Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 1256/2013. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1256/2013 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 24-04-2013 în dosarul nr. 9669/120/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA NR. 1256
Ședința publică din data de 24 aprilie 2013
Președinte - A.-C. B.
Judecător - E. S.
Judecător - C.-M. M.
Grefier - C. C.
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâta S.C. T. S.A.București, în numele și pentru Sucursala Electrocentrale Doicești, cu sediul în București, .. 1-3, sector 2, împotriva sentinței civile nr. 66/10 ianuarie 2013 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu reclamantul D. S., domiciliat în P., ., județul Dâmbovița.
Recurs scutit de plata taxei judiciare de timbru, conform dispozițiilor art. 15 lit. a din Legea nr. 146/1997.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință și se învederează că, prin intermediul serviciului registratură, intimatul D. S. a depus la dosar întâmpinare, înregistrată sub nr. 8224/8.04.2013, în finalul căreia s-a solicitat judecata în lipsă.
Curtea, constatând că prin întâmpinare s-a solicitat de către intimatul D. S. judecata în lipsă, apreciază cauza în stare de judecată și în temeiul art. 137 Cod proc. civilă, raportat la art. 301 coroborat cu art. 103 Cod proc. civilă, invocă din oficiu excepția de tardivitate a recursului și rămâne în pronunțare asupra acestei excepții, iar după deliberare decide următoarea soluție:
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița sub nr._, reclamantul D. S. a chemat în judecată pe pârâtul . Electrocentrale Doicești, pentru ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale reprezentând plăți compensatorii în cuantum de 16 salarii medii brute aferente clasei 39, treapta IV conform art. 4108 din contractul colectiv de muncă în vigoare, împreună cu dobânda legală de la data de 02.11.2012 până la data plății efective și la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii reclamantul a arătat că în cursul anului 2012 pârâta a hotărât disponibilizarea prin concediere colectivă a unui număr de 500 salariați din cadrul sucursalelor sale, în două etape calendaristice, prima în luna iunie, iar a doua în luna noiembrie a acestui an.
În cadrul celei de a doua etape de disponibilizări sucursala a concediat un număr de 192 de salariați ce urmau să beneficieze de prevederile contractului colectiv de muncă al .>
Astfel, începând cu 02.11.2012 prin decizia nr. 939/01.11.2012 s-a dispus încetarea contractului individual de muncă al reclamantului, prin concedierea colectivă conform art. 65, alin. 1 din Legea nr. 53/2003, coroborat cu art. 4105, alin. 2B, lit. a urmând ca la data disponibilizării să i se plătească integral un ajutor de concediere în sumă de 37.906 lei net în raport de o vechime în muncă de 29 de ani și 8 luni, așa cum reiese și din art. 4108 din contractul colectiv de muncă.
A susținut reclamantul că, prin refuzul pârâtei de achitare a acestor sume, i s-a produs atât un prejudiciu material cât și unul moral, fiind lipsit de unica sursă de existență, ajutorul de șomaj urmând a-l încasa abia începând cu anul următor.
Reclamantul a solicitat, în conformitate cu dispozițiile art. 253 Codul muncii, obligarea pârâtei la plata dobânzii legale, aferente drepturilor cuvenite și neachitate, începând cu 02.11.2012 până la data plății efective.
În drept, s-au invocat dispozițiile art. 109, 112 și urm. Codul de procedură civilă, art. 4105 (2)B, lit. a, art. 4108 din CCM în vigoare, Legea nr. 53/2003.
După administrarea probatoriilor, prin sentința civilă nr. 66/10 ianuarie 2013, Tribunalul Dâmbovița a admis în parte acțiunea, dispunând obligarea pârâtei către reclamant la plata sumei de 48.928 lei, reprezentând plată compensatorie și a dobânzii legale aferente, începând cu data de 02.11.2012 până la data plății efective.
S-au respins capetele de cerere referitoare la acordarea daunelor morale și a cheltuielilor de judecată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarea situație de fapt și de drept:
Prin decizia nr. 939/01.11.2012 emisă de pârâtă, reclamantului i s-a încetat contractului individual de muncă începând cu 02.11.2012, în temeiul art. 65, alin. 1 Codul muncii coroborat cu art. 4105 (2)B, lit. a din contractul colectiv de muncă, datorită desființării unor posturi de natura celui ocupat de salariat, ca urmare a reorganizării.
Conform art. 4108 din CCMU la desfacerea contractului individual de muncă pentru motive ce nu țin de persoana salariatului, unitatea va plăti acestuia un ajutor de concediere, în raport de vechimea în muncă: de la 6 luni la 5 ani – 7 salarii brute echivalente clasei 39 - IV din grila de salarizare valabilă la data desfacerii CIM; de la 5 ani la 10 ani – 8 salarii brute echivalente clasei 39 - IV din grila de salarizare valabilă la data desfacerii CIM; de la 10 la 20 de ani – 14 salarii brute echivalente clasei 39 - IV din grila de salarizare valabilă la data desfacerii CIM; peste 20 de ani – 16 salarii brute echivalente clasei 3 - IV din grila de salarizare valabilă la data desfacerii CIM.
Din actul adițional nr. 760/15.03.2010 la CCMU, anexa privind grilele de salarizare rezultă că clasei 39, treptei IV de salarizare îi corespunde un salariu de bază brut de 3058 lei.
Adeverința nr. 1883/12.12.2012 întocmită de . vechimea în muncă a reclamantului, de 29 de ani și 8 luni, aceasta fiind deci îndreptățit să beneficieze de un număr de 16 salarii brut, având o vechime în muncă de peste 20 de ani.
A reținut instanța de fond că, îndreptățirea reclamantului de a beneficia de compensațiile bănești prevăzute de CCMU este recunoscută chiar și în cuprinsul deciziei de concediere, ce arată la art.5 că persoana concediată va beneficia de toate drepturile prevăzute în CCM al . vigoare.
Art. 10 din Codul Muncii definește contractul individual de muncă ca fiind contractul în temeiul căruia o persoană fizică, denumită salariat, se obligă să presteze munca pentru și sub autoritatea unui angajator, persoană fizică sau juridică, în schimbul unei remunerații denumite salariu. Art. 40, alin. 2, lit. c Codul Muncii arată că angajatorului îi revin, în principal, următoarele obligații: să acorde salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractele individuale de muncă. Art.67 din Codul Muncii prevede dreptul salariaților concediați pentru motive care nu țin de persoana lor de a beneficia de masuri active de combatere a somajului si de a primi compensații în condițiile prevăzute de lege si de contractul colectiv de muncă aplicabil.
Art. 132 din legea 62/2011 (în vigoare la data introducerii acțiunii) prevede că clauzele contractelor colective de munca pot stabili drepturi si obligații numai in limitele si in condițiile prevăzute de lege. La încheierea contractelor colective de munca, prevederile legale referitoare la drepturile angajaților au un caracter minimal. Contractele colective de munca nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celor stabilite prin contractul colectiv de munca aplicabil încheiat la nivel superior. Contractele individuale de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la niveluri inferioare celor stabilite prin contractele colective de munca aplicabile.
Deși conform art. 272 Codul Muncii, pârâta avea obligația de a dovedi că a achitat aceste drepturi bănești reclamanților, ea nu a produs asemenea dovezi, motiv pentru care în raport de dispozițiile legale amintite mai sus, tribunalul constată că capătul de cerere privind acordarea compensațiilor bănești, este întemeiat.
În ceea ce privește despăgubirile în sumă de 500 lei solicitate de reclamant cu titlu de daune morale, tribunalul apreciază că această solicitare este neîntemeiată.
A reținut tribunalul că, deși reclamantul a susținut că a suferit un prejudiciu moral ca urmare a lipsirii de unica sursă de existență, acesta nu a făcut dovada existenței unui prejudiciu de natură morală, care să-i afecteze onoarea, demnitatea și alte valori personal nepatrimoniale. Prejudiciul de care face vorbire reclamantul este în realitate unul material, ce urmează a fi acoperit prin acordarea dobânzii legale aferentă sumelor datorate.
Potrivit art. 1535 din Noul cod civil „(1) În cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. În acest caz, debitorul nu are dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plății ar fi mai mic.”
În prezent, Ordonanța nr. 13 din 24 august 2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar prevede în art. 1 că: „Părțile sunt libere să stabilească, în convenții, rata dobânzii atât pentru restituirea unui împrumut al unei sume de bani, cât și pentru întârzierea la plata unei obligații bănești. Dobânda datorată de debitorul obligației de a da o sumă de bani la un anumit termen, calculată pentru perioada anterioară împlinirii termenului scadenței obligației, este denumită dobândă remuneratorie. Dobânda datorată de debitorul obligației bănești pentru neîndeplinirea obligației respective la scadență este denumită dobândă penalizatoare.”
Aceste texte de lege justifică solicitarea reclamantului de acordare a dobânzii legale, aferentă sumelor datorate și scadente, calculată din moment scadenței, adică 02.11.2012 (data concedierii) până la plata efectivă.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta . – în numele și pentru Sucursala Electrocentrale Doicești, criticând-o ca nelegală din perspectiva cazului de modificare reglementat de dispozițiile art. art. 304 pct. 9 Cod pr. civilă și ale art. 3041 Cod pr. civilă și a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a hotărârii, în sensul respingerii cererii de obligare a . Electrocentrale Doicești la plata dobânzii legale, de la data de 02.11.2012 și până la data plății efective. S-a solicitat modificarea hotărârii primei instanțe, în sensul obligării societății doar la achitarea drepturilor salariale (plăți compensatorii) restante, la data judecării recursului, după caz și menținerea celorlalte dispoziții ale hotărârii primei instanțe, referitoare la respingerea capătului de cerere privind acordarea daunelor morale.
În fapt, recurenta a învederat că prin sentința criticată, instanța de fond a admis în mod eronat cererea de obligarea a sa la plata dobânzii legale de la data de 02.11.2012 și până la data plății efective, în temeiul art. 6 din Ordonanța nr. 13/2011.
S-a susținut că situația economica dificila a intimatei . a paratei SE Doicesti) monitorizată și de FMI, a determinat aplicarea unui program de restructurare și concedieri colective și în anul 2012, cu doua etape în lunile iunie și noiembrie 2012, plan aprobat prin Hotărârea A. T. nr. 13/03.04.2012. Majoritatea activelor intimatei nu mai sunt viabile economic și sunt retrase din exploatare, iar personalul care le deservea a devenit excedentar .Reducerea activității intimatei a vizat și postul reclamantului, care s-a desființat din motive neimputabile salariatului.
S-a învederat că raporturile juridice de muncă dintre intimatul-reclamant și societate sunt reglementate de CCM T., care se completează cu dispozițiile Codului muncii, acte care nu prevăd plata unor accesorii la drepturile de natură salarială.
A menționat recurenta că, în conformitate cu prevederile art. 4.108 din CCM T. „la desfacerea contractului individual de muncă pentru motive care nu țin de persoana salariatului, unitatea va plăti acestuia un ajutor de concediere in raport de vechimea în muncă..,”.
În considerarea prevederilor art. 4.108 CCM T., a fost semnat Acordul între administrație și sindicate nr. 9606/01.11.2012 (Anexa nr.1) prin care părțile au convenit ca plățile compensatorii să fie achitate până la data de 20.11.2012.
A precizat recurenta că la data de 16.01.2013, reclamantului i s-a virat în cont 20% din suma totală datorata conform CCM în vigoare, reprezentând plăți compensatorii. Întârzierea efectuării plaților compensatorii s-a datorat unor motive obiective, care țin de masurile de executare silită instituite de către diverși creditori (SNGN Romgaz SA Mediaș, . SA, . Transgaz SA Mediaș etc.) asupra conturilor bancare, asupra veniturilor prezente și viitoare provenite de la terți popriți, asupra certificatelor de emisii gaze cu efect de seră, asupra imobilelor din proprietatea societății recurente.
S-a susținut că măsura încetării contractului de muncă al reclamantului este însoțită de masuri de protecție socială prin acordarea de salarii compensatorii conform CCM T. și de beneficiile menționate de OUG nr. 116/2007, venituri în completare la șomaj de aproximativ 1.500 lei lunar, timp de cel mult 24 de luni, în funcție de vechimea în muncă, venituri de care salariații rămași nu vor mai putea beneficia începând cu anul 2013, in situația în care aceștia vor fi disponibilizați.
Intimatul D. S., în conformitate cu dispozițiile art. 115 Cod pr. civilă, a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.
S-a susținut, în esență, că tribunalul a realizat o justă apreciere a probelor și a aplicat corect legea, că în CCM nu se prevede un termen pentru asigurarea plăților compensatorii, că salariaților disponibilizați în cadrul primei etape li s-au achitat integral și într-o singură tranșă drepturile similare, că actul intitulat „Acord” nu a fost înregistrat la I.T.M. București, iar dispozițiile sale nici nu au fost respectate de către recurentă.
La termenul de judecată din data de 24 aprilie 2013, Curtea, din oficiu, a invocat excepția tardivității declarării recursului formulat de pârâta . numele și pentru Sucursala Electrocentrale Doicești.
Examinând actele și lucrările dosarului, în raport de excepția invocată din oficiu, Curtea reține următoarele:
Potrivit art. 215 din Legea nr. 62/2011 - Legea dialogului social, termenul de recurs este de 10 zile de la data comunicării hotărârii.
În cauza de față, sentința recurată a fost comunicată pârâtei la data de 25.01.2013, astfel cum rezultă din dovada de primire și procesul-verbal de predare, aflată la fila 25 - dosar fond, iar recursul a fost înregistrat la Tribunalul Dâmbovița la data de 8 februarie 2013, conform ștampilei aplicată pe cererea de recurs – fila 4, deci cu depășirea termenului prevăzut de textul legal sus-menționat.
Potrivit art. 137 Cod pr. civilă, instanța se pronunță mai întâi asupra excepțiilor de fond și de procedură, care fac de prisos cercetarea în fond a pricinii.
În baza art. 137 Cod pr. civilă, Curtea va admite excepția tardivității invocată din oficiu și va respinge ca tardiv recursul formulat de recurenta-pârâtă.
Față de dispozițiile legale sus-menționate, nu vor mai fi analizate criticile formulate de recurentă.
Cererea intimatului privind acordarea cheltuielilor de judecată urmează a fi respinsă ca nefondată, întrucât acesta nu a făcut dovada că ar fi efectuat cheltuieli de judecată în faza recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca tardiv formulat recursul declarat de pârâta ., cu sediul în București, Bulevardul Lacul T., nr. 1 – 3, sector 2, în numele și pentru SUCURSALA ELECTROCENTRALE DOICEȘTI, cu sediul în Doicești, ., județul Dâmbovița, împotriva sentinței civile nr. 57/10 ianuarie 2013 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu reclamantul D. S., domiciliat în P., ., județul Dâmbovița.
Respinge cererea formulată de intimatul-reclamant D. S. privind obligarea recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 24 aprilie 2013.
Președinte, Judecători,
A.-C. B. E. S. C.-M. M.
Grefier,
C. C.
Red. ES
Tehnored. DV
2 ex/25.04.2013
d.f. nr._ - Tribunalul Dâmbovița
j.f. G. C.
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120/2006
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... | Cereri. Decizia nr. 1015/2013. Curtea de Apel PLOIEŞTI → |
|---|
