Acţiune în constatare. Decizia nr. 813/2015. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 813/2015 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 16-02-2015 în dosarul nr. 813/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 813
Ședința publică de la 16 Februarie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE M. L.
Judecător L. L. B.
Grefier M. V. A.
*********************
Pe rol, judecarea apelului declarat de pârâta . sediul in Bucuresti .. 9 sector 1, împotriva sentinței civile nr. 3482 din 30.10.2014, pronunțată de Tribunalul Gorj – Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant P. G. cu domiciliul in com. L. ., având ca obiect acțiune în constatare.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns a răspuns intimatul reclamant P. G., asistat de avocat I. Călugaru, lipsind apelanta pârâtă .>
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care a învederat că apelul a fost declarat și motivat în termenul legal, iar prin conținut motivelor de apel se solicită judecarea cauzei în lipsă în conformitate cu dispozițiile art. 223 alin.3 Cod procedură civilă, după care;
Nemaifiind cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea, in baza art 482 rap la art 392 Ncpc constata deschise dezbaterile asupra fondului si acorda cuvantul pe apel.
Avocat I. Călugaru pentru intimatul reclamant P. G., a solicitat respingerea ca nefondată a excepției lipsei calității procesuale pasive invocată și la instanța de fond, întrucât în mod corect instanța de fond a reținut că în perioada solicitată( anterior datei de 01.04.2001), reclamantul a lucrat la pârâtă . mult, instanța de fond a reținut că și în prezent pârâta este în ființă și poate sta în proces.
A solicitat respingerea și a celui de-al doilea motiv de apel referitor la excepția inadmisibilității acțiunii, instanța de in mod corect a calificat cererea de chemare în judecată ca fiind o acțiune în realizarea dreptului, iar invocarea de către apelata pârâtă a dispozițiilor art. 35 Cod procedură civilă, este greșită.
Pe rondul cauzei a pus concluzii de respingere a apelului ca nefondat, menținerea sentinței ca temeinică și legală, fără cheltuieli de judecată.
A depus concluzii scrise.
Instanta a retinut cauza in pronuntare.
CURTEA
Asupra apelului de față;
Tribunalul Gorj – Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale prin sentința civilă nr. 3482 din 30.10.2014 a respins excepțiile lipsei calitatii procesuale pasive si exceptia inadmisibilitatii actiunii invocate de pirita .>
A admis cererea formulată de reclamantul P. G. in contradictoriu cu pârâta .>
A obligat pârâta sa acorde reclamantului grupa I de munca in procent de 100% pentru perioadele: 08.02._84 si 12.11._01.
A obligat pârâta sa emita pentru reclamant o adeverinta in care sa se mentioneze ca reclamantul beneficiaza de grupa I de munca in procent de 100% in perioadele aratate.
A obligat pârâta sa plateasca reclamantului suma de 600 lei cu titlu de cheltuieli de judecata.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut următoarele:
Privitor la excepția lipsei calitatii procesuale pasive invocata de intimata, nu se poate retine sustinerea intimatelor in sensul ca nu se mai justifica calitatea procesuala pasiva a intimatei intrucat prin H.G nr. 1342/2001 personalul existent in cadrul subunitatilor a fost preluat de noile entitati create insa in perioada solicitata ,(anterioara datei de 01.04.2001), in cererea de chemare in judecata reclamantul a lucrat la ., se justifica calitatea procesuala pasiva a piritei . in perioada in litigiu reclamnatul a lucrat in cadrul acesteia iar in prezent aceasta pirita este in fiinta astfel poate sta in judecata.
In ceea ce priveste exceptia inadmisibilitatii actiunii in constatarea unei situatii de fapt s-a constatat si retinut:
Potrivit art. 35 C.proc.civ.:” Partea care are interes poate sa faca cerere pentru constatarea existentei sau neexistentei unui drept. Cererea nu poate fi primita daca partea poate cere realizarea dreptului pe orice altă cale prevăzută de lege” Avand in vedere ca se invoca o exceptie de procedura ce presupune calificarea cererii de chemare in judecata ca fiind actiune in constatare, instanta a retinut urmatoarele aspecte:
Pârâta in mod gresit a considerat ca cererea de chemare in judecata se intemeiaza pe art.35 C.proc.civ. intrucat nu suntem in prezenta unei actiuni in constatare ci a unei actiuni in realizarea dreptului . Dreptul de a beneficia de grupa de munca izvoraste dintr-un act normativ –Ordinul 50/1990 pe care de altfel reclamantul isi intemeiaza actiunea solicitand realizarea acestui drept.
Pe fond, analizând probele administrate în cauză, în raport de dispozițiile legale aplicabile și susținerile părților, coroborate cu concluziile rapoartelor de expertiză de specialitate efectuate în cauză, instanța a constatat că acțiunea este întemeiată, pentru următoarele considerente:
Reclamantul a lucrat în cadrul intimatei S.C. E. S.A.,in perioada 08.02._84 si 12.11._01 in functia de electrician exploatare linii si posturi de transformare ,desfășurând activitate la exploatare operativa in ture a instalatiilor de distributie medie si joasa tensiune cu atributii nemijlocite de deservire generala si interventii operative de executare a manevrelor pentru lichidarea incidentelor si avariilor pe LEA-LES 0,4-20 kv.
Reclamantul a desfasurat activitati de exploatare, revizie, verificare si reparare a instalatiilor electrice sub tensiune sau in vecinatatea acestora in conditii deosebite de munca determinate de caracteristicile volumul si complexitatea instalatiilor de inalta si medie tensiune, de specificul si complexitatea sarcinii de munca pentru asigurarea functionarii neintrerupte a SEN ; lucrul in aer liber, cu microclimate nefavorabil si temperature extreme pentru interventii la avarii ziua si noaptea iarna sau vara viscol, furtuna calamitati natural; lucrul in conditii deosebite recunoscute de administratie in CCM prin acordarea de sporuri, CO suplimentar .
Tot personalul, inclusiv reclamantul, este supus in activitate, stresului determinat de executarea sarcinilor de serviciu operative cat si de responsabilitatea admiterii la lucrari a personalului societatii pentru realizarea sigurantei sistemului energetic.
Reclamantul a desfășurat activități în instalațiile electrice de inalta tensiune fiind expus la mai multe noxe și factori de risc major si periculozitate, care acționează simultan și efectele lor se cumulează sinergic în afectarea stării de sănătate .
Expertul a constatat că reclamantul isi desfasura activitatea pe toata durata zilei de munca in raza campurilor electromagnetice foarte periculoase si in instalatiile energetice de inalta si foarte inalta tensiune, la intretinerea, exploatarea si reparatia acestora .
Astfel, sarcinile de muncă pe care le avea reclamantul determinau factori de risc și suprasolicitare fizică, dar mai ales psihică prin responsabilizarea deosebită pe care o au pentru asigurarea funcționării instalațiilor electrice sub tensiune și scoase de sub tensiune. Mijloacele tehnice determină apariția unor factori de risc specific – înaltă tensiune, radiații electromagnetice, amplasare la înălțime, materialul rulant în mișcare etc. – care acționează permanent și la nivel ridicat asupra personalului. Ca urmare a acțiunii acestor factori există pericolul stării de sănătate a organismului atât fizic cât și psihic, prin posibile accidente de muncă sau îmbolnăviri profesionale.
S-a retinut ca tot personalul indiferent de pregatire sau de specialitate este expus atunci cand lucreaza in instalatii la aceiasi factori de risc de accidentare sau imbolnavire profesionala.
In activitatea electricienilor care asigura exploatarea statiilor electrice este prezenta expunerea la campuri electrice si magnetice, cuefecte directe si indirecte si pot rezultadescarcari sub forma de scantei si un curentde fug ape suprafata exterioara a izolatiei de contact care in functie demarime, pot stimula nervii si muschii, [pot produce socelecticsi arsuri.
Astfel, expertul a concluzionat ca in perioada aratata reclamantul a lucrat in conditii corespunzatoare grupei I de munca prevazuta de Ordinul 50/1990 si in procent de 100% din timpul efectiv planificat.
Potrivit art.171-187 din Codul muncii, angajatorul veghează la protejarea securității și sănătății salariaților, iar intimata nu a dovedit cu nici un înscris că a luat măsuri de securitate a muncii de natură să înlăture posibilitatea încadrării în grupa I de muncă.
În acest sens, se menționează decizia nr.258/20.09.2004, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție ,prin care s-a statuat că Ordinului nr.50/1990 nu i se poate restrânge aplicarea numai la activitățile și funcțiile prevăzute în forma inițială a actului în lipsa unei dispoziții exprese a însuși organului de autoritate emitent sau a unui act normativ de ordin superior.
O atare interpretare se impune, cu atât mai mult cu cât forma dobândită de Ordinul nr.50/1990 prin modificările și completările ulterioare a fost menită să elimine inconsecvențele și inechitățile existente.
Prin restrângerea sferei de aplicare a Ordinului și crearea de categorii distincte de beneficiari în raport cu situația pe care aceștia o aveau atunci când s-au adus modificări și completări acestui ordin, s-ar crea discriminări, deși s-a urmărit tratarea egală și nediferențiată a tuturor celor care au activat în condiții similare de muncă, indiferent de perioada în care au lucrat.
De altfel, prin decizia nr.87/1999 a Curții Constituționale s-a statuat că nu există nici o rațiune pentru care să se mențină un tratament discriminatoriu pentru persoanele care au activat în aceleași funcții, cu privire la beneficiul grupei superioare de muncă.
În caz contrar s-ar crea o situație discriminatorie, în contradicție cu principiul egalității de tratament consfințit prin prevederile Codului muncii, precum și în raport cu prevederile art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor și Libertăților Fundamentale ale Omului.
Pentru considerentele expuse, având în vedere condițiile grele și deosebit de periculoase în care reclamantul si-a desfășurat activitatea și riscurile la care era supus în permanență, instanța a obligat intimata să acorde reclamantului grupa I de muncă, corespunzător perioadei lucrate stabilite prin raportul de expertiză, în procent de 100% .
De asemenea, a fost obligată intimata să emită reclamantului o adeverință, care să cuprindă mențiunile privind grupa I de muncă și perioada lucrata în aceasta grupe de muncă .
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta .-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin motivele de apel, apelanta-pârâtă . că în mod greșit instanța de fond a respins excepția lipsei calității procesuale pasive, reținând faptul că S.C. E. S.A ar fi avut calitatea de angajator, în condițiile în care Sistemul Energetic Național a suferit mai multe reorganizări succesive, prin HG nr. 1342/2001, . cu sucursalele sale, fiind din nou reorganizată, cea mai mare parte din personalul societății nou reorganizate fiind transferat de drept în interesul serviciului la societățile nou înființate, în conformitate cu dispozițiile art. 46 alin. 1 din respectiva hotărâre.
În mod greșit instanța de fond a respins excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată întrucât reclamantul tinde să obțină o situație juridică nouă, aceea că activitatea desfășurată în perioada dedusă judecății se încadrează în grupa I de muncă și nu doar o constatare a unei stări de fapt existentă în perioada când era salariat la IRE.
Cu privire la fondul cauzei a arătat următoarele:
În conformitate cu prevederile art. 2 din Decretul Lege nr.68/1990 pentru înlăturarea unor inechități în salarizarea personalului (abrogat de anexa 1 din Legea nr. 158/2004) "locurile de munca și activitățile care se încadrează în grupele I și II de muncă, vor fi precizate, la propunerea ministerelor, de Ministerul Muncii și Ocrotirilor Sociale, Ministerul Sănătății și Comisia Națională pentru Protecția Muncii, în termen de 30 zile de la data emiterii prezentului decret-lege".
Ordinul nr. 50/1990 a fost emis în baza Legii nr. 3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat și asistență socială, și în conformitate cu art. 2 din Decretul lege nr. 68/1990. În acest Ordin sunt precizate locurile de muncă, activitățile și categoriile profesionale cu condițiile deosebite care se încadrează în grupele I și II de munca în vederea pensionarii, dar condițiile potrivit cărora un loc de muncă se încadrează în grupa I sau II sunt bine reglementate de actele normative corespunzătoare, fapt pentru care este neîntemeiata solicitarea reclamantei de a i se acorda grupa de munca, instanța neavând competența în acest sens;
Sentința pronunțată de către instanța de fond încalcă dispozițiile prevăzute la pct. 6 din Ordinul 50/1990 cu privire la nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I și II de muncă, dispoziții care prevăd expres faptul că această nominalizare se face de conducerea unităților împreună cu sindicatele libere din unități, ținându-se cont de condițiile deosebite de muncă concrete în care își desfășoară activitatea persoanele respective (nivelul noxelor existente, condiții nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizica sau nervoasa, risc deosebit de explozie etc).
Instanța de fond nu a reținut, la pronunțarea sentinței, obligativitatea îndeplinirii unor condiții prevăzute in mod expres de actele normative respectiv de dispozițiile prevăzute la punctul 5 din Ordinul nr.50/1990, care prevăd expres faptul ca existenta condițiilor deosebite la locurile de munca cu noxe trebuie să rezulte din determinările de noxe, efectuate de Organele Ministerului Sănătății sau laboratoarele de specialitate proprii ale unității. Aceste determinări trebuie confirmate de către Inspectorii Teritoriali pentru Protecția Muncii (I.T.M.) care, la data efectuării analizei, constată că s-au aplicat toate măsurile posibile de nominalizare a condițiilor și că toate instalațiile de protecție a muncii funcționau normal.
Locurile de munca in speta nu se încadrează în grupa I de munca. Prin Ordinul nr. 125/1990, așa cum s-a arătat mai sus, au fost analizate locurile de muncă și condițiile de muncă, fapt pentru care în Anexa II al Ordinului mai sus menționat, au fost nominalizate locurile de muncă din sistemul energetic și s-au stabilit printr-un act normativ locurile de muncă ce se încadrează în grupa a ll-a.
Cât privește preocuparea S.C. E. S.A. din punct de vedere al securității și sănătății în muncă, aceasta a avut și are un caracter permanent de asigurare a unor locuri de muncă corespunzătoare prin adoptarea de măsuri tehnice și organizatorice de eliminare sau diminuare a riscurilor identificate de accidentare și îmbolnăvire profesională a salariaților.
In ceea ce privește solicitarea reclamantului ca încadrarea in grupa I de munca sa se realizeze in procent de 100%, se menționează faptul ca si aceasta solicitare este neîntemeiata, având in vedere următoarele aspecte:
Procentul se calculează proporțional cu timpul efectiv lucrat in condițiile activității ce se încadrează in grupa I de munca si nu prin totalizarea .timpului efectiv lucrat".
Anul de muncă efectiv lucrat în condiții deosebite de muncă se stabilește prin totalizarea „perioadelor" (deci a zilelor) în care personalul a lucrat efectiv în asemenea locuri și nu totalizarea „timpului efectiv lucrat".
Reclamantul isi întemeiază cererea pe prevederile Ordinului 50/1990, ordin care a fost abrogat de Legea nr. 19/2000. Ulterior intrării in vigoare al Legii anterior menționate, a fost adoptata Hotărârea Guvernului nr. 261/2001 privind criteriile si metodologia de încadrare a locurilor de munca in condiții deosebite. Acesta hotărâre a fost abrogata de HG nr. 246/2007, care la art. 13 prevede următoarele: „(1) dovedirea perioadelor de activitate desfășurata in locuri de munca in condiții deosebite anterior datei de 01.04.2001, in vederea pensionarii, se face pe baza înregistrării acestora in carnetul de munca conform decretului nr. 92/1976 privind carnetul de munca, cu modificările ulterioare sau pe baza unei adeverințe emise de angajatorul la care a lucrat salariatul respectiv. (4) In cazul distrugerii arhivelor, perioada lucrata in condiții deosebite, dovedita cu acte, se poate reconstitui, potrivit legii, prin hotărâre judecătoreasca."
Or, in speța, reclamantul nu invoca drept motiv al solicitării sale ca instanța sa constate desfășurarea activității in grupa I de munca, distrugerea arhivei.
Mai mult decât atât, reclamantul putea uza de prevederile Ordinului 50/1990 atunci cand acesta era in vigoare, iar nu tocmai la acest moment cand ordinul este abrogat prin Legea nr. 19/2000.
În ceea ce privește obligarea intimatei la eliberarea adeverinței, arată că nu există în arhivă documente verificabile aflate în evidența angajatorului pentru eliberarea acesteia.
Cu referire la pretinsa stare de discriminare, este de reținut că nu orice diferență de tratament semnifică discriminare. În cauză reclamantul a invocat discriminarea prin raportare la soluțiile legislative alese de către legiuitor. Nu poate fi reținută aplicarea principiului nediscriminării și similitudinii atât timp cât reclamantul nu se regăsește în situația identică cu cea a persoanelor cărora li s-a recunoscut grupa superioară de muncă.
Deciziile invocate de reclamant și de instanța de fond se referă la situația persoanelor care au fost pensionate sau al căror raport de muncă a încetat înainte de adoptarea sau modificarea Ordinului 50/1990, prin adăugarea unor noi categorii legale de meserii care se încadrau în grupe de muncă.
Față de cele învederate, a solicitat să se admită apelul, astfel cum a fost formulat și în consecință să se schimbe în tot sentința instanței de fond, în sensul respingerii acțiunii formulate de către reclamanți, ca neîntemeiată.
În drept, își întemeiază cererea de apel pe dispozițiile art.466 și următoarele Cod pr.civilă.
Intimatul reclamant a formulat întâmpinare solicitând respingerea apelului da nefondat.
Apelantul a depus la dosar raspuns la intampinare, reiterand sustinerile din apel.
Curtea, analizând sentința prin prisma criticilor invocate în apel, a apărărilor formulate, a dispozițiilor legale aplicabile în cauză și în conformitate cu dispozițiile art. 477 N. C. proc. civ., constată că este fondat apelul pârâtei, pentru următoarele considerente:
Criticile apelantei pârâte în legătură cu greșita soluționare a excepției inadmisibilității acțiunii și a excepției lipsei calității procesuale pasive, invocate prin motivele de apel, nu se pot reține ca întemeiate, având în vedere că în mod corect prima instanță a respins aceste două excepții.
Dezlegarea dată de prima instanță exceptiei lipsei calitatii procesuale pasive a paratei a fost criticată de către pârâtă prin motivele de apel, pe considerentul că prin preluarea personalului și a arhivelor de personal, noile societăți comerciale s-au substituit în drepturile și obligațiile . au preluat toate drepturile și toate obligațiile acesteia, inclusiv în litigiile în curs, conform HG nr. 1342/2001.
Acest motiv de apel nu este fondat, întrucât una din obligațiile esențiale a raportului de muncă ce revin angajatorului constă în acordarea drepturilor salariatilor ce decurg din lege, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă.
In cazul conflictului de muncă bazat pe nerespectarea drepturilor si obligatiilor raportului de muncă, părțile conflictului sunt părțile raportului de muncă, respectiv angajatorul si angajatul.
Reorganizarea ulterioara a angajatorului si preluarea angajatilor de alte persoane juridice, nu are influenta cu privire la părtile raportului juridic de munca ce a generat conflictul. Prin urmare, preluarea prin transfer a salariatilor, precum si a arhivei la noile societati infiintate, nu inlatura calitatea de titular al obligatiilor asumate potrivit raporturilor de munca anterioare, sub acest aspect exceptia fiind neintemeiata.
Mai mult, faptul că . ar fi deținut niciodată la sediul din București carnetele de muncă ale propriilor salariați, ci documentele de personal erau ținute și operate la nivelul sucursalelor sau filialelor, pe bază de delegare de competență nu înlătură obligația instituită de lege în sarcina angajatorului. De aceea, nu are nicio relevanță sub aspectul existenței obligației faptul că păstrarea documentelor de personal la sediul societății-mamă nu ar fi fost utilă.
Pe de alta parte, apelanta, pentru perioada ce face obiectul cauzei nu a prezentat situatii sau dovezi din care să rezulte ca reclamantul nu a avut calitatea de salariat al acesteia.
Mai mult, prin cererea de chemare în judecată, reclamanțul a solicitat să se constate că a desfășurat activitate în grupa I de munca până la data de 1 aprilie 2001, deci anterior adoptării Hotărârii de Guvern nr.1342/27.12.2001 privind reorganizarea Societății Comerciale de Distribuție" și Furnizare a Energiei Electrice "E." S.A, când pârâta avea calitatea de angajator.
Cat priveste exceptia inadmisibilitatii actiunii deduse judecatii, se retine ca in mod corect si aceasta a fost respinsa de catre prima instanta, dat fiind faptul ca actiunea cu care reclamantul a investit prima instanta nu trebuia respinsa ca inadmisibila in temeiul dispozitiilor art 35 NCPC, asa cum s-a solicitat, reclamantul neavand la indemana o actiune pentru realizarea dreptului pretins, ci numai actiunea in constatarea dreptului la grupa de munca.
Pe fondul cauzei insa, Curtea apreciază că sunt întemeiate criticile apelantei, în condițiile în care, în speță, intimatul reclamant P. G., prin cererea de chemare în judecată, a învederat instanței că a desfășurat activitate în condiții de grupa I de muncă în procent de 100% potrivit Ordinului nr.50/1990, fără a menționa poziția din anexă la care s-ar încadra activitatea prestată în aceste condiții.
De asemenea, a arătat că prin exercitarea atribuțiilor de serviciu a efectuat activități care implicau factori de risc și suprasolicitare fizică și psihică, și responsabilitate deosebită în condiții nefavorabile.
Apelanta pârâta . învederat atât primei instanțe prin întâmpinarea depusa, cât și prin motivele de apel că reclamantul nu a fost nominalizat de către conducerea unității și sindicat în vederea încadrării în grupele de muncă conform cerințelor prevederilor de la art.6 din Ordinul nr.50/1990 și nu au existat nici determinări exacte ale timpului de muncă efectiv lucrat, pentru a stabili procentul lucrat în asemenea condiții, astfel că locul de muncă nu se încadrează în grupa I de muncă
În acest sens, se reține că potrivit art.1 din Ordinul nr. 50/1990, in grupa I de muncă se încadrează locurile de muncă, activitățile și categoriile profesionale cuprinse în anexa nr. 1. Conform art. 3 din Ordinul 50/1990, beneficiază de încadrarea în grupele I și II de muncă, potrivit celor menționate, fără limitarea numărului, personalul care este în activitate: muncitori, ingineri, subingineri, maiștri, tehnicieni, personal de întreținere și reparații, controlori tehnici de calitate, precum și alte categorii de personal care lucrează efectiv la locurile de muncă și activitățile prevăzute în anexele nr. 1 și 2.
Potrivit art. 5 din același ordin, existența condițiilor deosebite la locurile de muncă cu noxe trebuie să rezulte din determinările de noxe, efectuate de către organele Ministerului Sănătății sau de laboratoarele de specialitate proprii ale unităților.
Aceste determinări trebuie confirmate de către inspectorii de stat teritoriali pentru protecția muncii care, la data efectuării analizei, constată că s-au aplicat toate măsurile posibile de normalizare a condițiilor și că toate instalațiile de protecție a muncii funcționau normal.
De asemenea potrivit art. 6, nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I și II de muncă se face de către conducerea unităților împreună cu sindicatele libere din unități, ținându-se seama de condițiile deosebite de muncă concrete în care își desfășoară activitatea persoanele respective (nivelul noxelor existente, condiții nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizică sau nervoasă, risc deosebit de explozie, iradiere sau infectare etc.).
Mai mult, potrivit art. 7 din același ordin, încadrarea în grupele I și II de muncă se face proporțional cu timpul efectiv lucrat la locurile de muncă incluse în aceste grupe, cu condiția ca, pentru grupa I, personalul să lucreze în aceste locuri cel puțin 50%, iar pentru grupa II, cel puțin 70% din programul de lucru.
Așa cum se observa din dispozițiile Ordinului, acesta instituie principiul legalității grupelor de munca, în sensul ca activitățile, locurile de muncă si categoriile profesionale sunt stabilite numai prin acte normative, ele trebuind sa fie cuprinse expres in norme specifice domeniului.
In concluzie, potrivit Ordinului nr. 50/1990, pentru a beneficia de încadrarea în grupele I și a II-a de muncă, personalul în activitate: muncitori, ingineri, subingineri, maiștri, tehnicieni, personal de întreținere și reparații, controlorii tehnici de calitate, precum și alte categorii de personal trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii:
1. să fi lucrat efectiv la locurile de muncă și activitățile prevăzute în anexele nr. 1 și 2 la Ordinul nr. 50/1990 sau
- să își fi desfășurat activitatea în aceleași condiții cu personalul beneficiar încadrat în grupele I sau a II-a de muncă, in situatia personalului muncitor din construcții-montaj sau din alte activități, care realizează lucrări de extinderi, modernizări sau reparații ale capacităților de producție;
2. nivelul noxelor existente la locurile prevăzute în aceste grupe sa depășească nivelul maxim admis prevăzut în Normele republicane de protecție a muncii, cu toate măsurile luate de unitate pentru normalizarea condițiilor de muncă;
3. să fi fost nominalizat de către conducerea unităților împreună cu sindicatele libere din unități, ținîndu-se seama de condițiile deosebite de muncă concrete în care își desfășoară activitatea persoanele respective (nivelul noxelor existente, condiții nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizică sau nervoasă, risc deosebit de explozie, iradiere sau infectare etc.).
Numai pentru perioada de activitate desfășurată între 18.03.1969 și 31.12.1975 încadrarea în grupele I și II de muncă se face proporțional cu timpul lucrat (art.14), așa cum a fost stabilit prin precizările Ministerului Muncii și Ministerului Sănătății nr. 11.860/1969, fără a se condiționa de existența buletinelor de determinare a noxelor.
Pentru perioada lucrata intre 01.01._89, incadrarea in grupele I si II de munca, de asemenea, nu este conditionata de existenta buletinelor de determinare a noxelor.
Reiese din economia acestor prevederi legale că, încadrarea unei activități desfășurate de o persoană într-o grupă sau alta de muncă, presupune un proces de analiză a condițiilor concrete în care se desfășoară această activitate, raportat la o anumită perioadă din programul de lucru, în care trebuie să se desfășoare această activitate, fără a fi necesară existența buletinelor de determinare a noxelor pentru perioadele menționate expres, însă angajatorul împreună cu sindicatele erau singurii în măsură să nominalizeze persoanele care se încadrează în grupa I sau II de muncă, iar pentru perioadele ulterioare aceste determinări erau necesare, dar la rândul lor trebuiau confirmate de inspectorii de stat teritoriali pentru protecția muncii.
În mod greșit, prima instanța a acordat relevanță juridică expertizei efectuate in cauza, care nu este edificatoare întrucât expertul nu putea verifica în concret condițiile de muncă anterioare anului 2001, făcând doar o descriere generală a sistemului energetic național, și a atribuțiilor din fișa postului recurenților.
În condițiile în care nu s-a făcut nominalizarea persoanelor pentru încadrare în grupa I de muncă, dispozițiile Ordinului nr.50/1990, nu se pot extinde și la alte categorii de personal, atât timp cât locul de muncă al reclamantului nu se regăsește în anexa nr.1.
Stabilirea încadrării unei persoane în grupa de muncă se realizează în concret, prin raportare la atribuțiile efective ale meseriei și la condițiile de muncă în care fiecare salariat își desfășoară activitatea.
Beneficiul grupei de muncă nu se acordă dincolo de condițiile actului normativ cadru, doar prin raportare la eventuale condiții dificile sau grele de muncă, indiferent de profesia, locul de muncă sau activitățile desfășurate, ci prin analiza îndeplinirii condițiilor impuse de actul normativ.
În exercitarea funcției sale, reclamantul a prestat activități care nu concură la siguranța circulației pe calea ferată, reparațiile efectuate la stațiile de înaltă tensiune ce deservesc sistemul național neavând impact asupra siguranței pe căile ferate.
Simpla exercitare a funcției de electrician și condițiile grele specifice activității desfășurate nu atrag automat încadrarea în grupa de muncă, fiind necesar ca activitățile, condițiile sau locul de munca să fie din cele prevăzute în anexa I la ordin.
Cu atât mai mult, Curtea constată că, în dispozițiile anexei I pct. 123 din Ordinul nr. 50/1990 (dispozitii legale mentionate de expert in baza carora, prin asimilare, a concluzionat ca activitatea desfasurata de reclamant pe perioada in litigiu se incadreaza in grupa I de munca, temei de drept insusit de Tribunal prin valorificarea expertizei) sunt nominalizate „meseriile și funcțiile din unitățile de exploatare a căilor ferate a căror activitate este legată de siguranța circulației” și care se referă exclusiv la funcții din unitățile de exploatare a căilor ferate, or, în speță, nu s-a susținut și nici nu s-a dovedit că angajatorul era unitate de natura celor menționate la pct. 123.
Decizia nr. 258/2004 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție și decizia nr. 87/1999 pronunțată de Curtea Constituțională nu au statuat în niciun caz faptul că angajatorii sau instanțele de judecată ar putea extinde aplicarea dispozițiilor legale privind încadrarea în grupe de muncă și la alte situații decât cele expres prevăzute de lege. O atare interpretare ar lipsi de conținut actul normativ însuși. Dimpotrivă, deciziile invocate se referă la situația persoanelor care au fost pensionate sau al căror raport de muncă a încetat înainte de adoptarea sau de modificarea Ordinului nr. 50/1990 prin adăugarea unor noi categorii legale de meserii care se încadrau în grupe de muncă.
In ceea ce privește invocarea unei pretinse discriminări, Curtea reține că stabilirea grupelor de muncă se face in raport de condițiile, activitățile sau locurile de muncă specifice fiecărui salariat, deci cu analiza condițiilor concrete, așa cum rezulta din raporturile de munca ce fac obiectul judecații.
Nu poate fi reținută în cauză aplicarea principiului nediscriminării și similitudinii, atât timp cât reclamantul nu se regăsește în situație identică cu cele ale persoanelor cărora li s-a recunoscut grupa superioară de muncă, iar decizia nr.87/1999 a Curții Constituționale vizează situația persoanelor la momentul intrării în vigoare a Decretului Lege nr.68/1990, aceea de persoane în activitate și de persoane cu raporturile de muncă încetate, ori transferate în alte locuri de muncă care nu mai are caracterul avut în vedere de lege, pentru recunoașterea grupelor I și II de muncă.
În consecință, în temeiul .art. 480 alin.2 C. proc.civ., Curtea va admite apelul și va schimba sentința, în sensul respingerii acțiunii reclamantului ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de pârâta . sediul in Bucuresti .. 9 sector 1, împotriva sentinței civile nr. 3482 din 30.10.2014, pronunțată de Tribunalul Gorj – Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant P. G. cu domiciliul in com. L. .
Schimba sentinta apelata in sensul ca respinge actiunea ca neintemeiata.
Decizie definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 16 Februarie 2015
Președinte, M. L. | Judecător, L. L. B. | |
Grefier, M. V. A. |
Red/tehnored/jud.L.L.B.
Jud.fond L.T.
Teh.red. A.G./5 ex
Data:18.02.2015
| ← Contestaţie decizie de sancţionare. Decizia nr. 1685/2015.... | Contestaţie decizie de sancţionare. Decizia nr. 264/2015.... → |
|---|
