Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 1157/2013. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1157/2013 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 17-04-2013 în dosarul nr. 9265/120/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA NR. 1157
Ședința publică din data de 17 aprilie 2013
Președinte - E. S.
Judecători - A.-C. B.
- M.-I. G.
Grefier - D. V.
Pe rol fiind soluționarea recursurilor declarate de reclamanta V. V. G., domiciliată în ., ., nr. 50B, județul Dâmbovița și de pârâta ., cu sediul în București, Bulevardul Lacul T., nr. 1 – 3, sector 2, în numele și pentru SUCURSALA ELECTROCENTRALE DOICEȘTI, cu sediul în Doicești, ., județul Dâmbovița, împotriva sentinței civile nr. 119/15 ianuarie 2013 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița.
Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, conform dispozițiilor art. 15 lit. a din Legea nr. 146/1997.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit recurenta-reclamantă V. V. G. și recurenta-pârâta . – în numele și pentru Sucursala Electrocentrale Doicești.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că recursurile se află la primul termen de judecată, sunt motivate și că recursul formulat de pârâta . – în numele și pentru Sucursala Electrocentrale Doicești nu a fost declarat în termenul legal procedural, având în vedere că hotărârea recurată i-a fost comunicată la data de 20 februarie 2013, astfel cum rezultă din dovada de primire și procesul-verbal de predare aflată la fila 37 – dosar fond, iar recursul a dosar declarat la data de 5 martie 2013, astfel cum rezultă din rezoluția de primire – fila 4 dosar recurs.
De asemenea, se învederează că recurenta-reclamantă V. V. G. a depus la dosar întâmpinare și note scrise, prin intermediul Compartimentului Registratură, înregistrată sub nr. 8727/11 aprilie 2013.
Curtea dispune rectificarea citativului în sensul că pârâta . – în numele și pentru Sucursala Electrocentrale Doicești, în prezenta cauză, are calitatea de recurentă și nu de intimată, cum din eroare s-a consemnat.
În temeiul dispozițiilor art. 137 alin. 1 Cod pr. civilă raportat la art. 103 Cod pr. civilă, forma în vigoare la data introducerii acțiunii, aplicabilă în speță, invocă din oficiu excepția tardivității declarării recursului formulat de pârâta . - în numele și pentru Sucursala Electrocentrale Doicești, având în vedere că hotărârea recurată i-a fost comunicată la data de data de 20 februarie 2013, iar recursul a dosar declarat la data de 5 martie 2013.
Curtea, având în vedere actele și lucrările dosarului și față de împrejurarea că, atât recurenta-reclamantă V. V. G. cât și recurenta-pârâta . - în numele și pentru Sucursala Electrocentrale Doicești au solicitat judecarea cauzei în lipsă în cuprinsul motivelor de recurs, dând eficiență normelor imperative reglementate de dispozițiile art. 242 alin. 2 Cod pr. civilă, forma în vigoare la data introducerii acțiunii, aplicabilă în speță, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra recursului.
CURTEA
Deliberând, în condițiile art. 256 Cod pr. civilă, asupra recursului civil de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița sub număr de dosar_ /3.12.2012, reclamanta V. V. G., în contradictoriu cu pârâta . Electrocentrale Doicești, a solicitat obligarea pârâtei din urmă la plata ajutorului de concediere legal cuvenit, la despăgubiri și daune cominatorii în cuantum de 0,1 % pentru fiecare zi de întârziere, precum și anularea deciziei de concediere și repunerea sa în situația anterioară emiterii deciziei.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că începând cu data de 02.11.2012, prin decizia nr. 1067/01.11.2012 s-a dispus încetarea contractului său individual de muncă prin concediere colectivă, potrivit art. 65 alin. 1 din Codul muncii, coroborat cu art. 4.105 2B lit. a, urmând ca la data disponibilizării să i se plătească integral un ajutor de concediere în sumă de 3800 lei net (respectiv 48.928 lei brut), în raport de vechimea sa în muncă de 20 ani, conform prevederilor art. 4.108 din Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate.
Pârâta . Electrocentrale Doicești, deși legal citată, nu a depus la dosar întâmpinare.
La termenul de judecată din data de 15 ianuarie 2013, reclamanta și-a precizat acțiunea, învederând că solicită obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale reprezentând plăți compensatorii, în cuantum de 16 salarii medii brute aferente clasei 39 treapta IV, conform art. 4.108 din Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate și acordarea dobânzii legale de la data de 02.11.2012, până la data plății efective.
În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri.
La data de 15.01.2013 Tribunalul Dâmbovița a pronunțat sentința civilă nr. 119 prin care a admis în parte acțiunea și a obligat-o pe pârâtă să plătească reclamantei 16 salarii medii brute, aferente clasei 39, treapta IV și dobânda legală, începând cu data de 02.11.2012, până la data plății efective.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarea situație de fapt și de drept:
Prin decizia nr. 1067/01.11.2012 emisă de pârâtă, reclamantei i-a încetat contractul individual de muncă începând cu data de 02.11.2012, în baza art. 65 alin. 1 din Codul muncii și art. 4.105 2B lit. a din CCM al . urmare a desființării unor posturi prin reorganizare.
La articolul 5 din această decizie, a arătat tribunalul, s-a prevăzut că persoana concediată va beneficia de toate drepturile prevăzute de CCM al . vigoare, de prevederile O.U.G. nr. 116/2006, actualizată, precum și de celelalte drepturi stabilite conform legii.
Neprecizând-se un termen pentru achitarea acestor drepturi, a constatat tribunalul, rezultă că persoana concediată trebuia să beneficieze de acestea de la data încetării contractului de muncă, și anume de la data de 02.11.2012.
Conform art. 4.108 din CCM, a arătat tribunalul, la desfacerea contractului individual de muncă pentru motive care nu țin de persoana salariatului, unitatea va plăti acestuia un ajutor de concediere, în raport de vechimea în muncă, pentru o vechime de peste 20 de ani, cum este cazul reclamantei fiind prevăzute 16 salarii brute, echivalente clasei 39 - IV din grila de salarizare valabilă la data desfacerii contractului individual de muncă.
Întrucât pârâta nu a făcut dovada respectării prevederilor contractului colectiv de muncă în ceea ce privește ajutorul de concediere, deși avea această obligație, potrivit dispozițiilor art. 229 alin. 4 din Codul muncii republicat, conform cărora „contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale, constituie legea părților”, capătul de cerere privind acordarea a 16 salarii medii brute, a constatat tribunalul, este întemeiat, precum și cel privind obligarea pârâtei la plata dobânzii legale la această sumă, care i se cuvine reclamantei, în temeiul art. 6 din Ordonanța nr. 13/2011.
În ceea ce privește obligarea pârâtei la plata daunelor cominatorii, tribunalul a apreciat că aplicarea dobânzii legale este un criteriu suficient pentru acoperirea prejudiciului patrimonial cauzat prin neplata la termen a ajutorului de concediere, conform art. 6 din O.G. nr. 13/2011, dispunând respingerea acestui capăt de cerere.
Împotriva sentinței au declarat recurs părțile din dosar, criticând-o ca nelegală.
Astfel, reclamanta V. V. G. a învederat că a solicitat să fie reprezentată de domnul I. N. numai la termenul de judecată din data de 15.01.2013.
A susținut că instanța de fond a interpretat eronat acțiunea sa, întrucât nu a solicitat cumulat plata ajutorului de concediere, a daunelor, anularea deciziei de concediere și repunerea în situația anterioară.
A arătat recurenta că plata dobânzii legale nu acoperă pagubele produse de societate prin neplata la timp a ajutorului de concediere, învederând că „despăgubirile mai însemnate” pe care le-a solicitat sunt justificate de situația socială a familiei sale.
S-a solicitat admiterea recursului și modificarea în parte a sentinței, în sensul admiterii și capătului de cerere privind obligarea pârâtei la plata daunelor de 0,1% zi de întârziere sau, în subsidiar, obligarea pârâtei la plata dobânzilor generate de contractele sale de credit, pentru perioada noiembrie 2012 – până la data achitării integrale a sumei datorată de_ lei.
Recursul nu a fost motivat în drept.
La rândul său, pârâta . Electrocentrale Doicești a criticat sentința din perspectiva cazului de modificare reglementat de pct. 9 al art. 304 Cod proc. civilă.
În dezvoltarea motivului de recurs s-a învederat că în mod eronat tribunalul a dispus obligarea societății la plata dobânzii legale, deoarece raporturile juridice de muncă dintre părți sunt reglementate de CCM și de dispozițiile Codului muncii, care nu prevăd acordarea unor accesorii la drepturile de natură salarială.
A precizat recurenta că, în considerarea prevederilor art. 4.108 CCM, a fost încheiat Acordul între administrație și sindicate nr. 9606/01.11.2012, prin care părțile au convenit ca plățile compensatorii să fie achitate până la data de 20.11.2012.
S-a învederat că la data de 16.01.2013, reclamantei i s-a virat în cont 20% din suma totală datorată cu titlu de plăți compensatorii, în condițiile în care întârzierea efectuării acestor plăți s-a datorat unor motive obiective, ce au fost determinate de măsurile de executare silită ce au fost instituite de către diverși creditori.
Recurenta a mai arătat că, în speță, măsura încetării contractului de muncă al reclamantei a fost însoțită de acordarea de salarii compensatorii și de beneficiile menționate de O.U.G. nr. 116/2007, măsuri de care salariații rămași nu mai pot beneficia în anul 2013, dacă vor fi disponibilizați.
S-a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței, în sensul obligării recurentei doar la plata salariilor compensatorii restante.
Recurenta V. V. G. a formulat, conform dispozițiilor art. 115 Cod pr. civilă, întâmpinare față de recursul declarat de partea adversă, solicitând respingerea acestuia ca nefondat, susținând în esență că nu există nici un motiv pentru ca „pârâta să fie absolvită” de obligația de plată.
La termenul de judecată din data de 17.04.2013, Curtea, din oficiu, în temeiul dispozițiilor art. 137 Cod pr. civilă, raportat la art. 301 și art. 103 Cod pr. civilă, a invocat excepția tardivității declarării recursului formulat de societatea pârâtă.
Curtea notează că potrivit dispozițiilor art. 215 din Legea dialogului social nr. 62/2011, termenul de recurs în cazul sentințelor pronunțate în soluționarea conflictelor de muncă este de 10 zile de la data comunicării hotărârii atacate.
În conformitate cu dispozițiile art. 101 Cod proc. civilă, calculul termenului de recurs se face pe zile libere, nefiind luate în considerare nici ziua când a început, nici cea în care s-a sfârșit termenul.
Potrivit datelor concrete ale speței pendinte, comunicarea sentinței către societatea recurentă a avut loc la data de 20.02.2013 (fila 37 - dosar fond) situație în care, în conformitate cu dispozițiile art. 215 din Legea nr. 62/2011 coroborate cu cele ale art. 101 Cod proc. civilă, ultima zi a termenului în care se putea exercita calea de atac era 4.03.2013 (luni).
Recursul a fost însă declarat la data de 5.03.2013, conform ștampilei aplicată pe cererea aflată la fila 4 dosar recurs, de registratura Tribunalului Dâmbovița, context în care, față de caracterul imperativ al normei reglementată de art. 103 alin. 1 Cod proc. civilă, conform căreia, neexercitarea oricărei căi de atac în
termenul legal atrage decăderea, Curtea va proceda, prin coroborate cu art. 137 Cod proc. civilă, la respingerea recursului ca tardiv formulat.
În ceea ce privește recursul declarat de reclamantă, Curtea notează că exercitarea controlului judiciar urmează a se efectua din perspectiva cazului de modificare reglementat de pct. 9 al art. 304 Cod pr. civilă, în care pot fi încadrate motivele de recurs dezvoltate de reclamantă.
Procedând la examinarea criticilor cu a căror soluționare instanța de recurs a fost învestită, Curtea constată că sunt nefondate, pentru considerentele de fapt și de drept ce vor fi expuse în continuare:
Referitor la termenul de judecată din data de 15.01.2013, Curtea constată că aceasta a fost termenul la care cauza a fost soluționată de instanța de fond și la care s-a luat act, conform mențiunii existentă în practicaua sentinței, că reclamanta îl împuternicește verbal pe domnul I. N. să o reprezinte în instanță.
Conform mențiunilor din practicaua hotărârii, mandatul a fost dat pentru întreg procesul, iar critica formulată de recurentă, în sensul că în realitate împuternicirea ar fi fost dată doar pentru acel termen de judecată nu poate constitui un motiv de nelegalitate a sentinței în condițiile în care nu au mai existat termene de judecată ulterioare, iar în recurs, citarea recurentei s-a realizat în nume propriu și nu prin mandatar.
Neexistând, prin urmare nici o vătămare, critica va fi înlăturată ca nefondată.
În cauză nu se poate discuta nici despre o „interpretare eronată a acțiunii”, astfel cum a pretins recurenta-reclamantă, deoarece analiza efectuată de instanța a avut în vedere doar solicitarea recurentei de a primi plățile compensatorii, despăgubiri și daune cominatorii, conform mențiunilor exprese din paginile 2 și 3 ale sentinței, neexistând nicio „interpretare” ori analiză cu privire la o anulare a deciziei de concediere și repunere în situația anterioară.
Nefondată este și critica vizând neacordarea daunelor cominatorii, Curtea urmând să valideze sub acest aspect raționamentul juridic prezentat de judecătorul fondului, în sensul că, prin acordarea dobânzii legale, prejudiciul cauzat reclamantei a fost acoperit, nejustificându-se și acordarea daunelor cominatorii.
De altfel, se impune a se sublinia că, potrivit prevederilor sentinței, recurenta-reclamantă a învederat personal, la termenul de judecată din data de 15.01.2013, că „înțelege să solicite doar plățile compensatorii și renunță la celelalte capete de cerere”, iar prin concluziile orale a solicitat „obligarea intimatei la acordarea plăților compensatorii, cu acordarea dobânzii legale până la data plății efective”.
În acest context, este evident că în cauză nu poate fi validată critica recurentei și cu atât mai puțin, solicitarea acesteia de a fi obligată intimata la plata dobânzii datorată de reclamantă pentru creditele contractate anterior datei disponibilizării, aceasta din urmă reprezentând o cerere nouă, inadmisibilă în recurs, în raport de dispozițiile art. 294 Cod pr. civilă, aplicabile și în recurs, conform dispozițiilor art. 316 Cod pr. civilă.
În considerarea acestor argumente de fapt și de drept, constatând că nu există motive de reformare a sentinței, Curtea va proceda, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod pr. civilă, la respingerea recursului declarat de reclamantă, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca tardiv formulat recursul declarat de pârâta ., cu sediul în București, Bulevardul Lacul T., nr. 1 – 3, sector 2, în numele și pentru SUCURSALA ELECTROCENTRALE DOICEȘTI, cu sediul în Doicești, ., județul Dâmbovița, împotriva sentinței civile nr. 119/15 ianuarie 2013 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița.
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta V. V. G., domiciliată în ., ., nr. 50B, județul Dâmbovița împotriva sentinței civile nr. 119/15 ianuarie 2013 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 17 aprilie 2013.
Președinte, Judecători,
E. S. A.-C. B. M.-I. G.
Grefier,
D. V.
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120/2006
Red. ACB
Tehnored. DV
2 ex/26.04.2013
d.f. nr._ - Tribunalul Dâmbovița
j.f. G. P.
| ← Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 245/2013. Curtea... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... → |
|---|
