Acţiune în constatare. Decizia nr. 258/2014. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 258/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 11-02-2014 în dosarul nr. 1818/54/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 258
Ședința publică de la 11 Februarie 2014
Președinte: - N. D.
Judecător: - Florența C. C.
Judecător: - L. M. L.
Grefier: - A. P.
Pe rol, judecarea contestației în anulare formulată de contestatorul C. C. împotriva deciziei civile nr. 9111/23.10.2013, pronunțată de Curtea de Apel C. – Secția I Civilă în dosarul nr._ *, în contradictoriu cu intimații S. C. COMPLEXUL ENERGETIC OLTENIA SA, I. T. DE MUNCĂ GORJ.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns contestatorul C. C., prin avocat V. D., lipsind intimații S. C. COMPLEXUL ENERGETIC OLTENIA SA, I. T. DE MUNCĂ GORJ.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;
Nemaifiind cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța, constatând cauza în stare de soluționare, a acordat cuvântul asupra contestației în anulare.
Avocat V. D., pentru contestatorul C. C., a susținut oral motivele contestației în anulare formulate în scris și întemeiate pe dispozițiile art. 318 teza a II-a Cod procedură civilă, în raport de care a solicitat admiterea contestației, anularea deciziei civile contestate și rejudecarea recursului. Apreciază că recursul formulat de reclamant a fost declarat în termenul legal, fiind respins în mod greșit ca tardiv formulat, întrucât instanța de recurs a considerat că este vorba despre un litigiu de muncă, termenul de recurs fiind de 10 zile de la comunicare. În realitate, este vorba despre o acțiune în obligația de a face, pentru eliberarea unei adeverințe, reclamanta nemaiavând calitatea de angajat, astfel că termenul de recurs pentru exercitarea căii de atac este de 15 zile de la comunicare.
CURTEA
Asupra contestației în anulare de față:
Prin sentința civilă nr.4287/2010, Tribunalul Gorj și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului D..
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului D., la data de 08.11.2010.
Prin sentința civilă nr. 7911/25.05.2011, pronunțată de Tribunalul D., în dosarul nr._, s-a respins, ca nefiind utilă, administrarea probei cu expertiză tehnică.
S-a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de către reclamantul C. C., în contradictoriu cu pârâții S.C. COMPLEXUL ENERGETIC TURCENI S.A. și I. T. DE MUNCĂ GORJ.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul C. C., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Curtea de Apel C. prin decizia civilă nr.7793 din 03 iulie 2012, pronunțată în dosar nr._, a admis recursul, a casat în parte sentința, în ceea ce privește capetele de cerere privind constatarea condițiilor deosebite pe perioada 01.04.2001 – 23.06.2010 și eliberarea unei adeverințe cu aceste mențiuni și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță, cu privire la aceste cereri.
S-au menținut restul dispozițiilor sentinței civile nr.7911/25.05.2011, pronunțată de Tribunalul D. în dosar nr._ .
În rejudecare, prin sentința civilă nr. 4990 din 25 iunie 2013, pronunțată de Tribunalul D., în dosar nr._ *, s-a admis în parte acțiunea precizată de reclamantul C. C., împotriva pârâților S.C. Complexul Energetic Turceni și I. T. De Muncă Gorj, jud. Gorj
S-a constatat că activitatea desfășurata de reclamant în perioada 01.04._10 se încadrează în "" condiții deosebite "".
A fost obligat pârâtul S.C Complexul Energetic să achite contribuțiile legale corespunzătoare încadrării activității reclamantului în condiții deosebite .
A fost obligat pârâtul . SA - Sucursala Electrocentrale Turceni să elibereze reclamantului adeverință în acest sens.
A fost obligat pârâtul către reclamant la 1500 lei cheltuieli de judecată
S-a respins cererea privind constatarea activității ca fiind încadrată în condiții speciale, ca intrată în puterea lucrului judecat, precum și celelalte cereri.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamantul C. C. și pârâta S. COMPLEXUL ENERGETIC OLTENIA SA.
În motivarea recursului, reclamantul a arătat că instanța de fond a respins în mod eronat cererea de încadrare a activității în condiții speciale de muncă, încălcând dispozițiile legislației aplicabile.
S-a arătat că în speță nu se pune problema autorității de lucru judecat, ci a aplicării dispăoz.art.315 cod procedură civilă, și nu se poate considera dezlegare de drept aprecierea din considerentele deciziei Curții de Apel, în sensul că reclamantul nu întrunește condițiile pentru acordarea grupei de muncă privind condiții speciale, din moment ce la acea dată nu se administrase nicio probă în dosar.
Pe fondul cauzei ,a arătat că sunt întrunite condițiile speciale de muncă prevăzute de HG 1025/2003 și Legea 226/2006.
Pârâta S. COMPLEXUL ENERGETIC OLTENIA SA a arătat că instanța de fond a încălcat dispozițiile art.15 din HG nr.261/2001, având în vedere că solicitarea reclamantului de încadrare în condiții deosebite vizează perioada 01.04.2001 – 23.06.2010, iar acest act normativ a intrat în vigoare la 01.04.2001.
Până la 01.04.2001, mecanicii de locomotivă și alt personal de la activitatea de Căi Ferate Uzinale, au beneficiat de încadrarea în grupa I de muncă în baza Ordinului nr.50/1990 și 125/1990, iar reclamantul a beneficiat de încadrarea în condiții deosebite de muncă, grupa I de muncă, conform Ordinului nr.50/1990, anexa nr.1 pct.124, pentru perioada 23.02._01.
Parcurgând procedura conform art.3 din HG nr.261/2001, conducerea S.E. Turceni a emis decizia nr.399/11.04.2001, prin care s-a numit o comisie de analiză, iar la pct.3 din decizie este nominalizat și locul de muncă unde și-a desfășurat activitatea reclamantul.
Toate materialele de analiză au fost înaintate Comitetului de sănătate și securitate în muncă, ce a analizat „fișa de evaluare” pentru încadrarea în condiții deosebite a locurilor de muncă iar locul de muncă al reclamantului nu a fost nominalizat.
Această fișă de evaluare înregistrată sub nr._/31.11.2001, a fost înaintată către ITM Gorj, prin avizul ITM nr.3450/6.12.2002 s-a prelungit aprobarea încadrării în condiții deosebite a locurilor de muncă din fișa de evaluare până la 06.03.2003, iar prin adresa nr.630 /01.04.2003, ITM Gorj nu a acordat aviz favorabil privind încadrarea locurilor de muncă în condiții deosebite începând cu 07.03.2003.
Recurenta a precizat că locul de muncă al mecanicului este în cabina locomotivei și nu pe estacada unde își desfășoară activitatea descărcătorii de cărbune, că nici în raportul de expertiză nu există documente care au stat la baza analizei condițiilor deosebite de muncă și la nivelul unității au fost luate măsuri tehnico-organizatorice pentru normalizarea condițiilor de lucru, prin limitarea expunerii la factori nocivi, dotarea cu echipament de protecție, iar dovada că aceste măsuri au avut eficiență rezultă din adresa nr.611/02.04.2003, trimis de ITM Gorj către unitate, prin care nu se acordă aviz privind încadrarea locurilor de muncă în condiții deosebite.
În drept și-a întemeiat recursul pe prevederile art.304 alin.9 și art.3041 cod procedură civilă.
Pârâta S. COMPLEXUL ENERGETIC OLTENIA SA a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului declarat de reclamant.
În drept și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art.115-118 cod procedură civilă.
Prin decizia civilă nr.9111/23.10.2013, pronunțată de Curtea de Apel C. – Secția I Civilă în dosarul nr._ *, s-a respins ca tardiv recursul declarat de reclamantul C. C., împotriva sentinței civile nr.4990 din 25 iunie 2013, pronunțată de Tribunalul D., în dosar nr._ *, în contradictoriu cu intimatul pârât I. T. DE MUNCĂ GORJ.
S-a admis recursul declarat de pârâta S. COMPLEXUL ENERGETIC OLTENIA SA împotriva aceleiași sentințe.
S-a modificat sentința, în sensul că s-a respins în totalitate acțiunea.
Pentru a se pronunța astfel, Curtea a reținut următoarele :
Cu privire la recursul declarat de reclamant, Curtea a motivat următoarele:
Potrivit prevederilor art.215 din Legea 62/10.05.2011 privind dialogul social, în materia litigiilor de muncă, termenul de recurs este de 10 zile de la comunicarea hotărârii pronunțată de instanța de fond.
Articolul 103 Cod pr.civilă precizează că, neexercitarea oricărei căi de atac în termenul legal atrage decăderea, în afara de cazul când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei.
În speță, s-a constatat că recurentul reclamant a primit sentința la data de 5 iulie 2013, conform dovezii de comunicare aflată la fila 182 dosar fond, recursul a fost înregistrat la Tribunalul Gorj la data de 18 iulie 2013, deci peste termenul legal, iar recurentul nu a făcut dovada că depășirea termenului legal de recurs s-a datorat unei împrejurări mai presus de voința sa.
Ca atare, față de textele legale menționate, în baza art.312 c.pr.civ., recursul a fost respins ca tardiv.
Recurentul reclamant, prin apărător, a precizat faptul că prezentul litigiu nu este un litigiu de dreptul muncii, ci un litigiu de drept civil având ca obiect obligație de a face, situație în care termenul de recurs ar fi fost de 15 zile de la comunicarea hotărârii. și nu de 10 zile, așa cum prevăd dispozițiile art.215 din Legea nr.62/2001.
Această motivare nu poate fi reținută de către instanța de recurs, întrucât prezentul dosar reprezintă un litigiu de muncă, astfel cum este definit de art. 266 Codul muncii, ce prevede că jurisdicția muncii are ca obiect soluționarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea contractelor individuale sau, după caz, colective de muncă prevăzute de prezentul cod, precum și a cererilor privind raporturile juridice dintre partenerii sociali, stabilite potrivit prezentului cod.
De asemenea, părțile conflictului de muncă, astfel cum sunt definite de art. 267 Codul muncii, sunt salariații și angajatorii, în speță reclamantul chemând în judecată pârâta în calitate de angajator, în îndeplinirea obligațiilor prevăzute de art. 40 alin. 2 lit. h Codul muncii, așa cum s-a susținut și prin concluziile orale.
Ca litigiu de muncă, dosarul a fost soluționat în primă instanță de tribunal, conform art.2 pct. 1 lit. c Cod pr. civilă, a fost scutit de taxa de timbru, conform art. 270 Codul muncii, iar completul a fost compus dintr-un judecător și 2 asistenți judiciari, constituind completul pentru soluționarea în primă instanță a cauzelor privind conflictelor de muncă și asigurări sociale, conform art.55 alin.1 din Legea nr.304/2004.
În aceste condiții, aflându-ne în prezența unui litigiu de muncă, termenul de recurs este de 10 zile de la comunicarea sentinței recurate, termen nerespectat de către reclamant.
Cauza fiind soluționată pe cale de excepție, instanța nu va mai analiza motivele de casare care vizează fondul litigiului invocate de reclamant prin motivele de recurs, întrucât, potrivit prevederilor art.137 Cod pr.civilă soluționarea cauzei pe cale de excepție face de prisos cercetarea în fond a pricinii.
În privința recursului pârâtei, Curtea a constatat că acesta este fondat și l-a admis pentru următoarele considerente :
Potrivit art.19 alin.1 din Legea nr. 19/2000, locurile de muncă în condiții deosebite reprezintă acele locuri care, în mod permanent sau în anumite perioade, pot afecta esențial capacitatea de muncă a asiguraților datorită gradului mare de expunere la risc; aceeași definiție este menținută, în esență, și de Legea 263/2010 care, în art. 3, prevede că sunt locuri de muncă în condiții deosebite - locurile de muncă unde gradul de expunere la factorii de risc profesional sau la condițiile specifice unor categorii de servicii publice, pe toată durata timpului normal de muncă, poate conduce în timp la îmbolnăviri profesionale, la comportamente riscante în activitate, cu consecințe asupra securității și sănătății în muncă a asiguraților. A.. 2 al art. 19 din Legea nr. 19/2000 stipula faptul că stabilirea criteriilor și a metodologiei de încadrare a locurilor de muncă în condiții deosebite se face prin hotărâre a Guvernului, pe baza propunerii comune a Ministerului muncii, Solidarității Sociale si Familiei si a Ministerului Sănătății.
În acest sens a fost adoptată H.G. nr. 261/2001, act normativ ce a fost în vigoare până la 11 martie 2007, când a fost abrogat expres prin HG 246/2007.
Din analiza H.G. nr. 261/2001 rezultă că pentru încadrarea locurilor de muncă în condiții deosebite se impunea parcurgerea unei proceduri, alcătuită dintr-o succesiune de operațiuni specifice menționate la art.3 - nominalizarea în vederea încadrării locurilor de muncă în condiții deosebite și stabilirea criteriilor aplicabile pentru încadrare, care se face de angajator împreună cu sindicatele reprezentative potrivit legii, sau reprezentanții salariaților; expertizarea locurilor de muncă din punct de vedere al protecții muncii; efectuarea determinărilor de noxe profesionale; solicitarea de către angajator a listei cuprinzând bolile profesionale înregistrate sau a listei cuprinzând efectuarea controlului medical pentru personalul care lucrează în locuri de muncă în condiții deosebite; efectuarea evaluării locurilor de muncă nominalizate; stabilirea condițiilor tehnice sanitare și organizatorice de protecție a muncii corespunzător condițiilor de muncă și factorilor de mediu specifici locului de muncă; obținerea avizului ITM; stabilirea locurilor de muncă în condiții deosebite în conformitate cu art.19 alin.4 din Legea nr.19/2000.
Potrivit art.10- încadrarea tuturor categoriilor de salariați în aceste locuri de muncă cu condiții deosebite se face numai în cazul în care activitatea lor se desfășoară efectiv în aceste condiții potrivit programului normal de muncă, iar potrivit art.11 din acest act normativ, nominalizarea salariaților care își desfășoară activitatea în locurile de muncă încadrate în condiții deosebite, se face de angajator împreună cu sindicatele.
La art.12 se menționează că perioadele în care un salariat lucrează în permanență în astfel de locuri de muncă se stabilesc prin decizie a angajatorului.
Parcurgerea acestei proceduri la nivelul fiecărui angajator era obligatorie.Valabilitatea avizului obținut ca urmare a respectării procedurii reglementată de HG 261/2001 nu putea fi mai mare de 3 ani, avizele fiind supuse prelungirii și reînnoirii din 2007 – conform HG 246/2007. HG nr.246/2007 reglementează o procedură similară, finalizată cu reînnoirea avizului de încadrare a locurilor de muncă în condiții deosebite, nominalizarea salariaților care își desfășoară activitatea în aceste locuri de muncă și emiterea deciziei angajatorului de stabilire a perioadelor în care un salariat lucrează în astfel de locuri de muncă în condiții deosebite.
Curtea a constatat că angajatorul a urmat această procedură, însă locul de muncă ocupate de recurent nu a fost avizat ca fiind loc de muncă cu condiții deosebite de către ITM (prin adresa nr.630 /01.04.2003, ITM Gorj nu a acordat aviz favorabil privind încadrarea locurilor de muncă în condiții deosebite). Cum emiterea unei decizii în conformitate cu art. 12 din HG nr.261/2001 pentru perioadele în care un salariat lucrează permanent în locuri de muncă în condiții deosebite este condiționată de obținerea acestui aviz, care în speță nu a fost obținut, se constată că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru admiterea acțiunii promovate de către reclamant.
Având în vedere aceste considerente, în baza art.312 alin.1 rap.la art.304 pct.9, 3041 cod procedură civilă, a fost admis recursul, a fost modificată sentința, în sensul că a fost respinsă acțiunea promovată de către reclamant.
Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare contestatorul C. C.,invocând faptul că instanța de recurs a făcut o apreciere restrictivă a solicitării din cererea de chemare în judecată și nu a analizat toate actele și probele dosarului, pronunțând, în opinia sa, o hotărâre în afara legii.
În dezvoltarea motivelor contestației în anulare depuse la data 14.01.2014, contestatorul a făcut o prezentare a situației de fapt în ceea ce privește încadrarea activității desfășurate sub aspectul condițiilor de muncă și o prezentare a etapelor procesuale parcurse în dosarul de fond și a susținut că, în mod greșit, a fost respins recursul său ca tardiv, considerându-se că e vorba de un litigiu de muncă și că termenul de recurs este de 10 zile de la pronunțare.
A susținut contestatorul că, în realitate, fiind vorba de o acțiune in obligația de a face pentru eliberarea unei adeverințe, el nemaiavând calitatea de angajat, termenul de recurs era de 15 zile, dat fiind că în litigiu era și o a treia parte, ITM Gorj, ce nu are raporturi juridice cu contestatorul.
A mai arătat că, prin decizia atacată, a fost admis recursul paratei . si s-a respins in totalitate acțiunea, motivându-se că nu s-a respectat procedura din HG 261/2001 pentru încadrarea locurilor de munca in condiții deosebite sau speciale si nu s-a obținut avizul ITM, astfel ca unitatea nu este obligata sa acorde sporurile pentru astfel de activitate.
Consideră contestatorul că este greșită motivarea instanței de recurs in condițiile în care unitatea a recunoscut in fata expertului ca nu a îndeplinit aceasta procedura decât parțial, neputând să depună nici acte la dosar pentru confirmare în acest sens, iar lui, ca fost salariat, nu i s-ar putea imputa în niciun caz o astfel de situație.
Totodată, a susținut că nu au fost analizate de Curtea de Apel aspectele privind culpa unității angajatoare, prin prisma răspunderii sale față de aplicarea L.226/2006, reținându-se doar că nu a fost îndeplinită procedura pentru acordarea grupei speciale de muncă care era în sarcina angajatorului.
Sub acest aspect, consideră că este eronată atât motivarea Curții de Apel C. din decizia pe care o contestă, prin aceea că i se impută lui, un simplu mecanic de locomotivă, că unitatea n-a întreprins măsurile pe care legea o obliga pentru a obține pentru muncitorii săi grupele de muncă în condiții speciale și deosebite, în timp ce toate celelalte sucursale cu aceeași activitate au depus toate diligențele și le-au obținut, cât și motivarea Curții de Apel C., din prima decizie de casare, când s-a considerat, fără niciun fel de proba, ca activitatea reclamantului nu se încadrează în condiții speciale.
Față de motivele invocate, a susținut că instanța superioară, Curtea de Apel C., a trecut, cu subiectivitate, peste adevărul desprins din probele dosarului, pe care nu l-a cunoscut, la care nu s-a referit, luând apărarea pârâtei, ceea ce însemnă, în opinia contestatorului, neanalizarea motivelor de recurs.
În vederea soluționării contestației în anulare, Curtea a depus atașarea, spre observare, a dosarului de fond, în care s-a pronunțat decizia de recurs contestată.
Curtea, analizând actele și lucrările dosarului, apreciază că prezenta contestație în anulare este nefondată, având în vedere următoarele considerente:
Potrivit art.318 C.pr.civ., „Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.”
În speță, aspectele invocate de contestator în motivarea contestației în anulare nu se încadrează în niciunul dintre cele două cazuri de contestație în anulare specială prevăzute de textul de lege enunțat.
Sub acest aspect, se reține că prima ipoteză vizată de art.318 C.pr.civ. are în vedere „ greșeli materiale” cu caracter procedural care au dus la pronunțarea unei soluții eronate, prin confundarea unor date esențiale ale dosarului cauzei, iar nu greșeli de judecată, de apreciere a probelor ori de interpretare a dispozițiilor legale.
Din această perspectivă, invocarea de către contestator a calificării greșite a cererii ca fiind litigiu de muncă, în loc de acțiune având ca obiect „ obligație de a face”, cu consecința stabilirii eronate, în opinia contestatorului, a termenului de recurs ca fiind de 10 zile, în loc de 15 zile nu se încadrează în cazul de contestație în anulare prevăzut de art.318 teza I C.pr.civ.
Totodată, Curtea constată că nu este incidentă nici teza a-II-a a art.318 C.pr.civ., întrucât recursul contestatorului a fost respins ca tardiv, neprocedându-se la o cercetare în fond a criticilor formulate de acesta, iar contestatorul nu justifică interesul în a invoca omisiunea instanței de recurs de a se pronunța asupra unui motiv de recurs invocat de partea adversă.
Pe de altă parte, art.318 teza a-II-a C.pr.civ. are în vedere numai situația în care instanța de recurs, respingând recursul sau admițându-l în parte, a omis să examineze vreunul din motivele de casare sau modificare invocate în termen, dar nu și atunci când instanța a omis să se pronunțe asupra unei apărări sau asupra unor aspecte invocate în apărare de către intimat.
De altfel, din dezvoltarea motivelor contestației în anulare reiese nemulțumirea contestatorului cu privire la motivarea adoptată de instanțele de control judiciar în soluționarea recursurilor declarate în cauză, nemulțumiri care nu au însă nicio legătură cu situațiile limitativ prevăzute de lege în care se poate exercita calea extraordinară de atac a contestației în anulare.
Având în vedere aceste considerente, Curtea urmează să respingă ca nefondată contestația în anulare formulată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestația în anulare formulată de contestatorul C. C. împotriva deciziei civile nr. 9111/23.10.2013, pronunțată de Curtea de Apel C. – Secția I Civilă în dosarul nr._ *, în contradictoriu cu intimații S. C. COMPLEXUL ENERGETIC OLTENIA SA, I. T. DE MUNCĂ GORJ.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 11 Februarie 2014.
Președinte, N. D. | Judecător, Florența C. C. | Judecător, L. M. L. |
Grefier, A. P. |
Red.jud.F.C.C.
Tehn.MC/2 ex.
Data red.25.02.2014
j.rec. E.S.
M.P.-P.
M.M.
| ← Pretentii. Decizia nr. 1716/2014. Curtea de Apel CRAIOVA | Solicitare drepturi bănești / salariale. Hotărâre din... → |
|---|
