Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 584/2014. Curtea de Apel ORADEA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 584/2014 pronunțată de Curtea de Apel ORADEA la data de 27-11-2014 în dosarul nr. 964/83/2014
ROMÂNIA |
CURTEA DE APEL ORADEA |
- Secția I civilă – - Nr.operator de date cu caracter personal - 3159- |
Dosar nr._ |
DECIZIA CIVILĂ NR.584/2014-A
Ședința publică din 27 noiembrie 2014
Președinte – S. A. L. – judecător
- M. E. - judecător
- C. G. – grefier
Pe rol fiind soluționarea apelurilor civile declarate de apelanta pârâtă . SATU M., CUI RO_, ORC J_ - cu sediul în Satu M., .-29, județul Satu M. și de apelanta chemată în garanție AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ BUCUREȘTI, cu sediul în București, ., în contradictoriu cu intimata chemată în garanție AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ-DIRECȚIA GENERALĂ A MARILOR CONTRIBUABILI BUCUREȘTI, sector 5, ..88, și cu intimata reclamantă B. L.- CNP_, cu domiciliul în Satu M., . 2, . M., împotriva sentinței civile nr. 313/LMA din 2 iulie 2014, pronunțată de Tribunalul Satu M., în dosar nr._, având ca obiect:litigiu de muncă-drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în cauză, lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că procedura de citare a părților este completă, apelurile sunt scutite de taxă de timbru, constatându-se că se solicită judecarea cauzei și în lipsă, după care:
Instanța, rămâne în pronunțare asupra apelurilor.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND,
Asupra apelurilor civile de față, instanța constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 313/LMA din 2 iulie 2014, Tribunalul Satu M. a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune.
A respins restul excepțiilor invocate.
A admis acțiunea civilă exercitată de reclamanta B. L., domiciliată în Satu M., ._, în contradictoriu cu pârâta ., înregistrată la ORC sub nr. J_ și având CUI RO_, cu sediul în Satu M., .-29, jud. Satu M..
A obligat pârâta să restituie reclamantei suma de 3883 lei.
A obligat pârâta să-i plătească reclamantei suma de 400 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
A admis cererea pârâtei de chemare în garanție a AGENȚIEI NAȚIONALE DE ADMINISTRARE FISCALĂ - DIRECȚIA GENERALĂ A MARILOR CONTRIBUABILI, cu sediul în București, .. 88, și a obligat-o pe aceasta să restituie pârâtei suma de 3883 lei, reprezentând reținere contribuție la asigurări de sănătate aferentă salariilor compensatorii și suma de 400 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele considerente:
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune, prima instanță a reținut că, potrivit art. 160 din Codul muncii salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri. Salariile se regăsesc în legislație și în contractele colective de muncă sub diverse forme, cum ar fi premiile acordate din fondul de premiere, alte sporuri sau compensații convenite colectiv și/sau individual cu angajatorii, premiul anual etc. și nu au, de regulă, un regim prestabilit, fiind obligatorii numai dacă au fost stabilite ca atare prin contractele individuale sau colective de muncă. Totodată la art. 171 Codul muncii se prevede că dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale se prescrie în termen de trei ani de la data la care drepturile respective erau datorate.
Aceste dispoziții nu fac distincție după cum drepturile salariale sunt prevăzute în contracte colective sau individuale de muncă. Prin urmare, indiferent de modul lor de consacrare, în considerarea naturii lor salariale, orice pretenție care îmbracă acest caracter, este supusă termenului de prescripție de trei ani reglementat atât de norma menționată cât și de prevederile art.268 alin.(1) lit.c) Codul muncii.
În consecință, raportat la data introducerii acțiunii, respectiv 11.04.2014, instanța de fond a respins excepția prescripției dreptului la acțiune, în considerarea naturii salariale a pretențiilor formulate de către reclamantă.
Excepția inadmisibilității acțiunii și a cererii de chemare în garanție formulată de Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Marilor Contribuabili București, s-a apreciat a fi nefondată, chemata în garanție făcând trimitere la norme interne, dar a omis să sesizeze că nu se află într-o procedură administrativă, iar hotărârea judecătorească constituie titlul executoriu în baza căruia, dacă se dispune, se va restitui suma în litigiu.
În ceea ce privește fondul cauzei, instanța de fond a reținut că, reclamanta a lucrat la societatea pârâtă, în baza unui contract individual de muncă, până la data de 1 martie 2013 când a fost disponibilizată ca urmare a reorganizării. Plata compensatorie s-a virat în cont bancar după reținerea impozitului și a contribuției la fondul de pensii, de sănătate și de șomaj.
Conform art. 257 alin. 6 din Legea nr.95/2006 „contribuția de asigurări sociale de sănătate nu se datorează asupra sumelor acordate la momentul disponibilizării, venitului lunar de completare sau plăților compensatorii, potrivit actelor normative care reglementează aceste domenii, precum și asupra indemnizațiilor reglementate de OUG nr.158/2005 (...)”.
Potrivit jurisprudenței Curții de apel Oradea, stabilită în urma a numeroase litigii similare celui pendinte, prevederile art.257 alin.6 din Legea 95/2006 – care instituie o excepție de la regula evocată de art.257 alin.2 din același act normativ - se aplică oricăror plăți compensatorii, indiferent de structura capitalului societății care a dispus disponibilizarea.
În consecință, având în vedere că drepturi similare dreptului dedus judecății au fost recunoscute în mod constant, prin hotărâri irevocabile, altor persoane aflate în aceeași situație cu reclamanta, instanța de fond a admis acțiunea și, pe cale de consecință, a admis în fond cererea de chemare în garanție a ANAF – Direcția Generală a Marilor Contribuabili București, contribuția de asigurări sociale s-a virat la fondul de garantare, fond gestionat de către chemata în garanție.
Asistenții judiciari, participând la deliberare cu vot consultativ, au exprimat aceeași opinie profesională în cauză.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, scutite de plata taxelor de timbru, au formulat apel: pârâta . Satu M., solicitând admiterea acestuia, modificarea în tot a sentinței apelate, în principal ca fiind prescrisă, iar în subsidiar ca fiind neîntemeiată și nelegală și pe cale de consecință, respingerea acțiunii ca fiind nefondată și chemata în garanție Agenția Națională de Administrare Fiscală București, solicitând admiterea acestuia, schimbarea în tot a sentinței, în sensul respingerii acțiunii ca fiind neântemeiată și admiterea excepției de inadmisibilitate invocată.
. Satu M. prin motivele de apel a invocat că s-a încălcat art. 5 alin. 4 din Codul procedură civilă ce statuează că este interzis judecătorului să stabilească dispoziții general obligatorii prin hotărârile ce le pronunță în cauzele ce îi sunt supuse judecății.
Instituirea acestei obligații are la bază considerentele că hotărârile judecătorești nu sunt recunoscute ca izvor de drept, iar cele statuate în cuprinsul lor nu se impun cu forță obligatorie într-un litigiu ulterior în care s-ar pune în discuție o chestiune de drept procesual similară, hotărârea judecătorească este obligatorie și produce efecte doar între părți și succesorii acestora - art. 435 alin. 1 Cod procedură civilă -, având caracter relativ.
Nu s-a pronunțat instanța asupra fondului, a temeiului de drept, nefiind analizate apărările sale. Reclamanta a beneficiat la momentul disponibilizării de compensații bănești din fondul propriu de salarii, asimilate veniturilor salariale, suspuse calculului și reținerilor contribuțiilor de asigurări sociale, baza de calcul pentru CASS o constituia conform art. 68 lit. 1 din Normele de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind codul fiscal, veniturile din salarii sau asimilate acestora.
Temeiul de drept al acțiunii a fost art. 257 alin. 6 din Legea nr. 95/2006 ce constituie excepția de la regula de la alin. 2 al acestui articol, ori, instanța a analizat textul integral apreciind incidența OUG nr. 8/2003, OUG nr. 98/1999, situații în care nu se regăsește însă. Legiuitorul a intervenit în anul 2011 emițând OUG nr. 125/2011 prin care s-a completat Codul fiscal în ceea ce privește plata contribuțiilor sociale, reținerile cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate efectuate la momentul disponibilizărilor fiind temeinice și legale.
Conform art. 3 din Codul fiscal, în materie fiscală, acesta prevalează față de orice prevedere din alte acte normative, iar în caz de conflict se aplică Codul fiscal, aspecte la care au achiesat și ANAF și CNAS, chemate în garanție, ce au menționat că reținerile au fost corect efectuate. Situația este diferită decât în cauzele anterioare.
E. s-a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune deși erau incidente dispozițiile art. 268 alin.1 litera e din Codul Muncii, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă putând fi formulate în termen de 6 luni de zile de la data nașterii dreptului la acțiune dacă obiectul conflictului individual de muncă constă în neexecutarea unor clauze din contractul colectiv de muncă.
Compensațiile acordate salariaților urmare a concedierii din motive ce nu au avut legătură cu persoana acestora, nu reprezintă un venit salarial ci o plată compensatorie stabilită printr-o clauză din contractul colectiv de muncă. Potrivit art.160 din Codul muncii, salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, compensațiile, sporurile, alte adaosuri iar conform art. 159 alin.1, salariul reprezintă contraprestația muncii depuse de salariat în baza contractului individual de muncă.
Din interpretarea acestor texte legale se poate reține că nu orice sumă de bani plătită de angajator are caracterul de drept salarial ci doar cea care reprezintă o contraprestație din partea angajatorului pentru munca depusă de salariatul său. Chiar art. 229 Codul muncii face distincție între salarizare și alte drepturi și obligații care decurg din raporturile de muncă. Drepturile solicitate în baza contractelor colective de muncă nu pot fi confundate cu drepturi de natură salarială pentru a fi aplicabil termenul de prescripție de 3 ani, legiuitorul având dreptul de-a opta pentru instituirea unor termene distincte în considerarea deosebirilor ce există între natura și obiectul diferitelor litigii,ceea ce nu contravine principiului constituțional al egalității în drepturi, principiu ce nu presupune uniformitate.
S-au invocat în drept art.466, art.468, art.471, art.476, art.479, art.481 Cod de procedură civilă .
Agenția Națională de Administrare Fiscală București, prin motivele de apel a
reiterat excepția de inadmisibilitate a cererii de chemare în garanție. Există o reglementare legală, derogatorie de la dreptul comun ce stabilește îndeplinirea unei proceduri speciale câtă vreme despăgubirile sunt denumite în norma specială restituiri - art. 117 Cod procedură fiscală, pct. 2 din Anexa 1 la O.M.F.P. nr. 1899/2004 pentru aprobarea procedurii de restituire și de rambursare a sumelor de la buget ce stabilește competența în materia restituirii sumelor de la buget.
Restituirea ar fi posibilă doar în situația îndeplinirii unei proceduri speciale, cu îndeplinirea condițiilor legale a art. 117 din O.G. nr. 92/2003, restituirea solicitată neputând fi încadrată în niciuna din situațiile stabilite la art. 117 lit. a-h, obligația angajatorului de-a calcula, reține, vira la bugetul de stat, nefiind caracteristica unui raport juridic de muncă ci de drept fiscal ce include raporturi juridice bugetare.
Art. 17 din OG nr. 92/2003 stabilește concret subiectele raporturilor juridice de drept fiscal iar conform art. 7 din Legea nr. 554/2004 anterior sesizării instanței de contencios administrativ, cel vătămat într-un drept printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorității publice emitente sau celei ierarhice în 30 de zile de la comunicare, revocare, dispoziții ce nu au fost respectate.
În subsidiar, se impunea respingerea cererii de chemare a sa în garanție raportat și la dispozițiile OUG nr. 98/1999, sumele plătite celor cărora le-au fost desfăcute contractele individuale de muncă au reprezentat compensații bănești individuale, din fondul de salarii al societății, în anexa 2 fiind menționate societățile cărora nu li se aplică excepția prevăzută de art. 42, . nefiind regăsită. Aceasta a acordat compensații bănești individuale celor disponibilizați din fonduri proprii conform art. 167 alin. 1 din contractul colectiv de muncă, fiind considerate venituri asimilate salariilor și deci supuse impozitării, determinarea fiind făcută conform art. 57 alin. 2 lit. b din Codul fiscal.
Contribuția de asigurări sociale de sănătate se stabilea sub forma unei cote de 5,5% ce se aplică veniturilor din salarii sau asimilate acestora. Compensațiile bănești sunt tratate din punct de vedere fiscal drept venituri salariale, de unde reiese obligativitatea calculării contribuției de asigurări sociale de sănătate aferente compensațiilor bănești conform dispozițiilor legale. În procedura chemării în garanție partea nu va putea solicita alte sume decât cele pe care ea însăși va putea fi obligată ca o consecință a admiterii cererii principale.
Singurul act normativ ce prevede acordarea plăților compensatorii este OUG nr. 98/1999, într-o manieră diferită de Codul fiscal, cod ce prevalează oricăror dispoziții contrare, sumele primite de reclamantă s-au virat din fondul de salarii al societății nu din cele ale bugetului de stat, fiind stabilite la nivelul salariului brut nu net, sentința civilă nr. 2279/2009 a Curții de Apel București, decizia civilă nr. 1543/2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție au reținut că este obligatorie calcularea, virarea contribuțiilor de asigurări sociale, a celor de asigurări pentru accidente de muncă, boli profesionale, asupra sumelor plătite la încetarea raportului de muncă.
Nu a dat dovadă de rea credință și astfel nu se impunea a fi obligată la plata cheltuielilor de judecată, nu sunt întrunite dispozițiile art. 453 alin.1 Cod procedură civilă, iar dispoziția în acest sens trebuia motivată.
., prin întâmpinarea depusă la dosar, a solicitat respingerea apelului declarat de Agenția Națională de Administrare Fiscală București întrucât a declarat lunar la ANAF care le sunt obligațiile de plată la bugetele asigurărilor sociale și a fondurilor speciale, declarații aferente întregului fond de salarii privind luna în curs, toate contribuțiile impozitate au fost virate în conturile bugetului asigurărilor sociale deschise la Trezoreria Statului, contribuțiile CAS și CASS aferente obligațiilor de plată declarate.
Sumele ce se solicită a fi restituite nu mai sunt în posesia sa din luna următoare disponibilizării, doar beneficiarii fiind în măsură a le restitui.
Referitor la fondul cauzei, a invocat aceleași aspecte în sensul că veniturile acordate la disponibilizare sunt asimilate salariilor, nefiind incidentă excepția prevăzută la alin. 2 al art. 257 din Legea nr. 95/2006.
Intimata reclamantă, prin întâmpinarea depusă la dosar a solicitat respingerea apelurilor, a excepției de prescripție al dreptului la acțiune, cu cheltuieli de judecată. Termenul de prescripție este cel prevăzut de art. 257 alin. 8 din Legea nr. 95/2006. Este îndreptățită la restituirea sumelor reținute cu titlu de contribuție la fondul de sănătate din plățile compensatorii primite urmare a disponibilizării, raportat la art. 257 alin. 6 din Legea nr. 95/2006, practica Curții de Apel Oradea fiind în acest sens.
ANAF are calitate procesuală pasivă, este instituția care colectează, administrează sume de bani reținute cu titlu de asigurări de sănătate.
., prin răspunsul la întâmpinările intimatelor a apreciat că susține excepția de prescripție al promovării acțiunii, menține toate criticile apărările formulate prin motivele de apel.
Agenția Națională de Administrare Fiscală-Direcția Generală a Marilor Contribuabili București, nu și-a comunicat poziția față de apelurile declarate.
Examinând sentința apelată, prin prisma motivelor de apel cât și din oficiu, instanța de apel constată următoarele:
Astfel cum corect a reținut instanța de fond, salariul, potrivit art. 160 din
Legea nr. 53/2003 -Codul Muncii, cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile precum și alte adaosuri. Salariile sunt expuse însă nu doar în Codul Muncii ci chiar și în contractele individuale și colective de muncă, în conținutul acestora fiind înglobate premiile acordate de către angajatori, sporuri, compensații, premii anuale și altele. Ca urmare, raportat la dispozițiile art. 171 din Legea nr. 53/2003 Codul Muncii, potrivit căruia dreptul la acțiune privind solicitarea unor drepturi de natură salarială se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate - în speță câtă vreme compensațiile s-au acordat în baza concedierii ce a avut loc doar la data de 1. 03. 2013 iar acțiunea s-a înregistrat la data de 11. 04. 2014, este cert că termenul de prescripție de 3 ani nu a fost depășit iar dispozițiile art. 268 alin. 1 litera a din Codul Muncii nefiind aplicabile, criticile apar ca nefondate referitor la dispoziția prin care s-a respins excepția de prescripție al dreptului material la acțiune.
Cât privește fondul cauzei, se impune următoarele precizări:
Intimata reclamantă a avut calitatea de salariat al ., iar urmare a concedierilor colective, începând cu data de 2.03.2013, prin decizia nr.2173/11.02.2013 i-a încetat contractul individual de muncă în baza art.65 alin.1 din Legea nr.53/2003 Codul Muncii. Ca urmare, la data disponibilizării, conform art.167 alin.1 din Contractul Colectiv de Muncă a beneficiat de plăți compensatorii.
Potrivit art. 257 alin. 2 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, contribuția lunară a persoanei asigurate se stabilește sub forma unei cote de 5,5% care se aplică veniturilor din salarii sau asimilate salariilor precum și orice alte venituri realizate din desfășurarea unei activități independente, veniturilor impozabile realizate de persoane care desfășoară activități independente care se supun impozitului pe venit, dacă acest venit este singurul asupra căruia se calculează contribuția, aceasta nu poate fi mai mică decât cea calculată la un salariu de bază minim brut pe țară lunar.
Ca o derogare însă de la această regulă principală, legiuitorul la art. 257 alin. 6 din Legea nr. 95/2006 a stabilit că nu se datorează contribuția de asigurări sociale de sănătate asupra sumelor acordate în momentul disponibilizării, venitului lunar de completare sau plăților compensatorii, potrivit actelor normative care reglementează aceste domenii, precum și asupra indemnizațiilor reglementate de OUG nr.158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate, cu modificările ulterioare.
Sumele acordate intimatei reclamante, ca urmare a disponibilizării, sunt venituri asimilate salariilor, dar, după cum s-a arătat anterior, art. 257 alin. 6 din Legea nr. 95/2006, care prevăd că nu se datorează CASS asupra sumelor acordate în momentul disponibilizării, instituie o excepție de la regula generală prevăzută la art. 257 alin. 2 din Legea 95/2006, potrivit căruia s-ar datora CASS asupra veniturilor din salarii sau asimilate salariilor care se supun impozitului pe venit, greșit instanța de fond reținând contrariul. Legiuitorul nu a stabilit aplicarea acestei excepții doar la cei care au primit plăți compensatorii urmare a disponibilizărilor efectuate în cadrul proceselor de restructurare, reorganizare, privatizare a unor societăți naționale, companii naționale și societăți comerciale cu capital majoritar de stat, nelimitând deci această facilitate doar la situațiile expuse în OUG nr. 8/2003, nr. 98/1999.
Din considerentele sentinței apelate se reține că instanța de fond a făcut referire la aplicarea, interpretarea acestor dispoziții legale, faptul că s-a raportat și la practica Curții în materie nu însemnă că s-ar fi încălcat art. 5 alin. 4 din Noul Cod de procedură civilă, iar pe de altă parte, astfel cum s-a arătat, instanța s-a pronunțat asupra fondului cauzei, criticile în acest sens nefiind fondate.
Interpretarea apelantei pârâte . Satu M., în sensul că în măsura în care deși veniturile acordate la momentul disponibilizării, venitul lunar de completare sau plățile compensatorii, suportate din bugetul asigurărilor de șomaj sunt venituri exceptate de la plata contribuțiilor sociale, potrivit actelor normative care reglementează aceste domenii, art. 296 indice 4 alin. 1 litera ț din Codul fiscal completat prin OUG nr. 125/2011-, câtă vreme plățile nu au fost suportate din bugetul asigurărilor de șomaj, nu s-ar putea acorda scutirea, este una greșită, art. 257 alin. 6 din Legea nr. 95/2006 nu impune o astfel de condiție în acest sens. Situația în speță nu este una diferită față de alte dosare similare, dispozițiile legale incidente fiind corect aplicate și interpretate de instanța de fond.
Potrivit art. 256 alin. 2 și 3 din Legea nr. 95/2006, colectarea contribuțiilor persoanelor juridice și fizice care au calitatea de angajator, se face de Ministerul Finanțelor Publice prin Agenția Națională de Administrare Fiscală, în contul unic deschis pe seama CNAS în condițiile legii, iar colectarea contribuțiilor persoanelor fizice, altele decât cele pentru care colectarea se face prin ANAF, se efectuează de către casele de asigurări. Sumele colectate în contul fondului potrivit alin. 2, sunt în permanență la dispoziția CNAS și se repartizează de ordonatorul principal de credite, proporțional cu sumele aprobate pe subcapitole de cheltuieli prin legile bugetare anuale, pe fiecare domeniu de asistență medicală.
Administrarea veniturilor bugetare reprezentând contribuții sociale, potrivit art. 27 și 32 din OG nr. 86/2003, începând cu data de 01.01.2004, se face de către Ministerul Finanțelor Publice prin unitățile sale subordonate, având implicit calitatea de creditor bugetar, astfel că doar cel ce a colectat în speță aceste contribuții - ANAF - are obligația a le restitui câtă vreme doar cu această instituție . Satu M. a avut raporturi juridice.
Referitor la excepția de inadmisibilitate a acțiunii, a cererii de chemare în garanție, invocate de ANAF - Direcția Generală a Marilor Contribuabili, câtă vreme în speță nu este vorba de urmarea unei proceduri administrative, ci de verificarea aplicării unor dispoziții legale în materie, evocate mai sus, iar hotărârea definitivă va constitui titlu executoriu în baza căruia implicit sumele vor fi restituite, aceasta apare ca nefondată și va fi respinsă ca atare. Nu este vorba de o acțiune care să atragă aplicarea dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 554/2004, criticile ANAF în acest sens nefiind fondate.
Potrivit art. 60 alin. 1 Cod procedură civilă, partea poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia să se îndrepte, în cazul în care ar cădea în pretenții, cu o cerere de chemare în garanție sau în despăgubire. Ca urmare a faptului că . Satu M., cu ocazia plății salariilor compensatorii a reținut și virat sume de bani reprezentând contribuții de asigurări sociale de sănătate care, conform art. 256 alin. 23 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, s-au colectat de Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Marilor Contribuabili București, implicit aceasta are calitate procesuală pasivă și chemarea sa în garanție se impunea a fi admisă, în mod corect a fost obligată să-i restituie . Satu M. sumele încasate cu titlul de rețineri contribuții asigurări de sănătate, aferente salariilor compensatorii achitate intimatei reclamatei.
Acordarea cheltuielilor de judecată s-a impus ca o consecință a reținerii culpei procesuale a pârâtei și a chematei în garanție, fiind astfel corect aplicate dispozițiile art.453 alin.1 Cod procedură civilă, partea care pierde procesul va fi obligată la cererea părții care a câștigat, să îi plătească cheltuieli de judecată. Faptul că instanța de fond nu a arătat în considerente acest aspect, nu este în măsură a înlătura cele dispuse câtă vreme s-a făcut și dovada acestora prin depunerea chitanței –la fila 3 –dosar de fond, dispozițiile art.452 Cod procedură civilă, fiind corect aplicate. Nefiind vorba de o recunoaștere a pretențiilor reclamantei pentru a fi aplicate dispozițiile art.454 Cod procedură civilă, nu se putea respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată.
Ca urmare a celor expuse, în baza art. 480 alin 1 din Noul Cod de procedură civilă, instanța de apel va respinge ca nefondate ambele apeluri declarate, va păstra sentința apelată ca fiind legală și temeinică.
Nefiind dovedite cheltuielile de judecată solicitate de către intimata reclamantă, nu vor fi acordate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge ca nefondate apelurile civile declarate de apelanta pârâtă . SATU M., CUI RO_, ORC J_ - cu sediul în Satu M., .-29, județul Satu M. și de apelanta chemată în garanție AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ BUCUREȘTI, cu sediul în București, ., în contradictoriu cu intimata chemată în garanție AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ-DIRECȚIA GENERALĂ A MARILOR CONTRIBUABILI BUCUREȘTI, sector 5, ..88, și cu intimata reclamantă B. L.- CNP_, cu domiciliul în Satu M., . 2, . M., împotriva sentinței civile nr. 313/LMA din 2 iulie 2014, pronunțată de Tribunalul Satu M., pe care o păstrează în întregime.
Fără cheltuieli de judecată.
DEFINITIVĂ.
Pronunțată în ședința publică din 27 noiembrie 2014..
Președinte Judecător Grefier
S. A. L. M. E. C. G.
red.concept decizie S. A.L.
data:2.12.2014
jud.fond: S. G.D.
dact.C.G.
data:3.12.2014
6 ex.
4 com.
-. SATU M.,
Satu M., .-29, județul Satu M.
-AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ BUCUREȘTI,
cu sediul în București, .,
-AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ-DIRECȚIA GENERALĂ A MARILOR CONTRIBUABILI BUCUREȘTI,
sector 5, ..88
-B. L.- din Satu M., . 2, . M.
data:
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 997/2014.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 148/2014.... → |
|---|
