Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 245/2013. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 245/2013 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 31-01-2013 în dosarul nr. 11330/105/2011
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA NR. 245
Ședința publică din data de 31 ianuarie 2013
Președinte – I. L.
Judecători – A.-M. R.
- V. D.
Grefier - N. M.
Pe rol fiind judecarea recursurilor declarate de contestatorul S. F., cu domiciliul în Ploiești, ., județul Prahova și de către intimata . SRL, cu sediul în Ploiești, ., județul Prahova, împotriva sentinței civile nr. 4855 din 10 octombrie 2012 pronunțată de Tribunalul Prahova.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurentul-contestator S. F. reprezentat de avocat B. E. S. din cadrul Baroului Prahova, în baza împuternicirii avocațiale nr._/29.01.2013 și recurenta-intimata . SRL Ploiești reprezentată de avocat C. D. P. din cadrul aceluiași barou, în baza împuternicirii avocațiale din 30.01.2013.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 192/2006 informează asupra posibilității și a avantajelor folosirii procedurii medierii și îndrumă să se recurgă la această cale pentru soluționarea conflictului.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință care învederează instanței că dosarul este la primul termen de judecată, recursurile sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
Se mai învederează că prin intermediul Serviciului Registratură s-au depus la dosar de către recurenta-intimată întâmpinare cu privire la recursul contestatorului, înregistrată sub nr. 2165 din 30 ianuarie 2013, iar de către avocatul C. D. P. o cerere, înregistrată sub nr. 2117 din 30.01.2013, prin care solicită lăsarea dosarului la ultima strigare.
Avocat B. E. S., pentru recurentul-contestator, depune întâmpinare cu privire la recursul intimatei, un exemplar al acesteia fiind comunicat apărătorului intimatei, arată că a primit întâmpinarea formulată de intimată și a luat cunoștință de conținutul acesteia, astfel că nu solicită termen în acest sens.
Avocat C. D. P., pentru recurenta-intimată, arată că a luat cunoștință de conținutul întâmpinării formulată de contestator și nu solicită termen în acest sens.
Avocat B. E. S., pentru recurentul-contestator, depune acte, respectiv adresă I.T.M. Prahova, copie scrisoare de înaintare a cardului de sănătate și solicită proba cu înscrisuri în susținerea recursului declarat.
Avocat C. D. P., pentru recurenta-intimată, depune copie card de sănătate emis pe numele contestatorului și solicită, de asemenea, proba cu înscrisuri în combaterea recursului declarat de contestator.
Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 305 Cod pr.civilă, încuviințează proba cu înscrisuri pentru recurenți, ia act că s-au depus înscrisurile ce au fost comunicate reciproc, precum și de faptul că părțile nu solicită termen pentru a lua cunoștință de conținutul acestora.
Părțile, prin apărători, având pe rând cuvântul, declară că nu mai au cereri de formulat și solicită cuvântul în fond.
Curtea ia act de declarația părților, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat B. E. S., având cuvântul pentru recurentul-contestator, solicită admiterea recursului conform motivelor depuse în scris la dosar și amânarea pronunțării pentru a avea posibilitatea depunerii de concluzii scrise. Fără cheltuieli de judecată.
Avocat C. D. P., având cuvântul pentru recurenta-intimată, arată că a răspuns cu privire la recursul contestatorului prin întâmpinare. Precizează că s-a desfăcut contractul de muncă pentru abateri deosebit de grave, constând în faptul că, contestatorul a abandonat tirul într-o parcare în Germania și a revenit în țară cu o mașină particulară după cca. 8 zile, nefiind astfel justificată urgența revenirii în țară, astfel cum motivase acesta dat fiind starea sănătății sale. Recurentul-contestator a depus la dosar un set de analize medicale, care însă nu menționează CNP-ul acestuia, iar conform declarației martorului propus chiar de contestator, rezultă că nu l-a văzut când a predat mașina colegului care susține că venise pentru a-l înlocui.
Mai arată că angajatorul avea obligația asigurării cardului de sănătate, lucru pe care intimata l-a făcut, conform documentului depus azi la dosar, astfel că recurentul putea beneficia de servicii medicale în străinătate și nu era nevoit să se întoarcă urgent în țară.
Totodată, se arată că acțiunea a privit și o perioadă când contestatorul nu a lucrat și pentru care a solicitat diurna, astfel că solicită respingerea recursului ca nefondat.
În ceea ce privește recursul declarat de intimată arată că toată cursa era taxată pentru distanța de_ km, în realitate efectuându-se cca. 13.000 km, iar contestatorul a folosit autostrăzi cu plată, deși nu avea voie să facă acest lucru, luându-și angajament de plată în acest sens până la desfacerea contractului de muncă, aducând astfel prejudicii societății intimate.
Precizează că s-au depus acte privind sumele neacordate de instanța de fond, astfel că solicită admiterea recursului intimatei, modificarea sentinței și obligarea contestatorului la plata sumelor neacordate de instanța de fond.
Avocat B. E. S., având cuvântul pentru recurentul-contestator, în ceea ce privește recursul intimatei, arată că sumele solicitate nu sunt reale, din tahograf rezultând că au fost efectuați cca. 13.000 km, cardul de sănătate a fost transmis societății intimate la 18.10.2011, când contestatorul se afla deja în Germania și a fost transmis acestuia de către cei doi colegi care au preluat tirul care se afla parcat în parcarea utilizată de către intimată în mod frecvent, motive pentru care solicită respingerea recursului ca nefondat.
CURTEA,
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr._, contestatorul S. F. a formulat, în contradictoriu cu intimata S.C. D. Q. SERVICE S.R.L., contestație împotriva Deciziei nr._ din 23.11.2011, emisă de către pârâtă pentru desfacerea contractului de muncă, solicitând anularea acestei decizii, restabilirea situației anterioare, reintegrarea pe post și plata drepturilor bănești aferente întregii perioade, până la soluționarea cauzei. De asemenea, a solicitat constatarea nulității deciziilor de imputare nr._ din 23.11.2011 și nr._ din 23.11.2011 emise de către pârâtă, ca fiind nelegale, precum și constatarea nulității angajamentului de plată din 29.09.2011 al subsemnatului, pentru viciere vădită de consimțământ.
În motivare, contestatorul a arătat că este angajat cu contract de muncă nr.89 din 02.08.2011, pe o durata nedeterminată la societatea pârâtă, în calitate de conducător auto profesionist, calitate în care efectuează transporturi interne și internaționale pe un autovehicul de tip TIR pentru transport de marfă.
În perioada 28.10.2011 – 10.11.2011, în timp ce efectua cursele de transport marfă, circulând cu mașina firmei pe relația Germania – Franța, contestatorul s-a simțit rău, motiv pentru care a contactat conducerea societății la finalul cursei și a solicitat permisiunea de a-i aștepta pe colegii săi care veneau din România. Acestei solicitări i s-a răspuns afirmativ, în sensul de a merge la sediul firmei germane, la capătul cursei și de a-i aștepta pe colegi, urmând să le predea lor mașina, iar actele (avizele de însoțire a mărfii – CMR) și documentele să le predea la sediul firmei.
Simțindu-se în continuare rău, contestatorul a fost nevoit sa predea mașina unuia dintre colegi și să se întoarcă în țară, dar nu înainte de a efectua propria sa măsurătoare a motorinei din rezervoare, făcând stocul și comunicându-l ulterior direct conducerii firmei. A precizat contestatorul că acel coleg care i-a preluat autovehiculul, cu nr._, la sediul firmei DEU FRANCE, a refuzat atunci, în mod nejustificat, să procedeze împreună cu el la efectuarea măsurătorii motorinei din rezervor.
Desfășurarea în continuare a evenimentelor, când a fost acuzat absolut pe nedrept de aspecte disciplinare cum ar fi nepredarea corespunzătoare a mașinii, precum și de producerea unor pagube societății, l-au condus pe contestator la concluzia că s-a dorit îndepărtarea sa din post, fiind discriminat pe considerentul că afectarea temporară a stării sale de sănătate nu ar mai fi fost agreată de către pârât.
La data de 28.09.2011, precum și la data de 29.09.2011, contestatorul a fost convocat în mod succesiv la sediul pârâtei unde i s-a impus să semneze referatul nr._ / 28.09.2011, precum și să dea un angajament de a procura două anvelope tip 385/65/22,5, în caz contrar să suporte contravaloarea acestora, aferentă unei uzuri de 50 %.
Referatul este nul întrucât la referent, unde ar fi trebuit să figureze reprezentantul societății, este trecut contestatorul. Angajamentul este dat sub presiunea ca va fi concediat. În cazul ambelor acte lipsește o notă de evaluare a pagubei (art. 270 alin. 3 Codul Muncii), cu caracter de expertiză tehnică care să constate producerea și cuantumul unei pagube legate de cele două anvelope, el nefiind în măsură sa stabilească cu certitudine acestea.
Contestatorul a mai precizat că nu a fost vorba nicidecum de o abandonare a camionului și nu avea cum să se prezinte la lucru începând cu 11.11.2011, când a plecat înapoi în țară pe spezele proprii, iar cardurile de motorină cu codurile PIN, telefonul Nokia cu cartela de Germania și actele aferente mașinii le-a predat odată cu autovehiculul numitului D. S. și nepotului acestuia, care au venit in urma sa din România cu auto marca IVECO cu nr._, ambii angajați ai firmei.
La data de 21.11.2011, ora 9:00, contestatorul s-a prezentat la sediul pârâtei și a dat o notă explicativă, scrisă și semnată, care se află în posesia pârâtei, în care a descris evenimentele redate mai sus, ocazie cu care a predat și cartela telefonică ORANGE. Până să înceapă să dea nota explicativă, doamna D. V. – administrator, s-a pronunțat anticipat în sensul că i se va desface contractul de muncă din motive disciplinare. Cu privire la drepturile sale bănești, i s-a răspuns de către celalalt administrator, domnul D. M., în sensul că va fi anunțat pe 24.11.2011, când partenerul german va trimite banii în cont.
Neprimind nici un răspuns și dându-și seama din atitudinea sus-numiților că doresc desfacerea contractului, la data de 25.11.2011 s-a prezentat cu demisia scrisă la sediul societății, iar aceasta i-a fost refuzată, refuzându-se nejustificat și înregistrarea acesteia, motiv pentru care a formulat o reclamație separată la Inspectoratul Teritorial de Muncă Ploiești, la aceeași dată.
Pe fondul acestor demersuri, reprezentanții societății pârâte au procedat, cu încălcarea legislației în domeniu, la confecționarea unei documentații de desfacere a contractului de muncă și de imputații a unor așa-zise pagube, cu intenția vădită de a nu-i plăti drepturile cuvenite, documentație pe care i-au expediat-o cu poștă la data de 28.11.2011 și a primit-o la data de 29.11.2011.
Din decizia nr._/23.11.2011 reiese că este întocmită de administratorul D. V., în calitate de „secretară", și este semnată de D. M.. Temeiul juridic al desfacerii contractului de muncă îl constituie prevederile art. 54 lit. d și e din Regulamentul intern al societății, care nu i s-a prezentat niciodată sub luare de semnătură. Un alt temei l-ar constitui art. 61 lit. a din Codul Muncii, respectiv comiterea unei abateri grave sau a unor abateri repetate, fiind necesară, sub sancțiunea nulității absolute respectarea procedurii art. 267-268 din Codul Muncii, respectiv desfășurarea unei cercetări disciplinare prealabile și efective, concretizate într-una sau mai multe decizii de sancționare, date și acestea cu respectarea unor condiții stricte sub aceeași sancțiune a nulității absolute.
Cu excepția celor două documente (referat și angajament de plată din 28 și 29.09.2011) care se referă la înlocuirea unor anvelope uzate și nu au nici o legătură cu răspunderea disciplinară, cum nu au nici cele două decizii de imputare din 23.11.2011 (care pot interesa o eventuală răspundere patrimoniala și vor fi analizate separat) singurele acte ce pot fi privite prin prisma unei așa-zise răspunderi disciplinare sunt referatul de sesizare a abaterii disciplinare nr._ și procesul verbal nr._ ambele datând din 23.11.2011.
Nici unul dintre aceste documente nu îndeplinește condițiile minimale cerute de dispozițiile art. 267 – 268 Codul Muncii. Astfel, deși este numit referat, documentul cu nr._ din 23.11.2011 conține o dispoziție de sancționare de 10 % reducere din salariu pentru fiecare din abaterile sesizate, ceea ce contravine flagrant principiilor legislației muncii și unicității sancțiunii disciplinare (art. 265 Codul Muncii), intenția vădită a pârâtei fiind aceea de a cumula un număr de 11 așa-zise abateri de natură disciplinară, însumându-se tot atâtea rețineri din salariu, pentru a-l lipsi de plata drepturilor cuvenite. Nu rezultă de nicăieri că acest referat de sesizare a acestor abateri i-a fost adus la cunoștință la întocmirea lui pentru a-i da posibilitatea să se apere în timp util. Atât acest referat, cât și actul următor, procesul-verbal nr._, au fost întocmite în aceeași zi cu decizia de desfacere a contractului de munca, fiind confecționate în mod evident pentru a constitui temeiurile formale ale acestora deși este ilogic să se desfacă întâi contractul de muncă și apoi să se constate unele aspecte imputabile lui prin procesul-verbal nr._ din 23.11.2011.
Nici constatările din acest proces-verbal, cu privire la o așa-zisă lipsă de motorină, nu au la bază o notă legală de expertiză-evaluare, pe baza indicațiilor cardului tahograf și nu au fost aduse de îndată la cunoștință sub semnătura reclamantului, cum nu a fost adusă la cunoștință nici decizia de desfacere a contractului de muncă, dată în aceeași zi, el intrând în posesia tuturor acestor documente după trecerea unui interval de 6 zile. Mai este de precizat și faptul că nu rezultă cine a întocmit acest proces-verbal.
Revenind la „Referatul de sesizare a abaterii disciplinare" cu nr._/23.11.2011 care pare a fi și referat și decizie de sancționare disciplinară, aceasta nu include elementele obligatorii prevăzute de art. 268 alin. 2 lit. b,c,d,e,f din Codul Muncii (de unde reiese clar și faptul ca nu a avut loc o cercetare disciplinară propriu-zisă, fiind vorba de un document fabricat) și s-a comunicat după trecerea termenului de 5 zile calendaristice de la data de 23.11.2011. Urmare a acestor deficiente este incidentă nulitatea absolută.
Punctual, se retine în referat, printre altele, că „a abandonat autovehiculul societății pe data de 10.11.2011" și, totodată „că nu s-a prezentat la locul de muncă începând cu data de 10.11.2011" în condițiile în care evenimentele se petreceau în afara țării (la sediul firmei DEU FRANCE în Germania), mașina fiind efectiv predată (iar nu abandonată), cu știința conducerii, chiar în noaptea de 10/11.11.2011. De asemenea, după ce a predat avizele de însoțire a mărfii – CMR, a anunțat partenerii germani DEU FRANCE că va reveni în țară, simțindu-se rău, fără să fie vorba de nici o încărcare. Nu rezultă de ce ar fi nelegal și imputabil faptul ca a condus 25 ore dintr-un total posibil de 45 de ore de program în 3 zile.
Așa-zisa deteriorare a cauciucurilor pentru care s-a întocmit referat pe 28.09.2011 nu are la bază nici o nota de evaluare tehnică, iar dacă ar fi putut constitui abatere, ar fi trebuit sancționată cel puțin cu avertisment atunci, iar nu după trecerea unui interval de 2 luni.
În ceea ce privește deteriorarea unor lămpi de semnalizare, contestatorul a precizat că a încunoștiințat societatea despre spargerea lor accidentală, în lipsa sa și i s-a confirmat să le fotografieze pentru a fi recuperate pe baza asigurării, ceea ce a și făcut.
În ceea ce privește așa-zisa lipsă de motorină și nepredarea documentelor de transport, contestatorul a arătat că nu există nici o culpă din partea sa, până la proba contrarie.
În ceea ce privește cerința de a ocoli porțiunile de autostradă taxabile din Franța și de a circula pe drumuri de rang inferior, contestatorul a precizat că există zone, după cum se poate constata pe orice hartă rutieră, în care aceste drumuri cu parcurs gratuit, se intersectează obligatoriu cu porțiuni de autostradă.
La punctul 10 din referat este consemnată neanunțarea cu preaviz de 15 zile calendaristice a unui eveniment potrivit regulamentului intern al societății secțiunea 1 art. 10. Contestatorul a arătat că nu cunoaște ce prevede acest text, întrucât nu i s-a adus niciodată la cunoștință acest regulament sub semnătură proprie.
La punctul 11 nu este consemnată nici o abatere, deși se menționează explicit că și pentru acest punct i se reține 10 % din salariu.
La punctul 12, ca o consecință a punctului anterior, rezultă că s-ar fi întocmit, pe data convocării la firma (21.11.2011), un proces-verbal semnat și de contestator, în care s-ar fi consemnat aspectele legate de predarea mașinii în Germania precum și apărările acestuia. Acest proces-verbal nu i s-a comunicat, el dând în schimb o notă explicativă, după cum a arătat mai sus.
În ceea ce privește punctul 13, contestatorul a menționat că nu a fost notificat niciodată în scris cu privire la natura convorbirilor telefonice permise. De altfel, operatorul ORANGE i-a blocat cartela telefonică pe data de 11.11.2011, iar listingul convorbirilor efectuate pe luna anterioară nu avea cum să fie cunoscut la data de 14.11.2011 când i s-a emis înștiințarea de a se prezenta la firmă, de unde rezultă că și acest motiv este unul fabricat ad-hoc.
În ceea ce privește așa-zisele decizii de imputare nr._ și_ din 23.11.2011, precum și angajamentul de plată anterior din 29.09.2011, care pare a fi antecedent primei decizii, acestea încalcă legislația muncii, în materia căreia orice pagubă pretinsa de o societate comercială de la salariat se poate recupera numai pe baza unei hotărâri judecătorești executorii după efectuarea unei constatări sau expertize de specialitate, pe documente contabile regulat întocmite, iar nu pe referate întocmite ca din partea contestatorului însuși, cum s-a întâmplat in cazul său, potrivit dispoz. art. 269 – 270 din Codul Muncii. Nici angajamentul de plată nu poate fi valabil întrucât nu se bazează pe o evaluare propriu-zisă a stării anvelopelor și a fost obținut prin vicierea consimțământului său.
Referitor la decizia de imputare nr._/23.11.2011 privind diferențele de consum de motorină, dincolo de faptul ca este nulă, ridică problema că o astfel de lipsă, ca să fie considerată reală și să-i poată fi imputată, trebuia stabilită de asemenea printr-o expertiză pe acte contabile, iar nu pe simple liste de Km, care nu sunt semnate sau atestate în vreun fel pentru a li se putea constata proveniența și regularitatea. De remarcat faptul că raportul tahograf poartă data finală de 25.11.2011, ceea ce înseamnă că informațiile de pe el au fost accesate, descărcate și prelucrate la doua zile după ce i s-a desfăcut contractul de muncă.
De altfel, însăși așa-zisa decizie de imputare nr._ din 23.11.2011 este ulterioară deciziei nr._/23.11.2011 de desfacere a contractului de muncă, astfel încât nu își mai găsește nici o rațiune recuperarea ipoteticului prejudiciu în rate lunare din salariul subsemnatului (conform art. 273 Codul Muncii), odată ce i s-a desfăcut contractul de muncă, rezultând încă o dată caracterul nelegal, nereal și fabricat al întregii documentații aferente încetării raporturilor de muncă cu societatea pârâtă în scopul de a fi concediat pe motivul unor abateri disciplinare inexistente și fără a i se plati cuvenitele drepturi bănești.
În drept, contestatorul a invocat dispozițiile art. 61 lit. a, art. 62 alin. 11 și 2, art. 63, art. 77, art. 78 alin. 2, 164 alin. 1 si 2, art. 165, art. 264, art. 266, art. 267, art. 268, art. 270, art. 273, art. 274 precum și art. 281 și următoarele din Codul Muncii cu modificările ulterioare.
În cerere, contestatorul a arătat că anexează: documentația ce i-a fost transmisă de către pârâtă la 28-29.11.2011, materiale descărcate de pe telefonul mobil care atestă comunicarea cu firma pârâtă, acte medicale din care rezultă că a efectuat o . analize imediat după sosirea în țară, precum și tratamentul prescris de medicul de familie, copie de pe plângerea înaintată la Inspectoratul Teritorial de Muncă Ploiești împreuna cu cererea de demisie înaintată intimatei.
La data de 05.03.2012, intimata S.C. D. Q. SERVICE S.R.L. a formulat întâmpinare și cerere reconvențională.
Pe cale de întâmpinare, intimata a solicitat respingere contestației privind anularea deciziei nr. 0013/23.XI.2011 privind desfacerea contractului de muncă al contestatorului S. F., ca fiind nefondată sub toate aspectele invocate. Cu privire la constatarea nulității deciziilor de imputare nr._/23.XI.2011, precum și nr._/23.XI.2011, a arătat că acestea au devenit caduce fiind lipsite de obiect ca efect al emiterii Deciziei nr._/23.XI.2011 privind desfacerea disciplinară a contractului de muncă.
Contractul de muncă nr. 89/2.08.2011 a fost desfăcut pentru grave abateri disciplinare, reglementate de disp. art. 52 și 54 lit. d-e din Regulamentul intern al societății, precum și din obligațiile asumate prin fișa postului, acte de care contestatorul a luat cunoștință și le-a semnat personal.
La data de 14.XI. 2011, contestatorul S. F. a fost convocat la sediul societății pentru data de 2l.XI.2011 privind săvârșirea mai multor abateri, în cadrul procedurii disciplinare. La data de 21.XI.2011 contestatorul s-a prezentat refuzând să dea notă explicativă cu privire la abaterile disciplinare ce i-au fost aduse la cunoștință prin înștiințarea nr._/14.XI.2011. La data de 21.XI.2011 contestatorul a depus un proces-verbal care poate fi asimilat unei note explicative succinte, fără o motivare propriu-zisă a celor imputate.
În urma cercetării disciplinare efectuate la data de 23.XI.2011 s-a încheiat referatul de constatare a abaterilor disciplinare săvârșite de către angajatul S. FIorian. Sub acest aspect s-a reținut neprezentarea acestuia la locul de muncă începând cu data de 10.XI.2011, când aflându-se în cursă în Germania, cu tirul societății, a abandonat autovehiculul refuzând încărcarea, pentru a aduce pe cont propriu o altă mașină în România, respectiv un tir cu care a intrat în țară după 8 zile de la abandonul tirului societății, la data de 18.XI. 2011. Motivarea acestuia că era bolnav nu are nici un fel de acoperire și justificare pentru următoarele argumente: contestatorul S. F., ca orice angajat al societății de transport, avea card de sănătate internațional, asigurat, plătit de societate; dacă era bolnav urma să se prezinte cu cardul de sănătate la doctor, să obțină o dovadă, un diagnostic, să urmeze eventual un tratament, chiar prin internare, totul fiind asigurat și plătit. Acesta însă, nefiind bolnav, nu a folosit cardul de sănătate conform procedurii obișnuite, a abandonat serviciul pentru a aduce în România pe cont propriu o mașină, respectiv un TIR, la 8 zile de la data când a abandonat tirul societății, respectiv la 18.XI.2011.
Colegii de serviciu ai contestatorului, D. S. și ajutorul său, au confirmat conducerii societății ca acesta era perfect sănătos, chiar au băut împreună în parcare în noaptea zilei de 10.XI.2011. În timpul nopții, contestatorul S. F. a plecat fără să predea tirul colegilor săi, lăsând cheile și actele mașinii în interiorul acesteia unde au fost găsite ulterior, fără să procedeze la măsurarea rezervorului de motorină.
Sub acest aspect contestatorul a încălcat obligațiile ce reieșeau din fișa postului, respectiv obligațiile specifice transportului de marfă „execută transportul conform programului de transport dat de angajator, urmărește respectarea rutelor și traseelor indicate", ia măsurile de asigurare și pază a mărfii transportate, întocmește documentele de transport. Contestatorul a încălcat și dispoz. art. 52 din Regulamentul Intern al S.C. D. Q. SERVICE SRL, respectiv părăsirea locului de muncă în timpul programului, abandonând mașina societății.
Prin referatul de constatare a abaterii disciplinare din 23.XI.2011 s-a mai reținut că în săptămâna 7.XI.2011 – 10.XI.2011 a condus 25 ore de program din 45 ore posibile, folosirea în scopuri personale a tirului PH-15-DlT în data de 23.08.2011 – 25.08.2011, conform referatului_ din 28.09.2011, prin care S. F. a declarat, din proprie inițiativă, că a făcut o ocolire nejustificată, folosirea nejustificată a autostrăzilor cu plată pe teritoriul Franței, recunoscută de contestator cu angajamentul de acoperire a prejudiciului, sustragerea de motorină în repetate rânduri conform celor arătate prin cererea reconvențională, alături de alte daune aduse societății, ca urmare a nerespectării obligațiilor de serviciu și care le-au fost imputate după desfacerea contractului de muncă al acestuia, refuzul întocmirii foilor de parcurs și a nepredării documentelor de transport în timp, pentru a ascunde distanțele parcurse, consumul real de motorină, convorbiri nejustificate pe telefonul firmei (_) pentru perioada 19.X.2011 – 18.XI. 2011, refuzul de descărcare a cardului tahograf, ducând la imposibilitatea reclamației făcute de partenerul DEU FRANCE TRANSPORT GMBH la data de 9.XI.2011 pentru întârzierea cursei respective ce a dus la plata de penalități pentru societate, precum și a verificării kilometrilor parcurgi pe toată perioada.
S-a apreciat de către societate că sancționarea cu 10 % din salariul de bază pentru abaterile săvârșite nu poate să justifice, din punct de vedere legal, gravitatea abaterilor comise, motiv pentru care s-a hotărât desfacerea disciplinară a contractului de muncă pentru încălcarea obligațiilor expres prevăzute în fișa postului, în regulamentul intern.
Cu privire la angajamentul de plată din 29.09.2011, prin care contestatorul a recunoscut că din vina sa a deteriorat două anvelope, nici acesta nu mai poate să producă efecte, odată cu desfacerea contractului de muncă, pentru că reținerea conform angajamentului de plată a prejudiciului nu se mai poate face.
Pe calea cererii reconvenționale, intimata a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligat contestatorul S. F. la plata sumei de 17.320 lei, reprezentând prejudiciul adus societății într-o perioadă foarte scurtă de timp, angajat la 2.08.2011 și concediat disciplinar la 23.XI.2011, după cum urmează: 7.954 lei, reprezentând sustragerea a 1212 litri motorină; 3.452 lei, reprezentând sustragerea a 626 litri motorină; 1.866 lei, reprezentând contravaloarea a 33 paleți ce urmau să fie predați unui partener comercial, sumă imputată societății de către acesta; 1.348 lei, reprezentând contravaloarea întârzierii, sumă imputată societății pentru închirierea macaralei în vederea descărcării transportului neefectuat la timp de către contestator; 2.200 lei, reprezentând contravaloare anvelope TIR, conform angajamentului de plată asumat de contestator; 500 lei, reprezentând contravaloarea deteriorării de către contestator a lămpii față dreapta.
Cu privire la sumele solicitate, intimata a arătat că reclamantul a refuzat în permanență să completeze foile de parcurs în cadrul curselor pe care le efectua, foi de parcurs care evidențiau distanța de la plecare până la sosire, kilometri parcurși, consumul de motorină, precum și orele lucrate. În acest fel, contestatorul a încercat să acopere diversele sustrageri de motorină care, în cele din urmă, din calculul societății, se ridică la peste 1.838 litri. Prin programul pentru consumul de motorină FAZ, foaia analitică zilnică, rezultă că acesta a sustras cantitatea de 626 litri motorină, cu un prejudiciu pentru societate de 3452,66 lei. Prin același program privind consumul de motorină fals, rezultă că acesta a sustras cantitatea de 1212 litri motorină în valoare de 7954 lei, în cursa cu tirul_ pe traseul Ploiești-D.-Lohne HOCHDORF-Germania.
După desfacerea contractului de muncă al contestatorului, societatea intimată a primit factura de plată nr._/15.XII.2011 din partea partenerului de transport DEU FRANCE, prin care li s-a imputat c/val. a 33 europaleți, în valoare de 13 Euro bucata, cu un prejudiciu total de 429 Euro, pe care contestatorul, conducând camionul_ nu i-a predat acestei societăți. Pe cale de consecință, suma imputată societății noastre urmează să fie suportată de contestator.
Societatea intimată a fost obligată prin factura nr. U-_/12.01.2012 să achite chiria macaralei privind transportul din 7.XI.2011 conform comenzii F.94 F.91, efectuată de către contestator care nu a ajuns la timp și li s-a imputat costurile pentru macaraua de descărcare de către Societatea de transport DEU France, în cuantum de 310 Euro, pe care i-a evaluat la cursul de schimb la 1368 lei.
Contestatorului i s-a reținut și deteriorarea lămpilor bară dreapta de la tirul pe care-l conducea, în valoare de 500 lei, dat fiind vinovăția exclusivă a acestuia în crearea acestui prejudiciu societății. Contravaloarea anvelopelor prin angajamentul de plată este de 2.200 lei, angajament de plată asumat în luna septembrie 2011 de către contestator.
La data de 23.04.2012, contestatorul și-a precizat și completat cererea principală, în sensul că a solicitat și obligarea intimatei la plata salariului până la desfacerea contractului de muncă și a diurnei legale pentru toată perioada în care a fost angajat și a prestat activitatea în condiții de delegare, conform art. 45 și 46 alin. 4 din Codul muncii, precum și la plata drepturilor cuvenite până la reintegrarea efectivă în muncă.
În motivare, contestatorul a precizat că lipa mențiunilor prevăzute de art. 268 alin. 2 din Codul muncii atrage nulitatea deciziei de desfacere a contractului de muncă. În cauză, aceasta are la bază referatul de sesizare a abaterii disciplinare nr._ din 23.11.2011, prin care i s-a aplicat sancțiunea reducerii salariului de bază cu 10 %. Ori nici o persoană nu poate fi sancționată cu două sancțiuni pentru aceeași faptă. Procesul-verbal nu conține elementele ce trebuie să se regăsească în cuprinsul acestuia. Angajatorul s-a mulțumit să menționeze că a săvârșit abateri grave.
La data de 23.04.2012, contestatorul a depus întâmpinare la cererea reconvențională, prin care a solicitat respingerea acesteia ca neîntemeiată.
În motivare, acesta a arătat că acuzația de sustragere a cantității de 1838 litri nu este sprijinită de probe, nu ține cont de datele de pe cardul tahograf care atestă numărul de kilometri parcurși. În ce privește foile de parcurs, acestea nu i-au fost comunicate de societate, raportul depus la dosar de intimată neprezentând numărul total de kilometri parcurși și nici consumul, acestea nu respectă realitatea. Între kilometri parcurși în realitate de contestator și cei considerați parcurși de intimată este o diferență de 1877 km.
Cu privire la cei 33 europaleți, contestatorul-pârât a precizat că nu i-a primit în gestiune.
Referitor la imputarea sumei de 1348 lei, contestatorul a precizat că la 07.11.2011 a predat societății DEU FRANCE bonul tahograf, iar din descărcarea cardului depusă la dosar rezultă că a staționat mai multe ore din data de 07.11.2011 până la data de 01.11.2011, predând marfa la locul potrivit.
În ce privește contravaloarea anvelopelor, acestea nu pot valora mai mult de 1000 lei.
Cu privire la deteriorarea lămpii de la bară, contestatorul a arătat că administratorul i-a solicitat să efectueze poze pentru a le folosi la societatea de asigurări, ceea ce înseamnă că solicitarea sa este nefondată.
La termenul din 18.06.2012, instanța a încuviințat, la solicitarea contestatorului, proba cu înscrisuri, proba cu doi martori, interogatoriul intimatei și o expertiză contabilă – salarizare.
La data de 10.09.2012 a fost depus la dosar raportul de expertiză întocmit de expertul judiciar V. I..
Ambele părți au formulat obiecțiuni la acest raport de expertiză, solicitând refacerea acestuia, iar instanța a respins aceste cereri.
La ultimul termen de judecată a fost ascultat martorul Bujenita Weber E..
Tribunalul Prahova, prin sentința civilă nr. 4855 din 10 octombrie 2012, a admis, în parte, cererea principală formulată de contestatorul S. F. în contradictoriu cu intimata . SRL, a admis, în parte, cererea reconvențională formulată de intimata-reclamantă . SRL, în contradictoriu cu contestatorul-pârât S. F., a constatat nulitatea absolută a deciziilor de imputare_ din 23.11.2011 și_ din 23.11.2011 emise de intimata-reclamantă, a obligat contestatorul-pârât să plătească intimatei-reclamante suma de_ lei, cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul material cauzat și a respins, în rest, ambele cereri ca neîntemeiate, reținând următoarele:
Contestatorul S. F. a fost angajat al intimatei S.C. D. Q. Service S.R.L., în funcția de conducător auto, prin contractul individual de muncă nr._ din 02.08.2011.
Prin înștiințarea nr._ din 14.11.2011, contestatorul a fost convocat la sediul societății pentru data de21.11.2011, ora 9:00, în vederea justificării abandonului camionului_ într-o parcare din Germania, a neprezentării la locul de muncă la data de 10.11.2011 până la data emiterii înștiințării, a nepredării cardurilor de motorină și a cartelei de telefon, precum și a atitudinii necorespunzătoare față de colegi și personalul firmei.
Convocarea acestuia a rezultat din confirmarea de primire de la fila 81.
Prin Referatul de sesizare a abaterii disciplinare nr._ din 23.11.2011, care are caracterul unui act de finalizare a procedurii prealabile disciplinare, iar nu de declanșare a acesteia, D. V., în calitate de secretar al societății, a informat că salariatul S. F. a săvârșit mai multe abateri disciplinare, respectiv: nu s-a prezentat la locul de muncă începând cu data de 10.11.2011, a abandonat autovehiculul societății într-o parcare din Germania, în săptămâna 07.11.2011 – 10.11.2011 a condus 25 de ore de program din 45 de ore posibile, a deteriorat lămpile bară dreapta spate și cauciucurile semiremorcii, a folosit în scopuri personale autovehiculul societății, a folosit nejustificat autostrăzile cu plată din Franța, nu a justificat consumul de motorină, nu a predat la timp documentele de transport.
Prin același referat s-a reținut că acesta a fost convocat pentru soluționarea raporturilor de muncă, ocazie cu care contestatorul a încercat să justifice verbal o parte din punctele menționate, în sensul că a predat camionul din motive de sănătate.
Tribunalul nu a putut ține seama de toate faptele reținute în acest act, întrucât cercetarea disciplinară s-a rezumat la aspectele evidențiate în înștiințarea din 14.11.2011, față de care contestatorul a fost chemat să-și facă apărarea.
În acest sens, instanța a avut în vedere dispozițiile art. 251 din Codul muncii, referitoare la cercetarea disciplinară prealabilă și la sancțiunea ce intervine pentru lipsa acesteia.
Referitor la faptele menționate în această înștiințare, tribunalul a reținut că din probele administrate a rezultat că reclamantul a abandonat camionul_ într-o parcare din Germania la data de 10.11.2011 și că de atunci nu s-a mai prezentat la locul de muncă până la data efectuării cercetării disciplinare.
Contestatorul a recunoscut această situație, dar și-a justificat conduita pe împrejurarea că a avut probleme de sănătate ce l-au pus în situația imposibilității continuării cursei. În apărare, instanța l-a ascultat pe martorul Bujenita Weber E., care a confirmat însă părăsirea autovehiculului în parcare.
Prin această conduită, contestatorul a încălcat obligația de prezentare la locul de muncă și de a-și îndeplini atribuțiile de serviciu, conform contractului individual de muncă și regulamentului intern. Efectiv, acesta nu a mai dus la îndeplinire cursa și nici nu s-a mai prezentat la locul de muncă, fără să justifice aceasta cu acte medicale, mai ales că beneficia de asigurare medicală – pe care însă nu a înțeles să o folosească. Declarația martorului ascultat nu este suficientă pentru a se putea reține starea de boală a contestatorului, căci acesta nu este medic.
În ce privește nepredarea cardurilor de motorină, a cartelei de telefon, instanța a apreciat că acestea privesc obligații ce apar la finalizarea raportului de muncă, iar nu în timpul executării acestuia.
Referitor la atitudinea necorespunzătoare față de colegi, instanța a constatat că intimata, în calitate de angajator, nu a propus probe în acest sens, astfel că, față de dispozițiile 272 din Codul muncii, această susținere este nefondată.
Prin urmare, contestatorul se face vinovat de săvârșirea unor fapte ce constituie abateri disciplinare, iar gravitatea acestora justifică aplicarea sancțiunii disciplinare cea mai gravă, respectiv desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă.
Întrucât decizia nr._ din 23.11.2011 cuprinde toate elementele obligatorii prevăzute de art. 252 alin. 2 din cod, raportat la actele menționate mai sus care constată efectuarea cercetării disciplinare prealabile, instanța a apreciat această decizie ca fiind legală și temeinică.
În ce privește capetele de cerere având ca obiect anularea celor două decizii de imputare, tribunalul a constatat că acestea nu au nici un temei juridic în legislația actuală. Răspunderea patrimonială a salariaților se poate stabili doar în condițiile art. 254 și următoarele din Codul muncii, prin hotărâre judecătorească sau prin acordul părților, iar nu printr-un act unilateral al angajatorului. Prin urmare, deciziile de imputare nr._ din 23.11.2011 și nr._ din 23.11.2011 emise de către intimată nu pot produce nici un efect juridic, astfel că instanța a constatat nulitatea lor.
Referitor la constatarea nulității angajamentului de plată din 29.09.2011 dat pentru plata contravalorii a două anvelope uzate în procent de 50 %, tribunalul a constatat că acest act juridic are temei juridic în dispozițiile art. 254 alin. 3 și 4 din Codul muncii. Probele administrate în cauză nu au confirmat susținerile contestatorului în sensul că a fost viciat consimțământul acestuia. Simpla temere că poate fi desfăcut contractul de muncă în cazul constatării vinovăției sale nu a putut fi apreciat ca un viciu de consimțământ, nefiind vorba violență, nici de eroare, leziune sau dol.
În ce privește capătul de cerere introdus prin cererea completatoare și precizatoare din 23.04.2012, ținând cont că tribunalul a apreciat mai sus că decizia de concediere este legală și temeinică, iar contestatorul a lipsit nejustificat de la locul de muncă, acesta nu mai poate beneficia de drepturile salariale corespunzătoare. De asemenea, în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 45 și 46 din Codul muncii, pe care contestatorul și-a întemeiat solicitarea de plată a diurnei. Prin urmare s-a reținut că și acest capăt de cerere este neîntemeiat.
Referitor la pretențiile intimatei-reclamante din cererea reconvențională, tribunalul a avut în vedere dispozițiile art. 254 alin. 1 din Codul muncii, potrivit cărora salariații răspund patrimonial, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina și în legătură cu munca lor.
În ordinea menționată în petitul cererii, tribunalul a constatat că susținerea intimatei în sensul că reclamantul nu a justificat consumul de combustibil este întemeiată.
Prin referatul nr._ din 10.11.2011, nesemnat de contestator s-a constatat de reprezentanții societății intimate, că în timpul cursei efectuate în Germania, contestatorul nu a justificat lipsa de motorină de 1217 litri. Raportat la calculul estimativ efectuat de intimată, contestatorul nu a justificat motivul pentru care a parcurs mai mulți kilometri decât cei necesari efectuării cursei și nici nu a prezentat un alt calcul, susținând că trebuia să fie efectuat în raport de datele existente pe cardul de tahograf. Într-adevăr acesta înregistrează numărul de kilometri parcurși, dar calculul efectuat de intimata-reclamantă privește cantitatea de motorină nejustificată de numărul de kilometri ce trebuiau să fie parcurși conform dispoziției primite de contestator.
În consecință, ținând seama de copiile bonurilor fiscale depuse, tribunalul a obligat contestatorul-pârât la plata sumei de 7954 lei, reprezentând contravaloarea a 1212 litri de motorină.
Referitor la contravaloarea celor 626 litri de motorină, instanța a constatat că aceasta nu are legătură cu cursa efectuată în Germania în luna noiembrie 2011, ci la o altă cursă în perioada 03.08.2011 – 01.09.2011, pentru care nu există nici un fel de dovezi la dosarul cauzei. Prin urmare, instanța a apreciat această solicitare ca neîntemeiată.
În ce privește cei 33 de paleți, instanța a constatat că din actele dosarului nu se poate constata că aceștia au fost încredințați contestatorului, în vederea predării și nici obligația acestuia de a-i preda.
Nici suma de 1348 lei solicitată cu titlu de contravaloare a întârzierii nu a avut suport în probele administrate, căci nu există o legătură de cauzalitate între întârzierea produsă prin abandonul autocamionului și închirierea macaralei în vederea descărcării. Descărcarea acestuia era necesară și în cazul în care transportul ar fi ajuns la timp.
Ținând seama că reclamantul a fost de acord cu plata contravalorii celor două anvelope uzate, prin angajamentul de plată dat, instanța l-a obligat pe acesta la contravaloarea lor. Cum intimata-reclamantă a susținut că aceasta se ridică la suma de 2200 lei, motivând aceasta pe costul unei anvelope noi și de uzura de 50 %, iar contestatorul-pârât nu a justificat susținerea în sensul că această valoare ar fi inferioară, tribunalul l-a obligat și la plata sumei de 2200 lei.
Referitor la deteriorarea lămpii barei drepte, tribunalul a apreciat că, în lipsa unor probe în sensul că ar fi vinovat de aceasta, contestatorul nu poate fi considerat răspunzător de producerea acestui prejudiciu.
Pentru motivele expuse, ținând seama de constatările efectuate cu privire la fiecare capăt de cerere, tribunalul a admis, în parte, atât cererea principală, cât și cererea reconvențională.
În consecință, a constatat nulitatea absolută a deciziilor de imputare_ din 23.11.2011 și_ din 23.11.2011 emise de intimata-reclamantă și a obligat contestatorul-pârât să plătească intimatei-reclamante suma de_ lei, cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul material cauzat.
De asemenea, a respins, în rest, ambele cereri ca neîntemeiate.
Întrucât părțile nu au solicitat cheltuieli de judecată, tribunalul a luat act de acest lucru.
Împotriva sentinței sus-menționate au declarat recurs atât contestatorul S. F., cât și intimata . SRL Ploiești.
Prin recursul său, contestatorul S. F. susține că, în baza atribuțiilor sale de serviciu s-a deplasat la societatea DEU FRANCE - Germania societate parteneră a . SRL de unde prelua comenzile de încărcare, tirul pe care îl conducea, aparținând . SRL fiind practic închiriat de DEU FRANCE (societate de transport) în vederea efectuării unor curse pe care această societate le contracta. Cursele efectuate erau în general pe ruta Germania-Franța.
Arată recurentul că în toată această perioadă cât a fost angajat din data de 2.08.2011-până la data de 10.11.2011 a fost delegat de . SRL la societatea DEU FRANCE, motiv pentru care a solicitat plata diurnei legale în temeiul art. 44 alin 2 din Codul muncii.
Mai arată recurentul că datorită stării sale de sănătate a solicitat angajatorului înlocuirea, știind că urmează să vină un alt TIR din țară pentru a efectua curse de transport marfă pentru DEU FRANCE, aceasta a fost de acord delegându-l în acest sens pe Mincev R. șofer în cadrul . SRL.
Mai arată recurentul că la data de 10.11.2011 după efectuarea cursei si descărcarea mărfurilor la destinație - Stuttgart, a predat CMR- urile la sediul societății DEU FRANCE și a așteptat în parcarea acestei societăți înlocuirea sa cu un alt coleg.
În noaptea de 10-11.11.2011 a predat TIR-ul colegului său, Mincev R., după predare a plecat cu Bujenita Weber, cetățean roman domiciliat în Germania, la domiciliul acestuia de unde ulterior a revenit în țară.
Menționează recurentul că era obligația angajatorului să îi asigure transportul în țară, așa cum era obligația acestuia să îi plătească asigurarea medicală pe toata perioada delegării.
Totodată, arată recurentul că la întoarcerea în țară a constatat cu surprindere faptul că este invitat la sediul societății pentru a i se desface contractul individual de muncă, s-a deplasat la sediul societății și deși a formulat în scris un punct de vedere cu privire la faptele petrecute, deși a înaintat demisia, administratorul societății a preferat să îi desfacă contractul individual de munca și să nu-i plătească salariile cuvenite și diurna legală, situație în care s-a considerat îndreptățit să se adreseze instanței în vederea anularii deciziei de concediere și a recuperării drepturilor sale bănești .
Susține recurentul că în pronunțarea hotărârii, instanța de fond nu a ținut cont de faptul că pentru emiterea deciziei de concediere nu s-au urmat etapele procedurii concedierii disciplinare, încălcându-se în acest sens dreptul său la apărare, deși în procedura cercetării disciplinare apare ca și etapă obligatorie ascultarea salariatului care are dreptul să formuleze și să susțină toate apărările în favoarea sa.
Mai susține recurentul că, intimata deși era obligată să depună la dosarul cauzei toate actele ce fac obiectul cercetării disciplinare nu a înțeles să depună decât Referatul de sesizare a abaterii disciplinare nr._/23.11.2011 pe care instanța de fond îl asimilează unui „act de finalizare a procedurii prealabile disciplinare, iar nu de declanșare a acesteia" așa cum ar fi trebuit, ori actul de finalizare a procedurii cercetării disciplinare este procesul verbal care trebuie semnat de ambele părți. În temeiul art.62 alin 2 din Codul muncii angajatorul va emite „sub sancțiunea nulității" decizia concedierii care trebuie să cuprindă motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat cât si descrierea faptei care constituie abatere disciplinară.
Totodată, se susține de către recurent că intimata nu a făcut dovada existenței referatului de sesizare a abaterilor disciplinare ce ar fi trebuit întocmit înainte de comunicarea înștiințării nr._/14.11.2011, nu a făcut dovada întrunirii comisiei de cercetare disciplinara și nici dovada actelor de indisciplină invocate.
Susține recurentul că reaua credința a intimatei rezultă din cuprinsul actului de înștiințare care a fost întocmit în ziua de luni, 14.11.2011, activitatea sa de șofer în cadrul societății se desfășurase în mod normal până la data de 10.11.2011 ora 23,24 - conform cardului de tahograf, predarea efectivă a camionului având loc în ziua de vineri 11.11.2011 ora 2-3 a.m.
Mai arată recurentul că invitarea sa la sediul societății în data de 21.11.2011 este strâns legata de data la care a anunțat că va reveni în tara adus de un prieten.
Arată recurentul faptul ca practic nu se putea discuta la data de 14.11.2011 despre „neprezentarea la lucru din data de 11.11.2011, 12 si 13 .11.2011 fiind zile de sâmbăta si duminica, adică zile de repaus săptămânal.
Susține recurentul că în ceea ce privește Referatul de sesizare a abaterii disciplinare nr._/23.11.2011 a formulat apărări printr-un Proces verbal ce nu a fost depus de către intimată la dosarul cauzei motiv pentru care învederează că autovehiculul societății nu a fost abandonat, ci l-a lăsat în parcarea DEU FRANCE după ce l-a predat lui Mincev R. (angajat al . SRL). Instanța în mod eronat a reținut „părăsirea autovehiculului într-o parcare"- confirmată de martorul Bujenita Weber E. - acesta a menționat că parcarea era în fapt în curtea DEU FRANCE.
In ceea ce privește asigurarea medicală de care ar fi trebuit sa beneficieze prin grija angajatorului arată recurentul că nu a existat, mai mult, angajatorul nu a făcut dovada că îi încheiase o astfel de asigurare la încadrarea în munca sau că i-a predat o astfel de asigurare. La dosarul cauzei se afla acte medicale care atesta starea sa de boala - analize ce datează din acea perioada .
Cu privire la drepturile salariale, solicitarea recurentului se referă la salariul cuvenit pentru munca prestată în perioada 2.08._11 și diurna legala ce i se cuvenea (pentru delegare), ori instanța în mod greșit a făcut aprecierea conform căreia "contestatorul a lipsit în mod nejustificat de la locul de munca, acesta nu mai poate beneficia de drepturile salariale corespunzătoare". Învederează recurentul că în temeiul art. 154 salariul este contraprestația muncii depuse de salariat în baza contractului individual de muncă. A solicitat proba cu expertiză contabilă tocmai pentru a se stabili valoarea diurnei cuvenite și a salariului cuvenit pentru munca prestată și neachitat la încetarea raporturilor de munca.
Susține recurentul că, faptul ca i-a fost desfăcut contractul individual de munca în temeiul art.61 lit. a din Codul muncii nu îl exonerează pe angajator de plata salariului pentru perioada cât a lucrat efectiv.
Mai arată recurentul că instanța nu a ținut cont de concluziile expertizei, nu a insistat în depunerea de către intimată la dosarul cauzei a statelor de plată și a celorlalte documente care să ateste sau nu dacă a încasat salariul cuvenit pentru munca depusă conform art. 43-44 din Codul muncii.
In ceea ce privește admiterea capătului de cerere din cererea reconvențională formulată de intimată în privința plății celor 1212 litri de motorina, susține recurentul că intimata nu a făcut dovada prejudiciului, instanța ținând cont doar de afirmațiile acesteia, deși la dosarul cauzei s-a depus un raport tahograf după descărcarea cardului de tahograf din care rezultă că în perioada 6.10._11 a parcurs un număr de_ km nu_ km așa cum susține intimata.
Mai susține recurentul că intimata în mod voit nu a explicat modalitatea sa de lucru și faptul că era delegat la DEU FRANCE, nicidecum că a executat o singură cursă pe ruta Ploiești-D.-Lohne-Hochdrof (sediul general al DEU FRANCE) așa cum lasă să se înțeleagă din cererea reconvenționala, atât bonurile fiscale cât și CMR-urile anexate la dosarul cauzei atestând faptul că a activat pe rute cu punct de plecare și sosire Hochdrof-Germania. Bonurile de motorină arată cumpărătorul, adică DEU FRANCE-Hochdro nicidecum . SRL, motiv pentru care consideră recurentul că obligarea sa la plata sumei de 7954 lei, reprezentând contravaloarea a 1212 litri de motorina este nelegală și netemeinică.
Consideră recurentul că doar un calcul efectuat de un specialist ar putea aprecia consumul la numărul de km parcurși în funcție de gradul de încărcare, uzura autovehiculului, viteza de deplasare și alte caracteristici specifice.
Susține, de asemenea, recurentul că obligarea sa la plata sumei de 2200 lei reprezentând contravaloarea anvelopelor uzate este de asemenea netemeinica. A semnat un angajament de plata prin care și-a asumat obligația de înlocuire a anvelopelor uzate, însă suma de 2200 lei este mult prea mare, iar intimata nici pentru acest capăt de cerere nu a prezentat documente care să justifice valoarea cerută instanței cu titlu de contravaloare a anvelopelor uzate în grad de 50%, în contabilitatea societății ar fi trebuit să existe facturi de achiziție a unor noi anvelope pe baza cărora să se poată face un calcul estimativ al valorii acestora.
Solicită recurentul ca la pronunțarea hotărârii să se țină cont si de concluziile finale ale Expertizei contabile judiciare întocmită de expertul V. I., expertiză din care rezultă calculul salariilor și a diurnei legale ce i se cuvin pentru perioada lucrată efectiv .
În concluzie, recurentul-contestator solicită admiterea recursului, casarea sentinței și rejudecarea cauzei sub aspectele învederate mai sus.
Prin recursul său, intimata . SRL consideră hotărârea nelegală și netemeinică în ceea ce privește respingerea pretențiilor formulate pe calea cererii reconvenționale, respectiv a diferenței între suma acordată cu titlu de despăgubiri de 10.l54 lei și suma solicitată de 17.320 lei.
Susține recurenta că, în esență, contestatorul a săvârșit mai multe fapte grave.
Astfel, începând cu data de 11.11.2011 nu s-a mai prezentat la locul de muncă, când aflându-se în cursă în Germania cu tirul societății, a abandonat tirul, refuzând încărcarea, pentru a aduce pe cont propriu o alta mașină în România, respectiv un tir cu care a intrat în țară după 8 sile de la abandonul tirului societății la data de 18.11.2011.
Mai susține recurenta că motivarea acestuia că era bolnav, este nereală, acesta avea card internațional de sănătate asigurat, plătit de societate, situație în care se prezenta la doctor, i se dădea tratament, chiar internare, totul fiind asigurat și plătit. Mai mult, acesta a abandonat tirul, lăsând cheile și actele mașinii în interiorul acesteia.
Arată recurenta că, prin cererea reconvențională, a menționat ca deși angajat de o scurtă perioadă de timp la 2.08.2011 și concediat disciplinar la 23.11.2011, a adus mai multe prejudicii materiale societății: 7.954 lei sustragerea a 1112 litri motorină, 3.452 lei reprezentând sustragerea a 626 litri motorină - 1.666 lei reprezentând c/val. a 33 paleți ce urmau să fie predați unui partener comercial, sumă ce a fost imputată societății; 1.348 lei c/val. întârzieri sumă imputată societății pentru închirierea macaralei și neefectuarea la timp a unui transport; 2.200 lei contravaloarea anvelopei tir, conform angajamentului de plată asumat de contestator și 500 lei c/val. deteriorării lămpii față dreapta a autovehiculului.
Totodată, se arată de către recurentă că instanța de fond a reținut în parte prejudiciul solicitat în mod corect, dar, totodată a respins diferența pretențiilor, netemeinic, cu privire la contravaloarea a 626 litri motorină privind cursa de 3.08. 2011, l.09.2011, cei 33 paleți pe care acesta nu i-a predat, suma de 1548. lei c/val întârzierii.
În final, recurenta solicită admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul obligării contestatorului la plata sumelor arătate mai sus.
În temeiul art.308 alin.2 Cod pr.civilă, atât recurentul-contestator, cât și recurenta-intimată au formulat întâmpinări, prin care au răspuns punctual criticilor din recursuri și au solicitat respingerea acestora ca nefondate.
Curtea examinând sentința atacată prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, a motivelor de recurs formulate, dar și sub toate aspectele de fapt și de drept, așa cum cer dispozițiile art.3041 Cod procedură civilă, reține următoarele:
În ce privește recursul declarat de . SRL, Curtea îl apreciază ca fiind nefondat pentru următoarele considerente:
Practic, recurenta-intimată nu formulează critici reale, efective cu privire la sentința instanței de fond rezumându-se a aprecia, cu caracter general, că prima instanță în mod eronat nu a admis în tot cererea sa reconvențională prin raportare la probele administrate, fără a preciza, în concret, la ce probe se referă, probe care nu ar fi fost avute în vedere cu ocazia soluționării fondului pretențiilor deduse judecății.
Referitor la contravaloarea celor 626 litri motorină aferenți cursei efectuată în perioada 3.08.2011 – 1.09.2011, recurenta-intimată nu a produs nici un fel de probe, cursa respectivă, modalitatea de desfășurare a ei, ruta și circumstanțele constatării absenței acestei cantități de motorină nefiind supusă, în detaliu, cercetării judecătorești.
De asemenea, în ce privește pretențiile recurentei-intimate privind plata contravalorii celor 33 de paleți, aceasta nu a făcut dovada încredințării acestora contestatorului, în baza raporturilor sale de muncă, derulate cu ocazia efectuării unui transport și a obligației predării lor. Referitor la plata contravalorii întârzierii constând în suma de 1348 lei, Curtea constată, în mod corespunzător că recurenta-intimată nu a făcut dovada cauzalității între producerea acestui prejudiciu, întârzierea provocată de către contestator și închirierea macaralei, cum de altfel, nu a făcut dovada culpei sale în deteriorarea lămpii barei dreapta, ce i-a fost imputată acestuia.
Pentru considerentele expuse, văzând dispozițiile art.312 alin.1 Cod procedură civilă va respinge recursul declarat de societatea intimată ca nefondat.
În ce privește recursul declarat de contestator, Curtea reține următoarele:
Recurentul-contestator susține că decizia de desfacere a contractului de muncă nr._/23.11.2011 este nulă întrucât nu s-au urmat etapele procedurii concedierii ( încălcarea dreptului la apărare, lipsa dovezii întrunirii comisiei de cercetare disciplinară, a existenței referatului de sesizare a abaterilor disciplinare).
Sub acest aspect, instanța reține că nu sunt reale susținerile recurentului-contestator. Astfel, în considerarea dispozițiilor art. 251 și art. 252 din Codul Muncii contestatorul a fost înștiințat, potrivit înscrisului întocmit la data de 14.11.2011, asupra necesității de a se prezenta la data de 21.11.2011 în vederea justificării unor situații imputate de către societate, care în opinia acesteia reprezintă abateri disciplinare, astfel cum rezultă din dovada confirmării de primire la data de 16.11.2011 (fila 14 dosar fond). Acesta s-a prezentat la data convocării dându-i-se posibilitatea de a-și formula apărări, după care, întocmindu-se referatul de sesizare a abateri disciplinare nr._/23.11.2011 a fost emisă decizia de desfacere a contractului individual de muncă.
Prin urmare, raportat la dispozițiile art. 252 alin.2 din Codul Muncii, decizia sus-menționată întrunește condițiile legale de fond și formă pentru a produce efectele juridice specifice.
De altfel, instanța de fond a dat posibilitatea contestatorului de a administra toate probele legale necesare în a dovedi o eventuală nelegalitate a deciziei de desfacere a contractului individual de muncă, astfel încât dreptul la apărare a fost pe deplin respectat în ceea ce îl privește.
Este de necontestat faptul că în data de 10.11.2011 contestatorul a lăsat camionul_ în parcare în Germania, pretextând probleme de sănătate. Situația anterior reținută a fost confirmată de martorul contestatorului B. Weber E.. Pe de altă parte, contestatorul nu a putut explica motivul pentru care deși a invocat probleme de sănătate ce nu i-ar mai fi permis să conducă, acesta nu s-a prezentat la nici o unitate medicală din Germania în perioada în care a rămas în această țară (aproximativ 8 zile de la abandonarea mașinii). De altfel actele medicale depuse (filele 41-50 dosar fond) nu pot prezenta relevanță în prezenta cauză, vizând efectuarea unor analize medicale în data de 24.11.2011 și o rețetă medicală din data de 30.11.2011, la un interval de timp relativ mare față de momentul invocării problemelor de sănătate.
În ce privește existența cadrului internațional de sănătate, instanța reține că recurenta-intimată a făcut dovada existenței acestuia, card neutilizat însă de recurentul-contestator.
Referitor la plata drepturilor salariale și a diurnei, corespunzător perioadei august 2011 – noiembrie 2011, Curtea reține că, precizarea la acțiunea formulată în fața instanței de fond la data de 23.04.2012 a avut un caracter general fără a fi precizată în concret perioada pentru care s-a formulat cerere de acordare a drepturilor salariale restante și a diurnei, cerere sub acest aspect, informă, formulată, de altfel, peste termenul legal procedural prevăzut de art. 132 Cod pr.civilă.
În această modalitate, societatea intimată a fost în imposibilitate de a-și formula apărări reale sub aspectul pretențiilor deduse judecății.
Nu pot fi primite nici susținerile contestatorului recurent privind delegarea sa în cadrul DEU FRANCE, la dosarul cauzei neexistând dovezi privind o atare delegare, efectivă.
În ce privește obligarea sa la plata contravalorii a 1212 litri de motorină, instanța constată că recurenta-intimată a făcut dovada sumei solicitate prin procesul verbal de justificare a lipsei de motorină nr._/23.11.2011, extras card tahograf, copii bonuri motorină și copii CMR, contestatorul nefăcând dovada contrară.
Referitor la obligarea sa la contravaloarea anvelopelor uzate instanța reține că, prin angajamentul de plată din data de 29.09.2011 acesta a recunoscut, practic, atât gradul de uzură al acestora dar și dreptul societății de a-i imputa suma corespunzătoare fiind de acord cu suportarea respectivei sume.
În condițiile în care recurentul-contestator nu a făcut dovada unei alte valori a acestor anvelope, în mod corect instanța de fond l-a obligat la plata sumei de 2200 lei.
Pentru toate considerentele expuse, Curtea, văzând dispozițiile art. 312 alin.1 Cod pr.civilă va respinge și recursul contestatorului ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de contestatorul S. F., cu domiciliul în Ploiești, ., județul Prahova și de către intimata . SRL, cu sediul în Ploiești, ., județul Prahova, împotriva sentinței civile nr. 4855 din 10 octombrie 2012 pronunțată de Tribunalul Prahova, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 31 ianuarie 2013 .
Președinte, Judecători,
I. L. A.-M. R. V. D.
Grefier,
N. M.
Red.IL
Tehnored.NM
2ex./25.02.2013
d.f._ Tribunalul Prahova
j.f. F. L. Șalar
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr.3120
| ← Despăgubire. Decizia nr. 47/2013. Curtea de Apel PLOIEŞTI | Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 1157/2013.... → |
|---|
