Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 356/2015. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 356/2015 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 22-01-2015 în dosarul nr. 1709/95/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 356
Ședința publică de la 22 Ianuarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE -M. C. Ț. - Judecător
- M. C. - Președinte Instanță
Grefier D. M.
XXX
Pe rol, judecarea apelului declarat de apelantul reclamant C. P., cu domiciliul în Tg. J., ., Jud. Gorj, împotriva sentinței civile nr.1712/01.07.2014, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți
C. E. ,, V. M.,, cu sediul în Tg. J., .. 124, Jud. Gorj, și C. L. TG J., cu sediul în Tg. J., .. 19, Jud. Gorj, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că apelul este declarat și motivat în termenul legal;
- s-a arătat că părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă conform art. 223 alin. 3 Noul Cod de procedură civilă.
Instanța apreciază că, pentru acest termen de judecată, procedura de citare a fost legal îndeplinită și nu se impune a se pronunța cu privire la estimarea duratei necesare pentru cercetarea procesului, motiv pentru care, în baza art. 482 raportat la art. 244 NCPC, constată terminată cercetarea judecătorească în apel, și lasă cauza în pronunțare.
CURTEA
Asupra apelului civil de față
Tribunalul Gorj prin sentința civilă nr.1712 de la 01.07.2014 a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului C. L. Tg. J. invocată de acesta.
A respins acțiunea formulată de către reclamantul C. P. CNP_, domiciliat în Tg J., ., județul Gorj, în contradictoriu cu pârâții C. E. V. M. cu sediul în Tg J., .. 124, județul Gorj și C. L. Tg J. cu sediul în Tg J., .. 19, județul Gorj
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut următoarele:
Examinând cererea dedusă judecății în raport de actele și lucrările dosarului, de obiectul acțiunii și dispozițiile legale invocate, Tribunalul în raport de dispozițiile art. 248 Cod procedură civilă, s-a pronunțat mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac de prisos în total sau în parte cercetarea în fond a pricinii.
Potrivit art. 104 alin. 2 din Legea educației naționale, finanțarea de bază se asigură din bugetul de stat, din sume alocate din taxa pe valoare adăugată și alte venituri ale bugetului de stat, prin bugetele locale, pentru cheltuielile cu salariile, sporurilor, indemnizațiile și alte drepturi salariale în bani, stabilite prin lege, precum și contribuțiile aferente acestora. În plus, art. 1 și art. 4 din HG nr. 1274/2011 prevăd atribuții ale consiliilor locale în ceea ce privește finanțarea unităților de învățământ preuniversitar.
Cum C. L. Tg-J. administrează bugetul pentru unitatea de învățământ din prezenta cauză, instanța reține că în mod corect acțiunea a fost formulată împotriva pârâților C. E. V. M. și C. L. Tg-J., excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de acesta din urmă fiind neîntemeiată.
Tribunalul analizând acțiunea de față în raport de înscrisurile depuse la dosarul cauzei, susținerile părților și dispozițiile legale în materie, a reținut și constatat că acțiunea formulată de reclamantă este neîntemeiată, pentru următoarele considerente:
Prin acțiunea formulată, reclamantul C. P. a chemat în judecată pe pârâții C. E. V. M. și C. L. Tg J., solicitând instanței obligarea pârâtului C. E. V. M. la reîncadrarea sa în conformitate cu prevederile Legii nr. 63/2011, ținând cont de prevederile Legii nr. 221/2008 pentru aprobarea OG nr. 15/2008 începând cu data de 14.05.2011, emiterea unei decizii de reîncadrare și la plata diferențelor dintre drepturile salariale rezultate din noua reîncadrare și salariile efectiv încasate începând cu data de 14.05.2011, actualizate cu indicele de inflație până la data efectivă a plății.
Reclamantul C. P. este profesor titular, așa cum rezultă din adeverința nr. 2082/26.03.2014.
În esență, s-a susținut în cuprinsul cererii că după . Legii nr. 63/2011, modalitatea de calcul a salariilor nu a mai avut în vedere prevederile Legii nr. 221/2008 și ale Legii nr. 330/2009, iar acest lucru a făcut ca salariile personalului didactic și didactic auxiliar să fie diminuate.
Instanța a reținut că dispozițiile art. 4 alin.3 din Legea 285/2010 prevăd că personalul plătit din fonduri publice se reîncadrează, începând cu 01 ianuarie 2011, pe clase de salarizare, pe noile funcții, gradații și grade prevăzute de legea-cadru, în raport de vechimea, gradul și treapta avute de persoana reîncadrată la 31 decembrie 2010.
Prin Ordinul 42/77/13.01.2012 al Ministerului Muncii Familiei și Protecției Sociale și Ministerului Finanțelor Publice au fost aprobate Normele metodologice pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 285/2010.
Potrivit acestor norme, în aplicarea art. 33 din Legea - cadru 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și art. 4, alin.3 din Legea 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, prin act administrativ, personalul plătit din fonduri publice se reîncadrează, corespunzător tranșelor de vechime în muncă avute în luna decembrie 2010 pe funcțiile corespunzătoare categoriei, gradului și treptei profesionale deținute, stabilindu-se clase de salarizare.
Punctul II al Normelor se referă la stabilirea salariilor lunare brute în anul 2011.
OG 15/2008 a fost aprobată cu modificări prin Legea 221/2008, principala modificare constând în majorarea coeficientului de multiplicare 1,000 la 400,00 lei începând cu data intrării în vigoare a legii, ceea ce asigură creșteri salariale ale personalului didactic și didactic auxiliar cu aproximativ 50% față de 31 decembrie 2007.
Referitor la modalitatea de interpretare și aplicare a Legii 221/2008, s-a constatat că Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 3/2011 a admis recursul în interesul legii și a constatat că dispozițiile OG 15/2008 astfel cum a fost aprobată și modificată prin Legea 221/2008 constituie temei legal pentru diferențele dintre drepturile salariale cuvenite funcțiilor didactice potrivit acestui act normativ și drepturile salariale efectiv încasate cu începere de la 01.10.2008 și până la data de 31.12.2009.
Mai mult, prin Decizia în interesul legii nr. 11/08.10.2012, publicată în Monitorul Oficial nr. 734/31.10.2012, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii și a stabilit că „în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 5 alin. (6) din OUG nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar și ale art. 30 din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, personalul didactic din învățământ aflat în funcție la data de 31 decembrie 2009 are dreptul, începând cu data de 1 ianuarie 2010, la un salariu lunar calculat în raport cu salariul de bază din luna decembrie 2009, stabilit în conformitate cu prevederile OG nr. 15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ, aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008”.
Reclamantul era beneficiarul unor hotărâri judecătorești prin care angajatorul era obligat ca, începând cu data de 19.04.2010 să îl reîncadreze conform legilor de salarizare unitară, 330/2009 și 285/2010 luându-se în considerare la stabilirea salariului de bază dispozițiile legii 221/2008. Această reîncadrare salarială a produs efecte doar până la data de 13.05.2011, data intrării în vigoare a legii 63/2011.
Legea 63/2011 stabilește, în esență, drepturile de natură salarială cuvenite personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ începând cu data intrării în vigoare a acestei legi și până la 31 decembrie 2011, abrogând orice alte dispoziții contrare cu privire la stabilirea salariilor și a celorlalte drepturi de natură salarială, în anul 2011, pentru categoria profesională vizată (art. 6 din lege).
Așadar, adoptarea acestei legi a reprezentat o soluție de natură să permită unificarea salarizării unei categorii socio-profesionale într-un context specific acestei categorii, de natură a contracara efectele negative arătate chiar în expunerea de motive a legii, salariații care ocupă funcții identice în cadrul unităților de învățământ de stat fiind remunerați diferit, deși în cadrul acestor unități se desfășoară aceleași activități didactice.
Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra constituționalității dispozițiilor legale respective constatând constituționalitatea acestora, spre exemplu prin Decizia nr. 575 din 4 mai 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 368 din 26 mai 2011, Decizia nr. 130 din 16 februarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 290 din 3 mai 2012, și Decizia nr. 642 din 14 iunie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 494 din 18 iulie 2012.
Curtea a constatat că, în materia salarizării personalului didactic și didactic auxiliar, a existat o situație juridică specifică, determinată de succesiunea a numeroase acte normative cu acest obiect de reglementare și de practica judiciară neunitară, care a condus la un sistem de salarizare neunitar.
Raportat la critica de neconstituționalitate cu privire la încălcarea normelor constituționale și convenționale privind proprietatea privată, formulată din perspectiva unei restrângeri a dreptului la salariu, considerat un "bun", din perspectiva art.1 din, Protocolul adițional nr.1 la CEDO, aspect invocat și în motivarea acțiunii de față, Curtea, în acord cu jurisprudența instanței de contencios european al drepturilor omului, a subliniat distincția dintre dreptul persoanei de a continua să primească, în viitor, un salariu într-un anumit cuantum și dreptul de a primi efectiv salariul cuvenit pentru perioada în care munca a fost prestată făcându-se trimitere la Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 19 aprilie 2007, pronunțată în Cauza Vilho Eskelinen împotriva Finlandei, paragraful 94.
Curtea a reținut, în esență, că legea supusă controlului de constituționalitate stabilește drepturile salariale ale cadrelor didactice de la data intrării sale în vigoare și până la finele anului 2011, așadar pentru viitor, fără a afecta în niciun mod drepturile salariale dobândite pentru perioada anterioară intrării sale în vigoare. Ca urmare, prevederile sale nu stabilesc o ingerință de tipul privării de proprietate.
Cât privește salariul care urmează a fi plătit în viitor, Curtea a constatat că este dreptul autorității legiuitoare de a elabora măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării în concordanță cu condițiile economice și sociale existente la un moment dat.
De altfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut că statul este cel în măsură să stabilească ce sume trebuie plătite angajaților săi din bugetul de stat. Statul poate dispune introducerea, suspendarea sau încetarea plății unor astfel de sume prin modificări legislative corespunzătoare (a se vedea, de exemplu, Hotărârea din 8 noiembrie 2005, pronunțată în Cauza Kechko împotriva Ucrainei, paragraful 23).
S-a avut în vedere și faptul că, printr-o jurisprudență constantă, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că statele se bucură de o largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea și intensitatea politicilor lor în domeniul salarizării (spre exemplu, Hotărârea din 8 decembrie 2009, pronunțată în Cauza Wieczorek împotriva Poloniei, paragraful 59, și Hotărârea din 2 februarie 2010, pronunțată în Cauza Aizpurua Ortiz împotriva Spaniei, paragraful 57).
Așa cum, în mod constant, a stipulat Curtea Constituțională, caracterul obligatoriu al deciziilor sale se extinde și asupra considerentelor, astfel încât acestea devin obligatorii pentru cei ce procedează la interpretarea și aplicarea respectivului articol de lege sau act normativ.
Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, atât considerentele, cât și soluțiile deciziilor menționate își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.
În acest context se impune interpretarea dată de Curte referitor la faptul că actul normativ emis în anul 2011 pentru salarizarea personalului didactic și didactic auxiliar și anume legea 63/2011, constituie o modalitate de salarizare nouă a acestei categorii de personal în cadrul raportului juridic cu angajatorul, astfel încât salariul nu mai poate fi acordat în forma anterioară prevăzută de Legea-cadru nr. 285/2010.
Prin fiecare din deciziile susmenționate Curtea Constituțională a analizat constituționalitatea legii 63/2011 prin prisma respectării art. 16, art.41, art.47, art.53 și art. 135 din Constituția României.
Dreptul de a pretinde acordarea unor drepturi salariale sub forma stabilirii unui salariu de bază raportat la dispozițiile legii 221/2008 s-a stins odată cu abrogarea Legii-cadru nr. 330/2009 și a dispozițiilor contrare legii 63/2011 pentru această categorie de personal, fiind înlocuit cu o nouă modalitate de stabilire a salariilor, prevăzută de legea nouă și anexele la aceasta.
Prin modificarea formei de salarizare, legiuitorul a acționat în limitele marjei de intervenție, recunoscută în domeniul politicii salariale. Astfel, prin Hotărârea din 19 aprilie 2007 pronunțată în Cauza Vilho Eskelinen împotriva Finlandei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că în Convenție nu se conferă dreptul de a primi în continuare un salariu cu un anumit cuantum. Reluând aceste considerente în Hotărârea din 20 mai 2010, pronunțată în Cauza Lelas împotriva Croației, aceeași Curte a reținut că nu este consacrat prin Convenție dreptul de a continua să fii plătit cu un salariu într-un anumit cuantum.
În ceea ce privește salarizarea aceleiași categorii de personal în cursul anului 2012 s-a reținut incidența dispozițiilor Legii 283/2011 potrivit cărora art.1 al: (3) În anul 2012, cuantumul brut al salariilor de încadrare, al sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare aferent personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ, în conformitate cu prevederile Legii nr. 63/2011 privind încadrarea și salarizarea în anul 2011 a personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ, se menține la același nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2011, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții; al. (4) Începând cu luna ianuarie 2012, în ceea ce privește salarizarea personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ, se aplică prevederile Legii nr. 63/2011 și al. (5) În anul 2012, prevederile art. 12 din anexa nr. II, cap. I lit. B - Reglementări specifice personalului didactic din învățământ, la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare, nu se aplică.
Nu există astfel nici un temei legal în baza căruia pentru perioada ulterioară datei de 14 mai 2011 la încadrarea personalului didactic, potrivit Legii 63/2011 să se țină cont de prevederile Legii 221/2008, considerente pentru care acțiunea formulată a fost respinsă ca neîntemeiată.
Împotriva sentinței a formulat apel reclamanta C. P., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea apelului a arătat că, și după data de 13.05.2011 aplicarea prevederilor Legii nr.63/2011 privind încadrarea și salarizarea în anul 2011 a personalului didactic și didactic auxiliar, trebuie să fie raportate la prevederile Legii 221/2008, pentru aprobarea OG nr. 15/2008, solicitând în acest sens pentru perioada 14.05.2011- până la pronunțarea hotărârii judecătorești și rămânerii ei definitive, ca pârâții să calculeze și să plătească aceste drepturi salariale ca diferența între drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite prin aplicarea prevederilor Legii nr. 283/2011 privind aprobarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, respectiv prevederile Legii nr. 63/2011 privind încadrarea și salarizarea în anul 2011 a personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ, prin raportare la prevederile Legii 221/2008, pentru aprobarea OG nr. 15/2008.La 30 ianuarie, Guvernul României a aprobat O.G. nr. 15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ publicată în Monitorul Oficial ai României, Partea I, nr. 82/01.02.2008.
O.G. nr. 15/2008 a fost aprobată, cu modificări, de către Parlamentul României prin Legea nr. 221/2008, publicată în Monitorul Oficial - Partea I, 730/28.10.2008, principala modificare constând în majorarea coeficientului de multiplicare 1.000 pentru personalul didactic și didactic auxiliar, la valoarea de 400,00 lei, pentru perioada 1 octombrie-31 decembrie 2008 și care reprezintă valoare de referință pentru creșterile ale ulterioare.
Deși, ulterior, Guvernul României a încercat în repetate rânduri modificarea O.G. nr. 15/2008, ca urmare a constatării prin decizii succesive de către Curtea Constituțională a neconstituționalității modificărilor aduse, nr. 15/2008 a rămas aplicabilă în condițiile în care a fost aprobată prin Legea nr. 221/2008, până la data de 31.12.2009.
Mai mult decât atât, aplicabilitatea Legii nr. 221/2008 pentru perioada 01.10._09 a fost confirmată. în cadrul unui recurs în interesul legii, și de înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 3/2011
De asemenea, membrii de sindicat au obținut și o hotărâre judecătorească irevocabilă, pronunțată de Tribunalul Gorj, prin care s-a statuat că, pentru perioada 01.10.2008 – 31.12.2009, salariul lor trebuia calculat si plătit cu respectarea majorării consacrate de Legea nr. 221/2008.
În luna ianuarie 2010 a intrat în vigoare Legea nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice. Pârâta ar fi trebuit să stabilească salariile personalului didactic si didactic auxiliar în conformitate cu prevederile acestei noi legi de salarizare unitară.
Pârâta nu a respectat dispozițiile legale refuzând ca, începând cu luna ianuarie 2010, să acorde pentru reclamanți salariul legal cuvenit din luna decembrie 2009. Din contră, membrilor de sindicat le-au fost stabilit un salariu mai mic, calculat în baza unor prevederi legale constatate ca neconstituționale (O.U.G. 41/2009, declarată neconstituțională prin considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 124/2010),
Având în vedere că în luna decembrie 2009 modul corect de calcul al drepturilor salariale implică aplicarea Legii nr. 221/2008 și utilizarea coeficientului 1.000 în cuantum de 400,00 lei, rezultă că valoarea salariului u putea fi diminuată sub valoarea astfel calculată a salariilor.
La data de 25.01.2010 Guvernul României a emis Ordonanța de Urgență a Guvernului nr., 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, ordonanță ce dispune:
Art. 5 alin. 1 „începând cu luna ianuarie 2010, personalul aflat în funcție la 31 decembrie 2009 își păstrează salariul, solda sau, după caz, indemnizația lunară de încadrare brut/brută avut(e) la această dată, fără a fi afectate de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009 prevăzute la art. 10 din Legea nr. 329/2009".
Sintagma „ salariul avut" utilizată în cele două acte normative trebuie înțeleasă prin prisma prevederilor legale care reglementau modul de calcul și alocarea coeficienților de calcul ai salariilor la momentul decembrie 2009, a punct de referință de la care pornește stabilirea salarizării pentru personalul salarizat din fonduri publice în anul 2010.
Mai mult decât atât, membrii de sindicat au obținut și o hotărâre judecătorească, irevocabilă, pronunțată de Tribunalul Gorj prin care s-a tatuat că, pentru perioada 01.01._10, salariul sau trebuia calculat și plătit cu respectarea majorării consacrate de Legea nr. 221/2008.
Art. 1 din Legea nr. 285/2010 stabilește că salarizarea în anul 2011 pornește de la salariile de referință stabilite în luna octombrie 2010, în conformitate cu prevederile Legii 330/2009, și implicit, cu luarea în considerare și a prevederilor Legii 221/2008:
A susținut că „(a) Începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/ salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%. (...)".
Or, salariul în luna octombrie 2010 era stabilit în conformitate cu prevederile Legii nr. 330/200, context în care, pentru personalul didactic și didactic auxiliar pe care îl reprezentă acesta trebuia stabilit prin raportarea la valoarea coeficientului 1,000 de 400.00 lei, conform Legii 221/2009.
Astfel, Legea nr. 283/2011 privind aprobarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, prin articolul unic, ART.II, la punctul (3) stipulează:
„În anul 2012, cuantumul brut al salariilor de încadrare, al sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor celorlalte elemente ale sistemului de salarizare aferent personalului didactic si didactic auxiliar din învățământ, în conformitate cu prevederile Legii nr.63/2011 privind încadrarea și salarizarea în anul 2011 a personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ se menține la același nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2011, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții". Și din economia Legii nr.63/2011 privind încadrarea și salarizarea în anul 2011 a personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ, reiese clar acest lucru.
În luna ianuarie 2010 a intrat în vigoare Legea nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice. Pârâta ar fi trebuit să stabilească salariile personalului didactic si didactic auxiliar în conformitate cu prevederile acestei noi legi de salarizare unitară.
Aplicarea prevederilor mai sus precizate a fost însă practic blocată; dreptul la acțiune și prescripția au fost întrerupte de prevederile art. 5 alin. (6) din Ordonanța nr. 1/2010.
Art. 5 alin. (6) din O.U.G. nr. 1/2010 „ Reîncadrarea personalului didactic din învățământ la data de 1 ianuarie 2010 se face luând în calcul salariile de bază la data de 31 decembrie 2009, stabilite în conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 41/2009 privind unele măsuri în domeniul salarizării personalului din sectorul bugetar pentru perioada mai - decembrie 2009, aprobată prin Legea nr. 300/2009.
Prevederile art. 5 alin. (6) din O.U.G. nr. 1/2010 au fost supuse controlului de constituționalitate și, prin Decizia nr. 877/2011, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 706 din 06.10.2011 Curtea Constituțională constată:
În cauza de față, Curtea constată că textul legal criticat a fost abrogat prin dispozițiile art. 39 lit. x) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 877 din 28 decembrie 2010, și nu produce efecte juridice asemenea celor învederate Curții de către autorii excepției de neconstituționalitate. însă această situație nu se datorează normei abrogatoare, ci faptului că, prin Decizia nr. 3 din 4 aprilie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 350 din 19 mai 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul in interesul legii care viza aplicarea dispozițiilor Legii nr. 221/2008 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ, stabilind că acestea se aplică pe toată perioada cuprinsă între 1 octombrie 2008 și 31 decembrie 2009,astfel încât reîncadrarea personalului didactic din învățământ la data de 1 ianuarie 2010 se va face pe coeficienții și salariul avut în plată la 31 decembrie 2009, stabilit în conformitate cu Legea nr. 221/2008, și nu cu Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 41/2009. O atare interpretare, departe de a constitui o ingerință în sfera de competență a puterii legiuitoare, reprezintă o aplicare corectă a deciziilor Curții Constituționale pronunțate în materia salarizării personalului din învățământ (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 124 din 9 februarie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 272 din 27 aprilie 2009, Decizia nr. 983 din 30 iunie 2009 sau Decizia nr. 989 din 30 iunie 2009, publicate în Monitorul Oficia! al României nr. 531 din 31 iulie 2009)."
In acest sens s-a pronunțat ulterior și Înalta Curte de Casație si Justiție care, în soluționarea recursului în interesul legii, a dispus prin Decizia nr. 11/2012 în sensul că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 5 alin. 6 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar și ale art. 30 din Legea nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, personalul didactic din învățământ, aflat în funcție la data de 31 decembrie 2009, are dreptul, începând cu 1 ianuarie 2010. la un salariu lunar calculat în raport cu salariul de bază din luna decembrie 2009, stabilit în conformitate cu prevederile Ordonanței Guvernului nr.15/2008 privind creșterile salariate ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ, aprobată cu modificări prin Legea nr.221/2008."
Așadar, dreptul personalului didactic de predare și auxiliar la salarizarea conform Legii nr. 221/2008 care a aprobat cu modificări OUG nr. 15/2008 s-a perpetuat și după data de 01.01.2010 conform art. 30 din Legea nr. 330/2009, „în exercitarea dreptului la respectarea bunului", conform art. 53 din Constituția României dar si conform prevederilor art. 1, primul paragraf, a doua frază ale Protocolului adițional nr. 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului, potrivit cărora:
Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional"
Începând cu data de 03.07.2010 a intrat în vigoare Legea nr. 118/2010 privind unele masuri necesare in vederea restabilirii echilibrului bugetar prin care s-a prevăzut, potrivit prevederilor art. 16 din aceasta,pentru perioada iulie-decembrie 2010, diminuarea veniturilor brute pentru întregul personal plătit din fonduri publice dar fără a se modifica coeficienții de calculare a salariilor de bază stabiliți de Legea nr. 221/2008, respectându-se în continuare prevederile art. 1 ale Protocolului adițional nr. 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului precum și a prevederilor Protocolului adițional nr. 12 la CEDO „toate persoanele sunt egale în fata legii si au dreptul la o protecție egală din partea legii, ")
Începând cu data de 01.01.2011 au intrat în vigoare prevederile Legii nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice care au majorat salariile diminuate de Legea nr. 118/2010 cu 15%, în același fel, fără a se modifica coeficienții de calculare a salariilor de bază.
Art. 1 din Legea nr. 285/2010 stabilește că salarizarea în anul 2011 pornește de la salariile de referință stabilite in luna octombrie 2010, în conformitate cu prevederile Legii 330/2009, și implicit cu luarea în considerare și a prevederilor Legii 221/2008:
„(I) Începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătii din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%. (...)".
Rezultă cu puterea evidenței că diminuarea de 25% prevăzută de Legea 118/2010 și majorarea ulterioară de 15% trebuiau a fi aplicate unei baze de calcul consacrate prin lege la finalul anului 2009 și perpetuată apoi, în baza unor dispoziții legale, atât în anul 2010, cât si în anul 2011. Evident, acest calcul implica utilizarea coeficientului 1,000 în cuantum de 400, 00 lei.
La data de 14.05.2011 a intrat în vigoare Legea nr. 63/2011 care a schimbat sistemul de calculare a salariilor. In loc de coeficientul de multiplicare 1=400 și coeficienții de ierarhizare care, înmulțiți, dădeau valoarea salariului de bază de încadrare s-au introdus valori absolute ale salariului de bază de încadrare ierarhizate direct în funcție de nivelul studiilor, funcția îndeplinită și vechimea în învățământ, precizate în anexa nr. 2 și anexa nr. 3a.
Dar Legea nr. 63/2011 a readus salariile personalului didactic la nivelul salariilor din lunile ianuarie-martie 2008, ignorând salariile legale din luna iunie 2010 precum și salariile legale din luna aprilie 2011, reducând practic salariile fără nici o justificare, discriminatoriu, numai în învățământ, încălcându-se atât art. 1 din Protocolul adițional 1 Ia CADO („Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și principiile generale ale dreptului internațional") cât și prevederile art. 1 ale Protocolului nr. 12 la invenția Pentru Apărarea Drepturilor Omului („Exercitarea oricărui drept prevăzut de lege trebuie să fie asigurată fără nici o discriminare bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenența la o minoritate națională, avere, naștere sau oricare altă situație.").
Restrângerea salarială rezultată din prevederile Legii nr. 63/2011 raportată la salariile legale din luna iunie 2010 precum și a salariilor legale din luna aprilie 2011 nu este justificată nefiind întrunite, în mod cumulativ, nici cerințele expres prevăzute de art. 53 din Constituție, și anume:
„ Restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți
1) Exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale; prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.
(2) Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății."
Conform prevederilor art. 11 din Constituția României, statul român are obligația de a îndeplini întocmai și cu bună-credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte, iar tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern. Urmare a acestei prevederi constituționale, Convenția Europeană a Drepturilor Omului și protocoalele anexă se aplică în ordinea juridică internă a statelor contractante. Potrivit principiului subsidiarității, garantarea drepturilor consacrate de Convenție, care presupune atât respectarea acestora de către autoritățile naționale, cât și înlăturarea eventualelor încălcări suferite de titularii lor, se asigură, în primul rând, de fiecare stat contractant.
In consecință, primul judecător al Convenției este judecătorul național, care urmează să aplice direct prevederile convenționale, normele juridice internaționale privitoare la protecția drepturilor omului, au aplicabilitate directă în dreptul intern.
Așa cum s-a menționat mai sus, potrivit prevederilor art. 11 alin.2 din Constituția României revizuită, tratatele ratificate de parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern, ceea ce înseamnă că, după Convenția a devenit parte integrantă a sistemului român de drept și a dobândit în cadrul acestuia aplicabilitate directă, dispozițiile Convenției având forța constituțională și supralegislativă, fapt precizat și în prevederile art. 4 din Noul Cod Civil.
Consideră că, în cauză sunt incidente și prevederile art.l din Protocolul 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, act care de altfel face parte din dreptul intern, ca urmare a ratificării Convenției de către România, prin Legea nr.30/18 mai 1994.
Conform prevederilor art. 1 din Constituția României, statul roman are obligația de a îndeplini întocmai și cu bună-credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte, iar tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern. Urmare a acestei prevederi constituționale, Convenția Europeană a Drepturilor Omului și protocoalele anexă se aplică în ordinea juridică internă a statelor contractante. Potrivit principiului subsidiarității, garantarea drepturilor consacrate de Convenție, care presupune atât respectarea acestora de către autoritățile naționale, cât și înlăturarea eventualelor încălcări suferite de titularii lor se asigură, în primul rând, de fiecare stat contractant.
Art. 1 din Protocolul adițional 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor Omului și libertăților fundamentale prevede ca orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale și că nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauza de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generate ale dreptului internațional. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a creat în jurisprudență sa o noțiune autonomă specifică sistemului Convenției, pe care a dezvoltat-o din noțiunea inițială a textului "orice persoană are dreptul la respectarea bunurilor sale".
In hotărârea Gasus - împotriva Olandei din 23 februarie 1995, Curtea a explicat că noțiunea de bun reglementată de art. 1 al Protocolului are o semnificație autonomă și în mod evident nu se limitează numai la proprietatea unor bunuri corporale, anumite alte drepturi și interese care constituie active pot fi considerate drepturi de proprietate și deci bunuri în sensul acestei dispoziții. CEDO a arătat ca noțiunea de bun se referă la orice valoare patrimonială, ca ansamblu de interese care decurg din raporturile cu conținut economic, pe care o persoana ar fi putut în mod efectiv și licit să le dobândească. În cuprinsul acestei decizii a fost prezentată legislația națională care reglementează compunerea salariului funcționarilor publici și s-a arătat în mod neîndoielnic, salariul funcționarilor publici cuprinde, alături de alte elemente suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare. Aceste două elemente au conținut economic și, dacă legiuitorul român nu ar fi suspendat dreptul periodic, reclamantul ar fi putut să aibă în patrimoniul său, mod efectiv și licit, sumele aferente suplimentelor. Prin suspendarea periodică, reclamantul a fost privat; un drept constituit prin lege și ca urmare un drept legitim, licit, pe care ar fi trebuit să-1 dobândească în mod efectiv.
Curtea constată că, prin neacordarea efectivă a drepturilor aferente celor două suplimente a avut loc o încălcare a art. 1 din Primul protocol adițional, motiv pentru care, în baza art. 11 și art. 20 din Constituția României, se va acorda prioritate reglementării internaționale, la care România a devenit parte prin ratificarea Convenției.
Neacordarea drepturilor de natură salarială, prevăzute de art. 31 alin. 1 lit. c și d din Legea 88/1999R, se circumscrie și încălcarea art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, privind procesul echitabil, în sensul consacrat prin jurisprudență CEDO. Dacă s-ar admite teza îmbrățișată de prima instanță, conform căreia neadoptarea unei reglementări subsidiare ulterioare, pentru concretizarea dreptului, ar conduce la imposibilitatea acordării acestuia de către autoritățile angajatoare sau de către instanțele judecătorești sesizate, ar însemna că reglementarea privind cele două categorii de drepturi salariale să fie în întregime iluzorii și teoretice.
În concepția jurisprudenței CEDO instituțiile de drept public sunt asimilate, în dreptul intern într-o mare măsură statului, așa încât refuzul de a acorda sumele de bani aferente unor drepturi prevăzute într-o lege se constituie în încălcarea art. 1 din Protocolul 1 și art.6 din Convenție, dacă nu poate fi justificată printr-una din excepțiile prevăzute în acest articol.
Astfel, partea a doua a articolului 1 din Protocolul 1 prevede trei condiții în care privarea de un bun reprezintă o încălcare a titularului dreptului asupra acelui bun: privarea să fie prevăzută de lege, adică de normele interne aplicabile în materie, să fie impusă de o cauză de utilitate publică, să fie conformă cu principiile generale ale dreptului internațional.
În aceste condiții, aceste drepturi salariale devin un drept constituit prin lege, un drept legitim, licit, iar reclamanții ar fi putut sa aibă în patrimoniul său, în mod efectiv și licit, sumele aferente acestor drepturi salariale, cu atât mai mult cu cât actele normative în domeniu prevăd expres menținerea cuantumului acestor drepturi salariale în continuare.
Este în afara de orice discuție ca, prin suspendarea acestor drepturi salariale reclamanții au fost privați de un drept constituit prin lege și ca urmare un drept legitim, licit, pe care ar fi trebuit să-1 dobândească în mod efectiv și prin neacordarea efectivă a acestor drepturi salariale, a avut loc o încălcare a prevederilor art. 1 din Primul protocol adițional, motiv pentru care, în baza art. 11 și art. 20 din Constituția României se va acorda prioritate reglementărilor internaționale, la care România a devenit parte prin ratificarea Convenției.
În speța de față, niciuna dintre condițiile enunțate în textul Protocolului nu se regăsește și, de altfel, este necesar ca toate cele trei condiții să fie cumulativ îndeplinite.
S-a procedat la regularizarea cererii de apel, potrivit dispozițiilor art. XV din Legea nr. 2/2013.
Intimatul C. L. al mun. Tg. J. a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului, arătând că, față de dispozițiile art. 7 alin. 4 din Legea nr. 388/2007, art. 16 din HG nr. 2192/2004, art. 167, art. 13 și art. 14 din Legea nr. 84/1995, precum și art. 10 și art. 157 din Codul Muncii, nu are calitate procesuală activă în ceea ce privește solicitările de natură salarială invocate în acțiune.
În apel nu au fost administrate probe noi.
Analizând actele și lucrările dosarului, dispozițiile legale aplicabile în cauză, sentința primei instanțe și motivele de apel, Curtea reține că apelul este nefundat, față de următoarele considerente.
La data de 01.01.2010, având ca temei legal Legea nr.330/2009, s-a procedat la reîncadrarea întregului personal din unitatea școlară, în baza art.30 alin. 5 din Legea nr. 330/2009 care stabilește că în anul 2010, personalul aflat în funcție la 31 decembrie 2009 își va păstra salariul avut, fără a fi afectat de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009. Acest articol a fost coroborat și cu prevederile art. 5 alin. 6 din OUG nr.1/2010 care prevede că: „Reîncadrarea personalului didactic din învățământ la data de 1 ianuarie 2010 se face luând în calcul salariile de bază la data de 31 decembrie 2009, stabilite în conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 41/2009 privind unele măsuri în domeniul salarizării personalului din sectorul bugetar pentru perioada mai – decembrie 2009, aprobată prin Legea nr. 300/2009”.
Așadar, când s-a procedat la reîncadrarea personalului din unitatea școlară conform prevederilor art.5 alin.6 din OUG nr.1/2010, s-au avut în vedere salariile de bază stabilite conform OUG nr. 41/2009, fără să se țină seama de salariile pe care reclamantul ar fi trebuit să le aibă în mod corect conform hotărârilor judecătorești ce vizau aplicarea OG nr.15/2008 privind creșterile salariale ale personalului din învățământ pe anul 2008, aprobată cu modificări prin legea nr. 221/2008.
În cursul anului 2008, salariile de bază ale personalului didactic din învățământ au fost majorate prin Ordonanța Guvernului nr.15/2008, aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008, conform căreia, începând cu data de 1 octombrie 2008, valoarea coeficientului de multiplicare 1,000 a fost stabilită la 400,00 lei, aceasta urmând a fi valoarea de referință pentru creșterile salariale ulterioare.
Ca urmare a constatării, prin decizii succesive pronunțate de Curtea Constituțională, a neconstituționalității modificărilor aduse Ordonanței Guvernului nr. 15/2008, așa cum aceasta a fost aprobată prin Legea nr. 221/2008, Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr. 3 din 4 aprilie 2011, pronunțată în recurs în interesul legii, a stabilit că dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 15/2008, astfel cum a fost aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008, constituie temei legal pentru diferența dintre drepturile salariale cuvenite funcțiilor didactice potrivit acestui act normativ și drepturile salariale efectiv încasate cu începere de la data de 1 octombrie 2008 și până la data de 31 decembrie 2009.
Instanțele de judecată au dat câștig de cauză salariaților și prin hotărâri judecătorești au obligat unitățile școlare să calculeze drepturile salariale ale reclamanților rezultate din aplicarea Legii nr.221/2008 pentru aprobarea OG nr. 15/2008 și să plătească acestora diferențele dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite în conformitate cu prevederile Legii nr.221/2008 pentru aprobarea OG nr.15/2008, până la data de 31.12.2009.
La data de 1 ianuarie 2010 a intrat în vigoare noua lege-cadru a salarizării unitare, Legea-cadru nr. 330/2009, iar noul salariu de bază pentru anul 2010 trebuie calculat pornind de la preluarea celui care corespundea funcției deținute potrivit grilei de salarizare valabile în luna decembrie 2009 și care trebuia plătit personalului didactic din învățământ, în raport cu valoarea de 400 lei a coeficientului de multiplicare 1,000.
În ce privește salariile pentru anul 2011, instanța reține că au continuat să fie calculate greșit doar până la data de 13.05.2011, deoarece au avut ca punct de plecare salariul din luna octombrie 2010. Astfel, potrivit art.1 din Legea 285/2010 s-a prevăzut că "Începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%". Așadar în prima parte a anului 2011 s-a procedat doar la o majorare cu 15% a salariilor din octombrie 2010, salarii care așa cum am arătat fuseseră greșit stabilite.
Cu privire la drepturile salariale solicitate după 13.05.2011, instanța de apel reține că începând cu această dată a intrat în vigoare Legea 63/2011 privind încadrarea și salarizarea în anul 2011 a personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ care a prevăzut că "începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la 31 decembrie 2011, personalul didactic și didactic auxiliar din învățământ beneficiază de drepturile de natură salarială stabilite în conformitate cu anexele la prezenta lege".
În atare situație este nefondată susținerea apelantului în sensul că drepturile salariale ar fi trebuit să fie calculate prin raportare la salariul din decembrie 2009, calculat cu aplicarea dispozițiilor din Legea nr. 221/2008.
Cuantumul salariului din decembrie 2009 astfel calculat a avut influență asupra drepturilor salariale ale personalului din învățământ în perioada 01.01._11, perioadă în care salariile personalului din învățământ s-au calculat în conformitate cu Legea nr. 330/2009, respectiv Legea nr. 285/2010.
Legea nr. 63/2011 a reglementat un alt sistem de salarizare pentru personalul didactic și didactic auxiliar din învățământ, stabilind expres că doar dispozițiile sale sunt aplicabile și doar în raport de acestea se calculează salariile din 2011.
În aceste condiții, susținerea în sensul că drepturile salariale calculate cu aplicarea dispozițiilor Legii nr. 221/2008 s-ar cuveni și după data de 13.05.2011 este nefondată, întrucât se susține aplicarea ultraactivă a legii vechii pentru o perioadă ulterioară datei ieșirii ei din vigoare.
Nefondată este și susținerea că pretențiile reclamantei pentru perioada ulterioară datei de 13.05.2013 și-ar găsi temeiul în dispozițiile deciziei nr. 11/2012, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, întrucât această decizie nu are în vedere perioada ulterioară intrării în vigoare a Legii nr. 63/2011 și nici nu interpretează dispozițiile acestei legi, ci ale celor anterioare.
De asemenea nici dispozițiile Legii 118/2010 nu au relevanță în cauza de față, deoarece aceasta nu vizează modalitatea de calcul a salariului, ci au în vedere aplicarea unei politici de reducere a cheltuielilor bugetare, prin reducerea temporară a salariilor în sistemul bugetar.
Este adevărat că, potrivit jurisprudenței CEDO, dreptul de creanță, categorie din care face parte și salariul, reprezintă un „bun” în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1, însă, potrivit aceleiași jurisprudențe, Convenția garantează dreptul de a primi salariul, nu și cuantumul acestuia. În această privință, Curtea face o distincție esențială între dreptul de a continua primirea, în viitor, a unui salariu într-un anumit cuantum și dreptul de a primi efectiv salariul ca o contraprestație a muncii efectuate (Lelas contra Croației din 20 mai 2010), statul bucurându-se de o largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea și intensitatea politicilor sale în domeniul salarizării personalului bugetar.
Față de aceste considerente, apreciind că sentința atacată este legală și temeinică, po în baza art. 480 alin. 1 Cod procedură civilă apelul se va respinge ca nefondat
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelantul reclamant C. P., cu domiciliul în Tg. J., ., Jud. Gorj, împotriva sentinței civile nr.1712/01.07.2014, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți
C. E. ,, V. M.,, cu sediul în Tg. J., .. 124, Jud. Gorj, și C. L. TG J., cu sediul în Tg. J., .. 19, Jud. Gorj.
Decizie definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 22 Ianuarie 2015
Președinte, M. C. Ț. | Judecător, M. C. | |
Grefier, D. M. |
10.02.2015
Red.jud.M.C.Ț.
5 ex/AS
j.f.E.G.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Hotărâre din... → |
|---|
