Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 555/2014. Curtea de Apel CRAIOVA

Decizia nr. 555/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 27-02-2014 în dosarul nr. 7076/63/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIE Nr. 555/2014

Ședința publică de la 27 Februarie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE I. V.

Judecător F. D.

Grefier N. D.

x.x.x.x

Pe rol, judecarea apelului declarat de apelanta pârâtă C. NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE CFR SA - SUCURSALA CENTRUL REGIONAL DE EXPLOATARE, ÎNTREȚINERE ȘI REPARATII C. – C., ., D., împotriva sentinței civile nr.6299/08.10.2013, pronunțată de Tribunalul D., în dosar nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă U. T. A SINDICATELOR MIȘCARE- COMERCIAL- REGIONALA CF C. PT. CIUCA I., C. D., GUTUI V., M. M., B. A. – C., .-7, Jud. D., având ca obiect drepturi bănești .

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura completă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care a învederat următoarele: apelul a fost declarat și motivat în termen legal, precum și lipsa părților care au solicitat judecarea cauzei în lipsă conform art.411 cod pr.civ., după care constatându-se cauza în stare de judecată s-a trecut la soluționare.

CURTEA

Asupra apelului civil de față.

Tribunalul D. prin sentința civilă nr.6299 de la 08.10.2013 a luat act de cererea de renunțare formulată de reclamanta U. T. A SINDICATELOR MIȘCARE-COMERCIAL- REGIONALA CF C. pentru C. I., C. D., G. V., M. M., B. A. privind acordarea salariului suplimentar pe anul 2010 si ajutorul pentru sărbătoarea de C. 2010.

A admis acțiunea formulata de reclamanta U. T. A SINDICATELOR MIȘCARE-COMERCIAL-REGIONALA CF C., cu sediul in C., .-7, jud. D. pentru membrii de sindicat C. I., C. D., G. V., M. M., B. A. cu domiciliul procedural ales la sediul reclamantei U. T. A SINDICATELOR MIȘCARE-COMERCIAL-REGIONALA CF C., cu sediul in C., .-7, jud. D., in contradictoriu cu pârâtele C. NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE CFR SA, .. 38, sector 1, C. NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE CFR SA - SUCURSALA CENTRUL REGIONAL DE EXPLOATARE, ÎNTREȚINERE ȘI REPARAȚII C., cu sediul in C., ., jud. D., a obligat pârâta către fiecare reclamant, membru de sindicat, la plata ajutorului material cu ocazia sărbătorii de P. pentru anul 2010 și premierea pe anul 2010 de Ziua Feroviarului, echivalente fiecare cu un salariu de bază la nivelul clasei unu de salarizare, conform art. 71 din CCM la nivel de grup de unități din transportul feroviar valabil pe anii 2006-2008 prelungit prin act adițional.

A obligat pârâta către fiecare reclamant, membru de sindicat, să-i plătească drepturile salariale solicitate mai sus, calculate la valoarea salariului de bază minim brut de 700 lei, corespunzător clasei unu de salarizare, conform prevederilor art. 41 alin. 3 lit. a din CCM unic la nivel de ramură transporturi valabil pe anii 2008 – 2010.

A obligat pârâta la daune interese pentru aceste sume constând în actualizarea lor în raport de dobânda legală și rata inflației calculate de la data nașterii dreptului și până la data plății efective.

Pentru a se pronunța astfel instanța de fond a reținut următoarele:

In ceea ce privește cererea de renunțare a reclamantei U. T. A SINDICATELOR MIȘCARE-COMERCIAL-REGIONALA CF C. pentru C. I., C. D., G. V., M. M., B. A. membri de sindicat, la judecarea capetelor de cerere privind salariul suplimentar pe anul 2010 si ajutorul material cu ocazia sărbătorii de C. 2010, instanța a luat act de aceasta, in baza art. 406 Cod proc civila.

Reclamanții, pe perioada dedusa judecații, au fost angajați ai societății pârâte, așa cum rezultă din carnetul de muncă aflat la dosarul cauzei.

Potrivit art. 30 din CCM la nivel de grup de unități din transportul feroviar valabil pe anii 2006 - 2008 prelungit prin actul adițional s-a prevăzut că "pentru munca ireproșabilă desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, salariații unităților feroviare vor primi un salariu suplimentar echivalent cu salariu de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv", iar potrivit art. 43 alin.2 litera a din CCM unic la nivel de ramură transporturi, valabil în anii 2008-2010 s-a prevăzut că "alte venituri sunt al 13 lea salariu, egal cu salariul de bază brut al angajatului avut în luna decembrie a anului precedent și va fi acordat în primul semestru al anului următor".

Conform art. 71 din CCM la nivel de grup de unități din transportul feroviar valabil pe anii 2006 - 2008 prelungit prin actul adițional s-a prevăzut că "în afara ajutoarelor la care au dreptul potrivit legii, salariații vor mai beneficia de următoarele:

- cu ocazia sărbătorilor de Paști și de C. se va acorda salariaților un ajutor material stabilit cel puțin la nivelul clasei 1 de salarizare; de ajutorul respectiv nu vor beneficia salariații care, în cursul anului respectiv, au absentat nemotivat de la serviciu sau au fost sancționați pentru consum de băuturi alcoolice, precum și salariații unităților componente ale grupului de unități feroviare care la data acordării ajutoarelor cu ocazia sărbătorilor de Paști și de C. se aflau în concediu fără plată cu o durată de un an.

- pentru Ziua Feroviarului se va acorda o premiere al cărei cuantum va fi stabilit de Consiliul de Administrație, la nivelul clasei 1 de salarizare".

Aceste prevederi contractuale nu au fost aplicate de unitatea pârâtă, pe argumentarea că drepturile salariale solicitate nu sunt reluate și în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, iar obligația de a aplica CCM încheiat la nivel superior ar fi incidentă doar în cazurile în care la nivel de angajator nu există încheiat contract colectiv de muncă.

Clauzele contractuale enunțate nu condiționează însă acordarea acestor drepturi de preluarea lor în contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate fiind, din modul de redactare, imperative pentru angajator, după cum se prevede în dispozițiile art. 3 din CCM unic la nivel de ramura transporturi pe anii 2008-2010 („(1) Clauzele prezentului contract colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi produc efecte pentru toți salariații încadrați în unitățile de transporturi și activități conexe din țară, indiferent de structura capitalului acestora. (3) În cazul în care părțile au încheiat contract colectiv de muncă la nivel de unitate sau grup de unități înaintea semnării, înregistrării și publicării prezentului Contract colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi, cele de la nivelurile inferioare acestuia se vor adapta la prevederile sale, acolo unde prevederile minimale din prezentul contract nu au fost atinse sau ale cărui clauze nu se regăsesc incluse.” ), precum și în dispozițiile art. 3 din CCM unic la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006-2008 prelungit până la 31.01.2011 (Clauzele prezentului contract colectiv de muncă produc efecte pentru toți salariații încadrați în unitățile care fac parte din grupul de unități feroviare pentru care s-a încheiat prezentul contract colectiv de muncă și pentru perioada când din diverse motive nu există CCM la nivel de unitate, indiferent de structura capitalului acesteia. Părților le revine obligația de a respecta prevederile cuprinse în prezentul CCM").

Pe de altă parte potrivit Codului muncii, în forma aplicabilă în 2009 - 2010 contractele colective de muncă încheiate la nivel de unitate nu puteau să prevadă drepturi cu caracter inferior celor reglementate de contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior (de ramură sau de grup de unități).

În caz de neconformitate, clauzele contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate contrare clauzelor contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură sunt ipso jure înlocuite de acestea din urmă.

Acțiunea reclamantului este întemeiată pe prevederile CCM la nivel de grup de unități și cele din CCM la nivel de ramură, contracte superioare care se aplică cu prioritate față de CCM la nivel de unitate.

Obligația de a constitui fondul pentru plata salariului suplimentar este stabilită în sarcina paratei. Pârâta nu poate să justifice încălcarea unei obligații prin încălcarea altei obligații asumate, nu poate să invoce propria culpă în nerespectarea obligațiilor ce îi reveneau.

Ca urmare instanța a constatat că reclamantul este îndreptățit să beneficieze de prevederile art. 30 și 71 din CCM la nivel de grup de unități.

Cu privire la valabilitatea CCM la nivel de grup de unități instanța a reținut următoarele:

CCM la nivel de grup de unități pentru anii 2006 – 2008 a fost înregistrat la Direcția de Muncă și Protecție Socială sub nr. 2836 din 28.12.2006 și potrivit art. 4 din cuprinsul său s - a aplicat de la data înregistrării la autoritatea competentă, producând efecte timp de 24 de luni. Acesta a produs efecte și după expirarea termenului stabilit inițial, în conformitate cu prevederile art. 4 alin. 2 din CCM –ul respectiv potrivit cărora valabilitatea contractului se prelungea până la încheierea unui nou contract, dar nu mai mult de 12 luni, dacă nici una din părți nu denunța contractul cu 30 de zile înainte de expirarea perioadei pentru care a fost încheiat.

Pe de altă parte instanța a reținut că prin acte adiționale succesive părțile semnatare ale CCM la nivel de grup de unități au hotărât prelungirea valabilității până la 31.01.2011, așa cum rezultă din copia actului adițional nr. 629/04.01.2011.

Așadar, CCM la nivel de grup de unități pentru anii 2006 – 2008 a fost valabil și în perioada pentru care reclamantul a solicitat drepturile bănești.

Ca urmare instanța a reținut că în perioada 2009 – 2010 pârâta trebuia să respecte prevederile CCM la nivel de grup de unități și să acorde salariaților salariul suplimentar pentru anii 2009 - 2010 și ajutoarele materiale cu ocazia sărbătorilor de Paști 2010, C. 2009 – 2010 și Ziua Feroviarului 2010, calculate în conformitate cu prevederile art. 30 și art. 71 din CCM la nivel de grup de unități, ținând în același timp seama și de prevederile art. 41 alin. 3 litera a din CCM la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 referitoare la salariul de bază minim brut de 700 lei, în funcție de care trebuie stabilit cuantumul drepturilor cuvenite pentru fiecare salariat.

Pârâta a încălcat prevederile contractului colectiv de muncă la nivel de grup de unități din anii 2006– 2008 și prevederile art. 40 alin. 2 litera c din codul muncii potrivit cărora „angajatorul are obligația să acorde salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractului individual de muncă”, precum și prevederile art. 236 alin 4 din codul muncii potrivit cărora „contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților” și a produs reclamantului un prejudiciu material pe care este obligată să îl acopere, în temeiul art. 253 din codul muncii potrivit cărora „angajatorul este obligat, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul”.

Având în vedere că prin neacordarea integrală a drepturilor salariale cuvenite, reclamantul a suferit un prejudiciu constând pe de o parte în contravaloarea drepturilor bănești reglementate de CCM la nivel de grup de unități, iar pe de altă parte în devalorizarea monedei naționale și lipsa de folosință a acestora, instanța a obligat pârâta și la actualizarea sumei cu indicele de inflație, plus dobânda legală aferentă, de la data nașterii dreptului până la data plății efective, repararea prejudiciului trebuind să fie integrală.

Față de cele arătate mai sus, instanța a admis cererea, a obligat pârâta sa plătească reclamantului ajutorul material cu ocazia sărbătorii de P. 2010 și Ziua Feroviarului 2010 echivalent fiecare cu un salariu de bază la nivelul clasei 1 de salarizare conform art. 71 din CCM la nivel de grup de unități din transportul feroviar valabil pe anii 2006-2008 prelungit prin act adițional, sume actualizate cu rata inflației de la data nașterii dreptului până la data plății efective plus dobânda legală aferentă, sumele cuvenite urmând a fi calculate și cu respectarea prevederilor art. 41 alin. 3 lit. a din CCM unic la nivel de ramură transporturi valabil pe anii 2008 – 2010, actualizată și cu dobânda legală aferentă.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta CN CF CFR SA – Sucursala Centrul Regional de Exploatare, Întreținere și Reparații CF C., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea apelului a arătat că, în fapt, prin acțiunea formulată și înregistrată pe rolul Tribunalului D. sub nr._ , reclamanta U. T. a Sindicatelor Mișcare Comercial-Regionala CF C., în numele și pentru membrii de sindicat C. I., C. D., G. V., M. M., B. A., a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să dispună obligarea CNCF „CFR" SA- Sucursala Centrul Regional de Exploatare, Întreținere și Reparații CF C. să le plătească salariaților următoarele drepturi:

- Salariul suplimentar egal cu un salariu de baza pentru anul 2010 conform art. 30 alin 1 din Contractul Colectiv de Munca la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006 - 2008 cu prelungire prin Act Adițional conform art. 4, si raportate la art. 41 alin. 3 litera a) din Contractului Colectiv de Munca la nivel de ramură Transporturi;

- Ajutorul material cu ocazia sărbătorilor de C. în cuantum de minim un salariu de baza la nivelul clasei 1 de salarizare pentru anii 2009 - 2010, conform art. 71 alin 1 din Contractul Colectiv de Munca la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006 - 2008 cu prelungire prin Act Adițional conform art. 4, si raportate la art. 41 alin. 3 litera a) din Contractului Colectiv de Muncă la nivel de ramura Transporturi;

- Ajutorul material cu ocazia sărbătorilor de Paste in cuantum de minim un salariu de baza la nivelul clasei 1 de salarizare pentru anul 2010, conform art. 71 alin 1 din Contractul Colectiv de Munca la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006 - 2008 cu prelungire prin Act Adițional conform art. 4, si raportate la art. 41 alin. 3 litera a) din Contractului Colectiv de Munca la nivel de ramura Transporturi;

- Ajutorul material cu ocazia sărbătorilor de Ziua Feroviarului în cuantum de minim un salariu de baza la nivelul clasei 1 de salarizare pentru anul 2010, conform art. 71 alin 1 din Contractul Colectiv de Munca la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006 - 2008 cu prelungire prin Act Adițional conform art. 4, si raportate la art. 41 alin. 3 litera a) din Contractului Colectiv de Munca la nivel de ramură Transporturi;

Prin sentința nr. 307/12.03.2013, instanța a admis excepția de necompetență a Tribunalului V. și a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului D..

Prin Sentința nr. 6299/08.10._ pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr. _, a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta U. T. a Sindicatelor Mișcare Comercial-Regionala CF C. pentru membrii de sindicat menționați mai sus.

Față de acestea, consideră că la pronunțarea soluției menționate, instanța de fond nu a ținut cont de toate apărările lor.

Cu privire la plata ajutoarelor materiale pentru C., Ziua Feroviarilor aferente anului 2010 face următoarele precizări:

Reclamanta prin acțiunea formulata solicita obligarea Companiei Naționale de Căi Ferate „CFR"-SA la plata unor drepturi salariale prevăzute atât în CCM CNCF CFR SA 2009 - 2010 cât și în Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de G. de Unități din Transportul Feroviar, respectiv Contractul Colectiv de Munca la Nivel de Ramura Transporturi.

Învederează faptul că pentru anii 2009-2010 la nivel de CNCF „CFR"- SA a fost încheiat Contract Colectiv de Muncă, contract ce are ca părți semnatare CNCF „CFR"-SA și reprezentanții organizațiilor sindicale și anume: Federația Națională Feroviară Mișcare Comercial, Federația Națională „Drum de F.", Federația Națională a Sindicatelor din Transporturi „ELCATEL” Federația Antomatizări Feroviare și Federația Mecanicilor de Locomotivă din România. !

Contractul Colectiv de Munca sus menționat a fost înregistrat la Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale cu numărul 2591/06.06.2009 si prelungit prin Actul Adițional înregistrat la Agenția Naționala pentru Prestații Sociale sub nr. 1718/22.04.2010. Acest contract colectiv de munca produce efecte și este aplicabil salariaților CNCF „CFR"-SA.

Prin actul adițional menționat mai sus s-a stabilit că, contractul colectiv se prelungește până la 31 Ianuarie 2011 în aceleași condiții, acest act reprezentând voința părților, respectiv a administrației și a partenerilor sociali.

Astfel, urmare negocierilor colective, reprezentanții administrației și reprezentanții organizațiilor sindicale semnatare ale contractelor colective de muncă aplicabile salariaților din CNCF „CFR"-SA, de comun acord, au convenit modificarea clauzelor acestui contract.

Precizează că în urma negocierilor colective de munca, motivat de faptul ca au cunoștința de situația economică cu care se confruntă compania, organizațiile sindicale reprezentative au semnat împreună cu CNCF „CFR" SA Contractul Colectiv de Munca pe anul 2009-2010 cu prevederea că: .

„In anul 2009 nu se acordă ajutoarele materiale cu ocazia sărbătorilor de Paste, C. si de Ziua Feroviarilor". ( art.65 alin.3 )

Prin Actul Adițional înregistrat la Agenția Națională pentru Prestații Sociale sub nr.1718/22.04.2010 s-a modificat art.65 alin.3 cu mențiunea ca:

„Pentru anul 2009, 2010 nu se acorda ajutoarele materiale cu ocazia sărbătorilor de Paste, de C. si de Ziua Feroviarului".

De asemenea, prin același act adițional s-a stabilit ca: „Pentru anul 2010 salariul suplimentar nu se acorda".

Pe de altă parte, ignorarea voinței pârtilor cu scopul obținerii de către reclamantă a unor foloase pe care chiar părțile semnatare ale contractului au înțeles sa nu le primească, respectiv acorde, reprezintă si de această dată o încălcare a forței obligatorii a contractului, neexistând astfel nici un temei al pretențiilor salariatului cu privire la sumele pretinse.

Prin urmare, motivat de înțelegerea părților (patronat - sindicate) solicită să se constatate că nu exista temei legal pentru acordarea ajutorului material pentru Ziua Feroviarilor, P. si C. pentru anii 2009, 2010.

Apreciază că acest motiv este de ordine publică, deoarece instanța nu poate trece peste voința părților decât prin încălcarea principiului forței obligatorii a convenției, principiu statuat prin dispozițiile art.969 din vechiul Cod civil.

Astfel ca orice contract și contractul colectiv de munca presupune autonomia de voință a partenerilor sociali între care a fost încheiat, prin care aplicarea principiului libertății contractuale, el reprezentând legea părților.

Prin încheierea contractului la nivel de unitate, dreptul muncii a devenit drept negociat, de origine convențională, creat de patroni și salariați, în funcție de condițiile economice și sociale precum și interesele celor două părți.

In concret, condițiile de muncă și de salarizare au fost stabilite de către partenerii sociali în urma negocierii prin intermediul contractului colectiv de muncă la nivel de unitate.

Clauzele Contractului Colectiv de Munca al CNCF „CFR"-SA pe anii 2009-2010 au valoare normativă, ele alcătuiesc un „drept al muncii" propriu celor care l-au încheiat.

In susținerea aplicabilității contractului colectiv de munca încheiat la nivel de unitate in defavoarea contractelor colective de munca încheiate la nivel superior aducem următoarele argumente:

Prevederile Contractului Colectiv de Munca al CNCF ,,CFR"-SA pe anii 2009-2010 prelungit prin act adițional reprezintă acordul de voința al pârtilor care, fiind si semnatare ale contractului colectiv la nivel de grup de unități pot conveni suspendarea ori neacordarea acestor drepturi pentru anii 2009 si 2010, conform art.31 si 33 din Legea nr. 130/1996 (in vigoare la acea data), iar aceste prevederi ale contractului colectiv de munca la nivel de unitate sunt opozabile pârtilor care l-au semnat.

Totodată nu s-a solicitat constatarea nulității clauzelor din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate și prin urmare acestea și-au produs efecte.

Mai menționează că, în conformitate cu dispozițiile art. 247 din Legea nr. 53/2003- Codul Muncii (in vigoare la data încheierii contractelor colectivele muncă), contractul colectiv de munca încheiat la nivel superior se aplică numai în cazul în care la nivel de angajator nu există contract colectiv de munca

Ca atare, în această situație, roagă să se observe că cererea formulată de către reclamantă și anume aceea de obligare a CNCF „CFR"-SA de a respecta dispozițiile din Contractul Colectiv de Munca la Nivel de G. de Unități din Transportul Feroviar pe anii 2006 - 2008 prelungit prin Act adițional si Contractul Colectiv de Munca la Nivel de ramura transporturi, este neîntemeiată.

Cu privire la salariul suplimentar pe anii 2009 si 2010, solicită instanței respingerea acestui capăt de cerere ca nelegal si netemeinic, si pentru următoarele considerente:

În conformitate cu art. 32 din Contractul Colectiv de Munca pe anii 2009 -2010 „pentru munca desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, personalul companiei va primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv. Salariul suplimentar se poate acorda și trimestrial, în baza hotărârii Consiliului de Administrație, luată cu acordul delegaților aleși ai sindicatelor. In acest caz, cuantumul anual al salariului suplimentar va fi echivalent cu un salariu de baza mediu lunar realizat. Din veniturile realizate, fondul necesar pentru acordarea acestui salariu se constituie lunar în cadrul fondului de salarii, în procent de până la 10% din fondul de salarii realizat lunar".

Învederează instanței ca CNCF „CFR" - SA este societate comercială pe acțiuni cu capital social integral vărsat de statul roman în calitate de acționar unic care își exercita drepturile și obligațiile prin Ministerul Transporturilor.

Potrivit prevederilor art. 22 alin.(l) din HG nr. 581/1998 privind înființarea Companiei Naționale de Cai Ferate "C.F.R." - S.A. prin reorganizarea Societății Naționale a Căilor Ferate C.F.R. își stabilește bugetul propriu de venituri și cheltuieli care se aproba de către Guvern, la propunerea Ministerului Transporturilor, cu avizul Ministerului Muncii și Protecției Sociale și al Ministerului Finanțelor, excepție fiind anii 2006 si 2007 când, în conformitate cu art. 1 alin.(l) - (2) si art. 2 din OG nr. 1/2007 bugetul de venituri si cheltuieli al CNCF „CFR" - SA, care este cuprins în bugetul general consolidat al Ministerului Transporturilor se aproba prin ordin comun al ministrului transporturilor care este ordonatorul principal de credite, al ministrului finanțelor publice și al ministrului muncii, solidarității sociale și familiei si se publica in Monitorul Oficial, Partea I.

Conform art. 29 alin. (3) si (4), art. 47 alin. (3), art.48 alin.(2) lit. b) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cheltuielile prevăzute în capitole și articole au destinație precisa și limitată. Fondul salariilor de baza se aproba distinct, prin anexa la bugetul fiecărui ordonator principal de credite. Alocațiile pentru cheltuielile de personal, aprobate pe ordonatori principali de credite si, în cadrul acestora, pe capitole, nu pot fi majorate și nu pot fi virate și utilizate la alte articole de cheltuieli. Repartizarea pe trimestre a veniturilor și cheltuielilor aprobate în bugete se aproba de către ordonatorii principali de credite, pentru celelalte subdiviziuni ale clasificației bugetare, pentru bugetele proprii și pentru bugetele ordonatorilor secundari de credite bugetare sau ale ordonatorilor terțiari de credite, după caz.

Învederează instanței că art. 32 din Contractele Colective de Muncă menționate precizează ca din veniturile realizate, fondul necesar pentru acordarea acestui salariu se constituie lunar în cadrul fondului de salarii, în procent de până la 10% din fondul de salarii realizat lunar.

De altfel, supune atenției instanței și faptul că în Contractul Colectiv de Muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006-2008 (temeiul prezentei acțiuni), conform art. 30, alin. 3 este precizat același aspect ca și în CCM, respectiv faptul că fondul necesar pentru acordarea salariului suplimentar se constituie lunar din veniturile realizate.

Din interpretarea art. 32 alin. 3 Contractul Colectiv de Munca pe anii 2009 -2010 si a articolului art. 30, alin. 3 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006-2008 (temeiul prezentei acțiuni), rezultă că alcătuirea fondului necesar plății salariului suplimentar depinde de veniturile realizate, deci este o condiționare a acordării acestui drept de veniturile realizate.

Or, în contextul în care CNCF „CFR" - SA nu a avut buget de venituri și cheltuieli și nu a avut venituri corespunzătoare acoperirii tuturor cheltuielilor, înregistrând pierderi, precum și plăti restante față de bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale, etc, consideră că nu exista obligația plății salariului suplimentar aferente solicitate de reclamanți.

Face precizarea că veniturile companiei au permis constituirea fondului pentru acordarea salariilor suplimentare, acordarea acestora putând majora deficitul bugetar al acesteia.

Totodată arătă că în conformitate cu art. 22 alin. (2)- (4) din HG nr. 581/1998 privind înființarea Companiei Naționale de Cai Ferate "C.F.R." - S.A. prin reorganizarea Societății Naționale a Cailor Ferate, este prevăzut faptul ca veniturile C.F.R. se realizează din tariful de utilizare a infrastructurii, din chirii și din valorificarea, la intern și la export, a deșeurilor refolosibile rezultate din reparații, demolări, casări de bunuri aflate în patrimoniu și din alte activități proprii si sunt utilizate, în principal, după cum urmează: ( ) pentru acoperirea cheltuielilor de funcționare, întreținere și reparații curente a infrastructurii feroviare, ( ) pentru acoperirea cheltuielilor de funcționare, întreținere, reparații curente, precum și pentru modernizarea, dezvoltarea și reparațiile capitale ale infrastructurii feroviare private, ( ) pentru acoperirea cheltuielilor infrastructurii feroviare publice sau private, în funcție de sectorul din care provin.

Adunarea generală a acționarilor poate decide, în funcție de prioritățile C.F.R., și alte alocări ale veniturilor.

Veniturile și cheltuielile se grupează în buget pe baza clasificației bugetare. Veniturile sunt structurate pe capitole și subcapitole, iar cheltuielile pe părți, capitole, subcapitole, titluri, articole, precum și alineate, după caz. învederam Onoratei Instanțe ca veniturile nu pot fi afectate direct unei cheltuieli anume (ex: salariul suplimentar). CNCF „CFR" SA are obligația utilizării veniturilor realizate conform prevederilor legale si a clasificației bugetare fex: pentru realizarea obiectului sau de activitate, pentru acoperirea cheltuielilor de funcționare, întreținere și reparații curente a infrastructurii feroviare) deci nu numai pentru plata drepturilor salariale.

Referitor la capătul de cerere privind obligarea paratei la plata dobânzii legale aferente diferențelor de drepturi salariale solicitate, consideră că este total neîntemeiat având în vedere faptul că, în cauză, între intimată și reclamant nu s-au stabilit raporturi juridice de natură civilă care să facă obiectul art.l și art. 8 din OG nr. 13/2011 privind dobânda legală, ci raporturi juridice de muncă întemeiate pe dispozițiile legislației muncii.

Dobânda legală reglementată de art. 1088 din fostul cod civil cu referire la OG nr. 9/2000 și art. 1.535 din Noul Cod Civil cu referire la OG nr. 13/2011, privește exclusiv convențiile, după caz contractele referitoare la drepturi bănești asumate ca obligații si neexecutate nu obligațiile rezultate din contractele de munca.

In concluzie, față de aspectele invocate, solicită admiterea apelului formulat împotriva sent.civ.nr.6299/08.10.2013, pronunțată de Tribunalul D. și modificarea sentinței atacată, în sensul respingerii acțiunii în totalitate.

În drept, își întemeiază prezentul apel pe dispozițiile art. 482 Cod proc.civilă

Solicită proba cu acte și orice alte mijloace de probe care se vor învedera utile în cauză.

Analizând apelul formulat se constată că este fondat pentru următoarele considerente:

În ceea ce privește plata primei/premierii de Ziua Feroviarului pe anul 2010, a ajutorului de P. pe anul 2010 și respectiv de C. pe anul 2010 se rețin următoarele:

Prima instanță nu a efectuat o corectă corelare a prevederilor contractuale care reglementează modul de acordare al acestor ajutoare sau prime.

Potrivit art. 71 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar, salariații beneficiază de un ajutor material cu ocazia sărbătorilor de P. și de C., ajutor care se va stabili cel puțin la nivelul clasei I de salarizare. Se precizează în continuare că de acest ajutor nu vor beneficia salariații care au absentat nemotivat de la serviciu, cei care au fost sancționați pentru consum de băuturi alcoolice sau cei care se află în concediu fără plată cu o durată de un an.

De asemenea, pentru ziua Feroviarului, clauzele contractuale dispun că se va acorda o premiere al cărei cuantum va fi stabilit de Consiliul de administrație, la nivelul clasei I de salarizare.

Prin urmare, nu reiese caracterul obligatoriu al acordării acestor „ajutoare” sau premieri, pentru că fie sunt prevăzute categoriile de salariați excluse de la primirea acestora, fie acordarea este condiționată de acordul Consiliului de administrație.

Caracterul de „drept condițional” sau drept supus anumitor condiții permite completarea prevederilor din contractul care stipulează aceste drepturi cu cele existente în contractul încheiat la nivel inferior, de unitate.

În contractul încheiat la nivel de unitate pe anii 2009-2010 s-a stipulat în art. 62 că plata primei de Ziua Feroviarului, a ajutorului de P. și respectiv de C. se vor acorda începând cu anul 2010, după care prin act adițional, părțile au convenit de comun acord ca drepturile mai sus-menționate să nu fie acordate pentru anul 2010.

În cauza pendinte nu se pune problema de interpretare a unor dispoziții legale, ci a unor prevederi contractuale a căror existență depinde în primul rând de manifestarea de voință a părților semnatare ale contractului.

Prin urmare, prevederile contractului colectiv de muncă la nivel de unitate pe anii 2009 - 2010 și ale actelor adiționale la acesta reprezintă acordul de voință al părților care, pot conveni suspendarea ori neacordarea acestor drepturi pentru anii 2009 și 2010, conform art.31 și 33 din Legea nr.130/1996, iar aceste prevederi ale contractelor colective de muncă la nivel de unitate sunt opozabile părților care l-au semnat.

De asemenea, în cauză nu sunt incidente nici dispozițiile art. 38 din Codul muncii, potrivit cărora salariații nu pot renunța la drepturile recunoscute prin lege, în discuție fiind numai efectele acordului de voință al părților unui contract colectiv de muncă.

Prin decizia nr. 4 din 12 martie 2012 (Dosarul 1/2012) privind examinarea recursului în interesul legii declarat de Colegiul de conducere al Curții de Apel Timișoara publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 248 din 12 aprilie 2012, Înalta Curte a respins recursul în interesul legii formulat de Curtea de Apel din Timisoara, pe motiv că nu îndeplinește condițiile de admisibilitate.

Argumentul principal a fost acela că recursul respectiv nu privește interpretarea respectiv aplicarea Codului muncii, a Legii nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă sau a Legii dialogului social nr. 62/2011, ci interpretarea, din perspectiva efectelor juridice, a clauzelor referitoare la unele drepturi salariale inserate în contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități în domeniul feroviar.

Pe cale de consecință, părțile contractante sunt suverane în a aprecia limitele în care se aplică contractele care derivă din manifestarea lor de voință, iar, în condițiile în care acestea convin asupra interpretării unor clauze contractuale, instanța de judecată trebuie să țină cont de acordul de voință al părților.

În ceea ce privește Protocolul încheiat în data de 11.04.2011, acesta se referă la persoanele care beneficiază deja de titluri executorii și care au fost de acord să primească drepturile în mod eșalonat.

De altfel, dacă reclamantul s-ar enumera printre persoanele care beneficiază în mod eșalonat de drepturile care fac obiectul acțiunii pendinte, atunci prezentul demers procesual ar deveni lipsit de interes.

Pentru considerentele ce preced, Curtea va admite apelul formulat de C. Națională de Căi Ferate CFR SA_Sucursala Centrul Regional de Exploatare, Întreținere și Reparații C., va schimba sentința în sensul că pe fond, va respinge acțiunea.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite apelul declarat de apelanta pârâtă C. NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE CFR SA - SUCURSALA CENTRUL REGIONAL DE EXPLOATARE, ÎNTREȚINERE ȘI REPARATII C. – C., ., D., împotriva sentinței civile nr.6299/08.10.2013, pronunțată de Tribunalul D., în dosar nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă U. T. A SINDICATELOR MIȘCARE- COMERCIAL- REGIONALA CF C. PT. CIUCA I., C. D., GUTUI V., M. M., B. A. – C., .-7, Jud. D., având ca obiect drepturi bănești .

Schimbă sentința în sensul că pe fond, respinge acțiunea.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 27 Februarie 2014.

Președinte,

I. V.

Judecător,

F. D.

Grefier,

N. D.

04.03.2014

Red.jud. Fl.D.

5 ex/AS

j.f.M.N.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 555/2014. Curtea de Apel CRAIOVA