Obligaţie de a face. Decizia nr. 2118/2014. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2118/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 23-05-2014 în dosarul nr. 10601/63/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 2118
Ședința publică de la 23 Mai 2014
Completul constituit din:
Președinte: S. A. C.
Judecător: M. M.
Grefier: A. Golașu
Pe rol, judecarea apelului declarat de apelanta-pârâtă . sediul în Ghercești, ., jud. D., împotriva sentinței civile nr. 7527/27.11.2013, pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant N. M., domiciliat în C., ., jud. D., având ca obiect obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns în reprezentarea apelantei-pârâte consilier juridic D. M., cu delegație la dosar, și intimatul-reclamant N. M., asistat de avocat ales C. F., cu împuternicire la dosar.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că acest termen de judecată a fost acordat pentru administrare probatoriu, înscrisuri ce au fost depuse prin serviciul registratură.
Apărătoarea intimatului-reclamant depune la dosar Decizia unității apelante nr. 203/20.11.2007 și Anexa 1 la aceasta, chitanța nr. 137/05.03.2014 și practică judecătorească.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, Curtea constată, potrivit art. 482 raportat la art. 244 Noul Cod proc. civ., încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul asupra apelului.
Consilier juridic D. M. pentru apelanta-pârâtă solicită admiterea apelului și schimbarea sentinței criticate în sensul respingerii acțiunii, întrucât, în raport de activitatea efectiv desfășurată de reclamant, nu dețin un temei legal pentru eliberarea adeverinței solicitate.
Avocat F. C. pentru intimatul-reclamant pune concluzii de respingere a apelului și de menținere drept temeinică și legală a hotărârii apelate, cu cheltuieli de judecată. Arată că acordarea grupei a II-a de muncă se face în funcție de locul în care a lucrat angajatul și nu de activitatea efectiv desfășurată de acesta și, având în vedere că toți muncitorii își desfășurau activitatea în aceeași hală, delimitarea fiind doar scriptică, precum și faptul că în secția unde a lucrat reclamantul apelanta de azi a înțeles să încadreze în grupă superioară de muncă alți colegi ai acestuia, pentru combaterea discriminării, acțiunea în mod just a fost admisă.
CURTEA,
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă apelată, Tribunalul D. a admis acțiunea precizată formulată de reclamantul N. M. în contradictoriu cu pârâta S.C. A. S.A.
A constatat că activitatea desfășurată de reclamant pentru pârâtă în funcția de frezor în perioada 15.03._92 se încadrează în grupa a II-a de muncă în procent de 100% conform Ordinului 50/1990 anexa II pct. 34.
A obligat pârâta elibereze reclamantului o adeverință în acest sens.
A obligat parata să plătească reclamantului 400 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamantul a fost angajatul societății pârâte ..A. cu contract individual de muncă pe durată nedeterminată în funcția de frezor, rectificator și pregătitor completator, desfășurând activitate în Secția Prelucrări mecanice, în perioada 15.03._92, așa cum rezultă din carnetul de muncă și din întâmpinarea pârâtei.
Din actele dosarului și din depoziția martorei rezultă că activitatea reclamantului a constat in rectificarea pieselor din oțel și s-a desfășurat în condiții grele și de toxicitate.
In cadrul secției unde și-a desfășurat activitatea existau aproximativ 100 de utilaje pe care se executau operații de strunjire, frezare, rectificare, găurire, alezare, ascuțire scule. Piesele prelucrate erau din materiale feroase si neferoase, inox, materia!e grafitate, textolit, lemn stratificat.
In timpul programului de lucru, zgomotul produs de cele peste 100 de utilaje
depășea limita de 80 dB, aceasta atenționare fiind inscripționata si pe utilaje si "regăsindu-se si în fisa/ cartea tehnica a utilajului. Împotriva zgomotului produs nu s-au luat masuri de izolare fonica de către parata, tot personalul fiind nevoit sa lucreze într-un zgomot asurzitor.
De asemenea, activitatea zilnica se desfășura in mediu toxic întrucât in urma procesului de prelucrare, fiind necesara executarea unor piese de precizie, ceea ce impunea proces de microaschiere, rezultau pulberi microscopice care erau inhalate de tot personalul care-si desfășura activitatea in secție. Aceasta pulbere rezulta in urma procesului de prelucrare efectuat pe mașinile de rectificat, mașini de ascuțit scule, strunguri, freze, ajustura.
O alta sursa de toxicitate era reprezentata de praful rezultat ca urmare a îndepărtării mecanice a stratului de rugina de pe semifabricatele metalice, bare, table din otel din cauza faptului ca se livrau fără protecție împotriva coroziunii.
De asemenea, utilajele pentru prelucrări mecanice prin așchiere utilizau lichid de răcire-ungere in scopul evitării supraîncălzirii muchiei tăioase a utilajului. Datorita căldurii degajate in procesul de prelucrare, o parte din acest lichid ardea, eliminându-se in atmosfera sub forma de vapori toxici.
Utilajele erau amplasate in spațiu deschis, in rând, fără a fi izolate unele de celelalte si nu erau prevăzute cu instalații individuale de absorbție a substanțelor degajate. Prin urmare, întreg personalul care lucra in secție era expus tuturor noxelor emise de toate utilajele.
Prin contractul colectiv de munca încheiat la nivel de unitate, au fost stabilite locurile de munca ce se încadrau în condiții de grupa a II-a de munca, potrivit Ordinului 50/190, anexa II, pct.34, iar Secția Prelucrări mecanice a fost încadrată în condiții de grupa a II a de muncă, unii dintre colegii reclamantului fiind încadrați în grupa a II a de muncă de unitate.
Din declarația martorului, coleg de muncă cu reclamantul, rezultă faptul că activitatea desfășurată în condițiile descrise se exercita pe tot parcursul programului de lucru pentru perioada menționată în acțiune.
Din probele administrate a rezultat că încadrarea în grupe de muncă s-a făcut într-un mod inechitabil, de vreme ce doar unii dintre salariații care desfășurau aceeași muncă au beneficiat de această încadrare pentru această perioadă. .
Principiul de bază al încadrării în grupele de muncă este cel al analizei condițiilor de muncă, care trebuie să aibă în vedere condițiile concrete de muncă.
Ordinul nr. 50/1990 a suferit numeroase modificări și completări, iar pentru unele categorii de personal, angajatorii au acordat pe cale administrativă grupe superioare de muncă, chiar în absența unei enunțări exprese în ordin.
În acest sens, al principiului caracterului nelimitativ este și decizia nr. 258/20.09.2004 a ÎCCJ conform căreia nu se poate restrânge aplicarea Ord. 50/1990 numai la activitățile și funcțiile prevăzute în forma inițială a actului, în lipsa unei dispoziții expres a însuși organului de autoritate emitent sau a unui act normativ de ordin superior.
Tot un principiu, cel al nediscriminării a fost avut în vedere și prin decizia nr. 87/1999 a Curții Constituționale conform căreia nu există nicio rațiune să se mențină un regim discriminatoriu în materia grupelor superioare de muncă pentru persoanele care au activat în aceleași funcții indiferent de perioadă.
Activitatea desfășurată de reclamant se încadrează deci în grupa a II-a de muncă potrivit Anexei II pct. 34 din Ordinul 50/1990 pentru perioada 15.03._92 (data menționată de reclamantul expres în precizarea la acțiune).
Cu privire la timpul efectiv lucrat de reclamant în condițiile de grupa II de muncă, din proba testimonială reiese că activitățile respective s-au desfășurat pe tot parcursul programului de lucru pentru această perioadă, iar aceste aspecte nu au fost combătute de către angajator, căruia îi revine sarcina probei, potrivit disp. art. 272 din C. muncii.
Față de cele expuse mai sus, instanța, a admis acțiunea precizată, a constatat că activitatea desfășurată de reclamant în perioada 15.03._92 se încadrează în grupa a II-a de muncă conform Ord. 50/1990 anexa II, pct. 34 în procent de 100%.
În baza art. 40 alin 2 lit. h C. muncii, a obligat pârâta să elibereze reclamantului o adeverință în acest sens.
În baza art. 453 Cod proc. civ, a obligat pârâta la 400 lei cheltuieli de judecată către reclamant reprezentând onorariu de avocat.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta ., criticând-o pentru nelegalitate și netemeieneicie.
În motivare a arătat că în mod eronat instanța a constatat că activitatea desfășurată de către reclamant în perioada 15.03._92 se încadrează în grupa a II-a de munca, în procent de 100% din programul de lucru, în temeiul dispozițiilor Ordinului nr.50/1990, Anexa 2, pct. 34.
Menționează ca eliberarea adeverințelor privind încadrarea activității desfasurate in perioada anterioara datei de 01.04.1992 in grupa a II a de munca este posibila daca nominalizarea persoanei (activității) s-a efectuat anterior datei de 01.04.1992 si numai pe baza documentelor întocmite la acea vreme, criticabile, altfel nu exista temei legal pentru a nominaliza persoane sau activitati in grupe superioare.
Arată ca A. C. SA se confrunta cu o poziție fara precedent din partea Casei Județene de Pensii D., care susține ca fara o nominalizare a persoanelor care au desfășurat activități ce se încadrează in condițiile de grupa a II a, conform pct.6 din Ordinul MMOS nr.50/1990, este ilegal sa se elibereze adeverințe pentru salariații care se regasesc pe aceste liste.
In ultimele luni Casa de Pensii D. nu ia in considerare adeverințele emise de A. C. SA si nici înscrisurile din carnetele de munca cu adeverințele ce atesta încadrarea in grupa a II a de munca.
Au solicitat punctul de vedere si al Casei Naționale de Pensii trimitand un memorandum in care prezenta documentele in baza cărora societatea a eliberat adeverințe, respective Decizia nr. 790/1992 in care au fost nominalizate locurile 9 activitățile ) ce se încadrau in condiții deosebite de munca . In baza acestei decizi si a tabelelor cu salariații ca isi desfășurau activitatea in locurile respective au fost incadrate activitățile desfășurate in condiții de grupa a II a de munca .
Casa Naționala de Pensii împărtășește punctual de vedere al Casei Județene de Pensii D. si informează ca încadrarea activităților salariaților in condiții deosebite de munca se face numai daca nominalizarea a fost făcuta anterior datei de 01.04.2001.
Intimatul a fost salariatul A. C. SA in meseria de frezor si si-a desfășurat activitatea pe mașini de frezat universale utilizate la executarea operațiilor de frezare simple si de precizie mărita, putandu-se prelucra suprafețe plane sau profilate, dotate cu instalație de absorbție si apărătoare de protecție, iar condițiile concrete in care si-a desfășurat acesta activitatea au fost normale asa cum se specifica in Procesul verbal nr. 70/28.06.1999 conform căruia pentru Secția Scularie (pct.3 Diviziunea avionabile ) determinările s-au făcut in condiții normale de munca.
Intimatul nu a efectuat operații de polizare, șlefuire si lustruire a pieselor din metale feroase si neferoase.
In conformitate cu anul 1992 societatea a beneficiat de prevederile unor legi specifice industriei de apărare, respectiv Legea nr. 37/1992, Legea nr. 78/1995, O.U.G. nr.95/2002. Datorita lipsei de comenzi, treptat societatea și-a redus activitatea și numărul de salariați, iar pentru protejarea personalului din aviație rămas, societatea a beneficiat de protecția asigurată prin actele normative enumerate mai sus.
In conformitate cu prevederile Legii nr. 37/1992 cu completările ulterioare - Decret nr. 45/1993 si Legea nr.14/1993 - pe durata întreruperii activității din cauza lipsei de comenzi în fabricile și secțiile ce produc tehnica militară, personalului civil încadrat i se plătește o indemnizație egala cu 60% din ultimul salariu de baza net lunar avut, indexat, fără sa se ia măsura desfacerii contractului de muncă.
In consecință, salariații . s-au aflat la dispoziția societății la domiciliu, nefiind prezenți la serviciu.
Începând cu 1995 societatea a aplicat prevederile Legii nr.78/1995, art.6 - In cazul unor întreruperi ale activității agenților economici din cadrul sectorului de producției de apărare, din lipsa de materii prime sau de comenzi, salariații afectați pot rămâne la dispoziția agenților economici, îndeplinind sarcinile ce li se vor stabili și primesc o indemnizație egala cu 75% din ultimul salariu de baza lunar, inclusiv sporul de vechime, din care s-a dedus impozitul prevăzut de lege, cu menținerea contractului de muncă, pentru o perioada de cel mult 180 de zile lucrătoare, în cursul ultimelor 12 luni.
In aceasta perioadă salariații au stat la dispoziția societății fără să desfășoare activitățile din fișa postului. Salariații afectați de întreruperea activităților vor lucra alte activități sau vor efectua lucrările de întreținere necesare, conform planificării conducerii unităților,volumul muncii prestate, nedepășind 60% din timpul normal de lucru, potrivit indemnizației primite.
In concluzie a solicitat admiterea apelului .
In drept, și-a întemeiat apelul pe dispozițiile art. 470 Cod pr. civilă.
Intimatul-reclamant a depus întâmpinare, solicitând respingerea apelului ca nefondat.
Curtea, analizând sentința prin prisma criticilor invocate în apel, a apărărilor formulate, a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, constată că apelul este fondat și îl va admite pentru următoarele considerente:
Din analiza motivelor de apel formulate de pârâtă, Curtea apreciază că aceasta a criticat și perioada 15.03._92, pentru care instanța de fond a constatat că activitatea se încadrează în grupa a II-a de muncă, motivele de apel vizând, în esență, aplicarea greșită a dispozițiilor Ordinului nr. 50/1990, Anexa 2, pct. 34, cu referire la activitatea de frezor desfășurată de către reclamant.
Până la data de 01.04.2001, deci inclusiv pentru perioada solicitată de reclamant în acțiune, încadrarea activității în grupele de muncă s-a făcut potrivit Ordinului nr. 50/1990, completat și modificat.
Potrivit art. 2 din Ordinul nr. 50/1990, in grupa a II-a de muncă se încadrează locurile de muncă, activitățile și categoriile profesionale cuprinse în Anexa nr. 2.
Art. 3 din Ordinul 50/1990 prevede că beneficiază de încadrarea în grupele I și II de muncă, potrivit celor menționate, fără limitarea numărului, personalul care este în activitate: muncitori, ingineri, subingineri, maiștri, tehnicieni, personal de întreținere și reparații, controlori tehnici de calitate, precum și alte categorii de personal care lucrează efectiv la locurile de muncă și activitățile prevăzute în Anexele nr. 1 și 2., ordinul instituind principiul legalității grupelor de munca, in sensul ca activitățile, locurile de munca si categoriile profesionale sunt stabilite numai prin acte normative, ele trebuind sa fie cuprinse expres in norme specifice domeniului.
Potrivit Ordinului nr. 50/1990, pentru a beneficia de încadrarea în grupele I și II de muncă, personalul în activitate - muncitori, ingineri, subingineri, maiștri, tehnicieni, personal de întreținere și reparații, controlorii tehnici de calitate, precum și alte categorii de personal trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii:
- sa fi lucrat efectiv la locurile de muncă și activitățile prevăzute în anexele nr. 1 și 2 la O.50/1990 sau
- sa își fi desfasurat activitatea în aceleași condiții cu personalul beneficiarului încadrat în grupele I și II de muncă, in situatia personalului muncitor din construcții-montaj sau din alte activități, care realizează lucrări de extinderi, modernizări sau reparații ale capacităților de producție
- nivelul noxelor existente la locurile prevăzute în aceste grupe sa depășeasca nivelul maxim admis prevăzut în Normele republicane de protecție a muncii, cu toate măsurile luate de unitate pentru normalizarea condițiilor de muncă.
- sa fi fost nominalizat de către conducerea unităților împreună cu sindicatele libere din unități, ținîndu-se seama de condițiile deosebite de muncă concrete în care își desfășoară activitatea persoanele respective (nivelul noxelor existente, condiții nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizică sau nervoasă, risc deosebit de explozie, iradiere sau infectare etc.).
Rezultă că încadrarea in grupele de munca se realiza fie direct ca urmare a regăsirii in una din situațiile cuprinse in anexe, fie prin asimilare ca urmare a desfășurării efective a muncii in situații din cele prevăzute in anexe.
Astfel, potrivit art. 3 din Ordinul nr. 50/1990, beneficiază de încadrarea în grupele I și a II-a de muncă fără limitarea numărului, personalul care este în activitate - muncitori, ingineri, subingineri, maiștri, tehnicieni, personal de întreținere și reparații, controlori tehnici de calitate, precum și alte categorii de personal care lucrează efectiv la locurile de muncă și activitățile prevăzute în anexele I și II”.
Prin urmare, art. 3 nu poate fi interpretat ca lăsând la aprecierea angajatorilor si sindicatelor din unitate încadrarea în grupe de muncă și a altor categorii de activități sau locuri de muncă decât cele prevăzute expres de Ordin.
Astfel, dacă anexele încadrează în grupe de muncă anumite locuri de muncă, atunci personalul care lucrează efectiv în acele locuri de muncă beneficiază de grupe de muncă.
Dacă însă anexele încadrează în grupe de muncă anumite „activități”, atunci se încadrează în grupa respectivă de muncă personalul care desfășoară efectiv acele activități, nu și alți salariați care ar lucra în preajma celor ale căror activități se încadrează în grupe superioare de muncă.
Cum în cazul de față, respectiv pct. 34 Anexa nr. 2 din Ordinul nr. 50/1990, încadrarea în grupa a - II a de muncă este determinată de tipul concret de activitate, iar reclamantul nu a desfășurat activitatea respectivă, atunci nu îi sunt aplicabile dispozițiile pct. 34 din Anexa nr. 2 din Ordinul nr. 50 / 1990.
Activitățile desfășurate de către reclamant nu se regăsesc printre cele prevăzute in Anexa II, nici sub aspectul art.1, nici sub aspectul art. 3 din Ordin .
Simpla exercitare a muncii în condițiile unor factori de risc de natura celor expuși de reclamant nu justifică încadrarea în grupa a II-a de muncă potrivit Anexei II pct. 34, deoarece textul prevede expres care sunt activitățile care se încadrează în grupa a II-a de muncă, activități neefectuate în concret de reclamant.
În anexa II ,pct.34 a Ordinului nr.50/1990,sunt menționate o . activități concrete care,în condițiile în care ar fi fost desfășurate într-o proporție de minim 70 %din programul normal de lucru ar fi putut justifica încadrarea activității în grupa a II a .
Textul din anexa nr.II pct.34 din O.50/1990 prevede că aceste activități concrete sunt:
,,Confecționarea cojilor de bachelină și a modelelor ușor fuzibile.
Curățarea cu polizorul a pieselor turnate,în ateliere separate,amplasate în afara halei curățătoriei.
Sablaj umed.
Polizarea,șlefuirea și lustruirea pieselor din metale feroase și neferoase.”
Curtea constată că activitatea de frezor din cadrul secției de prelucrări metalice prevedea utilizarea unei mașini universale – freză cu construcție deosebită - pentru executarea operațiilor de frezare simple și cu precizie mărită, condițiile concrete de desfășurare a activității fiind condiții normale, acesta neefectuând operații de polizare, șlefuire și lustruire a pieselor din materiale feroase și neferoase, nicio persoană care a lucrat la secția Prelucrări Mecanice Sculărie în meseriile de frezor, strungar, rectificator nefiind încadrată în grupa I sau a II-a de muncă.
Curtea reține de asemenea că, potrivit pct.15 din Ordinul 50/1990 dovedirea perioadelor de activitate desfășurate în locurile de muncă și activitățile ce se încadrează în grupele I și II de muncă se face pe baza înregistrării acestora în carnetul de muncă, înregistrarea în carnetul de muncă a acestor activități fiind obligatorie potrivit dispozițiilor Decretului 92/1976 privind carnetul de muncă .
Din carnetul de muncă al reclamantului se constată că acesta și-a desfășurat activitatea ca angajat al pârâtei, în meseria de frezor, în condiții normale de lucru.
Câtă vreme activitatea reclamantului nu se încadrează în Anexa nr. 2 la Ordinul nr. 50/1990, nici direct și nici prin asimilare, motivarea instanței de fond, fundamentată pe declarația martorului audiat în cauză, respectiv pe faptul că reclamantul a desfășurat activități în condiții grele si de toxicitate este greșită, din perspectiva Ordinului 50/1990 constatarea existenței unor condiții dificile de lucru nefiind suficientă pentru recunoașterea beneficiului grupei pretinse, pe de-o parte, iar pe de altă parte, declarația acestui martor are un vădit caracter subiectiv atâta vreme cât, nebeneficiind nici el de gupa a II-a de muncă, este reclamant în același tip de litigiu.
În acest context, extinderea sferei de aplicare a ordinului la alte categorii de beneficiari pe considerentul că ar exista o similitudine între activitatea desfășurată de reclamant cu cea prevăzută în Anexa nr. 2, punctul 34 din ordin sau că, altminteri s-ar crea o discriminare între cei care au activat în condiții similare de muncă, reprezintă de fapt o adăugare la lege, care nu se poate realiza de către instanțele de judecată.
Prin înscrisurile depuse intimatul reclamant a invocat faptul că altor angajați ai apelantei pârâte, colegii săi de serviciu, li s-a recunoscut încadrarea în grupa a II-a de muncă.
Curtea reține că meseriile acestora sunt altele decât cele ale reclamantului, pe unii dintre aceștia chiar unitatea i-a nominalizat în grupa a II-a de muncă iar dacă este vorba de alți frezori, au desfășurat activitatea în cadrul altor secții ale pârâtei, astfel încât nu pot fi avute în vedere de instanța de apel ca argument pentru constatarea desfășurării de către reclamant a activității în grupa a – II-a de muncă pe perioada dedusă judecății.
În ceea ce privește sentințele civile invocate de intimat ca practică judiciară, acestea sunt hotărâri judecătorești de speță, ele neavând caracter obligatoriu pentru modul de soluționare a altor spețe, întrucât, în sistemul de drept român, practica judiciară nu este izvor de drept.
Singurele excepții când precedentul judiciar capătă statutul de izvor de drept, fiind obligatoriu pentru instanțele de judecată, sunt cele reprezentate de deciziile date de către Înalta Curte de Casație și Justiție (I.C.C.J.) în materia „recursului în interesul legii” (cale extraordinară de atac prin care se urmărește asigurarea interpretării și aplicării unitare a legilor pe întreg teritoriul țării) și deciziile Curții Constituționale prin care se constată neconstituționalitatea: unui text de lege, a unei legi în ansamblul ei, a unei ordonanțe ori a regulamentelor Parlamentului.
Cum, în cauză, sentințele civile nu fac parte din cele două categorii de excepții, susținerea intimatului privind discriminarea, va fi înlăturată ca fiind nefondată.
Având în vedere aceste considerente, în baza art.480 alin.2 cod procedură civilă, va fi admis apelul, va fi schimbată sentința, în sensul că va fi respinsă acțiunea.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de apelanta-pârâtă . sediul în Ghercești, ., jud. D., împotriva sentinței civile nr. 7527/27.11.2013, pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant N. M., domiciliat în C., ., jud. D., având ca obiect obligația de a face.
Schimbă sentința în sensul că respinge acțiunea
Decizie definitivă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 23 M. 2014.
Președinte, S. A. C. | Judecător, M. M. | |
Grefier, A. Golașu |
Red. MM
Tehnored. AG 04.06.2014
Jud. fond: C. D.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... → |
|---|
