Obligaţie de a face. Decizia nr. 2151/2015. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2151/2015 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 29-04-2015 în dosarul nr. 924/63/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 2151
Ședința publică de la 29 Aprilie 2015
Completul compus din:
Președinte: - P. B.
Judecător: - T. R.
Grefier: - S. C.
Pe rol, judecarea apelului declarat de pârâta S. E. SA, cu sediul în București, .. 9, sector 1, împotriva sentinței numărul 7331 din data de 09 decembrie 2014, pronunțată de Tribunalul D. – Secția conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul numărul_, în contradictoriu cu reclamanții B. S., N. V. D., C. M., B. I., G. I., toți cu domiciliul procedural ales la Cabinet de avocat "C. D. G.", cu sediul în C., ., nr. 23, ..1, județul D., având ca obiect obligație de a face.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns intimatul reclamant G. I. personal și asistat de avocat R. O. prin substituirea apărătorului ales, avocat C. Da, același avocat reprezentându-i și pe intimatii reclamanți B. S., N. V. D., C. M., B. I., lipsind apelanta pârâtă S. E. SA..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care a învederat următoarele:
- apelul apare declarat și motivat în termenul legal;
- intimații reclamanți, prin apărător, au depus la dosarul cauzei întâmpinare în raport de dispozițiile art. 471 alin. 5 Cod procedură civilă;
- apelanta pârâtă a depus la dosarul cauzei răspuns la întâmpinare în raport de dispozițiile art. 471 alin. 6 Cod procedură civilă;
- dosarul se află la primul termen de judecată în această etapă procesuală;
- apelanta pârâtă S. E. SA, prin motivele apel, a solicitat judecarea cauzei în lipsă în conformitate cu dispozițiile art. 223 alin. 3 Cod procedură civilă.
Avocat R. O. a depus la dosarul cauzei delegație de substituire și a învederat că nu are cereri de formulat.
Nefiind excepții de invocat, probe de administrat, alte cereri de formulat, Curtea, constatând cauza în stare de soluționare, a acordat cuvântul asupra apelului.
Avocat R. O. pentru intimații reclamanți B. S., N. V. D., C. M., B. I., G. I. a solicitat respingerea apelului și menținerea ca temeinică și legală a sentinței pronunțată de instanța de fond, susținând oral motivele din întâmpinarea depusă la dosarul cauzei.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a apelantei pârâte a solicitat respingerea acesteia în raport de faptul că în mod irevocabil s-a stabilit de către instanțele de judecată, în cadrul litigiilor în care s-au judecat pentru obligarea la acordarea grupei I de muncă, că . calitate procesuală pasivă.
În ceea ce privește criticile referitoare la fondul cauzei a solicitat înlăturarea acestora invocât HG. 257/2011 și arătând că instanța de fond în mod corect a reținut faptul că intimații și-au desfășurat activitatea în grupa I de muncă în procent de 100%, că expertiza efectuată în cauză a demonstrat că pentru îndeplinirea atribuțiilor de serviciu specifice grupei I de muncă a fost necesară prezența permanentă a intimaților reclamanți la locul de muncă, cu expunere la riscurile specifice în timpul de lucru integral, iar concluziile expertizei au demonstrat temeinicia solicitării reclamanților.
La interpelarea instanței cu privire la persoanele care au îndeplinit funcția de inginer, a învederat că și aceste persoane au lucrat în aceleași condiții.
Concluzionând a solicitat respingerea apelului și menținerea ca temeinică și legală a sentinței pronunțată de instanța de fond. A învederat că nu solicită acordarea de cheltuieli de judecată.
CURTEA:
Asupra apelului de față, constată următoarele:
La data de 27.01.2014 pe rolul Tribunalului D. - Secția Litigii de muncă și asigurări sociale, a fost înregistrată acțiunea formulată de reclamanții B. S., N. V. D.,C. M., B. I., G. I. în contradictoriu cu pârâta E. SA prin care a solicitat ca instanța să constate că procentul în care și-a desfășurat activitatea în grupa I de muncă în perioadele B. S. în perioada 06.04._01, G. I. în perioada 16.11._76, 01.10._77, 25.07._97, 01.08._01, N. V. D. în perioada 28.09._80, 22.06.1981 - 1.04.2001 ,C. I.M. în perioada 17.10._83, 8.02.1984 - 1.04.2001, B. I. în perioada 23.04.1990 -1.04.2001 este de 100 % și în temeiul prevederilor art. 40 alin 2 lit. h din Codul muncii să oblige pârâta să îi elibereze adeverință în acest sens.
Prin sentința nr.7331 din 9 decembrie 2014 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._, s-a respins excepția inadmisibilității acțiunii invocata de pârâta . cu sediul in București, . 9 sector 1 în întâmpinare.
S-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta ..
S-a admis acțiunea formulată de reclamanții B. S., N. V. DĂNUT, C. M., B. I., G. I. în contradictoriu cu pârâta E. SA cu sediul in București, . 9 sector 1 .
S-a constatat ca activitatea desfășurată de reclamanții B. S. cu domiciliul in C., . jud D. în perioada 06.04._01, G. I. având CNP_ cu domiciliul C., Bvd Dacia, nr 91bl U4, SCI . în perioada 16.11._76, 01.10._77, 25.07._97, 01.08._01, N. V. DĂNUT cu domiciliul in C., . 68 . 3 jud D. în perioada 28.09._80, 22.06.1981 -1.04.2001, C. I.M. cu domiciliul în corn Unirea nr.1450 jud. D. în perioada 17.10._83, 8.02.1984 - 1.04.2001, B. I. cu domiciliul in corn. Plenița . jud.D. în perioada 23.04.1990-1.04.2001 pentru și sub autoritatea societății pârâtei în grupa I-a de muncă a avut întinderea de 100% din timpul normal de lucru.
A fost obligată pârâta să elibereze reclamanților o adeverință în acest sens.
Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a motivat faptul că în conformitate cu disp.art 46 din HG nr.1342/2010, privind reorganizarea societății personalul existent in cadrul societății a fost preluat de noi entități.
Pe de altă parte, prin acțiunea formulată reclamanții au solicitat recunoașterea grupei I de muncă pentru activitatea desfășurată pe perioade cuprinzând intervale de timp ce exced datei înființării .>
Pârâta a invocat și excepția inadmisibilității acțiunii având în vedre că reclamanții au solicitat instanței să constate o stare de fapt și în conformitate cu dispozițiile art. 35 C.proc.civ. ,potrivit cărora partea care are interes poate cere constarea unei stări de drept și nu a unei stări de fapt.
In cont" cu dispozițiile art.137 alin 1 cod pr civilă, „ instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură .precum și a celor de fond, care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea in fond a pricinii,,.
Calitatea procesuală este reglementată de art 36 și următoarele cod pr civilă și constă în identitatea dintre persoana reclamantului și cel care este titular al dreptului precum și intre pârât și cel despre care se pretinde că este obligat în raportul juridic dedus judecății, prima poartă denumirea de calitate procesuală activă iar cea de a doua de calitate procesuală pasivă .
In cauza dedusă judecății, părțile au calitatea procesuală conferită de reclamant prin cererea inițială cât și cea precizată, astfel că excepția lipsei calității procesuale invocată de societatea pârâtă este nefondată.
In litigiile de muncă, potrivit art 282 Codul muncii, pot fi părți in conflictele de muncă salariații precum și orice altă persoană titulară a unui drept sau a unei obligații in temeiul codului, a altor legi sau al contractului colectiv de muncă, dar și angajatorii - persoană fizică sau persoană juridică - sau orice persoană care beneficiază de o muncă desfășurată in condițiile codului.
Reclamantul a fost salariat al . baza unui contract individual de muncă devenind titular de drepturi și obligații in sensul art 282 codul muncii .
Jurisdicția muncii, potrivit art 281 codul muncii, are ca obiect soluționarea conflictelor de muncă ce se raportează la o gamă largă de acte juridice respectiv încheierea, executarea, modificarea ,suspendarea și încetarea contractului individual de muncă, dar și a altor cereri privind raporturile juridice dintre partenerii sociali .
Dacă din orice motive cum ar fi reorganizarea sau transferul întreprinderii, calitatea de salariat dispare, dreptul fostului salariat ce decurge din fapte și împrejurări derulate pe vremea cât contractul individual era în ființă, nu dispare .
Art 169 din Codul muncii, reglementează protecția salariatului în cazul în care se produce un transfer al unității către un alt angajator, care este în ființă, funcționează, fără să vizeze „ in terminiss „ ipoteza reorganizării prin divizare. La data încheierii contractului individual de muncă, angajatorul în favoarea căruia operează transferul ori nu există, ori avea simpla calitate de terț în raporturile de muncă ce se derulau inițial.
Cererea reclamantului privește fapte și împrejurări ce s-au derulat în baza unui contract individual de muncă în beneficiul unui angajator care a existat și ființează în continuare .
Nu i se poate impune salariatului să adopte o anume conduită, în valorificarea drepturilor sale, prin a se îndrepta împotriva angajatorului actual, cât timp acesta nu ființa în perioada in care se derulau actele și faptele generatoare de drepturi. obligația salariatului fiind aceea de a preta activitatea in favoarea „ unui angajator „ și nu a altuia ( art. 10 din Codul muncii).
Este adevărat că, potrivit art 4 din HG 74/27 01 2005, „ E. SERV - SA va prelua toate drepturile, își va asuma toate obligațiile corespunzătoare, parte din patrimoniul preluat de la societatea comercială de distribuție și furnizare a energiei electrice E. SA și se subrogă în drepturile și obligațiile ce decurg din acesta pentru sucursalele de întreținere și servicii energetice in relațiile cu terții, inclusiv in litigiile in curs „.
Pe de altă parte, art 5 stipulează că „ personalul…..se preia de către societatea comercială prevăzute Ia art 1 și va avea toate drepturile de continuitate in aceeași unitate „.
Tribunalul a constatat că reclamantul, in ceea ce privește cererea dedusă judecății, nu se află sub incidența reglementărilor nici de art 4, nici de art 5.
In primul rând, reclamantul nu este terț. Ca și titular al unui contract individual de muncă, prestează activitatea în folosul angajatorului, care dispune de o organizare consacrată printr-o organigramă stabilită de angajator ( art 40 alin 1 lit a din Codul muncii ) .organigramă în care salariatul își are locul său, corespunzător postului pe care îl ocupă . Așadar, el face parte, structural . din compunerea organizației, organizație ce cuprinde negreșit angajatorul și salariații ce își desfășoară activitatea in folosul său .
In al doilea rând, art 4 face vorbire de drepturi și obligații preluate (…parte din patrimoniul preluat.,) ceea ce înseamnă că acestea există și nu sunt doar drepturi sau obligații viitoare.
Art 5 din Hotărâre . privește drepturi de continuitate in aceeași unitate „ ori litigiul nu poartă asupra vechimii in muncă sau vechimii in aceeași unitate .
Pe de altă parte chiar dacă prin reorganizare apare una sau mai multe societăți ,societatea care nu și-a pierdut capacitatea procesuală deci nu a dispărut ., va avea calitate procesuală de pârât . deoarece aceasta a avut calitatea de angajator indiferent câte reorganizări ar avea loc.
Excepția lipsei calității procesuale a . pârât inițial ar fi fost temeinică dacă ar fi făcut obiectul unei operațiuni de încetare a personalității juridice concomitent operând, așadar și excepția lipsei capacității procesuale .
Sunt considerentele pentru care excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de societatea pârâtă a fost respinsă.
Instanța a respins ca neîntemeiata și excepția inadmisibilității cererii cu următoarea motivare.
Nu se poate stabili că în speță ar exista o condiție legală, neîndeplinită de către reclamant, pentru exercitarea dreptului de a sesiza instanța. Așadar, nu se poate reține inadmisibilitatea cererii de chemare în judecată.
Faptul că Ordinul nr. 50/1990 a fost abrogat prin art. 198 din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, începând cu data la care această lege a intrat în vigoare, 01.04.2001, nu conduce la o altă concluzie în privința cererilor vizând o perioadă de timp anterioară datei indicate, actul normativ producând efecte juridice în interval de timp vizat.
Dacă a fost efectuată sau nu, la nivelul unității angajatoare, procedura de nominalizare a locurilor de muncă și a persoanelor care efectuează activitățile ce se încadrează în grupele I și II de muncă, în conformitate cu dispozițiile Ordinului nr. 50/1990, nu constituie un impediment la promovarea prezentei acțiuni, așa cum a reținut și înalta Curte de Casație și Justiție. Ar fi inechitabil ca, unei persoane care a lucrat în mod real în condițiile specifice grupei de muncă, să nu i se poată stabili această calitate și drepturile subsecvente din pricina unei neglijențe ce nu îi incubă, ci aparține în primul rând angajatorului în cazul în care a neglijat să purceadă la parcurgerea procedurii.
Pe fondul cauzei tribunalul a constatat următoarele:
Prin prezenta acțiune au solicitat ca instanța să constate că procentul în care și-a desfășurat activitatea în grupa I de muncă în perioadele B. S. în perioada 06.04._01, G. I. în perioada 16.11._76, 01.10._77, 25.07._97, 01.08._01, N. V. D. în perioada 28.09._80, 22.06.1981 - 1.04.2001 ,C. I.M. în perioada 17.10._83, 8.02.1984 - 1.04.2001, B. I. în perioada 23.04.1990 -1.04.2001 este de 100 % și în temeiul prevederilor art. 40 alin 2 lit. h din Codul muncii să oblige pârâta să îi elibereze adeverință în acest sens.
Prin sentința nr. 6357/25.11.2008 pronunțata de Tribunalul D. in Dosarul nr_ instanța a constatat că activitatea desfășurată de reclamanții: N. V. D. în perioada 28.09._80, 22.06.1981 -1.04.2001 ,C. I.M. în perioada 17.10._83, 8.02.1984 - 1.04.2001, B. I. în perioada 23.04.1990 -1.04.2001 se încadrează în grupa a I-a de muncă .
Prin sentința nr.0062/ 14.01.2009 pronunțata de Tribunalul D. in Dosarul nr_/63/2008 instanța a constatat că activitatea desfășurată de reclamanții B. S. în perioada 06.04._01, G. I. în perioada 16.11._76, 01.10._77, 25.07._97, 01.08._01 se încadrează în grupa a 1-a de muncă în considerarea dispozițiilor art. 40 al. 2 lit. h instanța a obligat unitatea pârâtă să elibereze reclamanților adeverință care atestă desfășurarea activității in grupa 1-a de muncă, în sensul celor menționate.
Inițial, Ordinul 50/1990 prin art. 7 prevedea că "încadrarea în grupele I și II de munca se face proporțional cu timpul efectiv lucrat la locurile de muncă incluse în aceste grupe, cu condiția ca, pentru grupa I, personalul să lucreze în aceste locuri cel puțin 50% și pentru grupa II cel puțin 70% din programul de lucru 11
Ulterior, prin OMMPS 590/2008 se stabilea facultativ consemnarea acestui procent pentru ca, mai târziu, prin HG. 257/2011 să se consacre obligativitatea consemnării procentului.
Tribunalul a mai constatat că Modelul de Adeverință prevăzut de Anexa nr 14
la Norme cuprinde mențiunile în forma "domnul ... în perioada de la... până la
... având meseria/funcția de... a fost încadrat în grupa **).... De muncă, în procent
de….% conform nominalizării efectuate prin….***)
La capitolul OBSERVAȚII se menționează "Câmpurile marcate cu asterisc sunt obligatorii de completat"
Per a contraria cele nemarcate cu asterisc nu ar fi obligatorii iar câmpul referitor la procentul de muncă în grupa pentru care se eliberează adeverința nu este marcat cu asterisc, chiar dacă, în conformitate cu prevederile art. 126 alin 6 din Norme se prevede că "pentru a putea fi valorificate, adeverința menționată la alin. (1) se completează în mod obligatoriu la toate rubricile prevăzute."
Norma este confuză în condițiile în care alin (1) face trimitere la modelul pe care îl consacră Anexa nr.. 14 ("adeverințele se întocmesc potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 14...)
In aceste condiții tribunalul a constatat că activitatea pentru care instanța prin hotărâri judecătorești pronunțate pe baza probelor administrate a fost încadrată în grupa I sau II de muncă, după caz, se prezumă a fi în procent de 100% cât timp specificitatea posturilor reclama, prin chiar necesitatea înființării lor, asemenea activități ce se derulau diurn, în timpul de muncă.
Sunt considerentele pentru care acțiunea a fost admisă iar unitatea pârâtă obligată să elibereze reclamanților adeverințe cu menționarea procentajului de 100% pentru activitățile încadrate în grupe de muncă.
Tribunalul a făcut și aplicarea în acest sens a jurisprudenței CEDO, care în cauza B. a decis că jurisprudența contradictorie a unei instanțe poate fi asimilată unui diferențieri de tratament care nu se bazează pe nici o justificare obiectivă și rezonabilă. Prin urmare, s-a decis că o astfel de diferențiere constituie o încălcare a articolului 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, combinat cu articolul 1 din Protocolul nr. 1.
Împotriva sentinței a formulat apel pârâta S. E. SA, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Cu privire la capătul de cerere privind eliberarea unei adeverințe cu mențiunile privitoare la încadrarea în grupa I de munca, s-a precizat ca "adeverințele se întocmesc si se eliberează numai in baza documentelor verificabile aflate in evidentele angajatorilor sau ale deținătorilor de arhive" (art. 1 din Ordinul nr. 590/2008). In conformitate cu prevederile art. 47 si art. 48 din Decretul-lege nr. 31/1954, "în cazul în care o parte din patrimoniul unei persoane juridice se desprinde si se transmite la o singura persoana juridica existenta sau care ia astfel ființa, împărțirea patrimoniului se face în proporția părții desprinse si transmise", iar "persoanele juridice care dobândesc bunuri prin efectul divizării răspund fața de creditorii pentru obligațiile persoanei juridice care a încetat de a avea ființa prin divizare, proporțional cu valoarea bunurilor dobândite, stabilita la data dobândirii".
Potrivit art. 1 din Ordinul nr. 590/2008, cererile prin care persoanele interesate solicită eliberarea adeverințelor prin care se atestă faptul că în anumite perioade, anterioare datei de 01 aprilie 2001, și-au desfășurat activitatea în locuri de muncă încadrate în grupa I sau a II-a de muncă se depun la angajatori sau la deținătorii arhivelor acestora, după caz.
Ca atare, în niciun caz E. SA nu putea fi obligată să elibereze adeverința care să ateste activitatea desfășurată de reclamanți în grupa I, ci unitatea care are calitatea de ultim angajator / deținător de arhiva, întrucât s-ar trece, în caz contrar, peste dispozițiile legale sus-menționate.
In contextul celor de mai sus, s-a apreciat ca debitorul obligației de eliberare a adeverinței este deținătorul legal de arhiva, respectiv ultimul angajator la care au lucrat sau lucrează intimații - reclamanți.
F. de cele învederate, s-a solicitat admiterea apelului, schimbarea sentințe instanței de fond si in consecința admiterea excepția lipsei calității procesuale pasive a societății E. SA si sa se respingă acțiunea ca fiind formulata fata de o persoana fără calitate procesuala pasiva in cauza.
CU PRIVIRE LA FONDUL CAUZEI:
In ceea ce privește încadrarea în grupa I de munca in procent de 100%, aceasta încadrare este nelegala, având in vedere următoarele aspecte:
- încadrarea in grupele I si a II-a de munca, potrivit art. 7 din Ordinul nr. 50/1990, se face proporțional cu timpul efectiv lucrat la locurile de munca incluse în aceste grupe, cu condiția ca, pentru grupa I - personalul să lucreze cel puțin 50 % din timp, iar pentru grupa a II-a, cel puțin 70% din programul de munca. Ca atare, reclamanții ar fi trebuit sa facă dovada ca timpul desfășurat la locul de munca, inclus în aceste grupe, a fost de cel puțin 50 sau 70% din programul de lucru.
-procentul se calculează proporțional cu timpul efectiv lucrat in condițiile activității ce se încadrează în grupa I/ II-a de muncă si nu prin totalizarea „timpului efectiv lucrat". Or, din punct de vedere fizic, un electrician nu poate lucra pe stâlp un program de 8 h/zi, pentru a beneficia de un procent de100%.
-Anul de muncă efectiv lucrat în condiții deosebite de muncă se stabilește
prin totalizarea „perioadelor" (deci a zilelor) în care personalul a lucrat efectiv în
asemenea locuri și nu prin totalizarea „timpului efectiv lucrat".
Reclamanții si-au întemeiat cererea pe prevederile Ordinului 50/1990, ordin care a fost abrogat de Legea nr. 19/2000. Ulterior intrării in vigoare a legii menționate anterior, a fost adoptata Hotărârea Guvernului nr. 261/2001 privind criteriile si metodologia de încadrare a locurilor de munca în condiții deosebite. Acesta hotărâre a fost abrogata de H.G. nr. 246/2007, care la art. 13 prevede următoarele: „(1) dovedirea perioadelor de activitate desfășurata în locuri de munca în condiții deosebite anterior datei de 01.04.2001, în vederea pensionarii, se face pe baza înregistrării acestora în carnetul de munca conform decretului nr. 92/1976 privind carnetul de munca, cu modificările ulterioare sau pe baza unei adeverințe emise de angajatorul la care a lucrat salariatul respectiv. (4) In cazul distrugerii arhivelor, perioada lucrata in condiții deosebite, dovedita cu acte, se poate reconstitui, potrivit legii, prin hotărâre judecătorească."
Or, în speță, reclamanții nu au invocat drept motiv al solicitării ca instanța să constate desfășurarea activității în grupa I, ca urmare a distrugerii arhivei de personal.
Mai mult decât atât, reclamanții aveau posibilitatea de a uza de prevederile Ordinului nr. 50/1990 atunci când acesta era în vigoare, iar nu tocmai la acest moment când ordinul este abrogat prin Legea nr. 19/2000.
- In ceea ce privește capătul de cerere privind obligarea la eliberarea
adeverinței care sa ateste perioadele de lucru în condiții grele specifice grupei I, fiind un capăt accesoriu, în mod greșit acesta a fost admis de către instanța de fond, în temeiul art. 40 din Codul muncii (care reglementează drepturile si obligațiile angajatorului).
Potrivit art. 158 alin. 2 din Legea nr. 263/2003, adeverințele care atestă încadrarea persoanelor în grupa I / a II-a de munca sunt valorificate numai în situația în care au fost emise conform legii, pe baza documentelor verificabile întocmite anterior datei de 01 aprilie 2001.
Potrivit art. 126 alin. 1 din HG nr. 257/2011, adeverințele prin care se atesta faptul ca in anumite perioade, anterioare datei de 01 aprilie 2001, persoanele si-au desfășurat activitatea in locuri de munca încadrate in grupa I / a II-a de munca se întocmesc potrivit modelului prevăzut in anexa nr. 14, numai pe baza documentelor verificabile aflate in evidenta angajatorilor sau ale deținătorilor legali de arhiva.
Deci, o obligație a angajatorului sau deținătorului de arhiva de a elibera o asemenea adeverința în temeiul acestui act normativ (cu toate ca, așa cum a precizat mai sus, nu avem o astfel de calitate) exista doar daca are la baza documente verificabile aflate in arhiva angajatorului, întocmite anterior anului 2001. Or, in speța, nu exista asemenea documente in arhiva subscrisei, astfel încât obligarea unității la emiterea unor astfel de adeverințe este nelegală.
Totodată, potrivit art. 1 din Ordinul nr. 590/2008, cererile prin care persoanele interesate solicită eliberarea adeverințelor prin care se atestă faptul că în anumite perioade, anterioare datei de 01 aprilie 2001, și-au desfășurat activitatea în locuri de muncă încadrate în grupa I de muncă se depun la angajatori sau la deținătorii arhivelor acestora, după caz.
In conformitate cu dispozițiile legale sus-menționate, S. E. S.A. nu putea fi obligata la emiterea adeverinței, atâta timp cât ultimul angajator al reclamanților, care a preluat arhiva, este cel care, ex iure, deține documentele verificabile corespunzătoare si arhiva privind personalul.
Ca atare, în niciun caz E. SA nu putea fi obligată să elibereze adeverința care să ateste activitatea desfășurată de reclamanți în grupa I / a II-a de muncă, ci unitatea care are calitatea de ultim angajator / deținător de arhiva, întrucât s-ar trece, în caz contrar, peste dispozițiile legale sus-menționate.
In contextul celor de mai sus, s-a apreciat ca debitorul obligației de eliberare a adeverinței este deținătorul legal de arhiva, respectiv ultimul angajator la care au lucrat intimații - reclamanți.
- Cu referire la pretinsa stare de discriminare, invocata de către instanța de fond, este de reținut ca nu orice diferența de tratament semnifica discriminare, fiind necesar, pentru reținerea tratamentului diferențiat, sa se stabilească faptul ca persoanele aflate in situații analoage sau comparabile beneficiază de un tratament preferențial, iar daca o asemenea distincție intre situații analoage sau comparabile exista, aceasta nu trebuie sa-si găsească nicio justificare obiectiva sau rezonabila (art. 1 alin. 3 din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările si completările ulterioare).
Or, în cauza, este evident ca s-a invocat discriminarea prin raportare la soluțiile legislative alese de către legiuitor, ceea ce nu poate fi primit, întrucât exercitarea unor drepturi se refera la modul de aplicare a unor dispoziții legale care instituie acele drepturi, astfel ca, in afara legii, nu se poate vorbi de discriminare în sensul dispozițiilor OG nr. 137/2000, cu modificările si completările ulterioare.
In cauza nu poate fi reținută aplicarea principiului nediscriminării si similitudinii, atât timp cat reclamanții nu se găsesc în situația identică cu cea a persoanelor cărora li s-a recunoscut grupa superioara de muncă. Or, stabilirea grupelor de munca se face in raport de condițiile, activitățile sau locurile de munca specifice fiecărui salariat, deci cu analiza condițiilor concrete, așa cum rezulta din raporturile de muncă ce fac obiectul judecații.
Decizia nr. 87/1999 a Curții Constituționale vizează situația persoanelor la momentul intrării în vigoare a Decretului - Lege nr. 68/1990, aceea de persoane în activitate si de persoane cu raporturile de munca încetate ori transferate în alte locuri de muncă ce nu mai au caracterul avut în vedere de lege, pentru recunoașterea grupei superioare de muncă.
Decizia nr. 258/2004 pronunțata de Înalta Curte de Casație si Justiție si decizia nr. 87/1999 a Curții Constituționale nu au statuat în niciun caz că angajatorii sau instanțele de judecată ar putea extinde aplicarea dispozițiilor legale privind încadrarea în grupe de munca si la alte situații decât cele expres prevăzute de lege. O atare interpretare ar lipsi de conținut actul normativ însuși.
F. de cele reținute de către instanța de fond în considerentele sentinței civile atacate în sensul că jurisprudența contradictorie a unei instanțe poate fi asimilata unui diferențieri de tratament, s-a anexat, ca practica sentințe pronunțate in favoarea societății în cazuri similare.
F. de cele învederate, s-a solicitat admiterea apelul si sa se schimbe in tot hotărârea atacata, in sensul respingerii acțiunii formulate de către reclamanți, ca neîntemeiată. În drept, și-a întemeiat susținerile pe dispozițiile art. 466 si următoarele Cod proc. civ., precum și pe dispozițiile legale menționate în cuprinsul motivelor de apel.
Apelul este nefondat, urmând a fi respins pentru considerentele ce vor fi expuse.
Cu privire la exceptia lipsei calitatii procesuale pasive, Curtea retine ca raporturile juridice de munca iau nastere intre angajator si salariat, raport de munca ce dau nastere la drepturi si obligatii corelative in sarcina ambelor parti.
Una din obligatiile esentiale a raportului de munca ce revin anagajatorului consta in acordarea drepturilor salariatilor ce decurg din lege, contractul individual de munca sau contractul colectiv de munca.
In cazul conflictului de munca bazat pe nerespecatarea drepturilor si obligatiilor raportului de munca, partile conflictului sunt partile raportului de munca, respectiv angajatorul si angajatul.
Reorganizarea ulterioara a angajatorului si preluarea angajatilor de alte persoane juridice, nu are influenta cu privire la partile raportului juridic de munca ce a generat conflictul.
Pe de altă parte, obiectul litigiului de față îl constituie doar stabilirea timpului efectiv lucrat în grupa de muncă. Aspectul că intimații reclamanți au lucrat în condiții specifice grupei I de muncă au fost stabilite irevocabil în cadrul unui litigiu anterior, astfel cum corect a reținut instanța de fond, în contradictoriu cu apelanta. Calitatea procesuală pasivă reținută în litigiul anterior nu poate fi repusă în discuție în litigiul de față, în care se stabilește doar timpul efectiv lucrat în condiițile respective de muncă.
Pe fondul litigiului Curtea reține că societatea angajatoare are sarcina probei în conflictele de muncă potrivit art. 287 din codul muncii, respectiv de a administra dovezi din care să rezulte timpul efectiv lucrat în condițiile grupei de muncă solicitată. Obligația de a întocmi și păstra documente justificative privind timpul efectiv lucrat de intimați în condițiile specifice grupei I de muncă a revenit, deci, angajatorului. Astfel fiind, acesta nu se poate prevala de lipsa documentelor justificative, pentru solicita admiterea în parte a acțiunii (în subsidiar), o astfel de lipsă neputând fi imputată salariaților. Astfel fiind, în mod corect instanța de fond a admis acțiunea astfel cum a fost formulată.
În temeiul art. 480 Cod pr. civilă,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de pârâta S. E. SA, cu sediul în București, .. 9, sector 1, împotriva sentinței numărul 7331 din data de 09 decembrie 2014, pronunțată de Tribunalul D. – Secția conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul numărul_, în contradictoriu cu reclamanții B. S., N. V. D., C. M., B. I., G. I., toți cu domiciliul procedural ales la Cabinet de avocat "C. D. G.", cu sediul în C., ., nr. 23, ..1, județul D..
Decizie definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 29 Aprilie 2015.
Președinte, P. B. | Judecător, T. R. | |
Grefier, S. C. |
Red.jud.P.B.
Tehn.M.D.4 ex
J.f.M.N.
27.05.2015
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... → |
|---|
