Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 76/2014. Curtea de Apel ORADEA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 76/2014 pronunțată de Curtea de Apel ORADEA la data de 15-01-2014 în dosarul nr. 5701/111/2010*
ROMÂNIA |
CURTEA DE APEL ORADEA |
Secția I civilă |
Număr operator de date cu caracter personal 3159 |
Dosar nr._ |
DECIZIA CIVILĂ NR. 76/2014
Ședința publică din data de 15 ianuarie 2014
Președinte: | F. T. | - judecător |
V. P. | - judecător | |
D. M. | - judecător | |
A. L. | - grefier |
Pe rol fiind soluționarea contestației în anulare formulată de contestatorul P. V. I. - cu în Oradea, . județul Bihor, în contradictoriu cu intimata . A ENERGIEI ELECTRICE TRANSILVANIA NORD SUCURSALA ORADEA - cu sediul în Oradea, ., județul Bihor, împotriva deciziei civile nr. 2366/2013 –R din 15 aprilie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Oradea în dosar nr._, având ca obiect: contestație decizie de concediere.
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi se prezintă contestatorul P. V. I., reprezentantul acestuia, B. P. din Baroul Bihor, în baza împuternicirii avocațiale eliberată de Uniunea Națională a Barourilor din România – Cabinet avocat, la 5 iunie 2013 și reprezentantul părții intimate, avocat C. O. din Baroul Bihor, în baza împuternicirii avocațiale eliberată de Uniunea Națională a Barourilor din România – Cabinet avocat la 20.11.2013.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței faptul că procedura de citare este legal îndeplinită, prezenta contestație în anulare este scutită de la plata taxei judiciare de timbru și al timbrului judiciar, având în vedere natura cauzei dedusă judecății, precum și faptul că la dosar a fost înregistrată prin serviciul registratură la data de 19 decembrie 2013 un înscris intitulat „Cerere” formulată de contestator, iar la 10 ianuarie 2014 contestatorul a depus la dosar completare la cerere, după care:
Instanța, în baza art. 1591 alin. 4 Cod procedură civilă, procedând la verificarea competenței sale, constată că este competentă general, material și teritorial să judece litigiul de față, în temeiul art. 299 alin. 1 Cod procedură civilă și pune în discuția părților cererile formulate de contestator în scris, aflate la dosarul cauzei, privind obligarea intimatei să depună la dosar mandatul acordat de F. . Nord”SA, și, respectiv mandatul special sau Delegarea de competență acordate de Consiliul de Administrație, în cazul în care acestea au fost acordate.
Reprezentantul intimatei solicită respingerea cererilor, arătând că aceste aspecte au fost discutate în faza de recurs.
Instanța, deliberând, raportat la obiectul cauzei, respinge cererile formulate de contestator privind depunerea actelor solicitate.
Întrebați fiind, reprezentanții părților arată că nu mai au alte cereri de formulat sau probe de administrat, sens în care solicită cuvântul asupra contestației în anulare de față.
Nefiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată că dosarul este în stare de judecată și acordă cuvântul asupra prezentei contestații în anulare.
Reprezentantul contestatorului solicită admiterea contestației în anulare astfel cum a fost aceasta formulată, fără cheltuieli de judecată. Arată că instanța de recurs nu a analizat în mod corect decizia atacată. Susține că, contestatorului i s-au reținut mai multe abateri disciplinare, printre care și lipsa acestuia de la locul de muncă, în condițiile în care acesta lucra pe teren, conform fișei postului. Arată totodată că Sucursala Oradea nu are calitatea de angajator, directorul acesteia neavând nici o împuternicire sau delegare pentru a dispune încetarea unui contract de muncă și, implicit nu putea nicidecum să cerceteze abaterea disciplinară și să aplice măsuri împotriva contestatorului.
Arată totodată că nu s-a respectat nici termenul general de convocare, de 5 zile, împrejurare ce atrage nulitatea absolută. Totodată, contestatorului nu i s-a dat posibilitatea să-și facă apărarea, nefiind convocat pentru abaterea disciplinară.
Reprezentantul intimatei solicită respingerea contestației în anulare, deoarece aceasta nu întrunește condițiile prevăzute de lege, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA DE APEL,
DELIBERÂND
Asupra contestației în anulare de față de față, reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 231/LM din 7 martie 2012, Tribunalul Bihor a respins contestația formulată de contestatorul P. V. în contradictoriu cu pârâta . a Energiei Electrice Transilvania de Nord -Sucursala Oradea SA cu sediul în Oradea, fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că, din fișa postului rezultă că contestatorul ocupă postul de maistru principal la unitatea intimată, fiind subordonat șefului de centru și are în subordine formația măsură și gestiune formată din 8 persoane-filele 22-25, 104, iar la data de 19.05.2010, acesta a dat o declarație olografă prin care a recunoscut că în aceeași zi, în intervalul 12-12,45 s-a deplasat la Facultatea de Energetică, în interes personal fără să informeze conducerea-fila 12.
Prin cererea formulată la data de 25.05.2010 și înregistrată la 31.05.2010, conducerea SDEE Oradea a fost sesizată cu 4 abateri disciplinare comise de către salariatul P. V. I. în perioada 28.04-19.05.2010, constând în părăsirea serviciului în timpul programului de lucru-fila 28.
Prin decizia nr.83/31.05.2010 s-a constituit comisia de cercetare disciplinară prealabilă a contestatorului P. V. I., urmând ca cercetarea disciplinară să se efectueze la data de 02.06.2010 orele 12- fila 27.
Prin convocatorul emis la data de 31.05.2010 și semnat de către salariat în aceeași zi, acesta era încunoștințat că urmează să fie cercetat disciplinar la data de 02.06.2010 ora 12, pentru nerespectarea programului de lucru, prin părăsirea locului de muncă, în mod repetat fără să fie învoit.
Cu ocazia cercetării disciplinare prealabile, contestatorul P. V. I. a menționat că nu a plecat din timpul programului de lucru, ci a plecat în pauza de masă-fila 11.
Din cuprinsul procesului verbal de cercetare disciplinară din data de 03.06.2010 rezultă că cercetarea disciplinară prealabilă s-a desfășurat pe parcursul a două zile, salariatului acordându-i-se în plus o zi pentru a-și putea pregăti apărarea-filele 13-18.
În baza procesului verbal de cercetare disciplinară, prin decizia nr.93/24.06.2010 s-a dispus desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă al contestatorului începând cu data de 13.07.2010, ca urmare a faptului că acesta s-a aflat în concediu fără plată-filele 29-30.
Prin cererea nr.4881/17.06.2010 unitatea a aprobat contestatorului concediu fără plată pentru studii în intervalul 23.06-12.07.2010-fila 68.
Instanța de fond a reținut art.61 alin.1 Codu muncii, ce prevede printre altele că, angajatorul poate dispune concedierea pentru motive care țin de persoana salariatului în cazul în care salariatul a săvârșit o abatere gravă sau abateri repetate de la regulile de disciplină a muncii ori de la cele stabilite prin contractul individual de muncă, contractul colectiv de munca aplicabil sau regulamentul intern, ca sancțiune disciplinară, art.62 alin1/1 Codul muncii prevede că, în cazul in care concedierea intervine pentru motivul prevăzut la art. 61 lit. a), angajatorul poate emite decizia de concediere numai cu respectarea dispozițiilor art. 263-268, iar alin.2 prevede că, decizia se emite în scris și sub sancțiunea nulității absolute, trebuie să fie motivata în fapt și în drept și să cuprindă precizări cu privire la termenul în care poate fi contestată și la instanța judecătorească la care se contestă.
În caz de conflict de munca angajatorul nu poate invoca in fata instanței alte motive de fapt sau de drept decât cele precizate in decizia de concediere.
Dispozițiile art. 78 prevăd că, în cazul în care concedierea a fost efectuată în mod netemeinic sau nelegal, instanța va dispune anularea ei și va obliga angajatorul la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul, iar alin.2 stipulează că, la solicitarea salariatului instanța care a dispus anularea concedierii va repune părțile în situația anterioara emiterii actului de concediere.
De asemenea, art.266 Codul muncii prevede că, angajatorul stabilește sancțiunea disciplinară aplicabila în raport cu gravitatea abaterii disciplinare săvârșite de salariat, avându-se in vedere următoarele:
a) împrejurările in care fapta a fost săvârșită;
b) gradul de vinovăție a salariatului;
c) consecințele abaterii disciplinare;
d) comportarea generală in serviciu a salariatului;
e) eventualele sancțiuni disciplinare suferite anterior de către acesta.
În vederea desfășurării cercetării disciplinare prealabile, salariatul va fi convocat în scris de persoana împuternicită de către angajator să realizeze cercetarea, precizându-se obiectul, data, ora si locul întrevederii.
În final, art.268 alin.2 lit.a prevede printre altele că, sub sancțiunea nulității absolute, în decizie se cuprind in mod obligatoriu descrierea faptei care constituie abatere disciplinară.
Art.6.2 alin.1 lit.b și r din regulamentul intern prevede că constituie abatere disciplinară părăsirea locului de muncă, fără a fi învoit, înainte de sfârșitul programului de lucru aprobat, precum și nerespectarea programului de lucru.
S-a constatat de către prima instanță că, din starea de fapt reținută mai sus, rezultă că contestatorul se face vinovat de abaterile disciplinare reținute în sarcina sa prin decizia nr.93/24.06.2010 care a fost întocmită cu respectarea condițiilor de formă și de fond prevăzute de lege, iar sancțiunea disciplinară aplicată a fost individualizată în mod corect.
Deși abaterile disciplinare au fost comise în perioada 28.04-19.05.2010, șeful ierarhic inferior O. I. ( față de director ) după ce a constatat la data de 25.05.2010 comiterea acestora a informat la data de 31.05.2010 pe director despre aceste acte de indisciplină, persoană care este singura în măsură să aprecieze dacă se impune sau nu cercetarea disciplinară a salariatului ( a se vedea organigrama de la fila 104).
D. urmare, la data de 31.05.2010 directorul a decis declanșarea procedurii disciplinare împotriva salariatului care a fost cercetat disciplinar în zilele de 02-03.06.2010, iar decizia de concediere a fost emisă la data de 24.06.2010 în interiorul termenului de 30 de zile prev. de art.268 c.muncii care pornește de la data luării la cunoștință a faptei de către angajator, respectiv data de 25.05.2010.
Altfel zis, angajatorul a fost sesizat la data de 25.05.2010 privind abaterile disciplinare comise de către contestatorul, dată de la care pornește termenul de 30 de zile prev. de art.268 c.muncii și nu de la data numirii comisiei de disciplină, respectiv 31.05.2010 ori data comiterii faptelor antisociale când conducerea nu avea cunoștință certă despre actele de indisciplină comise de angajat.
Totodată, s-a reținut că aceste fapte au fost constatate în interiorul termenului de 6 luni de la data comiterii acestora, motiv pentru care, s-a apreciat că nu sunt incidente dispozițiile privind prescripția extinctivă specială.
Într-o altă ordine de idei, s-a apreciat că termenul de 30 de zile nu poate fi calculat de la data săvârșiri abaterilor disciplinare, atâta timp cât nu s-au efectuat anumite verificări minime pentru a se constata dacă într-adevăr se impune declanșarea sau nu a cercetării disciplinare prealabile.
Mai mult, s-a reținut că, contestatorul a declarat că în cele 4 zile s-a aflat pe teren în zona universității, afirmație care presupune o examinare a stării ce fapt, precum și o verificare a faptului dacă acesta a avut sau nu învoirea șefului ierarhic superior, aspecte care au fost constatate ca fiind neîndeplinite la data de 25.05.2010, dată la care șeful de centru a sesizat conducerea pentru luarea măsurilor care se impun.
O cercetare disciplinară prealabilă efectuată fără minime cercetări ar putea atrage răspunderea juridică a inițiatorului, în situația în care se dovedește că nu sunt întrunite condițiile răspunderii disciplinare a salariatului, procedură care este de preferat să fie evitată.
Nu are relevanță faptul că decizia a fost emisă în perioada în care contestatorul s-a aflat în concediu fără plată, întrucât s-a prevăzut că aceasta urmează să producă efecte de la data încetării concediului acordat, respectiv 13.07.2010, evitându-se în acest mod emiterea deciziei cu depășirea termenului menționat anterior.
Instanța de fond a reținut că chiar dacă convocatorul a fost emis cu mai puțin de 5 zile de data stabilită pentru efectuarea cercetării disciplinare prealabile, s-a constatat că la momentul efectuării cercetării disciplinare contestatorul nu a acuzat că i s-ar încălca dreptul la apărare și avea în mod evident cunoștință despre abaterile disciplinare sau neregulile care i se impută, aspect care rezultă atât din răspunsurile date de către contestator cât și din cuprinsul procesul verbal de cercetare disciplinară prealabilă și a deciziei de concediere în care se regăsesc motivele pentru care nu au fost avute în vedere apărările formulate.
În plus, s-a opinat că, comisia de cercetare disciplinară a hotărât la cererea salariatului acordarea unui termen de o zi pentru ca acesta să își pregătească apărarea, măsură care a fost acceptată de către contestator și drept urmare acesta nu a suferit nicio vătămare din cauza nerespectării termenului menționat mai sus.
Chiar pe parcursul procesului civil, contestatorul nu a invocat până la un moment dat, faptul că procedura cercetării disciplinare prealabile ar fi fost viciată.
Pe fond, s-a constatat că salariatul nu a respectat în mod constant și nejustificat programul de lucru tocmai pentru a putea frecventa cursurile Facultății de Energetică din Oradea, care se desfășurau în mare parte la aceleași intervale orare ca și programul de lucru în cadrul societății pârâte.
Mai mult, acesta a negat cu toată fermitatea abaterile disciplinare care i se imputau și a manifestat cu ocazia cercetării disciplinare prealabile o atitudine sfidătoare față de organele de cercetare disciplinară.
Această atitudine a continuat pe parcursul procesului civil, când prin răspunsul la interogatoriu contestatorul a afirmat că nu a lipsit din timpul programului de lucru pentru frecventarea cursurilor Facultății de Energetică Oradea-filele 63-64.
Instanța de fond a reținut că, martorul O. I.-filele 65-67, a declarat că după numirea sa la conducerea centrului a fost atenționat de către colegii de muncă că contestatorul lipsește nejustificat în timpul programului de muncă, situație care l-a determinat să îl urmărească și să constate că era dus cu mașina de către fiul său la Universitatea Oradea. Același martor a mai arătat că pentru primele 3 abateri disciplinare nu s-a făcut o sesizare individuală la conducere, ci doar cu ocazia ultimei abateri disciplinare când acesta s-a convins că salariatul lipsește de la serviciu în interes personal.
Din planșele foto rezultă că în intervalul 12-14 contestatorul s-a aflat la Universitatea Oradea-filele 79-92, aspect care se coroborează cu răspunsul Facultății de Energetică Oradea care a precizat că pentru anul universitar 2009-2010, contestatorul s-a prezentat la toate examenele care au avut loc atât dimineața cât și după-masă, -filele 130-132. Totodată, facultatea a mai arătat că participarea la cursuri și la seminarii este obligatorie, în caz contrar studenții nesatisfăcând condițiile de acces la examen și în consecință nepromovarea examenului.
Chiar dacă s-ar accepta ipotetic că pentru rezolvare problemelor personale contestatorul ar fi lipsit de la locul de muncă numai în timpul pauzei de masă care se acordă strict pentru alimentație atunci acesta era nevoit să servească masa tot în timpul programului de muncă care astfel era prelungit nejustificat pentru satisfacerea strictă a intereselor sale personale.
Totodată, s-a mai reținut că, argumentele de echitate nu par să mai subziste în condițiile în care acesta a promovat toate examenele organizate de Facultatea de Energetică Oradea în perioada 2006-2010 forma zi, ceea însemnă că studentul a participat la aproape toate seminarile și cursurile universitare, fără a mai lua în calcul intervalul de timp necesar deplasării de la locul de muncă la facultate și ,,problemele studențești,, care ar putea fi rezolvate în cele 45 de minute cât afirmă salariatul că ar fi fost pauza de masă.
Oricum, s-a apreciat de către prima instanță că, în lipsa stipulării în regulamentul intern a unui program de masă, se aplică prevederile contractului colectiv de muncă la nivel național pe anii 2007-2010, care prevede că repausul pentru luarea mesei, nu poate fi mai mic de 15 minute, durată minimă care se include în programul de lucru, ceea ce înseamnă că în absența prelungirii programului de muncă de la 7,30 la 15,30, pauza de masă este de 15 minute.
Faptul că pe fișa colectivă de prezență apare că acesta a fost pontat integral nu are relevanță, atâta timp cât probatoriul confirmă absențele nejustificate ale salariatului de la locul de muncă, iar aceste înscrisuri pot să fie modificate la un moment dat, cu atât mai mult cu cât în prezenta cauză se pune problema răspunderii disciplinare a salariatului și nu răspunderea patrimonială a acestuia ca urmare a efectuării unei plăți necuvenite, forme de răspundere juridică care pot coexista sau pot fi antrenate separat.
S-a concluzionat de către instanța de fond că, contestatorul a ignorat ordinele de serviciu părăsind în mod repetat și nejustificat locul de muncă pentru a putea participa la cursurile universitare desfășurate de către Facultatea de Energetică Oradea, lăsând nesupravegheat personalul din subordine care putea fi expus unui pericol potențial privind securitatea acestora și a clienților abonați la societatea intimată, iar atribuțiile de muncă încălcate sunt incompatibile cu menținerea sau continuarea raporturilor de muncă.
Văzând considerentele de mai sus, prima instanță a respins contestația formulată și nu va acordat intimatei cheltuieli de judecată, care nu au fost dovedite ca atare.
Împotriva acestei decizii, a declarat recurs, recurentul P. V. I., solicitând admiterea recursului și în principal, casarea sentinței atacate, ca fiind netemeinică și nelegală, și trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, casarea sentinței atacate, ca fiind netemeinică și nelegală, admiterea contestației formulate, plata cheltuielilor de judecată.
Prin decizia civilă nr. 2366/2013 –R din 15 aprilie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Oradea s-a respins ca nefondat recursul declarat de recurentul reclamant P. V. I., în contradictoriu cu intimata pârâtă . A ENERGIEI ELECTRICE TRANSILVANIA NORD SUCURSALA ORADEA, împotriva sentinței civile nr. 231/LM din 7 martie 2012, pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care a menține în totul.
Fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța astfel, instanța de recurs a avut în vedere următoarele considerente:
Excepțiile privind lipsa capacității procesuale pasive și respectiv privind lipsa calității procesuale pasive sunt nefondate, astfel, din perspectiva prevederilor art.41 alin.2 din Codul de procedură civilă, intimata . Transilvania Nord SA –Sucursale de Distribuție a Energiei Electrice Oradea poate sta în judecată ca pârâtă dat fiind că are organe proprii de conducere.
În același context, este de subliniat că intimata este emitenta deciziei de sancționare contestată, prin urmare, este evidentă din această perspectivă calitatea procesuală pasivă a acesteia.
De asemenea, în temeiul delegărilor de competențe date directorului sucursalei, acesta are atribuții cu privire la angajarea personalului de execuție, aplicarea sancțiunilor disciplinare, suspendarea și încetarea contractului individual de muncă, delegări de competență acordate în conformitate cu prevederile art.25 alin.2 din Statutul . și Furnizare a Energiei Electrice „Electrica Transilvania Nord”SA aprobat prin HG nr.1342/2001, modificată prin HG nr.675/2007, prin urmare apare ca fiind nefondată și excepția privind lipsa calității de reprezentant legal al directorului sucursalei, acesta, în temeiul art.25 alin.1 din Statutul mai sus menționat, având atribuții de conducere operativă, de reprezentare a sucursalei, având astfel cum s-a relevat mai sus, inclusiv competența privind angajarea și respectiv concedierea salariaților din cadrul sucursalei, fiind numit prin Decizia . NORD”SA nr.592/30.08.2007.
Referitor la susținerile referitoare la cercetarea disciplinară, trebuie a se preciza că în ședința publică din 3.06.2011 (fila 46 din dosarul tribunalului), termen la care a fost prezent și contestatorul, avocatul acestuia a precizat că nu contestă ancheta administrativă, ulterior formulând critici inclusiv cu privire la derularea acesteia.
În speță, cercetarea disciplinară s-a desfășurat ca urmare a referatului nr.D16/510 din 25 mai 2010, întocmit de șeful Centrului Măsură Municipal Oradea prin care s-a adus la cunoștința conducerii SDEE Oradea, nerespectarea de către recurentul contestator a programului de lucru, prin părăsirea locului de muncă, în mod repetat, fără a fi învoit.
Prin Decizia nr.83/31 mai 2010 a SDEE Oradea a fost desemnată componența Comisiei, în care a fost inclus șeful Centrului Măsură Oradea O. I., neexistând motiv de incompatibilitate, astfel cum susține fără temei recurentul. Recurentul a fost convocat pentru cercetarea prealabilă prin actul comunicat în ziua de 31 mai 2010, fiind prezent în ziua fixată ca dată a cercetării, i s-a citit conținutul referatului nr.D 16/510/25 mai 2010, declarația recurentului cu privire la fapta din data de 19 mai 2010 și i s-au cerut explicații cu privire la celelalte zile și ore menționate în referat, când i s-a imputat că a plecat din timpul programului de lucru, fără aprobarea șefului ierarhic.
În cadrul apărărilor formulate cu ocazia sus-arătată, recurentul a precizat, referitor la declarația din 19 mai 2010, în care recunoscuse că a plecat fără învoire, în interes personal, la Facultatea de energetică, în intervalul 12-12,45, - că deplasarea s-a făcut în timpul pauzei de masă, motiv pentru care, considera că nu a săvârșit nici o abatere.
Cu aceeași ocazie, recurentului i-au fost înmânate documentele solicitate, referatul nr.4303/31 mai 2010, nota de control, decizia de numire a comisiei, declarația sa din 19 mai 2010 și Nota comună, iar la cererea recurentului, care a afirmat că are nevoie de timp pentru a-și putea formula apărarea în scris, au fost reluate cercetările în ziua de 3.06.2010, dată la care acesta a depus declarație scrisă, înregistrată la secretariatul unității nr.4446/3.06.2010, în care recunoștea că în toate zilele menționate în referat a fost plecat în timpul pauzei de masă, motiv pentru care considera că nu a săvârșit nici o abatere. Este de observat că termenul acordat a fost acceptat de recurent, acesta și-a formulat apărările în cadrul timpului alocat, nefiindu-i astfel produsă nicio vătămare, pe planul dreptului la apărare.
Prin decizia nr.93/24._ s-a dispus sancționarea recurentului contestator cu desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă, reținându-se încălcarea prevederilor art.5.7 lit.b, lit.i și art.5.8 lit.b din CCM al . art.3.4 lit.b, lit.c din Regulamentul Intern al .> Susținerile recurentului în sensul că nu ar fi fost respectate cerințele prevăzute la lit.a și b din art.262 (2) din Codul muncii, nu pot fi acceptate, deoarece în cuprinsul acesteia este descrisă fapta, și anume părăsirea locului de muncă, în mod repetat, fără a fi învoit, în zilele de 28.04.2010 (în intervalul orar 12-14,1o), 5.05.2010 (în intervalul orar 12-13,3o), 12.05.2010 (în intervalul orar 12-13,3o), 19.05.2010 (în intervalul orar 12-13,25); de asemenea, a fost indicat textul din Regulamentul Intern care prevede abaterea imputată, respectiv art.6.2 alin.1 lit.b, totodată s-a făcut arătarea motivelor pentru care au fost înlăturate apărările recurentului contestator, sens în care s-a făcut trimitere la prevederile art.130 din Codul muncii și prevederile Contractului Colectiv de Muncă la Nivel Național (art.54), care stipulează că repausul pentru luarea mesei, nu poate fi mai mic de 15 minute, iar repausul pentru luarea mesei, cu o durată de 15 minute, se include în programul de lucru, context în care s-a menționat că, în fiecare dintre zilele indicate în referat, recurentul a lipsit cel puțin o oră și 25 de minute, acesta în toate zilele calendaristice în care nu și-a respectat programul de lucru fiind prezent în zona și în incinta Universității din Oradea, al cărei student era la Facultatea de Energetică.
Prin probatoriul administrat în cauză, s-a dovedit că recurentul contestator se face vinovat de săvârșirea în mod repetat a faptei prevăzute la art.6.2 alin.1 lit.b din Regulamentul Intern, respectiv părăsirea locului de muncă, fără a fi învoit, înainte de sfârșitul programului de lucru aprobat, respectiv a celei prevăzute la art.58 din Contractul Colectiv de Muncă la nivelul . care statuează că este interzis salariaților să părăsească locul de muncă înainte de sfârșitul programului de muncă aprobat.
Susținerile recurentului contestator în sensul că a lipsit în timpul pauzei de masă nu pot fi acceptate, astfel pauza de masă are un interval de 15 minute conform prevederilor art.130 din Codul muncii și art.54 din Contractul colectiv de muncă la nivel național, aplicabile în speță în lipsa stabilirii unui interval în acest sens în Regulamentul intern ori Contractul colectiv la nivel de unitate. Or, recurentul a recunoscut prin declarația dată în ziua de 19 mai 2010 că a lipsit în intervalul 12-12,45 când s-a deplasat la Facultatea de Energetică în interes personal, deplasare făcută fără aprobarea șefului de centru, pe motiv că acesta nu se găsea în birou, însă nici nu l-a sunat considerând că nu este necesar a-l informa.
În același context, este de subliniat că, față de conținutul actului nr.572 din 21.02.2012 emis de Facultatea de Energetică și Management Industrial din cadrul Universității din Oradea, este evident că absențele recurentului sub durata programului de lucru nu s-au putut include în intervalul pauzei de masă, întrucât examenele din anul universitar 2009-2010 susținute de acesta, au fost programate majoritatea la orele 9 sau 10, iar acestea evident că nu au durat 15 minute, neîncadrându-se nici măcar în cele 45 minute cât susține recurentul că ar fi intervalul pauzei de masă, având în vedere și timpul necesar deplasării. În cadrul aceluiași act, s-a făcut precizarea că la Facultatea de Inginerie Energetică și Management Industrial –programul de studii Ingineria sistemelor electroenergetice – este obligatorie participarea la seminarii, lucrări de laborator și activitățile de proiectare, recurentului fiindu-i avizată favorabil cererea pentru recunoașterea lucrărilor de laborator doar la trei din totalul disciplinelor cu caracter obligatoriu în număr de 13. Este important totodată a se adăuga că neparticiparea studenților la activitățile obligatorii specifice unei discipline, se soldează cu nesatisfacerea condițiilor de acces la examen și, în consecință, nepromovarea examenului, or potrivit actului menționat recurentul a avut acces și a susținut examenele din anul universitar 2009-2010. Nu în ultimul rând, trebuie a se preciza că adresa nr.871/9.06.2010, de care se prevalează recurentul, este anterioară celei mai sus indicate, prin aceasta din urmă Universitatea din Oradea comunicând tribunalului informațiile suplimentare rezultate ca urmare a „unei analize mai profunde a cazului”.
Împrejurarea că recurentul a fost pontat la serviciu în zilele aflate în discuție, nu schimbă datele problemei, față de materialul probator existent la dosar, ce pune în evidență absențele repetate nejustificate din timpul programului de lucru, apoi este de observat poziția inconsecventă a recurentului care în cursul cercetării prealabile a invocat că absențele sale au avut loc în timpul pauzelor de masă, pentru ca ulterior în cursul judecății să invoce împrejurarea că efectuează și muncă de teren, însă și într-o atare situație participarea la cursuri și examene la facultatea pe care o urma, oricum nu sunt de natură a da vreo justificare absențelor sale din timpul programului de lucru.
Referitor la modalitatea de individualizare a sancțiunii, este de reținut caracterul repetat al faptei însă și consecințele care s-ar fi putut produce prin absențele repetate ale recurentului ce avea atribuții de coordonare și control, neexercitarea în mod constant a acestora putând conduce la accidente de muncă, pe cale de consecință concluzia ce se desprinde este că stabilirea sancțiunii disciplinare, respectiv individualizarea acesteia, s-a făcut în funcție de criteriile indicate de art.266 din Codul muncii.
Față de considerentele ce preced, instanța, în baza dispozițiilor art.312 alin.1 din Codul de procedură civilă, a respins ca nefondat recursul, sentința recurată urmând a fi păstrată în totul, constatându-se că intimata nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare reclamantul – contestator P. V.-I., solicitând casarea hotărârii atacate în sensul rejudecării și admiterii recursului formulat de petent, cu admiterea contestației astfel cum a fost formulată și cu plata cheltuielilor de judecată.
În cuprinsul contestației sunt formulate următoarele critici:
- decizia atacată este nelegală și netemeinică, întrucât instanța de recurs a omis să cerceteze un motiv serios de casare al sentinței Tribunalului și anume nulitatea deciziei de încetare a contractului de muncă, nulitate întemeiată pe următoarele aspecte: lipsa calității de angajator a emitentului deciziei, nerespectarea termenului general de convocare de 5 zile prevăzut de art. 75 alin. 3 din CCMU, nedescrierea în detaliu a faptei ce constituie abatere disciplinară, incompatibilitatea între calitatea de șef ierarhic și cea de membru al Comisiei de cercetare disciplinară;
- se mai arată că sancțiunile nu s-au aplicat în mod gradat, conform art. 61 Codul Muncii, fapta contestatorului neavând nici o consecință gravă, acesta nemaifiind sancționat disciplinar timp de 38 de ani de muncă.
În completare la cererea depusă de contestator la dosar, se mai invocă faptul că instanța a omis să cerceteze faptul că avocatul care a reprezentat intimata nu are mandat din partea societății – mamă, pentru a se prezenta în fața justiției.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata . Transilvania Nord SA – Sucursala de Distribuție a Energiei Electrice Oradea, a solicitat respingerea contestației ca nefondată, apreciind că instanța de recurs a analizat fiecare motiv de casare invocat de contestator, în speță nefiind îndeplinite condițiile de admisibilitate ale contestației în anulare.
Examinând contestația, prin prisma motivelor invocate, Curtea reține următoarele:
Potrivit art. 318(1) din Vechiul Cod de Procedură Civilă, hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau casare.
În speță, este de observat faptul că instanța de recurs – contrar susținerilor contestatorului – a analizat pe larg motivele invocate de recurent prin cererea de recurs, inclusiv cele care vizează nulitatea deciziei de încetare a contractului de muncă al reclamantului.
În acest sens, trebuie de altfel reținut faptul că, în literatura de specialitate și jurisprudență se face constant deosebirea între motive și argumente; astfel, argumentele, oricât de larg ar fi dezvoltate, sunt întotdeauna subsumate motivului de recurs pe care se sprijină, ori, art. 318 se referă la omisiunea de a examina motivele de recurs, iar nu argumentele de fapt și de drept invocate de parte; altfel spus, instanța de recurs nu are obligația de a examina în detaliu fiecare problemă sau argument invocat de recurent, fiind suficientă examinarea problemelor esențiale ce se subsumează motivelor de recurs invocate și care au stat la baza pronunțării hotărârii.
În ceea ce privește lipsa calității de mandatar a avocatului care a reprezentat intimata, - invocată de contestator – acest aspect este lipsit de relevanță juridică, câtă vreme apărările formulate de acesta au fost oricum însușite de conducerea societății, marea majoritate a înscrisurilor depuse la dosar fiind semnate de directorul societății, respectiv consilierul juridic al societății (a se vedea întâmpinarea fila 17 dosar de fond, concluzii scrise – fila 142 dosar de fond).
De asemenea, instanța de recurs a analizat și celelalte excepții invocate de recurenți vizând lipsa calității procesuale pasive a intimatei, respectiv lipsa calității de angajator a emitentului deciziei de încetare a contractului de muncă.
Față de considerentele mai sus evocate, Curtea urmează să respingă contestația și, fără cheltuieli de judecată, nefiind solicitate de intimați.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE contestația în anulare declarată de contestatorul P. V. I. - cu în Oradea, ., în contradictoriu cu intimata . A ENERGIEI ELECTRICE TRANSILVANIA NORD SUCURSALA ORADEA - cu sediul în Oradea, ., județul Bihor, împotriva deciziei civile nr. 2366/2013 –R din 15 aprilie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, pe care o menține în întregime.
Fără cheltuieli de judecată.
I R E V O C A B I L Ă.
Pronunțată în ședința publică din data de 15 ianuarie 2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
F. T. V. P. D. M. A. L.
Judecător fond: Jud.fond:A. L.F.
Judecători recurs M. E./S. A. L./P. C.
redactat: judecător: V. P.
tehnoredactat: A. L.
2 exemplare/23 ianuarie 2014
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 254/2014.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 525/2014.... → |
|---|
