Contestaţie decizie de pensionare. Decizia nr. 587/2013. Curtea de Apel PLOIEŞTI

Comentarii

0

Decizia nr. 587/2013 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 12-03-2013 în dosarul nr. 1728/105/2012

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA I CIVILĂ

DOSAR NR._

DECIZIA NR.587

Ședința publică din data de 12 martie 2013

Președinte - V.-A. P.

Judecători - I. L.

- E.-S. L.

Grefier - V. M.

Pe rol fiind judecarea recursului declarat de intimații M. A. Naționale - Departamentul Financiar Contabil, cu sediul în București, ., sector 5 și C. S. de Pensii a Ministerului A. Naționale, cu sediul în București, ..7- 9, sector 6, împotriva sentinței civile nr.5315 din data de 19.11.2012 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimatul-contestator Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate în Rezervă și în Retragere, în numele și pentru membrul său W. S., cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la SCPA C. G. și R. I. V., cu sediul în București, ..4, ., ..

Recurs scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 192/2006 informează părțile asupra posibilității și a avantajelor folosirii procedurii medierii și le îndrumă să recurgă la această cale pentru soluționarea conflictului dintre ele.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează instanței că recursul se află la primul termen de judecată, este motivat și că recurenții au solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Se mai învederează că prin C. Registratură, intimatul-contestator a depus la dosarul cauzei întâmpinare, înregistrată sub nr. 2697 din data de 6 februarie 2013, un exemplar al întâmpinării fiind comunicat, cu adresă, recurenților-intimați. În cuprinsul întâmpinării se solicită judecarea cauzei în lipsă.

Curtea, având în vedere actele și lucrările dosarului și împrejurarea că atât recurenții, cât și intimatul-contestator Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate în Rezervă și în Retragere, în numele și pentru membrul său W. S., au solicitat judecarea cauzei în lipsă, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.

CURTEA

Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin contestația înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr._, contestatorul Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate în Rezervă și în Retragere, în numele și pentru membrul său W. S., a solicitat, în contradictoriu cu intimații M. A. Naționale - Deparatamentul Financiar-Contabil și C. S. de Pensii a Ministerului A. Naționale, anularea hotărârii Comisiei de soluționare a contestațiilor din cadrul Ministerului A. Naționale, astfel cum este menționată în anexa nr.1 a cererii, anularea deciziei de revizuire a pensiei contestate, indicată în tabelul nr.1 la rubrica, „decizie contestată”, menținerea deciziei de stabilire a cuantumului pensiei, astfel cum este menționată la rubrica „decizie emisă în temeiul Legii nr.164/ 2001, a Legii nr.179/2004, a Decretului nr.214/1977 (după caz ), plătită în luna decembrie 2010”, obligarea intimaților la plata diferenței dintre pensia de serviciu stabilită conform Legii nr.164/2001, a Legii nr. 179/2004, a Decretului nr.214/1977 (după caz), plătită în luna decembrie 2010 și pensia revizuită conform Legii nr.119/2010, HG nr.735 /2010 și OUG nr.1/2011 de la data plății și până la repunerea în plată a pensiei inițiale, precum și obligarea intimaților la plata dobânzii legale și a indicelui de inflație aferentă sumelor reprezentând diferența dintre cele două decizii, dobândă calculată până la data plății efective a pensiei inițiale, cu cheltuieli de judecată.

În subsidiar, contestatorul a învederat că înțelege să conteste cuantumul pensiei stabilit în urma revizuirii, ca urmare a aplicării greșite a dispozițiilor legale în vigoare, conform precizărilor din contestația adresată comisiei de contestații din cadrul ministerului.

În motivarea contestației, s-a arătat că deși membrul de sindicat s-a adresat în termen legal comisiei de contestații din cadrul Ministerului A. Naționale, organul abilitat să răspundă sesizării nu a formulat niciun răspuns, ceea ce echivalează cu respingerea contestației formulate, astfel că după expirarea termenului în care Comisia de Contestații ar fi trebuit să emită o hotărâre, cel îndreptățit se poate adresa instanței de judecată.

S-a menționat că deciziile de recalculare a pensiei au fost emise în temeiul dispozițiilor HG nr.735/21.07.2010, iar în decizia de revizuire contestată, se arată în mod eronat că aceasta ar fi fost emisă numai în temeiul Legii nr.119/2011, în condițiile în care în chiar cuprinsul deciziei de recalculare se indică drept temei HG nr.735/2010.

S-a susținut în continuare că prin sentința civilă nr.338/2010 pronunțată de Curtea de Apel Cluj s-a dispus suspendarea executării HG nr.735/2010 până la pronunțarea instanței de fond, soluție rămasă definitivă conform deciziei nr.38/07.01.2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, astfel că emiterea deciziei de recalculare s-a făcut în baza unui act normativ lipsit de orice temei juridic, în temeiul sentinței indicate, fapt ce este de natură să determine nelegalitatea deciziei de revizuire contestate și a cuantumului pensiei stabilit în urma revizuirii.

S-a învederat că decizia de revizuire emisă este lovită de nulitate absolută întrucât ar trebui revizuită o decizie de recalculare emisă în mod legal.

S-a arătat că normele Legii nr.119/2010 contravin prevederilor art.1 din Protocolul nr.1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, membrii SCMD beneficiind de un drept de proprietate asupra pensiei a cărei recalculare a fost dispusă, instanța fiind obligată, conform art.20 alin.2 din Constituția României, să facă aplicarea directă a reglementărilor internaționale.

În continuare, s-a făcut pe larg trimitere la cele statuate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudența acesteia, cu privire la domeniul de aplicare a art.1 al Protocolului nr.1 adițional la Convenție, arătându-se că ingerința nu este impusă de o cauză de utilitate publică și că nu se respectă cerința proporționalității ingerinței cu scopul legitim urmărit.

S-a susținut că OUG nr.1/2011 nu oferă membrului de sindicat posibilitatea de a obține despăgubiri pentru privarea de proprietate în cauză, iar lipsa totală a despăgubirilor nu se poate justifica, reducerea pensiei și imposibilitatea recuperării vreodată a sumelor de bani aferente procentului de reducere rupând justul echilibru ce trebuie păstrat între protecția proprietății și cerințele interesului general.

Totodată, s-a arătat că măsura revizuirii pensiei stabilită prin legi speciale încalcă principiul neretroactivității legii prevăzut de art.15 alin.2 din Constituția României, făcându-se trimitere și la o . decizii ale Curții Constituționale privitoare la principiul neretroactivității, măsurile propuse având caracter civil, astfel că ele nu puteau viza decât cazurile care se vor ivi după . nu pe cele deja existente.

De asemenea, s-a învederat că prin revizuirea pensiei se încalcă principiul dreptului câștigat, principiu care, chiar dacă nu are o consacrare legală, are o construcție jurisprudențială.

S-a mai arătat că potrivit art.1 alin.4 din OUG nr.1/2011, în cazul pensiilor prevăzute la alin.1, pentru care, cel mai târziu până la 31.10.2011, nu pot fi identificate veniturile realizate lunar pentru anumite perioade, la stabilirea punctajului mediu anual se utilizează cuantumul soldei de grad și al soldei de funcție minime corespunzătoare gradului militar deținut, conform anexei nr.1, dar nu mai puțin de salariul mediu brut pe economie, ceea ce înseamnă că, în măsura în care din vina statului român, prin intermediul instituțiilor sale, nu se poate reconstitui venitul lunar pe care contestatorul l-a realizat, acesta este depunctat, utilizându-se cuantumul soldei de grad și al soldei de funcție minime, ceea ce reprezintă o încălcare a dreptului de proprietate și a principiului drepturilor câștigate.

În subsidiar, a fost contestat cuantumul pensiei stabilit prin decizia de revizuire susținându-se că decizia nu cuprinde primele ce au fost acordate contestatorului de-a lungul timpului - de 1 mai și 23 august, ce se acordau până în anul 1989, primele acordate prin lege în perioada 1989 și până la ieșirea acestuia la pensie, al treisprezecelea salariu și nu s-a luat în calcul grupa de muncă în care a lucrat contestatorul de-a lungul timpului.

În drept, au fost invocate dispozițiile Legii nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.

Intimatul M. A. Naționale a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția prematurității formulării acțiunii, solicitând respingerea acțiunii ca prematură.

S-a susținut că acțiunea este prematură deoarece nu este îndreptată împotriva unei decizii/hotărâri emise de Comisia de contestații pensii din cadrul Ministerului A. Naționale, ci împotriva unei decizii de revizuire a pensiei emisă de C. S. de Pensii a M..

Au mai fost invocate prevederile art.22 din Metodologia de calcul privind revizuirea pensiilor acordate beneficiarilor proveniți din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională cuprinsă în anexa nr.3 la OUG nr.1/2011, precum și ale art.149 alin.2 din Legea nr.263/2010 și ale art.153 lit.d din Legea nr.263/2010, la al căror conținut s-a făcut referire, în raport de care s-a cerut admiterea excepției și respingerea acțiunii ca prematură.

Pe fondul cauzei, s-a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată arătându-se că decizia contestată a fost emisă în temeiul OUG nr.1/2011, prin care a fost abrogată expres HG nr.735/2010 și a fost instituită o nouă metodologie și noi termene pentru revizuirea cuantumului pensiilor, cu respectarea principiului contributivității, scopul fiind acela de a nu sancționa persoanele care, fără a avea vreo culpă, nu au reușit în intervalul inițial pus la dispoziție prin Legea nr.119/2010 să identifice documentele doveditoare ale veniturilor realizate pe parcursul întregii cariere.

S-a învederat că revizuirea pensiilor vizează toate acele pensii care au fost calculate parțial sau integral pe baza salariului mediu brut pe economie, categorie în care se încadrează și pensia contestatorului, iar determinarea stagiului de cotizare și a punctajului mediu anual se face pe baza datelor din dosarul de pensionare, astfel cum rezultă din prevederile art.4 și art.18 din anexa 3 a OUG nr.1/2011.

Cu privire la afirmația conform căreia prin revizuirea pensiei s-ar încălca dreptul de proprietate, principiul neretroactivității legii și principiul drepturilor câștigate, s-a susținut că asupra acestor aspecte s-a pronunțat Curtea Constituțională prin deciziile nr.871/2010 și nr.873/2010, statuându-se că prevederile art.1-5 și art.12 din Legea privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor nu contravin dispozițiilor constituționale privind neretroactivitatea legii civile, principiul drepturilor câștigate, dreptul de proprietate și nici tratatelor internaționale la care România este parte, făcându-se în continuare trimitere la o . aspecte reținute în considerentele acestor decizii, care sunt definitive și general obligatorii.

Totodată, s-a arătat că au fost respinse ca inadmisibile de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului plângerile referitoare la încălcarea art.1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, coroborat cu art.14 din Convenție, în cauza F. și alții contra României, prin decizia de inadmisibilitate CEDO arătând că reformarea sistemului de pensii prin transformarea pensiilor speciale în pensii în sistemul public, în temeiul Legii nr.119/2010, este compatibilă cu art.1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenție.

S-a mai susținut că la analizarea fondului contestației instanța nu poate ignora decizia nr.29/12.12.2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, dată în soluționarea recursului în interesul legii formulat cu privire la aplicarea unitară a Legii nr.119/2010, la ale cărei considerente s-a făcut trimitere.

În speță, s-a arătat că diminuarea cuantumului pensiei în urma revizuirii conform prevederilor legale în vigoare nu este o măsură excesivă, exorbitantă, care excedează marjei de apreciere a statului în reglementarea aspectelor legate de politica sa socială și care să ducă la compromiterea raportului de proporționalitate.Contestatorul beneficiază practic, de la data de 01.01.2011, de drepturile de pensie calculate conform principiului contributivității.

Referitor la respectarea principiului proporționalității, s-a făcut trimitere la hotărârea CEDO în cauza Aizpurua Ortiz ș.a. împotriva Spaniei, prin care s-a reținut că raportul de proporționalitate este compromis dacă reclamantul suportă o sarcină individuală excesivă, exorbitantă, care excedează marjei de apreciere a statului în reglementarea aspectelor legate de politica sa socială, marjă care, în acest domeniu, este una extensivă.Asemenea concluzii sunt stabilite, de exemplu, când reclamantul este lipsit total de respectivul beneficiu social ori când acestuia i-au fost suprimate integral mijloacele de subzistență.

De asemenea, s-a învederat că în cadrul recursului în interesul legii soluționat prin decizia nr.29/2011, Înalta Curte de Casație și Justiție a indicat, fără a fi limitative în cadrul circumstanțelor obiective de analiză, o . criterii care ar putea fi avute în vedere, cum ar fi indemnizația socială pentru pensionari, prevăzută de art.7 din Legea nr.118/2010 ori pensia medie lunară, respectiv dacă în privința fiecărui reclamant în parte a fost depășit un anumit „ prag de dificultate”, pentru ca instanța europeană însăși să constate o încălcare a art.1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenție.

Raportat la criteriile sus-menționate și având în vedere valoarea pensiei medii, a venitului minim pe economie, a salariului mediu brut pe economie, s-a conchis că nu se poate considera că pensia stabilită prin decizia de revizuire ar fi infimă și l-ar pune pe contestator în situația de a fi lipsit de mijloace de subzistență.

Pentru termenul de judecată din data de 19.11.2012, contestatorul a depus o cerere precizatoare având în vedere situația veniturilor realizate lunar de membrul de sindicat, cu precizarea că acesta a avut mai multe grade militare pentru care solda minimă este, potrivit anexei 1 la OUG nr.1/2011, mult mai mare decât venitul menționat în buletinul de calcul al deciziei contestate sau în adeverința care cuprinde sume identice cu cele din buletinul de calcul.

Pe baza probelor cu înscrisuri administrate în cauză, prin sentința civilă nr. 5315 din data de 19.11.2012, Tribunalul Prahova a admis excepția prematurității formulării capătului de cerere privind anularea hotărârii Comisiei de soluționare a contestațiilor din cadrul Ministerului A. Naționale și a respins capătul de cerere privind anularea hotărârii Comisiei de soluționare a contestațiilor din cadrul acestui minister ca prematur formulat.

Prin aceeași sentință s-a respins excepția prematurității formulării capetelor 2, 3, 4 și 5 de cerere, invocată prin întâmpinare de intimatul M. A. Naționale și s-a admis în parte contestația precizată anulându-se decizia de revizuire nr._/07.12.2011 emisă de către intimata C. de Pensii S. a Ministerului A. Naționale, dispunându-se menținerea în plată a deciziei de pensionare nr._/25.05.2004, stabilită în temeiul Legii nr. 164/2001.

De asemenea, intimații au fost obligați în solidar la plata diferenței dintre pensia de serviciu stabilită conform Legii nr.164/2001 (pensie inițială) și pensia revizuită potrivit Legii nr.119/2010, HG nr.735/2010 și OUG nr. 1/2001, de la data emiterii deciziilor de revizuire și până la repunerea în plată a pensiei inițiale, sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflație de la data plății efective.

Totodată, a fost respinsă cererea contestatorului privind obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată, ca nedovedită.

Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut, pronunțându-se, conform disp.art.137 Cod pr.civilă, cu prioritate asupra excepției prematurității formulării acțiunii, că prin cererea formulată la data de 04.01.2012, contestatorul W. S. a înțeles să formuleze contestație împotriva deciziei de revizuire a pensiei nr._/07.12.2011 adresată Comisiei de contestații pensii din cadrul M..

Întrucât până la data soluționării cauzei, nu a fost depusă de către contestator hotărârea prin care Comisia de contestații pensii din cadrul M. să fi soluționat contestația formulată de membrul său de sindicat, tribunalul a apreciat că primul capăt al acțiunii care vizează anularea hotărârii acestei comisii este prematur formulat, motiv pentru care a admis excepția prematurității formulării capătului de cerere privind anularea hotărârii Comisiei de soluționare a contestațiilor din cadrul M. și, pe cale de consecință, a respins acest petit, ca fiind prematur formulat.

În ceea ce privește excepția prematurității formulării celorlalte capete de cerere, tribunalul a respins-o.

Pe fondul cauzei, tribunalul a reținut că prin decizia nr._/25.05.2004 s-a stabilit în favoarea contestatorului W. S. o pensie în cuantum de 3990 lei brut, în baza Legii nr.164/2001, iar ulterior, prin decizia nr._ din data de 07.12.2011 privind revizuirea pensiei în baza OUG nr.1/2011, M. A. Naționale - C. de Pensii S. a revizuit, începând cu data de 01.01.2011, pensia contestatorului, rezultând o pensie brută în cuantum de 2944 lei.

S-a mai reținut că în speță, contestatorul trebuie să aibă beneficiul și satisfacția plății pensiei cuvenite și datorate, în condițiile în care intimata C. de Pensii S., ca emitentă a actului de dispoziție, are prerogative și răspunderi clare, exprese, limitate și exclusive în ceea ce privește competența și obligația justei rețineri și a valorificării tuturor actelor care trebuie să realizeze toate condițiile necesare de conținut și formalism, depuse de partea interesată în dosarul administrativ de pensie aflat în posesiunea acestei entități, sub condiția și obligativitatea interpretării și aplicării corecte și teleologice a normelor de drept în materie, aceasta în folosul evident al justei aplicări a normei de drept material și substanțial.

S-a arătat că în cauză, contestatorul trebuie să beneficieze de un regim de securitate socială, cu evitarea diminuării injuste a prestației de bătrânețe, pe toată durata riscului social, dreptul constituțional la plata venitului de înlocuire cu titlu de pensie lunară trebuind a se realiza, cu evitarea, astfel, a abuzului de drept din partea entităților juridice intimate, ca prepuși ai statului.

Tribunalul a apreciat că decizia de revizuire contestată a fost dată cu încălcarea mai multor dispoziții imperative care atrag sancțiunea nulității absolute.

S-a reținut că în speță, contestatorul beneficiază de un drept de proprietate asupra pensiei, iar dacă normele naționale vin în contradicție directă cu prevederile art.1 din Protocolul nr.1 la CEDO, trebuie să se aplice, conform dispozițiilor constituționale, reglementările internaționale, ocazie cu care s-ar fi constatat că a avut loc o privare de proprietate a reclamantului, dar și faptul că OUG nr.1/2011 nu oferă posibilitatea de a obține despăgubiri pentru această privare.

Reducerea pensiei lunare ca urmare a revizuirii și imposibilitatea de recuperare a sumelor de bani aferente, a reținut prima instanță, determină ruperea justului echilibru ce trebuie păstrat între protecția proprietății și cerințele interesului general, iar revizuirea pensiei aflată în plată în luna decembrie 2010 încalcă atât principiul neretroactivității legii, cât și principiul drepturilor câștigate.

A mai reținut tribunalul că pensia de serviciu stabilită în favoarea contestatorului a fost revizuită în temeiul OUG nr.1/2011, emițându-se în acest sens decizia criticată, prin care i s-a fixat un cuantum lunar diminuat.

Potrivit disp. art.1 din OUG nr.1/2011 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniți din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională „pensiile prevăzute la art.1 lit. a și b din Legea nr.119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor pentru care, la determinarea punctajului mediu anual, s-a utilizat salariul mediu brut pe economie, potrivit art.5 alin.4 din această lege, se revizuiesc din oficiu, cel mai târziu până la data de 31 decembrie 2011, pe baza actelor doveditoare ale veniturilor realizate de beneficiari.”

Conform art.1 lit.a din Legea nr.119/2010, pensiile de serviciu ale personalului militar au devenit pensii în înțelesul Legii nr.19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare, subliniindu-se că în fapt, prin acest act normativ au fost desființate pensiile de serviciu reglementate de Legea nr.164/2001, fiind apreciate ca pensii contributive, conform normelor de drept incidente și aplicabile sistemului public de pensii.

Tribunalul a arătat că decizia contestată a fost emisă cu respectarea dispozițiilor legale interne, prevederile care au stat la baza revizuirii anterioare a pensiei astfel dispusă prin Legea nr.119/2010, fiind declarate constituționale prin deciziile nr. 871 și 873/2010 ale Curții Constituționale.

Din perspectiva reglementărilor internaționale, instanța de fond a reținut că Protocolul nr.1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, la art.1, consacră respectarea dreptului de proprietate a bunurilor aparținând persoanelor fizice sau juridice, în sensul că nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică, în condițiile prevăzute de lege cu respectarea principiilor generale ale dreptului internațional, iar conform alin.2 al acestui articol, dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor, conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții sau a amenzilor.

Având în vedere disp. art.1 din Protocolul nr.1 și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului referitoare la aceste dispoziții, s-a arătat că drepturile care decurg din contribuțiile în cadrul regimurilor de securitate socială, cum este dreptul la pensie, constituie drepturi patrimoniale care intră sub protecția art.1 din Protocol, CEDO subliniind obligația autorităților publice de a menține un just echilibru între interesul general și imperativele protecției drepturilor fundamentale ale persoanei, echilibru care nu este menținut ori de câte ori, prin diminuarea drepturilor patrimoniale, persoana trebuie să suporte o sarcină excesivă și disproporționată.

Într-o astfel de situație, s-a arătat că există o încălcare a art.1 din Protocolul nr.1 la Convenție, determinată de încălcarea caracterului rezonabil și proporțional al diminuării drepturilor patrimoniale (Cauza Kjartan Asmundsson contra Islandei, 2004, Cauza Moskal contra Poloniei, 2009).

Or, a reținut tribunalul, diminuarea drepturilor patrimoniale prevăzută de legea criticată, cu consecința diminuării dreptului pecuniar reprezentând pensie de serviciu, impune persoanelor cărora le este aplicabilă o sarcină excesivă și disproporționată, fără a menține un just echilibru între interesul general și imperativele protecției drepturilor fundamentale ale persoanei.

Ca principiu general, s-a arătat că dispozițiile Convenției Europene privind apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale au forță constituțională și supralegislativă, iar conform art.20 din Constituția României, dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte, menționând că, dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, fiind cunoscut faptul că normele juridice internaționale privitoare la protecția drepturilor omului au aplicabilitate directă în dreptul intern.

Totodată, obligația interpretării și aplicării dispozițiilor constituționale în materia drepturilor omului în conformitate cu tratatele internaționale ratificate de România, așadar și în conformitate cu dispozițiile Convenției, se impune tuturor autorităților publice române, deoarece prevederile Constituției au aplicabilitate directă.

A precizat tribunalul că în același sens, în jurisprudența constantă a CEDO și a Curții de Justiție a Uniunii Europene s-a reținut că judecătorul național însărcinat să aplice, în cadrul competenței sale, dispozițiile dreptului comunitar, are obligația de a asigura realizarea efectului deplin al acestor norme, lăsând, la nevoie, pe proprie răspundere, neaplicată orice dispoziție contrară a legislației naționale, chiar ulterioară, fără a solicita sau aștepta eliminarea prealabilă a acesteia pe cale legislativă sau prin orice alt procedeu constituțional, indicându-se și hotărârea din 9.03.1978 a CJCE prin care s-a statuat acest lucru.

De altfel, prin decizia nr.1344/09.12.2008, Curtea Constituțională a reținut că „instanțelor judecătorești le revine sarcina de aplicare directă a legislației comunitare, atunci când legislația națională este în contradicție cu aceasta.”

S-a conchis că tribunalele naționale nu sunt ținute să aștepte abrogarea sau modificarea dispozițiilor interne sau o schimbare a jurisprudenței Curții Constituționale care contravin dreptului Uniunii, aceste instanțe fiind, în opinia Comisiei, obligate să aplice dreptul Uniunii, așa cum a fost interpretat acesta de Curtea de Justiție, înlăturând, dacă este necesar, din oficiu, aplicarea dispozițiilor legislative naționale sau a deciziilor Curții Constituționale care sunt contrare dreptului Uniunii.

Tribunalul a mai arătat că deși Curtea Europeană a Drepturilor Omului a apreciat că interpretarea Convenției și a actelor adiționale trebuie făcută în maniera în care statele să poată respecta obligațiile internaționale și să nu împiedice tendința actuală de extindere și intensificare a cooperării internaționale, tot aceasta a considerat însă, că în cazul în care statul, prin măsurile legislative adoptate, nu acordă o protecție echivalentă cu cea asigurată de Convenție, trebuie aplicată aceasta din urmă (23 martie 1995, cauza Loizidou împotriva Turciei).

În accepțiunea CEDO, a reținut prima instanță, o privare de proprietate nu este posibilă fără o dreaptă și prealabilă despăgubire, iar diminuarea substanțială a pensiei, prin efectul legii, aduce atingere esenței dreptului la pensie și constituie o gravă încălcare a art.1 din Protocolul Adițional nr.1 al Convenției.

Legat de distincția între partea contributivă și suplimentul din partea statului, componente ale pensiei de serviciu, tribunalul a precizat că în practica CEDO s-a concluzionat că pensia reprezintă un bun în sensul art.1 din Protocolul nr.1, indiferent dacă aceasta are la bază principiul contributivității sau este stabilită în baza unei legi speciale.

S-a arătat astfel că în cauza Buchen contra Republicii Cehe din 26 noiembrie 2002, Curtea a reținut că dreptul la pensie stabilit de autoritățile publice sub imperiul unei legi este un „bun” în sensul Convenției, iar în cauza Stec și alții împotriva Regatului Unit din 2006, CEDO a stabilit că dacă statul a adoptat o legislație care reglementează drepturi provenite din sistemul de asigurări sociale, indiferent dacă acestea rezultă sau nu din plata unor contribuții, acea legislație trebuie să fie considerată ca generând un interes patrimonial în sensul art.1 din Protocolul adițional la Convenție, Curtea abandonând în acest fel distincția dintre beneficiile de natură contributivă și cele necontributive sub aspectul incidenței art.1 din Protocolul adițional la Convenție.

Întrucât contestatorul era titularul unui bun în sensul art.1 din Protocolul 1, tribunalul a analizat măsura în care ingerința autorităților publice, a statului în exercitarea dreptului la respectarea bunului, a avut ca efect privarea acestuia de bunul său, în sensul celei de-a doua fraze a primului paragraf al art.1 din Protocolul nr.1, păstrarea unui just echilibru între exigențele de interes general și imperativele fundamentale ale individului.

S-a arătat că intervenția statului de a elimina pensia de serviciu prin recalcularea numai în raport de principiul contributivității, reprezintă în mod incontestabil o ingerință în exercițiul unui drept legal dobândit, iar acest amestec este permis numai în măsura în care corespunde unui interes de ordin general și este proporțional cu scopul urmărit.

De altfel, prin Decizia nr.29/12.12.2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a reținut că instanța constituțională statuează asupra aptitudinii normei juridice de a respecta, in abstracto, dispozițiile Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, fără a putea stabili efectele acelei norme pentru fiecare individ sau subiect de drept în parte, atâta timp cât acesta este atributul exclusiv al instanțelor judecătorești ce soluționează litigii între destinatari precis determinați ai normei respective, instanțele fiind singurele în măsură să cuantifice, in concreto, efectele aplicării normei la situația de fapt a speței.

Tribunalul a precizat că nimic nu se opune ca însăși Curtea Constituțională să participe la asigurarea eficienței mecanismului convențional, dar aceasta nu înseamnă că odată ce s-a procedat astfel, instanțele sunt degrevate a evalua, ele însele, efectele concrete ale unei norme juridice (confirmate ca fiind constituționale) asupra părților cauzelor pe care le soluționează, părți care invocă încălcări ale drepturilor lor fundamentale prevăzute și garantate de Convenția europeană a drepturilor omului.

Înalta Curte de Casație și Justiție, a reținut prima instanță, a avut în vedere și considerentele deciziei nr. 1344/09.12.2008 a Curții Constituționale, prin care s-a reținut că „de altfel, instanțelor judecătorești le revine sarcina de aplicare directă a legislației comunitare, atunci când legislația națională este în contradicție cu aceasta”, iar deși considerentele respective vizează preeminența dreptului comunitar, raționamentul mutatis mutandis este aplicabil și în materia drepturilor fundamentale ale omului, în considerarea disp. art.20 alin.2 din Constituție.

A reținut tribunalul că, așa cum s-a stabilit prin decizia nr.20/02.02.2000 a Curții Constituționale, pensiile speciale au fost concepute de legiuitor nu cu titlu de privilegiu, ci au fost justificate în mod obiectiv și constituiau o compensație parțială a inconvenientelor care au rezultat din rigoarea statutelor speciale cărora trebuie să li se supună fiecare dintre categoriile socioprofesionale avute în vedere.

Astfel, titularii de pensii speciale au devenit titulari de pensii de asigurări sociale de stat, cu consecința diminuării cuantumului pensiei până la limita corespunzătoare unui beneficiu contributiv, statul suprimând achitarea părții necontributive (suportată până atunci de la bugetul de stat), acest act normativ reprezentând în mod evident o „ingerință” din perspectiva respectării dreptului de proprietate al contestatorului, în raport cu art.1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenție.

Tribunalul a considerat că trebuie avută în vedere, inclusiv decizia Curții Constituționale nr.120/15.02.2007, care prevede că, în cazurile în care din recalculare rezultă un cuantum mai mare al pensiei, se va plăti acesta, iar dacă noul cuantum rezultat este mai mic, se va acorda în continuare pensia anterior stabilită și aflată în plată, fără a se aduce vreo atingere drepturilor legal câștigate anterior.

A precizat instanța că atunci când este cazul, ca în speța de față, normele de drept comunitar european se aplică direct de către instanțele naționale, în activitatea lor de judecată, concluzie ce se desprinde din practica judiciară obligatorie pentru toate statele membre ale Uniunii Europene, a Curții de Justiție a Comunităților Europene, iar obligativitatea respectării de către toate instituțiile Statului Român, inclusiv de Curtea Constituțională, a actelor normative de drept internațional ratificate de România, rezultă neechivoc, între altele, și din conținutul art.11, art.20 și art.148 din Constituție, dispoziții potrivit cărora statul se obligă să respecte cu bună credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte, fiind garantată constituțional aducerea la îndeplinire a acestor obligații.

Totodată, s-a arătat că Declarația Universală a Drepturilor Omului, a cărei aplicabilitate este prioritară și obligatorie pentru instanțele judecătorești naționale, garantează în art.8 că „orice persoană are dreptul la satisfacția efectivă din partea instanțelor juridice naționale competente împotriva actelor care violează drepturile fundamentale ce-i sunt recunoscute prin constituție sau lege.”

Tribunalul a reținut că este evident și de netăgăduit dreptul statului de a legifera și de a înlătura eventuale inechități în ceea ce privește condițiile de stabilire și plată a diferitelor prestații de bătrânețe, dar această operațiune se impune a fi efectuată astfel încât să nu aducă atingere dreptului de proprietate, substanței dreptului acordat și legiferat, iar măsura să fie previzibilă și să nu supună destinatarii acesteia la o sarcină excesivă și disproporționată.

Cu privire ingerință, aceasta trebuie să fie proporțională cu scopul legitim urmărit, condiție îndeplinită dacă s-a menținut un „just echilibru” între cerințele interesului general și imperativele apărării drepturilor fundamentale ale omului, astfel că trebuie să existe un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit (cauza Pressos Compania Naviera S.A. și alții contra Belgiei, hotărârea din 20 noiembrie 2005; hotărârea din 21 iulie 2005 în cauza S. și alții împotriva României).

În speță, a arătat instanța, contestatorul, al cărui drept la pensie de serviciu i-a fost stabilit sub imperiul legii anterioare, previzibile, avea dreptul la o continuitate în ceea ce privește evoluția acelei legi în viitor, iar reducerea pensiei s-a produs începând cu luna ianuarie 2011, prin OUG nr.1/2011, în mod total și evident imprevizibil și, mai mult decât atât, diminuarea pensiei lunare a contestatorului ca urmare a recalculării și imposibilitatea de a-și mai recupera vreodată sumele de bani pierdute prin această reducere, au condus la ruperea justului echilibru care trebuie păstrat între protecția proprietății și cerințele interesului general, supunând contestatorul la o sarcină exorbitantă.

Prin reducerea pensiei într-un cuantum semnificativ și prin înlăturarea totală și imprevizibilă a dreptului la pensia specială, titularul dreptului material este pus în situația de a nu mai face față propriilor cheltuieli și de a suporta o sarcină excesivă și disproporționată, aceasta în contextul în care, pe toată durata exercitării activității sale de cadru militar, nu a avut șansa de a-și suplimenta veniturile, având de suportat incompatibilități și interdicții totale, în vreme ce alte categorii profesionale au beneficiat de șansa suplimentării veniturilor lor, în lipsa oricăror incompatibilități și interdicții.

Cu privire la beneficiul societății rezultat din reducerea fostelor pensii de serviciu prin OUG nr.1/2011, tribunalul a constatat că acesta este minim având în vedere numărul limitat al categoriilor de persoane beneficiare ale acestei pensii.

Referitor la prevederile internaționale vizând drepturile fundamentale ale omului care au fost încălcate prin reducerea pensiei lunare aflată în plată, s-a reținut că potrivit art.17 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, orice persoană are dreptul la proprietate, atât singură, cât și în asociație cu alții și că nimeni nu poate fi lipsit în mod arbitrar de proprietatea sa.

A menționat tribunalul că dreptul la pensie a fost asimilat dreptului de proprietate și în cauzele Gaygusuz împotriva Austriei din anul 1996 sau Stubbings ș.a. împotriva Marii Britanii din 1996 și că încă din anul 2006, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că dacă statul a adoptat o legislație care reglementează drepturi provenite din sistemul de asigurări sociale, indiferent dacă acestea rezultă sau nu din plata unor contribuții, acea legislație trebuie să fie considerată ca generând un interes patrimonial în sensul art.1 din Protocolul adițional la Convenție.

S-a conchis că indiferent dacă dreptul la pensie rezultă direct din lege sau este stabilit printr-o hotărâre judecătorească, acesta reprezintă un „bun” în sensul art.1 alin.1 din Primul protocol adițional la Convenție, iar reducerea pensiei, precum și lipsirea de dreptul de a mai primi vreodată sumele de bani constând în pierderea suferită reprezintă o ingerință care a avut ca efect privarea contestatorului de bunul său, în sensul celei de-a doua fraze a primului paragraf al art.1 din Protocolul nr.1.

S-a arătat că astfel cum s-a pronunțat deja Curtea, dacă o reformă radicală a sistemului politic și economic al unei țări sau situația sa financiară poate justifica, în principiu, limitări drastice ale drepturilor de pensie, atare circumstanțe nu pot fi formulate în detrimentul principiilor fundamentale care decurg din Convenție, cu atât mai mult, absența totală a despăgubirilor nu se poate justifica nici măcar în context excepțional, în prezența unei atingeri aduse principiilor fundamentale consacrate expres (hotărârea din 21 iulie 2005 în cauza S. și alții împotriva României).

Temeiul legal al obligației de indemnizare, în speța dată fiind vorba despre pensie lunară, a fost găsit de Curte tot în dispozițiile art.1 din Protocolul nr.1, Curtea ajungând la concluzia că această obligație decurge implicit din acest text, luat în ansamblul său și statuând în sensul că în absența unei indemnizări, art.1 din Protocolul nr.1 nu ar asigura decât o protecție iluzorie și ineficace a dreptului de proprietate, în totală contradicție cu dispozițiile Convenției.

În privința aplicabilității dispozițiilor Protocolul nr.1 referitor la prestațiile sociale, instanța europeană a statuat în sensul că atunci când un stat contractant a instaurat un anumit regim de pensii, drepturile și interesele individuale ale celor cuprinși în acest sistem intră sub imperiul dispoziției analizate, independent de plata unor contribuții de către aceștia, făcându-se trimitere la decizii pronunțate sub acest aspect.

Tribunalul a reținut că procedându-se la recalcularea pensiei și la lipsirea de o parte a dreptului de pensie deja câștigat, s-a adus atingere chiar substanței dreptului de proprietate, atingere care, în concepția instanței europene, este incompatibilă cu dispozițiile art.1 din Protocolul nr.1 din Convenție, precizându-se că în conformitate cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, art.1 din primul Protocol adițional al Convenției, dreptul la pensie intră în categoria de „bun”, așa cum acceptă chiar și Curtea Constituțională în deciziile pronunțate.

A subliniat prima instanță că practica constantă CEDO include în această noțiune juridică de „bun” și pensia lunară, reținând că „dacă statul a adoptat o legislație care reglementează drepturi provenite din sistemul de asigurări sociale, indiferent dacă acestea rezultă sau nu din plata unor contribuții, acea legislație trebuie să fie considerată ca generând un interes patrimonial, în sensul art.1 din protocolul adițional la Convenție”, menționându-se că acest aspect implică obligația pentru judecătorul național de a asigura efectul deplin al normelor acesteia, asigurându-le preeminența față de orice altă prevedere contrară din legislația națională, fără să fie nevoie să aștepte abrogarea acesteia de către legiuitor.

S-a concluzionat că a existat o gravă și flagrantă violare a dispozițiilor art.1 din Protocolul nr.1 coroborate cu cele ale art.14 din Convenție, contrară normelor prioritare și imperative ale Convenției.

Constatându-se că prin revizuirea pensiei contestatorului în temeiul OUG nr.1/2011 au fost încălcate dispozițiile art.1 din Protocolul nr.1 la Convenție a fost admisă în parte contestația precizată în sensul celor sus-arătate.

Împotriva sentinței primei instanțe au declarat recurs intimații, criticând-o ca nelegală și netemeinică, invocând disp.art.304 pct.9 și art. 304¹ Cod pr.civilă.

Astfel, după ce se arată care a fost obiectul contestației și soluția pronunțată de instanța de fond, se susține că hotărârea pronunțată a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, motiv de recurs prevăzut de dispozițiile art.304 pct.9 Cod pr.civilă.

Se învederează că în mod greșit instanța de fond a interpretat și aplicat prevederile art.1 din Protocolul nr.1 la CEDO, precum și practica Curții Europene a Drepturilor Omului, constatând că a avut loc o privare de proprietate a reclamantului și că OUG nr.1/2011 nu oferă posibilitatea de a obține despăgubiri pentru această privare, ceea ce a determinat ruperea justului echilibru ce trebuie păstrat între protecția proprietății și cerințele binelui general.

Se mai arată că în motivarea soluției, instanța face trimitere la o . spețe pronunțate de CEDO, care nu se referă la speța dedusă judecății, fără a face trimitere însă la deciziile CEDO pronunțate în cauzele F. și alții contra României sau A. și alții contra României, similare cu prezenta cauză.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului, arată recurenții, a respins ca inadmisibile, în temeiul art.35 par.3 și 4 din Convenție, plângerile referitoare la încălcarea art.1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, coroborat cu art. 14 din Convenție, în cauzele F. și alții contra României sau A. și alții contra României.

Prin decizia de inadmisibilitate, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat că reformarea sistemului de pensii prin transformarea pensiilor speciale în pensii în sistemul public, în temeiul Legii nr. 119/2010, este compatibilă cu art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Menționează recurenții că deși aceste considerente și această interpretare a dispozițiilor Convenției făcută în mod direct de către instanța ce asigură aplicarea Convenției, respectiv Curtea Europeană a Drepturilor Omului, se impune cu prioritate instanțelor naționale pe temeiul art. 20 alin.2 din Constituția României, instanța de fond nu face acest lucru încălcând astfel prevederile Constituției.

Se învederează că în cauza A. și alții contra României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut că Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, în vederea asigurării echilibrului bugetar în perioada de criză economică, a abrogat mai multe sisteme speciale de pensie, inclusiv pe cel al militarilor, tocmai pentru a asigura echilibrul bugetar și pentru a corecta inegalitățile dintre diferitele sisteme de pensii. În baza HG nr. 735/2010, pensiile foștilor militari trebuiau să fie recalculate și incluse în sistemul de pensii publice în termen de cinci luni de la data intrării în vigoare a noii legi.

Legea nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice a instituit un nou sistem general de pensii, aplicabil totodată și militarilor. Pensiile acestora din urmă au fost recalculate prin determinarea stagiilor de cotizare și a punctajelor medii anuale, pe baza veniturilor realizate lunar de către beneficiari și stabilirea cuantumului fiecărei pensii. Durata serviciului militar a fost asimilată cu o perioadă de contribuție.

Se mai susține că OUG nr.1/2011 a abrogat HG nr.735/2010, modificând anumite aspecte tehnice de calcul al pensiilor și a prelungit termenul pentru punerea în aplicare a noului sistem general.

CEDO a statuat, conform susținerilor recurenților, în cauza mai sus menționată, că deși art.1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție garantează plata prestațiilor sociale pentru persoanele care au achitat contribuții la bugetul asigurărilor sociale, acest lucru nu poate fi interpretat ca oferind dreptul la acordarea unor pensii într-un cuantum determinat, făcându-se în continuare trimitere la o . cauze soluționate de CEDO, cu privire la această prolemă.

Statele părți la Convenție dispun de o marjă largă de apreciere pentru reglementarea politicii lor sociale arătându-se că în acest sens, Curtea a reamintit, dată fiind cunoașterea directă a propriei societăți și a nevoilor sale, că autoritățile naționale sunt, în principiu, cel mai bine plasate pentru a alege mijloacele cele mai adecvate în atingerea scopului stabilirii unui echilibru între cheltuielile și veniturile publice, iar Curtea respectă alegerea lor, cu excepția cazului în care aceste mijloace se dovedesc în mod evident lipsite de un temei rezonabil( cauza Jankovic contra Croației, cauza Kuna contra Germaniei, cauza M. și S. contra României).

Arată recurenții că în speță, Curtea a subliniat că reforma sistemelor de pensii a fost fundamentată pe motivele obiective invocate la adoptarea Legii nr. 119/2010, și anume, contextul economic actual și corectarea inegalităților existente între diferitele sisteme de pensii.

În această privință, Curtea a constatat că diminuarea pensiilor reclamanților a reprezentat o modalitate de a integra aceste pensii în sistemul general prevăzut de Legea nr. 263/2010 și a arătat că motivele invocate pentru adoptarea acestei legi nu pot fi considerate drept nerezonabile sau disproporționate.

De asemenea, Curtea a reținut că reforma sistemului de pensii nu a avut un efect retroactiv și nu a adus atingere drepturilor la prestații sociale dobândite în temeiul contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, achitate în timpul anilor de serviciu, ci numai unei părți din pensie, care era susținută integral de la bugetul de stat și care reprezenta un avantaj de care reclamanții beneficiaseră mulțumită naturii profesiei lor .

Cu privire la diferența de tratament în raport de alte categorii de pensionari, Curtea a constatat că o diferență este discriminatorie, în sensul art. 14 din Convenție, în cazul în care nu are nicio justificare obiectivă și rezonabilă, însă în speță, Curtea a reținut că faptul că alte categorii sociale se bucură în continuare de un mod de calcul favorabil al pensiilor lor ține, de asemenea, de marja de apreciere a statului.

Având în vedere aceste considerente, Curtea a considerat că măsurile criticate de reclamanți nu i-au determinat pe aceștia să suporte o sarcină disproporționată și excesivă, incompatibilă cu dreptul de proprietate si nu au fost în mod nejustificat discriminați în raport cu alți pensionari.

Raportat la această decizie și având în vedere că situația din prezenta cauză este similară, se arată că nu se poate reține, contrar jurisprudentei Curții Europene a Drepturilor Omului, încălcarea art. 1 din Protocolul 1 Adițional la Convenție.

În speță, deciziile contestate au fost emise în baza unei legi (interne) nr.119/2010, publicată în Monitorul Oficial, ce îndeplinește condițiile de claritate și accesibilitate impuse de Convenție, normă internă care, prin dispozițiile art. 3, stabilește că pensiile de serviciu devin pensii în înțelesul Legii nr.19/2000, adică stabilite pe criterii de contributivitate în sistemul public. Prevederile acestei legi au fost întregite cu dispozițiile OUG nr. 1/2011, în privința metodologiei de calcul pentru drepturile de pensie de serviciu devenită pensie de asigurări sociale. La fel, normele de completare conținute în OUG nr. 1/2011, publicată în Monitorul Oficial, îndeplinesc condițiile de claritate și accesibilitate impuse de Convenție.

Având în vedere faptul că jurisprudența Curții face corp comun cu Convenția, date fiind indicațiile incluse în decizia nr. 29/12.12.2011 a instanței interne supreme - Înalta Curte de Casație și Justiție, analizând contestația și din perspectiva impusă de instanța internă, se susține că în mod concret, în speța de față, raportul de proporționalitate între interesul public urmărit/protejat - protejarea echilibrului fiscal între cheltuielile și veniturile statului, în condiții de criză economică - și ingerința ce constă în măsura revizuirii pensiei de serviciu stabilită în baza Legii nr.164/2001, nu este disproporționat.

Revizuirea pensiei a generat în plată, către petent, un cuantum de 3474 lei brut al pensiei militare de stat, devenită pensie în accepțiunea sistemului public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale.

Prin raportarea acestui venit net, stabilit în urma revizuirii din oficiu a pensiei militare, la pensia minimă de asigurări sociale de circa 300 lei și pensia medie de asigurări sociale, de circa 1000 lei, rezultă că drepturile de pensie stabilite petentului sunt peste medie, ceea ce corespunde interesului public protejat, prin diminuarea sus-menționată nefiind încălcat justul echilibru între cerințele de interes general ale colectivității și protecția drepturilor fundamentale ale individului, ale cărui venituri din pensia de asigurări sociale astfel determinată pe baza dispozițiilor Legii nr. 119/2010 sunt peste media pensiilor de asigurări sociale din Statul Român.

Se conchide că măsura revizuirii din oficiu a pensiei de serviciu în cazul petentului se înscrie în marja de apreciere a statului și, mai ales, nu este disproporționată în raport cu scopul urmărit, păstrându-se justul echilibru între interesul general al colectivității și imperativele protecției drepturilor fundamentale ale omului, așa încât nu se poate reține nicio încălcare a art.1 din primul Protocol adițional la Convenție.

Cu privire la pretinsa încălcare a principiului neretroactivității legii constatată de instanța de fond, se învederează că OUG nr. 1/2011 nu dispune pentru trecut, pensiile încasate în temeiul vechii legi nefiind afectate.

Referitor la principiul neretroactivității, se susține că relevantă este decizia Curții Constituționale nr. 458 din 2 decembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 24 din 13 ianuarie, în care s-a statuat că „o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior și nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situații juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru că în aceste cazuri legea nouă nu face altceva decât să refuze supraviețuirea legii vechi și să reglementeze modul de acțiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare.”

Conformându-se dispozițiilor art. 15 alin.2 din Constituție, textele de lege sus-indicate afectează pensiile speciale doar pe viitor și numai în ceea ce privește cuantumul acestora. Celelalte condiții privind acordarea acestora, respectiv stagiul efectiv de activitate în acea profesie și vârsta eligibilă nu sunt afectate de noile reglementări.

De asemenea, Legea privind instituirea unor măsuri în domeniul pensiilor nu se răsfrânge asupra prestațiilor deja obținute anterior intrării sale în vigoare.

Prin urmare, se arată că legea nu a retroactivat, modificând pentru viitor o stare de drept născută anterior, neexistând retroactivitate nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unor situații juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru că în aceste cazuri, legea nouă nu face altceva decât să reglementeze modul de acțiune în perioada următoare intrării ei in vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare, considerente reținute chiar de Curtea Constituțională.

Mai arată recurenții că procedura de revizuire privește doar cuantumul pensiei de care va beneficia contestatorul în viitor, neefectuându-se recalcularea drepturilor dobândite anterior, în baza unei alte legi.

Referitor la susținerile contestatorului cu privire la existența unui „drept câștigat”, instanța constată că OUG nr. 1/2011 nu suprimă dreptul la pensie al contestatorului, prin acest act normativ dispunându-se recalcularea acesteia.

De asemenea, nu se poate reține lipsa temeiului juridic al emiterii deciziei de revizuire, aceasta fiind emisă în baza OUG nr. 1/2011.

Recurenții precizează că instanța de fond, când a analizat fondul contestației, a ignorat prevederile deciziei nr.29 din 12.12.2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, dată în soluționarea recursului în interesul legii formulat cu privire la aplicarea unitară a Legii nr. 119/2010, publicată in Monitorul Oficial, Partea I nr. 925 din 27.12.2011, care statuează că „deciziile și considerentele deciziilor Curții Constituționale sunt obligatorii în ceea ce privește constatările conformității sau neconformității atât cu Constituția, cât și cu Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului. Însă, dacă instanța de contencios constituțional a constatat convenționalitatea unei legi sau norme, o atare constatare este una in abstracto (dat fiind caracterul de control obiectiv al legii exercitat de Curtea Constituțională), iar aceasta nu împiedică instanțele de drept comun să evalueze în concret, în fiecare cauză în parte, în raport cu circumstanțele fiecărei spețe, dacă aplicarea aceleiași norme nu antrenează pentru reclamant consecințe incompatibile cu Convenția, protocoalele ei adiționale sau jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.”

În consecință, se susține că ceea ce poate și trebuie să facă instanța este verificarea aplicării în concret, în cauza de față, a legii, sub aspectul neretroactivității, mai precis dacă prin decizia de revizuire sunt afectate drepturile de pensie anterioare Legii nr. 119/2010. Evident că nu este cazul unei aplicării retroactive a legii, de vreme ce respectiva decizie produce efecte începând cu data de 01.01.2011, exact așa cum este prevăzut în actele normative care au stat la baza emiterii ei.

De asemenea, se arată că prin decizia nr.29 din 12.12.2011, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că „fără a fi limitative, în ansamblul circumstanțelor obiective de analiză, ar putea fi avute în vedere criterii precum indemnizația socială pentru pensionari (prevăzută de art.7 din Legea nr.118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar le) ori pensia medie lunară, după cum vor trebui identificate circumstanțele particulare ale cauzei.”

Menționează recurenții că în speța dedusă judecății diminuarea cuantumului pensiei contestatorului în urma revizuirii conform prevederilor legale în vigoare nu este o măsură excesivă, exorbitantă, care excedează marjei de apreciere a statului în reglementarea aspectelor legate de politica sa socială și care să ducă la compromiterea raportului de proporționalitate.

Analizând deciziile CEDO, se arată că aceasta consideră că a fost încălcat art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale atunci când reclamantul este lipsit total de respectivul beneficiu social ori când acestuia i-au fost suprimate integral mijloacele de subzistență, situație în care nu se regăsește contestatorul din prezenta cauză. Dimpotrivă, prin prevederile OUG nr.1/2011, care au lipsit practic de efecte deciziile de recalculare emise în baza Legii nr.119/ 2010, aceștia au beneficiat de protecție socială pe toată durata procesului de recalculare.

După emiterea deciziilor de revizuire, contestatorul beneficiază de la data de 01.01.2011 de drepturile de pensie calculate conform principiului contributivității, prin determinarea punctajului mediu anual și a cuantumului fiecărei pensii utilizând algoritmul prevăzut de Legea nr.263/2010.

Se arată în continuare că în mod greșit tribunalul a admis capătul de cerere prin care se solicita menținerea deciziei de stabilire a cuantumului pensiei în baza Legii nr.164/2001, acesta neobservând că potrivit art. 196 lit. b din Legea nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, prevederile Legii nr.164/2001 privind pensiile militare de stat au fost abrogate.

Așa fiind, începând cu data de 01.01.2011 - data intrării în vigoare a Legii nr.263/2010, dreptul contestatorului de a primi pensia în cuantumul stabilit prin vechea decizie de pensie, emisă în baza Legii nr. 164/2001 privind pensiile militare de stat, nu mai are o fundamentare legală în dreptul intern. Legea nr.164/2001 și-a încetat aplicabilitatea la 01.01.2011, fiind abrogată de Legea nr.263/2010, iar OUG nr. 1/2011 prevede la art.6 că pensiile se mențin în plată în cuantumul avut înainte de recalculare numai până la data emiterii deciziilor de revizuire.

Or, cuantumul pensiei contestatorului are ca fundament legal în dreptul intern normele aflate în vigoare, nefiind permisă ultraactivitatea legii abrogate expres.

Totodată, precizează recurenții, se poate observa că OUG nr. 1/2011 nu conține nicio prevedere care să permită menținerea în plată a pensiei în cuantumul stabilit potrivit reglementărilor anterioare, dacă prin revizuire rezultă un cuantum mai mic.

În ce privește cuantumul pensiei stabilit prin decizia de revizuire contestată, se poate observa, pe baza buletinului atașat acesteia în care sunt înscrise datele și elementele ce au condus la determinarea punctajului mediu anual și a stagiului de cotizare (înscrisuri depuse la dosarul cauzei), că au fost valorificate perioadele cu încadrarea activității desfășurate în condiții deosebite de muncă, precum și perioadele lucrate în condiții normale, aceleași elemente fiind stabilite și anterior, prin decizia emisă în temeiul Legii nr.164/2001, decizie care a rămas definitivă, nefiind contestată de beneficiar.

Referitor la datele luate în calcul la stabilirea cuantumului pensiei revizuite, instanța a observat că petentul se poate prevala de dispozițiile art.2 alin.1 și 2 din OUG nr. 1/2011, pe baza cărora se poate adresa direct în vederea revizuirii pensiei, la cerere, în baza actelor doveditoare întocmite conform prevederilor legale, din care rezultă alte date și elemente decât cele utilizate la recalculare/revizuire, perioade referitoare la drepturi cu caracter salarial, perioade suplimentare la vechimea în serviciu, respectiv în muncă, utile în sistemul public de pensii, care se au în vedere la stabilirea stagiului de cotizare și a punctajului mediu anual.

Se solicită pentru aceste motive admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței recurate în sensul respingerii contestației ca fiind neîntemeiată.

Intimatul-contestator a formulat întâmpinare cu privire la recursul declarat în cauză, solicitând respingerea acestuia ca nefondat și menținerea sentinței pronunțată de instanța de fond.

Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate în recurs, în raport de actele și lucrările dosarului, de dispozițiile legale ce au incidență în soluționarea cauzei, Curtea constată că recursul este fondat potrivit considerentelor ce urmează:

Prin decizia nr.871/25.06.2010, publicată în Monitorul Oficial al României nr.433/28.06.2010, Curtea Constituțională a statuat, printre altele, că dispozițiile art.1-5 și art.12 din Legea privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor sunt constituționale în raport cu disp.art. 15 alin. 2- neretroactivitatea legii, art.16-egalitatea în drepturi a cetățenilor, art.44- dreptul de proprietate privată, art.47 alin.1- referitor la nivel de trai și dreptul la pensie, art.53- restrângerea exercițiului unor drepturi și libertăți și art. 135 alin. 2 lit. f din Constituție - privind obligația statului de a asigura crearea condițiilor necesare pentru creșterea calității vieții.

De asemenea, Curtea a reținut, prin aceeași decizie, că prevederile art. 1 - 5 și art. 12 din Legea privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor nu încalcă dispozițiile constituționale și internaționale referitoare la dreptul de proprietate având în vedere art.44 din Constituție raportat la art.1 din primul Protocol adițional la Convenție.

S-a reținut, conform considerentelor expuse în cuprinsul deciziei mai sus menționate, printre altele, că dispozițiile legii privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor nu încalcă principiul neretroactivității legii consacrat de art.15 alin.2 din Constituție.

Totodată, prin decizia nr. 873/25.06.2010, publicată în Monitorul Oficial al României nr.433/28.06.2010, Curtea Constituțională a statuat, printre altele, că dispozițiile art.1 lit.a, b, d - i și art.2-12 din Legea privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor sunt constituționale în raport cu disp. art. 15 alin. 2, art.47 alin.2, art.53 din Constituție și art.20 raportat la art.1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenție.

Instanța nu este îndrituită să facă aprecieri asupra unor critici de neconstituționalitate sub aspectul respectării principiului neretroactivității legii, după cum s-a statuat prin decizia nr.29/12.12.2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr.925/27.12.2011, prin care s-au respins recursurile în interesul legii declarate de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și de colegiile de conducere ale Curților de Apel B., Cluj, C. și G. privind aplicarea dispozițiilor Legii nr. 119/2010, raportat la art. 20 alin. 2 din Constituție, art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția europeană a drepturilor omului și art. 14 din Convenție, referitoare la recalcularea pensiilor prevăzute de art. 1 din lege.

Tot în decizia nr. 29/12.12.2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, s-a reținut că nici referitor la discriminare, instanțele de drept comun nu puteau face reevaluări în temeiul art.16 din Constituție, iar perspectiva analizei în baza art.14 coroborat cu art.1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ar fi presupus stabilirea premisei că standardul european este superior standardului constituțional, ceea ce nu poate fi reținut, pentru considerentele arătate în cuprinsul deciziei respective.

Decizia nr.29/12.12.2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, este obligatorie, potrivit art.330⁷ alin.4 Cod pr.civilă, adică de la data publicării acesteia în Monitorul Oficial al României, Partea I, decizia pronunțată fiind obligatorie inclusiv în privința considerentelor acesteia.

Referitor la analiza de compatibilitate cu art.1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenție, se reține că în conformitate cu disp.art.20 alin.1 din Constituția României, dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte, iar potrivit alin.2 al art.20 din Constituție, dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.

Între abordarea Curții Constituționale și cea a Curții Europene a Drepturilor Omului există în mod incontestabil o diferență fundamentală: în timp ce Curtea Constituțională verifică conformitatea legii cu Constituția, nepronunțându-se asupra interpretării sau aplicării concrete a legii, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în principiu, nu verifică compatibilitatea în abstract a unei legi cu Convenția, ci se pronunță cu privire la efectele pe care le poate avea aplicarea unei legi la o anumită situație de fapt.

Prin urmare, judecătorul român trebuie să determine dacă, într-un caz concret, aplicarea legii produce efecte contrare Convenției și, chiar dacă s-a pronunțat deja Curtea Constituțională cu privire la constituționalitatea unei legi, acest lucru nu împiedică instanța de judecată să ajungă la concluzia că aplicarea acelei legi la o situație determinată este de natură să producă efecte contrare Convenției.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a apreciat că un sistem bazat pe supremația Convenției și a jurisprudenței aferente acesteia asupra dreptului național este apt să asigure buna funcționare a mecanismului de apărare implementat de Convenție și de protocoalele sale adiționale constatând că statutul conferit Convenției în dreptul intern permite instanțelor naționale să înlăture - din oficiu sau la cererea părților - prevederile dreptului intern pe care le consideră incompatibile cu Convenția și protocoalele sale adiționale.

Controlul obiectiv, in abstracto, realizat de Curtea Constituțională în ceea ce privește compatibilitatea dintre Legea nr. 119/2010 și art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu exclude posibilitatea instanțelor judecătorești de a efectua o analiză nemijlocită, directă, de convenționalitate având în vedere situația particulară din fiecare speță, în temeiul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție, ca obiect al încălcării reclamate în fiecare litigiu, astfel cum s-a reținut tot în cuprinsul deciziei nr. 29/12.12.2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, mai sus menționată.

Din perspectiva reglementărilor internaționale, Curtea reține că potrivit art. 1 alin.1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale și nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional, iar conform alin.2 al aceluiași articol, dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare reglementării folosirii bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții, sau a amenzilor.

Așadar, pentru cercetarea nesocotirii prevederilor art.1 al primului Protocol adițional la Convenție se impune ca fiecare cauză concretă dedusă judecății să fie analizată amănunțit, sub toate aspectele sale particulare de fapt, pentru a se putea determina, în concret:1. dacă partea reclamantă deține un „bun” existent; 2. dacă a apărut o ingerință a statului asupra dreptului la respectarea bunului; 3.dacă ingerința îndeplinește condițiile legalității, a existenței unui scop legitim (sau de utilitate publică) în acord perfect cu interesul general și a unei proporționalități rezonabile între mijloacele utilizate și scopul urmărit a fi realizat.

În cauza de față, membrul de sindicat W. S. era beneficiarul unei pensii de serviciu stabilită în temeiul Legii nr.164/2001, conform deciziei nr._ din 25.05.2004, pensia acestuia fiind, anterior recalculării, în luna decembrie 2010, în cuantum de 3990 lei brut, respectiv de 3374 lei net.

În conformitate cu art.1 lit.a și lit.b din Legea nr. 119/2010, pensiile militare de stat, pensiile de serviciu ale polițiștilor și ale funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciarelor, devin pensii în sensul Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare, iar potrivit art.3 alin.1 din același act normativ, pensiile prevăzute la art. 1, stabilite potrivit prevederilor legilor cu caracter special, cuvenite sau aflate în plată, se recalculează prin determinarea punctajului mediu anual și a cuantumului fiecărei pensii, utilizând algoritmul de calcul prevăzut de Legea nr.19/2000, cu modificările și completările ulterioare.

Totodată, potrivit alin.2 al art.3 din Legea nr.119/2010, în situația pensiilor dintre cele prevăzute la alin.1, care au fost stabilite în baza legilor speciale, pensia din sistemul public se determină considerându-se a fi îndeplinite condițiile de acordare prevăzute de Legea nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare.

HG nr.735/2010, dată în aplicarea Legii nr.119/2010, a reglementat inițial metodologia de recalculare a pensiilor stabilite potrivit legislației privind pensiile militare de stat, a pensiilor de stat ale polițiștilor și ale funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciarelor, conform Legii nr.119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor.

Numai că, această hotărâre de guvern a fost suspendată.Astfel, prin sentința nr. 338 din 28.09.2010 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, s-a dispus suspendarea executării HG nr.735/2010, până la pronunțarea instanței de fond, soluție menținută prin decizia nr.38/07.01.2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, ce a apreciat, printre altele, că este corectă concluzia primei instanțe, respectiv Curtea de Apel Cluj, în sensul că această hotărâre de guvern creează o situație discriminatorie prin determinarea punctajului mediu anual pe baza salariului mediu brut pe economie din perioadele pentru care beneficiarii pensiilor nu au depus cereri de recalculare și documente doveditoare.

Tocmai pentru înlăturarea acestei situații de inechitate, HG nr.735/2010 a fost abrogată prin OUG nr.1/2011, publicată în Monitorul Oficial nr.81/31.01.2011, act normativ ce privește stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniți din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională, arătându-se în expunerea de motive a acestei ordonanțe de urgență că întrucât în termenul prevăzut de Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor nu au fost identificate documentele necesare dovedirii în totalitate a veniturilor în cadrul procesului de recalculare pentru aproximativ 140.000 de persoane, lucru care a avut un impact negativ asupra valorificării dreptului la pensie al beneficiarilor acestei legi, în sensul că, pentru cei care nu au prezentat acte care să dovedească veniturile obținute, în funcție de care s-a recalculat pensia de serviciu, s-a utilizat salariul mediu brut pe economie, este imperios necesară instituirea unei etape de revizuire a cuantumului pensiilor cu respectarea principiului contributivității, scopul fiind acela de a nu sancționa persoanele care, fără a avea vreo culpă, nu au reușit în intervalul inițial pus la dispoziție de legiuitor prin Legea nr. 119/2010 să identifice documentele doveditoare ale veniturilor realizate pe parcursul întregii cariere.

La adoptarea OUG nr.1/2011 s-au avut în vedere, astfel cum rezultă tot din expunerea de motive, exigențele subliniate de puterea judecătorească în cadrul controlului jurisdicțional exercitat cu ocazia aplicării Legii nr. 119/2010, în vederea instituirii unor măsuri legislative pe baza cărora instituțiile implicate să identifice și să transmită caselor de pensii sectoriale toate elementele necesare pentru stabilirea drepturilor de pensie într-un mod obiectiv și justificat.

În conformitate cu disp.art.1 alin.1 din OUG nr.1/2011, pensiile prevăzute la art.1 lit. a și b din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, pentru care la determinarea punctajului mediu anual s-a utilizat salariul mediu brut pe economie, potrivit art. 5 alin. 4 din aceeași lege, se revizuiesc, din oficiu, cel mai târziu până la data de 31 decembrie 2011, pe baza actelor doveditoare ale veniturilor realizate lunar de beneficiari.

Este important de precizat că potrivit art. 6 alin.1 din OUG nr.1/2011, pensiile recalculate pe baza documentelor care atestă veniturile realizate și a salariului mediu brut pe economie sau exclusiv pe baza salariului mediu brut pe economie pentru perioadele care constituie stagiu de cotizare și ale căror cuantumuri sunt mai mici decât cele aflate în plată în luna decembrie 2010 se mențin în plată în cuantumurile avute în luna decembrie 2010 începând cu luna ianuarie 2011 până la data emiterii deciziei de revizuire, iar conform alin.2 al art.6, diferențele aferente lunii ianuarie 2011 se achită până la sfârșitul lunii februarie 2011.

Prin decizia nr._ din data de 07.12.2011 emisă de C. de Pensii S. a Ministerului A. Naționale, privind revizuirea pensiei în baza OUG nr.1/2011, contestatorului i-a fost stabilită, începând cu data de 01.01.2011, o pensie în cuantum brut de 2944 lei, la emiterea deciziei de revizuire a pensiei fiind avută în vedere metodologia de calcul prevăzută în Anexa 3 a OUG nr.1/2011.

La stabilirea cuantumului pensiei prin decizia de revizuire a pensiei în baza OUG nr.1/2011 au fost valorificate toate documentele doveditoare aflate la dosarul de pensie, în urma identificării veniturilor realizate lunar pentru perioadele care constituie stagiul de cotizare, cuantumul pensiei revizuite, stabilită începând cu data de 01.01.2011, fiind fixat prin determinarea stagiului de cotizare și a punctajului mediu anual în conformitate cu metodologia de calcul privind revizuirea pensiilor acordate beneficiarilor proveniți din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională, cuprinsă în anexa 3 a OUG nr.1/2011.

Se impune a se menționa, totodată, că prin decizia nr. 919 din 06.07.2011, publicată în Monitorul Oficial nr.504/15.07.2011, Curtea Constituțională a constatat că sunt neîntemeiate criticile de neconstituționalitate extrinsecă a dispozițiilor Legii privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.1/2011 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniți din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională.De asemenea, s-a constatat că sunt inadmisibile criticile de neconstituționalitate intrinsecă a dispozițiilor Legii privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.1/2011.

OUG nr.1/2011 a fost aprobată prin Legea nr.165/2011, publicată în Monitorul Oficial nr.511/19.07.2011.

Pensia membrului de sindicat W. S. reprezintă un „interes patrimonial”, ce intră în sfera de protecție a art.1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în jurisprudența acesteia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului statuând în acest sens (cauza Buchen contra Republicii Cehe, cauza Stec și alții contra Regatului Unit al Marii Britanii).Înainte de aplicarea Legii nr.119/2010 și recalcularea, respectiv revizuirea pensiilor speciale pe care aplicarea acesteia a presupus-o, acesta se putea prevala de garanțiile oferite de art.1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenție.

De asemenea, pensia de serviciu stabilită în temeiul actului normativ special reprezintă un „interes patrimonial” atât sub aspectul părții contributive - achitată de la bugetul asigurărilor sociale de stat, cât și sub aspectul părții necontributive - care se suportă de la bugetul de stat.

Astfel, în jurisprudența acesteia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a abandonat distincția dintre beneficiile de natură contributivă și cele de natură necontributivă sub aspectul incidenței art.1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenție.

În cauza Stec și alții împotriva Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord din 12.04.2006, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că art.1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenție nu impune nicio restricție asupra libertății statelor contractante în privința deciziei de a instaura sau nu un sistem de protecție socială sau de a alege tipul sau nivelul prestațiilor ce trebuie acordate în baza unui astfel de sistem. În schimb, din momentul în care un stat contractant instituie o legislație prin care se prevede plata automată a unei prestații sociale - fie că acordarea acestei prestații depinde sau nu de plata prealabilă a unor contribuții ‑ această legislație trebuie considerată ca generând un interes patrimonial în temeiul câmpului de aplicare a art. 1 din Protocolul nr. 1 în cazul persoanelor care îndeplinesc condițiile din acest articol ( motivare la care s-a făcut trimitere și în hotărârea din 18.02.2009 în cauza Andrejeva contra Letoniei).

Referitor la ingerință, aceasta este legală, fiind reglementată de Legea nr.119/2010, urmărind un scop legitim, de utilitate publică, în deplină concordanță cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, constând în necesitatea reformării sistemului de pensii, reechilibrarea sa, eliminarea inechităților existente în sistem și, nu în ultimul rând, situația de criză economică cu care se confruntă statul, deci atât bugetul de stat, cât și cel de asigurări sociale. Ingerința nu este arbitrară, a fost motivată și nu se poate reține, în contextul dat, că norma din dreptul intern nu ar fi suficient de accesibilă, precisă ori predictibilă sau că ar avea caracter discreționar.

După cum s-a arătat în cuprinsul deciziei nr.29/12.12.2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, ingerința trebuie analizată însă din perspectiva dreptului la respectarea bunurilor ( regula generală și, totodată, prima normă din art.1 din Protocolul nr.1), iar nu precum o încălcare de tipul „privării de proprietate” ( cea de-a doua normă din același text), fiind greșită reținerea instanței de fond potrivit căreia în speță ar fi fost vorba de o privare de proprietate.

În practica sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că art.1 al Protocolului nr.1 adițional la Convenție nu garantează o pensie într-un anumit cuantum.

Recunoscând marja de apreciere a statelor în materia legislației sociale, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat obligația autorităților publice de a menține un just echilibru între interesul general și imperativele protecției drepturilor fundamentale ale persoanei, echilibru care nu este menținut ori de câte ori prin diminuarea drepturilor patrimoniale, persoana trebuie să suporte o sarcină excesivă și disproporționată. Într-o astfel de situație, există o încălcare a art.1 din Protocolul nr.1 la Convenție, determinată de încălcarea caracterului rezonabil și proporțional al diminuării drepturilor patrimoniale (cauza Kjartan Asmundsson contra Islandei, din 12.10.2004).

Ingerința statului în dreptul contestatorului îi dă posibilitatea și unei marje de apreciere cu privire la cuantumul valoric ce trebuia diminuat, marjă care, în acest domeniu, este una extensivă, însă această marjă trebuie să se limiteze la păstrarea echilibrului dintre cele două interese cu privire la care se adoptă măsura.

În analizarea raportului de proporționalitate, la care însăși instanța supremă face referire în cuprinsul deciziei nr.29/12.12.2011, analiză pe care însă instanța de fond nu a făcut-o, practic, având în vedere situația particulară a membrului de sindicat W. S., în numele căruia a fost formulată contestația, în raport de cuantumul pensiei medii lunare pentru limită de vârstă la nivelul lunii ianuarie 2011 - de 880 lei, conform statisticii prezentate de M. Muncii și Asigurărilor Sociale - și de necesitatea asigurării mijloacelor de subzistență, Curtea reține că prin reducerea pensiei acestuia de la 3990 lei brut la 2944 lei brut, nu se poate vorbi de o diminuare de natură să-l pună în situația de a nu mai face față propriilor cheltuieli și de a suporta o sarcină excesivă și disproporționată.

Nu în ultimul rând, se reține că prin decizia de inadmisibilitate pronunțată la data de 7 februarie 2012 în cauzele conexate A. M. F., Judita V. T., E. T., M. M. și L. G. împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat neîncălcarea de către Statul Român a dispozițiilor articolului 1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenție, sub aspectul transformării pensiilor speciale în pensii în sistemul public, în temeiul Legii nr.119/2010.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reiterat în cuprinsul deciziei respective că statele părți la Convenție dispun de o marjă largă de apreciere pentru reglementarea politicii lor sociale și dată fiind cunoașterea directă a propriei societăți și a nevoilor sale, autoritățile naționale sunt, în principiu, cel mai bine plasate pentru a alege mijloacele cele mai adecvate în atingerea scopului stabilirii unui echilibru între cheltuielile și veniturile publice, iar Curtea respectă alegerea lor, cu excepția cazului în care aceste mijloace se dovedesc în mod evident lipsite de un temei rezonabil.

În speță, Curtea a subliniat că reforma sistemului de pensii a fost fundamentată pe motivele obiective invocate la adoptarea Legii nr.119/2010 și anume, contextul economic actual și corectarea inegalităților existente între diferitele sisteme de pensii.

De asemenea, s-a reținut că pensia datorată reclamantelor în baza contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, plătite de acestea în cursul anilor de serviciu, nu a fost în niciun fel afectată de reformă, fiind pierdut doar suplimentul la pensie, care era acoperit integral de la bugetul de stat și care reprezenta un avantaj.

În această privință, Curtea a considerat că reducerea pensiilor reclamantelor din acea cauză, deși substanțială, constituia o modalitate de a integra aceste pensii în regimul general al pensiilor prevăzut de Legea nr.19/2000, pentru a echilibra bugetul și a corecta diferențele existente între sistemele de pensie.

Ca și Curtea Constituțională, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că aceste motive nu pot fi considerate drept nerezonabile sau disproporționate.

Totodată, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut că reforma sistemului de pensii nu a avut un efect retroactiv și nu a adus atingere drepturilor la prestații sociale, dobândite în temeiul contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, achitate în timpul anilor de serviciu.

În ceea ce privește diferența de tratament, în raport de alte categorii de pensionari, Curtea a constatat că o diferență este discriminatorie în sensul art.14 din Convenție în cazul în care nu are nicio justificare obiectivă și rezonabilă, iar faptul că anumite categorii se bucură în continuare de un mod de calcul favorabil al pensiilor lor ține de marja de apreciere a statului, diferențele nefiind lipsite de justificare.

Prin urmare, în cauză nu s-a făcut dovada în concret că raportul de proporționalitate este compromis, respectiv că intimatul-contestator suportă o sarcină individuală excesivă, exorbitantă, care excedează marjei de apreciere a statului în reglementarea aspectelor legate de politica sa socială sau că este lipsit total de respectivul beneficiu social ori i-au fost suprimate integral mijloacele de subzistență, neputându-se reține nici faptul că acesta ar fi discriminat în raport cu alte categorii de pensionari.

Se reține, de asemenea, că în cauza C. A. și alții împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, prin decizia din 15.05.2012, publicată în Monitorul Oficial nr. 586/16.08.2012, a declarat inadmisibile cererile acestor persoane - 307 reclamanți foste cadre militare, beneficiare ale pensiei speciale calculate conform Legii nr. 164/2001 privind pensiile militare de stat.

Și în cauza sus-menționată, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a făcut trimitere la jurisprudența sa anterioară în care a sintetizat că deși dispozițiile art. 1 din Protocolul nr.1 adițional la CEDO garantează plata prestațiilor sociale pentru cei care au achitat contribuții unei case de asigurări, acest lucru nu poate fi interpretat ca dând dreptul la acordarea unei pensii într-un cuantum determinat, statele părți la Convenție dispunând de o marjă de apreciere destul de largă atunci când este vorba de reglementarea politicilor sociale.Curtea a apreciat că autoritățile naționale sunt, în principiu, cele mai bine plasate pentru a stabili un echilibru între cheltuielile și veniturile statului, iar Curtea respectă alegerea lor, cu excepția cazurilor în care aceste mijloace se dovedesc în mod evident lipsite de un temei rezonabil.

De asemenea, s-a subliniat de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului, prin aceeași decizie, că reformarea sistemului de pensii a fost fundamentată pe rațiuni obiective, respectiv contextul economic și corectarea inegalităților existente între diferite sisteme de pensie, iar această reformă nu a avut un efect retroactiv, perioada serviciului militar fiind asimilată perioadelor de contribuție în sensul legii și în consecință, reclamanții nu au pierdut decât o parte din pensie, care era susținută integral de la bugetul de stat și care reprezenta un avantaj de care reclamanții beneficiaseră anterior datorită naturii profesiei lor.

Concluzionând, față de cele ce preced, Curtea privește recursul ca fondat, astfel încât în baza art.312 alin.1 Cod pr.civilă îl va admite, în cauză fiind incident motivul de modificare a sentinței prev.de art.304 pct.9 Cod pr.civilă, iar conform art.312 alin.2 și 3 Cod pr.civilă va modifica în parte sentința atacată în sensul că va respinge contestația precizată ca neîntemeiată.

Urmează, de asemenea, a fi menținute restul dispozițiilor sentinței.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de intimații M. A. Naționale - Departamentul Financiar Contabil, cu sediul în București, ., sector 5 și C. S. de Pensii a Ministerului A. Naționale, cu sediul în București, ..7- 9, sector 6, împotriva sentinței civile nr.5315 din data de 19 noiembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimatul-contestator Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate în Rezervă și în Retragere, în numele și pentru membrul său W. S., cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la SCPA C. G. și R. I. V., cu sediul în București, ..4, ..4, ., sector 3 și în consecință:

Modifică în parte sentința în sensul că respinge contestația precizată ca neîntemeiată.

Menține restul dispozițiilor sentinței.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, azi, 12 martie 2013.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

V.-A. P. I. L. E.-S. L.

GREFIER

V. M.

Red.VAP

Tehnored.VM

2 ex./02.04.2013

d.f.nr._ Tribunalul Prahova

j.f. A. G. H.

Operator de date cu caracter personal

Notificare nr.3120/2006

← Contestaţie decizie de pensionare. Decizia nr. 2831/2013....		Contestaţie decizie de pensionare. Decizia nr. 1762/2013.... →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Contestaţie decizie de pensionare. Decizia nr. 551/2013. Curtea de Apel PLOIEŞTI Contestaţie decizie de pensionare. Decizia nr. 3156/2013. Curtea de Apel PLOIEŞTI Asigurări sociale. Decizia nr. 231/2013. Curtea de Apel PLOIEŞTI Contestaţie decizie de pensionare. Decizia nr. 2831/2013. Curtea de Apel PLOIEŞTI Contestaţie decizie de pensionare. Decizia nr. 1762/2013. Curtea de Apel PLOIEŞTI Recalculare pensie. Decizia nr. 286/2013. Curtea de Apel PLOIEŞTI Contestaţie calcul CAS. Decizia nr. 749/2013. Curtea de Apel PLOIEŞTI Obligaţie de a face. Decizia nr. 2490/2013. Curtea de Apel PLOIEŞTI