Solicitare drepturi bănești / salariale. Hotărâre din 10-06-2014, Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 10-06-2014 în dosarul nr. 4185/63/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 2461/2014
Ședința publică de la 10 Iunie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. P.
Judecător O. C. G.
Grefier D. S. O.
x.x.x.x.x.x
Pe rol, judecarea apelului declarat de reclamantul C. V. V., cu domiciliul în C., .. 17, ., ., împotriva sentinței civile nr.7128/13.11.2013, pronunțată de Tribunalul D., în dosar nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă . (ASSET II OLTENIA), cu sediul în București, sector 1, ., având ca obiect „drepturi bănești”.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns pentru apelantul reclamant C. V. V., avocat G. A. F., cu delegație de substituire pentru avocat G. M. S., lipsind intimata pârâtă.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se că apelul a fost declarat și motivat în termenul legal, după care, având în vedere că nu mai sunt cereri de formulat, potrivit art. 482 raportat la art. 244 NCPC, constată cercetarea procesului încheiată și acordă cuvântul părții prezente pentru a pune concluzii.
Avocat G. A. F., pentru apelantul reclamant, susține oral motivele invocate în cererea de apel, în raport de care pune concluzii de admitere a acestuia, de modificare a sentinței solicită admiterea apelului conform motivelor formulate.
CURTEA
Asupra cauzei de față:
Prin sentința civilă nr. 7128/13.11.2013, s-a respins cererea formulată de reclamantul C. V. V. în contradictoriu cu pârâta ., ca neîntemeiată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Reclamantul este salariatul unității pârâte, cu contract individual de muncă pe durată nedeterminată, așa cum rezultă din copia contractului de muncă, copia actelor adiționale la acesta și din mențiunile înscrise în carnetul de muncă, depus la dosar.
În art. 134 al. 2 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate P., valabil până în anul 2009, a fost prevăzut sporul pentru munca prestată peste programul normal de lucru, de 15% din salariul de bază.
Acest spor a fost trecut și în contractul individual de muncă al reclamantului și în actele adiționale la acesta încheiate până în anul 2009, așa cum rezultă din aceste înscrisuri.
Deoarece pârâta nu a respectat prevederea legală menționată și nu a acordat reclamantului sporul de 15% pentru munca prestată peste programul normal de lucru, prin sentința nr. 2508/21.05.2010 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._ a fost obligată să-i plătească diferențele de drepturi salariale reprezentând contravaloarea sporului, pe perioada 01.04._10, pe ultimii trei anii anteriori formulării cererii până la data pronunțării sentinței, sentință ce a rămas irevocabilă prin nerecurare.
Prin sentința nr. 2508/21.05.2010 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._ nu s-a dispus și pentru viitor cu privire la sporul solicitat, astfel că nu se poate reține susținerea reclamantului că ar avea dreptul la acordarea sporului si după data de 01.03.2010 în baza sentinței respective.
Pe de altă parte, instanța a constatat că în contractele colective de muncă valabile din anul 2009 până în prezent, depuse la dosar în copie xerox (extras capitolul privind salarizarea) nu mai este prevăzut sporul solicitat de reclamant, astfel că cererea sa nu are temei legal sau contractual. Nu se putea reține că pârâta nu și-ar fi îndeplinit obligațiile ce îi reveneau.
De asemenea nu se putea reține nici susținerea reclamantului privind o eventuală introducere în salariul de bază a sporului solicitat nici în 2003, nici ulterior, deoarece nu există nici o dispoziție internă în acest sens la nivel de unitate, nici o prevedere în contractul colectiv de muncă în acest sens.
Așa cum a arătat deja sporul solicitat de reclamant a fost prevăzut distinct, de sine stătător, în contractul colectiv de muncă în toți anii până în anul 2009, după care nu a mai fost reglementat. Partenerii sociali, patronat și sindicat, nu l-au mai negociat după anul 2009 și nu a fost luată nici o hotărâre nici în sensul includerii sale în salariul de bază.
Față de cele arătate mai sus instanța a respins cererea ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe, a declarat apel reclamantul C. V. V., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivele de apel, consideră greșita soluția instanței de fond de respingere a cererii formulate de reclamant, motivat de faptul ca in contractele colective de munca valabile din anul 2009 pana in prezent, nu mai este prevăzut sporul solicitat de reclamant si astfel, cererea nu mai are temei legal sau contractual .
Consideră, ca in mod greșit instanța de fond nu a avut in vedere contractul colectiv de munca la nivel de ramura unde este menționat acest spor si de asemenea in mod greșit instanța de fond nu a avut in vedere efectuarea unei expertize contabile care sa identifice si sa determine acest spor de 15% pentru munca prestata peste programul normal de lucru, având in vedere ca reclamantul - apelant si in prezent efectuează ore suplimentare pentru parata fara a fi remunerat si fara a beneficia de zile suplimentare de odihna.
Astfel daca acest spor nu mai este prevăzut in contractul colectiv de munca, nici parata nu poate obliga salariații sa presteze ore suplimentare fara a fi remunerați.
Având in vedere motivele invocate, solicită admiterea apelului, modificarea in tot a sentinței atacate in sensul admiterii acțiunii asa cum a fost formulata .
In dovedirea apelului solicita încuviințarea probei cu acte, martori si expertiza .
În drept, invocă dispozițiile art. 466, 470 NCPCiv.
Curtea analizând apelul formulat reține următoarele;
Motivul de apel invocat de către apelant este acela că instanța de fond nu a avut în vedere contractul colectiv de muncă la nivel de ramură unde este menționat acest spor, și nu a avut în vedere efectuarea unei expertize care să determine acest spor.
Motivul de apel nu este fondat.
Instanța de fond a reținut în mod corect că după anul 2009 sporul de 15% pentru munca prestată peste programul normal de lucru nu a mai fost prevăzut în CCM încheiat la nivelul unității.
Acest spor fusese prevăzut în CCM la nivel de P. în anii anteriori între un cuantum de 10-45%, însă nu a mai fost prevăzut și după anul 2009.
La dosar nu a fost depus un alt act din care să reiasă că reclamantul apelant beneficiază de acest spor, astfel că în sarcina angajatorului nu există o obligație în acest sens.
Deși apelantul-reclamant susține că acest spor ar fi fost prevăzut în CCM la nivel de ramură, nu a depus la dosar un asemenea act, iar la instanța de fond nu a invocat acest fapt.
De altfel, obiectul cererii acestuia așa cum a fost formulată a fost aceea de a fi obligat angajatorul să introducă în salariul de bază acest spor pe care apelantul susține că l-a avut până la data de 01 02 2003, data la care i-a fost suprimat prin decizia nr. 86/24 03_.
Potrivit art. 479 alin. 1 cod proc. civ. instanța de apel va verifica în limitele cererii de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță.
Având în vedere cele reținute, Curtea constată că sentința este temeinică și legală, astfel că în baza art. 480 cod. proc. civ. apelul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat, apelul declarat de reclamantul C. V. V., cu domiciliul în C., .. 17, ., ., împotriva sentinței civile nr.7128/13.11.2013, pronunțată de Tribunalul D., în dosar nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă . (ASSET II OLTENIA), cu sediul în București, sector 1, ., având ca obiect „drepturi bănești”.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 10 Iunie 2014.
Președinte, M. P. | Judecător, O. C. G. | |
Grefier, D. S. O. |
Red.Jud.M.P.
4ex./24.06.2014
Jud.fond – C.D.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 265/2014.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... → |
|---|








