Obligaţie de a face. Decizia nr. 931/2014. Curtea de Apel ORADEA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 931/2014 pronunțată de Curtea de Apel ORADEA la data de 21-10-2014 în dosarul nr. 2485/111/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
SECȚIA I CIVILĂ
Număr operator de date cu caracter personal 3159
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 931/2014-R
Ședința publică din 21 octombrie 2014
PREȘEDINTE: P. C.– judecător
JUDECĂTOR: G. M.
JUDECĂTOR: P. A.
GREFIER: P. L.
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului civil declarat de recurentul reclamant U. D. din Oradea, .. 84, ., în contradictoriu cu intimata pârâtă C. NAȚIONALĂ A URANIULUI S.A. BUCUREȘTI – SUCURSALA BIHOR – ȘTEI, .. 9, jud. Bihor, împotriva sentinței civile nr. 471/LM din 24.09.2013 pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosar nr._, având ca obiect obligația de a face.
Se constată că dezbaterea cauzei a avut loc la data de 07 octombrie 2014, când părțile prezente au pus concluzii ce au fost consemnate în încheierea de ședință din acea zi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta și când în vederea deliberării s-a amânat pronunțarea hotărârii pentru 14 octombrie 2014, apoi pentru 21 octombrie 2014, când:
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 471/LM din 24.09.2013 pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosar nr._, s-a respins acțiunea formulată de reclamantul U. DANILĂ cu domiciliul procedural ales in localitatea Oradea, .. 84, . în contradictoriu cu pârâta C. NAȚIONALĂ A URANIULUI S.A. (CNU S.A.) cu sediul în București, .. 68, sector 1.
A fost obligat reclamantul în favoarea pârâtei la plata sumei de 577 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța în acest mod, tribunalul a reținut următoarele:
Reclamantul a prestat activitate la unitatea pârâtă Sucursala Bihor –Stei, în baza contractului individual de muncă nr._ în perioada 16.11._93 îndeplinind funcții de tehnician preparare, tehnician geolog, miner subteran, fapt ce reiese din copia carnetului de muncă aflat la dosarul cauzei, pozițiile 19-59 din carnetul de muncă.
Unitatea pârâtă a emis adeverința nr. 2864/29.09.2005 prin care atestă perioadele lucrate de reclamant precum și sporurile de la care acesta a beneficiat în aceste perioade, iar prin înscrisul de la fila 23 din dosar, emis de unitatea angajatoare, cu nr. 112 din 30.01.2012, sunt evidențiate perioadele si funcțiile in care reclamantul a prestat activitate,procentul de 100% fiind încadrate in grupa I de munca respectiv activitatea desfășurata in perioada 11.10._83,in funcția de tehnician geolog subteran si tehnician geolog principal subteran, activitatea desfășurata in perioada 01.07._93 in funcția de miner subteran in baza Ordinului nr. 50/1990 anexa 1 pct.1, activitatea desfășurata in perioada 16.11._71 in funcția de tehnician preparare in baza Ordinului nr. 50/1990 pct. 56 Anexa 2.
Instanța a reținut din conținutul adresei nr. 38/16.01.2012 emisă de unitatea pârâtă, că din documentele aflate la dosarul personal a reclamantului și statele de plata existente în arhiva unității nu reiese faptul că acesta a desfășurat activitate în mediu radioactiv.
Potrivit art. 2 din H.G. nr. 583/2001 privind stabilirea criteriilor de încadrare a activităților de cercetare, explorare, exploatare sau prelucrare a materiilor prime nucleare din zonele I si II de expunere la radiații încadrarea în zonele I si II de expunere la radiații se face în funcție de timpul efectiv lucrat în aceste locuri de munca, astfel a) pentru zona I de expunere la radiații, cel puțin 50% din programul normal de lucru; b) pentru zona II de expunere la radiații, cel puțin 70% din programul normal de lucru. Art. 1 alin 1 din actul normativ mai sus menționat definește zonele I si II de expunere la radiații astfel: a) zona I - locuri de munca situate permanent în zona controlata; b) zona II - locuri de munca în care se lucrează intermitent în zona controlata, restul activității desfășurându-se în zona supravegheata iar alin 3 precizează locurile de munca din zona I de expunere la radiații ca fiind locurile de munca din subteran.
În art. 2 si art. 3 din HG nr. 1025 din 28 august 2003 privind metodologia si criteriile de încadrare a persoanelor în locuri de munca în condiții speciale sunt prevăzute criteriile pentru încadrarea persoanelor în locurile de munca în condiții speciale si metodologia de încadrare a locurilor de munca în condiții speciale care include etape, în ordinea cronologica indicata.
Potrivit Anexei I pct. 1 din H.G. nr. 407/1990 în care sunt prevăzute locurile cu condiții deosebite de muncă din sectorul minereurilor radioactive, în Zona I - printre locurile de muncă în care se lucrează în contact direct cu materialul radioactiv sunt înscrise și locurile de muncă în subteran. De asemenea și art. 1 al. 3 din HG 583/2001 enumeră locurile de muncă în zona I de radiații printre care și locurile de muncă în subteran.
Din copia carnetului de muncă și adeverințele emise de unitatea angajatoare depus la dosar, instanța a reținut că, reclamantul a prestat activitate ca și tehnician preparare, tehnician geolog, miner subteran, activitatea și procentele au fost stabilite de către unitatea pârâta în conformitate cu actele normative mai sus menționate.
În cauză a fost administrată proba testimonială și din depozițiile martorilor Hasan N. și P. T., instanța a reținut că, reclamantul a desfășurat activitate la M. Molibden din cadrul exploatării Miniere Bihor având atribuții de cercetare și producție, că reclamantul se ocupa de activitatea de probare în cadrul cercetării, amplasarea probelor, prelevarea și prelucrarea probelor din mină și transportul acestora până la laboratorul de analize chimice, stația de la A. I., între Stația de Molibden și Stația de Sfărmare A. I. era o distanță de 300-400 m. Instanța a mai reținut că reclamantul intra în contact cu radiațiile cam de 2,3 ori pe luna de câte ori se prelevau probe, activitate care era intermitentă.
Prin ordinul nr. 9/1990 emis de Centrala Industrială pentru Metale Rare București, aprobat de Ministerul Sănătății și CNCAN, s-au stabilit criteriile de încadrare a locurilor de muncă din sectoarele metale rare pe zone de expunere la radiații.
Din criteriile 2 și 3 din Anexa la Ordinul mai sus menționat și din Autorizațiile nr. 219/1989 pentru desfășurarea de activități în domeniul nuclear la E. M. Bihor, emise de comitetul de Stat pentru Energia Nucleara, instanța a reținut că molibdenul nu este radioactiv, astfel că nici locul de muncă al reclamantului nu era radioactiv, Sectorul Băița sau M. de Molibden nu este nominalizată în anexele la autorizație ce prevăd limitele de aplicare ale autorizației nucleare.
Încadrarea reclamantului în grupa de muncă, s-a efectuat în baza aprobării procesului verbal nr. 6 al Consiliului de Administrație și a adresei nr. 2133 din 28.03.1990 a Centralei Industriale pentru metale Rare București.
Potrivit art. 11 alin 2 din H.G. nr. 1025/2003 în cazul distrugerii arhivelor, dovedită cu acte, se poate reconstitui potrivit legii, prin hotărâre judecătorească, perioada lucrata în condiții speciale. Mențiunile înscrise în carnetul de muncă și înscrisul de la fila 23, eliberată de către pârâtă conține activitatea desfășurata de reclamant, încadrările în grupa I de muncă, procentele care au fost extrase din statele de plata existente în arhiva unității, înscrise fiind și în carnetul de muncă și nu au existat modificări ulterioare în activitatea desfășurată de acesta la locurile de muncă prestate, prin martori nu pot fi dovedite situații contrare înscrisurilor aflate în arhivele unității, înscrisuri din care rezultă cu prisosință activitatea, condițiile de muncă în care reclamantul și-a desfășurat activitatea, inclusiv procentele în zona de radiații in perioadele menționate.
De asemenea, instanța a reținut din fișa de evidență a retribuției depusă în probațiune la dosarul cauzei la fila 36, că reclamantul nu a avut menționat sporul R sau Q privind lucru în mediu radioactiv .
Faptul că numiților B. N. și B. F. li s-a recunoscut activitatea desfășurată, ca fiind prestată 100% din timpul de lucru în zona I de radiații nu justifică solicitarea reclamantului, specificul funcțiilor numiților de mai sus fiind diferit, inclusiv atribuțiile, astfel încât instanța față de probațiunea administrată în cauză a apreciat pretențiile formulate de reclamant ca fiind neîntemeiate.
În contextul considerentelor mai sus expuse, instanța a apreciat acțiunea formulată ca fiind neîntemeiată și a respins-o ca atare.
Urmare a respingerii acțiunii și fiind în culpă procesuală, raportat la art. 274 Cod Procedura Civila, instanța a obligat reclamantul la plata în favoarea pârâtei a sumei de 577 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând cazare, transport dus-întors, diurna zilnică suportate cu prezenta cauză, justificate cu referat deplasare, ordin de deplasare nr. 391/2013, factura nr._ din 16.09.2013, bon fiscal, bilete de transport, prevederile art. 110 din CCM la nivel de unitate pe anul 2012, anexe la modul de calcul depus de parata la data de 24 septembrie 2013.
Asistenții judiciari – participând la constituirea completului de judecată în condițiile art. 55 alin 1 din Legea nr. 304 /2004 cu vot consultativ - au exprimat aceeași opinie.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a declarat recurs reclamantul U. D. solicitând prin motivele scrise și prin intermediul reprezentantului său, ca instanța în urma reaprecierii probațiunii și a elementelor de fapt învederate prin cererea de chemare în judecată, să admită recursul, să caseze sentința atacată ca fiind netemeinică și nefondată și pe cale de consecință să fie obligată pârâta să emită o adeverință prin care să i se recunoască că în perioada 1970 – 01 decembrie 1993 a desfășurat activitate ca tehnician preparator, tehnician geolog miner subteran grupa I de muncă condiții speciale în zona 1 și 2 de radiații în cadrul Companiei Naționale a Uraniului, respectiv a Întreprinderii Miniere Bihor Ștei, cu cheltuieli de judecată.
Prin motivele scrise, recurentul arată că instanța de fond deși a reținut că din actele depuse la dosar a prestat activitate în procent de l00 % în grupa 1 de muncă în perioada 11.10.1971-1.07.1983, ca tehnician geolog subteran și apoi în perioada 1.07.1983-1.12.1993 în funcția de miner subteran, considera în mod greșit că nu a desfășurat activitatea în mediu radioactiv, luând ca temei prev. art. 2 din HG 583/2001 care stabilește criteriile de încadrare în zona radioactivă.
Recurentul apreciază că se încadrează în aceste criterii arătate prin raportare pe de o parte la natura muncii prestate în subteran (art. 2 alin. 3 din HG. 583 /2001) iar pe de altă parte prin raportare la timpul efectiv lucrat în aceste locuri de muncă (100% în grupa 1 subteran).
Față de Ordinul nr. 9/1990 emis de Centrala Industrială pentru metale rare și Autorizațiile nr. 219 /1989 pentru desfășurarea activităților în domeniul nuclear la E.M. BIHOR, sunt aplicabile ca și criteriu locul de muncă unde și-a desfășurat activitatea întrucât până în anul pensionarii sale în 1993, atât sectorul Molibden (considerat ca nefiind zona radioactivă) cât și sector A. I. (nominalizat în ordinul și autorizația sus arătate) aveau activități comune de prelucrare a piritelor uranifere pe aceiași linie de flotație cu minereul de cupru de la M. Băița, iar recurentul și-a desfășurat activitățile de prelevare și probare și transportare la laboratorul central Ștei.
Mai arată că activitatea pe care a desfășurat-o de documentare și prelucrarea probelor se făcea la Stația de sfărâmare A. I. care se afla lângă Halda de minereu de uraniu, și totodată efectua și activitatea de documentare a forajelor de adâncime medie și mare cuprinsă între adâncimi de 500 m. - 2000 m. aspect omis de către instanța de fond.
Mai mult, învederează că recoltarea probelor, prelucrarea și depozitarea, se făcea de către recurent în sectorul Minei A. I. (zonă radioactivă ) atât de la M. Băița cât și A. I..
Subliniază că, instanța de fond a reținut de asemenea în mod greșit faptul că în baza probațiunii testimoniale a dorit a dovedi situații contrare înscrisurilor aflate la arhiva unității pârâte, câtă vreme recurentul a dorit să arate împrejurările faptice concrete în care și-a desfășurat activitatea respectiv natura muncii prestate, locul și perioada lucrată, funcțiile și atribuțiile îndeplinite, zona în care a lucrat, identice cu alți colegi de muncă care au beneficiat de încadrare în zona radioactivă.
Recurentul mai arată că, colegi de-ai săi (B. T., P. T., Boinciuc F.) care au lucrat în aceleași condiții au beneficiat de încadrarea în zona radioactivă, astfel că se impunea recunoașterea condițiilor egale de muncă în raport cu ceilalți colegi de muncă cu consecința de a beneficia la rândul său de un tratament egal cu al acestora.
Prin întâmpinarea depusă la dosar prin Serviciul registratură la data de 23 decembrie 2013, intimata C. Națională a Uraniului S.A. București a solicitat respingerea recursului și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii atacate, arătând că starea de fapt reținută de prima instanță, corespunde pe deplin realității și reglementărilor aplicabile: Anexa 1 la HG 407/1990; HG 583/2001; Ordinul Centralei Industriale pentru Metale Rare București, nr. 79/1990, aprobat de Ministerul Sănătății și CNCAN; Autorizația nr. 219/1989 pentru desfășurarea de activități în domeniul nuclear la E.M. Bihor, emisă de Comitetul de Stat pentru Energia Nucleară.
Subliniază că, recurentul nu este îndreptățit beneficiul zonelor I și II de expunere la radiații, deoarece nu a intrat în contact direct, respectiv intermitent cu minereul radioactiv (minereul de uraniu), cu frecvența prevăzută de lege (minim 50%, respectiv 70% din timpul efectiv lucrat), el deservind în activitatea sa zilnică, exploatarea unui minereu lipsit de radioactivitate - molibdenul.
Ca finalitate, valorificându-se și principiul consacrat în practica judiciară potrivit căruia" nu se pot proba cu martori situații contrare celor atestate de evidențele din arhiva fostului angajator" prima instanță a validat corectitudinea încadrării activității recurentului, fără beneficiul zonelor I sau II de radiații.
În ceea ce privește fondul, intimata arată că prin HG nr. 407/1990 privind reglementarea unor drepturi ce se acordă salariaților din unitățile de cercetare, explorare, și prelucrare a materiilor prime nucleare, au fost stabilite trei zone de expunere la radiații și două grupe de muncă.
Totodată, în art. 8 din HG 407/1990 s-a statuat că: "încadrarea în zonele de expunere la radiații,prevăzute în anexa la HG 407/1990, se stabilesc de către Centrala industrială pentru Metale Rare, pe baza Criteriilor elaborate împreună cu Comisia Națională pentru Controlul Activităților Nucleare (CNCAN) și Ministerul Sănătății."
În consecință, pentru aducerea la îndeplinire a dispozițiilor art. 8 din HG. nr. 407/1990 și în temeiul HG 66/1990 și al Ordinului 108/1990, încadrarea concretă a locurilor de muncă pe zone de expunere la radiații, a fost realizată de către Regia Autonomă pentru Metale Rare (actuala CNU SA), prin Ordinul CIMR nr. 79/1990, aprobat de CNCAN și de Ministerul Sănătății.
Astfel, s-a reglementat încadrarea locurilor de muncă pe zone de expunere la radiații, în funcție de cantitatea materialului radioactiv de la locul de muncă, rezultată din măsurătorile de radioprotecție.
Subliniază intimata că, suplimentar, Criteriile 2 și 3 cuprinse în Anexa la Ordinul 79/1990, stabileau următoarele:
2- Categoria de risc radiologic maxim a unității nucleare și a locului de muncă este precizată în autorizația de desfășurare a activității în domeniul nuclear, eliberată de CNCAN, conform legii.
3 - Locurile de muncă din zona III, II și I specificate în Anexa la HG 407/1990 corespunde categoriilor de risc radiologic I, II și III, menționate în autorizația CNCAN.
În cauză, așa cum atestă evidențele verificabile ale subunității Sector Stei și depozițiile celor 2 martori audiați în prima instanță, locul de muncă unde recurentul și-a desfășurat activitatea, în funcțiile deținute, a fost Sectorul Băița sau M. de Molibden.
Desfășurarea activității în acest loc de muncă, impune concluzia că, recurentul a deservit în activitatea sa, exploatarea unui minereu lipsit de radioactivitate și anume - "molibdenul".
Având în vedere că molibdenul nu este radioactiv, rezultă că nici locul de muncă în care reclamantul a lucrat nu putea fi, în sine, radioactiv, iar confirmarea acestei împrejurări, este dată, potrivit Criteriilor 2 și 3 din Anexa la Ordinul 79/1990, de către Autorizațiile pentru desfășurarea de activități din domeniul nuclear la E.M Bihor, emise de Comitetul de Stat pentru Energia Nucleară (actualul CNCAN).
În acest sens, din probatoriu - Autorizația pentru desfășurarea de activități din domeniul nuclear, nr. 219/1989, instanța de fond a reținut că Sectorul Băița sau M. de Molibden, nu figurează în anexele ce prevăd limitele de aplicare ale autorizației nucleare, ceea ce confirmă că locul de muncă al recurentului nu era expus radiațiilor.
Sub acest aspect, s-a reținut și faptul că documentele care evidențiază activitatea recurentului, nu consemnează acordarea sporului R sau Q privind lucrul în mediul radioactiv, ceea ce ar fi fost obligatoriu în cazul în care recurentul ar fi fost expus radiațiilor prin natura activității sau a locului de muncă.
Prin urmare, intimata solicită să se constate că recurentul nu este îndreptățit să primească beneficiul zonelor 1 și 2 de expunere la radiații, întrucât nu îndeplinește condițiile de admisibilitate, prevăzute de HG. 407/1990 și art. 2 din HG. 583/2001, devreme ce și-a desfășurat activitatea într-un loc de muncă care nu figurează în autorizațiile nucleare și care nu a implicat nici contractul direct, nici contactul intermitent cu minereul radioactiv de uraniu, cu frecvența minimă cerută de lege.
În drept a invocat Dispozițiile Codului de proceduri civilă, HG. nr. 407/1990, Ordinul CIMR nr. 79/1990, Ordinul nr. 50/1990, alte reglementări legale incidente.
Prin înscrisul intitulat „dezvoltarea motivelor de recurs”, depus la dosar de reprezentanta recurentului în ședința publică din 11 martie 2014, se arată că apărările din întâmpinarea depusă de pârâtă sunt nefondate și netemeinice în ceea ce privește temeiurile invocate în susținerea și menținerea legalității și temeiniciei hotărârii apelate deoarece anexa I la HG. 407/1990 și HG. nr. 583/2001 invocate de pârâta intimată la art. 3 se prevede expres că „personalul care lucrează în zonele 1, 2, 3 de expunere la radiații se încadrează în grupele 1 și 2 de muncă astfel respectiv „în grupa I de muncă, personalul care lucrează în zona 1 de expunere la radiații prin același act normativ în Anexa 1 fiind enumerate la pct. 1-5 categoriile de locuri de muncă care fac parte din zona 1 de radiații.
Hotărârea 583/21 iunie 2001 privind stabilirea criteriilor de încadrare a activităților de cercetare exploatare, sau prelucrare a materiilor prime nucleare din zonele 1 și 2 de expunere la radiații la art. 1 alin. 3 lit. a se arată că "locurile de muncă din zona 1 de expunere la radiații sunt locurile de muncă din subteran".
Recurentul subliniază că Hotărârea 583/2001 nu îi este aplicabilă, întrucât aceasta a intrat in vigoare după deschiderea dreptului său la pensie în 1993, în speță fiind aplicabile dispozițiile Hotărârii nr. 407/1990. Ori potrivit acestui act normativ încadrarea în zona 1 de radiații este dată de încadrarea în grupa de munca, în speța de față recurentul fiind încadrat în grupa I de muncă în procent de 100%, aceasta determină încadrarea în zona 1 de radiații (conform art. 3 alin 1).
Mai mult, recurentul arată că a desfășurat timp de 22 de ani, 1 lună și 20 de zile activitate în grupa 1 de muncă, așa cum reiese și din decizia de pensionare nr._ din 7.12.1993 astfel ca se impunea a acorda și zona 1 de radiații aferente acestei grupe, iar în grupa 2 zona 2 de radiații a lucrat 10 luni și 25 de zile, așa cum reiese din aceiași decizie de pensionare și din copia carnetului de muncă.
Astfel invocarea de către pârâta intimată a unor Autorizații CNACN emise în 1989 și Ordinul nr. 79/1990 care ar reglementa criteriile de încadrare în zonă, sunt de pe o parte eronat interpretate întrucât în acestea nu se face diferență între salariații care au lucrat sectorul molibden și cei care au lucrat la sectorul uraniu, global s-a stabilit că toți cei de la C. Naționala a Uraniului se încadrează în acea categorie maxim III deci în zona de radiații, prepararea minereului se făcea în același loc.
Totodată arată că potrivit Ordinului nr. 79/1990 invocat de pârâta – intimată, acesta determină la criteriile 2 și 3 riscul radiologic și nu încadrarea în zona 1,2,3 acesta fiind data de grupa de muncă respectiv grupa 1 zona 1 de radiații, grupa 2 zona 2 etc., în speță fiind evident că cea mai mare parte a activității recurentului a fost desfășurată (22 de ani) în grupa 1, zona 1 respectiv potrivit acestui Ordin nr. 79/1990 în grupa de risc 1.
Ori grupa I de muncă care determină încadrarea recurentului în zona 1 de radiații reiese din înscrierile din carnetul de muncă și din adresa nr. 112/30.01.2012 emisă de pârâta intimată, care arată că, a desfășurat activitatea ca: tehnician preparare în procent de 100 %, grupa 2 de muncă în perioada de 10 luni și 25 zile, respectiv din 16.11.1970 – 11.10.0971 în baza ordinului nr. 50/1990 anexa 2 pct. 56, tehnician geolog subteran, tehnician geolog principal subteran și miner subteran, în procent de 100% gr. l de muncă in perioada 11.10 1971-1.12.1993 în baza Ordinului 50/1990 anexa 1 pct. 1.
Subliniază recurentul că a continuat activitatea după propunerea de ieșire la pensie până la data de 1.01.1994 in aceleași condiții și loc de muncă, aspecte ce reiese din adresa sus menționată care este emisă la 30.01.2012 de Punctul de lucru Stei din C. Companiei Naționale a Uraniului S.A. București.
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu, instanța reține următoarele:
Recurentul U. D. a fost salariatul Companiei Naționale a Uraniului - Sucursala Bihor – Punct de lucru Sector Ștei în baza Contractului Individual de Muncă nr._ (fila 35 dosar fond) în perioada 16.11.1970 – 01 decembrie 1993, fapt ce reiese și din copia carnetului de muncă (filele 12 – 20 dosar fond).
Unitatea pârâtă a emis adeverința nr. 2864/29.09.2005 (fila 10 dosar fond), prin care atestă perioadele lucrate de reclamant precum și sporurile de care acesta a beneficiat în aceste perioade, iar prin înscrisul de la fila 23 din dosar, emis de unitatea angajatoare, cu nr. 112 din 30.01.2012, sunt evidențiate perioadele si funcțiile in care reclamantul a prestat activitate, procentul de 100% fiind încadrate în grupa I de muncă, respectiv activitatea desfășurata in perioada 11.10._83,in funcția de tehnician geolog subteran si tehnician geolog principal subteran, activitatea desfășurata in perioada 01.07._93 in funcția de miner subteran in baza Ordinului nr. 50/1990 anexa 1 pct.1, activitatea desfășurata in perioada 16.11._71 in funcția de tehnician preparare in baza Ordinului nr. 50/1990 pct. 56 Anexa 2.
Totodată din adresa nr. 1643/21.08.2014 emisă de C. Națională a Uraniului S.A. - Punct de Lucru Sector Ștei (fila 119 dosar recurs) rezultă că recurentul în perioada 16.11.1970 – 11.10.1971 a deținut funcția de tehnician preparare cu locul de muncă la Sector Băița – Molibden din cadrul E.M. Bihor; în perioada 11.10.1971 – 01.07.1983 în funcția de „tehnician geolog subteran” și „tehnician geolog principal subteran” cu locul de muncă la Sector Băița – Molibden din cadrul E.M. Bihor, în perioada 01.07.1983 – 01.12.1993 în funcția de „miner subteran” cu locul de muncă la Sector Băița – Molibden din cadrul E.M. Bihor, menționându-se totodată că aceste date au fost extrase din documentele existente în arhiva subunității Sector Ștei a Companiei Naționale a Uraniului.
De asemenea, corect a reținut instanța de fond că din conținutul adresei nr. 38/16.01.2012 emisă de unitatea pârâtă (fila 21 dosar fond) rezultă că din documentele aflate la dosarul personal al reclamantului, cât și a statelor de plată păstrate în arhiva unității nu reiese faptul că acesta a desfășurat activitate în mediu radioactiv.
Ca urmare, în mod corect și judicios a apreciat instanța de fond că cererea reclamantului este neîntemeiată, câtă vreme informațiile înscrise în adeverințele și adresele emise de intimata pârâtă referitoare la meseria și activitatea reclamantului, calificarea încadrării în grupa I de muncă, condițiile de muncă și procentul au fost extrase din documentele existente în arhiva intimatei pârâte.
Pe de altă parte, deși în cauză s-au administrat și probe testimoniale (martorii Hasan N. și P. T.) filele 81 – 82 dosar fond) în mod corect a reținut instanța de fond că prin martori nu pot fi probate situații contrare documentelor aflate în arhiva unității pârâte.
De subliniat că de altfel după cum reține și instanța de fond, din declarațiile acestor martori indicați anterior, rezultă că reclamantul a desfășurat activitate la M. Molibden din cadrul Exploatării Miniere Bihor având atribuții de cercetare și producție, că reclamantul se ocupa cu activitatea de probare în cadrul cercetării, amplasarea probelor, prelevarea și prelucrarea probelor din mină și transportul acestora până la laboratorul de analize chimice, stația de la A. I., iar între M. de Molibden și Stația de Sfărmare A. I. era o distanță de 300 – 400 mp., că reclamantul intra în contact cu radiațiile cam de două, trei ori pe lună, de câte ori se prelevau probe, activitate care era intermitentă.
Totodată din extrasul fișei de evidență și din fișa de retribuție (filele 36 – 38 dosar fond), precum și din adresa nr. 1643/21.08.2014 emisă de C. Națională a Uraniului S.A. București - Punct de lucru Sector Ștei (fila 119 dosar recurs), rezultă că locul de muncă în care recurentul și-a desfășurat activitatea era Sector Băița – Molibden din cadrul Exploatării Miniere Bihor.
De precizat că molibdenul nu este radioactiv (înscrisurile depuse la dosar, fișa de evidență privind activitatea la locul de muncă, etc. nu consemnează acordarea sporului R sau Q privind munca în mediul radioactiv, ceea ce ar fi fost obligatoriu în cazul în care recurentul ar fi fost expuse la radiații) motiv pentru care nici locul de muncă în care recurentul a lucrat nu putea fi în sine radioactiv.
Astfel, condiția impusă de HG. nr. 407/1990 privind existența unui contact direct și permanent (pentru zona I de radiații) respectiv intermitent și permanent (pentru zona II de radiații) cu minereul de uraniu, și nu cu zona de radiații, nu este îndeplinită, eventualul contact cu zona de radiații însemnând de fapt vecinătate, ceea ce nu atrage beneficiul zonei I și II de expunere.
Ar fi de menționat și faptul că prin dispozițiile art. 8 din HG. nr. 407/1990, angajatorul Centrala Industrială pentru Metale Rare (CIMR) a fost investită, ca fiind singura entitate competentă să stabilească zonele de expunere la radiații pe locuri de muncă, să inițieze elaborarea Criteriilor de încadrare, cu consultarea autorităților abilitate și să realizeze efectiv și diferențiat, încadrarea în cele 3 zone de radiații reglementate de HG. 407/1990, a locurilor de muncă din cadrul exploatărilor sale miniere.
În sensul arătat, prevederile art. 8 au fost puse în aplicare, cu consecința emiterii de către CIMR, a Ordinului nr. 79/1990 privind "stabilirea criteriilor de încadrare a locurilor de muncă din sectorul metale rare pe zone de expunere la radiații "(filele 26 – 27 dosar fond), aprobat de CNCAN și de Ministerul Sănătății, ordin prin care, angajatorul Centrala Industrială pentru Metale Rare și autoritățile abilitate, au configurat metodologia în baza cărora se încadrează personalul expus profesional din locurile de muncă unde se desfășoară activități nucleare cu materie primă nucleară (radioactivă).
În acest sens, după cum judicios a reținut instanța de fond, din criteriile 2 și 3 din Anexa la Ordinul menționat anterior, respectiv tabelul cu activitatea radionuclizilor, filele 28 – 30 dosar fond, și din Autorizația nr. 219/1989, respectiv anexele la această autorizație, (filele 31 – 34 dosar fond) emise de Comitetul de Stat pentru Energia Nucleară, rezultă de asemenea că molibdenul nu este radioactiv, astfel că nici locul de muncă al reclamantului, după cum de altfel s-a mai menționat anterior, nu este radioactiv.
Mai mult, judicios s-a reținut că încadrarea recurentului reclamant în grupă de muncă s-a efectuat în baza aprobării procesului verbal nr. 6 al Consiliului de Administrație și a adresei nr. 2133 din 28 martie 1990 a Centralei Industriale pentru Metale Rare București, (filele 24 – 25 dosar fond).
De asemenea, corect s-a reținut de instanța de fond că deși numiților B. N. și B. F. li s-a recunoscut activitatea desfășurată ca fiind prestată 100 % din timpul de lucru, în zona I de radiații, nu justifică solicitarea reclamantului, specificul funcțiilor și atribuțiile acestora fiind diferite de cele ale reclamantului.
Referitor la înscrisurile administrate în fața instanței de recurs, se reține că nu sunt de natură a modifica soluția pronunțată în prezenta cauză de instanța de fond.
Astfel, este adevărat că prin sentința civilă nr. 2252/2013 pronunțată de Tribunalul M. în dosar nr._, (filele 39 – 59 dosar recurs) irevocabilă prin decizia civilă nr. 218/R/27 martie 2014 a Curții de Apel Târgu M. (filele 80 – 90 dosar recurs) a fost admisă acțiunea reclamanților și s-a constatat că aceștia și-au desfășurat activitatea în zona I de expunere la radiații, dar reclamantul U. D. nu a fost parte în acel dosar, astfel încât această hotărâre nu-și produce efectele și față de acesta, irelevantă fiind și declarația extrajudiciară a numitului Hardalau V. I. – fila 31 dosar recurs – (declarație contestată de altfel de intimată) câtă vreme acesta confirmă doar faptul că a lucrat în zona I de radiații în Sectorul Molibden cu reclamantul, dar acesta nu avea nici posibilitatea și nici abilitatea de a cuantifica procentual cât anume din timpul de lucru îl presta reclamantul în zona de radiații, astfel că instanța nu poate constata peste înscrisurile emise de intimata pârâtă că reclamantul și-ar fi desfășurat 100 % din timpul de lucru în zona I de radiații.
De asemenea, instanța va înlătura și înscrisul emis de S.C. Băița SA. nr. 255/28.04.2014 aflat la fila 92 dosar recurs, prin care se certifică calitatea recurentului reclamant U. D. de angajat al Exploatării Miniere Bihor de la 16.11.1970 până la 01.12.1993, precum și faptul că și-ar fi desfășurat activitatea în condiții de muncă similare cu personalul angajat al S.C. Băița SA. cuprins în sentința civilă nr. 52/12.11.2013 pronunțată de Tribunalul M., invocată prin decizia nr. 218/R/2014 pronunțată de Curtea de Apel Târgu M., câtă vreme recurentul reclamant nu a fost angajatul acestei societăți, respectiv această societate nu deține arhiva angajatorului reclamantului (aceasta fiind deținută de C. Națională a Uraniului S.A. București – Punct de lucru – Sector Ștei).
În ceea ce privește raportul de expertiză tehnică depus în dosar nr._ a Tribunalului M. (filele 124 – 132 dosar recurs), este de asemenea irelevant în prezenta cauză, câtă vreme din concluziile acestuia rezultă că acesta s-a pronunțat și a analizat încadrarea în zona I de radiații doar a locurilor de muncă a reclamanților din acel dosar, ori după cum s-a mai reliefat anterior, recurentul reclamant nu a fost parte în dosarul nr._ în care s-a pronunțat decizia nr. 218/2014 a Curții de Apel Târgu M..
Pe de altă parte, întrucât prin efectul art. 8 din HG. nr. 407/1990 încadrarea locurilor de muncă diferențiat pe zone de radiații reprezintă exclusiv prerogativa angajatorului Centrala Industrială pentru Metale Rare (actuala Companie Naționala a Uraniului), în baza Criteriilor transpuse în Ordinul nr. 79/1990, aprobat de CNCAN și de Ministerul Sănătății, concluzia care se impune este că doar angajatorul și organelor de specialitate, ar putea decide că un perimetru non-radioactiv (molibden) este perimetru radioactiv (uranifer).
Aceeași rațiune se desprinde și din dispozițiile art. 11 alin. (2) din HG 1025/2003, care permit ca numai "în cazul distrugerii arhivelor angajatorului. dovedită cu acte, să se poate reconstitui, potrivit legii, prin hotărâre judecătorească, perioada lucrată în condiții speciale", ipoteză care, în cazul de față nu este îndeplinită.
De asemenea, aceeași prerogativă rezervată angajatorului a fost avută în vedere de legiuitor și când a adoptat norma de la art. 158 alin.(2) din legea 263/2010, prin care a condiționat posibilitatea de valorificare la calcularea pensiei, a adeverințelor de încadrare în fostele grupe I și/sau a Il-a de muncă, de cerința "emiterii lor în temeiul evidentelor verificabile întocmite înainte de 1 aprilie 2001" (evidențe ținute doar de angajator).
Desigur că raportat la aceste considerente, nici declarația extrajudiciară a numitului Panican A. (fila 114 dosar recurs) care afirmă că recurentul reclamant are dreptul să beneficieze de prevederile legii privind activitățile desfășurate în zona I de radiații, nu prezintă relevanță, acesta neavând nici posibilitatea și nici abilitatea de a cuantifica cât anume din timpul de lucru îl presta reclamantul în zona de radiații.
Ar mai fi de adăugat doar faptul că soluția pronunțată de instanța de fond este în concordanță și cu practica Curții de Apel Oradea, practică ce este confirmată și de prevederile legale ale HG. nr. 407/1990, ale Ordinului Centralei Industriale pentru Metale Rare nr. 79/1990 și ale HG. nr. 583/2001 cu aplicabilitate imediată în domeniul zonelor de radiații.
Față de toate cele ce preced, instanța va respinge ca nefondat recursul și va menține în întregime ca fiind legală și temeinică hotărârea atacată.
Ca o consecință a respingerii recursului, și fiind în culpă procesuală raportat la prevederile art. 274 Cod procedură civilă, instanța va obliga recurentul la plata în favoarea pârâtei a sumei de 600 lei cheltuieli de judecată parțiale în recurs, reprezentând cazare, transport dus – întors, diurna pentru termenul din 11 martie 2014 justificare cu referat deplasare, ordin de deplasare nr. 84/2914, factura nr. 105/10.03.2014, bon fiscal, bilete transport, prevederile art. 110 din C.C.M. la nivel de unitate pe anul 2012, respectiv actul adițional nr. 4/28.01.2014 la CCM la nivel de unitate, modul de calcul depus de pârâtă la 06 mai 2014 (filele 98 – 107 dosar recurs).
De menționat că intimatei pârâte nu i-au fost acordate cheltuielile de judecată din recurs aferente termenelor din 17 iunie 2014 și 07 octombrie 2014, câtă vreme, deși au fost solicitate la ultimul termen, cheltuielile de judecată, acestea nu au fost cuantificate și nici nu au fost dovedite până la închiderea dezbaterilor pentru a putea fi puse în discuția contradictorie a părților, pentru a nu se încălca dreptul la apărare a părții adverse.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE ca nefondat recursul civil declarat de recurentul reclamant U. D. din Oradea, .. 84, ., în contradictoriu cu intimata pârâtă C. NAȚIONALĂ A URANIULUI S.A. cu sediul în București, .. 68, sector 1, – SUCURSALA BIHOR – ȘTEI, .. 9, jud. Bihor, împotriva sentinței civile nr. 471/LM din 24 septembrie 2013 pronunțată de Tribunalul Bihor pe care o menține în întregime.
Obligă partea recurentă U. D. să plătească părții intimate C. Națională a Uraniului S.A. suma de 600 lei cheltuieli de judecată parțiale în recurs.
I R E V O C A B I L Ă.
Pronunțată în ședința publică din 21 octombrie 2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
P. C. G. M. P. A. P. L.
Red.decizia P. C./19.11.2014
Jud.fond: S. M.
Dact.P.L./19.11.2014
Ex.2
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 465/2014.... | Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 201/2014. Curtea... → |
|---|
