Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 2204/2015. Curtea de Apel CRAIOVA

Decizia nr. 2204/2015 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 04-05-2015 în dosarul nr. 9756/63/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIE Nr. 2204

Ședința publică de la 04 Mai 2015

Completul constituit din:

PREȘEDINTE L. L. B.

Judecător M. L.

Grefier M. V. A.

******************************************

Pe rol judecarea apelului declarat de apelanta reclamantă E. M., cu domiciliul procedural ales la Cabinet Av.B. C. din C., . nr. 25, ..1, ., împotriva sentinței civile nr. 853 din 23.02. 2015, pronunțată de Tribunalul D.– Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât S. C. Județean de Urgență C.,cu sediul în C., ., jud. D., având ca obiect drepturi bănești.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care a învederat că apelul a fost declarat și motivat în termenul legal, iar prin conținutul întâmpinării se solicită judecarea cauzei în lipsă în conformitate cu dispozițiile art. 223 alin.3 Cod procedură civilă, după care;

În baza art. art. 482 Cod de procedură civilă raportat la art. 394 Cod de procedură civilă, Curtea a constată încheiată cercetarea procesului și a trecut la soluționarea cauzei.

CURTEA

Asupra apelului de față, constată:

Tribunalul D. – Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale prin sentința civilă nr. 853 din 23.02. 2015 a respins acțiunea formulată de reclamanta E. M., în contradictoriu cu pârâtul S. C. JUDEȚEAN DE URGENȚĂ C..

Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut următoarele:

Reclamanta este salariata pârâtei în funcția de infirmieră, în baza unui contract individual de muncă pe durată nedeterminată, așa cum rezultă din adeverința depusă la dosar.

Prin demersul său judiciar solicită obligarea pârâtului la plata prejudiciului constând în diferența dintre salariul lunar brut, calculat prin luarea în considerare a salariului de bază în cuantum de 850 lei lunar pentru intervalul 01.01.2014 – 30.06.2014 și 900 lei lunar pentru intervalul 01.07.2014 - data pronunțării hotărârii judecătorești, la care să fie adăugate sporurile cuvenite și acordate în procentul ce va fi aplicat pe cuantumul salariului de bază menționat și salariul lunar brut diminuat ce i-a fost acordat

Potrivit art. 164 Codul muncii, :"(1)Salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, corespunzător programului normal de muncă, se stabilește prin hotărâre a Guvernului, după consultarea sindicatelor și a patronatelor. În cazul în care programul normal de muncă este, potrivit legii, mai mic de 8 ore zilnic, salariul de bază minim brut orar se calculează prin raportarea salariului de bază minim brut pe țară la numărul mediu de ore lunar potrivit programului legal de lucru aprobat.(2)Angajatorul nu poate negocia și stabili salarii de bază prin contractul individual de muncă sub salariul de bază minim brut orar pe țară.(3)Angajatorul este obligat să garanteze în plată un salariu brut lunar cel puțin egal cu salariul de bază minim brut pe țară. Aceste dispoziții se aplică și în cazul în care salariatul este prezent la lucru, în cadrul programului, dar nu poate să își desfășoare activitatea din motive neimputabile acestuia, cu excepția grevei.(4)Salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată este adus la cunoștința salariaților prin grija angajatorului."

Potrivit art. 1 din H.G. nr. 871/2013, cuantumul acestui salariu este începând cu 1 ianuarie 2014 de 850 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 168 ore în medie pe anul 2014, reprezentând 5,059 lei/oră, iar începând cu 1 iulie 2014 – 900 lei lunar pentru un program complet de 168 ore, în medie pe luna în anul 2014, reprezentând 5,357 lei/ oră.

Reclamanta invocă dispozițiile art. 2 din această hotărâre de Guvern, care prevăd că "Pentru personalul din sectorul bugetar, nivelul salariului de bază, potrivit încadrării, nu poate fi inferior nivelului salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată prevăzut la art. 1."

Într-adevăr, aceste dispoziții legale derogă de la dreptul comun reprezentat de art. 164 alin 3 teza I C.muncii, menționate mai sus, în sensul că pentru sectorul bugetar angajatorul este obligat să asigure un salariu de bază, potrivit încadrării, care să nu fie mai mic decât nivelului salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată.

Reclamanta apreciază că este identitate între salariul de încadrare ce i-a fost stabilit de angajator și "salariului de bază, potrivit încadrării", menționat în art. 2 al acestei hotărâri de Guvern, susținere nefondată din următoarele considerente:

Astfel, începând cu 01.01.2010, salariul de bază pentru personalul plătit din fonduri publice, aflat în funcție la data de 31.12.2009, din care face parte și reclamanta, a fost stabilit conform art. 30 alin.5 din Legea nr. 330/2009, ca fiind cel corespunzător din luna decembrie 2009, la care se adaugă sporurile care se introduc în acesta, sporuri menționate în anexele la lege, corespunzător fiecărei familii bugetare.

În ceea ce privește personalul de specialitate medico-sanitar, în Nota la Anexa II/2 la Legea nr.330/2009, se menționează că " în coeficientul prevăzut în coloana "bază"sunt cuprinse: sporul de vechime în muncă, salariul de merit, sporul de prevenție și cuantumul lunar aferent primelor de stabilitate, pentru toate categoriile de personal din sistemul sanitar care au beneficiat în anul 2009 de acestea."

Potrivit art. 12 din Legea nr. 284/2010, privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare, salariul brut cuprinde salariul de bază, sporurile, precum și celelalte elemente ale sistemului de salarizare, corespunzătoare fiecărei categorii de personal din sectorul bugetar.

Potrivit art. 7 alin 2 din același act normativ "Valoarea salariilor de bază, soldelor funcțiilor de bază/salariilor funcțiilor de bază și a indemnizațiilor lunare de încadrare utilizată la reîncadrarea pe funcții a personalului în anul 2011 se stabilește prin legea privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice."

Potrivit art.1 alin. 1 și 5 din Legea nr.285/2010, privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, "Începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%

În salariul de bază, indemnizația lunară de încadrare, respectiv în solda funcției de bază/salariul funcției de bază aferente lunii octombrie 2010 sunt cuprinse sporurile, indemnizațiile, care potrivit Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare, făceau parte din salariul de bază, din indemnizația de încadrare brută lunară, respectiv din solda/salariul funcției de bază, precum și sumele compensatorii cu caracter tranzitoriu, acordate potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/2010, privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, cu modificările ulterioare. Sporurile stabilite prin legi sau hotărâri ale Guvernului necuprinse în Legea-cadru nr. 330/2009, cu modificările ulterioare, și care au fost acordate în anul 2010 ca sume compensatorii cu caracter tranzitoriu sau, după caz, ca sporuri la data reîncadrării se introduc în salariul de bază, în indemnizația de încadrare brută lunară, respectiv în solda/salariul de funcție, fără ca prin acordarea lor să conducă la creșteri salariale, altele decât cele prevăzute de prezenta lege."

Prin OUG nr.19/2012, OUG nr.84/2012 și respectiv OUG nr.103/2013 nu au fost reglementate schimbări privind modul de calcul al salariului în anii 2012 – 2013 – 2014, fiind prevăzute fie majorări ale cuantumului acestuia, fie mențineri ale cuantumului la nivelul anului anterior.

Astfel, pentru anul 2012 au fost aplicate prevederile OUG 19/2012, potrivit cărora "(1)Cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se majorează în două etape, astfel:

a) cu 8%, începând cu data de 1 iunie 2012, față de nivelul acordat pentru luna mai 2012;

b) cu 7,4%, începând cu data de 1 decembrie 2012, față de nivelul acordat pentru luna noiembrie 2012.

(2)Cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizația brută de încadrare, de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice, se majorează potrivit alin. (1), în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții".

Pentru anul 2013 au fost aplicabile prevederile OUG 84/2012 "În anul 2013 se mențin în plată la nivelul acordat pentru luna decembrie 2012 drepturile prevăzute la art.1 și art. 3-5 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.19/2012 privind aprobarea unor măsuri pentru recuperarea reducerilor salariale, aprobată cu modificări prin Legea nr.182/2012".

Pentru anul 2014 au fost aplicate prevederile art.1 alin.(l) și (2) din OUG nr.103/2013, privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, în conformitate cu care:

- A.. 1 "În anul 2014, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menține la același nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2013 în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții și nu se aplică valoarea de referință și coeficienții de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuți în anexele la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare."

- A.. 2 "În anul 2014, cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizația brută de încadrare se menține la același nivel cu cel ce se acordă personalului plătit din fonduri publice pentru luna decembrie 2013, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții."

Observând dispozițiile legale menționate mai sus, se constată că salariul de bază, începând cu 01.01.2010 se stabilește ca fiind suma dintre salariul corespunzător din luna decembrie 2009 și sporurile menționate în Nota la Anexa II/2 la Legea nr. 330/2009 în ceea ce privește categoria din care face parte reclamanta, respectiv personal din sistemul sanitar .

În mod greșit apreciază reclamanta că salariul său a fost stabilit în baza unor legi abrogate, respectiv Legea nr. 330/2009, întrucât începând cu anul 2011 salariul acesteia a fost calculat ,conform dispozițiilor legale menționate mai sus, dispoziții ce nu au fost abrogate și care s-au raportat la salariul avut în octombrie 2010, acesta din urmă fiind calculat conform prevederilor Legii nr. 330/2009.

Observând fișa individuală aflată la fila 34 din dosar s-a constatat că, în perioada dedusă judecății, reclamanta a beneficiat de mai multe sporuri, care potrivit dispozițiilor legale menționate mai sus, intră în componența salariului de bază și pe care, de altfel, reclamanta nu le-a contestat, iar cuantumul acestuia a fost cel puțin egal cu valoarea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată stabilit prin hotărârea de Guvern menționată mai sus, astfel că instanța constată că angajatorul a respectat atât dispozițiile art. 164 alin 3 teza I Codul muncii, cât și dispozițiile art. 2 din H.G. invocat de către reclamantă.

Având în vedere considerentele de fapt și de drept prezentate, instanța a constatat că pârâtul nu a produs reclamantei prejudiciul invocat de aceasta, astfel că a respins acțiunea ca fiind neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta E. M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Aceasta a arătat că în mod greșit instanța de fond nu a făcut deosebire dintre salariul brut și salariul de bază, așa cum este reglementată potrivit art.160 din Codul muncii.

Că în timp au există derogări de la dispozițiile din art.160 Codul muncii și art.12 din Legea nr.284/2010 prevăzute în mod expres în contextul crizei economice, însă aceste derogări în anul 2014 nu și-au mai produs efecte deoarece actele normative și anume Legea nr.330/2009 și Legea 285/2010 nu mai erau în vigoare, iar prin aplicarea în continuare a acestor legi instanța a acceptat în mod nelegal ultraactivitatea legii.

O altă critică se referă la interpretarea greșită a textelor de lege potrivit cărora la cuantumul salariului de bază ca o componentă distinctă a salariului brut trebuia să i se asocieze condiția respectării cuantumului salariului de bază minim brut pe țară.

În aceste sens apelanta a arătat că motivarea instanței de fond privind aplicarea prevederilor art.1 din O.U.G. nr.103/2013 nu este aplicabilă speței în cauză potrivit argumentelor redate în extenso.

Într-o ultimă critică apelantul a arătat că prevederile art.164 alin.3 din Codul muncii nu contrazic prevederile alin.2 deoarece atunci când salariatul nu beneficiază de sporuri, indemnizații, salariul de bază reprezintă salariul brut.

Intimatul pârât a formulat întâmpinare solicitând respingerea apelului ca nefondat.

Apelul este nefondat.

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului rezultă că instanța de fond a interpretat corect dispozițiile legale în vigoare în materia salarizării personalului.

Distincția dintre salariul de bază și salariul brut făcută de apelant nu își are aplicabilitate în speță, deoarece potrivit art.1 alin. 5 din Legea nr.285/2010 în salariul de bază, indemnizația lunară de încadrare, respectiv în solda funcției de bază/ salariul funcției de bază aferente lunii octombrie 2010 sunt cuprinse sporurile, indemnizațiile, care potrivit Legii nr.330/2009 cu modificările ulterioare făceau parte din salariul de bază, din indemnizația de încadrare brută lunară, respectiv din solda/salariul funcției de bază, precum și sumele compensatorii cu caracter tranzitoriu acordate potrivit O.U.G. nr.1/2010.

Sporurile stabilite prin lege sau hotărâri ale Guvernului necuprinse în Legea-cadru nr.330/2009 și care au fost acordate în anul 2010 ca sume compensatorii cu caracter tranzitoriu sau ca sporuri la data reîncadrării se introduc în salariul de bază, în indemnizația de încadrare brută lunară, respectiv în solda/salariul de funcție fără ca prin acordarea lor să conducă la creșteri salariale altele decât cele prevăzute de prezenta lege.

Din interpretarea corectă a acestor dispoziții rezultă că angajatorul și-a respectat obligația de plată a drepturilor salariale în conformitate cu legislația specială specifică domeniului de activitate, astfel că susținerea apelantei nu sunt corecte.

Deși Legea-cadru 330/2009 a fost abrogată prin Legea nr.285/2010, aceasta din urmă preia o . dispoziții din vechea lege, astfel că aceasta își produce efecte în ceea ce privește interpretarea dispozițiilor aplicabile în speță dedusă judecății fără ca prin aceasta instanța să facă o aplicare a principiului ultraactivității, astfel că în prezent salariul de bază este egal cu salariul din grilă calculat după aplicarea Legea-cadru 284/2010 la care se adaugă sporul de vechime, sporul de prevenție, cuantumul lunar al primei de stabilitate.

Așa cum rezultă din Anexa nr.II/2 din Legea nr.330/2009, sporul de vechime, sporul de prevenție și cuantumul lunar al primei de stabilite sunt incluse în cuprinsul salariului de bază așa cum prevede în mod expres art.1 alin.5 din Legea nr.285/2010.

Luând în calcul și H.G. nr.871/2013 alin. 1 și 2 rezultă că legiuitorul a stabilit un prag minim pentru salariul de bază de 850 lei în prima jumătate a anului 2014 și 900 lei în cealaltă jumătate, astfel că salariul de bază minim brut în plată stabilit la 1 aprilie 2014, este salariul de bază care include și celelalte elemente ale sistemului de salarizare prevăzute în Nota din Anexa II/2 din Legea cadru 330/2009 și anume sporul de vechime, sporul de prevenție și cuantumul lunar al primei de stabilite.

Începând cu anul 2010 prin reîncadrarea personalului din sistemul sanitar potrivit Legii cadru 330/2009, salariul de bază este cel corespunzător funcției din luna decembrie 2009 și include și celelalte elemente ale sistemului de salarizare prevăzute în Nota din Anexa II/2 din Legea - cadru 330/2009.

De aici rezultă că salariul de bază calculat începând cu data de 1 ianuarie 2014 de care a beneficiat apelantul contestator este peste pragul minim stabilit de către legiuitor care de altfel corespunde și cu punctul de vedere al Ministerului Sănătății prevăzut în adresa_/2014.

Din aceste considerente rezultă că motivele invocate de apelant cu privire la interpretarea și aplicarea dispozițiilor legale în vigoare privind salarizarea personalului de la S. C. de Urgență C. sunt neîntemeiate, astfel că apelul urmează să fie respins ca nefondat în baza art.480 alin.(1 )C. pr.civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelanta reclamantă E. M., cu domiciliul procedural ales la Cabinet Av.B. C. din C., . nr. 25, ..1, ., împotriva sentinței civile nr. 853 din 23.02. 2015, pronunțată de Tribunalul D.– Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât S. C. Județean de Urgență C.,cu sediul în C., ., jud. D., având ca obiect drepturi bănești.

Decizie definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 04 Mai 2015

Președinte,

L. L. B.

Judecător,

M. L.

Grefier,

M. V. A.

Red.jud. L.L.B.

Jud.fond C. C.

Tehnored. A.G./2ex.

Data: 06.05.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 2204/2015. Curtea de Apel CRAIOVA