Contestaţie decizie de pensionare. Decizia nr. 29/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 29/2015 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 28-01-2015 în dosarul nr. 6517/118/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR.29/AS
Ședința publică din data de 28 ianuarie 2015
Complet specializat pentru cauze privind
conflicte de muncă și asigurări sociale
Completul compus din:
Președinte - J. Z.
Judecător – R. A.
Grefier - G. I.
Pe rol, pronunțarea asupra apelului civil formulat de apelanta reclamantă Z. A. – domiciliată în municipiul C., ..25, ., . și cu domiciliul procesual ales la cabinet avocat B. I. C. cu sediul în municipiul C., . nr.2B, ., județul C. împotriva sentinței civile nr.3981 din data de 25 octombrie 2013 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul civil nr._ în contradictoriu cu intimatele pârâte C. JUDEȚEANĂ DE PENSII C. – cu sediul în municipiul C., ., județul C. și C. NAȚIONALĂ DE PENSII PUBLICE – cu sediul în municipiul București, ., Sector 2 București, având ca obiect – contestație decizie de pensionare.
Dezbaterile asupra cauzei au avut loc în ședința publică din data de 20 ianuarie 2015, fiind consemnate în încheierea de ședință ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, și când instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 28 ianuarie 2015, când a pronunțat următoarea hotărâre.
CURTEA :
Asupra apelului civil de față:
Prin cerere înregistrată la 11.07.2013 pe rolul Tribunalului C., reclamanta Z. A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtele C. Județeană de Pensii C. și C. Națională de Pensii Publice anularea deciziei pârâtei C. Județeană de Pensii C. obligarea pârâtei nr._/8.05.2013 și obligarea acesteia să emită reclamantei o decizie de pensionare, începând de la 8.04.2013, cu luarea în considerare a activității prestate în grupa a II-a de muncă în perioada 26.07.1999 – 1.04.2001, potrivit adeverinței nr. 925/3270/7.03.2013 eliberată de ., precum și a salariilor brute, obținute în perioada 1991-2001, potrivit adeverințelor nr. 2594/21.02.2013 și 923/7.03.2013 eliberate de .. Totodată, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la valorificarea sporului de noxe și la plata cheltuielilor de judecată.
Prin concluzii orale, pârâta C. Județeană de Pensii C. a solicitat respingerea cererii.
Pentru dovedirea pretențiilor și a apărărilor formulate, instanța a administrat proba cu înscrisuri, fiind depuse la dosar adeverințele menționate, decizia contestată, carnetul de muncă al reclamantei.
Prin sentința civilă nr.3981 din data de 25 octombrie 2013, pronunțată în dosarul civil nr._, Tribunalul C. a admis în parte cererea formulată de reclamanta Z. A., în contradictoriu cu pârâtele C. Județeană de Pensii C. și C. Națională de Pensii Publice.
A anulat decizia pârâtei nr._/8.05.2013.
A obligat pârâta să emită reclamantei o nouă decizie de acordare a pensiei pentru limită de vârstă, începând de la 8.04.2013, cu luarea în considerare a salariilor brute, obținute în perioada 1.01.1991 – 31.12.2010, potrivit adeverințelor nr. 2594/21.02.2013 și 923/7.03.2013 eliberate de ..
A respins cererea de valorificare a grupei a II-a de muncă în perioada 26.07.1999 – 1.04.2001 ca neîntemeiată.
A respins cererea de valorificare a salariilor brute menționate în cuprinsul adeverinței nr. 2594/21.02.2013 eliberată de . pentru anul 1990, ca neîntemeiată.
A respins cererea de valorificare a salariilor brute menționate în cuprinsul adeverinței nr. 923/7.03.2013 eliberată de . pentru perioada 1.01.2011 – 31.01.2013 ca neîntemeiată.
A respins cererea privind valorificarea sporului de noxe ca neîntemeiată.
A obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 500 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:
Prin decizia nr._/8.05.2013, pârâta C. Județeană de Pensii C. a dispus acordarea pensiei pentru limită de vârstă, reținând însă că salariile brute din adeverința nr.2594/2013 nu au fost fructificate deoarece nu se regăsesc în Anexa nr. 15 din HG nr. 257/2011, iar sporul de noxe după 1.04.1991 nu s-a valorificat deoarece nu prezintă temei legal.
Potrivit adeverinței nr. 925/3270/7.03.2013 eliberată de ., reclamanta a lucrat în grupa a II-a de muncă în perioada 26.07.1999 – 1.04.2001. Totuși, adeverința nu este completă și nici semnată de conducerea fostului angajator, astfel încât nu poate fi luată în considerare.
Astfel, instanța a respins cererea de valorificare a grupei a II-a de muncă în perioada 26.07.1999 – 1.04.2001 ca neîntemeiată. Se reține că reclamanta nu a dovedit că a depus o dată cu cererea de pensionare o adeverință validă cu privire la acest aspect, or pensia se stabilește numai în funcție de datele existente la dosarul administrativ, adeverințele trebuind a fi fost depuse anterior de beneficiarul pensiei.
Reclamanta păstrează însă opțiunea de a se adresa în viitor pârâtei cu o cerere de recalculare a pensiei în măsura în care va depune adeverința completă, inclusiv semnată de conducerea fostului angajator, privind grupa a II-a de muncă, în baza art. 107 alin. 3 din Legea nr. 263/2010.
Adeverința nr. 923/7.03.2013 eliberată de . cuprinde salariile brute obținute de reclamantă în perioada aprilie 2001 – ianuarie 2013, pentru care angajatorul a virat contribuția la bugetul de asigurări sociale de stat.
Adeverința nr. 2594/21.02.2013 eliberată de . cuprinde salariile brute obținute de reclamantă în perioada ianuarie 1990 – martie 2001, pentru care de asemenea angajatorul a virat contribuția la bugetul de asigurări sociale de stat.
Referirea din decizia contestată la Anexa nr. 15 din HG nr. 257/2011 și la sporul de noxe este fără legătură cu conținutul acestor adeverințe, întrucât ele nu cuprind sporuri, ci salarii brute.
Prin decizia ÎCCJ în interesul legii nr. 19/2012 s-a stabilit că principalul element obiectiv apt să conducă la o justă și legală stabilire și reactualizare a pensiilor provenind din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat îl reprezintă contribuțiile de asigurări sociale plătite, astfel că la stabilirea și reactualizarea drepturilor de pensie trebuie luate în calcul toate sporurile și alte venituri de natură salarială pentru care angajatorul/angajatul a plătit contribuția pentru asigurările sociale de stat.
Prin urmare, urmează a fi valorificate întotdeauna salariile totale, care includ sporurile cu caracter permanent care, după data de 1 aprilie 1992, au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare si care sunt înscrise în carnetul de munca sau sunt dovedite cu adeverințe eliberate de unități, conform legislației în vigoare – determinant fiind însă, potrivit deciziei în interesul legii citate, ca pentru sporurile luate în considerare să fi fost achitată contribuția pentru asigurările sociale de stat.
Or în cuprinsul adeverințelor este menționat expres că unitatea a reținut și a virat cota de asigurări sociale la bugetul asigurărilor sociale de stat.
Potrivit art. 165 alin. 1 și 2 din Legea nr. 263/2010, la determinarea punctajelor lunare, pentru perioadele anterioare datei de 1 aprilie 2001, se utilizează salariile brute sau nete, după caz, în conformitate cu modul de înscriere a acestora în carnetul de munca, astfel: a) salariile brute, până la data de 1 iulie 1977; b) salariile nete, de la data de 1 iulie 1977 până la data de 1 ianuarie 1991; c) salariile brute, de la data de 1 ianuarie 1991. La determinarea punctajelor lunare, pe lângă salariile prevăzute la alin. 1 se au în vedere si sporurile cu caracter permanent care, după data de 1 aprilie 1992, au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare si care sunt înscrise în carnetul de munca sau sunt dovedite cu adeverințe eliberate de unități, conform legislației în vigoare.
Prin urmare, începând de la 1.01.1991, se iau în calcul salariile brute menționate în adeverința nr. 2594/21.02.2013 eliberată de ., ceea ce nu este valabil însă și în cazul anului 1990, pentru care lit. b) a textului legal citat obligă la valorificarea salariilor nete, iar nu a celor brute.
Pentru acest motiv, cererea privind valorificarea salariilor brute menționate în cuprinsul adeverinței nr. 2594/21.02.2013 eliberată de . pentru anul 1990 va fi respinsă ca neîntemeiată.
În ceea ce privește adeverința nr. 923/7.03.2013, perioada vizată este reglementată parțial de art. 159 alin. 3 din Legea nr. 263/2010, care prevede că, pentru perioadele prevăzute la art. 16 lit. c) [între 1 aprilie 2001 si data intrării în vigoare a acestei legi - 1.01.2011], dovada stagiului de cotizare, realizat până la . prezentei legi, se face cu adeverința eliberata în baza declarațiilor privind evidenta nominala a asiguraților si a obligațiilor de plată către bugetul asigurărilor sociale de stat, a declarației de asigurare sau a contractului de asigurare sociala, după caz.
Astfel, până la 31.12.2010 există temei pentru valorificarea acestei adeverințe, ceea ce nu se poate reține însă și pentru perioada începând de la 1.01.2011, care este guvernată de art. 10 alin. 1 și 3 din Legea nr. 263/2010, potrivit căruia „declarația nominală de asigurare prevăzută la art. 7 alin. 1 si 2 constituie documentul pe baza căruia se stabilește stagiul de cotizare în sistemul public de pensii si punctajul mediu anual pentru asigurații sistemului public de pensii”. În situațiile în care derularea raporturilor de munca sau de serviciu nu poate fi dovedita prin declarația nominală de asigurare, în vederea stabilirii stagiului de cotizare si a punctajului anual, pot fi valorificate si alte acte doveditoare, întocmite în condițiile legii.”
Prin urmare, de la 1.01.2011, dată de la care nu se mai aplică prevederile derogatorii ale art. 159 alin. 3 din lege, utilizarea adeverințelor pentru dovedirea stagiului de cotizare și a veniturilor care au constituit baza de calcul a contribuției la bugetul de asigurări sociale de stat este permisă numai în cazul în care acestea nu pot fi dovedite prin declarațiile nominale de asigurare, ceea ce în speță nu s-a dovedit că este cazul.
În consecință, reclamanta este îndreptățită la valorificarea, în limitele expuse mai sus, a acestor 2 adeverințe, aplicându-se principiul contributivității, astfel că instanța, în baza art. 107 alin. 3 din Legea nr. 263/2010, va obliga pârâta C. Județeană de Pensii C. să emită reclamantei o nouă decizie de acordare a pensiei pentru limită de vârstă, începând de la 8.04.2013, cu luarea în considerare a salariilor brute, obținute în perioada 1.01.1991 – 31.12.2010, potrivit adeverințelor nr. 2594/21.02.2013 și 923/7.03.2013 eliberate de ..
Totodată, pentru motivele arătate mai sus, instanța va respinge cererea de valorificare a salariilor brute menționate în cuprinsul adeverinței nr. 923/7.03.2013 eliberată de . pentru perioada 1.01.2011 – 31.01.2013 va fi respinsă ca neîntemeiată.
De asemenea, a fost respinsă ca neîntemeiată și cererea privind valorificarea sporului de noxe, întrucât, din examinarea datelor privind activitatea în muncă, anexă la decizia contestată – fila 12 din dosar, rezultă că sporul de noxe menționat în cuprinsul adeverinței nr. 2612/21.02.2013 eliberată de . a fost deja valorificat la stabilirea pensiei, iar celelalte adeverințe nu se referă la sporul de noxe.
În baza art. 453 alin. 2 C. proc. civ., în raport cu soluția de admitere în parte a cererii principale, instanța a obligat pârâta C. Județeană de Pensii C. să plătească reclamantei suma de 500 lei, reprezentând cheltuieli de judecată (parțial onorariu de avocat).
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat apel reclamanta Z. A., pe care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie sub următoarele aspecte:
Prin sentința civilă nr.3981 pronunțată la data de 25.10.2013 de către Tribunalul C. în dosarul nr._ 72013, s-a admis în parte acțiunea fiind înlăturate perioadele 26.07.1990 – 01.04.2001 ca fiind muncite în grupa a-II-a de muncă, salariul brut pentru anii 1990 și pentru perioada 01.01.2011 – 31.01.2013, sporul de noxe iar cheltuielile de judecată au fost admise doar în parte.
Precizează că aspectele de nelegalitate ale sentinței apelate vizează perioada 26.07.1999 – 01.04.2001 ce nu a fost fructificată în grupa a-II-a de muncă întrucât s-a apreciat de instanța de fond că nu a existat document justificativ – adeverință care să certifice acest stagiu.
Apreciază că instanța de fond a omis să observe adeverința nr.925/3270/07.03.2013 eliberată de S.C. „Oil” Terminal S.A, și aflată în dosarul administrativ prin care angajatorul certifică perioada 26.07.1999 – 01.04.2001 ca fiind desfășurată în grupa a-II-a de muncă, descriind fiecare activitate și atribuțiile aferente, precum și încadrarea în drept.
Conform O.G.nr.50/1990 încadrarea în grupele de muncă se făcea de conducerea unităților ținând seama de condițiile concrete de muncă și proporțional cu timpul efectiv lucrat.
Așadar angajatorul a fost cel care a apreciat că funcția pe care o deținea se încadra în grupa a-II-a de muncă, sens în care a și achitat toate contribuțiile suplimentare, certificate potrivit adeverințelor enunțate mai sus.
Încadrarea în grupa de muncă se regăsește reflectată și în consemnările din carnetul de muncă, mențiunea purtând semnătura inspectorului camerei de muncă, aspect care certifică corectitudinea și exactitatea datelor înscrise în carnetul de muncă.
Nicio dispoziție legală nu îndrituiește C. de Pensii să exercite un control de legalitate asupra acestor acte și să le cenzureze.
În ceea ce privește sporul de noxe și salariile brute care nu s-au luat în calcul pentru că nu se regăsesc în anexa 15 la H.G.nr.257/2011.
În principiu, legalitatea și temeinicia adeverințelor prin care se atestă condițiile de muncă și veniturile obținute de salariați nu pot fi cenzurate de casele de pensii, persoanele care le-au eliberat purtând răspunderea pentru corectitudinea datelor.
Mai mult, același angajator Oil Terminal S.A. a fost cel care a emis atât declarația nominală de asigurare, conform art.7 alin.1 din Legea nr.263/2010 cât și adeverințele 923/2013, 2594/2013 astfel că nu înțelege susținerea casei de pensii în sensul că aceste salarii brute nu ar concorda cu cele din declarația angajatorului, în condițiile în care nu se face nicio probă în acest sens ci doar afirmații. Nefăcându-se dovada unor neconcordanțe între datele cuprinse în adeverințe și cele cuprinse în declarațiile nominale, apreciază că nu există vreun temei de drept pentru a înlătura de la fructificare adeverințele eliberate de angajator, principiul de determinare a punctajului mediu anual fiind cel al contributivității, astfel că toate veniturile care au constituit bază de calcul a contribuțiilor sociale urmează a fi luate în considerare.
În aceste condiții, neluarea în considerare a unor sume pentru care s-au plătit contribuțiile de asigurări sociale echivalează cu o încălcare a principiului contributivității, având drept finalitate nerealizarea scopului avut în vedere de legiuitor, astfel cum de astfel a statuat Înalta Curte de Casație și Justiție și prin decizia nr.19 din 17 octombrie 2011 pronunțată în recurs în interesul legii privind interpretarea dispozițiilor art.2 lit.e), art.78 și art.164 alin.(1) și (2) din Legea nr.19/2000 și ale art.1 și 2 din O.U.G.4/2005.
În plus, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit în jurisprudența sa că drepturile de asigurări sociale cuvenite în baza contribuțiilor de asigurări sociale plătite constituie un bun patrimonial în sensul art.1 din Protocolul nr.1 al Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ratificată de statul român prin legea nr.30/1994.
Cum prin adeverințele eliberate de angajator se certifică faptul că unitatea a reținut și virat cota de asigurări sociale la bugetul asigurărilor sociale de stat urmează a se ține seama întotdeauna de salariile totale, ce inclus și sporurile cu caracter permanent, care după 01.04.1992 au făcut parte din baza de calcul a pensiilor.
Conform art.159 alin.3 coroborat cu art.166 din Legea nr.263/2010: „la determinarea punctajelor lunare, pentru perioada cuprinsă între 1 aprilie 2001 și data intrării în vigoare a prezentei legi, se utilizează venitul brut lunar realizat care a constituit, conform legii, baza de calcul a contribuției individuale de asigurări sociale, așa cum acesta a fost înscris în declarația privind evidența nominală a asiguraților și a obligațiilor de plată către bugetul asigurărilor de stat sau, după caz, în declarația de asigurare sau în contractul de asigurare socială.
Precizează că în situația sa nu există o dovadă că adeverințele emise de angajator nu sunt reale, în sens că nu cuprind venitul brut lunar care a constituit baza de calcul a contribuției individuale de asigurări sociale, așa cum acesta a fost înscris în declarația privind evidența nominală a asiguraților.
Față de cele mai sus arătate solicită admiterea apelului, schimbarea în parte a hotărârii atacate în sensul valorificării în integralitate a perioadei 26.07.1999 – 01.04.2001 ca fiind desfășurate în grupa a-II-a de muncă, fiind înlăturat salariul brut pentru anii 1990 și 01.01.2011 – 31.01.2013, a sporului de noxe. Solicită obligarea la cheltuieli de judecată în integralitate, astfel cum a fost dovedite la fondul cauzei.
Analizând sentința atacată din prisma criticilor formulate Curtea a apreciat că acestea sunt fondate în parte cu privire la neluarea în considerare a perioadei muncite în grupa a –II-a de muncă pentru următoarele considerente:
Din adeverința nr.925/3270/07.03.2015 emisă de S.C. „Oil Terminal” S.A. rezultă că reclamanta Z. A. în perioada 01.06.1990 – 01.04.2001 având funcția de veghetor, magaziner și paznic a fost încadrată în grupa a-II-a de muncă în procent de 100% conform nominalizării efectuate prin Decizia nr.5752/26.07.1999 aprobată de Consiliul de Administrație prin Decizia nr.421/14.10.1999.
Temeiul juridic al încadrării în grupa a-II-a de muncă îl reprezintă Ordinul nr.50/1990 al M.M.P.S. Anexa 2, pct.212 și Ordinul nr.969/1990 Anexa 2, pct.5.
Susținerea pârâtei că activitatea desfășurată de reclamantă în grupa a-II-a de muncă nu poate fi reținută având în vedere conținutul adeverinței menționată mai sus, eliberată de angajator care atestă că activitatea desfășurată de reclamantă pe o anumită perioadă de timp se încadrează în grupa a-II-a de muncă.
În conformitate cu prevederile de la punctul 6 din Ordinul nr.50/1990 al M.M.P.S. nominalizarea persoanelor care se încadrau în grupele I și II de muncă se făcea de către conducerile unităților împreună cu sindicatele libere din unități, ținându-se seama de condițiile concrete în care și-au desfășurat activitatea persoanele respective.
Angajatorii poartă întreaga răspundere pentru adeverințele eliberate cu privire la valabilitatea și corectitudinea lor.
În condițiile în care reclamantei i s-a recunoscut prestarea activității în procent de 100% în condiții specifice grupei a-II-a de muncă, acest drept fiind înscris în adeverința emisă de fostul angajator pe proprie răspundere pârâta avea obligația de a lua în considerare mențiunile efectuate de angajator, neavând nicio competență de a reaprecia situația personalului.
În ceea ce privește celelalte critici aduse hotărârii primei instanțe Curtea a apreciat că acestea sunt nefondate pentru următoarele considerente:
Sporul de noxe încasat de reclamantă în perioada august 1990 – martie 1992, prevăzut în adeverința nr.2612/21.02.2013 emisă de S.C. „Oil Terminal” S.A., a fost avut în vedere de către pârâtă la calculul pensiei, astfel cum rezultă din buletinul de calcul și datele privitoare la activitatea în muncă (fila 12 – dosar fond), sumele încasate cu acest titlu fiind prevăzute la rubrica „alte sporuri”.
În mod corect prima instanță a respins cererea reclamantei de valorificare a salariilor brute menționate în cuprinsul adeverinței 923/07.03.2013 eliberată de S.C. „Oil Terminal” S.A. pentru perioada 01.01.2011 – 31.01.2013.
Din declarațiile privind evidența nominală a asiguraților și a obligațiilor de plată către bugetul de stat depuse la dosar de către C. Județeană de Pensii C. pentru perioada 2011- 2013 la solicitarea Curții, rezultă că sumele menționate în aceste declarații sunt identice cu sumele menționate în adeverința nr.923/07.03.2013.
Ori neexistând neconcordanțe între aceste sume, fiind preluate corect de către pârâtă la calculul punctajului mediu anual nu există temei pentru a obliga pârâta la recalcularea pensiei în funcție de veniturile brute menționate în adeverința nr.923/07.04.2013 pentru perioada 01.01.2011 – 31.01.2013.
Pentru considerentele expuse mai sus, potrivit art.480 alin.2 Cod procedură civilă Curtea a admis apelul formulat și a modificat în parte sentința apelată în sensul celor dispuse prin dispozitiv.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul civil formulat de apelanta reclamantă Z. A. – domiciliată în municipiul C., ..25, ., . și cu domiciliul procesual ales la cabinet avocat B. I. C. cu sediul în municipiul C., . nr.2B, ., . împotriva sentinței civile nr.3981 din data de 25 octombrie 2013 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul civil nr._ în contradictoriu cu intimatele pârâte C. JUDEȚEANĂ DE PENSII C. – cu sediul în municipiul C., ., județul C. și C. NAȚIONALĂ DE PENSII PUBLICE – cu sediul în municipiul București, ., Sector 2 București.
Schimbă în parte sentința apelată în sensul că:
Obligă pârâta să emită o nouă decizie de pensie cu valorificarea stagiului realizat în grupa a-II-a de muncă în perioada 01.06.1990 – 01.04.2001 conform adeverinței nr.925/3270/07.03.2013 emisă de S.C. OIL TERMINAL SA C..
Menține restul dispozițiilor.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 28.01.2015.
Președinte, Judecător,
J. Z. R. A.
Grefier,
G. I.
Jud.fond – M.S.-S.
Red.dec.Jud.J.Z.19.02.2015
Tehnored.Gref.G.I./8 ex.
Data: 20.022.2015
Emis 3 comunicări/25.02.2015
| ← Contestaţie decizie de pensionare. Decizia nr. 30/2015. Curtea... | Contestaţie decizie de pensionare. Decizia nr. 1/2015. Curtea... → |
|---|
