Asigurări sociale. Decizia nr. 406/2013. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 406/2013 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 06-03-2013 în dosarul nr. 4712/99/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 406/2013
Ședința publică de la 06 Martie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. E. A.
Judecător N. C. M.
Judecător C. B.
Grefier M. H.
Pe rol judecarea cauzei asigurări sociale recursul declarat de recurenta C. T. De Pensii Iași împotriva sentinței civile nr.3471/17.12.2012 pronunțată de Tribunalul Iași, intimați fiind P. M. E. și C. Națională de Pensii Publice București.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că este primul termen de judecată și că prin registratura instanței intimata P. E. a depus precizări scrise însoțite duplicatul comunicându-se recurentului; prin cererea de recurs se solicită judecata cauzei în lipsă.
Președintele completului constată că este prima zi de înfățișare și dă citire raportului asupra recursului, potrivit căruia acesta este declarat în termen și motivat, motivele de recurs se încadrează în dispozițiile art.304, pct.9 C.pr.civ.
Verificând actele dosarului instanța constată că înscrisurile depuse de intimată au fost comunicată recurentei.
Constatând cauza in stare de judecată și văzând că prin cererea de recurs se solicită judecarea cauzei în lipsă, instanța rămâne în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față:
Prin sentința civilă nr. 3471 din 17.12.2012 pronunțată de Tribunalul Iași s-a admis
în parte acțiunea formulată de reclamanta P. M. E. în contradictoriu cu pârâta C. T. de Pensii Iași și a fost obligată pârâta la actualizarea sumelor pe care le datorează reclamantei conform O.U.G. nr. 17/2012 cu rata inflației aplicabilă de la data scadenței fiecărei sume de plată până la data plății efective, plată care se va efectua eșalonat potrivit O.U.G. nr. 17/2012 și H.G. nr. 850/2012.
S-a respins cererea privind calcularea CASS pentru suma ce depășește 740 lei ca rămasă fără obiect și cererea privind obligarea pârâtei la restituirea sumei reținute cu titlu de CASS, ca prematura.
S-a respins acțiunea formulată de reclamanta P. M. E. în contradictoriu cu pârâta C. Națională de Pensii Publice, pentru lipsa calității procesuale pasive.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:
La data de 16.05.2012 Guvernul României a adoptat O.U.G. nr. 17/2012, avându-se în vedere deciziile Curții Constituționale nr. 223/2012 și 224/2012 care au stabilit că disp. art. 259 alin. 2 din Legea nr. 95/2006 sunt constituționale în măsura în care se interpretează în sensul că procentul de 5,5 % se aplică numai asupra veniturilor din pensii care depășesc 740 lei.
Ca urmare a acestor decizii, cererea privind încetarea de a mai calcula cota CASS de 5,5 % din întreg cuantumul pensiei este rămasă fără obiect.
Raportat la disp. 138 lit. a din Legea 263/2010, prima instanță a reținut că pârâta C. Națională de Pensii Publice are atribuția de a îndruma și controla modul de aplicare a dispozițiilor legale de către casele teritoriale de pensii, neavând calitate procesuală pasivă în cererea formulată de reclamantă.
Potrivit disp. art. 1 alin. 1 din O.U.G. nr. 17/2012, sumele reținute de la data de 1 ianuarie 2011 până la data de 30 aprilie 2012, reprezentând diferența dintre pensiile nete rezultate prin aplicarea procentului de contribuție de asigurări sociale de sănătate asupra întregului cuantum al pensiei și pensiile nete rezultate prin aplicarea procentului de contribuție de asigurări sociale de sănătate asupra părții din pensie care depășește nivelul de 740 lei, se restituie astfel: pentru sumele reținute în perioada ianuarie – martie 2011, restituirea se realizează în tranșe lunare egale în perioada iunie – august 2012; pentru sumele reținute în perioada aprilie 2011 – aprilie 2012, restituirea se realizează până la data de 31 decembrie 2013. Potrivit alin. 2 al aceluiași articol, până la data de 25 august 2012, Guvernul aprobă prin hotărâre graficul și modalitatea de restituire a sumelor prevăzute la alin. 1 lit. b.
Prin H.G. nr. 850/2012 s-a aprobat graficul și modalitățile de restituire a contribuțiilor de asigurări sociale de sănătate, acestea restituindu-se lunar în perioada septembrie 2012 – septembrie 2013.
Interesul, ca una dintre condițiile de exercițiu ale acțiunii civile, presupune că orice cerere de chemare în judecată poate fi promovată numai dacă aduce reclamantului un folos practic, născut și actual.
În speță, prima instanță a reținut că interesul în promovarea cererii privind obligarea pârâtei la restituirea sumei reținute cu titlu de CASS nu este actual, cererea fiind prematur introdusă față de prevederile legale ce fixează atât termenele, cât și condițiile restituirii sumelor solicitate. Pentru considerentele arătate, prima instanță a admis excepția prematurității și, pe cale de consecință, a respins, ca prematură cererea privind obligarea pârâtei la restituirea sumei reținute cu titlu de CASS.
În ceea ce privește cererea reclamantei privind actualizarea cu indicele de inflație a diferențelor de pensie, prima instanță a constatat că aceasta este întemeiată. Astfel, prin O.U.G. nr. 17/2012 și H.G. nr. 850/2012 s-a prevăzut restituirea eșalonată, în perioada iunie 2012 – septembrie 2013, a sumelor reținute de la data de 1 ianuarie 2011 până la data de 30 aprilie 2012, reprezentând diferența dintre pensiile nete rezultate prin aplicarea procentului de contribuție de asigurări sociale de sănătate asupra întregului cuantum al pensiei și pensiile nete rezultate prin aplicarea procentului de contribuție de asigurări sociale de sănătate asupra părții din pensie care depășește nivelul de 740 lei. Actualizarea diferențelor de pensie cuvenite reclamantei cu rata inflației reprezintă o despăgubire pentru devalorizarea monedei naționale, constituindu-se într-o modalitate de reparare a pierderii suferite de creditor.
Pentru considerentele arătate, prima instanță a obligat pârâta C. T. de Pensii Iași la actualizarea sumelor pe care le datorează reclamantei conform O.U.G. nr. 17/2012 cu rata inflației aplicabilă de la data scadenței fiecărei sume de plată până la data plății efective, plată care se va efectua eșalonat potrivit O.U.G. nr. 17/2012 și H.G. nr. 850/2012.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs C. T. de Pensii Iași, prin reprezentanți legali, considerând-o nelegală și netemeinică sub aspectul obligării sale la actualizarea sumelor datorate intimatei-reclamante conform OUG nr.17/2012 cu rata inflației aplicabile de la data scadenței fiecărei sume de plată și până la data plății efective, plată care se va efectua eșalonat conform OUG nr.17/2012 și HG nr.850/2012 .
Motivează recurenta că reținerea cotei de 5,5% reprezentând cota de contribuție de asigurări sociale de sănătate prevăzută de dispozițiile OUG 107/2010 nu a fost operată la nivelul CJP Iași. Aceste rețineri s-au evidențiat direct pe cupoanele de pensii ( nu prin emiterea unor decizii administrative la nivel de case județene de pensii) și au fost operate de către Oficiul Central de Plată a Pensiilor București ce funcționează în cadrul Casei Naționale de Pensii Publice București care a fost intermediarul în reținerea sumelor, acestea fiind virate în bugetul asigurărilor sociale de sănătate. Ca atare sumele nu au fost reținute în beneficiul recurentei și nu se impune actualizarea acestora.
Intimata a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului.
În recurs nu s-au administrat probe noi.
Recursul este nefondat.
Actualizarea presupune aducerea prejudiciului la valoarea zilei prin aplicarea indexării. Sunt susceptibile de indexare obligațiile pecuniare, întrucât sunt supuse fluctuațiilor monetare. Astfel, valoarea nominală a creanței intimatei recurente față de pârât a suferit o diminuare permanentă prin schimbările intervenite în puterea de cumpărare, începând cu data reținerii respectiv ianuarie 2011 și data plății efective conform O.U.G. nr. 17/2012.
Împrejurarea că aceste rețineri s-au evidențiat direct pe cupoanele de pensii ( nu prin emiterea unor decizii administrative la nivel de case județene de pensii) fiind virate direct în bugetul asigurărilor sociale de sănătate și că nu au fost reținute în beneficiul recurentei nu este de natură a lipsi intimata reclamantă de recuperarea prejudiciului cauzat prin reținerea unor sume nedatorate.
C. de pensii are posibilitatea recuperării acestor sume prin atragerea la răspundere a gestionarului Fondului unic de asigurări sociale.
Pentru aceste considerente, Curtea în temeiul dispozițiilor art.312 C.pr.civ. va respinge recursul și va menține ca legală și temeinică sentința recurată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat pârâta C. T. de Pensii Iași împotriva sentinței civile nr.3471/17.12.2012 a Tribunalului Iași, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 06.03. 2013.
Președinte, A. E. A. | Judecător, N. C. M. | Judecător, C. B. |
Grefier, M. H. |
Red AAE.
Tehnored.H.M
2 ex – 12.03.2013
Tribunalul Iași - T. P.
| ← Asigurări sociale. Decizia nr. 404/2013. Curtea de Apel IAŞI | Asigurări sociale. Hotărâre din 10-04-2013, Curtea de Apel IAŞI → |
|---|








