Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 359/2014. Curtea de Apel ORADEA
Comentarii |
|
Decizia nr. 359/2014 pronunțată de Curtea de Apel ORADEA la data de 23-09-2014 în dosarul nr. 4564/111/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
SECȚIA I CIVILĂ
Număr operator de date cu caracter personal 3159
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 359/2014-.>
Ședința publică din 23 septembrie 2014
PREȘEDINTE: P. A. – judecător
JUDECĂTOR: P. C.
GREFIER: I. F.
Pe rol fiind pronunțarea asupra apelului civil declarat de apelantul – contestator Z. I., cu domiciliul procedural ales în Oradea, P-cul T., nr. 1, ., județul Bihor, în contradictoriu cu intimata pârâtă . București, cu sediul în București, ., sector 1, împotriva sentinței civile nr. 159/LM din data de 10 martie 2014, pronunțată de Tribunalul Bihor, având ca obiect: contestație decizie de concediere.
Se constată că dezbaterea cauzei a avut loc la data de 16 septembrie 2014, dată la care partea prezentă a pus concluzii consemnate în încheierea de ședință de la acea dată și când în vederea deliberării și pentru ca părțile să poată depune la dosar concluzii scrise a fost amânată pronunțarea hotărârii pentru data de azi, 23 septembrie 2014, după care:
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 159/LM din data de 10 martie Tribunalul Bihor a respins contestația formulata de contestatorul Z. I., în contradictoriu cu intimata S.C. O. P. S.A., fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele:
Contestatorul a invocat faptul că decizia contestată a fost emisă cu încălcarea prevederilor art.252 alin 1 Codul muncii referitoare la „aplicarea sancțiunii disciplinare printr-o decizie emisa in forma scrisa, în termen de 30 zile calendaristice de la data luării la cunoștința despre săvârșirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârșirii faptei"
Față de aceste apărări instanța a reținut că in recursul pronunțat in interesul legii prin decizia nr. 16/2012 de către Înalta Curte de Casație și Justiție s-a statuat in interpretarea si aplicarea art. 252 alin. 1 din Codul Muncii, că momentul de la care începe sa curgă termenul de 30 zile calendaristice pentru aplicarea sancțiunii disciplinare este data înregistrării raportului final al cercetării disciplinare prealabile la registratura unității. Prin urmare, termenul de 30 zile si implicit cel de 6 luni curge de la un moment ulterior datei finalizării cercetării prealabile, in cauza de fata raportul final al cercetării disciplinare prealabile fiind înregistrat la registratura intimatei la data de 11.03.2013, iar decizia contestată a fost emisă la data de 21.03.2013, cu respectarea termenului de 30 de zile calendaristice.
Contestatorul a fost angajat al unității intimate cu contract individual de muncă pe durată nedeterminata pe postul de sondor la intervenții sonde, în cadrul Servicii Sonde, Reparații Capitale și Intervenții la Sonde, Asset I Crișana.
Prin referatul întocmit și înregistrat sub nr.222/26.02.2013 de șeful de formație P. A. și referatul nr.223/26.02.2013 numitului P. I. in calitate de șef formație Asset I Crișana s-a sesizat unitatea că petentul a încălcat normele de disciplină a muncii astfel cum sunt expres specificate în contractul individual de muncă, fișa postului, contractul colectiv de muncă și Regulamentul Intern.
S-a reținut că în data de 18.02.2013, ora 19, in urma unei verificări a firmei de paza Interguard, agenții acesteia au descoperit lângă vagonul de lucru cu privire la care salariații făcând parte din formația 2 Intervenție aveau atribuții de serviciu urme proaspete de produs petrolier, al căror traseu se configura către sonda nr. 1851, locație unde au fost găsite 5 recipiente din material plastic cu produs petrolier, a cate 5 litri fiecare si genți pentru transportarea acestora.
Vagonul de lucru al formației 2 Intervenție era dispus in apropierea sondelor 1851 si 1847. Totodată, in haba sondei 1847 s-a găsit si un burete legat cu sfoara, improvizație cu care, se poate scoate produs petrolier din haba sondei. La o distanta de 5 m de vagonul de lucru s-au găsit abandonate si 2 bidoane de culoare verde purtând urme de produs petrolier. Urmele de produs petrolier indicau un traseu de la haba sondei la bena vagonului, in care au fost găsite abandonate 2 galeți din care se scurgea produs petrolier, care au servit la colectarea produsului petrolier din haba sondei. În timpul desfășurării acțiunii de verificare de către agenții de paza, formația 2 de intervenție a chemat de urgenta un tractor, la ora 21, cu ajutorul căruia s-a procedat la mutarea vagonului instalației, acesta fiind ulterior transportat la sonda 1283 din parcul nr. 48 Suplac. Doi agenți ai firmei de paza au mers in spatele vagonului pana in noua locație. Când s-a ajuns la destinație, formația 2 Intervenție a intrat in vagonul instalației, închizând ușa in urma lor si împiedicând astfel accesul de intrare in vagon al agenților de paza. La aproximativ 2-3 minute după . si blocarea accesului de intrare, din vagonul de lucru se scurgea produs petrolier prin gura de scurgere situata sub baraca vagonului. In scurt timp, sub vagonul de lucru s-a format o balta de produs petrolier, având o suprafața de aproximativ 6 metri pătrați. Anunțat de către cei doi agenți, reprezentantul departamentului intern de securitate al unității s-a prezentat la fata locului, respectiv martorul C. I., acesta reușind sa pătrundă in interiorul vagonului, unde a constatat ca in chiuveta instalației existau urme de produs petrolier, iar in vestiar s-au depistat ascunse 2 bidoane de plastic de culoare verde, similare cu cele găsite la sonda 1847, in care se afla produs petrolier si un alt bidon de 5 litri. Produsul petrolier din cele 3 bidoane avea aceeași culoare cu produsul din chiuveta.
Urmarea a acestei sesizări s-a dispus demararea cercetării disciplinare prealabile de către comisia de disciplină constituită la nivelul Zonei de producție I Crișana-Banat, desemnată conform Deciziei nr. 24/28.02.2012.
Prin convocarea înregistrată sub nr. 227/27.02.2013,intimata a procedat la convocarea contestatorului în vederea efectuării cercetării prealabile, pentru data de 04.03.2013.
În fața comisiei cu ocazia audierii, contestatorul a declarat că în legătură cu pata de produse petroliere de sub vagon nu a știut de existența acesteia și nici de unde provine, iar despre fotografiile făcute bidoanelor de plastic cu produse petroliere găsite a declarat că până la ieșirea sa din serviciu nu erau, iar fotografiile făcute după ora 23 nu sunt relevante deoarece sunt făcute după terminarea programului său de lucru, când a părăsit locația respectivă. Contestatorul a recunoscut existența petelor de produs petrolier in chiuvetă dar a arătat că proveneau de la spălarea mănușilor de lucru cu motorină, detergent și apă. Acesta a mai declarat că cei 5 recipienți de plastic a câte 5 litri fiecare plini cu produs petrolier descoperiți lângă vagonul formației nu erau ai lor și că totul a fost o înscenare.
Prin decizia nr.208 din 21.03.2013 s-a dispus în temeiul art. 248 alin. 1 lit. a din Codul Muncii și cu luarea în considerare a art. 247-252 din Codul muncii, a dispozițiilor art. 3.2 alin. I din Regulamentul de Ordine Interioară al O. P., a dispozițiilor art.138 alin.1 lit. h din Contractul colectiv de muncă aplicabil la nivelul O. P., Informarea internă „Toleranță zero pentru furturi” din 29.06.2011, Instrucțiunea internă nr. 4229/02.05.2012 sancționarea contestatorului angajat cu contract individual de muncă pe durată nedeterminată, în funcția de sondor la intervenții de sonde, cu sancțiunea desfacerii disciplinare a contractului de muncă.
Prin referatul înregistrat sub nr. 262/11.03.2013 comisia de disciplină, în urma analizării faptelor sesizate și a apărărilor salariatului, a statuat în sensul că prin fapta sa salariatul a încălcat prevederile art. 138 alin. 1 lit. h din Contractul colectiv de muncă, ale art. 3.2 lit. i si art. 5.5.1it d din Regulamentul Intern, precum și dispozițiile conținute în Informarea internă din 29.06.2011 „Toleranță 0 (zero) pentru furturi" și ale Instrucțiunilor interne nr. 4229/02.05.2012.
Abaterea reținută în sarcina contestatorului constă în aceea că „In data de 18.02.2013, ora 19, in urma unei verificări a firmei de paza Interguard, agenții acesteia au descoperit lângă vagonul de lucru cu privire la care salariații făcând parte din formația 2 Intervenție aveau atribuții de serviciu urme proaspete de produs petrolier, al căror traseu se configura către sonda nr. 1851, locație unde au fost găsite 5 recipiente din material plastic cu produs petrolier, a cate 5 litri fiecare si genți pentru transportarea acestora. Vagonul de lucru al formației 2 Intervenție era dispus in apropierea sondelor 1851 si 1847. Totodată, in haba sondei 1847 s-a găsit si un burete legat cu sfoara, improvizație cu care, ., se poate scoate produs petrolier din haba sondei. La o distanta de 5 m de vagonul de lucru s-au găsit abandonate si 2 bidoane de culoare verde purtând urme de produs petrolier. Urmele de produs petrolier indicau un traseu de la haba sondei la bena vagonului, in care au fost găsite abandonate 2 galeți din care se scurgea produs petrolier, care au servit la colectarea produsului petrolier din haba sondei. În timpul desfășurării acțiunii de verificare de către agenții de paza, formația 2 de intervenție a chemat de urgenta un tractor, la ora 21, cu ajutorul căruia s-a procedat la mutarea vagonului instalației, acesta fiind ulterior transportat la sonda 1283 din parcul nr. 48 Suplac. Doi agenți ai firmei de paza au mers in spatele vagonului pana in noua locație. Când s-a ajuns la destinație, formația 2 Intervenție a intrat in vagonul instalației, închizând ușa in urma lor si împiedicând astfel accesul de intrare in vagon al agenților de paza. La aproximativ 2-3 minute după . si blocarea accesului de intrare, din vagonul de lucru se scurgea produs petrolier prin gura de scurgere situata sub baraca vagonului. In scurt timp, sub vagonul de lucru s-a format o balta de produs petrolier, având o suprafața de aproximativ 6 metri pătrați.
Anunțat de către cei doi agenți, reprezentantul departamentul intern de securitate al unității s-a prezentat la fata locului, reușind sa pătrundă in interiorul vagonului, unde a constatat ca in chiuveta instalației existau urme de produs petrolier ,iar in vestiar s-au depistat ascunse 2 bidoane de plastic de culoare verde, similare cu cele găsite la sonda 1847, in care se afla produs petrolier si un alt bidon de 5 litri. Produsul petrolier din cele 3 bidoane avea aceeași culoare cu produsul din chiuveta.
Verificând legalitatea deciziei de sancționare disciplinară și a actelor premergătoare acesteia, din punct de vedere al conținutului formal al acestora, instanța a constatat că acestea au fost emise cu respectarea art.251-252 din Legea nr. 53/2003.
Referitor la criticile aduse de către contestator cu privire la modul în care a fost individualizată sancțiunea disciplinară aplicată, instanța a apreciat prin raportare la probațiunea administrată în cauză că aplicarea sancțiunii s-a făcut de către intimată cu respectarea tuturor criteriilor avute în vedere de art. 250 din codul muncii.
Chiar dacă contestatorul nu a mai fost anterior sancționat disciplinar de către unitate și lucrează de o perioadă îndelungată în cadrul intimatei, sau că prejudiciul produs are o valoare redusă, abaterea comisă prin ea însăși, sustragerea unor bunuri din patrimoniul angajatorului, este o abatere gravă care justifică sancțiunea luată de unitate.
În condițiile în care Codul muncii nu definește și nu enumără abaterile grave, ele pot fi stabilite prin contractele colective de muncă sau regulamentele interne, o atare calificare fiind făcută de la caz la caz de angajator.
Cum această abatere este prevăzută ca fiind gravă în contractul colectiv de muncă de la nivelul unității intimate art. 138 alin.1 lit. h, și este sancționată conform Regulamentului intern cu concedierea art. 5.5 lit. d, în mod legal angajatorul a aplicat sancțiunea desfacerii disciplinare a contractului de muncă, față de aceste aspecte cererea subsidiară de înlocuire a sancțiunii disciplinare aplicate pe seama contestatorului este neîntemeiată, câtă vreme angajatorul a stabilit in mod expres sancțiunea aplicabilă în situația abaterii disciplinare reținute în sarcina acestuia.
În contextul considerentelor și a prevederilor legale mai sus reținute, instanța a apreciat contestația formulată ca fiind neîntemeiată și a respins-o ca atare și a luat act că intimata nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Asistenții judiciari – participând la constituirea completului de judecată în condițiile art. 55 alin 1 din Legea nr. 304/2004 cu vot consultativ - au exprimat aceeași opinie.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel contestatorul Z. I. solicitând admiterea apelului, schimbarea în totalitate a hotărârii atacate și rejudecând cauza să se admită contestația formulată, cu cheltuieli de judecată.
Prin motivele scrise acesta arată că în mod greșit instanța de fond a respins contestația.
Astfel, în fapt, acesta arată că a fost angajatul pârâtei în calitate de sondor. În urma unui control efectuat de către firma de pază s-au descoperit flacoane cu produs petrolier în incinta unității. Susține că aceste flacoane nu au avut nici o legătură cu persoana sa, putând fi lăsate de alte persoane.
La cercetarea disciplinară a susținut nevinovăția, produsele găsite neavând nici o legătură cu el, poliția nu a dispus nici o sancțiune nimănui și, cu toate acestea i s-a aplicat cea mai gravă sancțiune administrativă fără a exista vreo probă împotriva sa, ci doar supoziții.
Se mai arată că și în considerentele hotărârii instanța a admis că nu există nici o probă directă, concretă că ar fi sustras produsul petrolier, totul limitându-se la supoziții, acesta fiind motivul pentru care și dosarul penal a rămas fără vreun rezultat față de el.
Arată că și prin apărările formulate de intimată prin întâmpinare se susține că desfacerea contractului său de muncă a fost cauzată de nerespectarea unor prevederi din regulamentul intern ce a generat crearea unei stări de pericol, nu un rezultat negativ concret.
Susține că a fost sancționat în modul cel mai drastic cu putință, chiar în lipsa unei culpe raportat la sustragerea de produse petroliere, dacă a existat vreo sustragere, vreun prejudiciu sau vreo legătură de cauzalitate între aceasta și atitudinea angajatului.
În drept a invocat prevederile art. 466 și urm. din codul de procedură civilă și prevederile Codului muncii.
Prin întâmpinarea depusă la dosar intimata O. P. SA a solicitat respingerea apelului și menținerea sentinței civile nr. 159/LM/2014 ca legală și temeinică.
Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate și din oficiu, Curtea reține următoarele:
Critica adusă hotărârii instanței de judecată nu subzistă.
Ne se poate reține că instanța de fond a admis că nu există probe directe și concrete împotriva contestatorului ci doar supoziții și concluzii logice.
Dimpotrivă, instanța a reținut că unitatea a respectat dispozițiile Codul muncii în vigoare, atât în ceea ce privește cercetarea disciplinară cât și aplicarea sancțiunii inclusiv cu privire la individualizarea acesteia.
Conform art. 247 alin. 2 din Codul muncii, abaterea disciplinară este o faptă în legătură cu munca și care constă într-o acțiune sau inacțiune săvârșită cu vinovăție de către salariat, prin care au fost încălcate de către acesta normele legale, Regulamentul intern, Contractul individual de muncă, Contractul colectiv de muncă dar și ordinele și dispozițiile legale ale conducătorului ierarhic.
Instanța de fond a înlăturat și criticile contestatorului privind individualizarea sancțiunii, apreciind că au fost respectate toate criteriile prevăzute de art. 250 din Codul muncii. Ori acest text legal stipulează aplicarea sancțiunii disciplinare și în raport de gravitatea abaterii salariatului enunțând la prev. de art. 248 punctele a-e criteriile. Mai mult, a evidențiat și faptul că abaterea este gravă și justifică sancțiunea, chiar dacă nu este vorba de un prejudiciu mare, abaterea comisă fiind gravă prin ea însăși – sustragerea unor bunuri din patrimoniul angajatorului, deci nu se poate reține critica că instanța ar fi susținut că nu există nici o probă directă.
În acest context nu se poate reține nici critica recurentului privind dosarul penal – respectiv că organele de urmărire penală nu a identificat vinovăția sa în condițiile în care răspunderea penală nu se identifică cu răspunderea disciplinară.
Sancțiunea disciplinară este un mijloc de constrângere și are ca scop apărarea ordinii disciplinare, dezvoltarea spiritului de răspundere pentru îndeplinirea în tocmai a sarcinilor și obligațiilor de serviciu încredințare și prevenirea producerii de acte de indisciplină a muncii. Este o măsură specifică dreptului muncii în legătură cu executarea contractului de muncă al salariatului și se răsfrânge practic doar asupra raportului juridic de muncă fără a afecta celelalte drepturi personale și patrimoniale ale salariatului.
Cât privește faptul că a fost sancționat cel mai drastic în lipsa dovedirii culpei privind sustragerea de produse petroliere, că s-a reținut că este vinovat că nu a respectat obligația de a anunța angajatorul de sustragere etc, astfel cum am arătat art. 247 alin. 2 din Codul muncii prevede ca abatere fapta în legătură cu munca care poate fi o acțiune sau inacțiune prin care s-au încălcat nu doar norme legale, regulamentul sau contractul colectiv de muncă, dar și ordinele și dispozițiile conducătorului ierarhic deci și al conducerii unității.
Din coroborarea tuturor probelor administrate inclusiv în procedura cercetării disciplinare finalizată cu Referatul Comisiei de disciplină - constituită atât din reprezentanți ai angajatorului cât și ai sindicatului, a rezultat săvârșirea cu vinovăție a abaterii disciplinare imputate, aceste constatări nefiind răsturnate sau contrazise cu probele administrate în faza de judecată în primă instanță iar în recurs nu s-au administrat sau solicitat alte probe.
De altfel și sindicatul prin reprezentanții săi în această comisie a apreciat încălcarea prevederilor Contractului colectiv de muncă și a Regulamentului intern, doar sancțiunea propusă fiind alta, ori sub acest aspect, art. 247 alin. 1 a statuat că prerogativa disciplinară aparține angajatorului, iar în acest sens angajatorul a avut în vedere dispozițiile legale prevăzute atât în Codul muncii cât și în Contractul colectiv de muncă, Regulamentul de ordine interioară și Instrucțiunile interne.
Astfel, obligațiile salariaților sunt evidențiate atât în contractul colectiv de muncă la art. 136-138 cât și în Regulamentul intern– fila 57 dosar. Mai mult, Reglementarea internă nr. 4229/03.05.2012 – fila 51 dosar, prevede de asemenea instrucțiunile care completează Regulamentul intern al societății, prevederile Contractului colectiv de muncă, Procedura privind managementul abaterilor disciplinare.
Managementul abaterilor disciplinare ( fila 54 ) aprobat din 08.06.2011 are ca scop definit derularea corectă a procedurilor de cercetare disciplinară prealabilă a salariatului în cazul săvârșirii abaterii disciplinare, fiind detaliate abaterile disciplinare, identificarea sancțiunii, criterii de aplicare, asigurarea cadrului organizator necesar desfășurării procedurii de cercetare disciplinară etc.
De asemenea Regulamentul intern dosar evidențiază printre altele obligațiile angajaților unității, la pct. 3.2 lit. i, regăsindu-se abaterea imputată – privind păstrarea în bune condiții a bunurilor, utilajelor și obligația de a împiedica sustragerile din unitate etc., la lit. u regăsindu-se și obligația de informare imediată a sefului ierarhic despre orice nereguli, abateri de la locul de muncă-ori aceasta nu este dovada unui fapt negativ cum susține recurentul.
Aspectele reținute în Raportul de cercetare disciplinară și apoi în Decizia de sancționare nu au fost combătute cu probe pertinente de către contestator.
Chiar din probele testimoniale administrate la instanța de fond – fila 85, rezultă că acces la vagonul cu recipientele cu produs petrolier, aveau doar membrii formației respective, iar agenții din firma de pază au fost opriți să intre în vagon, martorul precizând că la momentul în care au pătruns în vagon, era prezent și contestatorul, motivând că nu le-a permis accesul agenților de pază decât în prezența sa.
Un alt martor – fila 102 dosar fond, arată că până la orele 15 în data de 18.02.2013 nu a văzut în jurul sondei sau în vagon recipiente, iar a doua zi dimineața la orele 7, sub vagon era apă cu urme de produs petrolier.
Informarea internă Toleranță zero pentru furturi din 29.06.2011 a fost edictată de unitate tocmai în scopul evitării sustragerii și furtului de combustibil, iar în Declarația din 09.05.2012 – fila 45 dosar fond – contestatorul declară că a luat la cunoștință despre conținutul Instrucțiunii nr. 4229/02.05.2012 privind disciplina muncii – care completează celelalte dispoziții din Contractul colectiv de muncă și Regulamentul interne, Procedura managementului abaterilor disciplinare în sensul că „orice abatere va avea grad de toleranță zero, sancționându-se cu desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă indiferent de prejudiciu sau valoarea acestuia, aceeași sancțiune fiind aplicată și în cazul intenției de sustragere, furt, distrugere dar concretizarea sau finalizarea acțiunii sau inacțiunii cauzatoare de prejudiciu a fost descoperită sau oprită”.
În ceea ce privește sancțiunea disciplinară a desfacerii Contratului individual de muncă, Codul muncii nu o identifică ca fiind gravă sau ușoară, definind astfel cum am arătat la art. 250 aplicarea sa în raport de gravitatea abaterii disciplinare, ori aceasta s-a apreciat a fi într-adevăr gravă de instanța de judecată raportat la prevederile legale incidente: Legea nr. 53/2003, Contractul colectiv de muncă, Regulamentul intern și dispozițiile legale ale conducătorului unității –instrucțiuni – reglementarea internă nr. 4229/03.05.2012, instrucțiunile de lucru privind toleranța zero pentru furturi – toate acestea fiind prevăzute de art. 247 alin. 2 din Legea nr. 53/2003, în vigoare la acea dată inclusiv „ ordinele și dispozițiile legale ale conducătorilor ierarhici”.
În aceste condiții, raportat la dispozițiile legale mai sus-enunțate, probele administrate în cauză, hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, sens în care va fi menținută și respins ca nefondat apelul declarat în cauză conform art. 480 alin. 1 din noul Cod de procedură civilă.
Se constată că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 451-453 din Codul de procedură civilă pentru acordarea cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul civil declarat de apelantul – contestator Z. I., cu domiciliul procedural ales în Oradea, P-cul T., nr. 1, ., județul Bihor, în contradictoriu cu intimata pârâtă . București, cu sediul în București, ., sector 1, împotriva sentinței civile nr. 159/LM din data de 10 martie 2014, pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o păstrează în întregime.
Fără cheltuieli de judecată.
DEFINITIVĂ.
Pronunțată în ședința publică din 23 septembrie 2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER
P. A. P. C. I. F.
Red. decizie:P. A./22.10.2014
Jud. fond: S. M.
Tehnored. I.F./22.10.2014 – 4 ex.
← Solicitare drepturi bănești / salariale. Hotărâre din... | Contestaţie decizie de sancţionare. Decizia nr. 502/2014.... → |
---|