Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 997/2014. Curtea de Apel ORADEA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 997/2014 pronunțată de Curtea de Apel ORADEA la data de 27-11-2014 în dosarul nr. 77/111/2012
ROMÂNIA |
CURTEA DE APEL ORADEA |
- Secția I civilă – - Nr.operator de date cu caracter personal - 3159- |
Dosar nr._ |
DECIZIA CIVILĂ NR.997/2014
Ședința publică din 27 noiembrie 2014
Președinte – M. E.– judecător
- S. A. L. - judecător
- T. D. - judecător
- C. G. – grefier
Pe rol fiind soluționarea acțiunii, după casarea cu reținere a cauzei pentru rejudecare, formulată de reclamanții P. I., -cu domiciliul în Oradea, .. 21, .. D, ., H. I., cu domiciliul în Oradea, ., județ Bihor, I. F., cu domiciliul în Oradea, ., ., județ Bihor, toți și prin mandatar K. M. I., cu domiciliul în Gepiu, nr.260, județul Bihor, în dosarele nr._, nr._, nr._, conexate la dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata S.C. F. F. TRANSPORT SRL Oradea, cu sediul în Oradea, Borșului, nr. 40, județ Bihor, având ca obiect drepturi bănești.
Se constată că fondul cauzei s-a dezbătut în ședința publică din 13 noiembrie 2014, când părțile prezente au pus concluzii asupra acțiunii, concluzii cuprinse în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte din prezenta hotărâre și când s-a amânat pronunțarea pentru data de 20.11.2014, 27.11.2014, dată la care s-a pronunțat hotărârea.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra acțiunii civile de față, instanța constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 257/LM/2014 din 3 aprilie 2014, pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosar nr._, s-a admis în parte acțiunea precizată formulată de reclamantul P. I., de reclamantul H. I. în dosarele conexe nr._ și nr._, de reclamantul I. F. în dosar conex nr._ toți prin mandatar K. M. I. în contradictoriu cu pârâta S.C.F. F. TRANSPORT S.R.L. (fosta CENTRUM TRANSPORT S.R.L.) și în consecință:
A fost obligată pârâta să plătească reclamantului P. I. suma de 2.590 de lei reprezentând diferență drepturi salariale, contravaloarea in lei la data plății a sumei de 12 euro cu titlu de diurnă parcurs extern și suma de 2.610 lei cu titlu de compensație pentru noapte fără cazare la intern.
A fost obligată pârâta să plătească reclamantului H. I. suma de 5.782 de lei reprezentând diferență drepturi salariale, contravaloarea in lei la data plății a sumei de 8 euro cu titlu de diurnă parcurs extern, suma de 4 lei cu titlu de diurnă intern, suma de 203 lei cu titlu de spor cuvenit pentru orele de noapte și suma de 6.510 lei cu titlu de compensație pentru noapte fără cazare la intern.
A fost obligată pârâta să plătească reclamantului I. F. suma de 163 de lei reprezentând diferență drepturi salariale, suma de 10 lei cu titlu de diurnă parcurs intern și suma de 5.310 lei cu titlu de compensație pentru noapte fără cazare la intern.
Au fost obligați reclamanții la plata sumei de 5.850 de lei în favoarea Biroului Local de Expertiza Bihor – pe seama d-nei expert Marton L. V. cu titlu de diferență onorariu expert.
S-au respins restul pretențiilor.
A fost obligată pârâta să plătească reclamanților suma de 7.350 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a avut în vedere următoarele considerente:
Reclamanții au prestat activitate la unitatea pârâta fostă . in baza unor contracte individuale de munca înregistrate la ITM Bihor in funcția de șoferi autocamion.
Reclamantul P. I. a fost angajat al S.C. Centrum Transport S.R.L. în baza contractului individual de muncă nr.226/24.03.2008 înregistrat la ITM Bihor sub nr._/01.04.2008 în funcția de șofer autocamion cu un salariu de încadrare de 864 lei. Prin Act adițional nr._/25.01.2010 a fost majorat salariul de încadrare de la 864 de lei la 995 de lei, iar prin act adițional nr._/09.03.2010 a fost majorat salariul de încadrare de la 995 de lei la 1.193 lei .Contractul individual de muncă al acestuia a încetat în baza Deciziei nr._/03.09.2010 conform art.55 litera”b” din Codul muncii.
Reclamantul H. I. a fost angajat al S.C. Centrum Transport S.R.L. în baza contractului individual de muncă nr.218/11.02.2008 înregistrat la ITM Bihor sub nr._/22.02.2008 în funcția de șofer autocamion cu un salariu de încadrare de 864 lei. Prin Act adițional nr._/25.01.2010 a fost majorat salariul de încadrare de la 864 de lei la 995 de lei, iar prin act adițional nr._/12.02.2010 a fost majorat salariul de încadrare de la 995 de lei la 1.193 lei .Contractul individual de muncă al acestuia a încetat în baza Deciziei nr.278/03.07.2012 conform art.65 alin.1 din Codul muncii.
Reclamantul I. F. a fost angajat al S.C. Centrum Transport S.R.L. în baza contractului individual de muncă nr.153/15.12.2006 înregistrat la ITM Bihor sub nr._/20.12.2006 în funcția de șofer autocamion cu un salariu de încadrare de 864 lei. Prin Act adițional nr._/06.02.2008 a fost majorat salariul de încadrare de la 864 de lei la 1094 de lei, prin act adițional nr._/25.01.2010 a fost majorat salariul de încadrare de la 1094 de lei la 1.193 lei. Contractul individual de muncă al acestuia a încetat în baza Deciziei nr.80/27.01.2012 conform art.55 litera”b” din Codul muncii.
Pretențiile reclamanților vizează perioada 04.01.2009 și până la data încetării raporturilor de muncă ale acestora.
În cauza, pentru determinarea cuantumului drepturilor bănești cuvenite și neplătite reclamanților pentru perioada lucrată a fost efectuată o lucrare de expertiză contabilă de către experta Marton L. V. având ca și obiective ca expertul să determine dacă drepturile bănești plătite reclamanților pe perioada lucrată și care formează obiectul prezentului litigiu s-au plătit integral, dacă rezultă diferențe între aceste drepturi bănești și cele datorate în raport de fiecare categorii de drepturi – drepturi cu titlu de salariu de bază, de sporuri, drepturile cuvenite ca și diurne pentru deplasări, delegări în țară și străinătate, compensații etc, să evidențieze eventualele diferențe în raport de fiecare drept datorat în parte, avându-se în vedere contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pentru perioada în care era în vigoare, contractul colectiv de muncă la nivel de ramură, contractul individual de muncă, legislația în vigoare cu privire la drepturile salariale, prevederile HG 1860/2006 și HG 518/1995, să se determine tariful orar corect pentru orele lucrate în timpul programului normal, pentru orele lucrate suplimentar, pe timpul nopții, sărbători legale, în cadrul deplasărilor în țară și străinătate, În cadrul stabilirii drepturilor bănești cu titlu de delegare, expertul să evidențieze și numărul de nopți pentru care trebuia asigurată cazarea. Drepturile bănești se vor determina în raport de documentația de la dosar, foile de parcurs, fișele de delegare, înregistrările tahograf și alte elemente relevante în derularea raporturilor de muncă între reclamanți și pârâtă.
Reclamanții a depus la dosar mai multe lucrări extrajudiciare de expertiză contabilă.( filele 331-397, filele 448-471 și filele 485-510)
Instanța a reținut în cauză ca fiind concludente concluziile lucrării de expertiză contabilă, întrucât această probă a fost administrată în mod nemijlocit în cadrul judecății, și a răspuns argumentat obiectivelor stabilite. Concluziile lucrărilor de expertiză contabilă extrajudiciare nefiind acceptate de către pârâtă și având în vedere existența la dosar a unei lucrări de expertiză judiciară nu au fost reținute ca fiind concludente.
Potrivit lucrării de expertiză, valoarea diferențelor de primit de către reclamanți din drepturile salariale, stabilite de către expertă este pentru reclamantul P. I. în suma de 2.590 de lei reprezentând diferență drepturi salariale, 12 euro cu titlu de diurnă parcurs extern și 2.610 lei cu titlu de compensație pentru noapte fără cazare la intern; pentru reclamantul H. I. în suma de 5.782 de lei reprezentând diferență drepturi salariale, 8 euro cu titlu de diurnă parcurs extern, 4 lei cu titlu de diurnă intern, în suma de 203 lei cu titlu de spor cuvenit pentru orele de noapte și în suma de 6.510 lei cu titlu de compensație pentru noapte fără cazare la intern; pentru reclamantului I. F. în sumă de 163 de lei reprezentând diferență drepturi salariale, suma de 10 lei cu titlu de diurnă parcurs intern și suma de 5.310 lei cu titlu de compensație pentru noapte fără cazare la intern.
In conformitate cu prevederile art.40 alin 2 lit.”c” din Codul Muncii, angajatorul are obligația de a acorda salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de munca aplicabil si din contractele individuale de munca iar art.150 prevede ca salariul reprezintă contraprestația muncii depuse de către salariat in baza contractului individual de munca, pentru munca prestata fiecare salariat are dreptul la un salariu exprimat in bani .
Art.160 din codul muncii precizează ce cuprinde salariul: si anume: salariul de baza, indemnizațiile sporurile precum si alte adaosuri. Iar art.166 alin 1 din Codul muncii stabilește modalitatea de plata a salariului: si nume, cel puțin o data pe luna, la data stabilita in contractul individual de munca, în contractul colectiv de muncă aplicabil sau în regulamentul intern.
Conform prevederilor art. 168 alin .1 din Codul muncii, plata salariului se dovedește prin semnarea statelor de plată, precum și prin orice alte documente justificative care demonstrează efectuarea plății către salariatul îndreptățit.
Faptul că lucrarea de expertiză nu se întemeiază pe înregistrările tahograf, se datorează faptului că unitatea nu a mai păstrat aceste înregistrări, astfel că în condițiile în care potrivit art.272 raportat la art.168 din Legea nr.53/2003 dovada plății integrale a drepturilor salariale revine angajatorului instanța va reține ca fiind concludente calculele efectuate de către expertă potrivit datelor cuprinse în foile de parcurs, și în temeiul prevederilor legale mai sus arătate va obliga pârâta să plătească reclamanților sumele reprezentând diferențe drepturi salariale
Cu privire la pretențiile derivând din înțelegerea avută cu societatea pârâtă de plată a unor drepturi salariale în funcție de distanța parcursă, plata care s-ar fi făcut în euro instanța că angajaților societății pârâte li se plăteau sume de bani în euro pentru deplasările efectuate, sume care se calculau în funcție de distanța parcursă. Documentele depuse la dosar atestă plata acestor sume, însă din cuprinsul acestora reiese faptul că ele constituiau diurna plătită de angajatoare, și nu drepturi salariale.
Potrivit art. 8 alin.1 punctul 11 din Ordonanța Guvernului nr. 37/2007 următoarele fapte reprezintă încălcări foarte grave ale dispozițiilor Regulamentului Parlamentului European și al Consiliului (CE) nr. 561/2006, ale Regulamentului (CEE) nr. 3.821/85 și, după caz, ale Acordului AETR și constituie contravenții, dacă acestea nu sunt considerate infracțiuni potrivit legii penale si anume „acordarea de către întreprindere/operatorul de transport rutier a unor plăți conducătorilor auto, chiar și sub formă de bonificații sau prime, în funcție de distanța parcursă și/sau de cantitatea de mărfuri transportată”.
Chiar dacă la nivelul societății pârâte s-ar reține existența unor plăți în funcție de distanța parcursă și/sau de cantitatea de mărfuri transportată, fiind o modalitate de salarizare interzisă de lege, instanța nu va putea obliga societatea pârâtă să își îndeplinească obligațiile izvorâte dintr-o astfel de înțelegere ilicită, iar reclamantul nu va putea invoca drepturi dintr-o astfel de înțelegere.
Referitor la diurna solicitată, s-a reținut că potrivit disp. art. 47 din Contractul Colectiv de Munca nr. 722 din 24 ianuarie 2008 la nivel de ramura transporturi pe anii 2008-2010 “Salariații unităților trimiși în delegație în țară și străinătate vor beneficia de următoarele drepturi: b) diurna de deplasare, al cărei cuantum se stabilește prin negociere la nivel de grupuri de unități sau unitate; nivelul minim al diurnei este cel stabilit prin actele normative ce se aplica în instituțiile publice.”, iar conform art. 114 alin. 1“ Drepturile prevăzute în contractele individuale de muncă nu pot fi stabilite sub nivelul celor adoptate prin prezentul contract colectiv de muncă și, după caz, ale celor încheiate la nivel inferior acestuia.”
Potrivit art. 9 din H.G. nr. 1.860/2006 privind drepturile și obligațiile personalului autorităților și instituțiilor publice pe perioada delegării și detașării în altă localitate, precum și în cazul deplasării, în cadrul localității, în interesul serviciului “Persoana aflată în delegare sau detașare într-o localitate situată la o distanță mai mare de 5 km de localitatea în care își are locul permanent de muncă primește o indemnizație zilnică de delegare sau de detașare de 13 lei, indiferent de funcția pe care o îndeplinește și de autoritatea sau instituția publică în care își desfășoară activitatea.”, iar conform dispozițiilor art. 5 din HG nr. 518/1995 “(1) Personalului trimis în străinătate în condițiile prezentei hotărârii se acorda: A. In străinătate: a) o indemnizație zilnică în valută, denumită în continuare diurnă, în vederea acoperirii cheltuielilor de hrană, a celor mărunte uzuale, precum și a costului transportului în interiorul localității în care își desfășoară activitatea;” Anexa A din HG prevede nivelul diurnelor pentru deplasările în țările din Europa la 35 euro/zi.
Aceste doua acte normative reglementează modalitatea de acordare si nivelul diurnelor pentru personalul încadrat în instituții publice, dar în teza finală a art. 47 din CCM ramura transporturi se arată că în cazul în care plafonul diurnelor nu este negociat cu angajatorul, atunci se iau în considerare plafoanele minime de diurna prevăzute pentru personalul din instituțiile publice.
În speță la nivelul unității pârâte exista Contractul Colectiv de Muncă pe anii 2010-2011 înregistrat la DMPS Bihor sub nr. 158/2009, care la art. 55 alin. 1 stabilește în mod expres că „Salariații trimiși în delegație în țară sau în străinătate vor beneficia de decontarea cheltuielilor de transport și a costului cazării, potrivit condițiilor stabilite prin reglementările legale pentru instituțiile publice”.
Conform art. 56 alin. 1 din Contractul Colectiv de Muncă nr. 158/2009 „salariații beneficiază de diurnă pe teritoriul României în valoare de 100 lei/zi”, iar potrivit art. 57 alin. 1 din Contractul Colectiv de Muncă nr. 158/2009 „salariații beneficiază de diurnă fixă în străinătate în valoare de 42 euro/zi în străinătate”.
Așadar la nivelul unității pârâte, pentru anii 2010-2011, prin CCM s-a acordat o diurna zilnică interna si externă la un nivel superior celei stabilite de aceste acte normative.
Potrivit calculelor contabile efectuate în cauză prin lucrarea de expertiză, s-au evidențiat diferențe cuvenite, astfel pentru reclamantul P. I. în suma de 12 euro cu titlu de diurnă parcurs extern, pentru reclamantul H. I. în suma 8 euro cu titlu de diurnă parcurs extern, și 4 lei cu titlu de diurnă intern, pentru reclamantului I. F. în sumă de 10 lei cu titlu de diurnă parcurs intern .
Și la acest calcul experta au avut în vedere datele cuprinse în foile de parcurs.
Față de cele arătate, instanța a reținut ca fiind făcută plata parțială a acestor drepturi către reclamanți, chiar dacă documentele justificative – dispoziții de plată și ordine justificative depuse de pârâtă, prezintă carențe în întocmire, aceste documente fiind semnate de către reclamanți, probează parțial plata sumelor înscrise în acestea.
Referitor la capătul de cerere privind plata unei compensații pentru fiecare noapte fără cazare la extern, instanța a retinut că reclamantul nu a făcut dovada unor cheltuieli de cazare, fiind de notorietate ca șoferii de tir, in virtutea meseriei, dorm in cabina TIR-ului care este amenajata în acest sens.
Nu se regăsește la dosarul cauzei nici un document justificativ care să confirme efectuarea de reclamanți a unor cheltuieli de cazare pe timpul deplasării la extern, motiv pentru care instanța a apreciat că reclamanții nu sunt îndreptățit la decontarea acestor cheltuieli.
S-a mai reținut de altfel în speță ca incidente și prevederile din Regulamentul CE nr. 561/2006 privind armonizarea anumitor dispoziții ale legislației sociale in domeniul transporturilor care la art. 8 alin. 8 arată că perioadele de repaus zilnic și perioadele de repaus săptămânal reduse, departe de baza de staționare a vehiculului pot fi efectuate la bordul vehiculului, cu condiția ca acesta să fie dotat cu cabină de dormit corespunzătoare și să fie în staționare.
Cu privire la compensația pentru noapte fără cazare la intern, instanța a reținut din lucrarea de expertiză efectuată, că art.28 din H.G.nr.1860/2006 precizează că în condițiile în care salariatul aflat în delegație în țară nu se cazează în condițiile prevăzute la art.26 din H.G.nr.1860/2006( adică in situația in care nu se cazează într-o unitate turistică) atunci cheltuielile se compensează prin plata a 30 de lei pe noapte.
Față de cele ce preced instanța a reținut că reclamantul P. I. este îndrituit a primi suma 2.610 lei cu titlu de compensație pentru noapte fără cazare la intern; reclamantul H. I. suma de 6.510 lei cu titlu de compensație pentru noapte fără cazare la intern; iar reclamantul I. F. suma de 5.310 lei cu titlu de compensație pentru noapte fără cazare la intern.
Cu privire la capătul de cerere referitor la calcularea orelor de noapte și a sporului la salariu aferent acestor ore de noapte, instanța a reținut că pentru perioada ianuarie 2009 –noiembrie 2009 au fost depuse înregistrări tahograf doar în ceea ce îl privește pe reclamantul H. I. ( 09.04._09,07.07._09 și 28.09._09), iar pentru P. I. si I. F. s-au depus înregistrări doar pentru anii 2010-2011 când incidente în speță sunt dispozițiile din Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate care la art. 50 prevede că orele de noapte sunt incluse în salariul negociat.
Față de cele ce preced instanța a reținut că reclamantul H. I. este îndreptățit a primi suma de 203 lei cu titlu de spor cuvenit pentru orele de noapte aferent perioadei ianuarie 2009-noiembrie 2009, iar pentru restul pretențiilor instanța a urmat a le respinge pentru perioada ianuarie 2009-noiembrie 2009 pentru P. I. si I. F. ca nedovedite, iar pentru anii 2010-2011 ca neîntemeiate în ceea ce îi privește pe toți reclamanții.
În ceea ce privește pretențiile reclamantului H. I. de a fi obligată pârâta la plata de despăgubiri în cuantum de 3.500 lei, pentru încălcarea prevederilor art. 5 alin. 2 cu referire la art. 21, 22, 80, 87, 88 și 89 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de unitate încheiat între S.C. H. ESSERS TRANSPORT SRL. (fosta S.C. CENTRUM TRANSPORT S.R.L.) și Sindicatul Național Speranța Auto, intrat în vigoare la data de 25.11.2009 instanța le-a respins ca neîntemeiate.
Potrivit art. 80 alin.5 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate „În termen de maximum 10 zile de la data înregistrării contractului colectiv de muncă, la nivel de unitate va începe renegocierea contractelor individuale de muncă ale salariaților acoperiți de clauzele acestuia, având ca bază cele prevăzute in Legea nr.371/13.12.2005 privind modificarea și completarea Legii nr.53/2003-Codul muncii, coroborate cu prevederile art. 28.pct.1 din Legea nr.54/2003 a sindicatelor, negocierea individuală desfășurându-se în cadrul unei comisii de negociere, desemnata de către părțile semnatare ale contractului colectiv de muncă. Comisia de negociere se va constitui, obligatoriu, în cadrul unităților cu activitate complexă și organizate pe secții, sectoare ,ateliere etc.”
Părțile contractului colectiv de muncă sunt angajatorii și angajații reprezentați la negocieri la nivel de unitate de către sindicatul legal constituit și reprezentativ potrivit prezentei legi sau de către reprezentanții angajaților, după caz art.134 alin.1 pct. b din Legea nr. 62/2011.
Acțiunea nu a fost formulată de către reclamantul H. I. în calitate de reprezentant al sindicatului semnatar, și nici nu a făcut dovada că ar fi acționat potrivit prevederilor contractului colectiv de muncă pentru respectarea prevederilor contractuale invocate.
Potrivit art.5 alin.3 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pentru anii 2010-2011 „pentru rezolvarea problemelor care în aplicarea prevederilor prezentului contract precum și pentru monitorizarea aplicării lui, părțile convin să instituie o comisie de aplicare și monitorizare a contractului colectiv de muncă”. Art.9 din același contract prevede și că „ litigiile intervenite cu ocazia executării…c.c.m.u. se rezolvă în cadrul Comisiei de aplicare și monitorizare a Contractului colectiv de muncă”
Față de cele arătate instanța a apreciat ca nefondate pretențiile formulate de acest reclamant.
În ceea ce privește cererea privind obligarea pârâtei la operarea mențiunilor corespunzătoare în carnetul de muncă instanța a respins acest capăt de cerere ca nefondat, raportat la dispozițiile art. 281 alin.3 din Codul muncii republicat prin care s-a abrogat începând cu data de 01.01.2011 Decretul Lege 92/1976 privind carnetul de muncă, acestea fiind înmânate titularilor.
Față de cele arătate în temeiul prevederilor legale amintite, instanța a admis în parte acțiunea precizată formulată de reclamanți toți prin mandatar K. M. I. în contradictoriu cu pârâta S.C. H.ESSERS TRANSPORT S.R.L.(fostă S.C.CENTRUM TRANSPORT S.R.L.) actuala S.C.F. F. TRANSPORT S.R.L. și în consecință a obligat-o să plătească reclamantului P. I. suma de 2.590 de lei reprezentând diferență drepturi salariale, contravaloarea in lei la data plății a sumei de 12 euro cu titlu de diurnă parcurs extern și suma de 2.610 lei cu titlu de compensație pentru noapte fără cazare la intern; reclamantului H. I. suma de 5.782 de lei reprezentând diferență drepturi salariale, contravaloarea in lei la data plății a sumei de 8 euro cu titlu de diurnă parcurs extern, suma de 4 lei cu titlu de diurnă intern, suma de 203 lei cu titlu de spor cuvenit pentru orele de noapte și suma de 6.510 lei cu titlu de compensație pentru noapte fără cazare la intern, iar reclamantului I. F. suma de 163 de lei reprezentând diferență drepturi salariale, suma de 10 lei cu titlu de diurnă parcurs intern și suma de 5.310 lei cu titlu de compensație pentru noapte fără cazare la intern și a respins restul pretențiilor.
Întrucât reclamanții nu au achitat în totalitate onorariul de expertiză, fiind plătită doar suma de 1500 de lei cu titlu de avans ( fila 527), instanța în temeiul art.201-202 Cod procedură civilă a obligat reclamanții la plata sumei de 5.850 de lei în favoarea Biroului Local de Expertiza Bihor – pe seama d-nei expert Marton L. V. cu titlu de diferență onorariu expert.
În baza art.274 coroborat cu art. 276 Cod procedură civilă acțiunea fiind fondată doar în parte, instanța a obligat pârâta să plătească reclamanților suma de 7.350 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale reprezentând onorariu de expertiză și onorariu avocațial avansate de către părți.
Asistenții judiciari – participând la constituirea completului de judecată în condițiile art. 55 alin 1 din Legea nr. 304 /2004 cu vot consultativ - au exprimat aceeași opinie.
Împotriva acestei hotărâri, au declarat recurs, în termen legal, scutit de la plata taxelor de timbru, reclamanții P. I., H. I. și I. F., solicitând admiterea acestuia, în principal, casarea hotărârii și reținerea cauzei spre rejudecare de către instanța de recurs, iar în subsidiar, casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, și pârâta . Oradea, solicitând admiterea recursului, casarea în parte a hotărârii și rejudecând cauza, respingerea în totalitate a cererii de chemare în judecată.
Prin decizia civilă nr.832 din 15.10.2014, Curtea de Apel Oradea a admis ca fondate recursurile civile declarate de recurenții - reclamanți P. I., H. I., P. I., H. I., I. F., și de recurenta pârâtă S.C. F. F. TRANSPORT SRL, cu sediul în Oradea, împotriva sentinței civile nr. 257/LM/2014 din 3 aprilie 2014, pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care a casat-o cu reținere pentru o nouă judecare în fond la Curtea de Apel Oradea, ținând seama de considerentele prezentei decizii.
A fixat termen de judecată la data de 23.10.2014, cheltuieli de judecată și onorariul urmând a fi avute în vedere la rejudecarea cauzei.
Pentru a pronunța această decizie, instanța de recurs, a reținut că date fiind motivele de recurs diferite invocate, au fost supuse analizei cu prioritate cele ce vizează încălcarea normelor de procedură.
Criticile aduse hotărârii instanței de fond axate pe modul defectuos în care a fost administrată proba prin raportul de expertiză au fost găsite de instanța de recurs ca fiind întemeiate, în considerarea argumentelor ce succed.
În conformitate cu prevederile art. 212 din Codul de procedură civilă, dacă instanța nu este lămurită prin expertiza făcută, poate dispune întregirea expertizei sau o nouă expertiză. Expertiza contrarie va trebui cerută motivat la primul termen după depunerea lucrării.
În speță, a fost întocmit un raport de expertiză contabilă depus la dosar la data de 14.06.2013, față de care părțile au formulat obiecțiuni, răspunsul la acestea fiind cuprins în completarea la raportul de expertiză contabilă. Această ultimă lucrare a fost depusă la dosar în ziua de 28 ianuarie 2014, fiind comunicată părților în ședința publică din data de 30 ianuarie 2014 când, la cererea ambelor părți s-a acordat un nou termen – pe data de 27 februarie 2014 – pentru a se pronunța cu privire la actul comunicat.
Prin actul intitulat „Cerere în probațiune” înregistrat la instanță la data de 27 februarie 2014, reclamanții au adus critici raportului de expertiză, iar în cadrul ședinței de judecată de la respectivul termen, reclamanții prin mandatarul și respectiv avocatul acestora, au solicitat încuviințarea efectuării unui raport de contraexpertiză. La termenul de judecată ce-a urmat reprezentanții reclamanților au reiterat criticile privitoare la raportul de expertiză, solicitând efectuarea unui raport de contraexpertiză, probă respinsă însă de prima instanță pe motiv că nu ar fi fost cerută motivat, argumentat, la primul termen după depunerea lucrării, și cu motivarea că în cauză s-a răspuns la obiecțiunile ambelor părți și că diferența de onorariu nu a fost achitată în integralitate.
Procedând astfel, s-a apreciat de instanța de recurs că prima instanța a reținut în mod eronat că partea solicitantă nu s-a încadrat în termenul prescris de dispozițiile art. 212 din Codul de Procedură civilă, în speță expertiza contrarie fiind solicitată la primul termen după depunerea lucrării, fiind învederate și motivele în susținerea unei atari cereri.
Apoi, faptul că în cauză expertul a răspuns la obiecțiunile părților nu constituie un motiv în temeiul căruia să se respingă noua probă propusă de reclamanți înăuntrul termenului impus de lege. De asemenea, nici împrejurarea că nu s-a achitat onorariul de expert în întregime nu se poate constitui într-un motiv pentru a se refuza părții o nouă expertiză.
Dreptul părților de a propune probe în condițiile procedurale reprezintă expresia principiului dreptului la apărare, ce are valoare constituțională.
Dată fiind situația expusă, instanța de recurs a reținut că, concluzia ce se desprinde este aceea că, în speță, în aplicarea principiului despre care s-a făcut vorbire mai sus, se impune pronunțarea în recurs a unei soluții de casare a sentinței recurate în consonanță cu dispozițiile art. 312 alin. 3 din Codul de procedură civilă, fiind necesară administrarea de probe noi.
Din perspectiva aceluiași text de lege, întrucât în speță prin cererile de recurs au fost invocate pe lângă motivele ce atrag casarea hotărârii și motive de modificare a acesteia, instanța de recurs a admis recursurile tuturor părților pentru a se asigura o judecată unitară, pe cale de consecință, a casat în întregime sentința cu reținere pentru o nouă judecată în fond la Curtea de Apel Oradea, urmând ca motivele de modificare să fie analizate odată cu rejudecarea pricinii pe fond.
Procedând la rejudecarea cauzei după casarea cu reținere dispusă prin decizia civilă nr. 832 din 15.10.2014 a Curții de Apel Oradea, instanța evocând fondul, constată următoarele:
Reclamanții au fost angajații societății pârâte în funcția de șoferi autocamion, reclamantul P. I. în perioada 1.04._10, reclamantul H. I. în perioada 12.02.2008-3.07.2012, iar reclamantul I. F. în perioada 20.12._12. Nemulțumiți de neachitarea la zi a drepturilor salariale pretinse, aceștia au declanșat litigiul de față, invocând nerespectarea de către firma pârâtă a prevederilor contractului colectiv de muncă.
În cursul judecării cauzei în primă instanță a fost administrată proba privind expertiza judiciară contabilă, întocmită de expertul contabil Marton L. V., în concluziile căreia s-a reținut că reclamantului P. I. i se mai cuvine o diferență neacordată de 2.590 lei și o diferență de diurnă pe parcurs extern de 12 euro, iar pentru diurna pe parcurs intern i s-au acordat 7 lei în plus, restul drepturilor bănești cuvenite acestuia în perioada lucrată fiind plătite integral, mai puțin sporul pentru lucrul în timpul nopții pe perioada ianuarie 2009-noiembrie 2009 care nu poate fi calculat în lipsa tahografelor din perioada respectivă.
Referitor la reclamantul H. I., expertul a precizat că acestuia i se cuvine o diferență neacordată de 2.638 lei, iar din calculul diurnei i se mai cuvin 4 lei din diurna pe parcurs intern și 8 euro din diurna pe parcurs extern. În același context, trebuie a se reliefa referitor la diferența neacordată acestui reclamant, că expertul a făcut trimitere la calculele inserate în Anexa nr.2 (fila 553), unde totalul acestora apare ca fiind în cuantum de 5.782 lei (2630 lei pentru anul 2009, 2 lei pentru anul 2010, 6 lei pentru anul 2011 și respectiv 3.144 lei pentru anul 2012).
Expertul a menționat, referitor la reclamantul I. F., că acestuia i se mai cuvine o diferență neacordată de 163 lei, iar în ceea ce privește diurna, o diferență de diurnă pe parcurs intern de 10 lei, cu precizarea că pentru diurna pe parcurs extern acesta a încasat în plus 42 euro.
La fel ca în cazul reclamantului P. I., și în privința celorlalți doi reclamanți, expertul a specificat că restul drepturilor bănești au fost achitate integral excepție făcând sporul pentru lucrul în timpul nopții pe perioada ianuarie 2009-noiembrie 2009 care nu poate fi calculat în lipsa tahografelor din perioada respectivă.
Cât privește obiectivul vizând drepturile bănești cuvenite în cadrul deplasărilor în țară și străinătate, s-a concluzionat că la extern nu există documente justificative care să ateste că au fost efectuate cheltuieli de cazare, orele de noapte fiind petrecute de șoferi în cabina autocamionului amenajată în acest scop, iar la intern societatea avea obligația, potrivit art.28 din H.G.nr.1860/2006, să plătească reclamanților compensație pentru noapte fără cazare în sumă de 2.610 lei reclamantului P. I., în sumă de 6.510 lei reclamantului H. I. și în sumă de 5.310 lei reclamantului I. F..
Ambele părți au formulat obiecțiuni față de raportul de expertiză anterior menționat, soluționate de expert prin lucrarea depusă la dosar pentru termenul de judecată din 30.01.2014 intitulată „Răspuns la obiecțiuni și completare la raportul de expertiză contabilă judiciară”. Expertul și-a menținut răspunsurile formulate în cadrul expertizei depusă în 14.06.2013, aducând doar completare cu privire la reclamantul H. I., căruia i se cuvine sporul pentru orele lucrate de noapte în anul 2009, pentru lunile în care au existat tahografe pe CD, respectiv suma de 48 lei pentru luna aprilie 2009, 26 lei pentru luna mai 2009, 47 lei pentru luna iulie 2009, 25 lei pentru luna august 2009, 12 lei pentru luna septembrie 2009, 36 lei pentru luna octombrie 2009 și 9 lei pentru luna noiembrie 2009, așa cum rezultă din statele de plată anexele 3-9. S-a precizat totodată că, pentru reclamanții P. I. și I. F. lipsesc în întregime înregistrările tahograf aferente anului 2009, necesare pentru calcularea orelor de noapte, respectiv a sporului la salariu pentru aceste ore de noapte, înregistrările pe CD fiind din anii 2010 și 2011, când nu se mai pune problema calculării sporului respectiv, orele de noapte fiind incluse în salariul negociat conform art.50 din CCMU. În ceea ce privește conținutul CD-ului cu înregistrările tahigraf pentru reclamantul H. I., acestea vizează perioade aferente anului 2009, -respectiv 9.04._09, 7.07.2009-2.09.2009 și 28.09._09 – perioade pentru care expertul arată că a calculat orele de noapte lucrate și ca atare și sporul de salariu pentru aceste ore de noapte.
Referitor la obiecțiunea privind înlăturarea înscrisului cu salarizarea pe Km., s-a precizat că șoferii au fost plătiți în conformitate cu prevederile contractului colectiv de muncă la nivel de unitate, încheiat cu 3 luni anterior înscrisului aflat în discuție, înscris în urma căruia nu a fost modificat contractul colectiv de muncă în baza căruia au fost plătiți șoferii din decembrie 2009 și până în anul 2011 inclusiv. De altfel, această problemă a fost lămurită în cadrul raportului de expertiză inițial, specificându-se că nici în contractele de muncă individuale ale reclamanților și nici în contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi 2008-2010 sau în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, în foaia de pontaj sau state de plată nu se regăsește sistemul de remunerare pe kilometri, singurul înscris care face referire la plata pe Km fiind în contradicție cu toate contractele mai sus-menționate. Or, în consonanță cu obiectivele expertizei dispuse în cauză, determinarea drepturilor bănești cuvenite reclamanților s-a făcut avându-se în vedere contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, contractul colectiv de muncă la nivel de ramură, contractul individual de muncă, legislația în vigoare cu privire la drepturile salariale, prevederile H.G.nr.1860/2006 și H.G.nr.518/1995.
Expertul a precizat în legătură cu deciziile lunare de diurnă, că, prin acestea, reclamanții au primit sub formă de diurnă sume mai mari decât cele prevăzute în H.G.nr.518/1995 pentru perioada ianuarie 2009-noiembrie 2009 și decât sumele prevăzute în Contractul Colectiv de Muncă la nivel de unitate pentru perioada de după noiembrie 2009.
Referitor la obiecțiunea formulată de pârâtă legată de indemnizația de 30 lei pentru noaptea fără cazare, atât CCM la nivel de ramură cât și cel la nivel de unitate fac trimitere la H.G.nr.1860/2006 care la art.28 precizează că în condițiile în care salariatul aflat în delegație în țară nu se cazează într-o unitate turistică, atunci cheltuielile de cazare se compensează prin plata a 30 de lei pe fiecare noapte. Expertul a precizat că, din CCMU nr.158/2009, nu rezultă că suma de 30 de lei pe noapte a fost inclusă în diurna de 100 de lei pe zi acordată prin acest contract colectiv de muncă.
Susținerile reclamanților axate pe modul de calcul a timpului de lucru nu pot fi primite, având în vedere lucrarea de expertiză întocmită în cauză, în cuprinsul căreia s-a specificat că foile de parcurs nu sunt relevante pentru a se stabili timpul de lucru, orele de noapte sau orele efectiv lucrate în zilele de sâmbătă și duminică, repartizarea orelor lucrate de conducătorul auto în ore de zi și ore de noapte nefiind posibilă numai pe baza foilor de parcurs.
În legătură cu materialul probator existent la dosar, trebuie a se reține că raportul de expertiză întocmit de expertul Marton L. V. este singura probă administrată în cursul procesului în condițiile dispozițiilor art.201-214 din Codul de procedură civilă, în consonanță cu principiul nemijlocirii, principiu ce presupune obligația instanței de a cerceta direct și nemediat toate elementele care interesează dezlegarea pricinii, potrivit art.169 alin.1 din Cod, administrarea probelor făcându-se în fața instanței de judecată.
În raport de argumentele întemeiate pe textele de lege sus-indicate, rezultă cu puterea evidenței că ar fi contrar principiului nemijlocirii a se admite acțiunea dedusă judecății pe baza lucrărilor de specialitate extrajudiciară de care se prevalează părțile în prezentul proces, și respectiv în temeiul unei lucrări întocmite într-o altă cauză, și să nu se dea eficiență probei administrate în fața instanței de judecată. Bineînțeles că raportul de expertiză judiciară nu are valoarea unui mijloc absolut de probă, dar nu poate fi omis când constatările expertizei nu sunt combătute printr-o expertiză contrarie, administrată în condițiile dispozițiile art.212 din Codul de procedură civilă. Or, o astfel de probă nu a fost administrată în cauză, părțile reclamante, ulterior casării sentinței pentru rejudecarea pricinii în fond, renunțând la administrarea probei respective, după ce în prealabil o propuseseră în cursul ambelor etape procesuale, de altfel tocmai acesta a constituit motivul reluării judecății pe fond în urma casării cu reținere.
Din perspectiva prevederilor art.40 alin.2 lit.c, art.150 și respectiv art.160 din Codul muncii, societății pârâte, în calitate de angajator, îi incumbă obligația de a plăti reclamanților drepturile salariale pretinse prin acțiunea dedusă judecății astfel cum acestea au fost cuantificate prin lucrarea de expertiză întocmită în cauză.
În raport de probatoriul administrat în cauză, concluzia ce se desprinde este aceea că, în consonanță cu concluziile raportului de expertiză întocmit în cauză, reclamantul P. I. este îndreptățit la plata unei diferențe neacordate de 2.590 lei, la o diferență de diurnă pe parcurs extern de 12 euro, precum și la plata compensației pentru noapte fără cazare la intern în cuantum de 2.610 lei. De asemenea, reclamantul H. I. este îndreptățit la plata sumei de 2.638 lei –diferență neacordată, la 4 lei din diurna pe parcurs intern și 8 euro pe parcurs extern, precum și la plata sumei de 6.510 lei reprezentând compensația pentru noapte fără cazare la intern, la plata sumei de 203 lei cu titlu de spor cuvenit pentru orele de noapte aferent perioadei ianuarie 2009-noiembrie 2009.
Totodată, reclamantul I. F. este îndrituit la plata sumei de 163 lei ce reprezintă diferență drepturi salariale, a unei diferențe de diurnă pe parcurs intern de 10 lei, precum și la plata sumei de 5.310 lei cu titlu de compensație pentru noapte fără cazare la intern în sumă de 5.310 lei.
Instanța va dispune obligarea pârâtei la plata sumelor specificate mai sus în favoarea reclamanților, toate celelalte pretenții ale acestora urmând a fi respinse.
În condițiile în care reclamanții nu au achitat în integralitate onorariul pentru expertiza judiciară întocmită de expert Marton L., instanța va dispune obligarea acestora, în conformitate cu dispozițiile art.23 alin.2 din O.G.nr.2/2000, la plata sumei de 5.850 lei reprezentând diferență onorariu expert în contul Biroului de Expertize – Tribunalul Bihor, pe seama expertului menționat.
În baza prevederilor art.274 și art.276 din Codul de procedură civilă, pârâta va fi obligată la plata sumei de 7.350 lei cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale, reprezentând o parte din valoarea onorariilor pentru expert, respectiv pentru avocat, dată fiind soluția de admitere în parte a pretențiilor reclamanților.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
REJUDECÂND FONDUL DUPĂ CASAREA CU REȚINERE,
Admite în parte acțiunea precizată formulată de reclamanții P. I., -cu domiciliul în Oradea, .. 21, .. D, ., H. I., cu domiciliul în Oradea, ., județ Bihor, I. F., cu domiciliul în Oradea, ., .. B, ., toți și prin mandatar K. M. I., cu domiciliul în Gepiu, nr.260, județul Bihor, în dosarele nr._, nr._, nr._, conexate la dosarul nr._, în contradictoriu cu pârâta S.C. F. F. TRANSPORT SRL Oradea, cu sediul în Oradea, Borșului, nr. 40, județ Bihor și în consecință:
Obligă pârâta să plătească reclamantului P. I. suma de 2.590 lei reprezentând diferență drepturi salariale, 12 euro reprezentând diferență de diurnă pe parcurs extern, precum și la plata compensației pentru noapte fără cazare la intern în cuantum de 2.610 lei.
Obligă pârâta să plătească reclamantului H. I. suma de 5.782 lei reprezentând diferență drepturi salariale, 4 lei, reprezentând diferență diurnă pe parcurs intern, 8 Euro reprezentând diferență diurnă pe parcurs extern, a sumei de 6.510 lei reprezentând compensația pentru noapte fără cazare la intern, precum și la plata sumei de 203 lei cu titlu de spor cuvenit pentru orele de noapte aferent perioadei ianuarie 2009-noiembrie 2009.
Obligă pârâta la plata sumei 163 lei reprezentând diferență drepturi salariale în favoarea reclamantului I. F., precum și la plata unei diferențe de diurnă pe parcurs intern de 10 lei, și totodată a sumei de 5.310 lei cu titlu de compensație pentru noapte fără cazare la intern, în favoarea aceluiași reclamant.
Obligă reclamanții la plata sumei de 5.850 lei în favoarea Biroului Local de Expertize din cadrul Tribunalului Bihor, reprezentând diferență de onorariu expert pe seama doamnei expert Marton L. V., în cuantum de câte 1950 lei în sarcina fiecărui reclamant.
Respinge restul pretențiilor.
Obligă pârâta S.C. F. F. TRANSPORT SRL Oradea la plata sumei de 7530 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea reclamanților P. I., H. I. și I. F..
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 27 noiembrie 2014.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
M. E. S. A. L. T. D. C. G.
Red.concept decizie: jud.M. E.
Data:18.12.2014
Jud.fond:S. C.
Jud.recurs:M. E./S. A.L./T. D.
Dact.C.G.
Data:19.12.2014
2 ex.
| ← Contestaţie decizie de sancţionare. Decizia nr. 502/2014.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 584/2014.... → |
|---|
