Obligaţie de a face. Decizia nr. 28/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA
Comentarii |
|
Decizia nr. 28/2015 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 27-01-2015 în dosarul nr. 6514/118/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.28/AS
Ședința publică din 27 Ianuarie 2015
Complet specializat pentru cauze privind
conflicte de muncă și asigurări sociale
PREȘEDINTE M. B.
Judecător R. A.
Grefier D. R.
S-a luat în examinare apelul formulat de apelantul reclamant T. I., cu domiciliul în C., .. 64, ..A, parter, ., împotriva sentinței civile nr. 291/10.02.2014 pronunțate de Tribunalul C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți M. A. NAȚIONALE cu sediul în București, ., sector 5, în nume propriu și ca reprezentant al UM_ C. – Centrul M. Zonal C. și CENTRUL M. ZONAL C., cu sediul în C., . nr.106, județul C., având ca obiect obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru apelantul reclamant avocat B. M. care depune delegația de substituire nr.21/27.01.2015 (în substituire pentru avocat S. S. I.), iar pentru intimații pârâți se prezintă consilier juridic P. M. care depune la dosar delegația de reprezentare.
Procedura este legal îndeplinită conform art. 155 și urm. cod pr.civilă.
Apelul este declarat în termen, motivat și scutit de plata taxei judiciare de timbru.
După referatul grefierului de ședință;
Apărătorul apelantului reclamant, cât și reprezentantul intimaților pârâți, având cuvântul susțin că nu mai au alte cereri de formulat, apreciind cauza în stare de judecată.
Instanța, luând act de susținerile părților, declară dezbaterile încheiate, constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra apelului de față.
Având cuvântul apărătorul apelantului reclamant solicită ca în temeiul art. 480 alin. 1 cod pr.civilă să se admită apelul, să se schimbe în tot hotărârea atacată și să se admită cererea de chemare în judecată, cu cheltuieli de judecată.
Susține apărătorul că în mod greșit instanța de fond a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului A. Naționale, întrucât unitățile militare nu au personalitate juridică, întotdeauna singurul angajator în cazul ofițerilor a fost M.. unitatea militară unde presta efectiv activitatea.
De asemenea, în mod greșit a respins instanța cererea în contradictoriu cu Centrul M. Zonal pentru eliberarea adeverinței. M. A. Naționale potrivit art.3 din legea nr. 346/2006 este angajatorul reclamantului însă arhivele sunt deținute de UM Ploiești, care este o structură fără personalitate juridică. Centrul M. Zonal are în atribuții tocmai eliberarea unor astfel de adeverințe, pe baza documentelor deținute în arhiva M.. Centrul M. Zonal are ca atribuție și redactarea adeverințelor pe baza actelor existente în arhivele M.. Mai arată apărătorul că la fiecare unitate existau ordine de zi referitoare la atribuțiile fiecărui angajat, precum și ștate de plată cu privire la drepturile de care au beneficiat.
Solicită admiterea apelului și obligarea pârâților la eliberarea unei adeverințe reclamantului care să aibă în vedere toate drepturile primite de acesta.
Reprezentanta intimaților pârâți având cuvântul solicită respingerea apelului reclamantului și menținerea hotărârii pronunțate de instanța de fond.
Referitor la lipsa calității procesuale pasive a M.A.N., în raport de obiectul cererii, în mod corect instanța de fond a admis această cerere. Potrivit art. 3 alin. 1 din Legea nr. 346/2006 M. reprezintă în fața instanțelor de judecată structurile fără personalitate juridică așa cum este și cazul UM_ C. – Centrul M. Zonal C., însă nu are calitatea de pârât în astfel de litigii.
Referitor la eliberarea adeverinței conform art.1 din OG nr.33/30.01.2002 – autoritățile centrale și locale eliberează certificate și adeverințe numai în cazurile în care situațiile sau datele a căror confirmare se cere rezultă din documentele deținute de acestea. Ori, UM_ C. – Centrul M. Zonal C. nu putea elibera o adeverință în situația în care datele solicitate de reclamant rezultă din documentele deținute de Arhiva UM_ V Ploiești și nu din documentele deținute în propria arhivă.
Solicită respingerea apelului formulat de reclamant și menținerea hotărârii pronunțate de instanța de fond.
CURTEA
Cu privire la apelul civil de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului C. sub nr._ reclamantul T. I. a chemat în judecată pe pârâtul Centrul M. Zonal C. prin M. A. Naționale, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să oblige pârâtul la eliberarea unei adeverințe care să cuprindă sumele reprezentând recompense, prime și alte drepturi, astfel cum sunt cuprinse în ordinele de zi pe unitate eliberate prin arhiva UM 01924V Ploiești.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că la data de 24.05.2013 a depus la Centrul M. Zonal C. o cerere prin care a solicitat eliberarea unei adeverințe privind sumele anterior menționate. Prin adresa nr. CR 350/04.06.2013, pârâtul a comunicat faptul că nu poate elibera adeverința solicitată, întrucât nu deține statele de plată ale unităților UM_ Otopeni, UM_/_ Ploiești, UM_ M. K. și UM_ București.
A învederat reclamantul că refuzul de eliberare a adeverinței îi aduce grave prejudicii la recalcularea drepturilor de pensie potrivit OUG 1/2011.În plus, datele a căror confirmare o solicită rezultă din documente deținute de pârât, respectiv extrasele din Ordinele de Zi pe Unitate eliberate de Arhiva UM 01924V Ploiești.
Prin precizări scrise depuse la dosar la termenul din 13.11.2013, reclamantul a susținut că formulează acțiunea în contradictoriu cu pârâții M. A. Naționale și Centrul M. Zonal C., reprezentat tot de M. A. Naționale.
În apărare, pârâtul M. A. Naționale a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesual pasive, apreciind că nu poate sta în judecată în nume propriu, ci doar ca reprezentant al Centrului M. Zonal C., neavând atribuții de natura celor la care se referă reclamantul.
Pe fondul cauzei, pârâtul a menționat că Centrul M. Zonal C. nu poate elibera legal nici o adeverință, în situația în care datele a căror confirmare este solicitată nu rezultă din documentele aflate în arhiva proprie, ci în arhiva UM 01924V Ploiești.
A învederat totodată pârâtul că reclamantul se află deja în posesia extraselor din OZU, pe care le-a și depus la dosar, astfel că se poate adresa Casei Sectoriale de Pensii pentru revizuirea drepturilor de pensie, potrivit art. 107 alin.3 din Legea 263/2010.
Prin sentința civilă nr. 291/10.02.2014 Tribunalul C. a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâtul M. A. Naționale și a respins acțiunea formulată de reclamantul T. I. în contradictoriu cu pârâtul M. A. Naționale, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. A respins acțiunea formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâtul Centrul M. Zonal reprezentat de M. A. Naționale, ca nefondat.
Pentru a dispune astfel, instanță de fond a avut în vedere următoarele aspecte;
Prin cererea de față, reclamantul a solicitat eliberarea unei adeverințe privind sumele de care a beneficiat cu titlu de recompense, prime și alte drepturi bănești, în timpul activității desfășurate în cadrul mai multor unități militare.
Potrivit art. 36 C.proc.civ., calitatea procesuală pasivă presupune identitatea dintre persoana pârâtului și persoana obligată în cadrul raportului de drept material dedus judecății.
În speță, obligația de eliberare a unei adeverințe privind sume înscrise în ordinele de zi pe unitate nu incumbă în nici un caz Ministerului A. Naționale, potrivit art. 1 din Legea 346/2006, acesta fiind organul de specialitate al administrației publice centrale, care conduce și desfășoară, potrivit legii, activitățile în domeniul apărării țării.
De altfel, în chiar cuprinsul cererii de chemare în judecată, reclamantul face referire la obligațiile ce revin Centrului M. Zonal C., structură fără personalitate juridică, reprezentată în justiție de M. A. Naționale, potrivit art.3 din actul normativ anterior menționat. Împrejurarea că din punct de vedere administrativ, această structură funcțională este subordonată Ministerului A. Naționale nu poate constitui temei al chemării în judecată a celui din urmă într-un litigiu care nu privește îndeplinirea atribuțiilor proprii conferite de lege, întrucât raportul de subordonare dintre cele două instituții nu implică transferarea în sarcina ministerului a vreunei obligații legate de eliberarea unor adeverințe de venituri.
Pentru aceste motive, a fost admisă excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtului M. A. Naționale, chemat în judecată în nume propriu și a fost respinsă acțiunea formulata în contradictoriu cu acest pârât ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesual pasivă.
În soluționarea cererii pe fond, în contradictoriu cu pârâtul Centrul M. Zonal C., reprezentat de M. A. Naționale, s-au reținut următoarele:
Reclamantul este beneficiarul unei foste pensii militare, intrată în procesul de recalculare reglementat de Legea 119/2010 și ulterior supusă revizuirii potrivit OUG 1/2011.
Pentru a obține revizuirea punctajului mediu anual stabilit în favoarea sa prin deciziile de pensionare anterior emise, reclamantul s-a adresat UM_ V Ploiești, căreia, în calitate de depozitar al arhivei fostelor unități militare angajatoare, i-a solicitat comunicarea unor extrase din statele de plată și ordinele de zi pe unitate, privind sumele încasate cu titlu de recompense, prime și alte drepturi bănești distincte de solda de grad/funcție.
Prin adresa nr._/10.12.2012, unitatea militară menționată a transmis reclamantului extrase din statele de plată ale UM_ M. K. și din OZU ale UM_ Otopeni, UM_/_ Ploiești, UM_ M. K. și UM_ București, din cuprinsul cărora rezultă sumele încasate cu titlu de prime sau alte drepturi bănești, în perioada de activitate la fiecare dintre aceste unități militare.
Fiind deci în posesia acestor înscrisuri, emise de depozitarul arhivei unităților angajatoare, reclamantul s-a adresat și pârâtului Centrul M. Zonal C., pretinzând eliberarea de către pârât a unei noi adeverințe prin care să ateste tocmai sumele rezultate din statele de plată și ordinele de zi pe unitate comunicate prin adresa nr._/10.12.2012 a UM_ V Ploiești.
În concluzie, reclamantul solicită eliberarea unei adeverințe prin care pârâtul să confirme anumite date ce nu rezultă din verificarea unei documentații aflate în păstrarea sa, validând astfel relații comunicate de depozitarul arhivei unităților militare angajatoare, singura instituție care a și procedat la examinarea documentelor de arhivă.
Or, potrivit 125 din HG 257/2011 privind Normele metodologice de aplicare a Legii 263/2010, ce constituie dreptul comun în materia pensiilor din sistemul public, angajatorii sau orice alți deținători de arhive sunt direct răspunzători, în condițiile legii, de legalitatea, exactitatea și corectitudinea datelor, elementelor și informațiilor pe care le înscriu, în baza documentelor deținute, în adeverințele pe care le eliberează în vederea stabilirii, recalculării sau revizuirii drepturilor de pensie.
Din interpretarea dispoziției legale enunțate, rezultă că adeverințele referitoare la elemente de calcul al punctajului mediu anual se eliberează doar de către angajatori sau deținătorii arhivei acestora și numai pe baza documentelor deținute în păstrare, iar pentru veridicitatea celor înscrise în cuprinsul adeverințelor sunt răspunzători emitenții acestora.
Cum în speță pârâtul Centrul M. Zonal C. nu are calitatea de fost angajator al reclamantului și nici pe aceea de depozitar al arhivelor unităților militare angajatoare, instanța nu poate dispune obligarea sa la emiterea unei adeverințe prin care să certifice, pe proprie răspundere, o anumită situație ce nu a fost verificată în prealabil pe baza unei documentații aflate în posesia sa. Întreaga responsabilitate pentru exactitatea datelor extrase din statele de plată și ordinele de zi pe unitate incumbă doar UM_ V Ploiești, în calitate de deținător al arhivelor și nu poate fi extinsă asupra pârâtului, prin obligarea sa la certificarea relațiilor comunicate de un terț.
Singura atribuție ce ar putea reveni pârâtului în cadrul procesului de revizuire a pensiei reclamantului este cea reglementată de art. 19 din Anexa nr.3 la OUG 1/2011 și vizează înaintarea către Casa Sectorială de Pensii a Ministerului A. Naționale a documentelor doveditoare ale veniturilor realizate lunar, pe baza cărora se determină punctajul mediu anual.
Întrucât instanța nu a fost învestită cu un asemenea obiect al cererii, s-a reținut că pretențiile reclamantului, în sensul obligării pârâtului la emiterea unei adeverințe de venituri sunt nefondate.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul T. I. care a formulat următoarele critici:
Hotărârea instanței de fond este nelegală și netemeinică, întrucât în mod greșit s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a M.. în mod greșit împrejurarea că acesta nu are calitate de angajator.
În cazul M.. nu au personalitate juridică, întotdeauna singurul angajator al ofițerilor – cum este și cazul său, a fost M. A. Naționale și nu unitatea limitară unde presta efectiv activitatea.
Aceeași motivare greșită o dă instanța și când respinge cererea în contradictoriu cu CMZ-ul pentru eliberarea adeverinței. U.M.Ploiești nu a avut niciodată calitatea de angajator, după revoluție această unitate deține toate arhivele ministerului dinainte de 1990, nu are personalitate juridică și MApN este cel care are calitate întrucât este singurul cu personalitate juridică.
Instanța face o gravă confuzie între deținătorul arhivelor – angajatorul și cel ce are calitate de eliberarea adeverințelor. M... 3 din Legea nr. 346/2006 este angajatorul reclamantului, însă arhivele sunt deținute de UM Ploiești, care este o structură fără personalitate juridică a MApN. Pe cale de consecință, în mod direct cel care deține această arhivă este MApN. Centrul M. Zonal are în atribuții tocmai eliberarea unor astfel de adeverințe, pe baza documentelor deținute în arhiva M..> În aceste condiții, soluția și motivarea instanței este în discordanță cu normele care reglementează organizarea și funcționarea M..> Centrul M. Zonal nu are ca singură atribuție numai înaintarea documentelor către Casele de Pensii, ci și redactarea adeverințelor pe baza actelor existente în arhivele Ministerului A. Naționale.
Prin adresa nr. CR 350 din 04.06.2013 emisă de Centrul M. Zonal i s-a adus la cunoștință faptul că nu i se poate elibera adeverința solicitată întrucât nu dețin ștatele de plată ale unităților menționate. Precizează că refuzul de a i se elibera adeverința cu sumele din care rezultă recompensele, primele și alte drepturi de care a beneficiat în activitate, așa cum rezultă din ordinele de ui îi aduc grave prejudicii la recalcularea/revizuirea drepturilor de pensie potrivit OUG nr.1/2011.
Centrul M. Zonal trebuia să întocmească o fișă de evidență prin care să-i confirme recompensele, primele și alte drepturi de care a beneficiat în activitate și să o transmită Casei Sectoriale de Pensii a Ministerului A. Naționale în vederea recalculării/revizuirii drepturilor de pensie, aspect ce nu s-a întâmplat fapt pentru care solicită eliberarea unei adeverințe din care să rezulte recompensele, primele și alte drepturi în vederea recalculării/revizuirii drepturilor de pensie.
Pentru considerentele expuse, solicită admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței apelate în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată.
Analizând sentința apelată în raport de criticile formulate, de probele administrate și de dispozițiile legale incidente în cauză, Curtea constată că apelul este întemeiat.
În ceea ce privește Ministerului A. Naționale, în mod greșit s-a apreciat de către instanța de fond că acesta nu are calitatea procesuală pasivă, raportându-se numai la disp. art. 1 din Legea nr. 346/2006, potrivit cu care acesta este organ de specialitate al administrației publice centrale, conduce și desfășoară, potrivit legii, activitățile în domeniul apărării țării.
Indiferent de obiectul de activitate al unei instituții, atâta vreme cât aceasta a avut calitatea de angajator, tot acesteia îi revine și obligația de a elibera adeverințe privind drepturile salariale ale angajaților săi, fie prin angajații proprii fie prin instituțiile din subordinea sa.
Reclamantul a solicitat instanței să oblige pârâtul la eliberarea unei adeverințe care să cuprindă sumele reprezentând recompense, prime și alte drepturi, astfel cum sunt cuprinse în ordinele de zi pe unitate eliberate prin arhiva UM 01924V Ploiești.
La data de 24.05.2013 reclamantul a depus la Centrul M. Zonal C. o cerere prin care a solicitat eliberarea unei adeverințe privind sumele încasate iar prin adresa nr. CR 350/04.06.2013, i s-a comunicat faptul că nu se poate elibera adeverința solicitată, întrucât Centrul M. Zonal nu deține ștatele de plată ale unităților UM_ Otopeni, UM_/_ Ploiești, UM_ M. K. și UM_ București.
În condițiile în care chiar și pârâtul M. A. Naționale recunoaște prin întâmpinarea depusă la dosarul de fond că, „UM_ C./Centrul M. Zonal C. nu putea elibera legal o adeverința în situația în care datele a căror confirmare se cere de către reclamant rezultă din documentele deținute de către Arhiva UM_ V Ploiești și nu în documentele deținute în propria arhiva”, instanța putea pune în discuția părților o eventuală lipsa a calității procesuale pasive a Centrului M. Zonal C. și nicidecum a Ministerului A. Naționale în subordinea căruia sunt toate unitățile militare, inclusiv cea care trebuia să elibereze adeverința.
Întrucât UM 1924V Ploiești este subordonată Ministerului A. Naționale și nu are personalitate juridică, urmează ca acesta din urmă - prin unitățile subordonate care dețin arhiva - să fie obligat la eliberarea adeverinței solicitată de reclamant cu sumele primite de reclamant în timpul activității, având în vedere că adeverința eliberată sub nr. V 3720/10.12.2012 de către UM_ Ploiești nu este completă, nu cuprinde salariile decât pentru anumite perioade astfel că nu poate constitui un document valabil în bază căruia să se poată revizui drepturile de pensie.
Pentru aceste considerente, în baza art. 480 Cod procedură civilă va fi admis apelul cu consecința admiterii în parte a acțiunii și obligării Ministerului A. Naționale la eliberarea adeverinței solicitată. Vor fi menținute dispozițiile privind respingerea acțiunii față de Centrul M. Zonal C. întrucât nu s-au administrat probe din care să rezulte că acesta ar deține arhiva.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Admite apelul formulat de apelantul reclamant T. I., cu domiciliul în C., .. 64, ..A, parter, ., împotriva sentinței civile nr. 291/10.02.2014 pronunțate de Tribunalul C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți M. A. NAȚIONALE cu sediul în București, ., sector 5, în nume propriu și ca reprezentant al UM_ C. – Centrul M. Zonal C. și CENTRUL M. ZONAL C., cu sediul în C., . nr.106, județul C..
Anulează în parte sentința apelată și rejudecând:
Admite în parte acțiunea.
Obligă pârâtul M. A. Naționale să elibereze reclamantului o adeverință care să ateste veniturile încasate de acesta cu titlu de recompense, prime și alte drepturi atestate de ordine de zi pe unitate.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 27.01.2015.
Președinte, Judecător,
M. B. R. A.
Grefier,
D. R.
Jud.fond: A.C.
Red.dec.jud.M.B.
13.02.2015 – 6ex.
Emis 3 .
← Contestaţie decizie de pensionare. Decizia nr. 52/2015. Curtea... | Suspendare executare art.484,507,512,700,718 NCPC/art.... → |
---|