Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 3082/2013. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3082/2013 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 24-10-2013 în dosarul nr. 9291/105/2011
ROMÂ N I A
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA NR. 3082
Ședința publică din data de 24 octombrie 2013
Președinte – V. D.
Judecători - C. P.
- V. S.
Grefier - C. O.
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de intimata . SA, cu sediul în Ploiești, . 1918, nr. 1, județul Prahova, împotriva sentinței civile nr. 468 pronunțată la data de 15 februarie 2013 de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimatul-contestator S. I. "1 M." PLOIEȘTI cu sediul în Ploiești, . 1918, nr. 1, județul Prahova.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au răspuns recurenta-intimată . SA Ploiești, prin avocat A. B. din Baroul C. și intimatul-contestator S. I. 1 M. Ploiești, prin avocat Zaharachescu A. din Baroul Prahova.
Procedura legal îndeplinită.
Recurs scutit de plata taxei de timbru.
Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 192/2006, informează părțile asupra posibilității și a avantajelor folosirii procedurii medierii și le îndrumă să recurgă la această cale pentru soluționarea conflictului dintre ele.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat instanței că recursul este motivat și declarat în termen.
Avocat A. B., pentru recurentă, depune la dosar concluzii scrise și arată că nu mai are cereri de formulat în cauză.
Avocat Zaharachescu A., pentru intimat, având cuvântul, depune la dosar practică judiciară, concluzii scrise și arată că nu mai are cereri de formulat în cauză.
Curtea, consideră cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea și dezbaterea recursului.
Avocat A. B., pentru recurentă, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, susținând că soluția instanței de fond este nelegală și netemeinică, pentru motivele expuse pe larg la dosar.
Arată că dispozițiile art. 60, lit. g din Codul Muncii, art. 177, lit. e din CCM la nivelul ramurii, nu ar fi aplicabile în speță, acestea fiind modificate implicit de dispozițiile art. 220, alin. 2 din Codul Muncii, coroborate cu art. 10 din Legea nr. 62/2011.
De asemenea, arată că dispozițiile Legii nr. 62/2011, sunt dispozițiile unui act normativ special față de Codul Muncii, care reprezintă dreptul comun în materie și, pe cale de consecință, art. 10 din Legea 62/2011, este aplicabil în speța dedusă judecății.
Consideră că instanța de fond, în motivarea hotărârii, nu a făcut nicio referire cu privire la înlăturarea acestei apărări.
Avocat Zaharachescu A., pentru intimat, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței ca fiind legală și temeinică, în speță fiind aplicabil art. 60 alin. (1) lit. g din Codul Muncii.
CURTEA:
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 468 pronunțată la data de 15 februarie 2013, Tribunalul Prahova, în baza art. 246 alin.1 Cod procedură civilă, a luat act de renunțarea la judecată a contestatorilor V. V., P. I., N. N., A. V., G. S. M., L. C., în contradictoriu cu intimata . SA.
A admis excepția lipsei de obiect a contestației formulate în numele membrilor de sindicat I. B., T. Medina N., D. G. C., E. F., Ogeac N., Poamă D. și C. S., excepție invocată de intimată prin întâmpinare și a respins contestația promovată împotriva deciziilor de concediere nr.1413/14.09.2011, 1414/14.09.2011, 1412/14.09.2011, 1545/26.09.2011, 1544/10.10.2011, 1550/03.10.2011 și 1553/07.10.2011, ca fiind lipsite de obiect.
A admis contestația formulată în numele membrilor de sindicat C. I., N. S., Marcas I. V. și V. D. M., de S. I. "1 M." PLOIEȘTI în contradictoriu cu intimata . SA și, în consecință:
A anulat deciziile de concediere nr.1410/14.09.2011, 1377/14.09.2011, 1403/14.09.2011 și 1411/14.09.2011.
A repus părțile în situația anterioară emiterii deciziilor de concediere.
A obligat intimata la plata către contestatorii C. I., N. S., Marcas I. V. și V. D. M. a unor despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariații, de la data concedierii și până la cea a repunerii în situația anterioară.
A luat act că nu s-a solicitat obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut următoarele:
Potrivit disp. art.137 alin.1 C.pr.civ., „instanța s-a pronunțat mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii”.
Astfel, în ceea ce privește excepția lipsei de obiect față de contestatorii I. B., T. Medina N., D. G. C., E. F., Ogeac N., Poamă D., C. S., tribunalul a admis-o, având în vedere că, în acțiunea ce face obiectul apelului, reclamanții menționați anterior au contestat decizii de concediere revocate de către societatea intimată, lipsindu-le, astfel, pe acestea de efecte juridice.
Pe fondul cauzei, tribunalul a reținut că, prin nota de fundamentare nr. 011/155/13.07.2011, Directorul General Executiv al societății a propus Consiliului de Administrație adoptarea unui plan de măsuri care a vizat redresarea economică a societății, plan ce impunea reorganizarea și restructurarea acesteia, având drept consecință desființarea unor posturi din organigramă.
Prin Hotărârea Consiliului de Administrație nr.10/14.06.2011, s-a aprobat, cu unanimitate de voturi, planul respectiv de măsuri, fiind inițiată procedura concedierii colective în cadrul societății intimate.
În acest sens, a fost inițiată procedura consultării cu sindicatele, fiindu-le comunicată notificarea nr. 01/1536/19.07.2011, conform prevederilor art.69 alin.2 din codul muncii, precum și ITM Prahova și AJOFM Prahova.
Prin Adresa nr.77/29.07.2011, cele două sindicate din cadrul intimatei au răspuns, în sensul că notificarea respectivă ar fi informă și prematură.
Prin Adresa nr.01/0738/01.08.2011, societatea intimată le-a comunicat un răspuns, comunicat, de asemenea, ITM Prahova și AJOFM Prahova.
Ca urmare a împlinirii termenului de 10 zile prevăzut de art.71 din codul muncii, în interiorul căruia cele două sindicate puteau formula propuneri în vederea evitării concedierii sau a diminuării numărului de salariați afectați de măsura respectivă, prin Adresa nr.1748/02.08.2011, intimata a informat cele două sindicate cu privire la împlinirea acestui termen și la faptul că nu au înțeles să-și exercite dreptul prevăzut de textul de lege susmenționat.
Față de toate aceste aspecte, prin deciziile nr.1410/14.09.2011, 1377/14.09.2011, 1403/14.09.2011 și 1411/14.09.2011, contestatorilor C. I., N. S., Marcas I. V. și V. D. M., angajați ai societății intimate, le-a încetat contractele individuale de muncă în baza dispozițiilor art.58, art.65 din codul muncii, cât și art.172 alin.1 lit.a și art.180 din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de R. Construcții de Mașini nr.710/2008, prelungit și modificat prin acte adiționale ulterioare.
În speță, din probatoriile administrate în cauză, tribunalul reține că, contestatorul M. I. face parte din Organul Executiv de Conducere al Sindicatului.
De asemenea, ceilalți contestatori-reprezentați de S. Liber I. ,,1 M.” Ploiești fac parte de drept din Consiliul de Conducere al acestui sindicat, ei fiind aleși lideri de sindicat ai sectoarelor de activitate din care fac parte.
Potrivit art. 60 alin.1 lit. g din Codul Muncii, „concedierea salariaților nu poate fi dispusă-pe durata exercitării unei funcții eligibile într-un organ sindical, cu excepția situației în care concedierea este dispusă pentru o abatere disciplinară gravă sau pentru abateri disciplinare repetate, săvârșite de acel salariat”.
Totodată, Convenția Organizației Internaționale a Muncii nr. 135/1971, prevede, la art. 1, că: „Reprezentanții lucrătorilor din întreprinderi trebuie să beneficieze de o protecție eficace împotriva oricăror măsuri care i-ar putea prejudicia, inclusiv desfacerea contractului de muncă, și care ar avea drept cauză calitatea sau activitățile lor de reprezentanți ai lucrătorilor, apartenența sindicală sau participarea la activități sindicale, în măsura în care acționează potrivit legilor, convențiilor colective sau altor aranjamente convenționale în vigoare”.
Tot din actele și lucrările dosarului, tribunalul a reținut, de asemenea, că intimata nu a arătat care au fost criteriile de prioritate la concedierea colectivă, potrivit dispoz. art.69 pct.2 lit.d codul muncii, respectiv, de ce s-a preferat concedierea acestor salariați față de alții, aceste criterii de prioritate trebuind să fie reale, nu abstracte, generale, ci să fie individualizate, cu o referire expresă la fiecare salariat.
Având în vedere exercitarea funcțiilor în organele de conducere ale organizațiilor sindicale, tribunalul a reținut, de asemenea, că decizia angajatorului de ai concedia pe contestatori, contravine și prevederilor art.177 din CCM Unic la Nivelul Ramurii Construcții de Mașini.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs intimata . SA Ploiești, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând următoarele:
In ceea ce privește anularea deciziilor de concediere întemeiată pe dispozițiile art. 60, lit. g din Codul Muncii, art. 177 din CCM Unic la nivelul Ramurii Construcții de Mașini si art. 1 din Convenția Organizației Internaționale a Muncii nr. 135/1971, apreciază că și aceste susțineri ale instanței de fond sunt netemeinice.
Arată că, deși în concluziile scrise, a făcut expres referire la aplicabilitatea în cauză a textului art. 220, alin. 2 din Codul Muncii, care este într-o evidență contradicție cu prevederile art. 60, lit. g din același cod, instanța de fond nu face nicio referire cu privire la aceste apărări. Practic, instanța a fost pusă în situația de a aprecia cu privire la incidența, în speță, a unor texte contradictorii.
Apreciază că textele de lege invocate de instanța de fond, în motivarea soluției sale, nu sunt aplicabile în speță.
Precizează faptul că, în perioada 25.07._12, a avut loc negocierea colectivă la nivelul societății noastre, în vederea încheierii unui nou contract colectiv de muncă, între reprezentanții Sindicatului I. 1 M. Ploiești și reprezentanții patronatului.
Delegația organizației sindicale a fost condusă, pe întreaga perioadă de desfășurate a negocierilor colective, de către președintele Sindicatului I. 1 M. Ploiești, care, la acest moment, nu are calitatea de salariat al societății, fiind una dintre persoanele afectate de măsura concedierii colective.
Urmează, astfel, să se constate faptul că, în pofida susținerilor reclamanților, activitatea sindicală a liderilor Sindicatului I. 1 M. Ploiești, atât în perioada imediat următoare aplicării măsurii concedierii colective, cât și în perioada derulării negocierilor colective, s-a desfășurat în condiții normale, neavând nicio relevanță lipsa calității de salariat a acestor lideri de sindicat.
Referitor la dispozițiile art. 60, alin. 1, lit. g din Codul Muncii, apreciază că acestea nu își găsesc aplicabilitatea, raportat, pe de o parte, la considerentele precizate mai sus și, pe de altă parte, la faptul că aceste dispoziții au fost modificate implicit în urma intrării în vigoare a noilor norme cuprinse in Legea nr. 62/2011.
Astfel, urmează a se constata că, în ceea ce privește dispozițiile art. 60, alin. 1, lit. g din Codul Muncii, ne aflam în fața unei norme generale, care a fost modificată și înlocuită, ulterior, prin normă specială reprezentată de art. 10, alin. 1 din Legea nr. 62/2011.
Atât timp cât dispozițiile din Codul Muncii referitoare la dialogul social, sindicate, patronat, contracte colective de muncă, conflictele de muncă, fac trimitere la reglementări speciale, în lege specială, este evident că dispozițiile Codului Muncii reprezintă dreptul comun în materie, iar Legea nr. 62/2011 reprezintă legea specială.
Față de cele de mai sus, raportat și la faptul că Legea nr. 62/2011 a intrat în vigoare ulterior adoptării actualului Cod al Muncii, rezultă, în baza unei logici juridice de interpretare a normelor de drept, că dispozițiile art. 10, alin. 1 din Legea nr. 62/2011 au modificat, implicit, dispozițiile interdicției cuprinsă la art. 60, alin. 1, lit. g din Codul Muncii.
Apreciază că, pentru a se putea face o analiză justă a aplicabilității celor două texte din Codul Muncii, este necesar să se pornească de la principiul potrivit căruia normele internaționale ratificate de către România au prioritate față de dreptul intern.
Se solicită admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței, în sensul respingerii contestațiilor, cu consecința menținerii deciziilor de concediere ale acestora ca legale si temeinice.
În subsidiar, solicită admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței, în sensul respingerii cererii de reintegrare a intimaților, pentru următoarele considerente:
Prin restabilirea situației anterioare vizând reintegrarea unui salariat, concediat ca urmare a desființării postului ocupat de către acesta, se încalcă dreptul exclusiv al angajatorului de a dispune cu privire la propria activitate, raportat la faptul că instanța, de fapt, ar dispune reînființarea postului.
Decizia de menținere (reînființate) a unui post în cadrul organigramei (structura de personal) este un atribut exclusiv al angajatorului, ce rezultă din dispozițiile imperative ale art. 40, alin. 1, lit. a din Codul Muncii, și nu intră în sfera de competentă a instanțelor de judecataă.
Acest atribut exclusiv al angajatorului, rezultă și din dispozițiile art. 45 din Constituția României „Accesul liber al persoanei la o activitate economică, libera inițiativă și exercitarea acestora în condițiile legii sunt garantate."
Apreciază faptul că, prin dispunerea reintegrării unui salariat concediat ca urmare a reorganizării, pe un post desființat, instanța pronunță o hotărâre fără efecte juridice, imposibil de pus în aplicare.
Curtea, analizând actele și lucrările dosarului în funcție de prevederile legale aplicabile cauzei și sub toate aspectele conform art. 3041 Cod pr. civilă, Curtea constată că motivele de recurs nu sunt fondate, pentru următoarele considerente:
Prin nota de fundamentare nr. 011/155/13.07.2011, Directorul General Executiv al societății a propus Consiliului de Administrație adoptarea unui plan de măsuri care a vizat redresarea economică a societății, plan ce impunea reorganizarea și restructurarea acesteia, având drept consecință desființarea unor posturi din organigramă,iar prin Hotărârea Consiliului de Administrație nr.10/14.06.2011, s-a aprobat, cu unanimitate de voturi, planul respectiv de măsuri, fiind inițiată procedura concedierii colective în cadrul societății intimate.
Față de toate aceste aspecte, prin deciziile nr.1410/14.09.2011, 1377/14.09.2011, 1403/14.09.2011 și 1411/14.09.2011, contestatorilor C. I., N. S., Marcas I. V. și V. D. M., angajați ai societății intimate, le-a încetat contractele individuale de muncă în baza dispozițiilor art.58, art.65 din codul muncii, cât și art.172 alin.1 lit.a și art.180 din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de R. Construcții de Mașini nr.710/2008, prelungit și modificat prin acte adiționale ulterioare.
Contestatorul M. I. face parte din Organul Executiv de Conducere al Sindicatului, iar ceilalți contestatori-reprezentați de S. Liber I. ,,1 M.” Ploiești fac parte de drept din Consiliul de Conducere al acestui sindicat, ei fiind aleși lideri de sindicat ai sectoarelor de activitate din care fac parte.
Potrivit art. 60 alin.1 lit. g din Codul Muncii, „concedierea salariaților nu poate fi dispusă-pe durata exercitării unei funcții eligibile într-un organ sindical, cu excepția situației în care concedierea este dispusă pentru o abatere disciplinară gravă sau pentru abateri disciplinare repetate, săvârșite de acel salariat”, iar disp. art. Legea nr. 62/2011 nu pot modifica implicit aceste dispoziții, fără ca legiuitorul să fi prevăzut aceasta. De altfel, având în vedere exercitarea funcțiilor în organele de conducere ale organizațiilor sindicale, decizia angajatorului de ai concedia pe contestatori, contravine și prevederilor art.177 din CCM Unic la Nivelul Ramurii Construcții de Mașini.
În deciziile de concediere, intimata nu a arătat care au fost criteriile de prioritate la concedierea colectivă, potrivit dispoz. art.69 pct.2 lit.d codul muncii, respectiv, de ce s-a preferat concedierea acestor salariați față de alții, aceste criterii de prioritate trebuind să fie reale, nu abstracte, generale, ci să fie individualizate, cu o referire expresă la fiecare salariat.
Așa fiind, văzând și disp. art. 312 alin. 1 Cod pr. civilă, Curtea va respinge ca nefondat recursul formulat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge ca nefondat recursul declarat de intimata . SA, cu sediul în Ploiești, . 1918, nr. 1, județul Prahova, împotriva sentinței civile nr. 468 pronunțată la data de 15 februarie 2013 de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimatul-contestator S. I. "1 M." PLOIEȘTI cu sediul în Ploiești, . 1918, nr. 1, județul Prahova.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 24 octombrie 2013.
Președinte, Judecători,
V. D. C. P. V. S.
Grefier,
C. O.
operator de date cu caracter personal
notificare nr.3120/2006
2 ex./12.11.2013
Red.CP
Tehnored.CO
d.f._ Trib.Prahova
j.f. A.-M. L.
| ← Acţiune în constatare. Decizia nr. 3950/2013. Curtea de Apel... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... → |
|---|
