Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 1831/2015. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1831/2015 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 07-04-2015 în dosarul nr. 4536/63/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 1831
Ședința publică de la 07 Aprilie 2015
Președinte: - Florența C. C.
Judecător: - N. D.
Grefier: - A. P.
Pe rol, judecarea apelului formulat de pârâta DIRECȚIA G. DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI D., cu sediul în C., .. 32, județul D., împotriva sentinței numărul 6989/02.12.2014, pronunțată de Tribunalul D. – Secția conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul numărul_, în contradictoriu cu intimatul reclamant S. ADMINISTRAȚIEI PUBLICE FORȚA LEGII, cu sediul în C., ., nr. 32, județul D., pentru membrii de sindicat B. I., B. D., B. V., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns consilier juridic T. C., pentru apelanta pârâtă DIRECȚIA G. DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI și președinte Dămureanu Ringo, pentru intimatul reclamant S. ADMINISTRAȚIEI PUBLICE FORȚA LEGII.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care a învederat instanței următoarele: apelul este declarat și motivat în termenul legal; intimatul reclamant S. ADMINISTRAȚIEI PUBLICE FORȚA LEGII a depus la dosar concluzii scrise, la data de 06.04.2015, după care;
Nemaifiind cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța, constatând cauza în stare de soluționare, a acordat cuvântul asupra apelului.
Consilier juridic T. C., pentru apelanta pârâtă DIRECȚIA G. DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI D., a susținut oral motivele de apel formulate în scris, în raport de care a solicitat admiterea apelului, modificarea sentinței civile pronunțată de instanța de fond, în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată. A depus la dosar practică judiciară.
Reprezentantul intimatului reclamant S. ADMINISTRAȚIEI PUBLICE FORȚA LEGII a pus concluzii de respingerea apelului ca nefondat și menținerea sentinței civile pronunțată de instanța de fond ca fiind legală și temeinică, pentru motivele arătate prin concluziile scrise depuse la dosar și susținute oral în ședință publică. A depus la dosar practică judiciară.
CURTEA
Asupra apelului de față:
La data de 26.03.2014, SAP "Forța Legii" în calitate de reprezentat al salariaților B. D., având funcția de instructor educație, B. I. și B. V. având funcția de asistent maternal profesionist, în temeiul art 28 din legea dialogului social nr 62/2011, raportat și la art 30 din cod pr civilă, a chemat în judecată Direcția G. de Asistență Socială și Protecția Copilului, (D G A S P C ) D. pentru ca prin hotărârea ce o va pronunța instanța să oblige pârâta să plătească reclamanților despăgubirile determinate de necompensarea cu timp liber corespunzător a orelor lucrate de reclamanți în zilele de repaus săptămânal și în celelalte zile în care, în conf. cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru începând cu data de 01.04.2011 până la pronunțarea unei soluții irevocabile.
Prin sentința civilă nr. 6989/02.12.2014, pronunțată de Tribunalul D. – Secția conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul numărul_, a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamantul S. ADMINISTRAȚIEI PUBLICE "FORȚA LEGII", în calitate de reprezentant legal al salariatilor membri de sindicat B. D. împotriva pârâtei Direcția G. de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) D..
A fost obligată pârâta să calculeze și să plătească cu titlu de despăgubiri sumele reprezentând drepturile salariale pentru activitatea prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale sau în zilele în care nu se lucrează, potrivit reglementărilor legale și care nu a fost compensată cu timp liber corespunzător, efectuată în perioada 01.04.2011 – 02.12.2014, de către salariata B. D. ,având funcția de instructor educație .
A fost respinsă acțiunea cu privire la BĂNDICA I. și B. V.,având funcția de asistent maternal profesionist.
Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Din ansamblul probelor administrate în cauză, tribunalul a constatat că acțiunea este întemeiată și pentru considerentele ce vor fi dezvoltate în continuare a fost admisă în parte, susținerile pârâtei urmând a fi înlăturate.
În cauză nu operează autoritatea lucrului judecat.
Potrivit art 430 și 431 C.proc. civ., autoritatea de lucru judecat privește dispozitivul unei hotărâri precum și considerentele acesteia și nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect.
In cauza dedusă judecății într-un alt ciclu procesual, reclamanții nu solicită despăgubiri ci, așa cum rezultă din întreaga motivare a acțiunii, stăruie în obligarea pârâtei la plata sporului salarial de 100%, având reprezentarea exactă a regimului juridic distinct pe care îl au sporurile în planul efectelor de asigurări sociale față de cel al eventualelor despăgubiri.
In considerentele hotărârii s-a motivat de ce o asemenea solicitare a fost respinsă
Cum în prezenta cauză reclamanții solicită despăgubiri, tribunalul a constatat că între cele două pricini deduse judecății, diferă și cauza și obiectul. Dacă în prima cerere reclamanții solicita un spor de 100% ( înțeles ca ceva ce se adăuga la o entitate) în prezenta acțiune se solicită o despăgubire ca și entitate distinctă susceptibilă de a i se adăuga sau nu un așa zis spor.
Potrivit art 159 alin (2) C. muncii "pentru munca prestată în baza contractului individual de muncă fiecare salariat are dreptul la un salariu exprimat în bani" ,este adevărat că potrivit art 160 din Cod "salariul cuprinde salariul de bază, îndemnizațiile, sporurile precum și alte adaosuri"
Din această perspectivă "plata" reglementată de art 2 din Legea –Cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice -Capitolul II: Reglementări specifice personalului din sănătate, din unitățile de asistență medico-socială și din unitățile de asistență socială/servicii sociale- în forma următoare:
"(1)Munca prestată de personalul din unitățile sanitare, de asistență socială și de asistență medico-socială, în vederea asigurării continuității activității, în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru, se plătește cu un spor de 100 % din salariul de bază al funcției îndeplinite.
(2)Munca astfel prestată și plătită nu se compensează și cu timp liber corespunzător."
are, incontestabil, caracterul unor drepturi salariale .
Această prevedere este, însă, inaplicabilă deoarece prin acte normative succesive, pe care tribunalul le-a calificat ca fiind norme de excepție s-a consacrat obligativitatea unei conduite contrare în derularea raporturilor de muncă.
Astfel, art 9 din Legea nr. 285 / 2010 cu referire la anul 2011, art 7 din Legea nr. 283/2011, cu referire la anul 2012 și OUG 84/2012 cu referire la anul 2013 au dispus în esență " munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru de către personalul din sectorul bugetar încadrat în funcții de execuție sau de conducere, precum și munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru, se vor compensa numai cu timp liber corespunzător.
Dacă salariații au prestat activitatea pentru și sub autoritatea angajatorului în condițiile circumstanțiate de aceste acte normative de excepție, contraprestația angajatorului nu se va califica drept salariu susceptibil de a permite un spor (că numai salariul de bază poate primi un spor!) ci se va califica drept despăgubire.
Tribunalul a constatat așadar că munca suplimentară nu mai poate fi afectată pozitiv de existența sporului deoarece legiuitorul a impus ca salariaților să li se acorde timp liber corespunzător.
În situația în care, din orice motive, aceștia nu pot beneficia de timp liber corespunzător, devin îndreptățiți la despăgubire ce se calculează prin raportare la prevederile salariale din contractul individual de muncă.
Această despăgubire se va acorda nu pentru că s-a lucrat peste durata normală a timpului de lucru, în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucra, în cadrul schimbului normal de lucru, ci pentru că s-a lucrat în zilele când trebuia să beneficieze de timp liber corespunzător așa cum legiuitorul a dispus prin actele normative de excepție.
Cum timpul liber corespunzător nu mai coincide cu cel în care se prestează munca suplimentară acordarea în cadrul despăgubirilor a unor sume corespunzătoare sporurilor nu se impune.
Salariatul este despăgubit potrivit 253 alin.1 C. muncii "angajatorul este obligat, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul " nu pentru că a lucrat în zilele în care, potrivit legi, nu trebuia să lucreze, ci pentru că a lucrat când trebuia să beneficieze de timp liber corespunzător (indiferent că acest timp liber se suprapune cu zilele în care nu se lucrează, potrivit legii, sau, dimpotrivă cu zile normale de lucru)
Prin raportare la dispozițiile salariale din contractul individual de muncă (cu excluderea ideii de spor) despăgubirile la care va fi obligată instituția pârâtă se vor alinia atât prevederilor generale ale legislației muncii cât și normelor de excepție emise în considerarea dificultăților economice pe care le suportă unitățile bugetare.
Întinderea despăgubirilor, pentru fiecare salariat se constituie într-o stare de fapt ce se raportează exclusiv la "activitatea…care nu a fost compensată cu timp liber corespunzător"
In condițiile în care părțile nu au solicitat prin cererea de chemare și nici în conformitate cu dispozițiile art.254 alin.2 NCP determinarea certă a acestei activități printr-o expertiză contabilă, instanța va dispune obligația generică, în sarcina angajatorului, de a determina despăgubirile după examinarea foilor de prezență și a celor de pontaj .
Oricum, aceste despăgubiri nu vor putea depăși cadrul consacrat de dispozițiile salariale ale contractului individual de muncă, iar în situația în care calculul efectuat de angajator este contestat de salariați se poate recurge la executare silită și la efectuarea unei expertize în dosarul de executare întocmit de executor.
În aceste împrejurări, instanța a constatat că apărarea pârâtei din întâmpinare că salariații au beneficiat de zile libere corespunzătoare este neîntemeiată. Zilele libere menționate în foile colective de prezență lunare sunt urmarea organizării activității în ture, nu urmare a faptului că pârâta ar fi compensat cu timp liber corespunzător munca din zilele de sâmbătă, duminică sau în zile de sărbătoare legală. Astfel, pentru a se considera zile acordate pentru compensare ar trebui ca în foile colective de prezență să se regăsească zile libere în plus față de cele cuvenite din planificarea turelor, ceea ce nu există.
Instanța nu a reținut nici apărarea pârâtei că reclamanții nu au solicitat compensarea cu timp liber corespunzător deoarece nu este de natură să exonereze de răspundere angajatorul pentru nerespectarea obligațiilor care îi reveneau, printre care obligația prevăzută de art. 40 alin. 2 litera c din codul muncii potrivit căreia angajatorul are obligația de a acorda salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă și din contractul individual de muncă. Este atributul angajatorului de a organiza activitatea salariaților, iar cu acest prilej trebuie ca angajatorul să asigure salariaților toate drepturile prevăzute de lege.
În plus, legea nu prevede ca și condiție prealabilă pentru plata orelor suplimentare formularea unei cereri din partea salariatului de compensare cu timp liber.
Susținerea pârâtei că salariații au beneficiat de un spor de încordare psihică de 15% și astfel nu sunt îndreptățită la despăgubiri nu va fi reținută deoarece nu are suport legal.
Într-o situație distinctă se află salariatele asistent maternal profesionist.
Art. 8 din HG 679/2003 circumstanțiată activitatea asistenților maternali în maniera:
"(1)Activitatea persoanelor atestate ca asistent maternal profesionist se desfășoară în baza unui contract individual de muncă, care are un caracter special, specific protecției copilului, încheiat cu un serviciu public specializat pentru protecția copilului sau cu un organism privat autorizat care are obligația supravegherii și sprijinirii activității desfășurate de asistenții maternali profesioniști."
Aceste dispoziții se completează cu prevederile din Legea nr. 272/2004 republicată în care se reiterează caracterul special al contractului de muncă încheiat între autoritate și asistentul maternal profesionist, iar în fișa postului care este anexă la contractul individual de muncă, pe care salariatul a semnat-o și și-a însușit-o este menționat expres că activitatea acestuia este permanentă.
Împrejurarea că activitatea de creștere, îngrijire și educarea copiilor aflați în plasament se desfășoară la domiciliu, că programul de lucru este impus de nevoile copiilor, iar planificarea timpului liber se face în funcție de programul familiei și al copiilor aflați în plasament face ca, cuantificarea temporală a activității să aparțină exclusiv asistentului maternal care a avut reprezentarea exactă a activităților ce se cereau executate în chiar momentul încheierii contractului individual de muncă. Sunt considerentele pentru care cererea reclamantului cu privire la salariații asistent maternal profesionist B. I. și B. V. va fi respinsă.
Pentru aceste considerente, acțiunea a fost admisă în parte, iar pârâta a fost obligată la plata de despăgubiri către salariata B. D., pentru perioada 01.04._14( data pronunțării hotărârii).
Împotriva sentinței a formulat apel pârâta DIRECȚIA G. DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI D., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivare a expus pretențiile reclamanților, susținerea sa din întâmpinare și argumentele avute în vedere de prima instanță.
Într-o primă teză, a apreciat că instanța de fond în mod greșit a dispus obligarea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului D. să calculeze și să plătească cu titlu de despăgubiri sumele reprezentând drepturi salariale pentru activitatea prestata în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale sau în zilele în care nu se lucrează, potrivit reglementarilor legale și care nu a fost compensată cu timp liber corespunzător, fără să precizeze exact cuantumul despăgubirilor acordate pentru fiecare salariat în parte, perioada care s-a avut în vedere la acordarea acestora pentru fiecare salariat în parte și zilele care le-a apreciat că au fost necompensate cu timp liber corespunzător și pentru care a acordat aceste despăgubiri.
În motivarea sentinței instanța de fond a apreciat că, dacă salariații au prestat activitatea pentru și sub autoritatea angajatorului în condițiile circumstanțiate de aceste acte normative de excepție, ( Legea 285/2010, Legea 283/2011, O.U.G. 84/2012), contraprestația angajatorului nu se va califica drept salariu susceptibil de a permite un spor, ci se va califica drept despăgubire.
Prin aceste motivări instanța de fond a pierdut din vedere faptul că în aceste acte normative se prevede în mod expres faptul că pentru activitatea prestata în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale sau în zilele în care nu se lucrează, potrivit reglementarilor legale, se va acorda timp liber corespunzător.
A arătat că reclamanții nu au specificat cuantumul despăgubirilor și nici câte zile au lucrat în perioada când trebuia să beneficieze de timp liber corespunzător și nici instanța de fond nu a dorit să constate dacă salariații au lucrat sau nu în perioada când trebuia să beneficieze de timp liber corespunzător.
Instanța a dispus obligarea generică a Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului D. de a determina despăgubirile după examinarea foilor de prezență și a celor de pontaj, apreciind totodată că aceste despăgubiri nu vor putea depăși cadrul consacrat de dispozițiile salariate ale contractului de muncă, fapt care le va face imposibilă punerea în aplicare a sentinței de fond.
Instanța de judecată era obligată să stabilească dacă nu suma exactă măcar modalitatea de calcul a acestor despăgubiri și nu doar să oblige "generic" la plata unor sume de bani.
A susținut că instanța nu a avut în vedere dispoziția din norma specială, care prevede acordarea timpului liber corespunzător, că reclamanții au beneficiat de timp liber corespunzător, lucrează în ture și beneficiază de zile libere.
Având în vedere cele menționate, a solicitat să se admită apelul și să se dispună modificarea sentinței apelate în sensul respingerii acțiunii.
În drept, și-a întemeiat apelul pe dispozițiile art. 466 și urm. Cod procedură civilă, Legii nr. 284/2010, Legii nr. 285/2010, Legii nr. 283/2011, O.U.G. nr. 84/2012 și O.U.G. nr. 103/2013.
Intimatul a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat și menținerea sentinței ca fiind legală și temeinică.
Apelanta-pârâtă nu a depus răspuns la întâmpinare.
Apelul este fondat, pentru următoarele considerente:
În mod greșit, a reținut prima instanță că în cauză sunt îndeplinite condițiile angajării răspunderii patrimoniale a angajatorului conform art.253 alin.1 C.Muncii, lipsind, pe de o parte, condiția existenței unei fapte ilicite a angajatorului și, pe de altă parte, nefăcându-se dovada unui prejudiciu cert creat salariatului prin ceea ce se invocă a fi fapta ilicită a angajatorului.
Astfel, în ceea ce privește prima condiție menționată, Curtea constată că, atât timp cât angajatorul, în organizarea activității sale, în stabilirea programului de lucru al salariaților și la salarizarea acestora, a respectat dispozițiile legale în vigoare, fapta acestuia nu poate fi caracterizată drept una ilicită.
Sub acest aspect, se reține că, prin art.112 din Codul muncii, se stabilește că durata normală a timpului de muncă este de 40 de ore pe săptămână iar prin art. 116 se prevede că modul concret de stabilire a programului de lucru inegal se negociază prin contract colectiv de muncă sau se prevede în regulamentul intern. Art. 137 codul muncii reglementează repausul săptămânal, recunoscând dreptul angajatorului de a acorda acest repaus și în alte zile decât cele de sâmbătă și duminică, în acest caz codul stabilind că salariații beneficiază de un spor la salariu .
Pentru lucrul în zilele de sărbători legale din cadrul unităților al căror specific impune aceasta, conform art. 141 codul muncii, se prevede compensarea cu timp liber corespunzător în următoarele 30 de zile sau un spor la salariu de bază, fiind în acest sens prevederile art. 142 codul muncii.
Prin legea specială, respectiv prin art. 9 din OUG 103/2014, art. 9 din Legea 285/2010, art. 7 din Legea 283/2011, OUG 84/2012 s-a stabilit că în unitățile bugetare din categoria cărora face parte și angajatorul DGASPC munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru, precum și munca prestată în zilele de repaus săptămânal și de sărbători legale se vor compensa numai cu timp liber corespunzător.
Așadar, dispozițiile de drept comun prevăzute în codul muncii au fost înlocuite cu cele din legile speciale, fiind evident că în perioada de timp pretinsă prin acțiune salariații au dreptul să primească de la angajator doar timp liber corespunzător orelor lucrate în zilele de sâmbătă, duminică și sărbători legale. Din acest punct de vedere, nu poate fi primită susținerea reclamanților din întâmpinarea depusă în apel în sensul că, pe lângă cele două zile neplătite prevăzute de art. 113 C.Muncii, ar fi îndreptățiți să beneficieze în plus de timp liber plătit potrivit art.142 alin.1 C.Muncii, întrucât acestora, făcând parte din categoria personalului plătit din fondurile publice, le sunt aplicabile prevederile legilor speciale de salarizare, conform art. 2 alin.1 din Legea nr.284/2010, iar nu cele ale Codului Muncii. Iar, așa cum s-a arătat anterior, acestea dispun că munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru de către personalul din sectorul bugetar, precum și munca prestată în zilele de repaus săptămânal și de sărbători legale se vor compensa numai cu timp liber corespunzător.
În același timp, dacă s-ar aprecia că angajatul a suferit un prejudiciu pentru faptul că a lucrat în aceste zile, așa cum se susține prin acțiune și că, în considerarea art. 253 codul muncii, este îndreptățit la recuperarea lui, se constată că legea a cuantificat acest prejudiciu, stabilind o singură formă de acoperire a lui, și anume prin acordarea de timp liber.
Reclamanții invocă prin acțiune dispozițiile art.142 codul muncii, astfel că pentru a stabili temeinicia acțiunii instanța trebuie să verifice dacă salariații au lucrat peste norma legală de 40 de ore săptămânal, în acest mod putându-se stabili dacă au primit timp liber corespunzător pentru orele în care nu trebuiau să lucreze, respectiv sâmbăta duminica și sărbătorile legale. Numai dacă această normă a fost depășită s-ar naște dreptul la repararea prejudiciului în forma recunoscută de legea specială .
Or, din observarea foilor colective de prezență depuse la dosar rezultă că reclamanții au lucrat în fiecare lună numărul legal de ore, niciodată nefiind depășită norma legală și că, deși o parte din aceste ore sunt lucrate în zile de sâmbătă și duminică ori de sărbătoare legală, pentru ele s-au acordat zile libere în compensare. Acest aspect a fost, de altfel, recunoscut prin întâmpinarea depusă în apel, prin care reclamanții au susținut că măsura compensării de care trebuiau, însă, să beneficieze era aceea cu timp liber plătit, nereferindu-se la zilele libere neplătite la care au dreptul toți salariații în temeiul art.112-113 codul muncii și pe care nu au contestat că le-ar fi primit.
O astfel de susținere este nelegală, deoarece, după cum s-a arătat, legea specială nu face distincție între timp liber corespunzător plătit și timp liber corespunzător neplătit, ci impune acordarea de timp liber corespunzător. În condițiile în care legea a eliminat sporurile pentru lucrul în zilele de sâmbătă, duminică și sărbători legale și nu prevede acordarea de timp liber plătit, iar salariaților li s-au acordat zilele libere conform legii, înseamnă că angajatorul a respectat dispozițiile legilor speciale în vigoare, atunci când a organizat activitatea în cadrul instituției și a stabilit programul de lucru al salariaților săi.
Prin urmare, reclamanții nu invocă producerea unui prejudiciu prin aceea că nu le-au fost acordate zile libere în compensare, astfel cum impun disp. art. art. 9 din OUG 103/2014, art. 9 din Legea 285/2010, art. 7 din Legea 283/2011, OUG 84/2012, neprecizând, de altfel, în cererea introductivă ce sau câte zile de repaus săptămânal ori de sărbătoare legală nu au fost compensate cu timp liber pentru fiecare dintre aceștia, ci susțin că prejudiciul lor constă în aceea că nu au fost plătiți pentru zilele libere acordate în compensare pentru munca prestată în zilele de repaus săptămânal și în sărbătorile legale. Însă, plata unor despăgubiri egale cu salariu corespunzător pentru zilele în care reclamanții nu au prestat activitate, acestea fiindu-le ca acordate zile libere în compensare conform prevederilor legii speciale, ar echivala în fapt tocmai cu un spor de 100% pentru munca prestată în zilele de repaus săptămânal sau de sărbători legale (în plus, față de timpul liber dat în compensare), spor a cărui acordare a fost interzisă de lege pe perioada în litigiu.
Așadar, dacă s-ar admite că reclamanții sunt îndreptățiți la despăgubirile solicitate, s-ar ajunge ca, pe calea unei acțiuni în răspundere patrimonială întemeiată pe art.253 alin.1 C.Muncii, aceștia să beneficieze de echivalentul sporului a cărui acordare a fost interzisă de legiuitor, eludându-se astfel prevederile legii speciale cuprinzând această interdicție.
Totodată, Curtea apreciază că nici cerința existenței unui prejudiciu cert nu este îndeplinită, de vreme ce legiuitorul a prezumat că, în cazul unităților bugetare din categoria celor din care face parte și DGASPC, pentru efortul suplimentar al salariaților care au lucrat în zilele de repaus săptămânal și de sărbători legale este suficientă acordarea de timp liber corespunzător, fără o altă despăgubire sub forma de spor la salariu, iar reclamanții nu au invocat, în concret, prin cererea introductivă ce alt prejudiciu li s-ar fi produs prin programul de lucru stabilit, în afara celui avut în vedere de legiuitor, eventual în funcție si de situația particulară a fiecăruia dintre aceștia.
Având în vedere aceste considerente și constatând că soluția de respingere a cererilor formulate de reclamanții Băndica I. și B. V. nu a fost criticată prin exercitarea căii de atac, intrând astfel în puterea lucrului judecat, Curtea urmează a admite apelul ca fondat și, în temeiul art.480 alin.1-3 NCPC, va schimba în parte sentința, în sensul că se va respinge ca nefondată și acțiunea formulată de reclamanta B. D..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul declarat de pârâta DIRECȚIA G. DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI D., cu sediul în C., .. 32, județul D., împotriva sentinței numărul 6989/02.12.2014, pronunțată de Tribunalul D. – Secția conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul numărul_, în contradictoriu cu intimatul reclamant S. ADMINISTRAȚIEI PUBLICE FORȚA LEGII, cu sediul în C., ., nr. 32, județul D., pentru membrii de sindicat B. I., B. D., B. V., având ca obiect drepturi bănești.
Schimbă sentința atacată în parte, în sensul că respinge și acțiunea formulată de reclamanta B. D..
Decizie definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 07 Aprilie 2015.
Președinte, Florența C. C. | Judecător, N. D. | |
Grefier, A. P. |
Red. Jud. C.F. C.
Tehnored. A.P.
4 ex/16.04.2015
Jud. fond C. D. P.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Hotărâre din... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 300/2015.... → |
|---|
