Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 2219/2015. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2219/2015 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 04-05-2015 în dosarul nr. 4617/63/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 2219
Ședința publică de la 04 Mai 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. S.
Judecător M. P.-P.
Grefier A. C.
x.x.x.
Pe rol judecarea apelului declarat de apelanta pârâtă Direcția G. de Asistență Socială și Protecția Copilului D. împotriva sentinței civile nr. 7263 din 05.12.2014, pronunțată de Tribunalul D., Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant S. Administrației Publice Forța Legii pentru D. N., T. Timi V., C. J. N., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care a învederat că apelanta pârâtă a depus relațiile solicitate ce au fost înregistrate sub nr._/30.04.2015, că intimatul reclamant a depus concluzii scrise ce au fost înregistrate sub nr._/30.04.2015 și că prin motivele de apel s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, după care;
Instanța, luând act de cererea privind judecarea cauzei în lipsă, conform dispozițiilor art. 223 alin. 1 Cod procedură civilă a apreciat cauza în stare de soluționare și a luat în examinare apelul de față.
CURTEA
Asupra apelului de față;
Prin sentința civilă nr. 7263 din 05.12.2014, pronunțată de Tribunalul D., Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._ s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul S. ADMINISTRAȚIEI PUBLICE "FORȚA LEGII", în calitate de reprezentant legal al reclamanților-membri de sindicat D. N., T. Timi V., C. J. N. împotriva pârâtei Direcția G. de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) D..
A fost oblligată pârâta să calculeze și să plătească cu titlu de despăgubiri sumele reprezentând drepturile salariale pentru activitatea prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale sau în zilele în care nu se lucrează, potrivit reglementărilor legale și care nu a fost compensată cu timp liber corespunzător, efectuată în perioada 01.04.2011 – 05.12.2014, de către reclamanții-membri de sindicat T. Timi V. și C. J. N..
S-a respins acțiunea cu privire la reclamanta-membră de sindicat D. N..
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
Reclamanții, reprezentați în cauză de sindicatul reclamant, au calitatea de salariați ai pârâtei, în perioada solicitată fiind angajați cu contract individual de munca pe durata nedeterminata, în funcțiile de asistent medical – T. TIMI V., instructor educație- C. J. N. și asistent maternal- D. N..
Prin cererea de față, reclamanții au solicitat obligarea pârâtei la pata unei despăgubiri egală cu plata orelor efectuate de reclamanți în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru dar necompensate, grevată pe răspunderea patrimonială prevăzută de art.253 al.1 C.Muncii potrivit căruia angajatorul este obligat, în temeiul normelor si principiilor răspunderii civile contractuale, să îi despăgubească pe salariați în situația în care aceștia au suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor deserviciu sau în legătură cu serviciul.
În ceea ce privește reclamanții-membri de sindicat T. TIMI V. și C. J. N., Tribunalul a constatat acțiunea ca fiind întemeiată, urmând a fi admisă, susținerile pârâtei fiind înlăturate.
Asupra excepției autorității de lucru judecat, invocată de pârâtă, instanța a apreciat că nu operează autoritatea lucrului judecat, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 430 și 431 C.proc. civ., autoritatea de lucru judecat privește dispozitivul unei hotărâri precum și considerentele acesteia și nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect.
În cauza dedusă judecății într-un alt ciclu procesual, reclamanții nu au solicitat despăgubiri ci, așa cum rezultă din întreaga motivare a acțiunii, stăruie în obligarea pârâtei la plata sporului salarial de 100%, având reprezentarea exactă a regimului juridic distinct pe care îl au sporurile în planul efectelor de asigurări sociale față de cel al eventualelor despăgubiri, în considerentele hotărârii motivându-se de ce o asemenea solicitare a fost respinsă .
Cum în prezenta cauză reclamanții solicită despăgubiri, tribunalul a constatat că între cele două pricini deduse judecății, diferă și cauza și obiectul. Dacă în prima cerere reclamanții solicita un spor de 100% ( înțeles ca ceva ce se adăuga la o entitate) în prezenta acțiune se solicită o despăgubire ca și entitate distinctă susceptibilă de a i se adăuga sau nu un așa zis spor.
Este adevărat că potrivit art.159 alin.(2) C. muncii "pentru munca prestată în baza contractului individual de muncă fiecare salariat are dreptul la un salariu exprimat în bani" ,este adevărat că potrivit art 160 din Cod "salariul cuprinde salariul de bază, îndemnizațiile, sporurile precum și alte adaosuri"
Din această perspectivă "plata" reglementată de art 2 din Legea –Cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice -Capitolul II: Reglementări specifice personalului din sănătate, din unitățile de asistență medico-socială și din unitățile de asistență socială/servicii sociale - în forma următoare:
"(1)Munca prestată de personalul din unitățile sanitare, de asistență socială și de asistență medico-socială, în vederea asigurării continuității activității, în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru, se plătește cu un spor de 100 % din salariul de bază al funcției îndeplinite.
(2)Munca astfel prestată și plătită nu se compensează și cu timp liber corespunzător."
are, incontestabil, caracterul unor drepturi salariale .
Această prevedere este, însă, inaplicabilă deoarece prin acte normative succesive, pe care tribunalul le-a calificat ca fiind norme de excepție s-a consacrat obligativitatea unei conduite contrare în derularea raporturilor de muncă.
Astfel art. 9 din Legea nr. 285 / 2010 cu referire la anul 2011, art. 7 din Legea nr. 283/2011, cu referire la anul 2012 și OUG 84/2012 cu referire la anul 2013 au dispus în esență " munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru de către personalul din sectorul bugetar încadrat în funcții de execuție sau de conducere, precum și munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru, se vor compensa numai cu timp liber corespunzător.
Dacă salariații au prestat activitatea pentru și sub autoritatea angajatorului în condițiile circumstanțiate de aceste acte normative de excepție, contraprestația angajatorului nu se va califica drept salariu susceptibil de a permite un spor (că numai salariul de bază poate primi un spor!) ci se va califica drept despăgubire.
Tribunalul a constatat așadar că munca suplimentară nu mai poate fi afectată pozitiv de existența sporului deoarece legiuitorul a impus ca salariaților să li se acorde timp liber corespunzător.
În situația în care, din orice motive, aceștia nu pot beneficia de timp liber corespunzător, devin îndreptățiți la despăgubire ce se calculează prin raportare la prevederile salariale din contractul individual de muncă.
Această despăgubire se va acorda nu pentru că s-a lucrat peste durata normală a timpului de lucru, în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucra, în cadrul schimbului normal de lucru, ci pentru că s-a lucrat în zilele când trebuia să beneficieze de timp liber corespunzător așa cum legiuitorul a dispus prin actele normative de excepție.
Cum timpul liber corespunzător nu mai coincide cu cel în care se prestează munca suplimentară acordarea în cadrul despăgubirilor a unor sume corespunzătoare sporurilor nu se impune.
Salariatul este despăgubit potrivit 253 alin.1 C. muncii "angajatorul este obligat, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul " nu pentru că a lucrat în zilele în care, potrivit legi, nu trebuia să lucreze, ci pentru că a lucrat când trebuia să beneficieze de timp liber corespunzător (indiferent că acest timp liber se suprapune cu zilele în care nu se lucrează, potrivit legii, sau, dimpotrivă cu zile normale de lucru)
Prin raportare la dispozițiile salariale din contractul individual de muncă (cu excluderea ideii de spor), despăgubirile la care va fi obligată instituția pârâtă se vor alinia, atât prevederilor generale ale legislației muncii, cât și normelor de excepție emise în considerarea dificultăților economice pe care le suportă unitățile bugetare.
Întinderea despăgubirilor, pentru fiecare salariat se constituie într-o stare de fapt ce se raportează exclusiv la "activitatea…care nu a fost compensată cu timp liber corespunzător"
In condițiile în care părțile nu au solicitat prin cererea de chemare și nici în conformitate cu dispozițiile art.254 alin.2 NCP determinarea certă a acestei activități printr-o expertiză contabilă, instanța va dispune obligația generică, în sarcina angajatorului, de a determina despăgubirile după examinarea foilor de prezență și a celor de pontaj .
Oricum, aceste despăgubiri nu vor putea depăși cadrul consacrat de dispozițiile salariale ale contractului individual de muncă, iar în situația în care calculul efectuat de angajator este contestat de salariați se poate recurge la executare silită și la efectuarea unei expertize în dosarul de executare întocmit de executor.
În aceste împrejurări, instanța a constatat că apărarea pârâtei din întâmpinare că salariații au beneficiat de zile libere corespunzătoare este neîntemeiată. Zilele libere menționate în foile colective de prezență lunare sunt urmarea organizării activității în ture, nu urmare a faptului că pârâta ar fi compensat cu timp liber corespunzător munca din zilele de sâmbătă, duminică sau în zile de sărbătoare legală. Astfel, pentru a se considera zile acordate pentru compensare ar trebui ca în foile colective de prezență să se regăsească zile libere în plus față de cele cuvenite din planificarea turelor, ceea ce nu există.
Instanța nu a reținut nici apărarea pârâtei că reclamanții nu au solicitat compensarea cu timp liber corespunzător deoarece nu este de natură să exonereze de răspundere angajatorul pentru nerespectarea obligațiilor care îi reveneau, printre care obligația prevăzută de art. 40 alin. 2 litera c din codul muncii potrivit căreia angajatorul are obligația de a acorda salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă și din contractul individual de muncă. Este atributul angajatorului de a organiza activitatea salariaților, iar cu acest prilej trebuie ca angajatorul să asigure salariaților toate drepturile prevăzute de lege.
În plus art.142 din C.Muncii nu prevede ca și condiție prealabilă pentru plata orelor suplimentare formularea unei cereri din partea salariatului de compensare cu timp liber.
Susținerea pârâtei că salariații au beneficiat de un spor de încordare psihică de 15% și astfel nu sunt îndreptățită la despăgubiri nu a fost reținută deoarece nu are suport legal.
Mai mult, prin adresa nr. 646/04.12.2014, depusă la ultimul termen, instituția pârâtă recunoaște că cei doi reclamanți indicați mai sus si-au desfășurat programul de lucru în toate zilele săptămânii, inclusiv sâmbăta și duminica, precum și noaptea, cu precizarea că în perioada ian. 2012 - oct. 2012 au efectuat un număr de ore de repaus săptămânal fiecare, ore care nu au fost plătite.
Într-o situație distinctă se află salariata D. N., ce ocupă funcția de asistent maternal profesionist, în îndeplinirea căreia, reclamanta își desfășoară activitatea la domiciliu.
Dispoz. art.8 din Hotărârea Guvernului nr. 679/2003 circumstanțiază activitatea asistenților maternali în maniera:"Activitatea persoanelor atestate ca asistent maternal profesionist se desfășoară în baza unui contract individual de muncă, care are un caracter special, specific protecției copilului, încheiat cu un serviciu public specializat pentru protecția copilului sau cu un organism privat autorizat care are obligația supravegherii și sprijinirii activității desfășurate de asistenții maternali profesioniști
Aceste dispoziții se completează cu prevederile din Legea nr.272/2004, republicată, în care se reiterează caracterul special al contractului de muncă încheiat între autoritate și asistentul maternal profesionist, iar în fișa postului care este anexă la contractul individual de muncă, pe care salariații au semnat-o și și-a însușit-o, este menționat expres că activitatea acestuia este permanentă.
Împrejurarea că activitatea de creștere, îngrijire și educare a copiilor aflați în plasament se desfășoară la domiciliu, că programul de lucru este impus de nevoile copiilor, iar planificarea timpului liber se face în funcție de programul familiei și al copiilor aflați în plasament face ca, cuantificarea temporală a activității să aparțină exclusiv asistentului maternal care a avut reprezentarea exactă a activităților ce se cereau executate în chiar momentul încheierii contractului individual de muncă.
Sunt considerentele pentru care cererea reclamantului cu privire la salariatul asistent maternal profesionist a fost respinsă .
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta Direcția G. de Asistență Socială și Protecția Copilului D., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin apelul formulat, s-au susținut următoarele:
În motivare a expus pretențiile reclamanților, susținerea sa din întâmpinare și argumentele avute în vedere de prima instanță.
Într-o primă teză, a apreciat că instanța de fond în mod greșit a dispus obligarea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului D. să calculeze și să plătească cu titlu de despăgubiri sumele reprezentând drepturi salariale pentru activitatea prestata în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale sau în zilele în care nu se lucrează, potrivit reglementarilor legale și care nu a fost compensată cu timp liber corespunzător, fără să precizeze exact cuantumul despăgubirilor acordate pentru fiecare salariat în parte, perioada care s-a avut în vedere la acordarea acestora pentru fiecare salariat în parte și zilele care le-a apreciat că au fost necompensate cu timp liber corespunzător și pentru care a acordat aceste despăgubiri.
În motivarea sentinței instanța de fond a apreciat că, dacă salariații au prestat activitatea pentru și sub autoritatea angajatorului în condițiile circumstanțiate de aceste acte normative de excepție, ( Legea 285/2010, Legea 283/2011, O.U.G. 84/2012), contraprestația angajatorului nu se va califica drept salariu susceptibil de a permite un spor, ci se va califica drept despăgubire.
Prin aceste motivări instanța de fond a pierdut din vedere faptul că în aceste acte normative se prevede în mod expres faptul că pentru activitatea prestata în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale sau în zilele în care nu se lucrează, potrivit reglementarilor legale, se va acorda timp liber corespunzător.
A arătat că reclamanții nu au specificat cuantumul despăgubirilor și nici câte zile au lucrat în perioada când trebuia să beneficieze de timp liber corespunzător și nici instanța de fond nu a dorit să constate dacă salariații au lucrat sau nu în perioada când trebuia să beneficieze de timp liber corespunzător.
Instanța a dispus obligarea generică a Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului D. de a determina despăgubirile după examinarea foilor de prezență și a celor de pontaj, apreciind totodată că aceste despăgubiri nu vor putea depăși cadrul consacrat de dispozițiile salariate ale contractului de muncă, fapt care le va face imposibilă punerea în aplicare a sentinței de fond.
Instanța de judecată era obligată să stabilească dacă nu suma exactă măcar modalitatea de calcul a acestor despăgubiri și nu doar să oblige "generic" la plata unor sume de bani.
A susținut că instanța nu a avut în vedere dispoziția din norma specială, care prevede acordarea timpului liber corespunzător, că reclamanții au beneficiat de timp liber corespunzător, lucrează în ture și beneficiază de zile libere.
Având în vedere cele menționate, a solicitat să se admită apelul și să se dispună modificarea sentinței apelate în sensul respingerii acțiunii.
În drept, și-a întemeiat apelul pe dispozițiile art. 466 și urm. Cod procedură civilă, Legii nr. 284/2010, Legii nr. 285/2010, Legii nr. 283/2011, O.U.G. nr. 84/2012 și O.U.G. nr. 103/2013.
Intimatul a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat și menținerea sentinței ca fiind legală și temeinică.
Apelanta-pârâtă nu a depus răspuns la întâmpinare.
Apelul este fondat, urmând să fie admis pentru următoarele considerente:
Codul muncii stabilește prin art. 112 că durata normală a timpului de muncă este de 40 de ore pe săptămână iar prin art. 116 se prevede că modul concret de stabilire a programului de lucru inegal se negociază prin contract colectiv de muncă sau se prevede în regulamentul intern. Art. 137 Codul muncii reglementează repausul săptămânal, recunoscând dreptul angajatorului de a acorda acest repaus și în alte zile decât cele de sâmbătă și duminică, în acest caz Codul stabilind că salariații beneficiază de un spor la salariu .
Pentru lucrul în zilele de sărbători legale din cadrul unităților al căror specific impune aceasta, conform art. 141 Codul muncii, se prevede compensarea cu timp liber corespunzător în următoarele 30 de zile sau un spor la salariu de bază, fiind în acest sens prevederile art. 142 Codul muncii.
Prin legea specială, respectiv prin art. 9 din OUG 103/2014, art. 9 din Legea 285/2010, art. 7 din Legea 283/2011, OUG 84/2012 s-a stabilit că în unitățile bugetare din categoria cărora face parte și angajatorul DGASPC munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru, precum și munca prestată în zilele de repaus săptămânal și de sărbători legale se vor compensa numai cu timp liber corespunzător.
Așadar, dispozițiile de drept comun prevăzute în Codul muncii au fost înlocuite cu cele din legile speciale, fiind evident că în perioada de timp pretinsă prin acțiune salariații au dreptul să primească de la angajator doar timp liber corespunzător orelor lucrate în zilele de sâmbătă, duminică și sărbători legale.
Apreciind că angajatul a suferit un prejudiciu pentru faptul că a lucrat în aceste zile, așa cum se susține prin acțiune și cum s-a reținut de prima instanță, iar în condițiile art. 253 Codul muncii este îndreptățit la recuperarea lui, se constată că legea a cuantificat acest prejudiciu, stabilind o singură formă de acoperire a lui și anume prin acordarea de timp liber.
Reclamanții invocă prin acțiune dispozițiile art.142 Codul muncii, astfel că pentru a stabili temeinicia acțiunii instanța trebuie să verifice dacă salariații au lucrat peste norma legală de 40 de ore săptămânal și numai dacă această normă a fost depășită s-ar naște dreptul la repararea prejudiciului în forma recunoscută de legea specială .
Din observarea foilor colective de prezență depuse la dosar rezultă că reclamanții au lucrat în fiecare lună numărul legal de ore, nefiind depășită norma legală, aspect recunoscut și prin întâmpinarea depusă în apel. O parte din aceste ore sunt lucrate în zile de sâmbătă și duminică, iar prin întâmpinare reclamanții intimați susțin că măsura compensării cu timp liber nu se referă la zilele libere neplătite la care au dreptul toți salariații în temeiul art.112-113 Codul muncii.
O astfel de susținere este nelegală, deoarece, după cum s-a arătat, legea specială nu face referire expresă la acordarea de timp liber corespunzător plătit, ci impune acordarea de timp liber corespunzător. În condițiile în care legea a eliminat sporurile pentru lucrul în zilele de sâmbătă, duminică și sărbători legale și nu prevede expres acordarea de timp liber plătit, iar salariaților li s-au acordat zilele libere conform legii, cererea reclamanților nu este fondată.
Prin urmare, potrivit art. 480 Cod procedură civilă, constatând că dispozițiile legale au fost greșit aplicate de tribunal, se va admite apelul, se va schimba sentința, în sensul că se va respinge în totalitate acțiunea
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE :
Admite apelul declarat de apelanta-pârâtă Direcția G. de Asistență Socială și Protecția Copilului D., cu sediul în C., .. 22, jud. D., împotriva sentinței civile nr. 7263 din 05.12.2014, pronunțată de Tribunalul D., Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant S. Administrației Publice Forța Legii, cu sediul în C., ., nr. 32, Jud. D., pentru D. N., T. Timi V., C. J. N..
Schimbă sentința civilă nr. 7263 din 05.12.2014, pronunțată de Tribunalul D., Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, în sensul că respinge în totalitate acțiunea.
Definitivă
Pronunțată în ședința publică de la 04 Mai 2015
Președinte, C. S. | Judecător, M. P.-P. | |
Grefier, A. C. |
Red. Jud. M. P. P.
Tehn. A.C:
5ex/07.05.2015
Jud. Fond: C. C.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 482/2015.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... → |
|---|
