Recalculare pensie. Decizia nr. 2754/2015. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2754/2015 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 10-06-2015 în dosarul nr. 650/54/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 2754
Ședința publică de la 10 Iunie 2015
Completul compus din:
Președinte: - T. R.
Judecător: - P. B.
Grefier: - S. C.
Pe rol, judecarea cererii de revizuire formulată de revizuentele C. JUDEȚEANĂ DE PENSII M., cu sediul în Dr.Tr.S., b.dul C. I, nr. 3, județul M. și C. NAȚIONALĂ DE PENSII PUBLICE – COMISIA CENTRALĂ DE CONTESTAȚII, cu sediul în București, ., sector 2, împotriva deciziei numărul 1302 din data de 11 martie 2015, pronunțată de Curtea de Apel C. – Secția I Civilă în dosarul numărul_ *, în contradictoriu cu intimatul P. G., cu domiciliul în Dr.Tr.S., ., județul M..
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns avocat P. I. G. reprezentându-l pe intimatul P. G., lipsind revizuentele C. JUDEȚEANĂ DE PENSII M., C. NAȚIONALĂ DE PENSII PUBLICE – COMISIA CENTRALĂ DE CONTESTAȚII.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care a învederat următoarele:
- cererea de revizuire apare formulată în termenul prevăzut de dispozițiile art. 511 alin. 1 Cod procedură civilă, în sensul că data comunicării deciziei a cărei revizuire se solicită este 22.04.2015, iar data formulării cererii este 07.05.2015;
- cererea de revizuire este motivată, motivele acesteia fiind comunicate;
- atașarea dosarului în care s-a pronunțat decizia a cărei revizuire se solicită și a dosarelor componente;
- depunerea la dosarul cauzei a întâmpinării formulată de intimatul P. G., înregistrată sub nr._/05.06.2015;
- dosarul se află la primul termen de judecată în această etapă procesuală;
- revizuentele au solicitat judecarea cauzei în lipsă, invocând dispozițiile art. 411 alin.1 pct. 2 Cod procedură civilă.
Avocat P. I. G. a depus la dosarul cauzei împuternicire avocațială și chitanța nr. 33/29.05.2015 reprezentând onorariu avocat. A învederat că nu are alte cereri de formulat.
Nefiind excepții de invocat, alte cereri de formulat, Curtea, constatând cauza în stare de soluționare, a acordat cuvântul asupra cererii de revizuire.
Avocat P. I. G. reprezentându-l pe intimatul P. G. a solicitat respingerea, ca nefondată, a cererii de revizuire și menținerea deciziei nr 1302 din data de 11 martie 2015, pronunțată de Curtea de Apel C. – Secția I Civilă în dosarul numărul_ *, considerând că nu există niciun motiv de revizuire prevăzut de art. 509 alin. 1 pct. 1 Cod procedură civilă. A arătat că, instanța de apel a pronunțat o soluție legală și temeinică și nu există niciun motiv de desființare sau modificare a acesteia prin nicio cale extraordinară de atac. Potrivit art. 509 alin. 1 pct. A Cod procedură civilă, revizuirea unei hotărâri pronunțare asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut, ori s-a dat mai mult decât s-a cerut. În cauză, instanța s-a pronunțat exact pe ce s-a cerut.
Concluzionând a solicitat respingerea, ca nefondată, a cererii de revizuire.
A solicitat acordarea de cheltuieli de judecată.
CURTEA:
Asupra cererii de revizuire de față, constată următoarele:
1. Tribunalul M. prin sentința civilă nr. 41 de la 13.05.2014 a respins acțiunea precizată, formulată de reclamantul P. G. cu domiciliul în Dr.Tr.S., ., județul M. în contradictoriu cu pârâtele C. Județeană de Pensii M. cu sediul în Dr.Tr.S., .. 3, județul M. și C. Națională de Pensii Publice – Comisia Centrală de Contestații cu sediul în București, ., sector 2.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut următoarele:
Reclamantul P. G. este beneficiarul pensiei pentru muncă depusă și limită de vârstă, drepturile de pensie fiindu-i stabilite începând cu data de 03.11.2010, conform deciziei nr._/15.12.2010 emisă de C. Județeană de Pensii M..
Prin decizia nr._/27.05.2013 emisă de C. Județeană de Pensii M. s-a respins cererea de recalculare a drepturilor de pensie prin valorificarea salariilor brute, cerere formulată de reclamantul P. G., motivându-se că acestea nu reprezintă sporuri cu caracter permanent prevăzute în anexa nr. 15 din Normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010 aprobată prin HG. nr. 257/2011.
Reclamantul a formulat contestație împotriva deciziei nr._/27.05.2013 emisă de C. Județeană de Pensii M., contestație ce a fost respinsă de C. Națională de Pensii Publice – Comisia Centrală de Contestații prin hotărârea nr. 7014/24.02.2014.
Prin acțiunea dedusă judecății, astfel cum a fost precizată, s-a solicitat anularea hotărârii nr. 7014/24.02.2014 a Casei Naționale de Pensii Publice – Comisia Centrală de Contestații și a deciziei nr._/27.05.2013 emisă de C. Județeană de Pensii M., emiterea unei noi decizii de recalculare a pensiei reclamantului prin valorificarea adeverinței nr. 758/04.08.2009 eliberată de ., respectiv prin luarea în calcul a sporului de acord global conform deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 19/17.10.2011, precum și obligarea intimatelor la plata drepturilor de pensie recalculate începând cu data de 01.01.2013.
Analizând solicitările reclamantului în raport de dispozițiile legale incidente în materie, instanța a constatat că sunt neîntemeiate pentru următoarele considerente:
Prin cererea înregistrată sub nr. 3444/19.02.2013 la C. Județeană de Pensii M. reclamantul P. G. a solicitat recalcularea pensiei pentru muncă depusă și limită de vârstă stabilită prin decizia nr._/15.12.2010 prin luarea în considerare a formelor de retribuire în acord global, respectiv valorificarea adeverinței nr. 758/04.08.2009 pentru perioada 1971-2010 cât a fost angajat la . și acordarea acestor drepturi începând cu data de 15.12.2010, data emiterii deciziei de pensionare.
Cererea de recalculare a drepturilor de pensie ale reclamantului a fost formulată la data de 19.02.2013, deci după . Legii nr. 263/2010, Legea 19/2000 fiind abrogată în baza art. 196 lit. a din noua lege a pensiilor.
Potrivit dispozițiilor art. 174 din Legea nr. 263/2010 litigiile care se referă la drepturile ce fac obiectul legii aflate pe rolul instanțelor la data intrării în vigoare a legii, se vor judeca potrivit legii în baza căreia a fost stabilit dreptul.
De asemenea, în conformitate cu art. 178 din același act normativ, cererile înregistrate și nesoluționate până la data intrării în vigoare a legii, se vor soluționa conform normelor existente la data deschiderii drepturilor de pensie.
Or, în cauza de față, litigiul nu se afla pe rolul instanței la data de 01.01.2011, de vreme ce însăși cererea de recalculare pensie a fost adresată Casei Județene de Pensii M. ulterior acestei date, astfel că nu se aplică legea veche.
Cererea de recalculare a fost înregistrată și soluționată sub imperiul noii legi care reglementează recalcularea pensiilor în art. 107 alin. 3 potrivit căruia pensia poate fi recalculată prin adăugarea veniturilor și/sau a stagiilor de cotizare prevăzute de lege, nevalorificate la stabilirea acesteia.
Mai mult, chiar și în situația în care, o cerere de stabilire a dreptului la pensie și nu de recalculare, ar fi fost formulată și nesoluționată de casa de pensii până la data intrării în vigoare a legii noi, aceasta s-ar fi soluționat conform normelor legale existente la data deschiderii drepturilor de pensie, deci potrivit legii noi.
Prin urmare, legea aplicabilă în cauza de față este Legea nr.263/2010, lege aflată în vigoare la data formulării cererii de recalculare de către reclamant.
Potrivit art. 165 alin. (1) din Legea 263/2010, la determinarea punctajelor lunare, pentru perioadele anterioare datei de 1 aprilie 2001, se utilizează salariile brute sau nete, după caz, în conformitate cu modul de înscriere a acestora în carnetul de muncă, astfel: a) salariile brute, până la data de 1 iulie 1977; b) salariile nete, de la data de 1 iulie 1977 până la data de 1 ianuarie 1991; c) salariile brute, de la data de 1 ianuarie 1991.
De asemenea, potrivit disp. art. 165 alin. (2), la determinarea punctajelor lunare, pe lângă salariile prevăzute la alin. (1) se au în vedere și sporurile cu caracter permanent care, după data de 1 aprilie 1992, au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare și care sunt înscrise în carnetul de muncă sau sunt dovedite cu adeverințe eliberate de unități, conform legislației în vigoare.
În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, potrivit căruia guvernul emite hotărâri pentru organizarea executării legilor și al art. 183 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare, s-au aprobat prin HG 257/2011, Norme de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010.
Sumele si sporurile cu caracter permanent ce vor fi luate în calcul la stabilirea punctajelor, sunt detaliate prin art. 127 din Normele Metodologice, iar potrivit art. 127 alin. (1), sporurile cu caracter permanent care se pot valorifica la stabilirea și/sau recalcularea drepturilor de pensie, potrivit prevederilor art. 165 alin. (2) din lege, sunt cele prevăzute în anexa nr. 15.
După pct. VI din Anexa 15, Normele de aplicare cuprind o Mențiune potrivit căreia: „Nu sunt luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual întrucât nu au făcut parte din bază de calcul a pensiilor, conform legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, printre altele: formele de retribuire în acord sau cu bucata, în regie ori după timp, pe bază de tarife sau cote procentuale, premiile anuale și premiile acordate în cursul anului pentru realizări deosebite, compensațiile acordate conform decretelor nr. 46/1982 și nr. 240/1982, dar și alte sporuri care nu au avut caracter permanent.
În aceste condiții, trebuie stabilit dacă veniturile suplimentare obținute din forma de retribuire în acord global, dar și primele sau compensațiile evidențiate în cazul de față în adeverința invocată de reclamant, au făcut sau nu parte din baza de calcul a pensiilor potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, aceste venituri salariale nefiind, evident, sporuri cu caracter permanent în sensul art. 165 alin. 2 din lege și anexei 15 din Norme.
Cum, în speță, adeverința invocată de reclamant se referă la perioada 1971 – 2000, se impune a se verifica această împrejurare în raport cu legile 27/1966 și 3/1977.
Potrivit art. 41 și 42 din legea 27/1966, salariul tarifar care se ia ca bază de calcul la stabilirea pensiei este media salariilor tarifare lunare din 5 ani lucrați consecutiv, la alegerea angajatului, din ultimii 10 ani premergători încetării activității salariate și media salariilor tarifare lunare care se ia în considerare la calcularea pensiei se stabilește pe baza: salariului tarifar lunar de încadrare, pentru cei retribuiți cu luna; salariului tarifar de încadrare, corespunzător la 204 ore, pentru cei retribuiți cu ora; salariului tarifar de calcul, pentru cei retribuiți cu cotă procentuală; d) salariului la care s-a plătit contribuția de asigurări sociale, pentru cei angajați la persoane fizice.
Deci, baza de calcul se stabilește în raport cu salariul tarifar lunar de încadrare, ca regulă, iar nu în raport cu veniturile, indiferent de cuantumul acestora.
De asemenea, potrivit art. 10 din legea 3/1977, baza de calcul la stabilirea pensiei este media din 5 ani lucrați consecutiv, la alegere, din ultimii 10 ani de activitate, a salariului de bază și a următoarelor: - sporul de vechime în muncă; - sporul pentru lucrul în subteran, precum și pentru lucrul pe platformele marine de foraj și extracție;- indemnizația de zbor; - sporul pentru condiții grele de muncă;- sporul pentru lucrul sistematic peste programul normal;- sporul pentru exercitarea unei funcții suplimentare; - alte sporuri cu caracter permanent prevăzute în contractele individuale de muncă, potrivit legii.
În această ordine de idei, prin art. 21 s-a stabilit că baza de calcul este media retribuțiilor tarifare lunare și se stabilește pe baza: a) retribuției tarifare de încadrare, pentru cei retribuiți cu luna; b) retribuției tarifare de încadrare, corespunzătoare la 204 ore, pentru cei retribuiți cu ora, inclusiv pentru personalul care lucrează în acord; c) retribuției tarifare de calcul, pentru cei retribuiți cu cotă procentuală; d) retribuției la care s-a plătit contribuția de asigurări sociale, pentru cei angajați la persoane fizice.
Deci, rezultă că și sub imperiul acestei legi, pentru personalul care a lucrat în acord, baza de calcul a pensiilor, nu se stabilea în raport cu veniturile reale indiferent de cuantumul acestora, ci de retribuția tarifară de încadrare.
Astfel, prin retribuție tarifară se înțelege retribuția stabilită pe baza rețelelor tarifare sau a listelor de funcții pentru muncitori și personal operativ și prin nomenclatoarele de funcții pentru personalul de execuție tehnic, economic, de altă specialitate, pentru personalul de conducere, precum și pentru cel administrativ, de deservire și de pază, potrivit disp. art. 9 alin. 1 din legea 57/1974.
Și în ceea ce privește celelalte venituri suplimentare, cum ar fi cele din compensații, nici acestea nu au fost avute în vedere pentru stabilirea bazei de calcul a pensiei, potrivit legislației anterioare.
Din cuprinsul adeverinței nr. 758/04.08.2009 eliberată de . reiese că reclamantul a realizat venituri suplimentare (acord global, compensații, prime, indemnizații de conducere, etc) la retribuția tarifară de încadrare înscrisă în carnetul de muncă).
În ceea ce privește compensațiile primite de reclamant în baza Decretului nr. 46/1982, așa cum rezultă din adeverința depusă la dosar, retribuția în acord, sporurile, indemnizațiile, premiile, celelalte drepturi de retribuire, precum și orice alte drepturi și obligații care se determină, potrivit legii, în funcție de nivelul retribuției se stabilesc fără a se lua în considerare majorările de retribuție prevăzute la art. 1, potrivit art. 6 din decret.
În aceste condiții, se poate trage concluzia potrivit căreia veniturile obținute în acord global, sau alte venituri suplimentare din premii sau compensații, nu sunt luate în calcul la stabilirea punctajelor lunare, respectiv a punctajului mediu anual, întrucât nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor, conform legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001.
Astfel, există o diferențiere legală pe salarii brute și nete, având ca elemente de referință perioada până la 01.07.1977, perioada de la 01.07.1977 până la 01.01.1991 și perioada de după 01.01.1991.
Deși, în adeverința prezentată de reclamant, unitatea care a eliberat-o a făcut mențiunea că au fost achitate lunar cotele de contribuție la asigurările sociale de stat aferente angajatorului, inclusiv contribuția la pensia suplimentară pentru angajat, instanța reține că nu este îndeplinită cumulativ cerința privind includerea acestor venituri în baza de calcul a pensiei, potrivit legislației anterioare.
Pe de altă parte, prin art. 2 din Decretul 389/1972 la care se face trimitere în adeverință se prevăd expres și limitativ sumele, respectiv drepturile bănești asupra cărora contribuția pentru asigurările sociale de stat nu se datorează, printre acestea nefiind enumerate și eventuale venituri suplimentare din acord global.
Prin urmare, Tribunalul a constatat că, raportat la dispozițiile cuprinse în Legea nr. 263/2010, legea aplicabilă în cauza de față, cererea de recalculare pensie este neîntemeiată, astfel că decizia emisă de C. Județeană de Pensii M. prin care s-a respins cererea de recalculare pensie și hotărârea Comisiei Centrale de Contestații din cadrul Casei Naționale de Pensii Publice prin care s-a respins contestația formulată împotriva deciziei nr._/27.05.2013, sunt legale și temeinice.
Susținerea reclamantului că în situația sa se aplică decizia nr. 19/17.10.2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție privind recursul în interesul legii pronunțată în dosar nr. 18/2011, este neîntemeiată.
În acest sens s-a reținut că o decizie dată în recurs în interesul legii nu are o existență de sine stătătoare, deci nu este independentă în raport cu legea în interpretarea căreia a fost pronunțată. Dacă legea nu se aplică, nu se aplică nici decizia, autoritatea de lucru interpretat care caracterizează o asemenea hotărâre, respectiv obligativitatea deciziei, fiind valabilă numai în situația în care, în cazul concret dedus judecății, sunt aplicabile dispozițiile legale care au ridicat problemele de drept în interpretare, astfel că numai în această situație dezlegarea dată prin aceste decizii este obligatorie pentru instanțe.
Având în vedere că legea aplicabilă în cauză este Legea nr. 263/2010, iar nu Legea 19/2000 se reține că decizia pronunțată în recurs în interesul Legii nr. 19/2011, prin care s-au dezlegat problemele de drept ridicate de Legea nr. 19/2000 și OUG nr. 4/2005, nefiind dată în interpretarea unor dispoziții legale cuprinse în Legea nr. 263/2010, nu se aplică în cauză în sensul la care se referă reclamantul. În privința Legii nr. 263/2010 nu s-au pronunțat decizii în recurs în interesul legii obligatorii pentru instanțe, privind luarea în calcul la stabilirea punctajelor lunare, respectiv a punctajului mediu anula, a veniturilor suplimentare obținute din forma de retribuire în acord global, sau a altor venituri suplimentare.
Este adevărat că decizia în interesul Legii nr. 19/2011 a fost pronunțată după data de 01.01.2011, însă această decizie este valabilă și își produce efectele în anumite situații tranzitorii pentru rezolvarea cărora se aplică în continuare legea veche potrivit dispozițiilor tranzitorii din lege.
Or, în cauza de față nu se aplică legea veche, legea aplicabilă fiind legea nr. 263/2010, în vigoare la data formulării cererii de recalculare de către reclamant.
Un argument în plus în susținerea punctului de vedere potrivit căruia nu are relevanță faptul că deciziile RIL s-au pronunțat după data de 1 ianuarie 2011 și că această împrejurare nu atrage ultractivitatea legii 19/2000, îl constituie și susținerea procurorului general consemnată ca atare în partea introductivă a considerentelor deciziei 19/2011, necontrazisă în motivarea propriu-zisă de ÎCCJ, potrivit căreia deși Legea nr. 19/2000 a fost abrogată în mod expres prin art. 196 lit. a) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, problema de drept invocată subzistă și se cuvine a fi dezlegată, având în vedere dispozițiile tranzitorii conținute de art. 174 și 178 din Legea nr. 263/2010.
De asemenea, chiar ÎCCJ într-o altă decizie anterioară pronunțată în recurs în interesul legii, nr. 4/2011, a subliniat cu titlu prealabil că Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale a fost abrogată în mod expres prin art. 196 lit. a) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 852 din 20 decembrie 2010.
Dar, cu toate acestea, ICCJ a subliniat că problema de drept ce a generat practică neunitară subzistă, pe rolul instanțelor judecătorești soluționându-se în continuare cauzele asiguraților care s-au pensionat sub imperiul Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale și se impune a fi dezlegată având în vedere dispozițiile tranzitorii conținute în art. 174 și 178 din noua lege, reproduse și analizate anterior.
În ceea ce privește practica judiciară invocată de reclamant în favoarea sa se reține că aceasta nu este de natură să schimbe soluția în cazul de față, întrucât în sistemul nostru de drept, precedentul judiciar nu este, în principiu, izvor de drept, cu excepția soluțiilor pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, atunci când este sesizată cu un recurs în interesul legii, ceea ce nu este cazul în speță, nefiind pronunțată o decizie în recurs în interesul legii în interpretarea Legii nr. 263/2010 privind veniturile avute în vedere la stabilirea pensiei.
Față de considerentele în fapt și în drept expuse, instanța a constatat că acțiunea reclamantului, astfel cum a fost precizată, este neîntemeiată a fost respinsă.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel P. G. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
2. Curtea de Apel C. – Secția I Civilă, prin decizia nr. 1302 de la 11 martie 2015, pronunțată în dosarul nr._ * a admis apelul formulat de apelantul reclamant P. G., domiciliat în Dr.Tr.S., ., județul M., împotriva sentinței civile nr. 41/13.05.2014, pronunțată de Tribunalul M., în dosarul nr._ *, în contradictoriu cu intimații pârâți C. JUDEȚEANĂ DE PENSII M., cu sediul în Dr.Tr.S., ..3, Județul M. și C. NAȚIONALĂ DE PENSII - COMISIA DE CONTESTAȚII, cu sediul în București, ., sector 2.
A schimbat în tot sentința primei instanțe.
A admis în parte acțiunea precizată.
A anulat decizia nr._/27.05.2013 a C.J.P. M. și Hotărârea nr. 7014/24.02.2014 a Comisiei de Contestații din cadrul Casei Naționale de Pensii.
A obligat pârâta C.J.P. să recalculeze pensia reclamantului prin luarea în considerare a veniturilor menționate în adeverința nr. 758/04.08.2009 eliberată de . la rubrica acord global și să emită o nouă decizie în acest sens.
A obligat pârâta C.J.P. M. să plătească diferența dintre pensia recalculată și pensia stabilită inițial începând cu luna februarie 2013.
A obligat pârâtele la plata către reclamant a sumei de 3000 lei reprezentând cheltuieli de judecată în toate ciclurile procesuale.
Pentru a pronunța această decizie, analizând actele și lucrările dosarului, dispozițiile legale aplicabile în cauză, sentința primei instanțe și motivele de apel, Curtea a constatat că apelul este fondat, pentru următoarele considerente.
Criticile apelantului referitoare la incompatibilitatea judecătorului care a pronunțat sentința apelată nu au fost întemeiate.
Astfel, este adevărat că judecătorul care a pronunțat sentința apelată în rejudecare a făcut parte și din completul care a pronunțat sentința nr. 101/09.07.2013, anulată prin decizia nr. 105 din 23.10.2013 a Curții de Apel C., iar potrivit art. 40 alin.1 NCPC judecătorul care a pronunțat o încheiere interlocutorie sau o hotărâre prin care s-a soluționat cauza nu poate judeca aceeași pricină în apel, recurs, contestație în anulare sau revizuire și nici după trimiterea spre rejudecare.
Din interpretarea acestor dispoziții legale rezultă că, pentru a deveni incompatibil, judecătorul fie trebuie să fi pronunțat hotărârea prin care s-a dezinvestit instanța, fie printr-o încheiere interlocutorie să fi rezolvat unele situații juridice care, în urma admiterii apelului, se dezbat din nou la instanța de fond.
În acest context, nu este incompatibil judecătorul care, precum în prezenta cauză, s-a pronunțat în temeiul unei excepții procesuale (referitoare la neparcurgerea procedurii prealabile) iar instanța de control judiciar a anulat ca nelegală hotărârea, dispunând trimiterea cauzei spre rejudecare, în condițiile în care trimiterea spre rejudecare a vizat analiza fondului cauzei, fără a mai trebui rediscutată excepția respectivă.
De asemenea, în condițiile în care prin sentința apelată prima instanță s-a pronunțat asupra fondului cauzei, astfel cum s-a dispus prin decizia nr. 105 din 23.10.2013 a Curții de Apel C., nici criticile referitoare la nerespectarea acestei decizii nu vor putea fi primite.
Referitor la soluționarea fondului cauzei, a reținut în prealabil Curtea că prin motivele de apel au fost invocate critici de nelegalitate a sentinței doar în ceea ce privește refuzul casei de pensii de a valorifica sumele obținute în acord global, invocându-se în mod expres dispozițiile Deciziei în interesul legii nr. 19/2011, care se referă tocmai la această categorie de venituri.
În ceea ce privește nevalorificarea celorlalte venituri menționate în adeverința nr. 758/04.08.2009 (prime și compensații) apelantul nu a formulat critici care să circumscrie unor motive de nelegalitate și netemeinicie a sentinței apelate.
Mai mult decât atât, prin precizările depuse la dosar la data de 01.04.2014 (fila 216 din dosarul_ * al Tribunalului M.), acesta a arătat expres că solicită obligarea intimatelor la valorificarea adeverinței nr. 758/04.08.2009 prin luarea în considerare a sporului de acord global.
Prin urmare, în baza art.477 NCPC, analizând sentința apelată prin prisma limitelor efectului devolutiv al apelului, a reținut Curtea că potrivit prevederilor art.165 alin.2 din Legea 263/2010 „la determinarea punctajelor lunare, pe lângă salariile prevăzute la alin.1 se au în vedere și sporurile cu caracter permanent care, după data de 1 aprilie 1992, au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare și care sunt înscrise în carnetul de muncă sau sunt dovedite cu adeverințele eliberate de unități, conform legislației în vigoare”.
În același sens, prevederile art. 127 alin.1 din H.G. nr.257/2011 pentru aprobarea Normelor de aplicare a Legii 263/2010, statuează asupra categoriilor de sporuri cu caracter permanent ce pot fi valorificate la stabilirea și/sau recalcularea drepturilor de pensie, potrivit art. 165 alin. 2 din lege, respectiv cele enumerate în Anexa 15.
În Anexa nr. 15 la aceste Norme, la rubrica „mențiuni”s-a arătat expres că nu sunt luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual întrucât nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor, conform legislației anterioare datei de01.04.2001, printre altele, formele de atribuire în acord sau cu bucata, în regie ori după timp, pe bază de tarife sau cote procentuale, precum și alte sporuri care nu au avut un caracter permanent.
Anterior intrării în vigoare a Legii nr. 263/2010, dispoziții similare se regăseau în art. 164 alin. 1 și 2 din Legea nr.19/2000 și respectiv în art. 1, art. 2 și pct. VI din Anexa la OUG nr. 4/2005, iar prin Decizia nr.19/17.10.2011 pronunțată în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție interpretându-se dispozițiile art.2 lit. e, art.78 și art.164 alin.1, 2 și 3 din Legea 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale și ale art.1 și 2 din OUG 4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, s-a stabilit că:
„ Formele de retribuire obținute în acord global, prevăzute de art.12 alin.1 lit. a din Legea retribuirii după cantitatea și calitatea muncii nr.57/1974, vor fi luate în considerare la stabilirea și recalcularea pensiilor din sistemul public, dacă au fost incluse în salariul brut și pentru acestea, s-a plătit contribuția de asigurări sociale la sistemul public de pensii”.
În considerentele deciziei s-a reținut, printre altele, că neluarea în considerare a unor sume care au constituit baza de calcul a contribuției de asigurări sociale echivalează cu o încălcare a principiului contributivității, având drept finalitate nerealizarea scopului avut în vedere de legiuitor (drepturi de pensie calculate conform contribuției de asigurări sociale) și crearea unei discriminări între persoanele care au realizat stagii de cotizare anterior și ulterior adoptării legislației speciale a pensiilor începând cu anul 2000.
De asemenea, prin Decizia nr.736 din 24 decembrie 2006 a Curții Constituționale, deși s-a respins excepția de neconstituționalitate a pct. VI din Anexa la OUG nr. 4/2005, s-a reținut că instanțelor judecătorești, în exercitarea deplinei jurisdicții în fapt și în drept, le incumbă atributul exclusiv al verificării împrejurărilor dacă, potrivit legislației anterioare s-au încasat sau nu contribuții de asigurări sociale de stat pentru veniturile excluse de la stabilirea punctajului anual și dacă aceste venituri au făcut sau nu parte din baza de calcul al pensiilor, acestea constituind probleme de fapt și de aplicare a legii în cazuri concrete individuale, iar nu o problemă de interpretare a legii.
Este adevărat că, fiind dată în interpretarea Legii nr. 19/2000 și a OUG nr. 4/2005, acte în prezent abrogate, Decizia nr. 19/2011 nu este obligatorie, față de dispozițiile art. 518 NCPC.
În același timp însă, instanța a constatat că raționamentul juridic avut în vedere la pronunțarea acestei decizii subzistă, în condițiile în care și legea nouă – Legea nr. 263/2010 – consacră expres, la art. 2 alin. 1 lit. b, principiul contributivității ca principiu de bază la organizarea și funcționarea sistemului public de pensii, principiu conform căruia fondurile de asigurări sociale se constituie pe baza contribuțiilor datorate de persoane fizice și juridice, participante la sistemul public de pensii, drepturile de asigurări sociale cuvenindu-se în temeiul contribuțiilor de asigurări sociale plătite.
Mai mult decât atât, după cum s-a arătat, dispozițiile actuale au reluat practic vechile reglementări, fără a aduce modificări care să impună o nouă interpretare, astfel încât argumentele juridice reținute de instanța supremă, referitoare la aplicarea „principiului contributivității” în sistemul asigurărilor sociale de stat, sunt pe deplin valabile și în contextul legislativ actual
Din cuprinsul adeverinței nr. 758/04.08.2009 eliberată de . coroborate cu relațiile comunicate de această societate în apel, prin adresa nr. 9/04.02.2015, rezultă că sumele suplimentare acordate apelantului cu titlu de acord global au fost incluse în salariul brut, iar angajatorul a virat bugetului asigurărilor sociale de stat contribuția corespunzătoare acestor sume, conform Decretului nr. 389/1972.
Prin prisma acestor considerente, a reținut Curtea că neluarea în considerare a unor sume care au constituit baza de calcul al contribuției de asigurări sociale echivalează cu o încălcare a principiului contributivității, iar intimata trebuia să ia în considerare adeverința prin care fostul angajator, asumându-și răspunderea, a confirmat faptul că a plătit lunar cotele de contribuție de asigurări sociale și în funcție de veniturile suplimentare realizate de apelant.
Pentru aceste considerente, apelul declarat de reclamant a fost admis, în baza art. 480 alin. 2 NCPC și a fost schimbată în tot sentința primei instanțe, în sensul că a fost admisă în parte acțiunea precizată.
A fost anulată decizia nr._/27.05.2013 a C.J.P. M. și Hotărârea nr. 7014/24.02.2014 a Comisiei de Contestații din cadrul Casei Naționale de Pensii, fiind obligată pârâta C.J.P. să recalculeze pensia reclamantului prin luarea în considerare a veniturilor menționate în adeverința nr. 758/04.08.2009 eliberată de . la rubrica acord global și să emită o nouă decizie în acest sens.
De asemenea, a fost obligată pârâta C.J.P. M. să plătească diferența dintre pensia recalculată și pensia stabilită inițial începând cu luna februarie 2013, anume luna următoare celei în care a fost înregistrată cererea de recalculare, conform art. 107 alin. 5 din Legea nr. 263/2010.
În baza art. 453 NCPC au fost obligate pârâtele la plata către reclamant a sumei de 3000 lei reprezentând cheltuieli de judecată în toate ciclurile procesuale, anume onorariu apărător ales (1000 lei conform chitanței nr. 26/10.01.2015, 1000 lei conform chitanței nr. 12/28.06.2013 și 1000 lei conform chitanței nr.4/31.01.2014)
3. Împotriva acestei decizii, în termenul legal și motivat au formulat cerere de revizuire C. JUDEȚEANĂ DE PENSII M., și C. NAȚIONALĂ DE PENSII PUBLICE – COMISIA CENTRALĂ DE CONTESTAȚII.
Criticile sunt în esență următoarele: decizia a cărei revizuire se cere, instanța însărcinata cu controlul judiciar a reținut dispozițiile legale aplicabile spetei, respectiv: art. 165 alin.2 din Legea nr. 263/2010, Anexa nr. 15 din LI.G. 257/2011 rubrica " mențiuni ", reținerea ca Decizia nr. 19/2011 data in interesul legii nu este obligatorie spetei de fata, potrivit art. 518 NCPC, reținerea ca prin Decizia nr. 736/24.12.2006 a Curții Constituționale prin care s-a stabilit ca instanțelor judecătorești, in exercitarea deplinei jurisdicții in fapt si in drept, le incumba atributul exclusiv al verificării împrejurărilor daca, potrivit legislației anterioare s-au încasat sau nu contribuții de asigurări sociale de stat pentru veniturile excluse de la stabilirea punctajului anual si daca aceste venituri au făcut sau nu parte din baza de calcul al pensiilor, acestea constituind probleme de fapt si de aplicare a legii in cazuri concrete individuale, iar nu o problema de interpretare a legii, a modificat sentința instanței de fond in mod netemeinic si nelegal.
Se arată că instanța de fond ( Tribunalul M.) in mod corect a reținut prin S.C. nr. 41/13.05.2014 ca din cuprinsul adeverinței nr. 758/04.08.2009 eliberata de S.C. Proiect M. S.A. reiese ca reclamantul a realizat venituri suplimentrare ( acord global, compensații, prime, indemnizații de conducere, etc) la retribuția tarifara înscrisa in carnetul de munca) reținând ca in Legea nr. 263/2010 exista o diferențiere legala pe salarii brute si nete, in determinarea punctajului mediu anual, având ca elemente de referința perioada pana la 01.07.1977, perioada de la 01.07.1977 pana la 01.01.1991 si perioada de dupa 01.01.1991."Desi din adeverința, unitatea a făcut mențiunea ca au fost achitate lunar cotele de contribuție la asigurările de stat aferente angajatorului, inclusiv contribuția la pensia suplimentara pentru angajat, instanța retine in mod temeinic si legal ca nu este indeplinita cumulativ si cea de-a doua cerința privind includerea acestor venituri in baza de calcul a pensiei, potrivit legislației anterioare. Sumele din adeverința nu au fost valorificate întrucat potrivit art. 165 Legea nr. 263/2010 cu modificările si completările ulterioare, la determinarea punctajelor anuale aferente perioadelor anterioare datei de 01.04.2001, se utilizează salariile brute sau nete in conformitate cu modul de înregistrare a acestora in carnetul de munca.
Solicită instanței să constate ca adeverința prezentata nu a putut fi valorificata întrucat: potrivit art. 165 alin. 1 din Legea nr.263/2010 ," (1) La determinarea punctajelor lunare, pentru perioadele anterioare datei de 1 aprilie 2001, se utilizează salariile brute sau nete, după caz, în conformitate cu modul de înscriere a acestora în carnetul de muncă, astfel:
a) salariile brute, până la data de 1 iulie 1977;
b) salariile nete, de la data de 1 iulie 1977 până la data de 1 ianuarie 1.991;
c) salariile brute, de la data de 1 ianuarie 1991.
(2) La determinarea punctajelor lunare, pe lângă salariile prevăzute la alin. (1) se au în vedere și sporurile cu caracter permanent care, după data de 1 aprilie 1992, au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare și care sunt înscrise în carnetul de muncă sau sunt dovedite cu adeverințe eliberate de unități, conform legislației în vigoare.
Astfel, analizând amănunțit aceasta prevedere legala se poate observa ca salariile brute sau nete, dupa caz ( art. 165. (1)) sunt acelea ce au fost înregistrate in carnetul de munca" iar potrivit alin. 2 al aceluiași articol numai sporurile cu caracter permanent... pot fi dovedite cu adeverințe! Rațiunea prezentării detaliate a elementelor salariale, consta in evitarea acelor situații de stabilire a unor drepturi de pensie necuvenite, urmare a valorificării unor sume care nu pot face parte din baza de calcul a pensiei.
Se mai arată că în mod corect Tribunalul M. a respins acțiunea, având in vedere art. 127 si anexa 15 din H.G. 257/2011 ( Normele de aplicare ale legii nr. 263/2010) fiind necesar ca sporul a cărei valorificare se cere sa fi îndeplinit cumulativ următoarele condiții: sa fi avut caracter permanent, sa fi făcut parte din baza de calcul a pensiilor anterior datei de 01.04.2001, sa se fi reținut contribuțiile la pensia suplimentara, sa fi fost înregistrat in carnetul de munca sau sa fie dovedit cu adeverințe. Tot același lucru s-a precizat si in Decizia nr._/27.05.2013 emisa de C. Județeană de Pensii M. precum si in Hotărârea nr. 7014/24.02.2014 a Casei Naționale de Pensii - Comisia Centrala de Contestații, retinandu-se ca veniturile reprezentând forme de retribuire in acord, prime si compensații, înscrise in Adeverința
nr.758/04.08.2009, eliberata de S.C. Proiect M. S.A., nu constituie sporuri cu caracter permanent, conform Anexei nr. 15 la Normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010, aprobate prin H. G. nr. 257/2011 si nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor, conform legislației anterioare datei de 01.04.2001.
Instanța de apel a pronunțat o decizie netemeinica si nelegala de asemenea, cand prin rejudecarea pe fond ( având in vedere si alte motive care nu au fost solicitate de apelant), a omis a se pronunța asupra acestor venituri, daca au făcut sau nu parte din baza de calcul a pensiilor, conform legislației anterioare: * nu sunt luate in calcul la stabilirea punctajului mediu anual intrucat nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor, conform legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001: * formele de retribuire in acord sau cu bucata, in regie ori dupa timp, pe baza de tarife sau cote procentuale, asa cum prevede Anexa nr. 15 din H.G. 257/2011.
Argumentele instanței investite cu judecarea apelului, privitoare la incalcarea principiului contributivitatii reglementata de Legea nr. 19/2000 si preluat de Legea nr. 263/2010 nu poate fi primit deoarece acest principiu vizează valorificarea veniturilor dupa data de 01.04.2001, in baza declarațiilor nominale de CAS, or pretențiile reclamantului au ca obiect drepturi realizate anterior acestei date, pentru care stabilirea drepturilor de pensie se face in conformitate cu prevederile art. 165 din Legea nr. 263/2010.
Principiul contributivitatii isi găsește aplicarea odată cu . Legii nr. 19/2000 ( 01.04.2001) care instituie un sistem de asigurări sociale diferit de cel anterior, nefiind posibila retroactivitatea acestor dispoziții la situații anterioare.
Pentru edificare, in sprijinul celor susținute se depun doua decizii ale Curții de Apel C. pronunțate in doua spete identice, dupa . Legii nr. 263/2010, prin care au fost respinse cererile reclamanților ( Decizia nr. 1936/19.05.2014 si Decizia nr. 241/31.01.2014 ) in care adeverințele au fost eliberate de același angajator, S.C. Proiect M., privind veniturile in acord global, compensații, prime, acestea nefiind valorificate pentru motivul neindeplinirii cumulative a condițiilor privind valorificarea, fiind necesar ca aceste venituri - sa fi avut caracter permanent, - sa fi făcut parte din baza de calcul a pensiilor anterior datei de 01.04.2001, - sa se fi reținut contribuțiile la pensia suplimentara,- sa fi fost inregistrate in carnetul de munca sau sa fie dovedit cu adeverințe.
Solicită admiterea cererii de revizuire și schimbarea in totalitate a deciziei nr.1302/11.03.2015 a Curții de Apel C., in sensul respingerii pe fond a contestației.
În drept, cererea este întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. 1 pct. 1 Cod procedură civilă.
Solicită judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu art. 411 alin. 1 pct. 2 Cod procedură civilă.
Intimatul P. G. a depus la dosarul cauzei întâmpinare, înregistrată sub nr._/05.06.2015, solicitând respingerea cererii de revizuire ca nefondată.
Cererea de revizuire este nefondată și va fi respinsă ca atare, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
- Fiind o cale extraordinară de atac, de retractare a unei hotărâri care evocă fondul, iar nu de reformare, revizuirea nu poate fi exercitată pentru alte motive decât cele expres și limitativ prevăzute în cazurile enumerate la art.509 alin. 1 pct.1-11 Noul Cod procedură civilă.
Pe de altă parte, retractarea hotărârii supusă revizuirii nu implică verificarea legalității și temeiniciei acesteia în raport materialul probator existent la momentul pronunțării, respectiv cu dispozițiile legale invocate sau aplicabile in cauză.
Astfel, potrivit art. 509 alin. 1 pct. 1 Noul Cod procedură civilă, revizuirea unei hotărâri data asupra fondului sau care evoca fondul, se poate cere dacă s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut – extra petita, sau nu s-a pronunțat asupra unul lucru cerut – minus petita, ori s-a dat mai mult decât s-a cerut – plus petita.
Prin sintagma "lucru cerut" trebuie să se înțeleagă numai acele cereri care au fixat cadrul litigiului, au determinat limitele acestuia, au stabilit obiectul dedus judecății. Ceea ce caracterizează aceste cereri și le delimitează de alte cereri pe care le pot formula părțile în cadrul litigiului este faptul că, prin pronunțarea asupra lor, instanța pune capăt litigiului dintre părți.
Deci, cazurile de revizuire reglementate de art. 509 alin. 1 pct. 1 Noul Cod procedură civilă, constituie o aplicare a principiului disponibilității și a principiului consacrat de art.9 alin. 2 si 22 alin. 6 NoulCod procedură civilă, conform căruia instanța are obligația de a judeca toate pretențiile deduse judecății cu respectarea cadrului procesual fixat de părți.
Curtea apreciază că în cauza, deși revizuentii au invocat cazul de revizuire prevăzut la pct. 1 din art. 509 alin. 1 Noul Cod procedură civilă, respectiv cazul de plus petita, în esență, susținerile din cererea de revizuire reprezintă critici referitoare la modul în care instanța de judecată a făcut interpretarea și aplicarea normelor juridice incidente în speță.
Astfel, revizuentii de astăzi, fiind intimati . jurisdicției asigurarilor soaciale, în cadrul controlului judiciar al deciziilor emise în procedura recalculării la cerere a pensiei, au solicitat primei instanțe respingerea contestației privind anularea deciziei și hotărârii, și respectiv, pe fond, respingerea cererii de valorificare a adeverinței prin care se atesta în favoarea contestatorului, existența unor venituri obținute de la angajator pentru munca realizată în acord global înainte de 1 aprilie 2001.
În primă instanță s-a respins contestația, iar în apel s-a schimbat sentința și s-a admis contestația așa cum a fost formulată și precizată.
Astfel, prin acțiunea dedusă judecății, astfel cum a fost precizată, s-a solicitat anularea hotărârii nr. 7014/24.02.2014 a Casei Naționale de Pensii Publice – Comisia Centrală de Contestații și a deciziei nr._/27.05.2013 emisă de C. Județeană de Pensii M., emiterea unei noi decizii de recalculare a pensiei reclamantului prin valorificarea adeverinței nr. 758/04.08.2009 eliberată de ., respectiv prin luarea în calcul a sporului de acord global, precum și obligarea intimatelor la plata drepturilor de pensie recalculate începând cu data de 01.01.2013.
Or, în speță, se constată că instanța de apel care a reformat sentința primei instanțe și a evocat fondul, s-a pronunțat asupra a ceea ce s-a cerut, identificând complet obiectul acțiunii așa cum a fost precizată, nefiind incident niciunul din cazurile de pronunțare plus petita sau extra petita. În orice caz, ipoteza normei privind pronunțarea minus petita nu ar fi putut fi invocată decât de titularul cererii, deci de reclamant, iar nu și de către pârât.
În aceste condiții, instanța de control judiciar nu a pronunțat extra sau plus petita, ci pronunțându-se asupra cererilor principale și accesorii, cu respectarea obiectului acestora, a admis în totalitate acțiunea.
Deci, soluția a fost dată cu respectarea principiului disponibilității, în limitele învestirii instanței, ceea ce duce la concluzia că instanța nu a acordat ceea ce nu s-a cerut și nici nu a dat mai mult decât s-a cerut, așa cum s-a invocat de către revizuenți.
Chestiunea legată de modul de rezolvare a problemelor de drept în cauză care a stat la baza întregii soluții, privind interpretarea disp. art. 165 din Legea 263/2010, art. 127 și Anexa 15 din HG 257/2011 în privința corectitudinii valorificării veniturilor realizate în acord global la stabilirea și/sau recalcularea pensiei - reprezintă consecința cercetării judecătorești în privința interpretării și aplicării unor dispoziții legale, astfel că o asemenea soluție nu poate face obiectul retractării, ci eventual, în limitele legii, al unui control judiciar de reformare.
Așadar, este inadmisibilă repunerea în discuție a unor probleme stabilite de instanță cu ocazia rezolvării fondului litigiului.
Dispozițiile care reglementează exercitarea revizuirii sunt de strictă interpretare, astfel că motivele exprese de revizuire nu pot fi extinse sau interpretate în așa fel încât să se dea posibilitatea unei noi judecăți a fondului, pentru că s-ar ajunge la încălcarea principiului autorității de lucru judecat.
Potrivit unei practici constante a Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul la un proces echitabil în fața unei instanțe judecătorești, garantat de art. 6 parag. 1 din Convenție, trebuie interpretat în lumina preambulului Convenției, care enunță preeminența dreptului ca element al patrimoniului comun al statelor părți. Unul din elementele fundamentale ale preeminenței dreptului este principiul securității raporturilor juridice, care reclamă, între altele că o soluție definitivă a oricărui litigiu nu trebuie rediscutată. (Hotărârea Brumărescu c. României, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 414 din_, Hotărârea A. S. c. României din 27.04.2004, cauza Ryabykh c. Rusiei, nr._/99).
De asemenea, pronuntandu-se in cauza M. vs. Romania,_/03, la 29 iulie 2008 Curtea Europeana a Drepturilor Omului a apreciat ca o cale extraordinara de atac, nu poate fi admisa pentru simplul motiv ca instanta a carei hotarare este atacata a apreciat gresit probele sau a aplicat gresit legea, in absenta unui "defect fundamental” care poate conduce la arbitrariu. Faptul ca instanta care solutioneaza contestatia si instanta a carei hotarare este contestata ar putea avea doua puncte de vedere diferite cu privire la admisibilitatea si relevanta probatoriului, deci și cu privire la interpretarea legii, este un caz tipic in care nu se justifica desfiintarea unei hotarari judecatoresti definitive si irevocabile.
Aceasta presupune, așa cum s-a arătat in precedent, că instanța care este învestită cu o cale extraordinară de atac, de retractare, nu se poate transforma în instanță de control judiciar care să repună în discuție raportul juridic inițial dedus judecății, deoarece aceasta poate afecta principiul securității raporturilor juridice, potrivit căruia o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, care se prezumă că exprimă adevărul și se bucură de validitate, nu mai poate fi repusă în discuție decât pentru motive excepționale, limitativ prevăzute de lege.
-În cauză s-a mai invocat faptul că instanța de apel care a reformat sentința primei instanțe, pronunțând decizia supusă revizuirii de față, și-a depășit atribuțiile în raport cu disp. art. 477 Noul Cod procedură civilă, întrucât avea obligația să procedeze la rejudecarea fondului în limitele stabilite de apelant prin cererea de apel, iar prin apelul formulat s-a solicitat să se constate și netemeinicia sentinței pentru motivul că a fost pronunțată de o instanță necompetentă.
În concret, ca argumente în sprijinul celor arătate în precedent, revizuenții arată că, prin rejudecarea apelului avându-se în vedere și alte motive decât cele invocate de apelant, instanța a omis să se pronunțe și asupra cerinței legale dacă veniturile obținute în acord global au făcut sau nu parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001.
Or, o discuție privind respectarea disp. art. 477 Noul Cod procedură civilă referitoare la limitele efectului devolutiv al apelului determinate de ceea ce s-a apelat, nu se poate face în cadrul cererii de revizuire întemeiată pe disp. art. 509 alin. 1 pct. 1 Noul Cod procedură civilă, în condițiile în care așa cum s-a arătat în precedent, cazurile de plus, extra sau minus petita – se analizează în raport cu obiectul acțiunii introductive de instanță, iar nu cu motivele formulate în calea de atac a apelului, sau cu apărările formulate prin întâmpinare sau răspuns la întâmpinare, după caz.
Neanalizarea acestora, analizarea incompletă sau necorespunzătoare, ori analizarea pricinii în raport și cu alte împrejurări de fapt sau de drept neinvocate de parte și/sau nepuse în discuția părților – nu se circumscriu cazului de revizuire invocat în cauză.
Nefiind incident cazul de revizuire invocat și prevăzut în art. 509 alin. 1 pct. 1 teza III Noul Cod procedură civilă, cererea de față se va respinge ca nefondată.
Având în vedere soluția pronunțată și disp. art. 451 alin. 1, art. 452 și 453 alin. 1 Noul Cod procedură civilă, vor fi obligați revizuenții la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către intimat, reprezentând onorariu de avocat în această fază procesuală, în limita a ceea ce s-a cerut și dovedit.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge cererea de revizuire formulată de revizuentele C. JUDEȚEANĂ DE PENSII M., cu sediul în Dr.Tr.S., b.dul C. I, nr. 3, județul M. și revizuent C. NAȚIONALĂ DE PENSII PUBLICE – COMISIA CENTRALĂ DE CONTESTAȚII, cu sediul în București, ., sector 2, împotriva deciziei numărul 1302 din data de 11 martie 2015, pronunțată de Curtea de Apel C. – Secția I Civilă în dosarul numărul_ *, în contradictoriu cu intimatul P. G., cu domiciliul în Dr.Tr.S., ., județul M., ca nefondată.
Obligă revizuentele C. JUDEȚEANĂ DE PENSII M., și C. NAȚIONALĂ DE PENSII PUBLICE – COMISIA CENTRALĂ DE CONTESTAȚII la 500 lei cheltuieli de judecată către intimatul P. G..
Decizie definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 10 iunie 2015.
Președinte, T. R. | Judecător, P. B. | |
Grefier, S. C. |
Red.jud. T.R.
10.07.15
Tehn.S.C. 5 ex.
Jud. apel: M.C.Ț.
M.C.
| ← Contestaţie decizie de pensionare. Decizia nr. 492/2015. Curtea... | Contestaţie decizie de pensionare. Decizia nr. 3270/2015.... → |
|---|
