Asigurări sociale. Decizia nr. 21/2013. Curtea de Apel IAŞI

Decizia nr. 21/2013 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 13-11-2013 în dosarul nr. 1324/89/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 21/2013

Ședința publică de la 13 Noiembrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE C. B.

Judecător N. C. M.

Grefier M. H.

Pe rol judecarea cauzei asigurări sociale, având ca obiect recalculare indemnizație reparatorie, privind apelul declarat de apelanta C. Județeană de Pensii V. împotriva sentinței civile nr. 612/26.06.2013 a Tribunalului V., intimat fiind D. C..

La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier din care rezultă că este primul termen de judecată și că s-a parcurs procedura prealabilă potrivit Noului C.pr civ. ; prin cererea de apel se solicită judecata cauzei în lipsă.

Președintele completului constată că este prima zi de înfățișare și dă citire raportului asupra apelului, potrivit căruia acesta este declarat în termen și motivat.

Având în vedere că părțile nu s-au prezentat, că s-a solicitat judecata cauzei în lipsă, Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.

CURTEA DE APEL

Prin cererea înregistrată la Tribunalul V. cu nr._, reclamantul D. C. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C. Județeană de Pensii V., obligarea acesteia la recalcularea indemnizației de rănit pe anii 2011, 2012 și 2013, recuperarea sumelor care nu i-au fost plătite în această perioadă și actualizarea indemnizației de 1,1% din câștigul salarial mediu brut comunicat de INS pe anul 2013.

A arătat reclamantul că beneficiază de o indemnizație reparatorie în calitate de Luptător Rănit pentru V. Revoluției din Decembrie 1989, cu un coeficient de 1,1% din salariul mediu brut comunicat de Institutul Național de S., calculată la anul 2010. Prin OUG 11/2011 sintagma salariul mediu brut este înlocuită cu sintagma câștigul salarial mediu brut.

Pârâta a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată. În motivarea poziției sale procesuale, pârâta a arătat că în Legea nr. 287/2010 a bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul 2011 nu se mai regăsește, ca indicator de referință, salariul mediu brut pe economie, ci câștigul salarial mediu brut, noțiune total diferită cu un conținut diferit.

D. urmare, fără modificări legislative în domeniu, indemnizațiile acordate în baza Legii 341/2004 se stabilesc pe baza ultimului indicator cunoscut, anume cel aprobat prin Legea 12/2010 în cuantum de 1836 lei.

Mai mult, OUG nr. 11/2011, care prevede utilizarea indicatorului de referință a câștigului salarial mediu brut în actele normative din domeniul muncii și protecției sociale, este aplicabilă doar în privința cumulului pensiilor cu salariile, în scopul reducerii cheltuielilor bugetare.

În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri.

Prin sentința civilă nr. 612 din 26.06.2013, Tribunalul Iași „Admite în parte cererea formulată de către reclamantul D. C., CNP_, domiciliat în Municipiul V., ., ., județul V., în contradictoriu cu pârâta C. Județeană de Pensii V., cu sediul în Municipiul V., .. 22, județul V..

Obligă pârâta să recalculeze reclamantului indemnizația reparatorie pentru anii 2011, 2012 și 2013, până la data pronunțării hotărârii, prin raportare la "câștigul salarial mediu brut" din perioada de referință.

Obligă pârâta să achite reclamantului diferențele dintre sumele astfel recalculate și sumele deja achitate.

Respinge pretențiile vizând perioada ulterioară pronunțării hotărârii.

Obligă pârâta să achite reclamantului suma de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată – onorariu avocat.”

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Reclamantul are calitatea de Luptător rănit al revoluției române din decembrie 1989, după cum rezultă din Certificatul depuse la fila 7 din dosarul cauzei. În această calitate, în temeiul articolului 4 alineatul 2 din Legea 341/2004 este beneficiarul unei indemnizații reparatorii stabilite prin aplicarea unui coeficient fix la un indicator variabil de la an la an, anume Salariul mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat și aprobat prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat, aferent anului pentru care se face plata. Această indemnizație a fost stabilită prin Decizia depusă la fila nr. 6 din dosarul cauzei.

În perioada supusă analizei instanței – anii 2011, 2012 și 2013 reclamantul a încasat indemnizație prin raportare la suma de 1836 lei salariul mediu brut prevăzut în articolul 16 alineatul 2 din 12 Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2010.

Prin articolul 15 din Legea 287/2010 privind bugetul asigurărilor sociale de stat pe anul 2011 se dispune: "Câștigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2011 este de 2.022 lei. "

Și în anii 2012 și 2013 indicatorul folosit de legile bugetului asigurărilor sociale este tot Câștigul salarial mediu brut.

Prin articolul unic al Ordonanței de urgență 11/2011 privind utilizarea indicatorului de referință câștigul salarial mediu brut în actele normative din domeniul muncii și protecției sociale, publicată în Monitorul Oficial 11 din 9 februarie 2011, s-a stabilit că sintagma "salariul mediu brut pe economie utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat" se înlocuiește cu sintagma "câștigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat". Această ordonanță de urgență a fost aprobată prin Legea 184/2011.

În cuprinsul expunerii de motive a ordonanței se menționează expres ca și motiv al emiterii ordonanței: " având în vedere că există acte normative care stabilesc drepturi în raport cu indicatorul de referință salariul mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat(…)".

Față de prevederile articolului 4 alineatul 2 din Legea 341/2004, care impune actualizarea anuală a indemnizațiilor stabilite, și prevederea OUG 11/2011 și expunerea de motive a aceleiași ordonanțe, interpretarea pârâtei care invocă o lacună legislativă și calculează indemnizația prin raportare la un indicator fix - ultimul salariu brut cunoscut, anume cel din 2010 - este lipsită de temei legal. Faptul că efectul OUG 11/2011 nu este în situația dedusă judecății același cu cel declarat - anume reducerea cheltuielilor bugetare – nu este o chestiune care să influențeze interpretarea legislației, ci una care poate eventual motiva o inițiativă legislativă.

Dimpotrivă, o interpretare care să țină seama atât de prevederile OUG 11/2011 cât și rigorilor Legii 341/2004 impune actualizarea anuală a indemnizației reclamantului, motiv pentru care acțiunea va fi admisă, în sensul obligării pârâtei la plata diferențelor neacordate.

Din punct de vedere temporal, nu poate obliga pârâta la calcularea indemnizației solicitate pentru o perioadă care excede data pronunțării hotărârii, întrucât modul de calcul, cuantumul indemnizației, cât și existența acesteia sunt condiționate de modul de reglementare în legislație. Ori, instanța – parte a puterii judecătorești, nu se poate substitui legiuitorului, prin pronunțare unor hotărâri care să acorde drepturi în viitor, antamând astfel asupra legislației aplicabile ulterior momentului pronunțării hotărârii.

În consecință, capătul de cerere privind obligarea la indexarea în viitor a indemnizației prin raportare la câștigul salarial mediu brut, precum și pretențiile vizând perioada ulterioară pronunțării hotărârii vor fi respinse.

Constatând culpa procesuală a pârâtei, va fi admis capătul de cerere privind obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată, în cuantum de 1000lei, reprezentând onorariul de avocat.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel C. Județeană de Pensii V..

În motivarea apelului, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 466-482 Cod proc. civilă, apelanta arată, raportat la dispozițiile art. 4 alin. 2 din Legea nr. 341/2004, că, începând cu anul 2011, conform Legii nr. 287/2010 a bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul 2011, nu se regăsește indicatorul salariul mediu brut, ci „câștigul salarial mediu brut”, noțiune total diferită, cu conținut diferit.

În consecință, începând cu data de 1 ianuarie 2011, fără o modificare legislativă în domeniu, indemnizațiile acordate în baza Legii nr. 341/2004 se stabilesc pe baza ultimul indicator „salariul mediu brut” cunoscut, respectiv cel aprobat prin Legea nr. 12/2010 a bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul 2010, anume 1836 lei.

OUG nr. 11/2011 privind utilizarea indicatorului de referință câștigul salarial mediu, în actele normative din domeniul muncii și protecției sociale, este aplicabil doar în ceea ce privește cumulul pensiilor cu veniturile salariale, în scopul reducerii cheltuielilor bugetare.

A mai susținut apelanta că, obligând-o la plata sumei de 1000 lei cheltuieli de judecată, instanța nu a aplicat corect prevederile art. 453 alin. 2 Cod proc. civilă.

Prin urmare, solicită admiterea recursului, casarea sentinței și respingerea acțiunii.

Intimatul a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului, considerând că hotărârea primei instanțe este temeinică și legală.

În apel nu s-au administrat probe noi.

Apelantul a depus note de ședință, prin care invocă, în vederea determinării cuantumului indemnizațiilor în anul 2011, un act normativ special cu caracter temporar, respectiv Legea nr. 285/2010. Apelantul a depus, în copie, și un recurs în interesul legii expediat la ICCJ, care nu era soluționat la data pronunțării hotărârii.

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și hotărârea primei instanțe, prin prisma motivelor invocate la prima instanță și a celor arătate în motivarea apelului, Curtea constată că apelul este nefondat pentru considerentele ce urmează:

În calitatea sa de deținător al titlului de „Luptător pentru V. Revoluției din Decembrie 1989 – Luptător Rănit – “ , intimatul este beneficiarul unei indemnizații lunare reparatorii, calculate prin aplicarea coeficientului de 1,10 la salariul mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat și aprobat prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat, aferent anului pentru care se face plata, așa cum prevede art. 4 alin. 3 lit. e din Legea nr. 341/2004.

Prin urmare, conform legii, așa cum se menționează și în deciziile emise de apelantă pentru stabilirea indemnizațiilor prevăzute de Legea nr. 341/2004, aceasta are obligația de a actualiza, din oficiu, cuantumul acestor drepturi, în funcție de salariul mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat și aprobat prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat.

Începând cu anul 2011, Legea nr. 287/2010 a bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul 2011 nu mai are în vedere „salariul mediu brut” utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat și aprobat prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat, ci „câștigul salarial mediu brut” utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat și aprobat prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat, noțiune care este, conform susținerilor recurentei, total diferită, cu conținut diferit.

Or, împrejurarea că cele două sintagme, diferite ca formă, pot acoperi și un conținut diferit, în sensul că indicatorul „salariu mediu brut” poate avea un alt cuantum decât indicatorul „câștig salarial mediu brut”, nu conduce la neaplicarea prevederilor art. 4 alin. 3 din Legea nr. 341/2004, ci la înlocuirea sintagmei “salariul mediu brut pe economie utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat”, cu sintagma “câștigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat”.

Această înlocuire a operat prin însăși legea bugetului de stat, care a folosit acest indicator, determinând, ope legis, utilizarea aceluiași indicator, respectiv „câștig salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat”, și la actualizarea indemnizațiilor prevăzute de Legea nr. 341/2004, orice altă interpretare conducând la neaplicarea prevederilor Legii nr. 341/2004 referitoare la actualizarea indemnizațiilor reparatorii.

În ceea ce privește dispozițiile OUG nr. 11/2011, este adevărat că, potrivit articolului unic, „În cuprinsul cap. IV din Legea nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autorități și instituții publice, raționalizarea cheltuielilor publice, susținerea mediului de afaceri și respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeană și Fondul Monetar Internațional, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 761 din 9 noiembrie 2009, cu modificările și completările ulterioare, sintagma “salariul mediu brut pe economie utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat" se înlocuiește cu sintagma “câștigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat”.

Însă, înlocuirea expresă a acestei sintagme doar în Legea nr. 329/2009 cap. IV, nu înlătură înlocuirea, de drept, a aceleiași sintagme în orice alt act normativ care are în vedere salariul mediu brut pe economie utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat.

Mai mult, OUG nr. 11/2011 privește utilizarea indicatorului de referință câștigul salarial mediu brut în actele normative din domeniul muncii și protecției sociale, iar în preambulul acesteia se are în vedere că Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2011 nr. 287/2010 utilizează la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat indicatorul de referință câștigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat și că există acte normative care stabilesc drepturi în raport cu indicatorul de referință salariul mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat.

În ceea ce privește reducerea onorariului de avocat, se reține că prima instanță a aplicat corect dispozițiile art. 453 alin. 2 Cod proc. civilă, în condițiile în care acțiunea formulată de intimatul reclamant a vizat recalcularea și plata indemnizației reparatorii pentru anii 2011, 2012 și 2013, fiind respinse doar pretențiile pentru perioada ulterioară pronunțării hotărârii (26.06.2013).

În consecință, având în vedere și dispozițiile art. 480 alin. 1 Cod proc. civilă, se va respinge apelul și se va păstra sentința.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge apelul declarat de pârâta C. Județeană de Pensii V. împotriva sentinței civile nr. 612/26.06.2013 a Tribunalului V., sentință pe care o păstrează.

Definitiva .

Pronunțată în ședința publică, azi,13.11. 201.

Președinte, Judecător,

C. B. N. C. M.

Grefier,

M. H.

Red/tehnored.B.C / . 2 ex-13.12.2013

Tribunalu l V.- I. E. R.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Asigurări sociale. Decizia nr. 21/2013. Curtea de Apel IAŞI