Acţiune în răspundere patrimonială. Hotărâre din 14-10-2014, Curtea de Apel CRAIOVA

Hotărâre pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 14-10-2014 în dosarul nr. 12826/95/2011

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIE Nr. 1415/2014

Ședința publică de la 14 Octombrie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE: M. P.

Judecător: M. C.

Judecător: P. P.

Grefier: M. M.

x.x.x.

Pe rol, judecarea recursului declarat de petenta . SA FILIALA A C.N. "ROMARM" SA, împotriva sentinței civile nr. 1401/12.06.2014, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatul D. N., având ca obiect acțiune în răspundere patrimonială.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurenta petentă . SA FILIALA A C.N. "ROMARM" SA, reprezentată de consilier juridic V. D., și intimatul D. N., asistat de avocat B. L..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat că recursul a fost declarat și motivat în termenul prevăzut de lege, precum și faptul că, prin serviciul registratură, intimatul a depus întâmpinare (1 exemplar), după care,

Curtea, constatând că nu sunt excepții de invocat și cereri de formulat, a apreciat cauza în stare de soluționare și a acordat cuvântul asupra recursului.

Consilier juridic V. D., pentru recurenta petentă, a susținut oral motivele de recurs formulate în scris, solicitând admiterea recursului așa cum a fost formulat și modificarea sentinței atacate, în sensul admiterii acțiunii.

A arătat că nu solicită cheltuieli de judecată.

Avocat B. L., pentru intimat, a solicitat respingerea recursului pentru motivele expuse în întâmpinare. A depus concluzii scrise, practică judiciară și chitanță privind onorariul de avocat, solicitând să fie obligată petenta la plata cheltuielilor de judecată.

CURTEA

Asupra recursului de față;

Prin sentința recurată, Tribunalul Gorj a respins acțiunea formulată de reclamanta . SA Filială a CN ROMARM SA, cu sediul în Bumbești-J., ., județul Gorj în contradictoriu cu pârâtul D. N., cu domiciliul în Bumbești-J., ..70, județul Gorj.

A obligat reclamanta să plătească pârâtului suma de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

Pârâtul îndeplinea funcția de Director Comercial în cadrul . începând cu data de 01.02.2008.

La data de 20.10.2008, între reclamantă și . a fost încheiat un contract de vânzare - cumpărare act înregistrat cu nr.5579/20.10.2008, reclamanta având calitatea de vânzător.

Pentru bunurile prevăzute în contractul de vânzare-cumpărare, respectiv cuplaje electromagnetice, reclamanta urma să încaseze suma de 315.462,05 lei, reprezentând contravaloare marfă.

S-a întocmit o factură proformă, nr.1/15.10.2008, urmând ca plata să se facă cu filă CEC.

În ceea ce privește modalitatea de plată, în art. 5 din contract s-a prevăzut că produsele vor fi achitate cu filă CEC scadentă la maxim 30 de zile, certificată conform Legii asupra CEC-ului 59/1934, fila urmând a fi emisă la momentul ridicării produselor.

Deși produsele au fost livrate către cumpărător, . emis fila CEC . 303 nr._, care nu a fost însă garantată de bancă, așa cum prevăd dispozițiile art. 4 alin. 2 din Legea nr. 59/1934, astfel că s-a aflat în imposibilitatea de a încasa prețul pentru mărfurile vândute acesteia.

Ulterior, a fost formulată plângere penală împotriva . București, iar ca urmare a demersurilor făcute s-a concluzionat că aceasta se află sub incidența Legii 85/2006 privind procedura insolvenței.

În urma soluționării dosarului de faliment nr.49._ aflat pe rolul Tribunalului București, s-a constat că debitoarea . nu are bunuri, fiind insolvabilă.

În această situație, . SA FILIALA A CN ROMARM SA a fost pusă în imposibilitatea încasării creanței, urmând ca sumele să fie recuperate de la persoanele responsabile de crearea acestui prejudiciu.

În urma controlului efectuat de Curtea de Conturi a României, s-a constatat prin Decizia nr.333/04.03.2010 că prejudiciul creat societății ca urmare a faptului că acesta nu a fost recuperat de la ., este de 357.917,25 lei .

Ca urmare a raportului întocmit de C. Corp Control Intern din cadrul . și având în vedere Decizia nr.333/04.03.2010 s-a reținut în sarcina pârâtului suma de_,47 lei, sumă stabilită proporțional cu salariul net al reclamantului la data constatării pagubei.

Susținerea reclamantei, potrivit căreia pârâtul și-a încălcat sarcinile de serviciu prevăzute de fișa postului nu poate fi reținută din următoarele considerente:

Deși se menționează de către reclamantă, faptul că pârâtul nu a respectat sarcinile de serviciu cuprinse în fișa postului,din lecturarea fișei postului depusă la dosarul cauzei (fila 23) rezultă că aceasta este datată 22.04.2009, ulterior datei de 20.10.2008, data la care a fost încheiat contractul de vânzare cumpărare.

Ori, în această situație nu i se poate imputa pârâtului faptul că nu și-a îndeplinit obligațiile cuprinse în fișa postului, de vreme ce însăși reclamanta recunoaște, după demersul ale instanței, faptul că pârâtul nu i-a fost întocmită o fișă a postului pe anul 2008 (a se observa adresa nr._/12.11.2013 aflată la fila 81 din dosar). Cu toate acestea, reclamanta a susținut că atribuțiile pârâtului erau cele menționate în fișa postului și că vinovăția acestuia rezultă din neîndeplinirea sarcinilor prevăzute de dispozițiile art.6”Lucrări și Sarcini”, art.8 „Responsabilități ” și alte articole ce au legătură cu funcția deținută.

Instanța nu poate accepta însă un astfel de punct de vedere. Reclamanta avea obligația de a întocmi fișe ale postului pentru angajații săi, cărora nu le poate opune atribuții stabilite prin acte întocmite ulterior față de perioada în discuție.

Chiar și în situația în care pârâtul trebuia să îndeplinească în anul 2008 aceleași atribuții ca și în anul 2009, reclamanta susține că a încălcat atribuțiile menționate în art.6”Lucrări și Sarcini”, art.8 „Responsabilități ”, fără a menționa care anume punct de la aceste articole s-a încălcat. Instanța nu poate reține faptul că pârâta ar fi încălcat astfel de dispoziții, în situația în care prejudiciul a fost cauzat de acceptarea la plată a unei file CEC care nu a fost garantată la plată.

Pe de altă parte, reclamanta a arătat că fila de CEC a fost girată către CN ROMARM, fiind semnată de către Directorul General B. G. Lori și Directorul Economic Ș. A..

Este evident că Serviciul Financiar și de contabilitate trebuia să verifice documentele de plată, având personal calificat pentru a face acest lucru. A cere unei persoane cu studii tehnice să verifice dacă fila CEC este întocmită în conformitate cu dispozițiile din Legea nr. 59/1934 înseamnă de fapt a-i impune atribuții care nu sunt specifice pregătirii sale.

Acest aspect a fost reținut și în concluziile raportului de expertiză prin care se arată faptul că potrivit Regulamentului de organizare și funcționare al ., obligația de a verifica preventiv fila de CEC ii aparținea Serviciului Financiar din subordinea Directorului economic. Așa cum s-a mai arătat, ambele file CEC au fost semnate de Directorul Economic Ș. A..

Potrivit legislației în vigoare în domeniul financiar contabil și rigorile profesionale, impun obligativitatea verificării din punct de vedere al formei și conținutului, în prealabil, a documentelor însușite prin semnătură.

Pârâtul în calitate de directorul comercial nu avea potrivit Regulamentului de organizare și funcționare al . și a fișei postului, atribuții în verificarea instrumentelor de tip CEC

Potrivit art. 270 alin. 1 din Codul muncii, salariații răspund patrimonial, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele produse angajatorului din vina și în legătură cu munca lor.

În cazul de față, instanța nu a reținut că pârâta ar fi vinovată de prejudiciul suferit de reclamantă, astfel că dispozițiile art. 270 și 271 alin. 1 și 2 din Codul muncii nu sunt aplicabile; drept urmare, instanța a respins, ca neîntemeiată acțiunea formulată de . SA Filială a CN ROMARM SA.

În temeiul art. 274 Cod de procedură civilă, reclamanta a fost obligată să plătească pârâtului suma de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, sumă ce reprezintă onorariu de avocat.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta . SA FILIALA A C.N. "ROMARM" SA, pe care a criticat-o pentru netemeinicie și nelegalitate, susținând că instanța de fond nu a înțeles în ce constă vinovăția intimatului pârât în crearea prejudiciului.

În dezvoltarea motivelor de recurs, reclamanta arată că, pârâtul nu a respectat sarcinile de serviciu cuprinse în fișa postului și a încălcat atribuțiile menționate în art. 6 „Lucrări și sarcini”, art. 8 „Responsabilități”.

Vinovăția întregului personal din cadrul serviciului vânzări constă în faptul că, în ziua când acest compartiment a intrat în posesia filei CEC trebuia să o predea compartimentului financiar, care este specializat în aceste probleme, pentru a cere instituției de credit să confirme dacă există fondurile necesare efectuării plății ordonate prin CEC – ul emis, ce trebuia făcută înainte de plecarea mărfii din unitate către . contractului de vânzare cumpărare încheiat, și nu după trei zile, așa cum rezultă din adresa înaintată de serviciul vânzări către serviciul financiar.

Dezvoltând aceste motive de recurs reclamanta arată că, era de strictă necesitate predarea file CEC serviciului financiar spre certificare ( pentru a cere instituției de credit să confirme dacă există fondurile necesare efectuării plății ordonate prin fila CEC emisă) de către salariații serviciului vânzări, înainte de plecarea mărfii din unitatea vânzătoare.

Faptul că fila CEC a fost predată de serviciul vânzări după plecarea mărfii din unitate serviciului financiar, a condus la imposibilitatea verificării și a confirmării de către instituția de credit dacă există sau nu fondurile necesare efectuării plății, răspuns în raport de care se putea decide dacă marfa pleca sau nu din unitate.

Susține reclamanta că, pentru acest motiv al nepredării în timp util a filei CEC către serviciul financiar se fac vinovați salariații serviciului vânzări, de crearea prejudiciului în sumă de 357.917,25 lei, iar răspunderea fiecăruia fiind stabilită proporțional cu salariul net al fiecăruia avut la data stabilirii pagubei.

Recursul este fondat și va fi admis pentru următoarele considerente:

Reclamanta în calitate de angajator a solicitat obligarea pârâtului, angajat, la plata sumei de 129.300,25 lei, reprezentând parte din prejudiciul creat, în sumă de 357.917,25 lei, rezultat ca urmare a executării deficitare a contractului de vânzare cumpărare nr. 5579/20.10.2008, încheiat cu ..

Potrivit clauzelor înscrise la art. 5.1 din contractul de vânzare nr. 5579/2008, încheiat între reclamantă și . „plata mărfii se va efectua cu filă CEC certificată conform prevederilor Legii nr. 59/1934 cu modificările ulterioare.

Așa cum arată pârâtul prin întâmpinarea depusă la fila 33 în dosarul instanței de fond „În calitate de Director Comercial am semnat contractul în conformitate cu fișa postului.”.

În cauză reclamanta susține că pârâtul, care îndeplinea funcția de Director Comercial, se face vinovat de crearea prejudiciului deoarece anterior livrării efective a mărfii nu și-a îndeplini obligațiile de serviciu de a comunica fila CEC, întocmită de ., către compartimentul contabilitate, pentru a fi certificată conform prevederilor Legii nr. 59/1934 așa cum este prevăzut la pct. 5 din contractul de vânzare cumpărare nr. 5579/2008.

Raportul de expertiză efectuat în cauză a reținut că „Așa cum rezultă din registrul de poartă intrări-ieșiri, livrarea cuplajelor s-a efectuat în aceiași zi, cu factura fiscală nr._, înregistrată la registratura unității sub nr. 5594/20.10.2008, prin delegat B. N., cu autovehiculul cu nr. de înmatriculare_ .”

Reținând că „Pârâtul în calitate de director comercial nu avea potrivit Regulamentului de organizare și funcționare al UM SADU SA și a fișei postului, atribuții în verificarea instrumentelor de tip CEC”, instanța de fond a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantă.

Examinând sentința în raport de criticile formulate și actele depuse în dosar Curtea contată că, instanța de fond a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului, deoarece nu a administrat probe prin care să se stabilească dacă pârâtul avea obligația să comunice către serviciul contabilitate fila CEC, pentru a cere instituției de credit să confirme dacă există fondurile necesare efectuării plății, anterior livrării efective a mărfii.

Față de cele prezentate, în temeiul art. 312 alin. 5 Cod procedură civilă se va admite recursul se va casa sentința și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de fond.

În rejudecare, instanța de fond va administra probe, pentru a stabili dacă pârâtul, în calitate de director comercial, se face vinovat de producerea prejudiciului produs reclamantei prin neachitarea mărfii livrate de către ..

Prin probele ce se vor administra instanța de fond va stabili dacă, potrivit legislației aplicabile în cauză, a clauzelor înscrise în contractul de vânzare cumpărare nr. 5579/20.10.2008 și a Regulamentului de funcționare, pârâtul avea obligația să verifice dacă există fondurile necesare efectuării plății din fila CEC, emisă pentru marfa livrată.

Instanța de fond, în cazul în care va stabilii că, verificarea existenței fondurilor necesare plății aparține compartimentului contabilitate, va verifica dacă pârâtul avea obligația de a comunica fila CEC către acest compartiment, anterior livrări efective a mărfii sau după această dată.

Urmare a probelor administrate tribunalul va stabili dacă pârâtul se face vinovat de producere prejudiciului în patrimoniul reclamantei, și implicit atragerea răspunderii patrimoniale, a acestuia, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele produse angajatorului din vina și în legătură cu munca sa.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de petenta . SA FILIALA A C.N. "ROMARM" SA, împotriva sentinței civile nr. 1401/12.06.2014, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatul D. N., având ca obiect acțiune în răspundere patrimonială.

Casează sentința și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 14 Octombrie 2014.

Președinte,

M. P.

Judecător,

M. C.

Judecător,

P. P.

Grefier,

M. M.

Red.Jud.M.C.

Tehnored.M.M.

3ex./20.10.2014.

j.f.L.T.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Acţiune în răspundere patrimonială. Hotărâre din 14-10-2014, Curtea de Apel CRAIOVA