Obligaţie de a face. Decizia nr. 1336/2015. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1336/2015 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 12-03-2015 în dosarul nr. 1336/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 1336/2015
Ședința publică de la 12 Martie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE F. D.
Judecător I. V.
Grefier N. D.
x.x.x.x
Pe rol, judecarea apelului declarat de apelanta reclamantă C. C. – C., ..9, jud. D., împotriva sentinței civile nr.6554/18.11.2014, pronunțată de Tribunalul D., în dosar nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă . – C., Caracal,nr.146,jud. D., având ca obiect obligație de a face .
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns apelanta reclamantă C. C., lipsind intimata pârâtă ..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, care a învederat că apelul a fost declarat și motivat în termenul legal, după care,
Nemaifiind cereri de formulat și excepții de invocat instanța constatând cauza în stare de judecată a acordat cuvântul părților prezente pentru a pune concluzii asupra apelului de față.
Apelanta reclamantă C. C. a solicitat admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței în sensul admiterii cererii. Nu a solicitat cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra apelului civil de față;
Prin sentința civilă nr. 6554 de la 18.11.2014, Tribunalul D. a respins acțiunea formulată de reclamanta C. C., având CNP_, cu domiciliul în C., ., nr.9, Jud. D., în contradictoriu cu pârâta . ,cu sediul în C., ., jud.D..
Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a constatat următoarele:
Reclamanta a fost angajata pârâtei în perioada 03.01._94 în meseria de primitor-distribuitor ,după cum a rezultat din mențiunile din carnetul de muncă.
Din declarația martorului C. A. L., audiat în cauză, a rezultat că reclamanta a lucrat la unitatea pârâtă, ca primitor-distribuitor, desfășurând activități de manipulare a pieselor aflate în depozit ,care erau conservate prin acoperirea cu vaselină, reclamanta fiind nevoită să pună mâna pe ele, trebuind să le predea la secțiile de producție, a manipulat materiale inflamabile, respectiv hârtie și mușama. Tot astfel, reclamanta se ocupa și de magazia de carburanți. Era nevoită să ridice greutăți mari, să descarce mașinile încărcate cu piese.
Operațiunile descrise se desfășurau pe toată durata programului de lucru, în condiții de frig extrem iarna sau căldură vara.
Potrivit Ordinului 50/1990, Anexa I pct. 59 se încadrează în grupa I de muncă activitatea de manipulare a mărfurilor explozive, toxice și pulverulente, a produselor chimice și petrochimice.
Instanța a constatat că activitatea reclamantei, așa cum a fost descrisă de martor, nu se încadrează în punctul menționat mai sus și pe care reclamanta și-a întemeiat acțiunea, respectiv, martorul a precizat că reclamanta manipula carburanți, piese pentru procesul de fabricație, vopseluri, materiale inflamabile.
Depoziția martorului audiat în cauză a relatat despre mediul de lucru, condițiile în care și-a desfășurat activitatea reclamanta, riscurile la care a fost supusă, condițiile de microclimat nefavorabil, felul muncii desfășurate.
A rezultat astfel, că reclamanta a desfășurat activități ce nu pot fi asimilate cu cea prevăzută în Ordinul nr.50/1990, astfel că nu poate beneficia de grupa I de muncă asemenea celor care se desfășurau în concret și pe parcursul programului de lucru operațiunile descrise în actul normativ invocat, respectiv pct.59 din Anexa I la Ord.50/1990 .
Pentru aceste considerente, cererea formulată de reclamanta C. C. urmează să fie respinsă ca neîntemeiată.
Reclamanta a fost angajata pârâtei în perioada 03.01._94 în meseria de primitor-distribuitor ,după cum a rezultat din mențiunile din carnetul de muncă .
Din declarația martorului C. A. L., audiat în cauză, a rezultat că reclamanta a lucrat la unitatea pârâtă, ca primitor-distribuitor, desfășurând activități de manipulare a pieselor aflate în depozit ,care erau conservate prin acoperirea cu vaselină, reclamanta fiind nevoită să pună mâna pe ele, trebuind să le predea la secțiile de producție, manipula materiale inflamabile, respectiv hârtie și mușama. Tot astfel, reclamanta se ocupa și de magazia de carburanți. Era nevoită să ridice greutăți mari, să descarce mașinile încărcate cu piese.
Operațiunile descrise se desfășurau pe toată durata programului de lucru, în condiții de frig extrem iarna sau căldură vara.
Potrivit Ordinului 50/1990, Anexa I pct. 59 se încadrează în grupa I de muncă activitatea de manipulare a mărfurilor explozive, toxice și pulverulente, a produselor chimice și petrochimice.
Instanța a constatat că activitatea reclamantei, așa cum a fost descrisă de martor, nu se încadrează în punctul menționat mai sus și pe care reclamanta și-a întemeiat acțiunea, respectiv, martorul a precizat că reclamanta manipula carburanți, piese pentru procesul de fabricație, vopseluri, materiale inflamabile.
Depoziția martorului audiat în cauză a relatat despre mediul de lucru, condițiile în care și-a desfășurat activitatea reclamanta, riscurile la care a fost supusă, condițiile de microclimat nefavorabil, felul muncii desfășurate.
A rezultat astfel, că reclamanta a desfășurat activități ce nu pot fi asimilate cu cea prevăzută în Ordinul nr.50/1990, astfel că nu poate beneficia de grupa I de muncă asemenea celor care desfășurau în concret și pe parcursul programului de lucru operațiunile descrise în actul normativ invocat, respectiv pct.59 din Anexa I la Ord.50/1990 .
Pentru aceste considerente, cererea formulată de reclamanta C. C. urmează să fie respinsă ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta C. C., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivele de apel, a arătat că sentința apelată este netemeinică și nelegală, având în vedere soluția instanței de fond în raport de ceea ce rezultă din probele administrate, mai precis de depoziția martorului din care, rezultă că reclamantul în funcția de primitor-distribuitor pe care a avut-o în cadrul pârâtei în toată perioada dedusă judecății a desfășurat activități de manipulare materiale inflamabile, dar tot în sarcina era și magazia de carburanți.
A arătat că instanța de judecată a apreciat că din declarația martorului rezultă că activitatea desfășurată nu poate duce la asimilarea condițiilor prevăzute de lege-eventual de Ordinul 50/1990 anexa 1 pct.59 pentru a beneficia de grupa I de muncă.
In drept, și-a întemeiat apelul pe dispozițiile art. 466- 482 Noul Cod pr. civilă coroborat cu art.2 din Legea 68/1990 anexa 1 pct.59.
Examinând sentința apelată, Curtea apreciază apelul ca fiind nefondat pentru următoarele considerente:
Hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, fiind pronunțată cu interpretarea și aplicarea corectă a dispozițiilor legale incidente în cauză, fără a fi susceptibilă de desființare sau schimbare prin prisma dispozițiilor artt.480 și următ. Cod pr.civilă.
Potrivit art.1 din Ordinul nr. 50/1990, in grupa I de muncă se încadrează locurile de muncă, activitățile și categoriile profesionale cuprinse în anexa nr. 1.
Art. 3 din Ordinul 50/1990 prevede că beneficiază de încadrarea în grupele I și II de muncă, potrivit celor menționate, fără limitarea numărului, personalul care este în activitate: muncitori, ingineri, subingineri, maiștri, tehnicieni, personal de întreținere și reparații, controlori tehnici de calitate, precum și alte categorii de personal care lucrează efectiv la locurile de muncă și activitățile prevăzute în anexele nr. 1 și 2.
Așa cum se observa din dispozițiile ordinului, acesta instituie principiul legalității grupelor de munca, in sensul ca activitățile, locurile de munca si categoriile profesionale sunt stabilite numai prin acte normative, ele trebuind sa fie cuprinse expres in norme specifice domeniului.
In concluzie, potrivit Ordinului nr.50/1990, pentru a beneficia de încadrarea în grupele I și II de muncă, personalul în activitate: muncitori, ingineri, subingineri, maiștri, tehnicieni, personal de întreținere și reparații, controlorii tehnici de calitate, precum și alte categorii de personal trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii:
- sa fi lucrat efectiv la locurile de muncă și activitățile prevăzute în anexele nr. 1 și 2 la Ordinul nr.50/1990 sau
- sa își fi desfasurat activitatea în aceleași condiții cu personalul beneficiarului încadrat în grupele I și II de muncă,
- nivelul noxelor existente la locurile prevăzute în aceste grupe sa depășeasca nivelul maxim admis prevăzut în Normele republicane de protecție a muncii, cu toate măsurile luate de unitate pentru normalizarea condițiilor de muncă.
- sa fi fost nominalizat de către conducerea unităților împreună cu sindicatele libere din unități, ținîndu-se seama de condițiile deosebite de muncă concrete în care își desfășoară activitatea persoanele respective (nivelul noxelor existente, condiții nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizică sau nervoasă, risc deosebit de explozie, iradiere sau infectare etc.).
In concluzie, încadrarea in grupele de munca se face fie direct ca urmare a regăsirii in una din situațiile cuprinse in anexe, fie prin asimilare ca urmare a desfășurării efective a muncii in situații din cele prevăzute in anexe.
Simpla exercitare a funcției în condiții dificile nu atrage automat încadrarea in grupa de munca, fiind necesar ca activitățile, condițiile sau locul de munca sa fie din cele prevăzute in anexa I și II la Ordin.
În Anexa nr. II pct. 36 a Ordinului nr. 50/1990, sunt menționate o . activități concrete care, în condițiile în care ar fi fost desfășurate într-o proporție de minim 70% din programul normal de lucru ar fi putut justifica încadrarea activității în grupa a II-a de muncă. Textul din Anexa nr. II pct. 36 a Ordinului nr. 50/1990 prevede că aceste activități concrete sunt:
„Probe de rodaj și control recepție în tancodrom precum și bancurile de probă și rodaj al motoarelor de aeronave și al motoarelor cu ardere peste 2000 CP sau în cazul când se probează sau se rodează concomitent ,motoare a căror putere totală însumată depășește 2000 CP (activitate continuă).
Din cuprinsul mențiunilor carnetului de muncă al reclamantului Curtea reține că în mod corect prima instanță a constatat că pentru perioada 20.06.1981 -1.05.1993, angajatorul a încadrat activitatea desfășurată de acesta ca fiind lucrată în grupa a II a de muncă .
Activitatea desfășurată de reclamant în această perioadă a fost încadrată în grupa a II a de muncă conform Ordinului 50/1990 anexa II pct.36.ca urmare a locului de muncă cu condiții deosebite:bancul de rodaj motor.
Prin acțiunea formulată reclamantul a susținut că activitatea sa de lăcătuș montator agregate energetice de transport s-ar încadra în anexa I pct 8, 13 și 59 din Ordinul 50/1990.
În speță, se reține că angajatorul a făcut demersurile necesare și a stabilit locurile de muncă ce se încadrează în grupe de muncă, pentru perioada 20.06.1981-1.05.1993 locul de muncă unde își desfășura activitatea reclamantul, a fost încadrat în grupa II de muncă și nu grupa I cum solicită acesta.
Cum prin cererea de chemare în judecată reclamantul a invocat faptul că pentru întreaga perioadă ce formează obiectul cauzei acesta a desfășurat aceeași activitate ,în aceleași condiții, același loc de muncă(atelier banc rodaj)în mod corect prima instanță a reținut că nu poate încadra munca desfășurată de acesta într-o altă categorie decât cea nominalizată de angajator.
. Declarația martorului audiat în cauză nu poate fi valorificată ca probă concludentă, deoarece descrierea condițiilor de muncă este mult prea generală. Mai mult, simpla existență a condițiilor deosebite de muncă într-un sector de activitate nu este un motiv pentru acordarea automată a grupei a I-a de muncă, pentru aceasta fiind necesar ca activitatea prestată să fie menționată de Ordinul 50/1990, îndeplinirea procedurii prevăzută de același Ordin, nominalizarea pentru acordarea grupei, un anumit nivel al noxelor, etc.
Hotărârea judecătorească dată în favoarea unor colegi ai reclamantului nu impune acordarea grupei a I-a de muncă în mod automat către toți salariații care ar fi lucrat în condiții aparent similare, deoarece nu se pot supune comparației condițiile de muncă concrete în care și-au desfășurat activitatea persoane diferite, având în vedere că probatoriul administrat poate fi distinct.
Rolul jurisprudenței este de a interpreta și a aplica legea la cazuri concrete deduse judecății instanței, judecătorul soluționând cauza pe care o judecă în limitele legii, corespunzător probatoriului acelei cauze, neavând dreptul să stabilească dispoziții generale în afara speței particulare ce se deduce în fața sa.
De asemenea Curtea constată că și susținerile apelantului referitoare la limitarea de către prima instanță a dreptului său de a-și dovedi suficient cererea sunt contrazise de conținutul încheierii de ședință din data de 5 09.2014.
Din cuprinsul acestei încheieri rezultă că probatoriul solicitat a fost încuviințat de către instanța de fond ,așa cum a fost solicitat de către reclamant, fiind pusă în discuție în baza art.254 al.2 Cod procedură civilă, administrarea probei testimoniale.
În raport de aceste considerente, Curtea constată neîntemeiat apelul reclamantului, astfel că în baza art.480 Cod procedură civilă, acesta urmează a fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelanta reclamantă C. C., domiciliată în C., ..9, județul D., împotriva sentinței civile nr.6554/18.11.2014, pronunțată de Tribunalul D., în dosar nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă ., cu sediul în C., ., județul D..
Decizie definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 12 Martie 2015.
Președinte, F. D. | Judecător, I. V. | |
Grefier, N. D. |
Red.jud.I.V.
4 ex/AS
j.f.C.D.P.
| ← Acţiune în constatare. Decizia nr. 1287/2015. Curtea de Apel... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... → |
|---|
