Asigurări sociale. Decizia nr. 613/2013. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 613/2013 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 24-04-2013 în dosarul nr. 10697/99/2011
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 613/2013
Ședința publică de la 24 Aprilie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. P.
Judecător S. P.
Judecător A. C. S.
Grefier E. G.
Pe rol pronunțarea în cauza având ca obiect asigurări sociale privind recursul declarat de recurentul D. T. împotriva sentinței civile nr. 2847 din 7 11 2012 a Tribunalului Iași, intimată fiind C. Județeană de Pensii Iași.
La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsesc părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică din 19 04 2013, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată și care face parte integrantă din prezenta.
Instanța, pentru a da posibilitatea recurentului, prin apărător, să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru azi.
În termenul de pronunțare, recurentul, prin apărător, a depus la dosar, prin registratura instanței, concluzii scrise.
Deliberând,
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față,
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Iasi sub nr._ la 03.08.2011 contestatorul D. T. a solicitat in contradictoriu cu intimata C. Judeteana de Pensii Iasi (in prezent C. Teritoriala de Pensii Iasi) anularea deciziilor nr._/05.07.2011 și_/15.07.2011 prin care i s-a recalculat cuantumul pensiei sale de serviciu și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
In motivarea contestatiei au fost aratate urmatoarele aspecte: prin decizia_/08.04.2010 contestatorul a fost înscris la pensie pentru limita de varsta beneficiind de o pensie de serviciu in calitate de parlamentar conform Legii 96/2006.
Contestatorul arată că s-a judecat cu intimata într-o cauză asemănătoare, pe vechea reglementare juridică, fiind emisă sent. nr. 576/2011 de către Tribunalul Iași. Cu toate acestea, în temeiul noilor reglementări s-au emis alte decizii de pensionare la datele de 05.07.2011 și 15.07.2011 cu nr._, în acest mod eludând sentința civilă nr. 576/2011, pensia revenind la cea stabilită în baza Legii nr. 119/2010, contrar sentinței civile nr. 576/2011 care admitea contestatția formulată de contestatorul D. T.. Solicită a se observa că actuala speță este identică cu cea din dosarul nr._, emiterea OUG 59/29.06.2011 care înlocuiește HG 737/2010 privind metodologia de recalculare a categoriilor de pensii de serviciu, nu face nimic altceva decât să induca faptul că actuala speță este diferită decât cea din dosarul nr._ . În acest mod C. Județeană de Pensii Iași și legiuitorul încearcă să amâne plata drepturilor ce i se cuvin și pe care instanța i le-a acordat cu privire la menținerea în plată a deciziei nr._/08.04.2010.
Cu privire la decizia nouă arată că:
Sunt incalcate disp art 15 alin 2 din Constitutia României; se incalca principiul neretroactivitatii legii noi, potrivit caruia o lege se aplica situatiilor născute numai dupa adoptarea acesteia, exercitandu-si acțiunea numai asupra faptelor care se vor produce ulterior intrării in vigoare, nu si asupra situațiilor anterioare, trecute, ori pensia speciala de care a beneficiat in calitate de parlamentar, aflata in plata la data apariției Legii 119/2010 respectiv 30 06 2010, reprezintă un drept care s-a născut anterior acestui act normativ. Este binecunoscuta regula consacrata de adagiul latin "tempus regit actum", conform careia o situatie juridica poate genera numai efecte juridice prevăzute de legea in vigoare la data producerii ei.
Pensia speciala de care a beneficiat, aflata in plata la data apariției noului act normativ constituie un drept castigat, care nu poate fi recalculata in baza noii legi, intrucat aceasta operațiune echivaleaza cu nesocotirea principiului neretroactivitatii legii. Noua lege nu poate afecta cuantumul pensiei speciale aflate in plata chiar si in ipoteza in care modul de calcul al pensiilor se modifica prin noua reglementare, intrucat este inadmisibil ca legea sa retroactiveze.
In același sens invoca si jurisprudenta Curții Constituționale care in mod constant ilustreaza imposibilitatea aplicarii unei recalculari a pensiilor aflate deja in plata pe baza unei legi noi, fapt ce determina afectarea in sens negativ a acestora si implicit pierderea unor drepturi castigate (decizia nr 375/6 07 2005, decizia nr 57/26 01 2006, decizia 120/15 02 2007).
Se incalca, de asemenea si disp art 44 din Constitutia României. Prin recalcularea pensiei de serviciu de care a beneficiat ii este incalcaț dreptul de proprietate asupra pensiei ce i-a fost acordata conform legii aflata in vigoare la momentul respectiv. Conform jurisprudentei CEDO, in noțiunea de "bun" se include orice interes al unei persoane de drept privat care are o valoare economica, astfel incat dreptul la pensie poate fi asimilat unui drept de proprietate, iar pensia unui bun proprietate privata (Cauza Buchen contra Cehiei din 2002). Pe cale de consecința recalcularea pensiei speciale de care a beneficiat in calitate pe parlamentar- element de patrimoniu aflat in proprietatea sa- constituie o ingerința care afecteaza dreptul de proprietate in substanta sa. Recalcularea pensiei speciale, cu consecința reducerii acesteia, echivaleaza practic cu o expropriere, fapt ce contravine disp art 44 alin 3 din Consitutie.
In același context se invoca si alte spete solutionate de către CEDO, in care s-a statuat faptul ca interventia asupra pensiilor speciale constituie o privare de proprietate: cauza Gaygusuz versus Austria (1996), cauza Stubbings s.a versus Marea Britanie, cauza Akdeejeva versus Lituania (2007), cauza Muller versus Austria.
Intimata a depus intampinare prin care a solicitat respingerea contestatiei.
Prin sentința civilă nr.2847 din 07.11.2012 Tribunalul Iași respinge excepția prematurității introducerii acțiunii, invocată de intimată.
Respinge contestația formulată de contestatorul D. T., domiciliat în Iași, ., jud. Iași în contradictoriu cu pârâta C. Județeană de Pensii Iași
Analizând cu prioritate, în baza dispozițiilor art. 137 din Codul de procedură civilă, excepția inadmisibilității acțiunii, instanța constată că aceasta este neîntemeiată, pentru următoarele motive:
Intimata apreciază că acțiunea reclamantului este prematură întrucât în cauză nu este contestată decizia emisă de Comisia de contestații pensii, ci decizia de revizuire a pensiei.
Articolul 149 alin. (2) din Legea nr. 263/2010, prevede că „procedura de examinare a deciziilor supuse contestării reprezintă procedură administrativă prealabilă, obligatorie, fără caracter jurisdicțional, iar art. 151 alin. (2) din același act normativ, prevede ca hotărârile emise de Comisia de contestații pensii pot fi atacate la instanța judecătorească competenta, în termen de 30 de zile de la comunicare.
În speță, contestatorul a urmat procedura prealabilă de contestare față de ambele decizii contestate la data de 11.08.2011 aspect recunoscut de intimată în Întâmpinare și nici până la data pronunțării sentinței în prezenta cauză nu primise încă răspuns la contestația sa administrativă, situație ce poate fi calificată drept un obstacol de facto față de accesul la justiție. Față de aceste considerente, instanța va respinge excepția prematurității prezentei acțiuni.
Analizând actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarea situatie de fapt:
În cauza de față se contestă deciziile cu nr._/05.07.2011 și nr._/15.07.2011 de revizuire a pensiei pentru limită de vârstă conform OUG 59/2011.
În ceea ce privește decizia cu nr._/05.07.2011, aceasta a fost emisă de intimată ca urmare a executării sentinței civile nr. 576/09.03.2011 a Tribunalului Iași și dispune reluarea plății pensiei de serviciu, stabilită prin Decizia nr._/08.04.2010 începând cu data de 01.09.2010. Măsura de executare este aplicată în mod legal, raportat la faptul că hotărârile Tribunalului pronunțate în primă instanță au caracter de titlu executoriu și în mod temeinic, deoarece executarea s-a făcut întocmai pentru perioada cât a fost aplicată decizia anulată – cu începere de la data de 01.09.2010. Pentru aceste motive, instanța a respins contestația formulată de contestator cu privire la decizia cu nr._/05.07.2011.
Criticile formulate de contestator în contestația sa și care vor fi examinate în continuare se referă doar la contestația împotriva deciziei nr. nr._/15.07.2011, devreme ce decizia nr._/05.07.2011 este una favorabilă contestatorului.
Avându-se în vedere instituirea unor măsuri legislative pe baza cărora instituțiile implicate să poată realiza toate procedurile administrative necesare stabilirii drepturilor de pensie într-un mod obiectiv și justificat, Guvernul României a hotărât că se impune instituirea unei etape de revizuire a cuantumului pensiilor cu respectarea principiului contributivității și egalității, scopul fiind acela de a stabili în mod just și echitabil drepturile de pensie pe care persoanele vizate sunt îndreptățite să le primească, astfel încât acestea să aibă posibilitatea să le identifice și să depună la casele teritoriale de pensii toate documentele doveditoare ale veniturilor realizate pe parcursul întregii activități profesionale. D. urmare, a fost adoptată OUG 59/2011 pentru stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor prevăzute Ia art. 1 lit. c)- h) din Legea 119/2010.
În consecință, C. Județeană de Pensii Iași, ținând cont de noul cadru legal aplicabil pensiilor stabilite prin legi speciale, a dispus revizuirea drepturilor de pensie ale contestatorului stabilite prin ultima decizie, conform metodologiei de calcul din Anexa la OUG 59/2011, în condițiile și limitele prevăzute de lege.
Diferența dintre cuantumul pensiei de serviciu, calculate conform Legii nr. 96/2006, și cel al pensiei de asigurări sociale, stabilite conform Legii nr. 19/2000, a fost plătită de la bugetul de stat.
Potrivit art. 1 lit. f din Legea nr. 119/2010, pe data intrării în vigoare a acestei legi, pensiile de serviciu ale deputaților și senatorilor devin pensii în înțelesul 000 19 10 201 0 17>Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare.
Prin decizia contestată în prezenta cauză, pensia contestatorului a fost revizuită în conformitate cu prevederile art. 1 alin. 1 din OUG 59/2011, potrivit cărora: ,,Pensiile prevăzute la art. 1 lit. c)-h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, care au făcut obiectul recalculării conform prevederilor aceleiași legi, se revizuiesc, din oficiu, de către casele teritoriale de pensii în evidența cărora se află dosarele de pensie, prin emiterea unor decizii de revizuire, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență”.
Prin această decizie, cuantumul pensiei contestatorului a fost redus începând cu data de 01.08.2011 (prin suprimarea părții necontributive, care se suporta de la bugetul de stat), această reducere a cuantumului pensiei fiind apreciată de contestator ca o încălcare a dreptului fundamental de proprietate al intimatului, ocrotit prin art. 1 din Primul Protocol la CEDO, aplicat prioritar în conformitate cu art. 20 din Constituție.
Față de dispozițiile art. 20 din Constituție, raportat și la considerentele deciziei nr. 29/2011 a ÎCCJ, prin care s-au soluționat recursurile în interesul legii declarate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și de colegiile de conducere ale Curților de Apel B., Cluj, C. și G. privind aplicarea dispozițiilor Legii nr. 119/2010, raportat la art. 20 alin. (2) din Constituție, art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția europeană a drepturilor omului și art. 14 din Convenție, referitoare la recalcularea pensiilor prevăzute de art. 1 din lege, decizie obligatorie potrivit art. 3307 alin. 4 din Codul de procedură civilă, instanța reține că judecătorul național poate să constate inaplicabilitatea unei norme juridice adoptate de legiuitorul intern, în măsura în care, prin aplicarea normei interne, s-ar atinge un drept fundamental consacrat printr-un tratat internațional la care România este parte.
Altfel spus, judecătorul național este cel care stabilește dacă, într-un caz concret, aplicarea legii interne produce efecte contrare tratatului internațional, raportat la circumstanțele de fapt ale cauzei.
Prin urmare, instanța trebuie să verifice dacă aplicarea OUG 59/2011 a condus la încălcarea dreptului fundamental de proprietate al reclamantului, drept consacrat de art. 1 din Primul Protocol la CEDO, avut în vedere de prima instanță.
Potrivit art. 1 din Primul Protocol la CEDO, „Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.
Dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții, sau a amenzilor”.
Pentru a se stabili dacă revizuirea, conform legii, a pensiei de serviciu a reclamantului produce efecte contrare art. 1 din Primul Protocol la CEDO, este necesar, în primul rând, să se constate că pensia de serviciu este un „bun”, deci face obiectul protecției instituite de acest text.
Pensiile de serviciu reprezintă un „interes patrimonial” ce intră în sfera de protecție a art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, atât sub aspectul părții contributive (partea achitată de la bugetul asigurărilor sociale de stat), cât și sub aspectul părții necontributive (care se suportă de la bugetul de stat). În acest sens, este jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în Cauza Stec ș.a. împotriva Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord din 12 aprilie 2006, Cauza Rasmussen împotriva Poloniei din 28 aprilie 2009 (§ 71), Cauza Kjartan Asmundsson împotriva Islandei din 12 octombrie 2004 (§ 39) etc.
Scopul edictării OUG 59/2011, a fost acela de a proceda la unificarea modalității de determinare a calcului pensiei de asigurări sociale, și generalizarea principiului contributivității, la toți beneficiarii de pensii speciale menționați la art. 1 din legea 119/2010.
De altfel, statul este singurul în măsură să stabilească politica salarială și a asigurărilor sociale, pe baza analizei bugetului de stat și al asigurărilor sociale, având în acest sens o poziție privilegiată în raport de celelalte puteri în stat. Această politică se înscrie în marja largă de apreciere conferită de CEDO, părților semnatare, pentru astfel se situații.
Prin decizia de inadmisibilitate pronunțată de CEDO în data de 7.02.2012, încauza A. M. F. contra României, au fost respinse ca inadmisibile, în temeiul art. 35 parg.3 și 4 din Convenție plângerile referitoare la încălcarea art. 1 din Protocolul 1 adițional la CEDO și a apreciat că reducerea pensiilor, deși substanțială, constituie o modalitate de a integra aceste pensii în regimul general al pensiilor, prevăzut de legea 19/2000, pentru a echilibra bugetul și a corecta diferențele existente între sistemele de pensie.
Ca și Curtea Constituțională a României, Curtea de la Strasbourg a constatat că aceste motive nu pot fi considerate de drept nerezonabile sau disproporționate. OUG 59/2011, prin care s-au revizuit pensiile recalculate în baza Legii 119/2010, iar titularii de pensii speciale au devenit titulari de pensii de asigurări sociale de stat, cu consecința diminuării cuantumului pensiei până la limita corespunzătoare unui beneficiu contributiv, statul suprimând achitarea părții necontributive (suportată până atunci de la bugetul de stat), reprezintă o „ingerință” din perspectiva respectării dreptului de proprietate al intimatului, în raport cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Însă „ingerința” va fi analizată numai din perspectiva „dreptului la respectarea bunurilor” (regula generală și, totodată, prima normă din art. 1 din Protocolul nr. 1), și nu ca o încălcare de tipul „privării de proprietate”(cea de-a doua normă din același text). Această concluzie se desprinde, de asemenea, din cuprinsul deciziei nr. 29/2011 a ÎCCJ.
Astfel, pentru ca ingerința statului, din perspectiva dreptului intimatului la respectarea pensiei de serviciu, să nu conducă la încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, aceasta trebuie să fie legală, să urmărească un scop legitim și să respecte un rezonabil raport de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit a fi realizat.
În cauza de față ingerința este legală, întrucât este reglementată de OUG 59/2011, dată în aplicarea Legii nr.119/2010, și urmărește un „scop legitim”, de utilitate publică, în deplină concordanță cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (de exemplu, Cauza Wieczorek împotriva Poloniei din 8 decembrie 2009, § 59), constând în necesitatea reformării sistemului de pensii, reechilibrarea sa, eliminarea inechităților existente în sistem și, nu în ultimul rând, situația de criză economică și financiară cu care se confruntă statul, deci atât bugetul de stat, cât și cel de asigurări sociale.
Fără a mai relua aspectele dezlegate de ÎCCJ prin decizia 29/2011, în legătură cu caracterul de „interes patrimonial” al pensiei de serviciu, ce intră în sfera de protecție a art. 1 din Protocolul 1 adițional la CEDO, de faptul că legea 119/2010, reprezintă o ingerință din perspectiva respectării dreptului de proprietate, instanțele de judecată au obligația să analizeze, în concret, raportul rezonabil de proporționalitate, între mijloacele utilizate și scopul urmărit a fi realizat.
În ceea ce privește testul de proporționalitate, se reține că, în cazul reclamantului, „mijlocul” utilizat pentru atingerea acestui scop legitim a fost cel al revizuirii pensiei speciale, cu consecința reducerii cuantumului pensiei.
Așa cum s-a reținut în mod constant în jurisprudența CEDO, statul se bucură de o largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea și intensitatea politicilor sale în domeniul asigurărilor sociale. Împrejurarea că statul ar fi putut găsi alte soluții legislative mai adecvate pentru atingerea obiectivelor de interes public urmărit nu prezintă relevanță în cauză, deoarece instanța judecătorească are rolul de aplicare a legii, iar nu de cenzurare a acesteia.
Prin urmare, urmează a se examina dacă această reducere a cuantumului pensiei, reprezintă, pentru reclamant, o sarcină excesivă, disproporționată, care depășește un anumit “prag de dificultate”.
Conform jurisprudenței CEDO, se poate reține că raportul de proporționalitate este compromis numai dacă reclamantul suportă o sarcină individuală excesivă, exorbitantă, care excede marjei de apreciere a statului în reglementarea aspectelor legate de politica sa socială (marjă care, în acest domeniu, este una extensivă); asemenea concluzii au fost stabilite, de exemplu, când reclamantul a fost lipsit total de respectivul beneficiu social ori când acestuia i-au fost suprimate integral mijloacele de subzistență.
În ansamblul circumstanțelor obiective de analiză a testului de proporționalitate se includ criterii precum pensia medie lunară, indemnizația socială pentru pensionari, toate raportate la circumstanțele particulare ale cauzei, așa cum rezultă din decizia 29/2011 a ÎCCJ.
Contestatorul nu a fost lipsit total de pensie și nici nu i-au fost suprimate integral mijloacele de subzistență, nu s-a impus acestuia o sarcină excesivă, exorbitantă, lipsită de orice temei și care să depășească marja largă de apreciere pe care însăși Curtea Europeană, conform jurisprudenței sale, o lasă statelor în stabilirea propriilor politici în această materie.
În consecință, având în vedere că ingerința statului, din perspectiva dreptului intimatului la respectarea pensiei de serviciu, a fost legală, a urmărit un scop legitim și a respectat un rezonabil raport de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit a fi realizat, prin revizuirea pensiei contestatorului conform dispozițiilor OUG 59/2011, nu se aduce atingere dreptului fundamental de proprietate consacrat prin art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Mai are în vedere instanța Decizia de inadmisibilitate pronunțată la data de 15 mai 2012 în cauza C. A. și alții împotriva Român iei (nr._/11).
În această cauză Curtea a reiterat că, deși art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție garantează plata prestațiilor sociale pentru persoanele care au achitat contribuții la bugetul asigurărilor sociale, acest lucru nu poate fi interpretat ca oferind dreptul la acordarea unei pensii într-un cuantum determinat (a se vedea, în special, Skorkiewicz c. Poloniei, decizia din 1 iunie 1999, nr._/98; Jankovic c. Croației decizi, nr._/98; Kuna c. Germaniei, decizie, nr._/99; Blanco Callejas c. Spaniei, decizia din 18 iunie 2002, nr._/00; Maggio și alții c. Italiei, 31 mai 2011, nr._/09,_/08,_/08,_/08 și_/08, par. 55).
De asemenea s-a mai reținut faptul că statele părți la Convenție dispun de o marjă largă de apreciere pentru reglementarea politicii lor sociale. „Curtea a reamintit, în acest sens, dată fiind cunoașterea directă a propriei societăți și a nevoilor sale, că autoritățile naționale sunt, în principiu, cel mai bine plasate pentru a alege mijloacele cele mai adecvate în atingerea scopului stabilirii unui echilibru între cheltuielile și veniturile publice, iar Curtea respectă alegerea lor, cu excepția cazului în care aceste mijloace se dovedesc în mod evident lipsite de un temei rezonabil ( Jankovic, citată anterior; Kuna, citată anterior, și M. și S. c. României [2], decizia din 6 decembrie 2011, nr._/11 și_/11). În speță, Curtea a subliniat că reforma sistemelor de pensii a fost fundamentată pe motivele obiective invocate la adoptarea Legii nr. 119/2010, și anume contextul economic actual și corectarea inegalităților existente între diferitele sisteme de pensii”.
În această privință, Curtea a constatat că diminuarea pensiilor reclamanților a reprezentat o modalitate de a integra aceste pensii în sistemul general prevăzut de Legea nr. 263/2010 și a arătat că motivele invocate pentru adoptarea acestei legi nu pot fi considerate drept nerezonabile sau disproporționate.
De asemenea, Curtea a reținut că reforma sistemului de pensii nu a avut un efect retroactiv și nu a adus atingere drepturilor la prestații sociale, dobândite în temeiul contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, achitate în timpul anilor de serviciu, ci numai unei părți din pensie, care era susținută integral de la bugetul de stat și care reprezenta un avantaj de care reclamanții beneficiaseră mulțumită naturii profesiei lor (a se vedea, mutatis mutandis, F. și alții c. României, decizia din 7 februarie 2012, nr._/11).
În ceea ce privește diferența de tratament, în raport de alte categorii de pensionari, „Curtea a constatat că o diferență este discriminatorie, în sensul art. 14 din Convenție, în cazul în care nu are nici o justificare obiectivă și rezonabilă.În speță, Curtea a reținut că faptul că alte categorii sociale se bucură în continuare de un mod de calcul favorabil al pensiilor lor ține, de asemenea, de marja de apreciere a statului. Având în vedere aceste considerente, Curtea a considerat că măsurile criticate de reclamanți nu i-au determinat pe aceștia să suporte o sarcină disproporționată și excesivă, incompatibilă cu dreptul de proprietate și nu au fost în mod nejustificat discriminați în raport cu alți pensionari”.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul D. T. considerând-o nelegală și netemeinică.
Motivează recurentul că au fost încălcate dispozițiile art.15 al. 2 din Co nstituț ia României și anume principiul neretroactivității legii noi, întrucât p ensia speciala de care a beneficiat î n calitate de parlamentar, afl ată în plată la data apariției L119/2010 - respectiv 30.06.2010, reprezintă un drept care s-a născut anterior acestui act normativ, fiind un drept câștigat, care nu poate fi recalculat în baza noii legi.
Motivează recurentul că r ecalcularea pensiei speciale, cu consecința reducerii acesteia echivalează practic cu o expropriere fapt ce contravine disp ozițiilor art. 44 alin.3 din Constituție. Instanța de fond înlătura î n mod greșit aceasta apărare: Justificare instanței nu face decât s ă arate un dezechilibru î n ceea ce privește puterea judecătorească, situând decizia politicului mai presus de cea a unui magistrat . Acest aspect este evident, atâ t timp c â t bugetul de stat este stabilit de catre Guvern, care, la rândul sau are o culoare politica. Legislația prin care „statul" recalculează pensiile trebui e sa fie echilibrata si sa nu duca la o reducere disproporționata, precum in cazul de fata.
Invo c ă jurisprudența CEDO ( c auza Gaygusuz versus Austria (1996 ), cauza Stubbings s.a. versus Marea Britanie ,c auza Akdeejeva versus Lituania (2007) CEDO, cauza Muller versus Austria ).
Mai motivează recurentul că este greșită argumentarea instanței în senul în care „ingerința statului din perspectiva dreptului intimatului la respectarea pensiei de serviciu a fost legala, a urmărit un scop legitim si a respectat un rezonabil raport de propor ționalitate î ntre mijloacele utilizate si scopul urmărit, prin revizuirea pensiei conform dispozițiilor OUG 59/2011 si nu aduce atingere dreptului fundamental de proprietate consacrat prin art 1. din Protocolul 1 adițional la Convenție . Aceasta întrucât se încalcă dispozițiile art. 44 din Constituția României referitoare la garantarea dreptul ui de proprietate asupra pensiei ce i-a fost acordata conform legii aflata in vigoare la momentul respectiv.
Conform jurisprudenț ei Curții Europene a D repturilor Omului, î n noțiunea de "bun","se include orice interes al unei persoane de drept privat care a re o valoare economica, astfel încâ t dreptul la pensie poate fi asimilat unui drept de proprietate, iar pensia unui bun proprietate privata (Cauza Buchen contra Cehiei din 2002). Pe cale de consecința recalcularea pensiei speciale de care a beneficiat in calitate de parlamentar - element de patrimoniu aflat î n proprietatea recurentului - constituie o ingerința care af ectează dreptul de proprietate î n substanța sa, ori, tocmai aceasta ingerința a statului este diminuata de către instanța de fond, si justificata, aparent, prin politica fiscala pe care statul o poate adopta.
Notează recurentul poziția Curții Constituționale exprimată în Decizia 375/6.07.2005,
Decizia 57/26.01.2006, Decizia 120/15.02.2007.
În concluzie, solicităadmiterea recursului, casarea în întregime a sentinței recurate, cu consecința admiterii contestației privind anularea deciziei nr._/15.07.2011.
Intimata C. Teritorială de Pensii Iași formulează întâmpinare prin care solicită respingerea recursului ca nefondat.
La termenul din data de 19.04.2013 recurentul - reclamant D. Traian a solicitat sesizarea Curții Constituționale cu privire la soluționarea excepției de neconstituționalitate a OG nr. 59/2011 și a Legii 119/2010 raportat la dispozițiile art. 15 alin. 2, art. 16 alin. 1, art. 44, art.47 alin. 2 și art. 53 și art. 65 alin. 2, art. 73 alin. 3 lit. c din Constituție.
Recurentul susține că, deși prin Decizia Curții Constituționale nr.873/2010 s-au declarat neconstituționale dispozițiile Legii nr. 119/2010 referitoare la magistrați, „s-a operat o profundă discriminare", deoarece aceleași argumente erau valabile și în ceea ce privește pensia acordată prin Statutul deputaților și al senatorilor. Or, restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți trebuie să fie aplicată în mod nediscriminatoriu.Totodată, modificarea statutului deputaților și al senatorilor, stabilirea indemnizației și a celorlalte drepturi este reglementată printr-o procedură specială și extraordinară a Parlamentului, iar adoptarea Legii nr. 119/2010 nu a respectat această procedură constituțională. De asemenea, potrivit art. 73 alin. (3) din Constituție, statutul deputaților și al senatorilor se reglementează prin lege organică. Pe de-o parte, Guvernul nu avea drept de inițiativă legislativă, iar, pe de altă parte, era necesară întrunirea votului majorității deputaților și senatorilor aleși, adică cel puțin 236 voturi. Or, Legea nr. 119/2010 pentru care Guvernul și-a asumat răspunderea la 7 iunie 2010 a fost promovată prin respingerea moțiunii de cenzură, care nu a întrunit majoritatea cerută de Constituție (228 de voturi față de 236 necesare). Prin urmare, voturile împotriva moțiunii și de lege au fost 197, legea fiind adoptată fără majoritatea cerută de Constituție pentru a putea modifica o lege organică.
Mai arată recurentul în susținerea excepției de neconstituționalitate că Legea nr. 119/2010 încalcă principiul neretroactivității legii, iar în acest sens, invocă deciziile Curții Constituționale nr.120/2007 si nr.46/2002, potrivit cărora pensiile speciale sunt pensii ocupaționale, care nu pot fi recalculate în baza unor legi noi, întrucât legea s-ar aplica retroactiv.
Legea nr. 119/2010 încalcă și principiul neatingerii drepturilor câștigate, principiu recunoscut în sistemul constituțional începând cu Constituția din 1923 care 1-a proclamat în mod expres.Astfel, pensia este un drept dobândit la momentul deciziei de pensionare, iar încălcarea acestui drept reprezintă o încălcare a principiului stabilității si predictibilității. Prestația la care se obligă statul se execută fracționat, în fiecare lună, pentru simplul argument că nu se poate cunoaște durata vieții pensionarului. Aceste prestații nu sunt diferite, nu au un scop diferit, astfel încât să poată fi separate. Deoarece dreptul la asigurări sociale se naște în momentul deciziei de pensionare, statul nu poate interveni în a diminua prestațiile sale de la un anumit moment, întrucât aceasta echivalează cu diminuarea dreptului însuși și prejudicierea dreptului de proprietate.
Invocă recurentul decizia Curții Constituționale 871/25 iunie 2010. Arată că prin aplicarea masurilor de reducere a pensiilor de serviciu, Guvernul României procedează practic la o expropriere interzisa de legea fundamentala si de prevederile Protocolului adițional nr.l la CEDO, nesocotind principiile care guvernează aplicarea legii in spațiu si timp. Pe de alta parte, măsura înlăturării pensiilor de serviciu este nelegala, întrucât este prevăzută cu caracter definitiv, si nu temporar, așa cum ar impune starea de criza economica.
Pentru a verifica daca desființarea pensiei de serviciu de care beneficia reclamantul corespundea limitărilor prevăzute de Convenție, este necesara verificarea condițiile respective. Or, daca masurile de recalculare a pensiilor de serviciu ale anumitor categorii de foști angajați din sectorul bugetar, insensul diminuării acestora, sunt calificate ca având natura juridica a unor masuri cu caracter excepțional ( așa cum arata în expunerea de motive a Legii 119/2010 realizata de Guvernul României), atunci este cu totul evident ca Legea nr.119/2010 nu s-ar putea întemeia pe art.53 din Constituția revizuita deoarece lipsește una din cele doua caracteristici esențiale, care ar permite evocarea sa, si anume caracterul temporar, limitat in timp, efectul recalculării pensiilor fiind unul definitiv si nu temporar.
In concluzie, existenta raportului rezonabil de proporționalitate intre mijloacele utilizate si scopul urmărit este condiția care nu a fost respectata in speța, prin diminuarea pensiei reclamantului cu aproximativ 70 la suta.
Prin urmare, dobândirea dreptului la pensie specială nu poate fi limitat printr-o modificare a legii, decât daca se accepta încălcarea dispozițiilor art. 15 alin. (2) din Constituție. Conformându-se dispozițiilor art. 15 alin. (2) din Constituție, textele de lege criticate afectează pensiile speciale doar pe viitor și numai în ceea ce privește cuantumul acestora. Celelalte condiții privind acordarea acestora, respectiv stagiul efectiv de activitate în acea profesie și vârsta eligibilă, nu sunt afectate de noile reglementări. De asemenea, Legea privind instituirea unor măsuri în domeniul pensiilor nu se răsfrânge asupra prestațiilor deja obținute anterior intrării sale în vigoare, care constituie facta praeterita.
Partea necontributivă a pensiei de serviciu, este încadrată, potrivit interpretării pe care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a dat-o art. 1 din primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în noțiunea de «bun», reprezentând din această perspectivă, un drept câștigat, iar suprimarea acestora pentru viitor are semnificația exproprierii.
Invocă poziția Curții Constituționale exprimată prin Decizia 375/6.07.2005, Decizia 57/26.01.2006, Decizia 120/15.02.2007.
În recurs nu s-au administrat probe noi.
Intimata nu și-a exprimat punctul de vedere scris asupra excepției de neconstituționalitate.
Cu privire la excepția de neconstituționalitate, Curtea de Apel consideră că dispozițiile OG nr. 59/2011 și a Legii 119/2010 încalcă dispozițiile art. 15 alin. 2, art. 16 alin. 1, art. 44, art.47 alin. 2 și art. 53 și art. 65 alin. 2, art. 73 alin. 3 lit. c din Constituție.
În temeiul art. 29 din Legea 47/1992, Curtea va sesizează Curtea Constituțională cu privire la excepția de neconstituționalitate a OG nr. 59/2011 și a Legii 119/2010
În ceea ce privește fondul litigiului, Curtea reține că recurentul contestator D. T. a fost, începând cu data de 108.04.2010, beneficiarul unei pensii de serviciu acordate conform Legii nr. 96/2006, în cuantum de 5596 lei. Diferența dintre cuantumul pensiei de serviciu, calculate conform Legii nr. 96/2006, și cel al pensiei de asigurări sociale, stabilite conform Legii nr. 19/2000 și menționate în decizia nr. _/08.04.2010, a fost plătită de la bugetul de stat.
Potrivit art. 1 lit. f din Legea nr. 119/2010, pe data intrării în vigoare a acestei legi, pensiile de serviciu ale deputaților și senatorilor, acordate conform Legii nr. 96/2006, devin pensii în înțelesul Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare.
Art. 3 alin. 1 din acest act normativ prevede căpensiile prevăzute la art. 1, stabilite potrivit prevederilor legilor cu caracter special, cuvenite sau aflate în plată, se recalculează prin determinarea punctajului mediu anual și a cuantumului fiecărei pensii, utilizând algoritmul de calcul prevăzut de Legea nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare.
În aceste condiții, recurenta a emis decizia nr. _ din 24.08.2010, irevocabilă prin decizia civilă nr.1045/27.06.2012 a Curții de Apel Iași.
În baza OUG 59/2011 a avut loc revizuirea pensiei contestatorului, prin decizia nr. _/15.07.2011, în prezent contestată, cuantumul brut al acesteia fiind de 2842 lei.
În concret, cuantumul pensiei intimatului a fost redus de la 5596 lei, la 2842 lei, începând cu data de 1.08.201.
Curtea constată că prima instanță a făcut o analiză judicioasă a cauzei .
Deși articolul 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție garantează plata prestațiilor sociale pentru persoanele care au achitat contribuții la bugetul asigurărilor sociale, acest lucru nu poate fi interpretat ca oferind dreptul la acordarea unei pensii într-un cuantum determinat, reține CEDO în jurisprudența sa (a se vedea, în special, Skorkiewicz c. Poloniei, decizia din 1 iunie 1999, nr._/98; decizia Jankovic c. Croației, nr._/98; decizia Kuna c. Germaniei, nr._/99; Blanco Callejas c. Spaniei, decizia din 18 iunie 2002, nr._/00, și Maggio și alții c. Italiei, 31 mai 2011, nr._/09,_/08,_/08,_/08 și_/08, par. 55).
Statele părți la Convenție dispun de o marjă largă de apreciere pentru reglementarea politicii lor sociale. Curtea a reamintit, în acest sens, dată fiind cunoașterea directă a propriei societăți și a nevoilor sale, că autoritățile naționale sunt, în principiu, cel mai bine plasate pentru a alege mijloacele cele mai adecvate în atingerea scopului stabilirii unui echilibru între cheltuielile și veniturile publice, iar Curtea respectă alegerea lor, cu excepția cazului în care aceste mijloace se dovedesc în mod evident lipsite de un temei rezonabil (Jankovic, citată anterior; Kuna, citată anterior, și M. și S. c. României, decizia din 6 decembrie 2011, nr._ /11 și_/11).
Analizând dreptul la menținerea pensiei speciale (ocupaționale) recalculate pe temeiul Legii nr. 119/2010, CEDO consideră că reducerea pensiilor, deși substanțială, constituia o modalitate de a integra aceste pensii în regimul general al pensiilor, prevăzut de Legea nr. 19/2000, pentru a echilibra bugetul și a corecta diferențele existente între sistemele de pensie. Ca și Curtea Constituțională, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că aceste motive nu pot fi considerate drept nerezonabile sau disproporționate.
Curtea de Apel, reține, în acord cu jurisprudența CEDO că reforma sistemului de pensii nu a avut un efect retroactiv și nu a adus atingere drepturilor la prestații sociale.
Curtea notează că începând cu decizia nr. 871 din 25 iunie 2010 și decizia nr. 1237 din 6 octombrie 2010, Curtea Constituțională a constatat că pensiile de serviciu se bucură de un regim juridic diferit în raport cu pensiile acordate în sistemul public de pensii. Astfel, spre deosebire de acestea din urmă, pensiile de serviciu sunt compuse din două elemente, indiferent de modul de calcul specific stabilit de prevederile legilor speciale, și anume: pensia contributivă și un supliment din partea statului care, prin adunarea cu pensia contributivă, să reflecte cuantumul pensiei de serviciu stabilit în legea specială. Și prin decizia nr. 108 din 05.03.2013 a Curții Constituționale se reține că a cordarea acestui supliment, neavând ca temei contribuția la sistemul de asigurări sociale, "ține de politica statului în domeniul asigurărilor sociale și nu se subsumează dreptului constituțional la pensie, ca element constitutiv al acestuia".
Ca atare, prin revizuirea pensiei contestatorului nu i s-a adus în nici un fel atingere dreptului constituțional la pensie.
În cadrul acestei examinări concrete, prima instanță a aplicat principiile de drept care se desprind din decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 29/12.12.2011, obligatorie potrivit art. 3307 alin. 4 Cod procedură civilă.
Așa cum este unanim acceptat în doctrină și jurisprudență, puterea de lucru judecat ce însoțește actele jurisdicționale, deci și deciziile Înaltei Curți de Casație și Justiție, se atașează nu numai dispozitivului, ci și considerentelor pe care se sprijină acesta.
Prin decizia nr. 29/12.12.2011 s-a remarcat că, deși instanțele au reținut corect - din perspectiva jurisprudenței CEDO - că pensiile de serviciu, stabilite în temeiul actelor normative speciale în baza cărora cei vizați le încasau, reprezintă un "interes patrimonial" ce intră în sfera de protecție a art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, atât sub aspectul părții contributive (partea achitată de la bugetul asigurărilor sociale de stat), cât și sub aspectul părții necontributive (care se suporta de la bugetul de stat), precum și că ingerința statului prin adoptarea și aplicarea dispozițiilor Legii 119/2010 (prin care titularii de pensii speciale au devenit titulari de pensii de asigurări sociale de stat, cu consecința diminuării cuantumului pensiei până la limita corespunzătoare unui beneficiu contributiv, statul suprimând achitarea părții necontributive) este legală (întrucât este reglementată printr-un act normativ) și urmărește un "scop legitim", de utilitate publică, în deplină concordanță cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (constând în necesitatea reformării sistemului de pensii, reechilibrarea sa, eliminarea inechităților existente în sistem și, nu în ultimul rând, situația de criză economică și financiară cu care se confruntă statul, deci atât bugetul de stat, cât și cel de asigurări sociale), practica neunitară ce a condus la inițierea recursului în interesul legii a fost generată, pe de o parte, de faptul că instanțele nu au aplicat testul justului echilibru în raport de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze în analiza cerinței privind existența "raportului rezonabil de proporționalitate", iar pe de altă parte, nici "ingerința" nu a fost analizată în toate cazurile din perspectiva "dreptului la respectarea bunurilor" (regula generală și, totodată, prima normă din art. 1 din Protocolul nr. 1), ci precum o încălcare de tipul "privării de proprietate" (cea de-a doua normă din același text).
Ca atare, concluzia că „ingerința” trebuie analizată numai din perspectiva „dreptului la respectarea bunurilor”, și nu ca o încălcare de tipul „privării de proprietate”, este statuată, cu valoare de principiu în cuprinsul deciziei nr. 29/2011 a ÎCCJ. Prin această decizie s-a menționat expres că în analiza raportului de proporționalitate instanțele trebuie să urmărească raționamentul Curții Europene a Drepturilor Omului în plângerile vizând încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție și în care Curtea însăși a analizat tipuri de "ingerințe" în dreptul la respectarea bunurilor prin măsuri legislative adoptate de stat în prestațiile de asigurări sociale, iar nu să se recurgă la specia proximă (încălcări ale art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional, de tipul privării de proprietate).
De asemenea, tot din decizia ÎCCJ se desprinde ideea că nu procentul de diminuare a drepturilor de pensie este esențial în analiza raportului de proporționalitate, ci, așa cum procedează și instanța europeană în jurisprudența sa, situația particulară a Reclamantei din fiecare cauză, reținându-se că raportul de proporționalitate este compromis dacă acel reclamant suportă o sarcină individuală excesivă, exorbitantă, care excede marjei de apreciere a statului în reglementarea aspectelor legate de politica sa socială (marjă care, în acest domeniu, este una extensivă); asemenea concluzii sunt stabilite, de exemplu, când reclamantul este lipsit total de respectivul beneficiu social ori când acestuia i-au fost suprimate integral mijloacele de subzistență, depășindu-se un anumit ,,prag de dificultate”.
În același timp, fără a fi limitative, în ansamblul circumstanțelor obiective de analiză, ÎCCJ a reținut că ar putea fi avute în vedere criterii precum indemnizația socială pentru pensionari (prevăzută de art. 7 din Legea nr. 118/2010, care nu poate fi mai mică de 350 lei) ori pensia medie lunară, după cum vor trebui identificate circumstanțele particulare ale cauzei.
În acest context prima instanță a constatat că, în prezenta cauză, recurentul nu a fost lipsită total de pensie și nici nu i-au fost suprimate integral mijloacele de subzistență, iar revizuirea pensiei speciale de la 5596 lei brut la 2842 lei brut nu a impus recurentului o sarcină excesivă, exorbitantă, lipsită de orice temei și care să depășească marja largă de apreciere pe care însăși Curtea Europeană, conform jurisprudenței sale, o lasă statelor în stabilirea propriilor politici în această materie.
În plus, recurentul nici nu a invocat în contestația sa vreo circumstanță cu adevărat excepțională, așa cum corect a reținut și judecătorul fondului care să conducă la concluzia încălcării art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție, fiind de observat și împrejurarea că, în jurisprudența sa, instanța europeană a subliniat, în mod constant, că statele părți la Convenție dispun de o marjă de apreciere destul de largă atunci când este vorba de reglementarea politicii lor sociale. Întrucât adoptarea legilor în vederea stabilirii echilibrului între cheltuielile și veniturile statului implică, de regulă, o examinare a aspectelor politice, economice și sociale, Curtea a considerat că autoritățile naționale sunt, în principiu, cel mai bine plasate pentru a alege mijloacele cele mai potrivite pentru a atinge acest obiectiv, iar Curtea respectă alegerea lor, cu excepția cazului în care acestea se dovedesc, în mod evident, lipsite de un temei rezonabil [M. și S. împotriva României, (dec.), nr. 44.232/11 și 44.605/11, 6 decembrie 2011].
Un argument suplimentar în sprijinul neîncălcării art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție îl constituie chiar Decizia Curții Europene a Drepturilor Omului din 7 februarie 2012, pronunțată în cauzele conexate nr. 45.312/11, nr. 45.581/11, nr. 45.583/11, 45.587/11 și nr. 45.588/11 - A. M. F., Judita V. T., E. T., M. M. și L. G. împotriva României, prin care s-a constatat că măsura de transformare a pensiilor de serviciu ale personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești în pensii contributive, în temeiul Legii nr. 119/2010, este conformă prevederilor art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, coroborat cu art. 14 din aceeași convenție, nefiind relevant procentul de scădere a cuantumului pensiilor speciale.
Prin decizia menționată, CEDO a statuat că măsura de reducere a pensiilor de serviciu este prevăzută de lege (paragr. 18 și 42) și constituie o modalitate de a echilibra bugetul și de a corecta diferențele existente între sistemele de pensie, iar aceste motive nu pot fi considerate drept nerezonabile sau disproporționate (paragr. 44). Curtea a concluzionat că măsurile criticate de reclamante - personal auxiliar din justiție (respectiv reducerea pensiilor ca urmare a aplicării Legii 119/2010) - nu le-a făcut să suporte o sarcină disproporționată și excesivă, incompatibilă cu dreptul la respectarea bunurilor și nu au fost discriminate în mod nejustificat, în comparație cu alți pensionari (par. 48).
Mai mult, așa cum a reținut și prima instanță, prin decizia din 15.05.2012, cu privire la Cererea nr. 63.627/11 introdusă de C. A. și alții împotriva României, prin care, invocând art. 1 din Protocolul nr. 1 și art. 14 din Convenție, reclamanții (foști militari) au susținut că reforma sistemului de pensii a adus atingere dreptului lor de proprietate, lipsindu-i de pensia stabilită la data pensionării, în timp ce alte grupuri sociale, cum ar fi foștii magistrați, continuă să beneficieze de un mod mai avantajos de calcul al pensiilor, CEDO a declarat-o inadmisibilă, reținând că, deși art. 1 din Protocolul nr. 1 garantează plata prestațiilor sociale pentru persoanele care au achitat contribuții unei case de asigurări, acest lucru nu poate fi interpretat ca dând dreptul la acordarea unei pensii într-un cuantum determinat [a se vedea, în special, Skorkiewicz împotriva Poloniei (dec.), nr. 39.860/98, 1 iunie 1999, Jankovic împotriva Croației (dec.), nr. 43.440/98, CEDO 2000-X, Kuna împotriva Germaniei, (dec.), nr. 52.449/99, CEDO-2001, Blanco Callejas împotriva Spaniei (dec.), nr. 64.100/00, 18 iunie 2002, și Maggio și alții împotriva Italiei, nr. 46.286/09, 52.851/08, 53.727/08, 54.486/08 și 56.001/08, pct. 55, 31 mai 2011] – par. 13, că reforma sistemului de pensii nu a avut un efect retroactiv, iar reclamanții nu au pierdut pensia care le era datorată în temeiul contribuțiilor la buget …, ci doar o parte din pensie, care era susținută integral de la bugetul de stat și care reprezenta un avantaj de care reclamanții beneficiaseră anterior datorită naturii profesiei lor [a se vedea, mutatis mutandis, F. și alții împotriva României, (dec.), nr. 45.312/11, 7 februarie 2012)] – par. 17, precum și că faptul că alte categorii sociale se bucură în continuare de un mod de calcul mai favorabil al pensiilor ține, de asemenea, de marja de apreciere a statului – par. 19, concluzionând că măsurile criticate de reclamanți nu au fost de natură să îi facă pe aceștia să suporte o sarcină disproporționată și excesivă, incompatibilă cu dreptul de proprietate, și reclamanții nu au fost în mod nejustificat discriminați în raport cu alți pensionari – par. 20.
Raportat tuturor celor expuse, Curtea de Apel constată că nu pot fi reținute criticile recurentului sub aspectul încălcării art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție.
În ceea ce privește principiul fundamental al „drepturilor câștigate”, se reține că un atare principiu fundamental nu este consacrat de Constituția României și nici de jurisprudența CEDO ori de jurisprudența Curții Europene de Justiție, ci este recunoscut doar în sensul menționat și de Curtea Constituțională în deciziile nr. 871/2010 și nr. 1237/2010, în care a argumentat că, având în vedere condiționarea posibilității statului de a acorda pensiile speciale de elemente variabile, așa cum sunt resursele financiare de care dispune, faptul că acestor prestații ale statului nu li se opune contribuția asiguratului la fondul din care se acordă aceste drepturi, precum și caracterul succesiv al acestor prestații, dobândirea dreptului la pensie specială nu poate fi considerată ca instituind o obligație ad aeternum a statului de a acorda acest drept, singurul drept câștigat reprezentând doar prestațiile deja realizate până la . noii reglementări și asupra cărora legiuitorul nu ar putea interveni decât prin încălcarea dispozițiilor art. 15 alin. (2) din Constituție.
În ceea ce privește încălcarea/neîncălcarea unor articole din Constituția Românei, se reține că, în principiu, constatarea încălcării prevederilor constituționale se face de către Curtea Constituțională, în cadrul controlului de constituționalitate exercitat înainte de promulgarea legilor, iar, ulterior acestui moment, prin soluționarea excepțiilor de neconstituționalitate privind legile și ordonanțele, ridicate în fața instanțelor judecătorești, excepții pe care recurentul nu le-a ridicat nici în fața primei instanțe, nici în fața instanței de recurs.
În ceea ce privește principiul neretroactivității legii pe care l-ar fi încălcat prima instanță prin hotărârea pronunțată, conform susținerilor recurentei, se constată că, potrivit art. 15 alin. 2 din Constituția României, legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile.
De altfel, neretroactivitatea OG 59/2011 în raport cu legile prin care aceste pensii speciale au fost stabilite inițial (conform statutelor profesionale ale categoriilor de persoane vizate) a fost deja constatată prin deciziile Curții Constituționale, unica autoritate de jurisdicție constituțională în România, potrivit art. 1 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, republicată.
Relevantă în acest sens este Decizia Curții Constituționale nr. 108/2013.
De asemenea, prin deciziile nr. 88/2007 și nr.1314/2010 ale Curții Constituționale s-a reținut că ,,Schimbarea condițiilor de exercitare a dreptului la pensie nu poate avea nici ea semnificația încălcării principiului constituțional al neretroactivității legii, atâta vreme cât, potrivit prevederilor art. 47 alin. (2) din Constituție, condițiile de exercitare a dreptului la pensie, a celorlalte drepturi de asigurări sociale și a altor forme de asistență socială sunt stabilite de lege. Astfel, legiuitorul este în drept să stabilească și să modifice, ori de câte ori apare această necesitate, condițiile și criteriile de acordare a pensiilor, modul de calcul și cuantumul acestora, cu respectarea condiției ca aceste noi reglementări să fie aplicate de la ., pentru viitor.”
De asemenea, analizând conformitatea prevederilor de lege criticate cu dispozițiile art. 53 din Constituție, raportate la dreptul la pensie și dreptul la un nivel de trai decent (art. 47), Curtea Constituțională a constatat că aceste dispoziții constituționale sunt lipsite de relevanță, întrucât dreptul la pensie vizează pensia obținută în sistemul general de pensionare, neexistând un drept constituțional la pensie specială, deci la suplimentul financiar acordat de stat.
Or, deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii, inclusiv pentru instanțele de judecată, care, în mod evident, nu cenzurează hotărârile și jurisprudența Curții Constituționale.
Având în vedere caracterul obligatoriu al deciziilor Curții Constituționale, precum și al considerentelor acestora, în limitele controlului de constituționalitate, Înalta Curte a reținut prin decizia nr. 29/2011 că instanțele judecătorești nu erau în drept să facă aprecieri asupra unor critici de neconstituționalitate, sub aspectul respectării principiului neretroactivității legii și că instanțele de drept comun ar fi fost îndrituite la o evaluare separată a chestiunii retroactivității legii numai în cazul în care această analiză se impunea în mod distinct, din perspectiva Convenției europene a drepturilor omului, altfel decât în contextul "ingerinței" în analiza de convenționalitate în baza art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Însă, tot ÎCCJ a reținut că în jurisprudența Curții Europene o problemă de retroactivitate a legii este atașată, de regulă, unei plângeri ținând de dreptul la un proces echitabil în temeiul art. 6 alin. (1) din Convenție (ca de exemplu în Cauza Maggio ș.a. împotriva Italiei din 31 mai 2011), premisă care, în contestațiile formulate împotriva deciziilor de recalculare a pensiilor speciale în baza Legii nr. 119/2010, nu era îndeplinită, întrucât în cursul judecării acestor plângeri nu a intervenit intempestiv un alt act normativ care să afecteze în mod decisiv soarta procesului; pe de altă parte, neretroactivitatea Legii nr. 119/2010 în raport cu legile prin care aceste pensii speciale au fost stabilite inițial (conform statutelor profesionale ale categoriilor de persoane vizate) a fost deja constatată prin deciziile Curții Constituționale anterior menționate, instanța constituțională fiind unica autoritate de jurisdicție constituțională în România, potrivit art. 1 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, republicată.
Pentru toate considerentele expuse, Curtea de Apel constată că nu sunt incidente motivele de recurs invocate, astfel încât, în temeiul prevederilor art. 312 alin. 1 Cod proc.civ., va respinge recursul declarat de reclamant și va menține sentința atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În temeiul art. 29 din Legea 47/1992, sesizează Curtea Constituțională cu privire la excepția de neconstituționalitate a OG nr. 59/2011 și a Legii 119/2010 raportat la dispozițiile art. 15 alin. 2, art. 16 alin. 1, art. 44, art.47 alin. 2 și art. 53 și art. 65 alin. 2, art. 73 alin. 3 lit. c din Constituție.
Respinge recursul promovat de către reclamantul D. T. contra sentinței civile nr. 2847/7 11 2012 a Tribunalului Iași, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică ,azi, 24 .04.2013.
Președinte, D. P. | Judecător, S. P. | Judecător, A. C. S. |
Grefier, E. G. |
Red./Tehnored,/P.D. /2 ex./30.05.2013 Tribunal Iași – M. M.
| ← Asigurări sociale. Decizia nr. 545/2013. Curtea de Apel IAŞI | Asigurări sociale. Decizia nr. 543/2013. Curtea de Apel IAŞI → |
|---|
