutorului material de C., precum și a salariului suplimentar pentru anul 2010.
Pe fondul cererii, în privința celui de-al 13-lea salariu, s-a învederat în cuprinsul întâmpinării că prevederile art. 30 alin.1 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate nu obligă societatea să plătească salariaților un salariu suplimentar la expirarea anului calendaristic, ci părțile sunt de acord cu posibilitatea ca salariații să beneficieze de acest salariu, în funcție de veniturile realizate de societate. Or, în perioada 2008-2009, exercițiile financiare au fost încheiate cu pierderi, ceea ce nu a permis constituirea unor fonduri de până la 10% din fondul de salarii realizat lunar, în vederea plății celui de-al 13-lea salariu. Cu referire la anul 2010, s-a precizat că părțile dialogului social au stabilit ca prevederile art. 30 din CCM la nivel de unitate să nu se aplice.
Cu privire la premierea de Ziua Feroviarului, pârâta a menționat că începând cu anul 2010 nu s-au mai aplicat prevederile art. 64 alin.2 din CCM la nivel de unitate, iar în CCM valabil în anul 2011, nu mai este reglementată acordarea acestei premieri.
În privința primelor de Paști și C. s-a arătat că acestea au fost acordate în perioada 2006-2008, iar în anul 2009 reprezentanții salariaților, prin federațiile sindicale semnatare ale contractului colectiv de muncă, au renunțat la executarea acestor drepturi.
Pentru anul 2010, părțile au stabilit să nu se acorde primele și ajutoarele materiale prevăzute la art. 64 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, iar în anul 2011 acestea nu au mai fost reglementate.
A mai arătat pârâta că tichetele de masă au fost acordate integral în perioada ianuarie 2006-martie 2009, iar din aprilie 2009 nu s-a prevăzut alocare bugetară pentru aceste cheltuieli, conform HG 28/2010.Mai mult, prin art.1 din Legea 142/1998 nu se stabilește în sarcina angajatorului obligația acordării tichetelor de masă, ci doar o posibilitate ce se poate realiza sau nu, în funcție de bugetul de venituri și cheltuieli. Totodată, prin contractul colectiv de muncă încheiat în anul 2011, nu s-a mai reglementat posibilitatea acordării tichetelor de masă.
În dovedirea celor susținute, pârâta a depus la dosar extrase din contractele colectiv de muncă aplicabile la nivel de unitate în perioada 2009-2011.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.
Prin sentința civilă nr. 1284 din 23 mai 2014, Tribunalul C. a respins excepția prescrierii dreptului la acțiune invocată în temeiul art. 268 alin.1 lit. c) și e) Codul muncii, ca nefondată; a admis excepția autorității de lucru judecat a sentinței civile nr. 1203/10.09.2013 a Tribunalului Călărași pronunțată în dosarul nr._ în raport cu cererea formulată de reclamantul M. T. de acordare a primei de Ziua Feroviarului, a ajutorului material de C., precum și a salariului suplimentar pentru anul 2010; a admis în parte acțiunea promovată de reclamanții M. D., E. I., P. G., S. D. C., V. P. L., T. G., M. T., P. V. A., M. E., A. G. G. F., H. P., M. G., D. G., N. D., H. E., N. G., P. G., J. V., B. C., G. C. C., M. C., T. F., M. D., V. N., I. G., P. E., Z. C., S. F., C. F., G. I., F. M., G. M., S. P., P. P., I. S., V. S. C., S. F., I. A., H. I. reprezentați de reclamant E. T., în contradictoriu cu pârâta S.C. Întreținere și Reparații Locomotive și Utilaje CFR IRLU S.A.; a obligat pârâta la plata către reclamanți, a următoarelor drepturi salariale, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective și dobânda legală aferentă: salariul suplimentar aferent anului 2010, egal cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului 2010 și prima de C. 2010, echivalentă cu salariul de bază la nivelul clasei I de salarizare; a respins pretențiile vizând cererea de acordare a primei de Ziua Feroviarului, a ajutorului material de C., precum și a salariului suplimentar pentru anul 2010 formulată de reclamantul M. T. pentru autoritate de lucru judecat.
A respins celelalte pretenții ca nefondate.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut următoarele:
Asupra excepției autorității de lucru judecat.
Reclamantul M. T. a solicitat, prin cererea ce a făcut obiectul dosarului nr._, înregistrat pe rolul Tribunalului Călărași, acordarea primei de Ziua Feroviarului, a ajutorului material de C., precum și a salariului suplimentar pentru anul 2010.
Prin sentința civilă nr. 1203/10.09.2013 a Tribunalului Călărași pronunțată în dosarul nr._, instanța a dispus obligarea pârâtei la plata primei de Ziua Feroviarului, a ajutorului material de C., precum și a salariului suplimentar pentru anul 2010 pentru acest reclamant.
Comparând această cerere de chemare în judecată - soluționată prin sentința menționată - cu cea care face obiectul prezentei cauze, respectiv - pretențiile ce au ca obiect acordarea primei de Ziua Feroviarului, a ajutorului material de C., precum și a salariului suplimentar pentru anul 2010 – instanța a constatat că există identitate de părți, cauză și obiect, întrucât se urmărește obligarea pârâtei la plata acelorași drepturi salariale, deși instanța s-a pronunțat printr-o hotărâre definitivă asupra acestor pretenții.
În raport de considerentele expuse, instanța a constatat că excepția autorității de lucru judecat este întemeiată și, pe cale de consecință, a admis-o și a respins pretențiile vizând cererea de acordare a primei de Ziua Feroviarului, a ajutorului material de C., precum și a salariului suplimentar pentru anul 2010 formulată de reclamantul M. T., pentru autoritate de lucru judecat.
Asupra excepției prescripției dreptului material la acțiune.
Conform art. 268 alin. 1 lit. c Codul muncii, se prescriu în termen de trei ani de la data nașterii dreptului la acțiune pretențiile reclamantului în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator
Potrivit art. 268 alin. 1 lit. e Codul muncii, se prescriu în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, pretențiile formulate în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia.
În speță, pretențiile ce formează obiectul litigiu se circumscriu sferei drepturilor salariale, întrucât salariul reprezintă contraprestația muncii depuse de către salariat, aceasta cuprinzând salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adausuri.
În mod evident, excepția vizând incidența art. 268 alin. 1 lit e Codul muncii nu este întemeiată, drepturile putând fi pretinse în termenul de trei ani stabilit prin lit. c al aceluiași articol.
Pentru aceste considerente, instanța a respins excepția prescrierii dreptului la acțiune, invocată de pârâtă în temeiul disp.art.268 lit.e din Codul muncii.
În ceea ce privește excepția prescrierii dreptului la acțiune invocată în temeiul disp.art.268 lit.c din Codul muncii, s-a constatat că acțiunea a fost introdusă la 11.12.2013, iar reclamanții solicită plata drepturilor de natură salarială începând cu anul 2010.
Pretențiilor din acțiune, având caracterul unor drepturi salariale, sub aspectul prescripției, le sunt aplicabile dispozițiile art.268 alin.1 lit.c) din codul muncii, potrivit căruia cererea trebuia formulată în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune.
Prin urmare, față de considerentele anterior precizate, tribunalul a respins și excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată în temeiul disp.art.268 lit.c din Codul muncii.
Asupra fondului acțiunii.
1.Cu privire la al 13-lea salariu.
În analiza acestui capăt de cerere, instanța a avut în vedere prevederile art. 30 alin.1 din contractul colectiv de muncă aplicabil la nivelul societății pârâte, text nemodificat în perioada 2007-2010 și potrivit cu care pentru munca desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, personalul societății poate primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv.
Criteriile care au condiționat acordarea salariului suplimentar au fost enumerate prin Anexa nr.6 la contractul colectiv de muncă.
În consecință, art. 30 din CCM la nivel de unitate a conferit dreptul salariaților la acordarea unei sume de bani echivalente cu salariul de bază din ultima lună a anului. Sintagma „poate primi” - folosită în alin.1 al art. 30 din CCM aplicabil nu reprezintă o posibilitate a angajatorului de a opta pentru neplată în mod unilateral, ci creează premisele ca în cazul unui acord bilateral al partenerilor sociali, care au negociat contractul colectiv, să se suspende, ori să înceteze plata acestui drept.
Totodată, textul art. 30 alin.1 din CCM trebuie interpretat sistematic, avându-se în vedere și art. 31 alin.1 care configurează ipoteza în care se poate acorda acest salariu, prin inserarea criteriilor care condiționează acordarea dreptului.
În aceste condiții, angajatorul poate exprima în mod valabil opțiunea de a nu acorda acest drept salarial numai pentru acei salariați care nu respectă criteriile prevăzute în anexa 6 și cum asemenea dovezi nu s-au făcut în privința reclamantei, rezultă că dreptul salarial analizat se cuvine acesteia.
Cu referire la anul 2010, din înscrisurile depuse la dosar de către pârâtă rezultă că prin contractul colectiv de muncă aplicabil la nivel de unitate, astfel cum a fost modificat prin actul adițional nr. 1713/21.04.2010, s-a prevăzut modificarea art. 30 alin.1, în sensul că salariul suplimentar nu se acordă pentru anul 2010.
Cu toate acestea, societatea pârâtă a semnat contractul colectiv de muncă aplicabil la nivel de grup de unități, contract a cărui valabilitate a fost prelungită până la data de 31.01.2011 prin acte adiționale succesive, ultimul dintre acestea fiind înregistrat sub nr. 629/04.01.2011 la MMFPS. Or, la art. 30 alin.1 din CCM menționat, s-a prevăzut în mod expres că pentru munca ireprosabila desfasurata in cursul unui an calendaristic, dupa expirarea acestuia, salariatii unitatilor feroviare vor primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de baza de incadrare din luna decembrie a anului respectiv.
În consecință, în temeiul contractului colectiv de muncă încheiat la nivel superior, reclamanții sunt îndreptățiți la plata salariului suplimentar aferent anului 2010.
În privința anului 2011, în contractele colective de muncă aplicabile unității pârâte nu se regăsesc dispoziții care să reglementeze acordarea celui de-al 13-lea salariu, prevederile contractuale invocate de reclamanți având aplicabilitate până la data de 31.01.2011.
Pentru aceste motive, capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la plata salariului suplimentar aferent anului 2011 a fost respins ca nefondat.
2.Cu privire la prima de Ziua Feroviarului
Prin dispozițiile art. 64 din contractul colectiv de muncă aplicabil în perioada 2007-2008, s-a prevăzut că „pentru Ziua Feroviarului se va acorda o premiere a cărei cuantum va fi stabilit de Consiliul de Administrație, cu consultarea delegațiilor aleși ai sindicatelor cel puțin la nivelul clasei 1 de salarizare”.
Prin actul adițional înregistrat sub nr. 1713/21.04.2010 la Direcția de Muncă și Protecție Socială a Municipiului București, s-a prevăzut modificarea art. 64, în sensul că ajutoarele materiale și primele menționate prin acest articol nu se acordă pentru anul 2010.
Pentru această perioadă când la nivelul unității intimate s-a prevăzut suspendarea primei pentru Ziua Feroviarului, au fost aplicabile dispozițiile contractului colectiv la nivel de grup de unități din transportul feroviar, care este contractul colectiv de muncă imediat superior, obligatoriu pentru pârâtă în temeiul art. 241 din Codul muncii aprobat prin Legea 53/2003, aplicabil la data nașterii dreptului.
La art. 71 din CCM la nivel de grup de unități, aplicabil până la data de 31.01.2011, se prevedea dreptul la prima pentru Ziua Feroviarului, la nivelul clasei 1 de salarizare, într-o reglementare identică cu cea din CCM încheiat la nivel de unitate.
Cu referire la anul 2011, s-a reținut că prin contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate, nu mai este reglementată acordarea primei pentru Ziua Feroviarului. Cum contractele colective de muncă încheiate la nivel superior își încetaseră valabilitatea la 31.10.2010-CCM la nivel de ramură transporturi, respectiv la 31.01.2011-CCM la nivel de grup de unități din transportul feroviar, pretențiile aferente anului 2011 sunt lipsite de temei, motiv pentru care au fost respinse.
3. Cu privire la primele de Paști și C..
Potrivit art. 64 din contractul colectiv de muncă aplicabil la nivelul unității pârâte în perioada 2007-2008, cu ocazia sărbătorilor de Paști și de C. se va acorda salariaților un ajutor material stabilit cel puțin la nivelul clasei 1 de salarizare; de ajutorul respectiv nu vor beneficia salariații care, în cursul anului respectiv, au absentat nemotivat de la serviciu sau au fost sancționați pentru consum de băuturi alcoolice, precum și salariații care la data acordării ajutoarelor se află în concediu fără plată cu durata de un an.
În anul 2009, în privința acelorași prime s-au aplicat dispozițiile art. 64 din contractul colectiv de muncă înregistrat sub nr. 2984/04.06.2009 la Direcția de Muncă și Protecție Socială a Municipiului București, care au reglementat acordarea celor două categorii de prime începând cu data de 01.01.2010.
Prin actul adițional înregistrat sub nr. 1713/21.04.2010 la Direcția de Muncă și Protecție Socială a Municipiului București, s-a prevăzut modificarea art. 64, în sensul că ajutoarele materiale pentru Paști și C. nu se acordă pentru anul 2010.
În privința primelor aferente anului 2010 au fost avute în vedere aceleași considerente expuse referitor la prima pentru Ziua Feroviarului, în condițiile în care dreptul la încasarea respectivelor prime era consacrat într-o modalitate identică prin art. 71 din contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar.
De asemenea, pentru anul 2011, reclamanții nu au făcut dovada existenței unei prevederi contractuale, în vreunul dintre contractele colective de muncă aplicabile, prin care să fie reglementate în continuare primele analizate.
4.Cu privire la contravaloarea tichetelor de masă.
În susținerea acestui capăt de cerere, reclamanții au invocat dispozițiile art. 81 din contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar, potrivit cu care începând cu data de 01.01.2007, salariații unităților componente ale grupului de unități feroviare vor beneficia de tichete de masă în cuantum de un tichet pentru fiecare zi lucrătoare din lună, în condițiile legislației în vigoare.
Societatea pârâtă a semnat contractul colectiv de muncă aplicabil la nivel de grup de unități, contract a cărui valabilitate a fost prelungită până la data de 31.01.2011 prin acte adiționale succesive, ultimul dintre acestea fiind înregistrat sub nr. 629/04.01.2011 la MMFPS.
Dispoziții similare s-au regăsit și în contractul colectiv de muncă aplicabil la nivel de unitate în perioada 2009-2010, după cum a recunoscut pârâta prin întâmpinarea depusă la dosar.
Potrivit art. 236 alin 4 din Codul muncii, în vigoare la data încheierii acestor contracte, precum și pe durata lor de valabilitate, contractele colective de muncă încheiate cu respectarea prevederilor legale constituie legea părților. Tot astfel, art. 241 alin. 1 lit. b din Codul muncii prevedea următoarele: „contractele colective de muncă încheiate la nivel de grup de unități produc efecte pentru toți salariații încadrați la angajatorii care fac parte din grupul de unități pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă la acest nivel.”
Din modalitatea de redactare a dispozițiilor contractuale rezultă cu claritate că beneficiul dreptului nu este condiționat, nefiind impuse negocieri ulterioare, ci dimpotrivă, se stabilesc prin acestea atât numărul de tichete, cât modalitățile concrete de acordare
Această modalitate de reglementare a dreptului salarial constituie un argument decisiv în concluzionarea că angajatorul și-a asumat obligația de plată a tichetelor de masă prin contractele colective de muncă aplicabile. Angajatorul are obligația de a acorda tichetele de masă lunar și anticipat, iar eventualele neacordări ale acestora nu-l exonerează de la îndeplinirea obligației.
În aceste condiții în sarcina angajatorului care nu își respectă obligația stabilită în contractul colectiv de muncă prin acordarea anticipată a tichetelor de masă, se naște datoria dezdăunării salariaților respectiv dreptul la compensație.
Însă întrucât contratul colectiv de muncă aplicabil la nivel de unitate nu a mai reglementat acordarea tichetelor de masă, expirând totodată valabilitatea CCM la nivel de grup de unități, pretențiile aferente anului 2011 au fost respinse ca nefondate.
Raportat la considerentele expuse, instanța a admis în parte acțiunea reclamanților.
Împotriva acestei soluții au formulat apel atât reclamanții cât și pârâta.
În motivarea apelului lor, reclamanții au arătat următoarele: hotărârea instanței de fond este netemeinică și nelegală fiind dată cu interpretarea greșită a materialului probator administrat în cauză și cu aplicarea eronată a legii la speță; fiind investită cu judecarea cauzei consideră că instanța era obligată să procedeze la interpretarea înscrisurilor invocate în dovedirea acțiunii și anume CCM la nivel de ramură transporturi, grup unități feroviare și unitate având în vedere principiile specifice de interpretare aplicabile dreptului muncii și anume: natura juridică de izvor de drept al contractului colectiv de muncă de la nivel superior pentru contractele de la nivel inferior; clauzele contractelor colective de muncă pot fi stabilite numai în limitele și condițiile prevăzute de prezenta lege; contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior; contractele individuale de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă; la încheierea contractului colectiv de muncă, prevederile legale referitoare la drepturile salariaților au un caracter minimal; aceste principii sunt prevăzute în Codul muncii și Legea nr. 130/1996 și din ele se desprinde un adevăr - axioma în sensul că conținutul sau contractul colectiv nu poate determina o înrăutățire a situației salariaților în raport de prevederile legale și cum clauzele sale sunt subordonate legii pot da naștere numai unui regim favorabil salariaților iar drepturile cuprinse în legislația muncii constituie un minim legal de la care nu se poate deroga în defavoarea salariaților, orice clauză contrară acestui principiu fiind nulă de drept; reținerea instanței conform căreia Contractul Colectiv de Muncă la nivel de G. de Unități din Transportul Feroviar și-a încetat valabilitatea la data de 31 ianuarie 2011 nu poate fi primită, față de cuprinsul clauzelor cuprinse la art. 4 alin. 2 al CCM G. de Unități 2006-2008; prin Actul Adițional înregistrat sub nr. 3704/20.06.2008, valabilitatea contractului s-a prelungit cu încă 48 de luni, iar ulterior prin Actul Adițional înregistrat sub nr. 4294/28.12.2010 s-a prelungit până la data de 31.01.2011, celelalte clauze ale contractului rămânând valabile; drept urmare neexistând o denunțare a contractului cu 30 de zile înainte de expirarea perioadei pentru care a fost încheiat, valabilitatea acestuia s-a prelungit în temeiul depozițiilor art. 4 alin. 2 din contract. Prin urmare, față de cele arătate mai sus consideră că pretențiile în privința drepturilor solicitate pentru anul 2011 în baza contractului colectiv de muncă la nivel de grup de unități feroviare sunt întemeiate; de asemenea, au arătat în cuprinsul acțiunii formulate considerentele pentru care le este aplicabil acest contract colectiv de muncă. Solicită să se analizeze cererea, sub aspectul temeiului invocat de către reclamanți respectiv prevederile Contractului Colectiv la Nivel de G. de Unități din Transportul Feroviar care și-a prelungit valabilitatea în temeiul dispozițiilor art. 4 alin. 2, motiv pentru care consideră că sunt îndreptățiți să primească drepturile și pentru anul 2011.
În concluzie față de cele arătate, solicită admiterea apelului, desființarea în parte a sentinței civile nr. 1284/23.06.2014 și obligarea pârâtei-intimate și la plata Primei pentru Ziua Feroviarului pentru anul 2011, ajutorului material de P. și C. pentru anul 2011, salariul suplimentar pentru anul 2011, contravaloarea tichetelor de masă pentru perioada decembrie 2010 până la data 31.12.2011, sume actualizate cu indicele de inflație până la data plații efective precum și la plata cheltuielilor de judecată efectuate atât la fond cât și în apel.
În drept, apelul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 466-480 din Noul Cod de procedură civilă.
În motivarea apelului său, pârâta a arătat următoarele:
În ansamblu, privitor la problematica supusă judecății, hotărârea atacată se caracterizează prin superficiala tratare a caracterului și naturii demersului, precum și a înscrisurilor probatorii depuse la dosarul cauzei.
În concret, criticile aduse hotărârii atacate se structurează astfel:
În mod greșit prima instanță a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune, întrucât pretențiile intimatului-reclamant derivă din neexecutarea unor clauze ale contractelor colective de muncă, astfel încât sunt incidente prevederile art. 283 alin. 1 lit. e din Codul Muncii, conform cărora acțiunea este tardiv formulată și nicidecum nu sunt aplicabile dispozițiile art. 283 lit. c din Codul Muncii, așa cum în mod eronat declară prima instanță pentru a-și justifica soluția de respingere a excepției invocate.
Ca atare, învederează instanței de control judiciar analizarea acestor aspecte sesizate prin cererea de apel, inclusiv în considerația principiului că menținerea hotărârii atacate este de natură a conduce la îmbogățirea fără justă cauză în persoanele părților reclamante.
Pe parcursul derulării prezentei cauze au susținut și argumentat apărările formulate prin întâmpinarea depusă la dosarul instanței care relevă că S.C. CFR IRLU S.A. nu este semnatara CCM încheiat la nivel de grup de unități.
Însă, chiar dacă societatea a susținut, în esență, că prevederile acestui contract sunt inaplicabile și că nu poate reprezenta un izvor normativ pentru plata salariului suplimentar pe anul 2010, pentru plata primei de C. pe anul 2010 și că inopozabilitatea sa este evidentă întrucât S.C. CFR IRLU S.A. nu este membră a Asociației Patronale la nivel de grup de unități din transportul feroviar, semnatară acestui contract, instanța de fond a conchis printr-o greșită interpretare a textelor de lege incidente aplicabilitatea acestui contract, ceea ce o îndreptățește pe pârâtă la o altă critică adusă pe această cale hotărârii atacate.
Așa fiind instanța de fond și-a fundamentat considerentele pentru a-și justifica soluția în baza prevederilor CCM încheiat la nivel de grup de unități. În esență acest contract colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unități pe care-l invocă prima instanță ca fiind izvor de drepturi poate fi avut în vedere în acele situații în care nu există un contract colectiv de muncă încheiat la nivelul unității, însă în cazul societății pârâte nu poate funcționa această regulă întrucât așa cum au menționat mai sus nu este membră a Asociației Patronale la nivel de grup de unități din transportul feroviar, semnatara acestui contract.
Însă, prima instanța fără a analiza și a corobora toate aceste elemente determinante pentru a soluționa în mod just cauza dedusă judecății s-a raportat doar la prevederile Contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unități transpunând de altfel în mod identic prin considerente susținerile intimatului reclamant.
De altfel, prima instanță ar fi putut ignora prevederile Contractului colectiv încheiat la nivel de unitate numai în situația anularii acestui act, ceea ce nu s-a constatat ci dimpotrivă acest contract a constituit legea părților producându-și efectele până în momentul expirării valabilității pentru care a fost încheiat.
Chiar dacă maniera lapidară în care prima instanță s-a pronunțat asupra admisibilității capătului de cerere referitor la plata salariului suplimentar pe anul 2010 nu necesită multe discuții, aduce în atenția instanței de control judiciar analiza modului de interpretare a clauzei înscrisă la art. 30 (1) din CCM 2007-2008 și CCM 2009-2010 care stipulează în mod clar că «pentru munca desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, personalul societății poate primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv», iar art. 31 alin. 1 paragraf 1 statornicește criteriile care condiționează acordarea salariului suplimentar. Prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei de fond au arătat că această clauză este susceptibilă de următoarea interpretare: acordarea acestui salariu suplimentar nu reprezintă o obligație contractuală imperativă ci, din contră, constituie o facultate a angajatorului.
Potrivit art. 969 cod civil convențiile legal făcute au putere de lege, astfel că instanța este obligată să le aplice așa cum au fost concepute și redactate de părțile contractante și să le asigure îndeplinirea exactă a îndatoririlor asumate de părțile contractante. Ignorându-se toate aceste argumente de interpretare teleologică și in corpus a dispozițiilor art. 30 și art. 31 din CCM prima instanță a concluzionat într-o manieră lapidară doar că fostul salariat este îndreptățit la plata salariului suplimentar pe anul 2009 și 2010.
Însă, această apreciere este evident una greșită întrucât instanța a eliminat în mod vădit și nejustificat, argumentul contextual și respectiv teleologic, ignorând conținutul clauzelor înscrise la art. 30 și art. 31, ceea ce produce efecte nedorite și contrare voinței părților semnatare CCM care au stabilit prin sintagma «poate beneficia» doar posibilitatea acordării unui astfel de drept ceea ce nu echivalează cu o obligație.
Astfel, soluția primei instanțe este total eronată întrucât dezbaterile contradictorii au avut drept obiect facultatea de acordare a dreptului solicitat, iar numai după stabilirea existenței unei obligații imperative instanța ar fi putut să decidă existența unui drept corelativ care s-ar fi născut în patrimoniul fiecărui salariat doar în condițiile îndeplinirii criteriilor prevăzute la art. 31 alin. 1 și enumerate prin anexa 6 din Contractul Colectiv de Muncă (CCM). D. urmare, instanța avea menirea de a dezlega această problemă de drept, dacă exista o obligație imperativă asumată de către angajator prin CCM care stipula acordarea unui salariu suplimentar.
Mai mult, dacă s-ar face abstracție de consensul părților și s-ar analiza art. 30 (1) din CCM potrivit regulilor comune de interpretare prevăzute de art. 1269 din Codul civil (Legea nr. 287/2009) interpretarea se face în favoarea celui care se obligă, în speță angajatorul.
În același context, învederează instanței de control judiciar faptul că în conformitate cu art. 30 din Contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unități s-a prevăzut acordarea unui salariu suplimentar, astfel: «pentru munca desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, personalul companiei poate va primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv. Salariul suplimentar se poate acorda și trimestrial, în baza hotărârii Consiliului de Administrație, luată cu acordul delegaților aleși ai sindicatelor. În acest caz, cuantumul anual al salariului suplimentar va fi echivalent cu un salariu de bază mediu lunar realizat. Din veniturile realizate, fondul necesar pentru acordarea acestui salariu se constituie lunar în cadrul fondului de salarii, în procent de până la 10 la sută din fondul de salarii realizat.»
Textul a fost preluat și de Contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul unității cu o modificare, sintagma «vor beneficia» fiind înlocuită de «poate primii» cu referire la personalul societății.
Din întregul text al art. 30 din ambele contracte colective de muncă rezultă însă o condiție pentru plata drepturilor solicitate, respectiv din veniturile realizate, fondul necesar pentru acordarea acestui salariu se constituie lunar în cadrul fondului de salarii, în procent de până la 10 la sută din fondul de salarii realizat lunar. Intimații reclamanți pretind că în situația diferențelor ce rezultă din cele două texte ale contractelor colective de muncă se aplică direct dispoziția din contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități, dispoziția din contractul aplicabil la nivel de unitate fiind inferioară, opinie însușită așa cum au arătat întrutotul de către prima instanță.
Sub acest aspect, apreciază că potrivit art. 24 din Legea nr. 130/1996 (în vigoare în perioada vizată de intimații reclamanți) clauzele cuprinse în contractele negociate cu încălcarea dispozițiilor art. 8 din lege sunt lovite de nulitate care se constată la cererea părții interesate de către instanța competentă. Astfel, în situația în care clauzele unui contract colectiv de muncă sunt considerate inferioare celor negociate în contractul colectiv încheiat la nivel superior, partea interesată poate cere în instanță să se constate nulitatea sa. După obținerea unei hotărâri în acest sens, trebuie demarată renegocierea clauzei, pe parcursul căreia clauzele anulate se înlocuiesc cu prevederile favorabile cuprinse în lege și/sau contractele colective de muncă, după caz.
Din coroborarea dispozițiilor prevăzute de art. 8 și art. 24 din Legea nr. 130/1990 rezultă, în opinia pârâtei, că doar în situația în care un anumit drept nu a fost prevăzut în contractul colectiv încheiat la nivel interior sau nu există încheiat un astfel de contract, se poate aplica direct dispoziția inclusă în contractul încheiat la nivel superior, nu și în situația în care această clauză există, dar nu este pusă în acord cu cea favorabilă salariatului. În această ultimă situație, așa cum prevede art. 24 din Legea nr. 130/1996, clauza trebuie mai întâi anulată de către instanța competentă. Este adevărat că în conformitate cu art. 7 din Legea nr. 130/1996 clauzele negociate în contractele colective de muncă constituie legea părților, însă prioritate are contractul colectiv de muncă la nivel de unitate fiind negociat de partenerii sociali conform specificului activității din fiecare unitate în parte.
În speță, partenerii sociali au negociat acordarea unui salariu suplimentar și a ajutoarelor de Paști, C. și Ziua Feroviarului prin inserarea unor clauze în acest sens în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate. Însă, tot în urma unei negocieri a ambilor parteneri sociali acordarea lor a fost condiționată de constituirea unor fonduri speciale (pentru salariul suplimentar) sau de existența unui buget (în cazul ajutoarelor aferente sărbătorilor menționate anterior). În cazul ajutoarelor de Paști, C. și Ziua Feroviarului s-a menționat clar prin actele adiționale încheiate la contractul colectiv de muncă aplicabil la nivel de unitate pentru anii 2009 și 2010 că nu se acordă (art. 62).
În aceste condiții, apreciază că și aceste condiționări reprezintă «legea părților», cu atât mai mult cu cât clauzele respective puteau fi contestate în condițiile art. 24 din Legea nr. 130/1996, însă nu pot fi înlocuite direct de prevederile mai favorabile conținute de contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.
Ca urmare, în contextul în care S.C. CFR IRLU S.A. nu a avut buget de venituri și cheltuieli și nu a avut venituri corespunzătoare acoperirii tuturor cheltuielilor, înregistrând pierderi în anii 2009, precum și plăți restante față de bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale, etc., consideră că nu există obligația plății salariului suplimentar aferent solicitat de intimații-reclamanți. Cu privire la ajutoarele materiale de P., C. și Ziua Feroviarului pentru anii 2009 și 2010 așa cum s-a menționat și anterior, în actele adiționale încheiate la contractele colective de muncă la nivel de unitate aplicabile în 2009 și 2010 - în art. 62 - s-a convenit, succesiv, că pe parcursul celor doi ani nu se acordă.
Așa cum s-a reținut constant în practica judiciară a (tribunalului) instanțelor de judecată în soluționarea cererilor întemeiate pe aceleași dispoziții din contract colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unități și la nivel de ramură transporturi feroviare, în situația în care o societate economică constată că nu se poate încadra în buget și nu mai poate îndeplini obligațiile asumate prin CCM, aceasta are posibilitatea de a renegocia cu sindicatele contractele respective.
O altă critică se îndreaptă împotriva soluției instanței de a obliga S.C. CFR IRLU S.A. la plata dobânzii legale pe care o consideră neîntemeiată având în vedere următoarele considerente:
Potrivit art. 1 și art. 8 din O.G. nr. 13/2011 părțile sunt libere să stabilească în convenții rata dobânzii pentru întârzierea la plata unei obligații bănești, dobânda calculându-se numai asupra cuantumului sumei împrumutate. Aceeași reglementare se regăsea și la art. 1 și art. 8 din O.G. nr. 8/2000 cu modificările și completările aduse prin Legea nr. 356/2002. Or, în cauză, între intimați și S.C. CFR IRLU S.A. nu s-au stabilit raporturi juridice de natura dobânzii legale, ci raporturi de muncă, obiectul acțiunii reprezentandu-1 diferența de drepturi salariale. Mai mult, în condițiile în care s-a dispus actualizarea creanței cu indicele de inflație în baza art. 166 alin. 4 din Codul Muncii, republicat, acordarea dobânzii legale constituie o dublă reparație. Dobânda legală reglementată de art. 1088 Cod civil cu referire la O.G. nr. 9/2000 și art. 1.535 din Noul Cod civil cu referire la O.G. nr. 13/2011 privește exclusiv convențiile, după caz contractele referitoare la drepturi bănești asumate ca obligații și neexecutate. În dreptul muncii plata dobânzii legale devine admisibilă atunci când părțile contractante au stipulat în convenție o astfel de clauză, astfel, în condițiile art. 166 Codul muncii ca dispoziție derogatorie de la dreptul comun, neexecutarea obligației de plată a drepturilor salariale se transformă în daune interese potrivit art. 1530 Cod civil. Potrivit dispozițiilor art. 166 alin. 4 Codul muncii, republicat, întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului.
Despăgubirile constau într-o sumă de bani ce reprezintă echivalentul prejudiciului suferit de creditor pentru neexecutarea, executarea cu întârziere sau necorespunzătoare a obligației de către creditor. Acordând suma actualizată, instanța a dat efecte și clauzei de impreviziune urmărindu-se ca dauna efectiv creată prin devalorizarea monedei naționale să fie acoperită. Daunele moratorii sub forma dobânzii au reglementare juridică diferită însă cu același scop și anume să acopere integral prejudiciul rezultat din întârzierea plății.
De altfel, chiar Curtea Constituțională, prin mai multe decizii (de exemplu decizia nr.72/05.03.2002) a statuat că actualizarea în raport cu rata inflației a sumelor datorate se impune pentru asigurarea recuperării creanței la valoarea ei reală.
Pentru toate motivele expuse mai sus consideră că nu se impunea actualizarea sumei datorate intimaților-reclamanți atât cu rata inflației cât și cu acordarea dobânzii legale.
De aceea, pârâta este de părere că prima instanță a rezolvat destul de sumar cererea de chemare în judecată fără a uza pe deplin de rolul său activ pentru a oferi o justă soluționare a acțiunii promovată de intimații-reclamanți. Pentru toate aceste considerații solicită examinarea cauzei sub toate aspectele și în consecință admiterea apelului declarat, modificarea hotărârii atacate, reținerea cauzei pentru continuarea judecății, iar pe fondul procesului respingerea acțiunii ca fiind neîntemeiată.
Probele solicitate sunt înscrisuri, urmând a fi administrate și orice alte probe a căror necesitate ar reieși din dezbateri.
În drept, își întemeiază apelul pe dispozițiile art. 466 și următoarele din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă.
Apelanta pârâtă S.C. Întreținere și Reparații Locomotive și Utilaje – C.F.R. IRLU S.A. a formulat întâmpinare la apelul apelanților reclamanți solicitând respingerea cererii de apel ca nefondată. În cuprinsul acesteia au reiterat, în esență, apărările formulate în fața primei instanțe.
În apel nu s-au administrat alte probe.
Analizând sentința apelată prin prisma criticilor formulate, a susținerilor părților, a prevederilor legale aplicabile și a probatoriului administrat în cauză, în conformitate cu art. 476 – 480 Cod.pr.civ., Curtea constată următoarele:
§1. Cu privire la apelul pârâtei:
Prin actul adițional la contractul colectiv de muncă pe anul 2009/2010 al CFR IRLU SA înregistrat sub nr.1804/29.04.2010 la Agenția pentru prestații sociale a Municipiului București, s-a stabilit că art.30 se modifică în sensul că la alineatul 2 se prevede în mod expres că salariul suplimentar nu se acordă pentru anul 2010.
Ca urmare, reclamanții nu aveau dreptul la salariul suplimentar pentru anul 2010.
Tot prin actul adițional la contractul colectiv de muncă pe anul 2009/2010 al CFR IRLU SA înregistrat sub nr.1804/29.04.2010 la Agenția pentru prestații sociale a Municipiului București, s-a stabilit că art.64 se modifică în sensul că la alineatul 2 se prevede în mod expres că ajutoarele materiale prevăzute de acest articol, deci inclusiv ajutorul material pentru C. nu se acordă pentru anul 2010.
Acest act adițional fiind încheiat anterior datei celebrării acestei sărbători producea efecte la acea dată.
Astfel, chiar dacă reclamanții și-au întemeiat pretențiile pe prevederile cuprinse în contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unități, față de voința exprimată în sens contrar în mod neechivoc de partenerii dialogului social care au negociat aplicabilitatea prevederilor din contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate, aceste drepturi nu se mai putea acorda pentru anul 2010, având în vedere că toate societățile din cadrul grupului de unități pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă la acest nivel au stabilit că salariul suplimentar și ajutorul material pentru sărbătoarea Crăciunului nu se acordă pentru anul 2010.
Față de aceste considerente, în temeiul art. 480 Cod.pr.civ. se va admite apelul și se va schimba sentința apelată dar numai în parte, în ceea ce privește drepturile aferente perioadei ulterioare datei de 29.04.2010, astfel cum s-a arătat, urmând a se menține restul dispozițiilor sentinței apelate.
§2. Cu privire la apelul reclamanților:
În ceea ce privește primele și ajutoarele pentru anul 2011:
Contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006 – 2008 a fost modificat și prelungit până în anul 2010 prin actul adițional înregistrat sub nr.370/20.06.2008 (care modifică art.4), a cărui aplicabilitate a fost ulterior prelungită până la 31.01.2011 prin actul adițional înregistrat sub nr. 629/04.01.2011.
De vreme ce părțile semnatare au înțeles să prelungească aplicarea acestui contract colectiv în mod expres numai până la 31.01.2011 rezultă fără echivoc intenția lor concretizată în această manifestare de voință ca respectivul contract să nu mai producă efecte după această dată.
Dacă ar fi intenționat ca respectivul contract colectiv să producă efecte pe tot parcursul anului 2011 ar fi avut la dispoziție posibilitatea de a nu își manifesta în nici un fel voința astfel încât, în lipsa unei denunțări a contractului acesta să își prelungească aplicarea și în anul 2011.
Nu se poate da o astfel de valoare tăcerii părților care nu au denunțat expres contractul în condițiile în care există o manifestare de voință cu caracter expres în sens contrar respectiv în sensul aplicării respectivului contract numai până la data de 31.01.2014.
Se mai are în vedere că, prin notificarea înregistrată la Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale sub nr.77/02.03.2011, Confederația națională a Patronatului Român a informat că a denunțat contractul încheiat la nivel de ramură transporturi prin notificările adresate Convenției Sindicale Naționale a Transportatorilor din România (înregistrată sub nr.445/17.11.2010) și Alianței Sindicatelor Transportatorilor din România (înregistrată la data de 17.11.2010).
Ca urmare, în conformitate cu art.4 al.2 din acest contract și-a încetat efectele la data de 31.12.2010.
Ca urmare, pretențiile reclamanților privind prime și ajutoare materiale pentru anul 2011 nu au suport în nici o prevedere contractuală, cererile lor fiind în mod corect respinse de prima instanță.
În ceea ce privește tichetele de masă:
În art. 11 al.2 din contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006 – 2008 prelungit până în anul 2010 (prin actul adițional înregistrat sub nr. 370/20.06.2008 care modifică art.4) se prevedea că angajații beneficiază sub titlul de „alte venituri” de tichetele de masa acordate conform prevederilor legale.
Apoi, art. 81 stabilea că începând cu data de 01.01.2007 salariații din unitățile componente ale grupului de unități feroviare vor beneficia de tichete de masa in cuantum de un tichet pentru fiecare zi lucrătoare din luna, in condițiile legislației in vigoare.
Așa cum s-a arătat, potrivit art. 241 al.1 lit.b) din Codul Muncii contractele colective de muncă încheiate la nivel de grup de unități produc efecte pentru toți salariații încadrați la angajatorii care fac parte din grupul de unități pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă la acest nivel.
În sfârșit, în contractul colectiv de muncă pentru anii 2009 – 2010 art.77 stabilea că salariații beneficiază de câte un tichet de masă pentru fiecare zi lucrătoare în condițiile legislației în vigoare”.
Textele nu cuprind nici o altă condiționare, nu impuneau negocieri ulterioare și nu făceau trimitere la alte prevederi legale sau contractuale.
Referirea la acordarea tichetelor în condițiile legii este una cu caracter general iar nu la anumite condiții speciale prevăzute de aceasta a căror îndeplinire să fie necesară pentru ca reclamantele să beneficieze de acestea.
Este adevărat că prin dispozițiile Legii nr. 142/1998 legiuitorul a lăsat la latitudinea angajatorului acordarea tichetelor de masă însă, în cauză patronatul și-a manifestat acordul pentru acordarea acestor tichete prin prevederile cuprinse în contractul colectiv de muncă și și-a asumat astfel obligația contractuală de a le acorda angajaților. În cauză, se constată că prin prevederile cuprinse în contractul colectiv de muncă s-au stabilit și modalități concrete de calcul al numărului de tichete de masă pentru situația generală și pentru situațiile particulare ale unor angajați care efectuează ore suplimentare sau lucrează în program de tură.
Această împrejurare constituie un argument în plus în sensul că angajatorul și-a asumat obligația de plată a tichetelor de masă prin contractul colectiv de muncă.
Din acest punct de vedere izvorul dreptului la tichete de masă nu îl constituie Legea nr. 142/1998.
Dimpotrivă, Legea nr. 142/1998 creează doar o posibilitate de acordare a tichetele de masă, respectiv cadrul legal necesar, lăsând la latitudinea partenerilor sociali și în special a angajatorului decizia acordării acestor tichete.
În cazul de față, contrar celor reținute de prima instanță, prin contractul colectiv de muncă s-a stabilit dreptul angajaților la tichete de masă, angajatorul asumându-și obligația achiziționării și acordării către salariați a tichetelor de masă așa cum rezultă din prevederile contractuale evocate.
După încheierea și ., contractul colectiv de muncă urmează a se executa, având putere de lege între părțile contractante (alin.4 al art.236 Codul Muncii). Executarea presupune aducerea la îndeplinire a clauzelor contractuale, respectarea drepturilor și obligațiilor asumate de cele două părți.
În aceeași ordine de idei, art.243 Codul muncii și art.30 din Legea nr.1996 prevăd că executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți și că neîndeplinirea obligațiilor asumate prin contract atrage răspunderea celor vinovați.
Dar, prin actul adițional la contractul colectiv de muncă pe anul 2009/2010 al CFR IRLU SA înregistrat sub nr. 1804/29.04.2010la Agenția pentru prestații sociale a Municipiului București, s-a stabilit că art.72 se modifică în sensul că drepturile decurgând din aplicarea acestui articol ( tichete de masă) nu se aplică pentru anul 2010.
În contractul colectiv de muncă încheiat pentru anul 2011 dreptul la tichete de masă nu a mai fost prevăzut.
Față de prevederile art. 31(2) din Legea nr. 130/1996 modificările aduse contractului colectiv de muncă devin aplicabile de la data înregistrării sau de la o dată ulterioară convenită de părți, aceste prevederi ale actului adițional fiind aplicabile începând cu 22.04.2010.
Ca urmare, reclamanții nu mai era îndreptățită la tichete de masă pentru lunile noiembrie – decembrie 2010.
Pe de altă parte, prevederile actului adițional la contractul colectiv de muncă pe anul 2009/2010 al CFR IRLU SA înregistrat sub nr. 1804/29.04.2010 se aplicau numai în anul 2010, astfel încât reclamanții avea dreptul la tichete de masă și în luna ianuarie 2011.
De altfel, împrejurarea că pentru anul 2010 s-a indicat în acest act adițional că nu se vor acorda tichete de masă constituie prctic o recunoaștere din partea angajatorului a obligației asumate prin contractele colective de muncă aplicabile în această perioadă de a acorda tichete de masă salariaților proprii, prin aceea că a considerat necesar să includă în actul adițional o manifestare de voință expresă contrară. Or, dacă angajatorul ar fi considerat că nu și-a asumat această obligație pentru perioada respectivă, în mod evident, nu ar mai fi considerat necesar să includă în actul adițional, în mod expres, o excepție în sensul neacordării tichetelor de masă în anii 2009 și 2010. Chiar dacă aceste prevederi nu pot produce efecte peste limitele impuse de art. 31(2) din Legea nr. 130/1996, manifestarea de voință exprimată permite o astfel de concluzie.
Dar, potrivit art.5(1) din Legea nr. 142/1998, angajatorul distribuie salariaților tichetele de masa, lunar, in ultima decada a fiecărei luni, pentru luna următoare. Apoi, art. 6(1) din aceeași lege stabilește că salariatul poate utiliza, lunar, un număr de tichete de masa cel mult egal cu numărul de zile in care este prezent la lucru in unitate iar art. 9 prevede că salariatul are obligația sa restituie angajatorului, la finele fiecărei luni, precum si la încetarea contractului individual de munca, tichetele de masa neutilizate.
Ceea ce trebuie reținut, însă, este că în primul rând angajatorul are obligația de a acorda lunar și anticipat tichetele de masă și astfel se justifică și obligația angajatului de a le utiliza în cursul lunii respective și de a le restitui pe cele neutilizate.
În situația în care, însă, angajatorul nu își respectă obligația stabilită în acest caz în contractul colectiv de muncă, necontestată de altfel, nu se poate concluziona că angajatul pierde atât dreptul la tichetele de masă cât și dreptul la compensații pentru motivul neexecutării obligației contractuale de către angajator.
O astfel de concluzie ar însemna să se accepte că angajatorul poate lipsi de efecte juridice în mod unilateral contractul colectiv de muncă ceea ce nu este admisibil, fiind contrar prevederilor art. 236 al.4 și art. 243 din Codul Muncii.
Chiar dacă angajatorul nu acordă tichetele de masă în materialitatea sa acesta rămâne obligat a acoperi prejudiciul creat angajaților prin neexecutarea obligației contractuale asumate, având în vedere că, în mod evident, angajații au utilizat bani în locul tichetelor de masă care nu le-au fost acordate pentru achiziționarea de alimente, ceea ce face totodată ca acordarea contravalorii tichetelor de masă să nu fie nici contrară scopului Legii nr. 142/1998, acela de a asigura prin intermediul tichetelor de masă o alocație individuală de hrană.
Oricum, situația creată este determinată tocmai de culpa angajatorului care nu și-a îndeplinit obligația de a acorda tichetele de masă potrivit contractului colectiv de muncă și legii în luna anterioară lunii pentru care erau datorate și nu poate invoca propria culpă pentru a se exonera de această obligație.
Față de aceste considerente, în temeiul art. 480 Cod.pr.civ. se va admite apelul reclamanților și se va modifica sentința apelată dar numai în parte, în ceea ce privește contravaloarea tichetelor de masă pentru luna ianuarie 2011, astfel cum s-a arătat, urmând a se menține restul dispozițiilor sentinței apelate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelurile declarate de apelanții reclamanți E. T., domiciliat în ., județul Călărași, E. I., domiciliat în Fetești, .. 99, județul Ialomița, P. G., domiciliată în C., ., S. D.-C., domiciliat în Fetești, ., ., ., V. P.-L., domiciliat în . C. V., ., județul C., T. G., domiciliat în Fetești, ., .. B, ., județul Ialomița, M. T., domiciliat în ., ., județul Călărași, P. V.-A., domiciliat în Fetești, ., județul Ialomița, M. D., domiciliat în oraș Țăndărei, ., județul Ialomița, M. E., domiciliat în ., județul Călărași, A. GIULLIA-G.-FLORELLA, domiciliată în C., ., ., .>H. P., domiciliat în C., .. 2, M. G., domiciliat în ., .. 7, județul C., D. G., domiciliat în C., Șoseaua I. C. B. nr. 238, N. D., domiciliat în C., ., ., ., H. E., domiciliată în C., .. 2, N. GRAȚIELA, domiciliată în C., .. 52, P. G., domiciliată în C., ., .>J. V., domiciliat în C., ., ., ., B. C., domiciliată în C., ., G.-C. C., domiciliată în C., ., ., .>M. C., domiciliată în C., . M. nr. 51, T. F., domiciliată în C., . nr. 43, .>M. D., domiciliat în C., . nr. 34, V. NICUȘOR, domiciliat în Fetești, . nr. 14, județul Ialomița, I. G., domiciliat în Călărași, .. 24, ., ., P. E., domiciliată în C., ., Z. C., domiciliată în ., .. 15, județul C., S. F., domiciliată în oraș Năvodari, ., ., județul C., C. F., domiciliată în Fetești, ., județul Ialomița, G. I., domiciliată în C., ., ., .>F. M., domiciliată în C., ., G. M., domiciliată în C., ., ȘERBUȚĂ P., domiciliată în Fetești, ., județul Ialomița, P. P., domiciliat în Fetești, ., județul Ialomița, I. Ș., domiciliat în Fetești, ., județul Ialomița,V. S.-C., domiciliată în Fetești, ., ., ., județul Ialomița, S. F., domiciliat în Fetești, . nr. 43, județul Ialomița, I. A., domiciliat în oraș Țăndărei, Șoseaua București, ., . și H. I., domiciliat în Fetești, .. 24, județul Ialomița, toți cu domiciliul procesual ales în G., ., ., . Individual de Avocatură „N. L.” și de apelanta pârâtă S.C. ÎNTREȚINERE ȘI REPARAȚII LOCOMOTIVE ȘI UTILAJE – C.F.R. IRLU S.A., cu sediul în București, .. 38, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 1284 din 23 mai 2014 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._ .
Schimbă în parte sentința apelată în sensul că obligă pârâta la plata c/val. tichetelor de masă aferente lunii ianuarie 2011 corespunzător timpului lucrat.
Respinge pretențiile privind salariul suplimentar 2010 și ajutorul material pentru C. 2010.
Menține restul dispozițiilor.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 10 februarie 2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
R. A. M. B.
GREFIER
M. D.
Red.hot.jud.fond R.I.S.
Tehnored.dec.jud.apel R.A./05.03.2015/43 exp.
| ← Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 10/2015. Curtea... | Contestaţie decizie de sancţionare. Decizia nr. 312/2015.... → |
|---|
