Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 4852/2014. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 4852/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 04-12-2014 în dosarul nr. 4129/63/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 4852
Ședința publică de la 04 Decembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. L. N. A.
Judecător C. R.
Grefier M. V. A.
****************************
Pe rol, judecarea apelului declarat de reclamantul S. INVĂȚĂMÂNTULUI S. HARET D. PENTRU D. F., D. VICTORIȚA S., D. C. C., M. M.,G. V., cu sediul în C., .. 6, jud. D., împotriva sentinței civile nr. 4170/01.09.2014, pronunțată de Tribunalul D. – Secția de Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât L. T. DE TRANSPORTURI AUTO C., cu sediul în C., .. 99, jud. D., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care a învederat că apelul a fost declarat și motivat în termenul legal, iar prin conținutul motivelor de apel se solicită judecarea cauzei în lipsă în conformitate cu dispozițiile art. 223 alin.3 Cod procedură civilă, după care;
Curtea, apreciind cauza în stare de soluționare, a trecut la deliberare.
CURTEA
Asupra apelului de față.
Prin sentința nr.4170/01.09.2014, pronunțată de Tribunalul D. – Secția de Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._ s-a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune și excepția autorității de lucru judecat, excepții invocate de pârât prin întâmpinare.
S-a respins cererea formulată de reclamantul S. INVĂȚĂMÂNTULUI S. HARET D., cu sediul în C., .. 6, pentru membrii de sindicat D. F., CNP_, D. VICTORIȚA S., CNP_, D. C. C., CNP_, M. M., CNP_, G. V., CNP_, în contradictoriu cu pârâtul L. T. DE TRANSPORTURI AUTO C. cu sediul în C., .. 99, având ca obiect drepturi bănești, ca neîntemeiată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut:
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune, s-a reținut că prin cererea dedusă judecății s-au solicitat drepturi bănești începând cu luna mai 2011, așadar, raportat la data formulării cererii, 20.03.2014 pe o perioadă care se situează în interiorul termenului de 3 ani, prevăzut de dispozițiile art. 268 alin 1 litera c din Codul muncii, considerent pentru care excepția prescripției urmează a fi respinsă.
În ceea ce privește excepția autorității de lucru judecat, pârâtul a arătat prin întâmpinare că reclamanților le-au fost deja acordate drepturile bănești solicitate prin hotărâri judecătorești, făcând trimitere la sentințele atașate de reclamanți la cererea de chemare în judecată.
Din analiza hotărârilor la care pârâtul face trimitere, instanța a reținut că acestea sunt pronunțate de Tribunalul Argeș ( sentința civilă nr. 9646/2013 pronunțată în dosarul nr._/109/2012 și sentința civilă nr._/2013 pronunțată în dosarul nr._ ) nu vizează reclamanții din prezenta cauză, astfel că, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 431 Cod proc.civ și această excepție urmează a fi respinsă.
Cu privire la fondul cauzei, s-au reținut următoarele:
Cererea de chemare în judecată formulată de reclamanți a pus în discuție modalitatea de salarizare a acestora începând cu luna mai 2011 și în continuare.
Reclamanții sunt salariați ai unității de învățământ pârâte.
Prin hotărârile depuse la dosarul cauzei, Tribunalul D. a obligat unitățile de învățământ sa calculeze si sa plătească salariaților diferențele de drepturi salariale neacordate, rezultate din neaplicarea Legii nr. 221/2008, reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite în conformitate cu prevederile Legii nr. 221/2008 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 15/2008, începând cu 1 octombrie 2008 și până la data de 31 decembrie 2009, actualizate în funcție de coeficientul de inflație, la data efectivă a plății, sentințe menținute de Curtea de Apel C. și confirmate de ICCJ prin decizia nr. 3/2011 pronunțată în recurs în interesul legii
Ulterior Tribunalul D. a obligat unitățile de învățământ sa calculeze si sa plătească reclamanților diferența dintre drepturile salariale cuvenite, calculate în conformitate cu prevederile legii 330/2009, aplicate în raport de salariul de bază din luna decembrie 2009, stabilit în conformitate cu prevederile OG nr. 15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ, aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008 și cele efectiv plătită, începând cu 01.01.2010 până la 13.05.2011 sume ce vor fi actualizate cu coeficientul de inflație în raport de data fiecărei scadențe lunare, la data plății efective, soluție pronunțată în concordanță cu decizia nr. 11/2012 pronunțată de ICCJ în recurs în interesul legii.
Reclamanții au considerat că sunt îndreptățiți să beneficieze și în anii 2011, 2012, 2013, 2014 de calculul salariilor prin aplicarea Legii nr. 221/2008 invocând prevederi din Legea nr. 283/2011 pentru anul 2012, prevederile OUG nr. 84/2012 pentru anul 2013 și ale OUG nr. 103/2013 pentru anul 2014.
Instanța a constatat că potrivit prevederilor exprese din actele normative invocate chiar de reclamant, aplicabile în perioada 13.05.2011 – la zi, legea de salarizare a personalului din învățământul preuniversitar a fost legea 63/2011.
Legea 63/2011 care a intrat în vigoare la 13.05.2011 a schimbat modalitatea de calcul a salariului personalului din învățământ, a reglementat alt sistem de salarizare. A prevăzut o nouă încadrare salarială, un cuantum fix al salariilor, stabilit în anexa acestei legi, iar nu o formulă de calcul care să se raporteze la salariile anterioare.
Nu a existat o formulă de calcul care să se raporteze la salariul avut până la acea dată.
Astfel potrivit art.1 din legea 63/2011 s-a prevăzut că "începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la 31 decembrie 2011, personalul didactic și didactic auxiliar din învățământ beneficiază de drepturile de natură salarială stabilite în conformitate cu anexele la prezenta lege".
"Cuantumul brut al salariilor de încadrare pentru personalul didactic si didactic auxiliar din învățământ este cel prevăzut in anexele nr. 1, 2, 3a si 3b, după caz.
Indemnizațiile de conducere specifice sunt prevăzute in anexa nr. 4.
Sporurile, indemnizațiile, compensațiile si celelalte elemente ale sistemului de salarizare de care beneficiază personalul prevăzut la alin. (1), precum si metodologia de calcul al acestora sunt prevăzute in anexa nr. 5.
Cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor si al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare prevăzute de prezenta lege se calculează in funcție de salariile de încadrare prevăzute in anexele nr. 1, 2, 3a sau 3b, după caz, in conformitate cu metodologia prevăzuta in anexa nr. 5, cu luarea in considerare a indemnizației de conducere prevăzuta in anexa nr. 4, daca este cazul".
În alineatul 7 se precizează că dispozițiile art. 8, 9, 12 si 13 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea in anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, precum si cele ale art. 22, 25—30 din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitara a personalului plătit din fonduri publice se aplica in mod corespunzător si pentru personalul didactic si didactic auxiliar din învățământ, salarizat potrivit prevederilor prezentei legi, dar aceste prevederi nu se referă la salariul de încadrare.
În anul 2012, au fost aplicabile dispozițiile Legii nr. 283/2011 care la art. 1 alin.4 au prevăzut expres că începând cu ianuarie 2012, în ceea ce privește salarizarea personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ, se aplică prevederile Legii nr. 63/2011.
Cuantumul brut al salariilor de încadrare pentru personalul didactic si didactic auxiliar din învățământ este cel prevăzut in anexele nr. 1, 2, 3a si 3b, după caz din Legea nr. 63/2011 și nu se raportează la legile anterioare.
În anul 2013, s-au aplicat prevederile OUG nr. 84/2012 care la art. 2 a făcut trimitere expresă la legea 283/2011, care la rândul ei trimitea la legea 63/2011, așa cum am arătat mai sus: „Prevederile art. 7 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 19/2012, aprobată cu modificări prin Legea nr. 182/2012, și ale art. 1 alin. (4) și (5), art. 2, 3, art. 4 alin. (1) și (2), art. 6, 7, 9, 11, art. 12 alin. (2) și art. 13 ale art. II din Ordonanța de urgentă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum și pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 283/2011, se aplică în mod corespunzător și în anul 2013.
În anul 2014, au fost aplicabile prevederile OUG nr. 103/2013 care, la art. 1 alin. 4, a prevăzut că: „ în anul 2014, în ceea ce privește salarizarea personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ, se aplică prevederile Legii nr. 63/2011".
Având în vedere că începând cu 13.05.2011 până la zi (data pronunțării sentinței) salarizarea personalului din învățământul preuniversitar s-a făcut exclusiv în funcție de legea 63/2011 și că această lege nu a mai prevăzut raportarea la salariul avut în momentul intrării sale în vigoare, ci a prevăzut o nouă încadrare, cuantumul brut al salariilor fiind stabilit în anexa acestei legi, instanța a respins cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul S. INVĂȚĂMÂNTULUI S. HARET D. PENTRU D. F., D. VICTORIȚA S., D. C. C., M. M.,G. V., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea apelului, reclamantul a arătat că judecătorul fondului a făcut o aplicare eronata a dispozițiilor legale aplicabile si o greșită apreciere a situației de fapt, pentru următoarele motive:
1. Chiar cererea introductiva de instanța, a făcut referire la Legea nr. 63/2011 privind salarizarea personalului didactic si didactic auxiliar. Insa, așa cum chiar Tribunalul a reținut, Legea nr. 63/2011 face trimitere inclusiv la celelalte acte normative în materia salarizării în vigoare în anul 2011. In consecință, așa cum a arătat deja în cererea de chemare în judecata (si cum chiar Tribunalul O. si Curtea de Apel C. au consfințit prin hotărârile pronunțate deja), conform prevederilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 285/2010, raportate la cele ale art. 3 si art. 30 din Legea nr. 330/2009 si la Legea nr. 221/2008, în tot cuprinsul anului 2011 salariile personalului didactic si didactic auxiliar trebuiau calculate prin aplicarea valorii de 400 lei a coeficientului de multiplicare.
2. In egala măsura, instanța de judecata a ignorant faptul ca, chiar în cuprinsul Legii
nr. 63/2011 - Anexa 5, Capitolul I, art. 11 alin. (2) - se prevede ca, la stabilirea salariilor
personalului didactic potrivit noii legi, compensabile tranzitorii se acorda doar persoanelor
care la data de 31.12.2010 beneficiau de drepturi salariale la un nivel superior, pentru care
se acorda aceste compensate
Or, din moment ce la data de 31.12.2010, membrilor de sindicat reprezentați li s-a consfințit de către Tribunalul O., Curtea de Apel C. si Înalta Curte de Casație si Justiție, salarizarea în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 221/2008, același nivel de salarizare trebuia asigurat si în anul 2011.
In consecința, apreciază ca judecătorul fondului a făcut o interpretare eronata a prevederilor legale aplicabile.
3. Ulterior anului 2011, actele normative în materia salarizării aplicabile în anii 2012,
2013 si 2014 (art. unic pct. 2 II. din Legea nr. 283/2011, ale art. 2 din OUG nr. 84/2012 si
ale art. 1 alin. (4) din OUG nr. 103/2013), au făcut trimitere la dispozițiile Legii nr. 63/2011.
Pentru identitate de rațiune, fata de argumentele prezentate la pct. 2, era obligatorie calcularea salariilor la nivelul celor stabilite de Legea nr. 221/2008, la care trebuia raportat salariul în conformitate cu prevederile anterior invocate.
4. Tribunalul a ignorat si practica depusa la dosar - sentințe definitive si irevocabile -
prin care s-au admis cererile formulate de organizațiile sindicale si s-au acordat pana la zi
drepturile salariale cuvenite membrilor de sindicat în baza Legii nr. 221/2008. In acest sens,
Tribunalul Argeș, făcând aplicarea art. 11 alin. (2) din Anexa 5, Capitolul I, a admis
cererea inclusiv în ceea ce privește plata diferențelor salariale aferente perioadei
13.05._13 (data pronunțării sentinței) In mod constant, Tribunal Argeș,
după ce a reiterat dispozițiile din Legea nr. 63/2011 privind modul de calcul al salariului de
baza, a concluzionat: „Cum este si firesc, drepturile salariale astfel determinate nu pot fi
inferioare celor de care reclamanții beneficiau pana la . noii legi" (cu
referire la anul 2011). Pentru anii ulteriori, Tribunalul a reținut aceleași dispoziții invocate în
prezenta acțiune la pct. 2 si urm. A reținut, de asemenea, în raport de dispozițiile art. 40
alin. (2) lit. c) din Codul muncii si art. 162 alin. (3) din Codul muncii, ca „angajatorul trebuie
sa-și îndeplinească obligația contractuala de a plăti salariul reclamanților așa cum a fost
majorat prin OG 15/2008 aprobata prin Legea 221/2008".
Judecătorul fondului a ignorat inclusiv faptul ca inclusiv Curtea de Apel C., într-o . sentințe - irevocabile - a dispus plata diferențelor salariale pana la zi - de exemplu, decizia nr._/21.11.2012, dosar nr._ *, prin care s-a obligat la calculul si plata salariilor personalului didactic si didactic auxiliar în raport de coeficienții din Legea nr. 221/2008 pana la 21.11.2012.
F. de practica invocata a Curții de Apel C., prin respingerea cererii ce face obiectul prezentului dosar, membrii de sindicat reprezentați sunt puși într-o situație de inferioritate față de colegii lor care beneficiază de diferențele salariale calculate In baza Legii nr. 221/2008 si ulterior datei de 13.05.2011. Se creează astfel o situație discriminatorie pentru membrii de sindicat reprezentați, ceea ce este inadmisibil.
5. In plus sentința criticata nu face nicio referire la capătul II de cerere, respectiv plata dobânzilor aferente diferențelor salariale solicitate prin capătul I de cerere.
Or, temeinicia pretențiilor de la acest capăt de cerere este evidenta, în raport de dispozițiile art. 278 alin. (1) din Codul muncii, ale art. 2 din OG nr. 13/2011 si ale art. 1530, art. 1531 și art. 1535 Cod civil, dar si față de Decizia nr. 2/17.02.2014, pronunțata de Înalta Curte de Casație și Justiție în recursul în interesul legii, obligatorie, potrivit art. 517 alin. (4) din Noul cod de procedura civila.
Pentru toate considerentele detaliate mai sus si în raport de dispozițiile legale si de principiile de drept, apreciază ca sentința apelata este netemeinica si nelegala, iar instanța de fond nu si-a exercitat rolul activ.
In consecință, pentru argumentele prezentate, a solicitat admiterea apelului, modificarea sentinței apelate si pe fond, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.
In drept, și-a întemeiat apelul pe dispozițiile art. 193 alin. (1) si (2), art. 266 si urm si art. 483 alin. (2), art. 517 alin. (4) din Noul Cod de Procedura Civila, raportat la art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, ale art. 3 lit. c) si art. 30 alin. (5) din Legea-cadru nr. 330/2009, ale art. 5 si art. 6 din O.U.G. nr. 1/2010, ale art. 3 lit. c) si art. 7 alin. (2) din Legea-cadru nr. 284/2010, ale art. 1 alin. (1) din Legea nr. 285/2010, ale art. unic pct. 2 II. din Legea nr. 283/2011, ale art. 2 din OUG nr. 84/2012 si ale art. 1 alin. (4) din OUG nr. 103/2013, ale art. 278 alin. (1) din Codul muncii, ale art. 2 din OG nr. 13/2011, ale art. 1530, art. 1531 si art. 1535 cod civil si ale art. 28 din Legea dialogului social nr. 62/2011.
Intimata pârâtă nu a depus întâmpinare la dosar.
Examinând sentința apelată, prin prisma criticilor formulate, în limitele efectului devolutiv determinate de ceea ce s-a apelat, în conformitate cu art.477 NCPC, Curtea apreciază apelul ca fiind nefondat, pentru următoarele considerente:
La data de 01.01.2010, având ca temei legal Legea nr.330/2009, s-a procedat la reîncadrarea întregului personal din unitatea școlară, în baza art.30 alin. 5 din Legea nr. 330/2009 care stabilește că în anul 2010, personalul aflat în funcție la 31 decembrie 2009 își va păstra salariul avut, fără a fi afectat de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009. Acest articol a fost coroborat și cu prevederile art. 5 alin. 6 din OUG nr.1/2010 care prevede că: „Reîncadrarea personalului didactic din învățământ la data de 1 ianuarie 2010 se face luând în calcul salariile de bază la data de 31 decembrie 2009, stabilite în conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 41/2009 privind unele măsuri în domeniul salarizării personalului din sectorul bugetar pentru perioada mai – decembrie 2009, aprobată prin Legea nr. 300/2009”.
Așadar, când s-a procedat la reîncadrarea personalului din unitatea școlară conform prevederilor art.5 alin.6 din OUG nr.1/2010, s-au avut în vedere salariile de bază stabilite conform OUG nr. 41/2009, fără să se țină seama de salariile pe care reclamanții ar fi trebuit să le aibă în mod corect conform hotărârilor judecătorești ce vizau aplicarea OG nr.15/2008 privind creșterile salariale ale personalului din învățământ pe anul 2008, aprobată cu modificări prin legea nr. 221/2008.
În cursul anului 2008, salariile de bază ale personalului didactic din învățământ au fost majorate prin Ordonanța Guvernului nr.15/2008, aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008, conform căreia, începând cu data de 1 octombrie 2008, valoarea coeficientului de multiplicare 1,000 a fost stabilită la 400,00 lei, aceasta urmând a fi valoarea de referință pentru creșterile salariale ulterioare.
Ca urmare a constatării, prin decizii succesive pronunțate de Curtea Constituțională, a neconstituționalității modificărilor aduse Ordonanței Guvernului nr. 15/2008, așa cum aceasta a fost aprobată prin Legea nr. 221/2008, Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr. 3 din 4 aprilie 2011, pronunțată în recurs în interesul legii, a stabilit că dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 15/2008, astfel cum a fost aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008, constituie temei legal pentru diferența dintre drepturile salariale cuvenite funcțiilor didactice potrivit acestui act normativ și drepturile salariale efectiv încasate cu începere de la data de 1 octombrie 2008 și până la data de 31 decembrie 2009.
Instanțele de judecată au dat câștig de cauză salariaților și prin hotărâri judecătorești au obligat unitățile școlare să calculeze drepturile salariale ale reclamanților rezultate din aplicarea Legii nr.221/2008 pentru aprobarea OG nr. 15/2008 și să plătească acestora diferențele dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite în conformitate cu prevederile Legii nr.221/2008 pentru aprobarea OG nr.15/2008, până la data de 31.12.2009.
La data de 1 ianuarie 2010 a intrat în vigoare noua lege-cadru a salarizării unitare, Legea-cadru nr. 330/2009, iar noul salariu de bază pentru anul 2010 trebuie calculat pornind de la preluarea celui care corespundea funcției deținute potrivit grilei de salarizare valabile în luna decembrie 2009 și care trebuia plătit personalului didactic din învățământ, în raport cu valoarea de 400 lei a coeficientului de multiplicare 1,000.
În ce privește salariile pentru anul 2011, instanța reține că au continuat să fie calculate greșit doar până la data de 13.05.2011, deoarece au avut ca punct de plecare salariul din luna octombrie 2010. Astfel, potrivit art.1 din Legea 285/2010 s-a prevăzut că "Începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%". Așadar în prima parte a anului 2011 s-a procedat doar la o majorare cu 15% a salariilor din octombrie 2010, salarii care așa cum am arătat fuseseră greșit stabilite.
Cu privire la drepturile salariale solicitate după 13.05.2011, instanța de apel reține că începând cu această dată a intrat în vigoare Legea 63/2011 privind încadrarea și salarizarea în anul 2011 a personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ care a prevăzut că "începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la 31 decembrie 2011, personalul didactic și didactic auxiliar din învățământ beneficiază de drepturile de natură salarială stabilite în conformitate cu anexele la prezenta lege".
În atare situație este nefondată susținerea apelantului în sensul că drepturile salariale ar fi trebuit să fie calculate prin raportare la salariul din decembrie 2009, calculat cu aplicarea dispozițiilor din Legea nr. 221/2008.
Cuantumul salariului din decembrie 2009 astfel calculat a avut influență asupra drepturilor salariale ale personalului din învățământ în perioada 01.01._11, perioadă în care salariile personalului din învățământ s-au calculat în conformitate cu Legea nr. 330/2009, respectiv Legea nr. 285/2010.
Legea nr. 63/2011 a reglementat un alt sistem de salarizare pentru personalul didactic și didactic auxiliar din învățământ, stabilind expres că doar dispozițiile sale sunt aplicabile și doar în raport de acestea se calculează salariile din 2011.
În aceste condiții, susținerea în sensul că drepturile salariale calculate cu aplicarea dispozițiilor Legii nr. 221/2008 i s-ar cuveni și după data de 13.05.2011 este nefondată, întrucât se susține aplicarea ultraactivă a legii vechii pentru o perioadă ulterioară datei ieșirii ei din vigoare.
Nefondată este și susținerea că pretențiile reclamantei pentru perioada ulterioară datei de 13.05.2013 și-ar găsi temeiul în dispozițiile deciziei nr. 11/2012, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, întrucât această decizie nu are în vedere perioada ulterioară intrării în vigoare a Legii nr. 63/2011 și nici nu interpretează dispozițiile acestei legi, ci ale celor anterioare.
De asemenea, potrivit jurisprudenței CEDO, dreptul de creanță, categorie din care face parte și salariul, reprezintă un „bun” în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1, însă, potrivit aceleiași jurisprudențe, Convenția garantează dreptul de a primi salariul, nu și cuantumul acestuia. În această privință, Curtea face o distincție esențială între dreptul de a continua primirea, în viitor, a unui salariu într-un anumit cuantum și dreptul de a primi efectiv salariul ca o contraprestație a muncii efectuate (Lelas contra Croației din 20 mai 2010), statul bucurându-se de o largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea și intensitatea politicilor sale în domeniul salarizării personalului bugetar.
În ceea ce privește critica potrivit căreia prima instanță nu a avut în vedere disp. art.11 alin.2 din anexa 5, capitolul I din Legea nr.63/2011 privind acordarea compensațiilor tranzitorii, Curtea apreciază că acest text de lege nu-și găsește aplicarea în situația de față, întrucât, așa cum reiese din cuprinsul său, compensațiile tranzitorii se acordă doar persoanelor care la data de 31 decembrie 2010 beneficiau de anumite sporuri. În conformitate cu art.2 alin.3 din Legea nr.63/2011, compensațiile tranzitorii se acordă pe lângă salariul de bază de care personalul didactic beneficiază potrivit art.2 alin.2 din lege.
Însă, în cauză, nu se solicită acordarea anumitor sporuri de care reclamantul să fi beneficiat la data de 31.12.2010, pentru a se pune problema aplicabilității art. 11 alin.2 din anexa 5, capitolul I din Legea nr.63/2011 și acordării compensațiilor tranzitorii, ci se contestă practic modul de calcul al salariului de bază, începând cu 14.05.2011, susținându-se că acesta nu ar trebui determinat conform art.2 alin.2 și anexelor 1 și 2 la alege, ci prin raportare la salariul de bază din anii anteriori, incluzând diferențele stabilite prin hotărâri judecătorești, o astfel de formulă de calcul nefiind prevăzută însă de Legea nr.63/2011.
În privința hotărârilor judecătorești depuse de către reclamanți ca practică judiciară și invocate și în apel, se reține că în legislația română precedentul judiciar nu constituie izvor de drept și nu poate constitui, prin el însuși, motiv de admitere a acțiunii, în absența unei legislații care să confirme dreptul dedus judecății.
Referitor la ultimul motiv de apel conform căruia sentința nu face nicio referire la capătul II de cerere, respectiv plata dobânzilor aferente drepturilor salariale, Curtea constată că acest petit era subsidiar celui principal, astfel încât în baza principiului „ accesoriul urmează soarta principalului” ( accesorium sequitur principalae), respingerea capătului principal de cerere a determinat implicit și respingerea petitului accesoriu, chiar dacă prima instanță nu a făcut referire expresă în motivarea sentinței la soluția adoptată sub acest aspect.
Apreciind că sentința atacată este legală și temeinică, potrivit art. 480 Cod procedură civilă apelul se va respinge ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamantul S. INVĂȚĂMÂNTULUI S. HARET D. PENTRU D. F., D. VICTORIȚA S., D. C. C., M. M.,G. V., cu sediul în C., .. 6, jud. D., împotriva sentinței civile nr. 4170/01.09.2014, pronunțată de Tribunalul D. – Secția de Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât L. T. DE TRANSPORTURI AUTO C., cu sediul în C., .. 99, jud. D.
Pronunțată în ședința publică de la 04 Decembrie 2014
Președinte, M. L. N. A. | Judecător, C. R. | |
Grefier, M. V. A. |
Red.Jud.C.R.
Tehn.I.C./ex.4/11.12.2014
Jud.Fond/M.V.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... | Acţiune în răspundere patrimonială. Hotărâre din... → |
|---|
