Acţiune în constatare. Decizia nr. 3364/2015. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3364/2015 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 14-07-2015 în dosarul nr. 13222/63/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 3364/2015
Ședința publică de la 14 Iulie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. C. Ț.
Judecător I. M.
Grefier G. D. L.
Pe rol judecarea apelului declarat de apelanta ., cu sediul în C., ., D., împotriva sentinței civile nr.743/17.02.2015, pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata M. D. J., cu domiciliul în C.,. 7 .. 1, ., având ca obiect acțiune în constatare.
La apelul nominal au fost lipsă părțile..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință de la 10.07.2015, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea în cauză la data de 14.07.2015.
CURTEA
Asupra apelului civil de față:
Prin sentința civilă nr. 743/17.02.2015, pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._, s-a admis cererea formulată de reclamanta M. D. J. având CNP_ cu domiciliul în C.,. 7 .. 1, . în contradictoriu cu pârâta ., cu sediul în C., ., D.,
S-a constatat că activitatea desfășurată de reclamantă în cadrul pârâtei în perioada 01.04._95 se încadrează in grupa a II a de muncă conform Ordinului 50/1990 anexa II pct 210, in procent de 100 %.din timpul de munca .
A obligat unitatea pârâta să elibereze reclamantei adeverință in acest sens.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele.
Reclamanta a fost salariata unității pârâte, cu contract pe durată nedeterminată .
In perioada 01.04._95 a avut în cadrul pârâtei funcția de electrician Atelierul nr.1 si Atelierul nr.3 Mașini si Transformatoare electrice, Lăcătușerie si Construcții metalice, activitate pentru care s-a solicitat să se constate că a fost desfășurată în condiții grupa a II-a de muncă în procent de 100% potrivit Ordinului 50/1990 anexa II pct. 210, modificat si completat prin Ordinul 125/1990
În drept s-au invocat disp. art. 210 din Ordinul nr. 50/1990 care prevăd meseriile si funcțiile care concura la siguranța circulației din unitățile de exploatare a cailor ferate pentru acordarea grupei a II a de munca în care considera ca se încadrează si activitatea desfășurata de el.
Din proba testimoniala administrata în cauza audierea martorului G. M. coleg de serviciu cu reclamanta, coroborata cu înscrisurile de la dosar reiese ca reclamanta in exercitarea meseriei de electrician a realizat aparatura care concura la siguranța circulației CFR montarea si demontarea mașinilor si aparatelor necesare în producție, încercări de proba pentru instalațiile electrice si de comanda utilizate la liniile de cale ferata .
Tot din declarația martorului rezulta ca si alți colegi au obținut recunoașterea grupei a II a de munca de către unitate sau prin hotărâri judecătorești.
Tot un principiu, cel al nediscriminării a fost avut în vedere și prin decizia nr. 87/1999 a Curții Constituționale conform căreia nu există nici o rațiune să se mențină un regim discriminatoriu în materia grupelor superioare de muncă pentru persoanele care au activat în aceleași funcții indiferent de perioadă.
Cu privire la timpul efectiv lucrat de reclamant în condițiile de grupa II de muncă, din proba testimonială reiese că activitățile respective s-au desfășurat pe tot parcursul programului de lucru, iar aceste aspecte nu au fost combătute de către angajator, căruia îi revine sarcina probei, potrivit disp. art. 272 din C. muncii.
Instanța a avut în vedere si faptul că alti colegii ai reclamantului, care lucrau în aceleași condiții ca și aceasta, au obținut recunoașterea grupei de muncă, prin intermediul unor hotărâri judecătorești irevocabile, pronunțate în contradictoriu cu pârâta din speța de față.
Tribunalul a făcut și aplicarea în acest sens a jurisprudenței CEDO, care in cauza B. a decis că jurisprudența contradictorie a unei instanțe poate fi asimilată unui diferențieri de tratament care nu se bazează pe nici o justificare obiectiva si rezonabila. Prin urmare, s-a decis că o astfel de diferențiere constituie o încălcare a articolului 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, combinat cu articolul 1 din Protocolul nr. 1.
Instanța a constatat că în Ordinul nr.50/1990 la anexa 1, poz.210 sunt enumerate mai multe activități ce pot fi încadrate în grupa a II a de muncă, printre care și cea de electrician în raport de condițiile de muncă, locurile de muncă și perioadele în care reclamanta a desfășurat activități specifice personalului care contribuie la siguranța circulației.
În aceste condiții, a avut în vedere perioada în care reclamanta a prestat această activitate, apreciind că situația de fapt reținută răspunde condițiilor legale care reglementau încadrarea în grupa a II a de muncă, în conformitate cu disp. art. 3 din Ordinul nr. 50/1990, coroborate cu prevederile din anexa 2, poz. 210 din Ordinul nr. 50/1990.
Tribunalul a avut în vedere și faptul că Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat prin decizia nr.258 din 20.09.2004, că Ordinului 50/1990 nu i se poate restrânge aplicarea numai la activitățile și funcțiile prevăzute în forma inițială a actului, în lipsa unei dispoziții exprese a însuși organului de autoritate emitent sau a unui act normativ de ordin superior.
Față de cele expuse mai sus, instanța a admis cererea de chemare în judecată, a obligat pârâta să elibereze reclamantei o adeverință în conformitate cu art.40 alin 2 lit. h din codul muncii din care să rezulte că activitatea desfășurată de acesta în perioada 01.04._95 se încadrează în grupa a II-a de muncă în procent de 100 % din timpul de munca.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel ., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În privința nelegalității, deși instanța de fond constată că potrivit Decretului-Lege 68/1990 și Ordinului 59/1990 au dreptul la grupa a II-a de muncă numai persoanele care con cură efectiv la siguranța traficului, totuși instanța cu încălcarea actelor normative arătate mai sus stabilește în mod nelegal ca și persoanele care produc aparate, echipamente sau orice alt produs necesar funcționarii căilor ferate pot beneficia de grupa a II-a de muncă.
Potrivit deciziei instanței de fond, nelegală de altfel, orice angajat care producea echipamente, aparate sau utilaje care ulterior erau utilizate în calea ferată trebuie să primească grupa a II-a de muncă. Toate aceste rețineri sunt nelegale, dat fiind faptul că de grupa a II-a de muncă beneficiază doar cei care lucrează efectiv în cale (calea de rulare efectivă), doar aceștia sunt cei responsabili de siguranța circulației nu și cei care produc utilajele, echipamentele, aparatele sau instrumentele de măsură cu care lucrează cei ce răspund de siguranța traficului.
Arată că MMPS prin adresa nr.2185/1990 identifică categoriile pentru care se aprobă meseriile și funcțiile care concură la încadrarea în grupa a II a de muncă unde nu se regăsește art.210 din Ordinul . Ministerului Sănătății nr.50/1990 deoarece S. nu lucra efectiv în cale și nu era responsabil pentru siguranța circulației deoarece nu erau direct legați de siguranța circulației fiind unitate de producție.
Mai mult, în cuprinsul decretului-lege nr.68/08.02.1990 (data la care și apelanta era sub tutela CFR) se specifică personalul care beneficia de grupa a II-a, adică cel care lucra efectiv în calea ferată, iar în acest sens arată încă odată că sentința a fost dată cu încălcarea prevederilor legale.
În privința declarațiilor martorilor, instanța a reținut contrariul practicii Curții de Apel care a pronunțat soluții contrare, iar în virtutea respectării practicii unitare avea obligația să facă aceste verificări (invocă decizia nr.325/18.02.2014-dosar_, Curtea de Apel C.).
În ceea ce privește practica CEDO în cazul B., nu este aplicabilă în cauza de față, nu exista aceeași stare de fapt și de drept, nu exista nici o situație discriminatorie, având în vedere că aceste grupe de muncă se aplică în raport de condiții de muncă, de responsabilități și rezultat.
D. urmare, au arătat că cei în cauză nu lucrau efectiv în cale și nu aveau responsabilități privind siguranța traficului.
Cu privire la decizia Înaltei Curți, nici aceasta nu este incidentă în cauza de față pentru ca aceasta privește cu totul alte stări de fapt decât în cauza de față.
În drept a invocat prevederile art.466 și următoarele Noul Cod pr.civilă.
Solicită admiterea apelului, modificarea în tot a sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamantul-intimat.
S-a procedat la regularizarea cererii de apel, potrivit dispozițiilor art. XV din Legea nr. 2/2013.
Intimata-reclamantă, la data de 24.04.2015 a depus întâmpinare solicitând respingerea apelului ca fiind netemeinic și nefondat, sentința primei instanțe fiind legală și temeinică, cu cheltuieli de judecată.
Apelanta a depus răspuns la întâmpinare, prin care a arătat că menține cele arătate prin cererea de apel și, în plus, înțelege să invoce excepția prescripției dreptului la acțiune, față de dispozițiile art. 268 alin.. 2 din Codul muncii, conform cărora termenul de prescripție este de 3 ani de la data nașterii dreptului.
A arătat apelanta că acțiunea promovată este o acțiune cu caracter patrimonial, neputându-se reține că obiectul acțiunii estre imprescriptibil, iar dreptul la acțiune al reclamantei s-a născut la data la care a luat la cunoștință sau putea cunoaște neînscrierea în carnetul său de muncă a grupei solicitate, anume în momentul încetării raporturilor de muncă cu angajatorul ., 01.10.1995.
În apel a fost administrată proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, dispozițiile legale aplicabile în cauză, sentința primei instanțe și motivele de apel, văzând și excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de apelantă, asupra căreia instanța se va pronunța cu prioritate, potrivit dispozițiilor art. 248 NCPC, Curtea constată că apelul este fondat, față de următoarele considerente.
În prealabil, va reține Curtea că elementul esențial care trebuie avut în vedere la soluționarea excepției prescripție este determinarea naturii juridice a acțiunii cu care a fost investită instanța, având în vedere raportul juridic care stă la baza demersului judiciar. Astfel, dacă între părți există un raport juridic civil, sunt aplicabile dispozițiile legii civile privind imprescriptibilitatea acțiunii în constatare, iar dacă între părți există un raport de muncă și instanța a fost investită cu o acțiune pentru soluționarea unui conflict de muncă, sunt aplicabile dispozițiile din Codul muncii cu privire la prescripție.
Potrivit art. 266 din Codul muncii, jurisdicția muncii are ca obiect soluționarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea contractelor individuale sau, după caz, colective de muncă prevăzute de prezentul cod, precum și a cererilor privind raporturile juridice dintre partenerii sociali, stabilite potrivit prezentului cod”.
În același sens, dispozițiile art. 1 lit. e din Legea nr. 62/2011 definesc conflictul individual de muncă drept conflictul de muncă care are ca obiect exercitarea unor drepturi sau îndeplinirea unor obligații care decurg din contractele individuale și colective de muncă, precum și din legi sau alte acte normative.
Raportul juridic dedus judecății în cauză vizează în mod evident un conflict individual de muncă, cererea de chemare în judecată fiind formulată împotriva fostului angajator și vizează executarea unui contract individual de muncă, deoarece încadrarea unei activități, a unei funcții sau a unui loc de muncă în grupe de muncă nu ar putea avea loc niciodată în afara unui raport juridic de muncă.
Prin urmare, în prezenta cauza sunt aplicabile dispozițiile speciale privind jurisdicția muncii, care se aplică cu prioritate față de regulile generale din dreptul civil.
În acest sens sunt și prevederile art. 278 alin. (1) din Codul muncii, potrivit cărora „dispozițiile prezentului cod se întregesc cu celelalte dispoziții cuprinse în legislația muncii și, în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de muncă prevăzute de prezentul cod, cu dispozițiile legislației civile”.
În raport de aceste dispoziții, Curtea constată că, în ceea ce privește termenele de prescripție, Codul muncii conține dispoziții derogatorii de la dreptul comun, reglementând termene speciale în care în care pot fi promovate acțiunile în justiție, anume termenele prevăzute de art.268 Codul muncii, republicat.
Din examinarea dispozițiilor art. 268 din Codul muncii rezultă că legiuitorul a instituit termene de prescripție speciale pentru anumite categorii de acțiuni care se încadrează în categoria conflictelor de muncă, enumerate la art. 268 alin. 1 lit. a - e din, iar la art. 268. alin. 2 s-a arătat că în toate situațiile, altele decât cele prevăzute la alin. 1, termenul este de 3 ani de la data nașterii dreptului
În condițiile în care acțiunea promovată în cauză nu se încadrează în cele enumerate limitativ de alin. 1 al art. 268, devin incidente dispozițiile din alin.2 care stabilesc regula generală cu privire la prescripția în materia conflictelor de muncă, anume termenul de prescripție de 3 ani de la data nașterii dreptului.
Nici în Codul muncii anterior, în vigoare la în perioada în care intimata a fost angajata apelantei, nu era prevăzut faptul că dreptul la acțiune având ca obiect un conflict de muncă ar fi imprescriptibil, ci în art.176 alin.1 din Legea nr.10/1972,în vigoare în forma în vigoare la 01.10.1995, s-a prevăzut că termenul de sesizare a organelor de soluționare a litigiilor de munca este de 30 de zile de la data comunicării, in cazul in care legea prevede necesitatea unei comunicări, iar in celelalte cazuri, de la data când cel interesat a luat cunoștința de măsura sau împrejurarea care a determinat litigiul.
Prin urmare, legiuitorul a stabilit faptul că în materia jurisdicției muncii nu există cereri imprescriptibile, rațiunea instituirii termenelor pentru promovarea acțiunilor în cazul raporturilor de muncă fiind restabilirea în termen rezonabil a drepturilor încălcate și stabilitatea raporturilor juridice.
Potrivit pct. 15 din Ordinul 50/1990, dovedirea perioadelor de activitate desfășurate în locurile de muncă și activitățile ce se încadrează în grupele I și II se face pe baza înregistrării acestora în carnetul de muncă, conform metodologiei de completare a acestuia stabilite de M.M.O.S.
În raport de aceste dispoziții, Curtea consideră că termenul de prescripție, inițial de 30 de zile, în prezent de 3 ani, a început sa curgă de la data nașterii dreptului la acțiune, respectiv momentul în care persoana interesata a cunoscut sau putea să cunoască neînscrierea în carnetul de muncă a activității desfășurate în grupă de muncă.
Din carnetul de muncă al intimatei reclamante rezultă că, la data de 01.10.1995, în baza dispozițiilor art. 11 lit. a din Legea nr. 1/1970, aceasta a fost transferată de la unitatea pârâtă la Regionala CFR C..
Ori, potrivit dispozițiilor art. 4 alin. 2 și 3 din Decretul nr. 92 /1976 privind carnetul de muncă, în vigoare la momentul respectiv, la încetarea activității sau în caz de transferare, carnetul de munca se înmânează titularului, completat cu toate înscrierile la zi, la reîncadrarea in muncă, precum si în cazul încadrării prin transfer, unitatea fiind obligata sa ceara, iar cel în cauza sa depună carnetul de munca.
Prin urmare, contrar susținerilor intimatei, indiferent de unitatea la care se făcea transferul, carnetul de muncă, completat la zi, deci inclusiv în ceea ce privește eventuala activitate desfășurată în grupă de muncă, era predat angajatului, legiuitorul neprevăzând nici o derogare de la această regulă.
De asemenea, spre deosebire de dispozițiile art. 279 alin. 3 din Codul muncii, care prevedeau predarea carnetelor de muncă pe bază de proces – verbal individual de predare – primire, dispozițiile art. 4 nu fac referire la întocmirea unor asemenea înscrisuri doveditoare, mențiunea din carnetul de muncă privind transferul salariatului fiind suficientă pentru a se reține inclusiv înmânarea carnetului titularului la momentul respectiv.
Prin urmare, reținând că la data transferului la altă unitate, respectiv 01.10.1995, intimata putea lua cunoștință de faptul că în carnetul său de muncă nu era menționată activitatea desfășurată în grupă de muncă., Curtea va reține că la momentul respectiv a început să curgă termenul de prescripție, astfel încât la data formulării prezentei cereri de chemare în judecată – 13.09.2013 – acesta se împlinise deja.
Față de aceste considerente, constatând că excepția prescripției dreptului material la acțiune era întemeiată, în baza art. 480 alin.2 NCPC Curtea va admite apelul și va schimba în tot sentința apelată, în sensul că va admite excepția prescripției dreptului la acțiune și va respinge acțiunea formulată de reclamantă ca fiind prescrisă.
În baza dispozițiilor art. 248 NCPC, urmare a admiterii apelului, motivele de apel referitoare la fondul cauzei nu vor mai fi analizate.
De asemenea, în condițiile în care apelul va fi admis, intimata a căzut în pretenții astfel încât, față d dispozițiile art. 453 NCPC, cererea acesteia privind acordarea cheltuielilor de judecată va fi respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DE C I D E
Admite apelul declarat de apelanta ., cu sediul în C., ., D., împotriva sentinței civile nr.743/17.02.2015, pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata M. D. J., cu domiciliul în C.,. 7 .. 1, ..
Schimbă în tot sentința.
Admite excepția prescripției dreptului la acțiune.
Respinge acțiunea ca prescrisă.
Respinge cererea intimatei privind acordarea cheltuielilor de judecată.
Decizie definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 14 Iulie 2015
Președinte, M. C. Ț. | Judecător, I. M. | |
Grefier, G. D. L. |
16.07.2015
Red.jud.C.M.Ț.
6 ex/AS
j.f.M.N.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 639/2015.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 996/2015.... → |
|---|
