Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 3782/2015. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3782/2015 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 15-09-2015 în dosarul nr. 2035/101/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 3782
Ședința publică de la 15 Septembrie 2015
Completul compus din:
Președinte: - M. C.
Judecător: - P. P.
Grefier: - S. C.
Pe rol, judecarea apelului declarat de reclamanta U. S. LIBERE DIN ÎNVĂȚĂMÂNT M., cu sediul în Dr.Tr.S., ., județul Gorj, în numele membrului de sindicat O. G., împotriva sentinței numărul 2302 din data de 28 mai 2015, pronunțată de Tribunalul M. – Secția conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul numărul_, în contradictoriu cu pârâta ȘCOALA G. CORLĂȚEL, cu sediul în ., având ca obiect drepturi bănești Diferența de salariu reprezentând includerea premiului anual în salariul lunar începând cu 01.01.2011 și în continuare, reactualizat în funcție de indicele de inflație la data plății efective.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care a învederat următoarele:
- apelul apare declarat și motivat în termenul prevăzut de dispozițiile art. 215 din Legea nr. 62/2011;
- intimata pârâtă nu a depus la dosarul cauzei întâmpinare în raport de dispozițiile art. 471 alin. 5 Cod procedură civilă;
- dosarul se află la primul termen de judecată în această etapă procesuală;
- apelanta reclamantă în numele membrului de sindicat, prin motivele apel, a solicitat judecarea cauzei în lipsă invocând dispozițiile art. 411 pct. 1 alin. 2 Cod procedură civilă.
Curtea, luând act de cererea privind judecarea în lipsă potrivit art. 223 alin. 3 Cod de procedură civilă formulată de apelanta reclamantă U. S. LIBERE DIN ÎNVĂȚĂMÂNT M. în numele membrului de sindicat O. G. prin motivele apel, și constatând cauza în stare de judecată, a reținut-o spre soluționare, trecând la deliberări.
CURTEA:
Asupra apelului civil de față:
Prin sentința civilă nr. 2302 din data de 28 mai 2015, pronunțată de Tribunalul M. – Secția conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul numărul_, s-a respins acțiunea formulată de reclamanta U. S. LIBERE DIN ÎNVĂȚĂMÂNT M. în numele membrului de sindicat O. G., în contradictoriu cu pârâta Școala G. Corlățel, jud.M..
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
Reclamanta este salariata pârâtei Școala G. Corlățel conform adeverinței depusă la dosar.
In speță s-a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la acordarea diferenței de salariu reprezentând includerea premiului anual în salariul lunar, începând cu 01.01.2011 și în continuare până la includerea acestuia în salariu și plata de daune interese moratorii, respectiv dobânzi legale începând cu data de 01.01.2011 potrivit OG nr.9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligații bănești în vigoare până la data de 01.09.2011, când a devenit aplicabilă OG 13/2011 privind dobânda legală.
In luna decembrie 2010 a fost în vigoare art.,25 din Legea cadru nr. 330/2009 care instituie un premiu anual (considerat cel de al treisprezecelea salariu) proporțional cu timpul lucrat în anul respectiv și calculat în raport cu media veniturilor de bază sau a indemnizațiilor de încadrare. Legea prevedea anumite criterii de acordare, înlăturând de la beneficiul acestui premiu pe salariații care în cursul anului au desfășurat activități profesionale nesatisfăcătoare ori au săvârșit abateri pentru care au fost sancționați disciplinar, pe cei suspendați ori înlăturați din funcție pentru fapte imputabile lor.
Potrivit textului de lege susmenționat se prevede că plata premiului anual se va face începând cu luna ianuarie a anului următor perioadei pentru care se adaugă premiul.
La data de 28 decembrie 2010 s-a publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, Legea cadru nr. 284/2010 care a abrogat expres Legea-cadru nr. 330/2009, intrând în vigoare la 31 decembrie 2010.
Legea nr. 330/2009 și-a încetat aplicabilitatea la data de 31 decembrie 2010 și au intrat în vigoare noile politici salariale stabilite prin Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice.
Prin dispozițiile art.1 al.1 și 2 din Legea nr. 285/2010 s-a dispus ca „ începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul brut al salariului de bază (…) astfel cum a fost acordat personalului plătit din fondurile publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%”.
Începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte din salariul brut (…) astfel cum a fost acordat personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010 se majorează ci 15%.
Potrivit art.8 din Legea nr. 265/2010, sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar.
Față de practica neunitară a instanțelor judecătorești în materia litigiilor având obiect plata premiului anual pentru anul 2010, s-a promovat recurs în interesul legii soluționat prin Decizia nr. 21/18.11.2013 pronunțată în Dosarul nr. 16/2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secțiile Unite.
Astfel, potrivit deciziei menționate, Înalta Curte de Casație și Justiție „admite recursul în interesul legii formulat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și în consecință:
Stabilește că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art.8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, premiul pentru anul 2010, prevăzut de art.25 din Legea nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, a fost inclus în majorările salariale stabilite pentru anul 2011, potrivit dispozițiilor art.1 din Legea nr. 285/2010, nemaiputând fi acordat în forma supusă vechii reglementări.
Obligatorie, potrivit dispozițiilor art.517 al.4 C.p.civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010.
In concluzie, premiul anual aferent anului 2010, reglementat inițial prin art. 25 din Legea cadru nr. 330/2009 a fost inclus potrivit art. 8 din Legea nr. 285/2010 de către legiuitor în noua reglementare salarială, sub forma unor majorări salariale stabilite în art.1 din Legea nr._ fără a mai putea fi acordat în forma supusă vechii reglementări.
Cu privire la art.8 din Legea nr. 285/2010 s-a pronunțat și Curtea Constituțională prin mai multe decizii, cum sunt Deciziile nr. 115/2012 și 25/2012, stabilind că aceasta dispune cu privire la sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2011, în sensul că, pe de o parte reglementează încetarea acordării lor începând cu luna ianuarie 2011, iar pe de altă parte, prevede că aceste sume vor fi cuprinse în creșterile salariale ce se acordă în 2011 personalului din sectorul bugetar, prin includerea acestora în salariul/solda/indemnizația de bază a angajatului, potrivit reglementărilor din aceeași lege.
Începând cu luna ianuarie 2011, salariul brut aferent lunii octombrie 2010 s-a majorat cu 15% conform Legii nr. 285/2010 rezultând o majorare totală a salariului brut lunar ce nu poate fi depășită conform art.16 din Legea nr. 285/2010.
Majorarea salarială din anul 2011 a fost rezultată ca urmare a includerii premiului anual din anul 2010 în salariul/solda/indemnizația de bază potrivit art.8 din Legea nr. 285/2010.
Prin dispozițiile art.8 din Legea nr. 285/2010, legiuitorul a avut în vedere o nouă modalitate de plată a premiului anual (care era prevăzut ca un salariu de bază scadent în prima lună a anului următor celui lucrat) și anume o plată eșalonată și succesivă în cursul anului 2011 prin creșterea corespunzătoare a cuantumului salariului de bază cu 15% conform art.1 al.1 și 2 din Legea nr. 285/2010.
Ca atare, reclamanta pornește de la premisa greșită a existenței unui drept salarial prin includerea premiului anual în salariul lunar începând cu 01.01.2011 în cuantumul stabilit prin Legea nr. 330/2009.
Ori, dispozițiile art.8 din Legea nr. 285/2010 au modificat doar modalitatea de plată a acestui premiul anual aferent anului 2010, aceasta fiind transformată dintr-o executare uno ictum într-o executare succesivă pe parcursul anului 2011, iar sumele corespunzătoare acestui drept s-au regăsit în majorările salariale acordate personalului din sectorul bugetar potrivit dispozițiilor art.1 din Legea nr. 285/2010.
Nu s-a cuantificat procentul care a fost avut în vedere la majorările salariale pentru că fiind o lege cadru nu s-a putut specifica cât reprezintă acest cuantum pentru fiecare instituție.
Lipsa cuantificării nu reprezintă o dovadă a neincluderii premiului anual în majorările salariale, iar faptul că de aceste dovezi salariale beneficiază în mod egal toți salariații bugetari indiferent de perioada lucrată și de celelalte criterii, nu determină concluzia că premiul anual nu a fost inclus efectiv în salariul de bază ci reflectă intenția legiuitorului să asigure tuturor un tratament egal prin eliminarea începând cu anul 2011 a premiului anual.
Conformitatea acestor dispoziții legale cu normele din Legea fundamentală și Primul Protocol Adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului referitoare la principiul neretroactivității legii și protecția dreptului de proprietate privată a fost constatată de Curtea Constituțională.
Prin art.1 al.2 din Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fondurile publice s-a stabilit că, începând cu data intrării sale în vigoare, drepturile salariale ale personalului prevăzut de la al.1 sunt și rămân în mod exclusiv, cele prevăzute de această lege.
Astfel sunt neîntemeiate pretențiile reclamantei privind acordarea drepturilor salariale în cuantumul stabilit prin Legea nr. 330/2009, întrucât prin Legea nr. 284/2010, statul a fundamentat o nouă politică de salarizare, realizată etapizat potrivit art.7 al.1 din Legea nr. 284/2010 prin modificarea succesivă, după caz, a salariilor de bază, soldelor funcțiilor de bază, salariilor funcțiilor de bază și a indemnizațiilor lunare de încadrare prin legi speciale de aplicare.
In acest scop a fost adoptată Legea nr. 285/2010 și dacă potrivit art.8 din acest act normativ s-a prevăzut expres că sumele corespunzătoare premiului anual aferent anului 2010 sunt avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011, personalului din sectorul bugetar, nu același lucru rezultă din actele normative ulterioare potrivit cu care premiul anual nu s-a plătit pentru anii 2011-2015, respectiv Legea nr. 283/2011 privind aprobarea OUG nr. 80/2010 pentru completarea art-.11 din OUG nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar: OUG nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, programarea unor termene din acte normative, precum și unele măsuri fiscal – bugetare, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice și OUG nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice;Legea 63 din 10 mai 2011 privind încadrarea și salarizarea în anul 2011 a personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ, cu modificările și completările ulterioare.
Potrivit prevederilor din actele normative amintite, legiuitorul a statuat că autoritățile și instituțiile publice, indiferent de modul de finanțare, nu vor acorda premii și prime de vacanță, fără a preciza dacă acestea vor fi incluse ulterior în majorările salariale, așa cum expres se prevăzute în Legea nr. 285/2010.
O altă interpretare, cea care rezultă din acțiunea formulată de reclamantă în cauză, ar excede legii, ar adăuga la lege.
Statul are deplină legitimitate constituțională de a acorda sporuri, stimulente, premii, adaosuri la salariul de bază al personalului plătit din fonduri publice, în funcție de veniturile bugetare pe care le realizează.
Acestea nu sunt drepturi fundamentale, ci drepturi salariale suplimentare, iar legiuitorul este în drept, totodată, să instituie anumite sporuri la indemnizațiile și salariile de bază, premii periodice și alte stimulente, pe care le poate diferenția în funcție de categoriile de personal cărora li se acordă, le poate modifica în diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula (Decizia Curții Constituționale nr. 108 din 14.02.2006, publicată în Monitorul Oficial Partea I nr. 212 din 08.03.2006).
Din actele și lucrările dosarului, în raport de actele normative arătate mai sus, rezultă că reclamanta a beneficiat de majorarea cu 15% a venitului brut lunar în baza prevederilor Legii nr. 285/2010, întrucât, chiar dacă aceasta a fost salarizată conform Legii nr.63/2011, salariile prevăzute în acest act normativ au fost stabilite prin includerea acestei majorări de 15%. Din interpretarea gramaticală a dispozițiilor legale invocate rezultă că legiuitorul a eșalonat plata acestor sume, iar creșterile salariale din sectorul bugetar au inclus și suma unică aferentă premiului anual.
Nu pot fi reținute nici argumentele că nu a avut loc o compensare concretă deoarece într-un atare caz ar fi trebuit ca aceste creșteri salariale să se acorde diferențiat, luându-se în considerare îndeplinirea fiecăruia de a primi anumite sume cu titlul de premiu anual pe anul 2010, iar nu în mod unitar și legal sau că aceste creșteri salariale au avut la bază alte criterii precum, gradual sau treapta salarială, vechimea în muncă, vechimea în funcție sau specialitate dobândită până la data de 31.12.2010.
Decizia nr. 21/2013 a ÎCCJ a tranșat în considerente și acest aspect, stabilind că premiul aferent anului 2010 a fost inclus de către legiuitor în noua reglementare salarială sub forma unor majorări salariale stabilite în art.1 din Legea nr. 285/2010, fără a mai putea fi acordat în forma supusă vechii reglementări, iar legiuitorul a acționat în limitele marjei de intervenție, recunoscută în domeniul politicii salariale.
Această decizie are caracter obligatoriu pentru instanțele de judecată conform art.330 ind.7 al.4 C.p.civ. atât cu privire la dispozitiv, cât și cu privire la considerentele avute în vedere de ICCJ și față de forța obligatorie a acestei decizii va înlătura argumentele reclamanților referitoare la faptul că prin o atare modalitate de stabilire a cuantumului concret al salariilor brute se aduce atingere dreptului lor de proprietate consacrat de art.1 din Primul Protocol al CEDO.
În ceea ce privește obiecția de neconstituționalitate a Legii privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice (Legea nr. 285/2010), Curtea Constituțională s-a pronunțat prin Decizia nr. 1655 din 28 decembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial nr. 51 din 20 ianuarie 2011, constatând că dispozițiile Legii privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice sunt constituționale. In motivarea soluției pronunțate se arată că, în continuare există o restrângere a exercițiului unui drept fundamental, respectiv a dreptului la salariu, ca și corolar al dreptului la muncă, această restrângere neaducând atingere substanței dreptului. Analizând aplicabilitatea criteriilor prevăzute la art. 53 din Constituție, așa cum s-a procedat cu prilejul adoptării Deciziilor nr. 872 și nr. 874 din 25 iunie 2010, Curtea constată că aceste cerințe sunt întrunite.
Actele normative privind salarizarea personalului plătit din fondurile publice nu încalcă prevederile Convenției pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.
Prin Decizia de inadmisibilitate pronunțată la data de 6 decembrie 2011 în cauzele F. M. împotriva României (cererea nr._/11) și A. G. S. împotriva României (cererea nr._/11), Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatai neîncălcarea de către Statul român a dispozițiilor articolului 1 din Protocolul Adițional nr. 1 la Convenție, sub aspectul reducerii cu 25% a salariilor, ca urmare a aplicării Legii nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, cu modificările și completările ulterioare.
Curtea a reamintit că dispozițiile Convenției nu conferă un drept de a primi un salariu într-un anumit cuantum (a se vedea cauza Vilho Eskelimen și alții c. Finlandei, hotărârea din 19 aprilie 2007, nr._/00, par. 94, și mutaiis mutandis, cauza Kjartan Asmundsson c. Islandei, hotărârea din 12 octombrie 2004, nr._/00, par. 39). Nu este suficient ca un reclamant să invoce existența unei „contestații reale" sau a unei „plângeri credibile". O creanță poate fi considerată drept o „valoare patrimonială", în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție, numai atunci când are o bază suficientă în dreptul intern, spre exemplu atunci când este confirmată de o jurisprudență bine stabilită a instanțelor [Kopecky c. Slovaciei, hotărârea din 28 septembrie 2004, par. 45-52).
Curtea a notat, în primul rând, că ingerința era prevăzută de lege, în sensul art.1 din Protocolul nr.1, și a urmărit un interes public, și anume de a proteja echilibrul fiscal între cheltuielile și veniturile statului, ce se confrunta cu o situație de criză economică. Curtea a reamintit, în acest sens, dată fiind cunoașterea directă a propriei societăți și a nevoilor sale, că autoritățile naționale sunt, în principiu, mai bine plasate decât judecătorul internațional pentru a determina ceea ce reprezintă "interesul public", în mecanismul de protecție creat prin Convenție, statele trebuie să fie, prin urmare, primele care să se pronunțe cu privire la existența unei probleme de interes general. În consecință, ele dispun de o anumită marjă de apreciere, ca și în alte domenii care extind garanțiile Convenției. Mai mult decât atât, noțiunea de "interes public" este, prin natura sa, extinsă. în mod special, decizia de a adopta legi cu privire la echilibrul dintre cheltuielile și veniturile bugetului de stat implică de obicei luarea în considerare a aspectelor politice, economice și sociale. Estimând că legiuitorul dispune de o marjă largă de apreciere pentru a desfășura o politică economică și socială, Curtea trebuie să respecte modul în care acesta a proiectat imperativele "interesului public" cu excepția cazului în decizia sa este în mod evident lipsită de o bază rezonabilă (cauza Jahn și alții c. Germaniei, nr._/99,_/01 și_/01, par. 91 și cauza Zvolsky și Zvolskâ c. Republicii Cehe, nr._/99, par. 67 in fine).
În cele din urmă, o ingerință în dreptul la respectarea bunurilor trebuie să păstreze un "echilibru just" între cerințele de interes general ale comunității și cele de protecție a drepturilor fundamentale ale individului. În mod special, trebuie să existe un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul urmărit prin orice măsură de natură a priva o persoană de proprietatea sa. Curtea, controlând respectarea acestei cerințe, recunoaște statului o largă marjă de apreciere în a alege modalitățile de punere în aplicare și pentru a stabili dacă și consecințele lor sunt justificate de interesul public, de scopul realizării obiectivului legii în cauză. Curtea a amintit că a fost deja chemată să hotărască dacă o intervenție legislativă urmărind a reforma un sector al economiei din motive de justiție socială (cauza James și alții c. Regatului Unit, 21 februarie 1986) sau pentru a corecta erorile unei legi anterioare, în interes public (N. & Provincial Building Society, Leeds Permanent Building Society . c. Regatului Unit, 23 octombrie 1997) respecta "echilibrul" între interesele concurente în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1.
În lumina principiilor stabilite în jurisprudența sa, Curtea a observat că, în această speță, măsurile criticate de reclamanți nu i-au determinat să suporte o sarcină disproporționată și excesivă, incompatibilă cu dreptul la respectarea bunurilor garantat de articolul 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție. Curtea a considerat că statul român nu a depășii marja sa de apreciere și nu a rupt justul echilibru între cerințele de interes general ale colectivității și protecția drepturilor fundamentale ale individului. Plângerile au fost respinse, în temeiul art. 35 par. 3 și 4 din Convenție.
Totodată prin Decizia nr.314/18 iunie 2013, publicată în Monitorul Oficial nr. 482/01.08.2013, Curtea Constituțională a statuat cu privire la art.1 al.1 din Legea nr. 285/2010 că o atare modalitate de stabilire a cuantumului concret al salariilor/soldelor/indemnizațiilor brute nu este în măsură să încalce cele stabilite prin deciziile Curții Constituționale nr. 872 și 874/25 iunie 2010. Cu același prilej, Curtea a impus o obligație de rezultat legiuitorului, aceea ca după 1 ianuarie 2011 să revină la cuantumul salariilor de dinainte de adoptarea acestor măsuri de diminuare, în condițiile încadrării în politicile sociale și de personal, care la rândul lor, trebuie să se încadreze în nivelul cheltuielilor bugetare.
Este în același timp o obligație sub condiție care va duce la revenirea etapizată a cuantumului drepturilor salariale la nivelul anterior Legii nr. 118/2010. Stabilirea modalității concrete de realizare a acestui proces este o prerogativă a legiuitorului, care va decide, în funcție de situația economico-financiară a țării, momentul îndeplinirii cât mai rapide a obligației sale de rezultat, în sensul revenirii cel puțin la cuantumul salariilor/indemnizațiilor și soldelor de dinainte de adoptarea Legii nr. 118/2010.
De asemenea, Curtea, prin Decizia nr.859 din 16 iunie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea 1, nr. 520 din 29 iulie 2009, a stabilit că drepturile salariale constituie un bun care intră în sfera de protecție a dreptului de proprietate. Desigur, acest lucru nu vizează drepturile salariale viitoare, ci numai cuantumul sumelor aferente salariilor care sunt certe, lichide și exigibile (a se vedea, în același sens, mutatis mutandis, considerațiile Curții Constituționale referitoare la pensii - Decizia nr. 977 din 12 iulie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, P. 1, nr. 711 din 10 octombrie 2011).
Curtea a mai constatat că salariile viitoare pe care angajatorul trebuie să le plătească angajatului nu intră în sfera de aplicare a dreptului de proprietate, angajatul neavând un atare drept pentru salariile ce vor fi plătite în viitor de către angajator ca urmare a muncii viitoare prestate de angajat. Dreptul de proprietate al angajatului în privința salariului vizează numai sumele certe, lichide și exigibile (a se vedea Decizia nr. 1.155 din 13 septembrie 2011).
De altfel, și Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în Decizia de admisibilitate din 6 decembrie 2011, pronunțată în cauzele conexate nr. 44.232/11 și nr. 44.605/11 F. M. împotriva României și A. G. S. împotriva României (paragraful 16), a stabilit că se pot cu greu considera ca fiind un bun în sensul art. 1 din Protocolul adițional la Convenție sumele de bani neîncasate ca urmare a intrării în vigoare a legii criticate. Prin aceeași decizie, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat, în privința reducerilor salariate operate prin Legea nr. 118/2010, că, și dacă salariile viitoare ar fi considerate bunuri, ingerința (reducerea) este prevăzută de lege, urmărește o cauză de utilitate publică (salvarea echilibrului bugetar al statului) și respectă un just echilibru între interesele generale ale colectivității și interesele individuale ale cetățeanului (paragrafele 17 - 20). Totodată, Curtea a atras atenția că autoritățile naționale se află într-o poziție mai favorabilă decât judecătorul internațional de a aprecia "utilitatea publică" (paragraful 19).
De asemenea, prin Decizia nr. 930 din 13 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.30 din 14 ianuarie 2013, Curtea a reținut că, potrivit art. 1 din Ordonanța de urgentă a Guvernului nr.19/2012 privind aprobarea unor măsuri pentru recuperarea reducerilor salariate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea 1, nr. 340 din 18 mai 2012, aprobată cu modificări prin Legea nr. 182/2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 725 din 25 octombrie 2012, "Cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază, indemnizațiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se majorează în două etape, astfel:
a) cu 8%, începând cu data de 1 iunie 2012, față de nivelul acordat pentru luna mai
2012;
b) cu 7,4%, începând cu data de 1 decembrie 2012, față de nivelul acordat pentru luna noiembrie 2012".
Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenței Curții Constituționale, atât considerentele, cât și soluțiile deciziilor menționate își păstrează valabilitatea și in cauza de față."
În consecință solicitarea reclamantei este fără suport legal iar în soluționarea cererilor de chemare în judecată având acest obiect instanțele nu pot proceda la un examen de constituționalitate a dispozițiilor art.8 din Legea 285/2010 în condițiile în care aceasta a fost efectuată de Curtea Constituțională în cadrul controlului de constituționalitate.
Luând în considerare cele de mai sus, s-a respins acțiunea ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta U. S. Libere din învățământ în numele membrului de sindicat O. G., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivare se arată că în mod greșit instanța de fond a apreciat că începând cu data de 01.01.2011 premiul anual aferent anului 2010 a fost inclus în majorările salariale acordate în anul 2011 conform art. 8 Legea 285/2010, dar și conform Legii 63/2011, iar ulterior începând cu anul 2012, s-a menținut cuantumul brut al salariului de bază avut în luna decembrie din anul anterior și prin urmare acest premiu a rămas inclus în salariu.
Potrivit art. 1 pct. 7 din Legea 63/2011 dispozițiile art. 8, 9, 12 și 13 din Legea 285/2010 se aplică în mod corespunzător și pentru personalul didactic și didactic auxiliar din învățământ, salarizat potrivit prevederilor prezentei legi.
Ori, prin art. 8 din Legea 285 din 28 decembrie 2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial nr. 878 din 28 decembrie 2010 (în vigoare de la data de 31.12.2010) s-a prevăzut în mod expres că sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute in vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului, din sectorul bugetar.
Mai mult decât atât, prin O.U.G. 19/16.05.2012 privind aprobarea unor măsuri pentru recuperarea reducerilor salariale, s-a dispus majorarea în 2 etape a cuantumului brut al salariilor de bază/soldelor funcției de baza /indemnizațiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fondurile publice, respectiv cu 8% începând cu data de 1 iunie 2012, față de nivelul acordat pentru luna mai 2012, si cu 7,4 % începând cu data de 1 decembrie 2012, fata de nivelul acordat pentru luna noiembrie 2012 .
Din modul de reglementare a celor doua acte normative susmenționate se deduce intenția legiuitorului de a reveni la nivelul salariilor în plată din luna iunie 2010.
Or, intenția legiuitorului, rezultă atât din expunerea de motive a Legii 285/2010, cât și din expunerea de motive a OUG 19/2012 unde se precizează expres că la adoptarea acesteia s-a luat în considerare faptul că salariile și alte drepturi de care beneficiază angajații din sectorul bugetar au fost diminuate prin Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, cu modificările și completările ulterioare, iar prin Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice s-a aprobat recuperarea parțială a acestor diminuări, având in vedere Decizia Curții Constituționale nr. 872 din 25 iunie 2010 referitoare la obiecția de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, prin care aceasta constată că măsura de restrângere a unor drepturi ale personalului bugetar poate avea doar caracter temporar, fiind obligatorie revenirea la nivelul inițial al acestor drepturi, ținând cont de preocuparea Guvernului de asigurare a unei majorări prudente a salariilor personalului din sectorul bugetar, astfel încât să se asigure revenirea la nivelul_salariilor în plată în luna iunie 2010."
Astfel, dreptul de a pretinde acordarea premiului sub forma unui salariu de bază scadent în prima lună a anului următor celui lucrat s-a stins odată cu abrogarea Legii-cadru nr. 330/2009, fiind înlocuit cu o nouă modalitate de plată, prevăzută de lege, prin executare succesivă.
Prin urmare, intenția legiuitorului atât prin Legea 285/2010 cât și prin OUG 19/2012, a fost de a se recupera mai întâi parțial, apoi total diminuarea de 25% dispusă prin Legea 118/2010 și față de Decizia nr. 21/2013 pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, respectiv Decizia Curții Constituționale, în care s-a stabilit în mod expres că dreptul la premiul anual nu a fost înlăturat prin abrogarea art. 25 din Legea 330/2009, ci a fost înlocuit cu o nouă modalitate de plată prevăzută de lege prin executare succesivă, era firesc ca, pe lângă revenirea la salariile avute în luna iunie 2010, să se adauge lunar și un anumit procent corespunzător premiului anual.
Este evident că urmare a celor două acte normative menționate mai sus, începând cu decembrie 2012 salariile brute lunare au revenit la salariul din luna iunie 2010, fără a mai primi vreun anumit procent lunar și suplimentar, corespunzător premiului anual și conform noii modalități de acordare lunară și succesiv, prevăzută de noile acte normative.
Astfel, este evident ca prin includerea în salariul de bază a unor drepturi nu se poate ajunge la același cuantum al salariului decât prin neacordarea respectivelor drepturi, iar drepturile în cauză - premiul anual, au fost recunoscute și ulterior abrogării articolului 25 din Legea cu numărul 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.
Pentru aceste motive solicită admiterea apelului, modificarea hotărârii instanței de fond în sensul admiterii acțiunii introductive.
Deși legal citați cu această mențiune, intimații pârâți nu au formulat întâmpinare.
Apelul nu este fondat.
Premiul anual a fost reglementat prin Legea nr.330/2009 care în art.25 alin. 1 a prevăzut că pentru activitatea desfășurată, personalul beneficiază de un premiu anual egal cu media salariilor de bază sau a indemnizațiilor de încadrare, după caz, realizate în anul pentru care se face premierea.
A..2 al aceluiași articol a prevăzut că pentru personalul care nu a lucrat tot timpul anului, premiul anual se acordă proporțional cu perioada în care a lucrat, luându-se în calcul media salariilor de bază brute lunare realizate în perioada în care a desfășurat activitate iar alin. 3 dispune că premiile anuale pot fi reduse sau nu se acordă în cazul persoanelor care în cursul anului au desfășurat activități profesionale nesatisfăcătoare ori au săvârșit abateri pentru care au fost sancționate disciplinar. Aceste drepturi nu se acordă în cazul persoanelor care au fost suspendate sau înlăturate din funcție pentru fapte imputabile lor.
Potrivit alin.4 al aceluiași articol, plata premiului anual se face pentru întregul personal salarizat potrivit acestei legi, începând cu luna ianuarie a anului următor perioadei pentru care se acordă premiul.
Din interpretarea acestor dispoziții legale rezultă că legea recunoștea în principiu salariaților ale căror drepturi salariale erau stabilite potrivit acestor dispoziții, beneficiul premiului anual, a cărui cuantificare se realiza la finele anului 2010, când în raport de prestația fiecăruia salariat pe parcursul anului se putea stabili dacă este persoană îndreptățită să primească acest premiu și care este cuantumul drepturile salariale aferente acestui premiu.
La data de 31.12.2010 a intrat în vigoare Legea nr.285/2010 care în art. 8 a menționat că sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor prezentei legi. Este vorba de majorarea cu 15 % a cuantumului brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază)/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice în anul 2010, care a fost acordată începând cu data de 1 ian.2011.
Cu alte cuvinte, legiuitorul a schimbat destinația sumelor corespunzătoare premiului anual, înainte ca apelanta să dobândească calitatea de persoană îndreptățită la acest premiu, deci înainte de a se naște dreptul de a primi premiul anual aferent anului 2010. Ulterior a intrat în vigoare Legea nr.284/2010, care prin art.39 lit. w a abrogat în integralitate Legea nr.330/2009.
Este de reținut că prin decizia în interesul legii nr. 21/2013, cu caracter obligatoriu de la data publicării în M.O, instanța supremă a statuat cu caracter obligatoriu faptul că premiul anual aferent anului 2010 a fost inclus în majorările salariale din anul 2011, potrivit Legii 285/2010.
Măsura neacordării premiului anual a fost menținută și în anii următori, premiul anual nemaifiind prevăzut în legile anuale de salarizare și nici în Legea nr.63/2011, care se completează cu Legea nr.285/2010.
Având în vedere aceste considerente, în baza art.480 alin.1 Cod procedură civilă, apelul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamanta U. S. LIBERE DIN ÎNVĂȚĂMÂNT M., cu sediul în Dr.Tr.S., ., județul Gorj, în numele membrului de sindicat O. G., împotriva sentinței numărul 2302 din data de 28 mai 2015, pronunțată de Tribunalul M. – Secția conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul numărul_, în contradictoriu cu pârâta ȘCOALA G. CORLĂȚEL, cu sediul în ., având ca obiect drepturi bănești Diferența de salariu reprezentând includerea premiului anual în salariul lunar începând cu 01.01.2011 și în continuare, reactualizat în funcție de indicele de inflație la data plății efective.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 15 septembrie 2015.
Președinte, M. C. | Judecător, P. P. | |
Grefier, S. C. |
Red.jud.P.P.
Tehn.MC/4 ex.
Data red.18.09.2015
j.f. A.C. M.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 509/2015.... → |
|---|
