Asigurări sociale. Decizia nr. 231/2013. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 231/2013 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 30-01-2013 în dosarul nr. 2302/120/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA NR. 231
Ședința publică din data de 30 ianuarie 2013
Președinte - M. G.
Judecători - C. P.
- C. M. M.
Grefier - C. O.
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de reclamantul E. G., domiciliat în Târgoviște, ..N 3A, ., județul Dâmbovița, împotriva sentinței civile nr. 1794 pronunțată la data de 17 septembrie 2012 de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimata-pârâtă C. S. de Pensii a Ministerului Administrației și Internelor, cu sediul în București, ..3, sector 4.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit recurentul-reclamant E. G. și intimata-pârâtă C. S. de Pensii a Ministerului Administrației și Internelor.
Procedura legal îndeplinită.
Recurs scutit de plata taxei de timbru.
Curtea, în temeiul art.6 din Legea nr. 192/2006, informează asupra posibilității și avantajelor folosirii procedurii medierii, părțile putând să recurgă la această cale pentru soluționarea conflictului dintre ele.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează instanței că recursul este motivat, declarat în termen, iar recurentul solicită judecarea cauzei în lipsă.
Curtea, consideră cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
CURTEA:
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița sub nr._ /16.03.2012, reclamantul E. G. a formulat contestație împotriva deciziei de revizuire a pensiei nr._/12.12.2011, solicitând, în principal, anularea acesteia, ca netemeinică și nelegală, ca urmare a încălcării dreptului de proprietate, a principiilor neretroactivității legilor, precum și încălcarea principiului drepturilor câștigate și revenirea la situația anterioară, menținerea naturii juridice a pensiei, de pensie de serviciu, cum este prevăzut în Legea nr. 179/2004, a Legii nr. 80/1995-Statutul Cadrelor Militare și a Legii nr. 360/2002 privind Statutul polițiștilor, iar în subsidiar, să se constate dacă a încălcat prevederile legale în vigoare, la data ieșirii la pensie, deoarece consideră diminuarea dreptului său o sancțiune.
În motivare, a arătat că dreptul de proprietate i-a fost încălcat astfel cum este protejat de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, citând cauza Stec și alții contra regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, în care CEDO a hotărât că prestațiile sociale intră sub incidența art.1 din Protocolul nr.1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, fiind asimilate bunurilor-obiect al drepturilor.
Măsura privind revizuirea pensiilor stabilită prin OUG nr. 1/2011, Legea nr. 119/2010, aflate în plată la introducerea sistemului unitar de pensiei publice nu se poate lua decât după abrogarea art.15 alin.2 din Constituția României republicată întrucât se încalcă principiul neretroactivității legii, conform căruia dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile.
Deciziile de revizuire sunt nelegale deoarece încalcă un principiu fundamental și anume Principiul Drepturilor Câștigate, acest principiu este consacrat de Curtea de Justiție a Uniunii Europene și este expres stipulat în practica judiciară a CEDO, care în mod consecvent a dat câștig de cauză subiecților de drept afectați din punct de vedere al drepturilor bănești prin acte normative adoptate ulterior și este recunoscut și de Curtea Constituțională, rezultă că prin revizuirea pensiei a fost încălcat Principiul Dreptului Câștigat.
Prin urmare, Legea nr. 179/2004 se aplică situațiilor juridice constituite, modificate și stinse în temeiul reglementărilor ei, dreptul la pensie fiind născut și consumat în totalitatea sa de la momentul emiterii deciziilor de revizuire, creându-se astfel efecte juridice definitive. Împrejurarea că Statul, ulterior acestui moment, are o obligație cu executarea succesivă și că în această perioadă aduce modificări legislative în sensul revizuirii pensiilor cu consecința diminuării celor obținute deja, nu poate fi opusă acestor drepturi deja obținute, deoarece s-ar afecta dreptul la speranța legitimă, drept ocrotit de art.1 din Protocolul l al CEDO.
A mai arătat că revizuirea pensiei sale a fost făcută în baza OUG nr. 1/2011 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniți din Sistemul de Apărare, ordine Publică și Siguranță Națională, act care aflat în vigoare produce efecte juridice obligatorii și care deși a fost declarată constituțională, aplicarea acesteia trebuie să se facă pentru cei care ies la pensie după apariția acesteia întrucât disp.art.15 alin.2 din constituție nu au fost abrogate, deci acestea nu se poate aplica retroactiv și că prioritate în rezolvarea acestui litigiu o are Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamental, respectiv jurisprudența CEDO în acest domeniu.
S-a mai arătat că noțiunea juridică de pensie de serviciu (militară) nu se confundă și nici nu se suprapune cu cea de pensie de drept comun. Dreptul la pensie de serviciu (specială) s-a născut în baza unui regim profesional public de securitate socială instituit prin legea internă, distinct de dreptul la pensie din sistemul general.Ca atare, este eronată amestecarea acestor noțiuni eterogene și susținerea eclectică și vădit greșită, că pensia de serviciu, derogările de la cea de drept comun, s-ar compune totuși, în mod forțat, dintr-o pensie de drept comun și o pensie suplimentară de stat.
Este inacceptabil argumentul potrivit căreia nu există o ingerință asupra proprietății în caz de reducere a pensiei sub pretextul că viitorul cuantum ce va fi plătit va fi calculat în concordanță cu noile norme legale incidente. Dimpotrivă curtea a statuat expres, că dacă statul reduce total sau parțial pensia ocupațională publică sau pensia de serviciu necontributivă ( prin lege sau ca măsură disciplinară), este inevitabilă concluzia că acea reducere a operat o ingerință asupra dreptului la respectarea bunurilor, care trebuie analizată în lumina art.1 al Protocolului nr.1.
S-au anexat, în copie, următoarele acte: decizia de revizuire nr._ privind revizuirea pensiei în baza OUG nr. 1/2011 din 12.12.2011, cartea de identitate reclamant . nr._, decizia civilă nr. 322/30.01.2012 a Curții de Apel Ploiești, sentința civilă nr. 5312/17.10.2011 în dosarul ne._, a Tribunalului S., hotărârea nr. 1999/7.03.2012, înregistrată sub nr._/07.03.2012 la Comisia de contestații pensii a MAI și după plicul cu data poștei, decizia nr._ din 19.07.2005 privind acordarea pensiei de serviciu anticipată conform art. 17 din Legea nr. 179/2004 emisă de pârâtă și cupoanele de pensii luna decembrie 2010 ( fila 59 dosar) cupon pensie noiembrie 2011 și ianuarie 2012 ( fila 43 dosar).
Prin sentința civilă nr. 1794 pronunțată la data de 17 septembrie 2012, Tribunalul Dâmbovița a respins ca nefondată contestația, reținând următoarele:
Într-adevăr prin decizia nr._/12.12.2011, privind revizuirea pensiei în baza O.U.G. nr. 1/2011, pensia de serviciu M.A.I. a reclamantului, a fost recalculată începând cu data de 01.01.2011, suportând o diminuare a cuantumului brut de 185 lei (aproximativ 4,20 %) în raport de decizia de acordare a pensiei de serviciu anticipată cf. art. 17 din Legea nr. 164/2011 (fila 58) și de cupoanele de pensie din lunile decembrie 2010 și ianuarie 2012 (filele 43 și 59 dosar).
Din datele menționate în decizia de revizuire rezultă că reclamantul a avut un stagiu total de cotizare de 50 ani, 3 luni și 17 zile, un punctaj mediu anual de 4,_ puncte, un stagiu complet de cotizare conform OUG nr. 1/2011 de 20 de ani, un cuantum aferent OMM /SOSP în cuantum de 705 lei, ordin/semn onorific pentru 25 de ani și gradul militar de comisar șef de poliție, iar din decizia inițială de pensie de serviciu militară a rezultat același stagiu total de cotizare întregit la 50 ani, 3 luni și 17 zile (vechime în muncă), același Ordin / semnul onorific pentru 25 de ani, gradul militar/profesional fiind comisar șef de poliție.
Sub aspectul temeiul de drept al acțiunii promovate în instanță, tribunalul a constatat următoarele:
Legea privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor nr. 119/2010, publicată în M. Of. 441/30.06.2010 a făcut obiectul unui control „a priori”de constituționalitate, stabilind (cu majoritate de voturi) prin Decizia nr. 871/25.06.2010 publicată în M. Of. nr. 433/28.06.2010 că dispozițiile acestei legi sunt constituționale în raport cu criticile formulate.
Această lege, dar și actele normative complementare, au fost supuse „a posteriori” multor critici de neconstituționalitate intrinsecă, toate fiind respinse, așa cum rezultă din deciziile relevante ale Curții Constituționale nr. 1481/08.09.2011, nr. 1269/27.09.2011, nr. 1379/18.10.2011, nr. 1482/08.11.2011, nr. 1579/13.12.2011, nr. 75/02.02.2012, nr. 106 și nr. 107/09.02.2012, nr. 129/16.02.2012, nr. 215/13.02.2012, nr. 297/27.03.2012, nr. 335/10.04.2012, nr. 415 și 435/03.05.2012, nr. 480/10.05.2012, nr. 551/24.05.2012, nr. 661/19.06.2012.
În esența lor sintetizată – și însușită de această instanță, explicațiile și motivările Curții Constituționale au fost în sensul că nu s-au încălcat dispozițiile constituționale criticate, și nici dispozițiile art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, astfel:
Pensiile de serviciu au un regim juridic special fiind compuse din două elemente, indiferent de modul de calcul propriu reglementat de fiecare lege, anume pensia contributivă și un supliment din partea statului care se suportă din bugetul de stat, nu din bugetul A.S.S., scopul fiind instituirea unui regim special pentru anumite categorii socio-profesionale supuse unui statut special.
Neavând temei în contribuția la sistemul de asigurări sociale, ține de politica statului în domeniul de asigurări sociale să nu subsumeze beneficiul din partea statului, dreptului constituțional la pensie, ca element constitutiv al acesteia.
Dreptul constituțional la pensie, (art. 55) vizează pensia obținută în sistemul general de pensionare, neexistând un drept constituțional la pensia specială, adică la un supliment financiar acordat de stat.
D. urmare, în ceea ce privește aceste din urmă drepturi de asigurări sociale, legiuitorul are drept exclusiv de a dispune în funcție de politica socială și de fondurile disponibile, atât asupra acordării lor, cât și asupra cuantumului și condițiilor de acordare.
Așadar nu este o obligație pe termen nelimitat a statului de a recunoaște acest drept, cât timp condiționările acordării sunt în raport de elemente variabile (contextul economic actual, resursele financiare de care statul dispune) și de justificări obiective și legale (corelarea diferențelor sistemului de pensii).
Cu privire la critica reclamantului vizând încălcarea – prin decizia de revizuire, a dispozițiilor art. 15 alin. 2 din Constituția României - principiul neretroactivității legii, se rețin următoarele:
Decizia Curții Constituționale nr. 458/02.12.2003 publicată în Monitorul Oficial partea I nr. 24/13.01.2004 a statuat că „o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior și nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situații juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru că în aceste cazuri legea nouă nu face altceva decât să refuze supraviețuirea legii vechi și să reglementeze modul de acțiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare.”
În consecință Legea nr. 119/2010 a operat asupra pensiei de serviciu numai de la data intrării în vigoare și ulterior prin modificarea unei situații juridice vizând recalcularea pe criteriul contributivității a cuantumului pensiei de serviciu, cu efecte pentru viitor.
Dacă ar fi retroactivat, Legea nr. 119/2010, conținea reglementări asupra unor situații (efecte ) juridice produse înainte de . (pensia încasată) ori această lege conține reglementări pentru situații (efecte) juridice în curs de a se produce ( primirea lunară a pensiei) deci cuantumul pensiei suferă modificări ulterioare momentului intrării în vigoare.
Cu privire la criticile reclamantului vizând încălcarea – prin decizia de revizuire a principiului drepturilor câștigate, s-a reținut următoarele:
În multe decizii C.E.D.O. a reținut că dreptul la pensie intră sub protecția art. 1 din Protocolul nr. 1 la C.E.D.O.L.F., ca drept de a primi o prestație socială (cauza Andre Jeva vs. Letonia; c. Muller vs. Austria, c. Gaygusuz vs. Austria, c. Buchen vs. Cehia) .
Relevant este că în cauza Buchen vs. Cehia – 2002, C.E.D.O. a statuat că noțiunea de „bun” încorporează „orice interes al unei persoane de drept privat ce are o valoare economică”, astfel că „dreptul la pensie poate fi asimilat unui drept de proprietate iar pensia unui bun proprietate privată”.
Însă, nerepetând considerentele cu privire la natura specială a pensiei de serviciu, a celor două componente, se reține că partea necontributivă poate fi încadrată în noțiunea de „bun” și din această perspectivă ea reprezintă un drept câștigat numai cu privire la prestațiile de asigurări sociale realizate numai până la data intrării în vigoare a unei legi (Legea nr. 119/2010) iar înlăturarea acestora pentru viitor nu are semnificația exproprierii (deposedării) .
Astfel, în cauza Kjartan Asmundsson vs. Islanda, Curtea a reținut că deși art. 1 din Primul Protocol adițional garantează persoanelor dreptul la Beneficiile rezultate din plata contribuțiilor la anumite fonduri de securitate socială, acest lucru nu poate fi interpretat ca acordând persoanei o pensie într-un anumit cuantum.
În cauza Keckho vs. Ucraina, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a socotit că Statul este liber să stabilească ce beneficii sunt plătite din bugetul de stat categoriilor de persoane, că Statul poate introduce, suspenda, înceta plata acestor beneficii cu condiția reglementării lor în legislație, adică Statul garantează dreptul la asigurări sociale în condițiile legii, dar nu garantează cuantumul prestațiilor sociale.
În cauzele Jancović vs. Croația și Wieczoek vs. Poloniei – 2009, Curtea Europeană a statuat că art. 1 al Protocolului Adițional la C.E.D.O.L.F. nu garantează dreptul la o pensie pe viitor într-un anumit cuantum al prestației sociale, deci, Cutea a acceptat dreptul statelor de a modifica acest cuantum (în considerarea latitudinii, libertății de acțiune și alegere ce o au la dispoziție).
Curtea de la Strasbourg, în acest mod a decis că nu este rolul său de a verifica în ce măsură există soluții legislative mai adecvate pentru atingerea obiectivului de interes public urmărit de statul respectiv, cu excepția situațiilor când analiza autorităților este vădit lipsită de orice temei.
În alți termeni, dispozițiile art. 1 din Protocolul nr. 1 impun (conform statuării din cauza Jahn și alții vs. Germania, c. Sporroug și alții vs. Suedia) ca orice ingerință în dreptul de proprietate să fie proporțională într-o măsură rezonabilă cu scopul urmărit, condiția justului echilibru nefiind îndeplinită atunci când persoana în cauză suportă o povară individuală excesivă.
Sub acest aspect, Curtea Europeană prin Hotărârea din 8.12.2009 pronunțată în cauza Munoz Diaz vs. Spania și din 31.05.2011 pronunțată în cauza Maggio și alții vs. Italia, a reiterat jurisprudența sa anterioară (c. Kjartan Asmundsson vs. Irlanda, c. Kopecky vs. Slovacia ) cu privire la aspectul că drepturile decurgând din asigurări sociale sunt drepturi patrimoniale protejate de art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție, dar nu înseamnă că presupune un drept la dobândirea proprietății asupra unei pensii într-un anumit cuantum.
De asemenea, a statuat că reducerea sau încetarea plății unui anumit cuantum al beneficiului acordat poate fi o ingerință (intervenție) asupra bunului, dar care trebuie justificată (cauze obiective, mai sus arătate).
Astfel, s-a decis și ulterior în cauza Valkov vs. Bulgaria, prin hotărârea din 25.10.2011, că pierderea parțială a unei părți din pensie (cu cca. 50%) nu este o sarcină individuală excesivă și că este de dorit – pentru egalizarea unei situații de fapt, ca acordarea unui cuantum de pensie să fie în funcție de contribuția vărsată la buget (sistemul contributiv) și nu în funcție de cuantumul concret al salariului (sistemul retributiv).
Nu poate fi primită nici critica privitoare la discriminarea anumitor categorii de bugetari în raport cu alții, întrucât conform art. 14 din Convenție, o diferență de tratament este discriminatorie dacă nu are o justificare obiectivă și rezonabilă, tratamentul fiind discriminator dacă nu se urmărește un scop legitim ori dacă nu există o relație de proporționalitate rezonabilă între mijloacele folosite și scopul urmărit ( c.Twizell vs. Marii Britanii și c. Maggio și alții vs. Italia).
În speță, prin Legea nr. 119/2010 s-a urmărit tocmai eliminarea, prin uniformizare, a oricărui tratament favorabil în raport cu alte categorii de pensionari, iar faptul că alte categorii sociale se bucură în continuare de un mod de calcul mai favorabil, ține de marja de apreciere a statului ( c. C. A. și alții contra României, decizia CEDO 15 mai 2012).
În cauză, reclamantul este titularul unui drept de pensie asupra unui bun în înțelesul art. 1 din Primul Protocol la C.E.D.O.L.F. acest bun fiind dreptul la primirea unei pensii din partea statului, drept prevăzut atât de legea anterioară nr. 164/2001 pentru perioada anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 119/2010, cât și de art. 1 lit. c din Legea nr. 119/2010, pentru perioada ulterioară intrării în vigoare a acestei legi.
Așadar, începând cu data intrării în vigoare a Legii nr. 119/2010 dreptul reclamantului de a primi o pensie brută de 4.414 lei ( cupon decembrie 2010), nu mai are o fundamentare legală în dreptul intern, acest cuantum având alt fundament legal (conform Legii nr. 119/2010).
S-a mai apreciat că reclamantul, prin reducerea pensiei speciale militare, nu a suportat o sarcină individuală excesivă (micșorarea pensiei fiind de c.c.a. 4,20 %), iar din circumstanțele probatorii ale cauzei nu rezultă că pentru reclamant a fost depășit un anumit „prag de dificultate” pentru ca, eventual, instanța europeană să constate o încălcare a drepturilor ocrotite de art. 1 din Primul Protocol adițional la C.E.D.O.
Mai mult, conform deciziei nr. 29/12.12.2001 a I.C.C.J. publicată în M. Of nr. 925/27.12.2011, în analiza raportului rezonabil de proporționalitate din perspectiva dreptului la respectarea bunurilor, trebuie să țină cont de circumstanțele particulare ale fiecărei cauze, pentru a nu se încălca acest prag, Înalta Curte de Casație și Justiție. recomandând drept criterii de analiza a „pragului de dificultate” indemnizația socială pentru pensionari (prevăzut de art. 7 din Lege nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar) ori pensia medie lunară.
Așa cum s-a arătat deja în cauză, prin decizia contestată, s-a stabilit un cuantum al pensiei lunare de 4.229 lei ( cupon ianuarie 2012), superior atât indemnizației sociale pentru pensionari cât și pensiei medii pe țară (773 lei), ceea ce denotă că nu s-a depășit pentru reclamant un anumit prag de dificultate care să-i afecteze mijloacele de subzistență.
Pentru considerentele ce preced, acțiunea formulată de reclamant a fost respinsă, soluție ce s-a impus și din perspectiva hotărârii pronunțate la data de 07.02.2012 de C.E.D.O. în cauza F. și alții vs. România prin care s-au respins ca inadmisibile plângerile reclamantelor pensionate din sistemul de justiție unde au exercitat funcția de grefieri, întemeiate pe dispozițiile art. 1 din Primul Protocol și art. 14 din C.E.D.O.L.F.
În această decizie Curtea a reiterat jurisprudența sa anterioară în esență afirmând din nou că deși art. 1 din Protocolul nr. 1 Adițional la Convenție garantează plata prestațiilor sociale pentru persoanele care au achitat contribuții la bugetul asigurărilor sociale, acest lucru nu poate fi interpretat ca garantând dreptul la acordarea unei pensii într-un cuantum determinat, că autoritățile naționale sunt, în principiu, cel mai bine plasate pentru a alege mijloacele cele mai adecvate în atingerea scopului stabilirii unui echilibru între cheltuielile și veniturile publice, iar Curtea respectă alegerea lor, cu excepția cazurilor în care aceste mijloace se dovedesc în mod evident lipsite de un temei rezonabil.
De asemenea, soluția de respingere s-a impus și din viziunea Curții în cazul C. A. și alții împotriva României care prin decizia din 15 mai 2012 (publicată în Monitorul Oficial nr. 586/16.08.2012) a declarat inadmisibile cererile acestor persoane (307 reclamanți foste cadre militare, beneficiari ai pensiei speciale calculate conform Legii nr. 164/2001).
Și în acest caz, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a făcut trimitere la jurisprudența sa anterioară în care a sintetizat că deși dispozițiile art. 1 din Primul Protocol adițional la CEDOLF garantează plata prestațiilor sociale pentru cei care au achitat contribuții unei case de asigurări, acest aspect nu poate fi interpretat ca dând dreptul la acordarea unei pensii într-un anumit cuantum, că, statele părți la Convenție dispun de o marjă de apreciere destul de largă atunci când reglementează politicile sociale, acestea putând alege mijloacele cele mai potrivite pentru a stabili un echilibru între cheltuielile și veniturile statului, iar Curtea respectă alegerea lor, cu excepția cazurilor în care aceste mijloace se dovedesc în mod evident lipsite de un temei rezonabil.
A mai arătat Curtea ( în speța A. și alții vs. România) că reformarea sistemului de pensii a fost fundamentată pe rațiuni obiective, adică contextul economic și corectarea inegalităților existente între diferite sisteme de pensie.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a mai statuat că această reformă nu a avut un efect retroactiv, că perioada serviciului militar a fost asimilată perioadelor de contribuție în sensul legii și în consecință reclamanții nu au pierdut pensia care le era datorată în temeiul contribuțiilor la buget vărsate în timpul serviciului militar, ci doar o parte din pensie, care este susținută integral de la bugetul de stat.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul E. G., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând că la instanța de fond a demonstrat cu acte faptul, că nelegal i s-a reținut suma de 181 lei/lună.
Precizează că, pensia militară nu poate fi asimilată cu pensia de drept comun. Pensionarilor de drept comun nu li se îngrădesc nici un fel de drepturi prin lege sau ordine, pe când militarii nu au voie să aibă firmă nu au voie să candideze în organele locale, la Președinție, la Parlament, iar timpul de lucru este normat. De aici derivă și dreptul de a avea o pensie de serviciu, iar pensia nu este un "bun" ci un drept câștigat prin munca depusă pentru societate. A precizat recurentul că art. 1 al protocolului nr. 1 ar trebui aplicat fără nici o interpretare.
Se solicită admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței în sensul admiterii contestației.
Curtea, examinând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate, dar și sub toate aspectele de fapt și de drept, constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
În mod corect instanța de fond a constatat că motivele invocate de contestator în susținerea acțiunii sunt nefondate, întrucât revizuirea pensiei are ca temei legal dispozițiile Legii nr.119/2010, prin care s-a stabilit de legiuitor că pensiile de serviciu stabilite pe baza legislației anterioare devin pensii în înțelesul Legii nr.19/2000 și se recalculează după metodologia și algoritmul de calcul prevăzut de această lege.
Această lege a făcut obiectul controlului de constituționalitate, iar prin decizia nr.458/02.12.2003 a Curții Constituționale s-a statuat că „o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior și nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situații juridice constituită sub imperiul legii vechi, pentru că în aceste cazuri legea nouă nu face altceva decât să refuze supraviețuirea legii vechi și să reglementeze modul de acțiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei de aplicare.”
În același sens au statuat și deciziile nr.871/2010 și nr. 1380/18.10.2011, în cadrul cărora Curtea Constituțională a analizat constituționalitatea acestei legi în raport de dispoziția art.15 alin.2 din Constituție, abordând și respectarea principiului neretroactivității legii.
Curtea a reținut că textele legale criticate afectează pensiile speciale doar pe viitor și numai în ce privește cuantumul acestora nu și stagiul de cotizare sau vârsta eligibilă, iar aceste statuări ale Curții Constituționale nu pot fi modificate de o instanță de drept comun în interpretarea aceluiași principiu, acela al neretroactivității legii civile.
Aceste concluzii au fost confirmate și de Curtea Europeană a Drepturilor Omului care prin decizia de inadmisibilitate pronunțată la data de 7 februarie 2012 în cauzele conexate A. M. F., Judita V. T., E. T., M. M. și L. G. împotriva României (nr._/11,_/11,_/11,_/11,_/11), a constatat neîncălcarea de către Statul român a dispozițiilor articolului 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție, sub aspectul transformării pensiilor speciale în pensii în sistemul public, în temeiul Legii nr. 119/2010.
Curtea a reiterat că, deși articolul 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție garantează plata prestațiilor sociale pentru persoanele care au achitat contribuții la bugetul asigurărilor sociale, acest lucru nu poate fi interpretat ca oferind dreptul la acordarea unei pensii într-un cuantum determinat (a se vedea, în special, Skorkiewicz c. Poloniei, decizia din 1 iunie 1999, nr._/98; decizia Jankovic c. Croației, nr._/98; decizia Kuna c. Germaniei, nr._/99; Blanco Callejas c. Spaniei, decizia din 18 iunie 2002, nr._/00, și Maggio și alții c. Italiei, 31 mai 2011, nr._/09,_/08,_/08,_/08 și_/08, par. 55).
Curtea a reamintit, în acest sens, că Statele părți la Convenție dispun de o marjă largă de apreciere pentru reglementarea politicii lor sociale și dată fiind cunoașterea directă a propriei societăți și a nevoilor sale, autoritățile naționale sunt, în principiu, cel mai bine plasate pentru a alege mijloacele cele mai adecvate în atingerea scopului stabilirii unui echilibru între cheltuielile și veniturile publice, iar Curtea respectă alegerea lor, cu excepția cazului în care aceste mijloace se dovedesc în mod evident lipsite de un temei rezonabil (Jankovic, citată anterior ; Kuna, citată anterior, și M. și S. c. României, decizia din 6 decembrie 2011, nr._/11 și_/11).
În speță, Curtea a subliniat că reforma sistemelor de pensii a fost fundamentată pe motivele obiective invocate la adoptarea Legii nr. 119/2010, și anume contextul economic actual și corectarea inegalităților existente între diferitele sisteme de pensii.
Pensia datorată, în baza contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, plătite în cursul anilor de serviciu, nu a fost în niciun fel afectată de reformă fiind pierdut doar suplimentul la pensie, care era acoperit integral de la bugetul de stat și care reprezenta un avantaj.
În această privință, Curtea a considerat că reducerea pensiilor reclamantelor, deși substanțială, constituia o modalitate de a integra aceste pensii în regimul general al pensiilor, prevăzut de Legea nr. 19/2000, pentru a echilibra bugetul și a corecta diferențele existente între sistemele de pensie.
Ca și Curtea Constituțională, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că aceste motive nu pot fi considerate drept nerezonabile sau disproporționate.
De asemenea, Curtea a reținut că reforma sistemului de pensii nu a avut un efect retroactiv și nu a adus atingere drepturilor la prestații sociale, dobândite în temeiul contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, achitate în timpul anilor de serviciu.
În ceea ce privește diferența de tratament, în raport de alte categorii de pensionari, Curtea a constatat că o diferență este discriminatorie, în sensul art. 14 din Convenție, în cazul în care nu are nici o justificare obiectivă și rezonabilă.
În speță, Curtea a reținut faptul că foștii polițiști se bucură în continuare de un mod de calcul favorabil al pensiilor lor, dar acest lucru ține, de asemenea, de marja de apreciere a statului, iar această diferență nu este una lipsită de justificare.
Instanța de fond a constatat că în cauză nu se invocă de către contestator un tratament inegal, fără nicio justificare obiectivă și rezonabilă, între persoane aflate în cadrul aceleiași categorii de beneficiari de pensii speciale, ci situația creată prin recalcularea pensiilor față de magistrați, deci nu între persoane aflate în situații analoage, care ar fi permis instanțelor o analiză care să nu se suprapună celei a Curții Constituționale.
În același spirit, Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr. 29 din 12 decembrie 2011, a respins recursurile în interesul legii privind aplicarea dispozițiilor Legii nr. 119/2010, raportat la art. 20 alin. 2 din Constituție, art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția europeană a drepturilor omului și art. 14 din Convenție, referitoare la recalcularea pensiilor prevăzute de art. 1 din lege, reținând că în mod unanim instanțele au reținut că ingerința este legală, întrucât este reglementată de Legea nr. 119/2010, și urmărește un "scop legitim", de utilitate publică, în deplină concordanță cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (de exemplu, cauza Wieczorek c. Poloniei din 8 decembrie 2009, par. 59), constând în necesitatea reformării sistemului de pensii, reechilibrarea sa, eliminarea inechităților existente în sistem și, nu în ultimul rând, situația de criză economică și financiară cu care se confruntă statul, deci atât bugetul de stat, cât și cel de asigurări sociale.
Înalta Curte a constatat, însă, că analiza cerinței privind existența "raportului rezonabil de proporționalitate" a fost sursa practicii neunitare ce a condus la inițierea prezentului recurs în interesul legii, întrucât instanțele nu au aplicat testul justului echilibru în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze; pe de altă parte, nici "ingerința" nu a fost analizată în toate cazurile din perspectiva "dreptului la respectarea bunurilor" (regula generală și, totodată, prima normă din art. 1 din Protocolul nr. 1), ci precum o încălcare de tipul "privării de proprietate" (cea de-a doua normă din același text).
Totodată, este necesar a se preciza că în analiza raportului de proporționalitate instanțele trebuie să urmărească raționamentul Curții Europene a Drepturilor Omului în plângerile vizând încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție și în care Curtea însăși a analizat tipuri de "ingerințe" în dreptul la respectarea bunurilor prin măsuri legislative adoptate de stat în prestațiile de asigurări sociale, iar nu să se recurgă la specia proximă (încălcări ale art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional, de tipul privării de proprietate) ori la alte cauze prin care au fost reclamate alte încălcări (chiar perspectiva analizării discriminării în legătură cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional având alți parametri de evaluare).
Ca atare, reiese din decizia sus amintita că stabilirea raportului de proporționalitate nu este decât o chestiune de apreciere în fiecare cauză în parte, în funcție de circumstanțele sale particulare, iar pe calea recursului în interesul legii nu este posibil a se statua o concluzie general valabilă de natură a asigura unificarea practicii judiciare, având aptitudinea de a fi aplicată în fiecare cauză aflată pe rolul instanțelor, de vreme ce stabilirea raportului de proporționalitate este rezultatul aprecierii materialului probator și a circumstanțelor proprii fiecărei pricini sau a situației de fapt reținute, fiind așadar exclusiv o chestiune de aplicare a legii.
Examinând condițiile concrete ale speței de față se constată că în mod corect prima instanță a constatat că este neîntemeiată contestația reclamantului împotriva deciziei Casei Județene de Pensii Prahova nr._/12.12.2011 prin care, ca urmare a recalculării drepturilor de pensie conform OUG nr. 1/2011, i-a fost stabilită o pensie de 4229 lei.
Cum în speță, recurentul nu a suportat o sarcină individuală excesivă întrucât a fost redus cuantumul pensiei cu circa 4%, Curtea reține că prin revizuirea pensiei în temeiul Legii nr.263/2010 și O.U.G.nr.1/2011 nu au fost încălcate dispozițiile art.1 din Protocolul nr.1 la Convenția Europeană a Dreptului Omului care consacră respectarea dreptului de proprietate a bunurilor aparținând persoanelor fizice sau juridice, fiind păstrat justul echilibru între interesul general și imperativele protecției drepturilor fundamentale ale persoanei.
Pe cale de consecință, nefiind incidente în cauză niciunul din motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 Cod pr.civ. pentru a se dispune modificarea sau casarea hotărârii atacate, Curtea de Apel, în baza disp. art. 312 al. 1 Cod pr. civilă, va respinge ca nefondat recursul declarat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul E. G., domiciliat în Târgoviște, ..N 3A, ., județul Dâmbovița, împotriva sentinței civile nr. 1794 pronunțată la data de 17 septembrie 2012 de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimata-pârâtă C. S. de Pensii a Ministerului Administrației și Internelor, cu sediul în București, ..3, sector 4.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 30 ianuarie 2013.
Președinte, Judecători,
M. G. C. P. C. M. M.
Fiind în concediu de studii
semnează Președintele instanței,
Grefier,
C. O.
Operator de date cu caracter personal
notificare nr.3120/2006
red. MG
tehnored.CO
2 ex./21.02.2013
d.f._ Trib. Dâmbovița
j.f. C. G.
| ← Contestaţie decizie de pensionare. Decizia nr. 3156/2013.... | Contestaţie decizie de pensionare. Decizia nr. 2831/2013.... → |
|---|
