Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 5056/2014. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 5056/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 10-12-2014 în dosarul nr. 1861/54/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 5056/2014
Ședința publică de la 10 Decembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE - E. S.
Judecător - M. M.
Grefier - V. R.
****
Pe rol, fiind soluționarea contestației în anulare formulată de contestatoarea C. G. M., domiciliată în Filiași, ., ..1,., împotriva deciziei civile nr. 3555 din 29 septembrie 2014, pronunțată de Curtea de Apel C.- Secția I Civilă, în dosarul nr._/63/2013, în contradictoriu cu intimatul L. T. „D. F.”, cu sediul în Filiași, ., județul D..
La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părtile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefier, care a învederat că a fost atașat dosarul nr._/63/2013, al Curții de Appel C., în care s-a pronunțat decizia civilă nr.3555/2014, a cărei revizuire se solicită, iar prin motivele contestației, contestatoarea a solicitat și judecarea cauzei în lipsă, conform dispozițiilor prev. de art.411 alin.2 teza a 2-a Cod pr.civ., după care:
Instanța, constatând cauza în stare de soluționare, a trecut la deliberări.
CURTEA:
Asupra contestației în anulare de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.2393 din 23.04.2014, pronunțată de Tribunalul D., în dosarul nr._/63/2013, s-a respins acțiunea formulată de reclamanta C. G. M., în contradictoriu cu intimatul pârât L. T. „ D. F.”.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta C. G. M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin decizia civilă nr.3555 din 29 septembrie 2014, pronunțată de Curtea de Apel C., în dosarul nr._/63/2013, s-a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta C. G. M., împotriva sentinței civile nr.2393 din 23.04.2014, pronunțată de Tribunalul D., în contradictoriu cu intimatul pârât L. T. „ D. F.”.
Pentru a se pronunța astfel, Curtea a reținut următoarele:
Cuantumul salariului din decembrie 2009 a avut influență asupra drepturilor salariale ale personalului din învățământ în perioada 01.01._11, perioadă în care salariile personalului din învățământ s-au calculat în conformitate cu Legea nr. 330/2009, respectiv Legea nr. 285/2011.
În acest sens prin sentința civilă nr.9417 din 07 septembrie 2011, pronunțată în dosarul nr._/63/2010, rămasă irevocabilă, Tribunalul D. a admis în parte acțiunea precizată formulată de reclamanta C. G. M., în contradictoriu cu unitatea școlară pârâtă Grupul Școlar "D. F." Filiași, jud. D..
A fost obligată unitatea școlară pârâtă la reîncadrarea salarială a reclamantei, începând cu data de 01.01.2010 potrivit dispozițiile Legii nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice luând în considerare salariile de bază aferente lunii decembrie 2009 rezultate din aplicarea Legii nr. 221/2008 precum și să calculeze și să plătească reclamanților membri de sindicat diferențele dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite potrivit reîncadrării conform Legii nr. 330/2009, pentru perioada 01.01.2010 – 06.09.2011, diferențe ce vor fi reactualizate în raport de data fiecărei scadențe lunare la momentul plății efective.
Din considerentele sentinței menționate a rezultat că pentru a pronunța această soluție instanța de judecată a avut în vedere dispozițiile actelor normative, deciziile Curții Constituționale și ale ICCJ invocate de apelanta reclamantă în prezenta cauză.
Această sentință are autoritate de lucru judecat cu privire la problema de drept tranșată, pentru perioada 01.09.2011 – 06.09.2011.
Autoritatea de lucru judecat privește dispozitivul, precum și considerentele pe care aceasta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă.
Potrivit art.431 NCPC, efectele lucrului judecat constau în aceea că nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect.
Or, în cauza de față reclamanta a pretins pentru perioada 01.09.2011 – 06.09.2011, aceleași drepturi care au fost acordate prin sentința civilă nr.9417 din 07 septembrie 2011, pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._/63/2010, situație în care pentru această perioadă operează excepția autorității de lucru judecat, în conformitate cu prevederile art. 432 din noul Cod de procedură civilă.
Referitor la perioada ulterioară datei de 06.09.2011, până la zi, Curtea a constatat că pretențiile reclamantei sunt nefondate.
Instanța de fond a reținut în mod corect faptul că începând cu data de 13.05.2011 a intrat în vigoare Legea nr. 63/2011, care a reglementat un alt sistem de salarizare pentru personalul didactic și didactic auxiliar din învățământ.
Potrivit art. 1 alin. 1 din această lege „Începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la 31 decembrie 2011, personalul didactic și didactic auxiliar din învățământ beneficiază de drepturile de natură salarială stabilite în conformitate cu anexele la prezenta lege”.
În același timp prin art. 6 din acest act normativ s-a prevăzut că orice alte dispoziții contrare cu privire la stabilirea salariilor și a celorlalte drepturi de natură salarială se abrogă.
În aceste condiții, susținerea recurentei reclamante în sensul că drepturile salariale calculate cu aplicarea dispozițiilor Legii nr. 221/2008 i s-ar cuveni și după data de 13.05.2011 a fost nefondată, întrucât în acest mod s-a solicitat aplicarea ultraactivă a legii vechii pentru o perioadă ulterioară datei ieșirii ei din vigoare, ceea ce este inadmisibil, deoarece legea civilă se aplică numai pentru viitor, nu și pentru trecut.
În ceea ce privește decizia nr. 11/2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție prima instanță a reținut corect că nu are aplicabilitate în cauză, întrucât această decizie nu are în vedere perioada ulterioară intrării în vigoare a Legii nr. 63/2011 și nici nu interpretează dispozițiile acestei legi, ci ale celor anterioare.
Curtea a constatat de asemenea că nici dispozițiile Legii 118/2010 și considerentele Deciziei nr. 872/2010 a Curții Constituționale nu au relevanță în cauza de față, așa cum corect a reținut și instanța de fond, deoarece acestea nu vizează modalitatea de calcul a salariului, ci au în vedere aplicarea unei politici de reducere a cheltuielilor bugetare, prin reducerea temporară a salariilor în sistemul bugetar.
Jurisprudența CEDO invocată de recurentă nu are aplicabilitate în speța de față, deoarece așa cum s-a arătat anterior, câtă vreme dispoziția legală de care se prevalează reclamanta nu mai este în vigoare, în mod corect pentru perioada ulterioară datei de 13.05.2011, salarizarea acesteia s-a făcut în conformitate cu prevederile noii legi - Legea nr. 63/2011.
Nu s-a putut reține nici încălcarea dispozițiilor art. 1 din Protocolul 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, deoarece recurenta nu deține un „ bun” în sensul Convenției și nu poate pretinde nici cel puțin o „speranță legitimă”cu privire la drepturile salariale solicitate, reîncadrarea salarială fiind făcută cu respectarea legii în vigoare, politica salarială fiind atributul exclusiv al statului.
În privința hotărârilor judecătorești depuse de către recurenta reclamantă ca practică judiciară, Curtea a reținut, că acestea nu prezintă relevanță juridică în condițiile în care în legislația română precedentul judiciar nu constituie izvor de drept.
Pentru considerentele expuse, în baza art. 480 alin. 1 Cod procedură civilă, apelul a fost respins ca nefondat.
La data de 10.11.2014 ,intimata reclamantă C. G. M. a formulat contestație în anulare împotriva deciziei civile nr. 3555 din 29 septembrie 2014.
În motivarea contestației a arătat că la pronunțarea deciziei criticate, instanța de apel face trimitere la Legea nr. 63/2011, precum și la celelalte acte normative în materia salarizării în vigoare în anul 2011, iar instanța nu a avut în vedere dispozițiile Anexei 5 Capitolul 1, art. 11, alin 2 din Legea nr. 63/2011, sentințele pronunțate în cauză în baza Legii nr. 221/2008, precum și sentințele judecătorești privind drepturile salariale ale cadrelor didactice obținute pentru perioada ulterioară datei de 13 mai 2011.
În drept, a invocat dispozițiile art.503 Cod procedură civilă.
Contestația în anulare este nefondată și va fi respinsă pentru următoarele considerente:
În speță, contestatoarea a indicat drept temei legal al contestației în anulare dispozițiile art. 503 din Noul Cod de Procedură Civilă.
Potrivit art. 503 NCPC
(1). Hotărârile definitive pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat și nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata.
(2) Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când:
1. hotărârea dată în recurs a fost pronunțată de o instanță necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanței și, deși se invocase excepția corespunzătoare, instanța de recurs a omis să se pronunțe asupra acesteia;
2. dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale;
3. instanța de recurs, respingând recursul sau admițându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen;
4. instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unuia dintre recursurile declarate în cauză.
Alineatul 3 al aceluiași articol prevede că „ Dispozițiile alin. (2) pct. 1, 2 și 4 se aplică în mod corespunzător hotărârilor instanțelor de apel care, potrivit legii, nu pot fi atacate cu recurs”.
Prin urmare, în afara acestor motive expres prevăzute de lege, părțile nu pot solicita anularea hotărârilor judecătorești definitive pentru motive de fond și care ar presupune reluarea judecății și stabilirea unei alte situații de fapt sau de drept, întrucât aceasta ar conduce la încălcarea principiului securității raporturilor juridice și a autorității de lucru judecat de care se bucură hotărârile judecătorești definitive.
Acest principiu trebuie respectat chiar în ipoteza în care partea nemulțumită ar susține că s-au săvârșit erori de judecată și ar pune în discuție legalitatea unei hotărâri, practica instanței europene de contencios al drepturilor omului afirmând constant că unul din elementele fundamentale ale supremației dreptului este principiul siguranței raporturilor juridice, potrivit căruia soluția definitivă pronunțată de instanțe la orice controversă nu trebuie să mai fie rejudecată ( Hotărârea din 8 nov. 2007 în cauza R. c. României), iar anularea unei hotărâri judecătorești definitive nu poate fi justificată numai pe pretinsa apreciere injustă a probelor de către instanța care a statuat în ultimă instanță ( Hotărârea din 15 nov. 2007 în cauza Belasin c. României).
În cauza P. contra României, Hotărârea din 27 ian. 2009, Curtea a reținut că respectarea dreptului la un proces echitabil și a principiului securității raporturilor juridice impune ca nicio parte să nu poată solicita desființarea unei decizii definitive și executorii într-o cale extraordinară de atac cu singurul scop de a obține reexaminarea cauzei și o nouă hotărâre cu privire la același litigiu.
În speță, contestatoarea a invocat faptul că la pronunțarea deciziei criticate, instanța de apel face trimitere la Legea nr. 63/2011, precum și la celelalte acte normative în materia salarizării în vigoare în anul 2011, iar instanța nu a avut în vedere dispozițiile Anexei 5 Capitolul 1, art. 11, alin 2 din Legea nr. 63/2011, sentințele pronunțate în cauză în baza Legii nr. 221/2008, precum și sentințele judecătorești privind drepturile salariale ale cadrelor didactice obținute pentru perioada ulterioară datei de 13 mai 2011.
Aceste motive invocate de contestatoare nu se circumscriu nici uneia dintre situațiile prevăzute de art. 503 Noul Cod de Procedură Civilă.
Contestația în anulare reprezintă calea extraordinară de atac, prin intermediul căreia aceeași instanță își poate retracta propria hotărâre, iar nu o cale de cenzură judiciară.
Aceasta nu poate fi exercitată decât în cazurile strict prevăzute de lege dispozițiile art. 503 Cod. procedură civilă, nefiind posibilă repunerea în discuție a unor probleme de fond ori a unor motive care au fost rezolvate de instanță.
Criticile formulate de contestatoare vizează aspecte de fond, respectiv aspecte ce țin de modalitatea de interpretare a probatoriilor și de aplicare a legii, prin care contestatoarea tinde la modificarea deciziei pronunțată de instanța de apel, solicitând reanalizarea aspectelor legate de fondul litigiului și care au format obiectul judecății în apel, urmărind rejudecarea apelului, ceea ce este inadmisibil față de dispozițiile art.483 alin. 2 teza a II a Noul Cod de Procedură Civilă.
Promovarea unei căi extraordinare de atac împotriva unei hotărâri definitive trebuie să se încadreze în dispozițiile restrictive ale legii pentru a nu se aduce atingere principiului securității raporturilor juridice și autorității de lucru judecat
Această concluzie se desprinde și din jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului, potrivit căreia dreptul la o judecată echitabilă în fața unei instanțe, garantat de art. 6 § 1 din Convenție, trebuie interpretat în lumina părții introductive a Convenției care enunță supremația dreptului ca element al patrimoniului comun al statelor contractante ( cauza Belasin c. României, cererea nr._/04, Hotărârea din 15.02.2008).
Unul din elementele fundamentale ale supremației dreptului este principiul siguranței raporturilor juridice, potrivit căruia soluția definitivă pronunțată de instanțe nu trebuie să fie rejudecată (cauza Brumărescu împotriva României - hotărârea din 30.09.1999).
În virtutea acestui principiu, nici o parte nu este autorizată să solicite controlul unei hotărâri definitive și executorii numai cu scopul de a obține reexaminarea cauzei.
Față de considerentele expuse, Curtea constată că prezenta contestația în anulare este nefondată și urmează a fi respinsă .
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea C. G. M., domiciliată în Filiași, ., ..1,., împotriva deciziei civile nr. 3555 din 29 septembrie 2014, pronunțată de Curtea de Apel C.- Secția I Civilă, în dosarul nr._/63/2013, în contradictoriu cu intimatul L. T. „D. F.”, cu sediul în Filiași, ., județul D..
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 10 Decembrie 2014.
Președinte, E. S. | Judecător, M. M. | |
Grefier, V. R. |
Red. jud. E. S.
4 ex-15.12.2015
Jud. apel-M. P.-P.
C. S.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... → |
|---|
