Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 4800/2014. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 4800/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 03-12-2014 în dosarul nr. 3282/95/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 4800
Ședința publică de la 03 Decembrie 2014
Completul compus din:
Președinte: - P. B.
Judecător: - T. R.
Grefier: - S. C.
Pe rol, judecarea apelului declarat de reclamanta U. S. LIBERE DIN ÎNVĂȚĂMÂNT GORJ, cu sediul în Tg.J., ., județul Gorj, în numele membrilor de sindicat R. D., P. C., L. M., împotriva sentinței numărul 1918 din data de 28 august 2014, pronunțată de Tribunalul Gorj – Secția conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul numărul_, în contradictoriu cu pârâții ȘCOALA G. NR.1 ROVINARI, cu sediul în Rovinari, ., județul Gorj, C. L. ROVINARI, cu sediul în Rovinari, ., județul Gorj, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns consilier juridic Ș. G. C. reprezentându-l pe intimatul pârât C. L. ROVINARI, lipsind apelanta reclamantă U. S. LIBERE DIN ÎNVĂȚĂMÂNT GORJ în numele membrilor de sindicat R. D., P. C., L. M. și intimata pârâtă ȘCOALA G. NR.1 ROVINARI.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care a învederat următoarele:
- apelul apare declarat și motivat în termenul prevăzut de dispozițiile art. 215 din Legea nr. 62/2011;
- intimatul pârât C. L. ROVINARI a depus la dosarul cauzei întâmpinare în raport de dispozițiile art. 471 alin. 5 Cod procedură civilă;
- intimata pârâtă ȘCOALA G. NR.1 ROVINARI nu a depus la dosarul cauzei întâmpinare în raport de dispozițiile art. 471 alin. 5 Cod procedură civilă;
- apelanta reclamantă U. S. LIBERE DIN ÎNVĂȚĂMÂNT GORJ în numele membrilor de sindicat R. D., P. C., L. M., prin motivele apel, a solicitat judecarea cauzei în lipsă în conformitate cu dispozițiile art. 411 alin. 2 Cod procedură civilă.
Consilier juridic Ș. G. C. a depus la dosarul cauzei împuternicirea de reprezentare juridică nr. 566/24.11.2014 și a învederat că nu are alte cereri de formulat.
Nefiind excepții de invocat, probe de administrat, alte cereri de formulat, Curtea, constatând cauza în stare de soluționare, a acordat cuvântul asupra apelului.
Consilier juridic Ș. G. C. reprezentându-l pe intimatul pârât C. L. ROVINARI a pus concluzii de respingere a apelului canefondat, menținereasentinței instanței de fond ca temeinică și legală potrivit motivelor din întâmpinarea depusăla dosarul cauzei.
CURTEA:
Asupra apelului de față, constată următoarele:
Prin sentința nr.1918 din 28 august 2014 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr._, s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul C. L. Rovinari.
S-a respins acțiunea formulată de reclamanții U. S. Libere din Învățământ, cu sediul în Tg-J., ., județul Gorj în numele și pentru membrii de sindicat R. D., P. C. și L. M. în contradictoriu cu pârâții Școala G. Nr. 1 Rovinari cu sediul în Rovinari, ., județul Gorj și C. L. Rovinari, cu sediul în Rovinari, ., județul Gorj, având ca obiect aplicarea prevederilor Legii nr. 221/2008 și pentru perioada începând cu 14 mai 2011 – la zi..
S-a concluzionat că nu există niciun temei legal în baza căruia, începând cu data de 14 mai 2011, la reîncadrarea personalului didactic potrivit Legii nr.63/2011, să se țină cont de prevederile Legii nr.221/2008.
Împotriva sentinței a formulat apel reclamanta U. S. LIBERE DIN ÎNVĂȚĂMÂNT GORJ, cu sediul în Tg.J., ., județul Gorj, în numele membrilor de sindicat R. D., P. C., L. M.
În motivare arată că în mod eronat instanța de fond a respins cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată, invocând că nu există nici un temei legal în baza căruia pentru perioada ulterioară datei de 14 mai 2011 la încadrarea personalului didactic, potrivit Legii 63/2011 să se țină cont de prevederile Legii 221/2008.
Instanța de fond a interpretat în mod greșit temeiul legal invocat prin cererea de chemare în judecată pronunțând o soluție netemeinică și nelegală.
În acest sens menționează faptul că începând cu data de 13 mai 2011 au intrat în vigoare dispozițiile Legii 63/2011, care a stabilit un nou sistem de salarizare pentru personalul didactic și didactic auxiliar din învățământ. Potrivit art.2 alin .l al anexei 5 a Legii 63/2011, " salariul brut al personalului didactic este compus din salariul de bază, la care se adaugă sporurile, indemnizațiile, precum și alte drepturi salariale prevăzute de lege".
Cum este și firesc, drepturile salariale astfel determinate nu pot fi inferioare acelor de care reclamanții beneficiau până la . noii legi. În ceea ce privește salarizarea reclamanților pentru anul 2012, potrivit prevederilor alin. 3 din art.1 al art. II din OUG nr.80/_, aprobată cu modificări prin Legea nr. 283/2011, " în anul 2012, cuantumul brut al salariilor de încadrare, al sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare aferent personalului didactic auxiliar din învățământ, în conformitate cu prevederile Legii nr. 63/2011 privind încadrarea și salarizarea în anul 2011 a personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ se menține la același nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2011, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții". Întrucât reclamanții desfășoară activitatea în aceleași condiții, își vor păstra drepturile salariale avute în decembrie 2011.
A invocat și Decizia nr. 11/2012 dată de Înalta Curte de Casație și Justiție.
Apelul nu este fondat, pentru următoarele considerente:
La data de 01.01.2010, având ca temei legal Legea nr.330/2009, s-a procedat la reîncadrarea întregului personal din unitatea școlară, în baza art.30 alin. 5 din Legea nr. 330/2009 care stabilește că în anul 2010, personalul aflat în funcție la 31 decembrie 2009 își va păstra salariul avut, fără a fi afectat de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009. Acest articol a fost coroborat și cu prevederile art. 5 alin. 6 din OUG nr.1/2010 care prevede că: „Reîncadrarea personalului didactic din învățământ la data de 1 ianuarie 2010 se face luând în calcul salariile de bază la data de 31 decembrie 2009, stabilite în conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 41/2009 privind unele măsuri în domeniul salarizării personalului din sectorul bugetar pentru perioada mai – decembrie 2009, aprobată prin Legea nr. 300/2009”.
Așadar, când s-a procedat la reîncadrarea personalului din unitatea școlară conform prevederilor art.5 alin.6 din OUG nr.1/2010, s-au avut în vedere salariile de bază stabilite conform OUG nr. 41/2009, fără să se țină seama de salariile pe care reclamanții ar fi trebuit să le aibă în mod corect conform hotărârilor judecătorești ce vizau aplicarea OG nr.15/2008 privind creșterile salariale ale personalului din învățământ pe anul 2008, aprobată cu modificări prin legea nr. 221/2008.
În cursul anului 2008, salariile de bază ale personalului didactic din învățământ au fost majorate prin Ordonanța Guvernului nr.15/2008, aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008, conform căreia, începând cu data de 1 octombrie 2008, valoarea coeficientului de multiplicare 1,000 a fost stabilită la 400,00 lei, aceasta urmând a fi valoarea de referință pentru creșterile salariale ulterioare.
Ca urmare a constatării, prin decizii succesive pronunțate de Curtea Constituțională, a neconstituționalității modificărilor aduse Ordonanței Guvernului nr. 15/2008, așa cum aceasta a fost aprobată prin Legea nr. 221/2008, Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr. 3 din 4 aprilie 2011, pronunțată în recurs în interesul legii, a stabilit că dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 15/2008, astfel cum a fost aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008, constituie temei legal pentru diferența dintre drepturile salariale cuvenite funcțiilor didactice potrivit acestui act normativ și drepturile salariale efectiv încasate cu începere de la data de 1 octombrie 2008 și până la data de 31 decembrie 2009.
Instanțele de judecată au dat câștig de cauză salariaților și prin hotărâri judecătorești au obligat unitățile școlare să calculeze drepturile salariale ale reclamanților rezultate din aplicarea Legii nr.221/2008 pentru aprobarea OG nr. 15/2008 și să plătească acestora diferențele dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite în conformitate cu prevederile Legii nr.221/2008 pentru aprobarea OG nr.15/2008, până la data de 31.12.2009.
La data de 1 ianuarie 2010 a intrat în vigoare noua lege-cadru a salarizării unitare, Legea-cadru nr. 330/2009, iar noul salariu de bază pentru anul 2010 trebuie calculat pornind de la preluarea celui care corespundea funcției deținute potrivit grilei de salarizare valabile în luna decembrie 2009 și care trebuia plătit personalului didactic din învățământ, în raport cu valoarea de 400 lei a coeficientului de multiplicare 1,000.
În ce privește salariile pentru anul 2011, instanța reține că au continuat să fie calculate greșit doar până la data de 13.05.2011, deoarece au avut ca punct de plecare salariul din luna octombrie 2010.
Astfel, potrivit art.1 din Legea 285/2010 s-a prevăzut că "Începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%". Așadar în prima parte a anului 2011 s-a procedat doar la o majorare cu 15% a salariilor din octombrie 2010, salarii care așa cum am arătat fuseseră greșit stabilite.
Cu privire la drepturile salariale solicitate după 13.05.2011, instanța de apel reține că începând cu această dată a intrat în vigoare Legea 63/2011 privind încadrarea și salarizarea în anul 2011 a personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ care a prevăzut că "începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la 31 decembrie 2011, personalul didactic și didactic auxiliar din învățământ beneficiază de drepturile de natură salarială stabilite în conformitate cu anexele la prezenta lege".
În atare situație este nefondată susținerea apelantului în sensul că drepturile salariale ar fi trebuit să fie calculate prin raportare la salariul din decembrie 2009, calculat cu aplicarea dispozițiilor din Legea nr. 221/2008.
Cuantumul salariului din decembrie 2009 astfel calculat a avut influență asupra drepturilor salariale ale personalului din învățământ în perioada 01.01._11, perioadă în care salariile personalului din învățământ s-au calculat în conformitate cu Legea nr. 330/2009, respectiv Legea nr. 285/2010.
Legea nr. 63/2011 a reglementat un alt sistem de salarizare pentru personalul didactic și didactic auxiliar din învățământ, stabilind expres că doar dispozițiile sale sunt aplicabile și doar în raport de acestea se calculează salariile din 2011.
În aceste condiții, susținerea în sensul că drepturile salariale calculate cu aplicarea dispozițiilor Legii nr. 221/2008 s-ar cuveni și după data de 13.05.2011 este nefondată, întrucât se susține aplicarea ultraactivă a legii vechii pentru o perioadă ulterioară datei ieșirii ei din vigoare.
Nefondată este și susținerea că pretențiile reclamanților pentru perioada ulterioară datei de 13.05.2011 și-ar găsi temeiul în dispozițiile deciziei nr. 11/2012, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, întrucât această decizie nu are în vedere perioada ulterioară intrării în vigoare a Legii nr. 63/2011 și nici nu interpretează dispozițiile acestei legi, ci ale celor anterioare.
În privința hotărârilor judecătorești depuse de către reclamanți ca practică judiciară și invocate și în apel, se reține că în legislația română precedentul judiciar nu constituie izvor de drept și nu poate constitui, prin el însuși, motiv de admitere a acțiunii, în absența unei legislații care să confirme dreptul dedus judecății.
De asemenea, potrivit jurisprudenței CEDO, dreptul de creanță, categorie din care face parte și salariul, reprezintă un „bun” în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1, însă, potrivit aceleiași jurisprudențe, Convenția garantează dreptul de a primi salariul, nu și cuantumul acestuia.
În această privință, Curtea face o distincție esențială între dreptul de a continua primirea, în viitor, a unui salariu într-un anumit cuantum și dreptul de a primi efectiv salariul ca o contraprestație a muncii efectuate (Lelas contra Croației din 20 mai 2010), statul bucurându-se de o largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea și intensitatea politicilor sale în domeniul salarizării personalului bugetar.
Apreciind că sentința atacată este legală și temeinică, potrivit art. 480 Cod procedură civilă apelul se va respinge ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamanta U. S. LIBERE DIN ÎNVĂȚĂMÂNT GORJ, cu sediul în Tg.J., ., județul Gorj, în numele membrilor de sindicat R. D., P. C., L. M., împotriva sentinței numărul 1918 din data de 28 august 2014, pronunțată de Tribunalul Gorj – Secția conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul numărul_, în contradictoriu cu pârâții ȘCOALA G. NR.1 ROVINARI, cu sediul în Rovinari, ., județul Gorj, C. L. ROVINARI, cu sediul în Rovinari, ., județul Gorj.
Decizie definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 03 decembrie 2014.
Președinte, P. B. | Judecător, T. R. | |
Grefier, S. C. |
Red.jud.P.B.
Tehn.M.D.4 ex
J.f.T.M.
15.12.2014
| ← Cereri. Decizia nr. 3373/2014. Curtea de Apel CRAIOVA | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 275/2014.... → |
|---|








