Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 5378/2014. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 5378/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 27-05-2014 în dosarul nr. 6177/95/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 2169/2014
Ședința publică de la 27 Mai 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE O. C. G.
Judecător M. P.
Grefier D. S. O.
x.x.x.x.x
Pe rol, judecarea apelului declarat de pârâtul C. L. ȚÎNȚĂRENI, cu sediul în ., împotriva sentinței civile nr. 5378/19.12.2013, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosar nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă C. A. D., cu domiciliul în comuna Țînțăreni, . și intimații pârâți ȘCOALA G. ȚÎNȚĂRENI, cu sediul în Țînțăreni, județul Gorj și P. C. ȚÎNȚĂRENI, cu sediul în ., având ca obiect „drepturi bănești”.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se că apelul a fost declarat și motivat în termenul legal, iar părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă, după care, nemaifiind alte cereri de formulat ori excepții de ridicat, Curtea în baza art. 482 raportat la art. 244 NCPC și respectiv art. 394 NCPC, constată terminată cercetarea judecătorească în apel, declară închise dezbaterile și reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Asupra apelului civil de față:
Prin sentința civilă nr. 5378/19.12.2013, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosar nr._, s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului C. L. Țînțăreni, invocată de acest pârât.
S-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta C. A. D., în contradictoriu cu pârâții Școala G. Țînțăreni, județul Gorj si C. L. Țînțăreni, județul Gorj.
A fost obligată pârâta Școala G. Țînțăreni să calculeze și să plătească reclamantei diferența dintre indemnizația aferentă concediului de odihnă corespunzător anului școlar 2009-2010 și efectuat de reclamantă în perioada 01.07._10, fără diminuarea prevăzută de Legea nr.118/2010 și indemnizația efectiv încasată pentru concediul de odihnă efectuat în perioada menționată.
A fost obligat pârâtul C. L. Țînțăreni la alocarea fondurilor necesare plății acestor drepturi salariale.
S-a respins acțiunea cu privire la pretențiile reclamantei pentru perioada 03.07._10, ca neîntemeiată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
În conformitate cu prevederile art.248 alin.1 din noul Cod de procedură civilă, instanța s-a pronunțat mai întâi asupra excepțiilor de procedură sau de fond, care fac de prisos, în tot sau în parte, administrarea probelor sau, după caz, cercetarea în fond a pricinii.
În consecință, a analizat cu precădere excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului C. L. Țînțăreni:
In speță, reclamanta, în calitate de cadru didactic, a chemat în judecată pârâții Școala G. Țînțăreni si C. L. Țînțăreni, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea unității școlare pârâte la calculul si plata diferenței dintre indemnizației de concediu aferentă anului școlar 2009/2010 fără aplicarea diminuării prevăzută de Legea nr.118/2010 și cea efectiv încasată pentru concediul de odihnă aferent anului școlar 2009/2010, precum si obligarea Consiliului L. Țînțăreni la asigurarea finanțării pentru plata sumei solicitate.
Calitatea procesuală a părților este una din condițiile de admisibilitate a acțiunii, iar calitatea procesuală pasivă presupune identitatea dintre persoana chemată în judecată și debitorul obligației a cărei îndeplinire se cere în cauza dedusă judecății.
În baza art.13 din O.U.G. nr.32/2001, începând cu anul 2001 finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale. Această dispoziție legală a fost reiterată și în H.G. nr.538/2001 privind aprobarea Normelor metodologice pentru finanțarea învățământului preuniversitar de stat.
De asemenea, potrivit art.16 din H.G. nr. 2192/30.11.2004 privind Normele metodologice pentru finanțarea și administrarea unităților de învățământ preuniversitar de stat, finanțarea acestor unități se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale în a căror rază acestea își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, potrivit legii.
Totodată, art.167 alin.1 din Legea nr. 84/1995 prevede că unitățile de învățământ preuniversitar de stat funcționează ca unități finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale pe a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, potrivit legii.
În conformitate cu disp. art.23 alin.1 din Legea nr.215/2001, republicată și reactualizată, autoritățile administrației publice prin care se realizează autonomia locală în comune, orașe și municipii sunt consiliile locale, comunale, orășenești și municipale, ca autorități deliberative, și primarii, ca autorități executive, și, în baza art.36 alin.1 din Legea nr.215/2001, consiliul local are inițiativă și hotărăște, în condițiile legii, în toate problemele de interes local, cu excepția celor care sunt date prin lege în competența altor autorități ale administrației publice locale sau centrale, iar potrivit alin. 4 lit. a al aceluiași articol, în exercitarea atribuțiilor prevăzute la alin.2 lit.b, consiliul local aprobă, la propunerea primarului, bugetul local, virările de credite, modul de utilizare a rezervei bugetare și contul de încheiere a exercițiului bugetar.
Prin Legea educației naționale nr.1/2011, începând cu data intrării în vigoare a acestei legi, respectiv 09.02.2011, s-a abrogat Legea 84/1995 .
Conform prevederilor art.104 alin.2 din Legea educației naționale nr.1/2011, finanțarea de bază se asigură din bugetul de stat, din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată și alte venituri ale bugetului de stat, prin bugetele locale.
Așadar, consiliul local este cel în măsura să aloce sumele necesare plății drepturilor salariale ale personalului din învățământ, deci excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Consiliului L. Țînțăreni este neîntemeiată, urmând a fi respinsă.
Pe fondul cauzei, instanța a reținut că reclamanta este profesor la Școala G. Țînțăreni din data de 01.09.1993, iar pentru anul școlar 2009-2010 a beneficiat de concediu de odihnă în perioada 01.07._10(adresa nr.2318/21.11.2013-fila 28 din dosar).
Cuantumul indemnizației pentru concediul de odihnă aferent anului 2009-2010, primită la data de 10 iulie 2010, a fost diminuat cu 25%, aspect menționat în adresa nr.2488/18.12.2013 emisă de unitatea școlară pârâtă (fila 40 din dosar).
În conformitate cu prevederile art.103 lit.a din Legea 128/1997, cadrele didactice au dreptul la „concediul anual cu plata, în perioada vacantelor școlare, respectiv universitare, cu o durata de cel puțin 62 de zile, exclusiv duminicile și sărbătorile legale.,,
Potrivit dispozițiilor art. 150 din Codul Muncii republicat (fostul art.145 din Codul muncii):
„(1) Pentru perioada concediului de odihna salariatul beneficiază de o indemnizație de concediu, care nu poate fi mai mica decât salariul de baza, indemnizațiile si sporurile cu caracter permanent cuvenite pentru perioada respectivă, prevăzute in contractul individual de muncă.
(2) Indemnizația de concediu de odihnă reprezintă media zilnica a drepturilor salariale prevăzute la alin.(1) din ultimele 3 luni anterioare celei in care este efectuat concediul, multiplicata cu numărul de zile de concediu.
(3) Indemnizația de concediu de odihna se plătește de către angajator cu cel puțin 5 zile lucrătoare înainte de plecarea în concediu.”
Potrivit art. 1 alin. (2) din Codul muncii republicat, acest act normativ se aplică și raporturilor de muncă reglementate prin legi speciale, numai în măsura în care acestea nu conțin dispoziții specifice derogatorii.
Totodată, art. 278 alin. (1) din Codul muncii republicat [fost art. 295 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii] prevede că dispozițiile acestui cod se întregesc cu celelalte dispoziții cuprinse în legislația muncii și, în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de muncă prevăzute de prezentul cod, cu dispozițiile legislației civile.
În perioada aflată în discuție (anul școlar 2009-2010) dreptul la concediu de odihnă al personalului didactic și didactic auxiliar din învățământul preuniversitar de stat a fost reglementat de art. 103 din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările și completările ulterioare.
Art. 17 teza I din Hotărârea Guvernului nr. 250/1992, republicată, cu modificările ulterioare, prevede că modul de efectuare a concediului de odihnă cuvenit personalului didactic se va stabili de Ministerul Învățământului.
Ca atare, Ministrul Educației Naționale a emis Ordinul nr.3.251/1998 prin care au fost aprobate Normele metodologice privind efectuarea concediului de odihnă al personalului didactic din învățământ, emise în aplicarea art. 103 din Legea nr. 128/1997, cu modificările și completările ulterioare, și a Hotărârii Guvernului nr. 250/1992, republicată, cu modificările ulterioare.
În cauză sunt aplicabile actele normative cu caracter special, mai precis art.103 din Legea nr.128/1997, cu modificările și completările ulterioare, art. 7 din Hotărârea Guvernului nr. 250/1992, republicată, cu modificările ulterioare, și pct. 21-26 din Normele metodologice privind efectuarea concediului de odihnă al personalului didactic din învățământ, emise în aplicarea art. 103 din Legea nr. 128/1997 și a Hotărârii Guvernului nr.250/1992, republicată, aprobate prin Ordinul Ministrului Educației Naționale nr. 3.251/1998.
Potrivit art.103 din Legea nr.128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările și completările ulterioare: "Cadrele didactice beneficiază de dreptul la concediu astfel: concediul anual cu plata, în perioada vacanțelor școlare, respectiv universitare, cu o durată de cel puțin 62 de zile, exclusiv duminicile și sărbătorile legale; în cazuri bine justificate, conducerea instituției de învățământ poate întrerupe concediul legal, persoanele în cauză urmând a fi remunerate pentru munca depusă; normele metodologice referitoare la efectuarea concediului legal vor fi elaborate de Ministerul Învățământului împreună cu sindicatele recunoscute pe plan național";
In conformitate cu art. 7 din Hotărârea Guvernului nr. 250/1992 privind concediul de odihnă și alte concedii ale salariaților din administrația publică, din regiile autonome cu specific deosebit și din unitățile bugetare, republicată, cu modificările ulterioare:
,,(1) Pe durata concediului de odihnă, salariații au dreptul la o indemnizație calculată în raport cu numărul de zile de concediu înmulțite cu media zilnică a salariului de bază, sporului de vechime și, după caz, indemnizației pentru funcția de conducere, luate împreună, corespunzătoare fiecărei luni calendaristice în care se efectuează zilele de concediu de odihnă.
(2) Media zilnică a veniturilor prevăzute la alin. (1) se stabilește în raport cu numărul zilelor lucrătoare din fiecare lună în care se efectuează zilele de concediu.
(3) Pentru salariații încadrați cu fracțiuni de normă, indemnizația de concediu de odihnă se calculează avându-se în vedere veniturile prevăzute la alin. (1), cuvenite pentru fracțiunea sau fracțiunile de normă care se iau în calcul.
(4) Prevederile alin. (1)-(3) se aplică și în cazul efectuării concediului restant din anul 1991.
(5) Indemnizația de concediu de odihnă se plătește cu cel puțin 5 zile înaintea plecării în concediu.";
Normele metodologice privind efectuarea concediului de odihnă al personalului didactic din învățământ, emise în aplicarea art. 103 din Legea nr. 128/1997 și a Hotărârii Guvernului nr. 250/1992, republicată, aprobate prin Ordinul ministrului educației naționale nr. 3.251/1998, stabilesc următoarele:
pct.21- ,,Pe durata concediului de odihnă, cadrele didactice au dreptul la o indemnizație, calculată în raport cu numărul zilelor de concediu înmulțite cu media zilnică a salariului de bază, a sporului de vechime și, după caz, a indemnizației pentru funcția de conducere, luate împreună, corespunzătoare fiecărei luni calendaristice în care se efectuează zilele de concediu; în cazul în care concediul de odihnă se efectuează în cursul a două luni consecutive, media veniturilor se calculează distinct pentru fiecare lună în parte.";
pct. 22 - "Media zilnică a veniturilor se stabilește în raport cu numărul zilelor lucrătoare din fiecare lună în care se efectuează zilele de concediu de odihnă.";
- pct. 23 - "În calculul indemnizației concediului de odihnă acordat personalului didactic se iau în considerare și sporurile care fac parte din salariul de bază, conform Legii nr. 128/1997.";
- pct. 24 - "Orice convenție prin care se renunță, în totalitate sau în parte, la dreptul la concediul de odihnă este interzisă.";
- pct. 25 - "Pentru cei încadrați cu fracțiuni de normă, indemnizația de concediu se calculează avându-se în vedere veniturile prevăzute la pct. 21-23, cuvenite pentru fracțiunea de normă sau fracțiunile de normă care se iau în calcul.";
- pct. 26: - "Indemnizația de concediu de odihnă se plătește cu cel puțin 5 zile înaintea plecării în concediu."
La data de 3 iulie 2010 a intrat în vigoare Legea nr.118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, cu modificările și completările ulterioare, care, în art. 1, prevede următoarele:
" (1) Cuantumul brut al salariilor/soldelor/indemnizațiilor lunare de încadrare, inclusiv sporuri, indemnizații și alte drepturi salariale, precum și alte drepturi în lei sau în valută, stabilite în conformitate cu prevederile Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, se diminuează cu 25%.
(2) În situația în care din aplicarea prevederilor alin. (1) rezultă o valoare mai mică decât valoarea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, suma care se acordă este de 600 lei."
Algoritmul de calcul al indemnizației cuvenite personalului didactic și didactic auxiliar din învățământul preuniversitar de stat pentru concediul de odihnă este diferit de cel stabilit prin art. 150 (fostul art. 145) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, pentru celelalte categorii de salariați, în cazul cărora se are în vedere media zilnică a salariilor de bază, indemnizațiilor și sporurilor cu caracter permanent din ultimele 3 luni anterioare celei în care se efectuează concediul.
Or, în baza prevederilor pct.21 din Normele metodologice privind efectuarea concediului de odihnă al personalului didactic din învățământ, emise în aplicarea art. 103 din Legea nr. 128/1997 și a Hotărârii Guvernului nr. 250/1992, republicată, aprobate prin Ordinul ministrului educației naționale nr. 3.251/1998, indemnizația de concediu cuvenită personalului didactic se calculează în raport cu numărul zilelor de concediu înmulțite cu media zilnică a salariului de bază, a sporului de vechime și, după caz, a indemnizației pentru funcția de conducere, luate împreună, corespunzătoare fiecărei luni calendaristice în care se efectuează zilele de concediu.
Din interpretarea prevederii normative anterior citate rezultă faptul că indemnizația de concediu de odihnă cuvenită personalului didactic devine scadentă zi cu zi, pe măsură ce concediul este efectuat, și se calculează prin raportare tot la media veniturilor, zi cu zi, din perioada în care concediul se efectuează.
Având în vedere modalitatea de calcul al indemnizației de concediu de odihnă pentru personalul didactic anterior prezentată, dar și principiul neretroactivității legii, reducerea cu 25% statuată prin art. 1 din Legea nr. 118/2010, cu modificările și completările ulterioare, este aplicabilă și indemnizației aflate în discuție, însă doar de la data intrării în vigoare a acestui act normativ (3 iulie 2010).
Chiar dacă art.1 din Legea nr. 118/2010, cu modificările și completările ulterioare, nu conține o referire expresă la indemnizația de concediu de odihnă a personalului din învățământ, aceasta este strâns legată prin modul de calcul de drepturile salariale cuvenite pentru fiecare lună calendaristică în care se efectuează concediul de odihnă, drepturi salariale pentru care diminuarea de 25% se aplică în mod indiscutabil.
Pe de altă parte, pct. 26 din Normele metodologice privind efectuarea concediului de odihnă al personalului didactic din învățământ, emise în aplicarea art. 103 din Legea nr. 128/1997 și a Hotărârii Guvernului nr. 250/1992, republicată, aprobate prin Ordinul ministrului educației naționale nr. 3.251/1998, prevede faptul că indemnizația de concediu de odihnă se plătește cu cel puțin 5 zile înaintea plecării în concediu.
Această dispoziție normativă nu poate influența aplicarea criteriilor pe baza cărora se stabilește cuantumul indemnizației de concediu de odihnă. Ea reglementează doar plata în avans a acestor drepturi bănești, fiind vorba despre un beneficiu al legii conferit salariaților din învățământ.
Ca atare, indemnizația de concediu de odihnă se acordă pentru perioada în care acesta se efectuează, iar nu pentru perioada în care s-a prestat activitate și s-a primit salariu.
Aceasta a fost și opinia Înaltei Curți de Casație și Justiție exprimată în Decizia nr.20/2011 pronunțată în soluționarea recursului iî interesul legii, obligatorie pentru instanțele judecătorești, potrivit art. 330 ind.7 Cod de procedură civilă, conform căreia dispozițiile art. 1 din Legea nr. 118/2010 privind unele masuri necesare in vederea restabilirii echilibrului bugetar, cu modificările si completările ulterioare, raportat la art. 150 (fostul art. 145) din Codul muncii, art. 103 lit. a) din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările ulterioare, si art. 7 din Hotărârea Guvernului nr. 250/1992 privind concediul de odihna si alte concedii ale salariaților din administrația publica, din regiile autonome cu specific deosebit si din unitățile bugetare, republicata, sunt incidente cererilor formulate de personalul didactic si didactic auxiliar din învățământul preuniversitar de stat ce au ca obiect acordarea indemnizației de concediu de odihna aferente anului școlar 2009-2010, după . Legii nr. 118/2010, respectiv 3 iulie 2010.″
In ceea ce privește susținerea reclamantei privind încălcarea art.1 din Protocolul nr.1 la Convenție, instanța a reținut că prin aplicarea art.1 din Legea nr. 118/2010, cu modificările și completările ulterioare, nu se realizează încălcarea dreptului de proprietate, prevăzut de art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
La data adoptării Legii nr.118/2010, cu modificările și completările ulterioare, reclamanta nu era beneficiara unui drept de proprietate asupra unui "bun", în sensul Convenției, adică a unui drept de proprietate asupra indemnizației de concediu într-un cuantum nediminuat pentru zilele de concediu efectuate după momentul intrării în vigoare a legii.
In decizia in interesul legii mai sus menționata Înalta Curte de Casație si Justiție a analizat si compatibilitatea prevederilor legale ce au diminuat cuantumul indemnizației de concediu cu prevederile art.1 din Protocolul nr.1 la Convenție și a stabilit că în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului nu s-a identificat vreo cauză în care instanța europeană să fi stabilit că "salariul" pentru o perioadă viitoare (prin asimilare, și indemnizația de concediu) reprezintă un "bun", iar, pe de altă parte, Legea nr. 118/2010, cu modificările și completările ulterioare, are aplicabilitate doar pentru viitor, respectiv doar în privința salariilor la care vor avea dreptul categoriile de salariați vizați de acest act normativ după data de 3 iulie 2010 și care vor deveni exigibile după această dată, știut fiind faptul că drepturile salariale devin scadente zi cu zi pe măsura prestării muncii în favoarea angajatorului.
De asemenea, a mai menționat că în Hotărârea din 19 aprilie 2007, pronunțată în Cauza Vilho Eskelinen contra Finlandei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat următoarele:
"Convenția nu conferă dreptul de a continua să primești un salariu într-un anume cuantum (...).
În Hotărârea din 8 noiembrie 2005, pronunțată în Cauza Kechko contra Ucrainei, s-a precizat faptul că: "(...) este la latitudinea statului să determine ce sume vor fi plătite angajaților săi din bugetul de stat. Statul poate introduce, suspenda sau anula plata unor asemenea sporuri, făcând modificările legislative necesare.." (paragraful 23 din hotărâre).
Totodată, s-a reținut că politica salarială a personalului bugetar este atributul exclusiv al statului, cuantumul drepturilor de natură salarială fiind indisolubil legat de nivelul resurselor bugetului din care acestea se achită, iar statul, prin legislativul său, dispune de o largă latitudine, prin prisma Convenției, de a stabili politica economică și socială a țării (Hotărârea din 21 februarie 1986, pronunțată în Cauza James și alții împotriva Marii Britanii).
De asemenea, "speranța legitimă", a fost reținută de aceeași Curte europeană ca reprezentând un "bun", în sensul primei reguli a art.1 din Protocolul nr.1 la Convenție, în special atunci când în favoarea particularilor a fost recunoscut printr-o hotărâre judecătorească dreptul la o creanță suficient de bine determinată împotriva statului pentru a fi exigibilă (Hotărârea din 15 iunie 2010, pronunțată în Cauza M. contra României) sau atunci când, din cauza frecventelor modificări legislative, în special prin intervenția Guvernului prin ordonanțe succesive, s-a căutat să se contracareze măsurile legislative dispuse de Parlament cu privire la anumite politici ale statului (în acest sens, a se vedea și: Hotărârea nr. 7 din 21 iulie 2005, pronunțată în Cauza S. și alții împotriva României; Hotărârea din 1 decembrie 2005, pronunțată în Cauza P. împotriva României; Hotărârea din 20 iulie 2006, pronunțată în Cauza R. împotriva României).
Ca atare, prin măsurile dispuse prin art.1 din Legea nr. 118/2010, cu modificările și completările ulterioare, nu s-a adus atingere vreunui principiu fundamental consacrat prin Convenție (cum sunt nediscriminarea sau preeminența dreptului) si că, în raport cu modul de constituire a indemnizației de concediu, nu se poate aprecia că reclamanta a deținut un "bun", în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția europeană a drepturilor omului, cu privire la o indemnizație de concediu într-un cuantum nediminuat. De asemenea, măsura legislativă criticată s-a aplicat în mod nediscriminatoriu, în sensul că reducerea de 25% este incidentă tuturor categoriilor de personal bugetar în același cuantum și mod.
Prin urmare, reclamanta era îndreptățită la plata indemnizației de concediu, fără diminuarea prevăzută de Legea nr.118/2010, doar pentru concediul efectuat anterior datei intrării in vigoare a Legii nr.118/2010(03.07.2010).
In consecință, s-a admis în parte acțiunea, s-a obligat pârâta Școala G. Țînțăreni să calculeze și să plătească reclamantei diferența dintre indemnizația pentru concediul de odihnă aferent anului școlar 2009-2010, efectuat de către reclamantă în perioada 01.07._10, fără diminuarea prevăzută de Legea nr.118/2010, și indemnizația de concediu primită pentru aceeași perioada. S-a obligat pârâtul C. L. Țînțăreni la alocarea fondurilor necesare plății acestor drepturi salariale. S-a respins acțiunea cu privire la pretențiile reclamantei pentru perioada 03.07._10, ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul C. L. ȚÎNȚĂRENI, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea apelului, a arătat că în registrul de procese verbale ale Consiliului de Administrație nu există discutarea cererilor de concediu pentru anul școlar 2009-2010 depuse de cadrele didactice și nici decizia conducerii instituției de învățământ pentru programarea concediului de odihnă aferent anului școlar 2009-2010, deci nu reiese din nici un document data plecării în concediu.
De asemenea, susține că răspunzători pentru nealocarea acestor drepturi cuvenite cadrelor didactice sunt directorii de școli carte nu au cunoscut legislația, nu au aplicat-o la momentul oportun și nu au emis o decizie cu planificarea concediului de odihnă.
C. L. nu este parte implicată în proces, deoarece statele de plată sunt întocmite conform legislației în vigoare de către conducerea școlii și nu a existat până în prezent refuz de viză de Control preventiv sau refuzul primarului de a acorda aceste sume ;
Referitor la plata cu 10 zile înainte a Concediului de odihnă, arată că la C. local Țânțăreni nu există cereri sau alte adrese prin care să se solicite concediul de odihnă în acea perioadă ;
Intimatul C. L. Tînțăreni nu putea să prevadă în bugetul pe anul_, fondurile necesare cuvenite conform Legii nr.118/2010, deoarece nu știa valoarea fiecărei hotărâri judecătorești în parte.
Având în vedere art.1 alin (1) al Legii 118/2010 „Cuantumul brut al salariilor /soldelor/indemnizațiilor lunare de încadrare,inclusiv sporuri, indemnizații și alte drepturi salariale (concediul de odihnă), precum și alte drepturi în lei sau în valută stabilite în conformitate cu prevederile Legii cadru nr.330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și ale Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, se diminuează cu 25% .
Având în vedere că acțiunea a fost formulată după . Noului Cod de procedură civilă, în raport de dispozițiile art. 457 din Noul Cod de procedură civilă ce instituie principiul legalității căilor de atac, precum și de împrejurarea că hotărârea pronunțată de tribunal este, conform art. 466 alin.1 din Noul Cod de procedură civilă, supusă apelului, potrivit dispozițiilor art. 22 alin. 4 din Noul Cod proc. civ., prin încheierea din 02.04.2014 a fost recalificată drept apel calea de atac promovată în cauză.
Curtea, analizând sentința prin prisma criticilor invocate în apel, a apărărilor formulate, a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, constată că apelul este nefondat și îl va respinge pentru următoarele considerente:
Se reține că problema de drept legată de modul de calcul al indemnizației pentru concediul de odihnă aferent anului școlar 2009-2010 și de modul cum se aplică reducerea de 25% prevăzută de art.1 alin.1 din Legea nr.118/2010 a fost tranșată prin decizia RIL nr. 20/2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în cadrul soluționării recursului în interesul legii și publicată în Monitorul Oficial Partea I nr. 822/21.11.2011.
Prin această decizia s-a stabilit că „dispozițiile art. 1 din Legea nr. 118/2010, privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 158 (fostul art. 145 din Codul Muncii), art. 103 lit.”a” din Legea nr. 128/1997 privind statutul personalului didactic, cu modificările ulterioare și art. 7 din HG nr. 250/1992 privind concediul de odihnă și alte concedii ale salariaților din administrația publică din regiile autonome cu specific deosebit și din unitățile bugetare, republicată, sunt incidente cererilor formulate de personalul didactic și didactic auxiliar din învățământ preuniversitar de stat ce au ca obiect acordarea indemnizației de concediu de odihnă aferent anului școlar 2009-2010, după . Legii nr. 118/2010, respectiv 03 iulie 2010.”
Prin urmare, întrucât de la . Legii nr.118/2010, cu modificările și completările ulterioare, cuantumul brut al salariului a fost afectat de o reducere de 25%, în același mod și indemnizația de concediu cuvenită personalului didactic și didactic auxiliar din învățământul preuniversitar de stat pentru concediul efectuat după această dată (03 iulie 2010), va putea fi diminuată proporțional ca urmare a faptului că se calculează în raport cu media zilnică a veniturilor din fiecare lună în care se efectuează concediul.
Având în vedere aceste aspecte și, în raport de art. 3307 Cod procedură civilă, potrivit căruia „dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe”, de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I, Curtea constată că reclamanta era îndreptățită la plata indemnizației CO nediminuate cu 25% numai pentru zilele de 1 și 2 iulie 2010, astfel că, în mod corect, prima instanță a obligat unitatea școlară să plătească reclamantei drepturile bănești reprezentând diminuarea de 25% a indemnizației de concediu de odihnă doar pentru cele două zile ( 01.07 și 02.027.2010).
Sub acest aspect, Curtea reține că reclamanta este îndreptățită la această indemnizație, întrucât a intrat în concediu de odihnă anterior datei de 03.07.2010, astfel cum rezultă din adeverința eliberată de Școala G. Tînțăreni .
Este neîntemeiată, așadar, critica apelantului conform căreia din niciunul din documentele prezentate nu rezultă data plecării reclamantei în concediu de odihnă, în condițiile în care această dată a fost atestată de unitatea școlară prin adeverința înaintată instanței, depunerea acestui înscris făcând inutilă cercetarea procesului-verbal al CA al școlii sau decizia conducerii instituției de învățământ cu privire la programarea cadrelor didactice la efectuarea concediului de odihnă în anul școlar 2009-2010.
Referitor la critica apelantului conform căreia nu trebuia să fie parte implicată în proces, întrucât ștatele de plată se întocmesc de către conducerea școlii, Curtea constată că obligația principală de plată a drepturilor bănești solicitate a fost stabilită în sarcina unității școlare, pârâtul C. L. Țînțăreni fiind obligat numai la alocarea sumelor necesare plății respectivelor drepturi, obligație stabilită în considerarea atribuțiilor ce-i revin în finanțarea unităților de învățământ preuniversitar.
În acest sens, Curtea reține că, potrivit OG nr.32/2001, în vigoarea pe perioada pe care se solicită drepturile bănești în litigiu, învățământul preuniversitar se finanțează din bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale, iar repartizarea fondurilor se realizează în baza hotărârii consiliului local conform dispozițiilor art. 167 alin. 1 din Legea nr. 84/1995 și art. 38 lit.”n” din Legea nr. 215/2001.
Având în vedere normele metodologice privind finanțarea și administrarea unităților de învățământ preuniversitar de stat, aprobate prin HG nr. 2192/2004, instanța constată că principalele instituții cu rol în stabilirea, calcularea, aprobarea și plata salariului pentru personalul din învățământul preuniversitar sunt unitatea de învățământ, consiliul local și primarul.
In baza acestor norme metodologice (art. 3) se reține că unitățile din învățământ au conturi deschise la Trezoreria Statului și au propria lor activitate financiar-contabilă, directorul unității de învățământ având calitatea și exercitându-și atribuțiile de ordonator terțiar de credite, iar în baza art. 5 lit.e acesta elaborează proiectul de buget al unității de învățământ care este apoi vizat de consiliul de administrație al unității de învățământ și înaintat autorității administrației publice locale în faza de fundamentare a proiectelor bugetelor locale.
Potrivit atribuțiilor pe care le are (art. 68 lit.c din legea nr. 215/2001) primarul întocmește proiectul bugetului local care cuprinde ca și capitole distinct, bugetul unităților de învățământ care este supus aprobării consiliului local și înaintat consiliului județean pentru a fi avut în vedere la întocmirea și fundamentarea bugetului la nivel de județ și mai departe, la întocmirea bugetului de stat.
Consiliile locale adaugă la sumele primite de la bugetul de stat și bugetul județului, sumele alocate din bugetul propriu învățământului și aprobă bugetul fiecărei unități de învățământ care se comunică unităților de învățământ și trezoreriilor în a căror rază teritorială își au sediul aceste unități.
Rezultă astfel că apelantul are calitate procesuală pasivă în cauză, în ceea ce privește alocarea sumelor necesare plății drepturilor bănești acordate reclamantei, aceasta fiind și obligația stabilită în sarcina sa prin sentința primei instanțe.
Totodată, se constată că apelantul C. L. Țînțăreni nu a fost obligat să prevadă aceste sume în bugetul pe anul 2013, ci numai să le aloce, plata drepturilor prevăzută prin hotărârea judecătorească urmând a fi avută în vedere și prevăzută în bugetele pe anii următori, cu luarea în considerare a actelor normative care reglementează modul de plată a drepturilor stabilite prin titluri executorii pentru personalul bugetar, astfel că și cea din urmă critică din apel este neîntemeiată.
Având în vedere aceste considerente, în baza art.480 alin.1 cod procedură civilă, apelul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de pârâtul C. L. ȚÎNȚĂRENI, cu sediul în ., împotriva sentinței civile nr. 5378/19.12.2013, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosar nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă C. A. D., cu domiciliul în comuna Țînțăreni, . și intimații pârâți ȘCOALA G. ȚÎNȚĂRENI, cu sediul în Țînțăreni, județul Gorj și P. C. ȚÎNȚĂRENI, cu sediul în ., având ca obiect „drepturi bănești”.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 27 Mai 2014.
Președinte, O. C. G. | Judecător, M. P. | |
Grefier, D. S. O. |
Red.jud.O.C.G.
Tehn.MC/6 ex.
Data red.30.05.2014
j.f. N.C.B.
| ← Acţiune în răspundere patrimonială. Decizia nr. 953/2014.... | Obligaţie de a face. Decizia nr. 1072/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
