Obligaţie de a face. Decizia nr. 2490/2013. Curtea de Apel PLOIEŞTI

Comentarii

0

Decizia nr. 2490/2013 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 30-09-2013 în dosarul nr. 57770/3/2011

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr._

DECIZIA NR. 2490

Ședința publică din data de 25 septembrie 2013

Președinte - E. S.

Judecător - V.-I. S.

Judecător - A.-C. B.

Grefier - C. C.

Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului declarat de intimata C. DE P. A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, cu sediul în București, sector 3, Calea V. nr. 6, împotriva sentinței civile nr. 455/14 februarie 2013 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu contestatorii B. TĂMÂIȚA, BUDURCEA LAURENȚIA, GHIȚA M., R. I., C. RADAN-M., P. C.-G., M. T., B. G., Ț. A., M. C., toți cu domiciliul procesual ales la Societatea Civila Profesionala de Avocați „C. V. & C. Lacrima”, cu sediul în București, sector 3, ..

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de de 25 septembrie 2013, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, când, având nevoie de timp pentru studierea actelor și lucrărilor dosarului, Curtea amânat pronunțarea pentru astăzi, data de mai sus,

iar după deliberare a decis următoarea soluție:

CURTEA ,

Asupra recursului civil de față, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția a VIII – a Conflicte de munca si Asigurări Sociale la data de 23 august 2011, contestatoarele B. Tămâița, Budurcea Laurenția, Ghița M., R. I., C. Radan M., P. C. – G., M. T., B. G., Ț. A. si contestatorul M. C., în contradictoriu cu intimata C. de P. a Municipiului București, în temeiul prevederilor art. 1 alin. 4, art. 20 alin. 2, art. 21 și art. 124 alin. 1 din Constituția României, raportat la dispozițiile art. 119 si art. 267 din Tratatul de la Lisabona, art. l din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Pentru Apărarea Drepturilor Omului si a Libertăților Fundamentale si art. 6, art. 14 și art.17 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului si a Libertăților Fundamentale, art. 17 și 21 din Carta Europeană a Drepturilor Fundamentale, precum si a prevederilor art. 155 lit. d și f, art. 159, art. 87 și respectiv art. 180 alin. 7 din Legea nr. 19 din 2000 privind sistemul public de pensii, art. 7 din Legea nr. 119 din 2010, art. l și următoarele din OUG nr. 59 din 2011, Instrucțiunile nr. 1760/DI din 03.07.2011 ale Casei Naționale de P. Publice a României, Direcția Generală Asigurări Sociale, P. și Alte Drepturi Prevăzute de Legi Speciale, aprobate de Președintele acesteia și comunicate la data de 13.07.2011 tuturor Caselor Teritoriale de P., în termenul legal, au formulat contestație, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța sa se dispună admiterea acesteia, anularea ca nelegale si abuzive a deciziilor de revizuire a pensiilor recalculate în baza O.U.G. nr. 59 din 2011, emiterea unor noi decizii si repunerea în forță juridică si în plata a deciziilor privind pensia de serviciu, obligarea pârâtei la plata sumelor reținute abuziv din pensia de serviciu cu începere de la data de 01.09.2010 si până la data punerii în executare a hotărârii, precum si obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii, contestatorii au aratat ca sunt titularii unor pensii de serviciu, ca potrivit prevederilor art. 1 din Legea nr. 119/2010, „pe data intrării in vigoare a prezentei legi, următoarele categorii de pensii, stabilite pe baza legislației anterioare, devin pensii in intelesul Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările si completările ulterioare: a) pensiile militare de stat; b) pensiile de stat ale polițiștilor si ale funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciarelor; c) pensiile de serviciu ale personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești si al parchetelor de pe langa acestea; d)pensiile de serviciu ale personalului diplomatic si consular; e) pensiile de serviciu ale funcționarilor publici parlamentari; f) pensiile de serviciu ale deputaților si senatorilor; g) pensiile de serviciu ale personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviația civila; h) pensiile de serviciu ale personalului Curții de Conturi.

Astfel, in baza acestui text de lege, contestatorii au susținut ca pensiile lor de serviciu stabilite in baza legii speciale, in vigoare la data publicării Legii nr. 119/2010, in Monitorul Oficial nr. 441 din 30 iunie 2010 (M. Of. nr. 441/2010), au fost transferate in domeniul sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurări sociale reglementat prin Legea nr. 19-2000, procedându-se la schimbarea naturii lor juridice si urmare a recalculării în baza normelor metodologice stabilite prin HG nr. 737/2010, la diminuarea severă a cuantumului pensiilor.

Au precizat ca normele juridice în baza cărora le-au fost acordate pensiile de serviciu au fost abrogate în mod expres la data de 30 decembrie 2010, prin Legea nr. 263/2010, după trecerea unui interval de 6 luni de la data adoptării Legii nr. 119 /30 iunie 2010 și a HG nr. 737 din 29 iulie 2010.

Așa cum au mai arătat în contestația anterioară, atât Legea nr. 119 din 2010, cât si HG. nr. 737/2010, au creat un precedent legislativ extrem de periculos, întrucât, în baza acestora un drept câștigat si realizat în condiții de legalitate, a fost anulat si desființat, aducându-se astfel atingere dreptului fundamental în substanța sa, cum acesta este definit si protejat prin Constituția României, Convenția Europeana a Drepturilor Omului si Carta Europeană a Drepturilor Fundamentale.

De asemenea, contestatorii au învederat ca Legea nr. 119/2010 și HG. nr. 737 din 2010, în baza cărora s-a schimbat natura juridică a pensiilor si cuantumul acestora a produs dezechilibre juridice în ceea ce privește raporturile sociale pe care legile speciale le reglementau, cât și în ceea ce privește raporturile sociale generale cu consecințe, în timp, greu de estimat și de reparat.

Mai mult, schimbarea naturii juridice a pensiilor ocupaționale ale contestatorilor și reducerea cuantumului acestora a dus la ruperea în defavoarea acestora a justului echilibru ce trebuie păstrat între protecția proprietății si cerințele interesului general.

S-a invocat, in acest sens, art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului privind dreptul de proprietate, ce dispune: „orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional". De asemenea, art. 1 din Convenție prevede că părțile contractante „recunosc oricărei persoane aflate sub jurisdicția lor drepturile și libertățile" pe care aceasta le definește, fapt ce implica, indirect, ideea aplicării obligatorii a dispozițiilor Convenției în dreptul intern al statelor contractante.

Contestatorii au precizat ca, încă de la primele sale hotărâri, Curtea a reținut că drepturile si libertățile pe care Convenția le înscrie în Titlul I sunt recunoscute direct oricărei persoane care se află sub jurisdicția statelor contractante (18 iunie 1971, DE Wilde, Ooms și Versyp împotriva Belgiei, paragraf 82) confirmată de curând și prin faptul că, prin jurisprudența sa, Convenția are aplicabilitate directă în toate statele contractante, 27 martie 2003, Scordino împotriva Italiei).

Totodată, au arătat ca, după trecerea unui an de la data publicării în Monitorul Oficial a Legii nr. 119 din 30 iunie 2010, la data de 30 iunie 2011, este adoptată de către Guvern, Ordonanța de Urgentă nr. 59 din 30 iunie 2011 pentru stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, prevăzute la art. 1 lit. c - h din Legea nr.119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, publicată în M.O. nr. 457 din 30 iunie 2011 și pe cale de consecință, HG nr. 737 din 2010 privind metodologia de recalculare a categoriilor de pensii de serviciu prevăzute la art. 1 lit. c) - h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 528 din 29 iulie 2010, a fost abrogată.

Au precizat ca majoritatea instanțelor de contencios administrativ sesizate cu suspendarea și/sau anularea HG nr. 737/2010 au decis că există îndoieli evidente si puternice asupra prezumției de legalitate de care se bucură acest act administrativ si care constituie unul dintre fundamentele caracterului executoriu al actelor administrative.

Astfel, au învederat contestatorii, după un an de la adoptarea acestei hotărâri, "având în vedere exigentele subliniate de puterea judecătorească în cadrul controlului jurisdicțional exercitat cu ocazia aplicării Legii nr. 119/2010, în vederea instituirii unor măsuri legislative pe baza cărora instituțiile implicate să poată realiza toate procedurile administrative necesare stabilirii drepturilor de pensie într-un mod obiectiv si justificat", s-a decis de către Guvern că "se impune instituirea unei etape de revizuire a cuantumului pensiilor cu respectarea principiului contributivitătii si egalității, scopul fiind acela de a stabili în mod just și echitabil drepturile de pensie pe care persoanele vizate de prezenta ordonanță de urgență sunt îndreptățite să le primească, astfel încât acestea să aibă posibilitatea să identifice si să depună la casele teritoriale de pensii toate documentele doveditoare ale veniturilor realizate pe parcursul întregii activități profesionale".

În ceea ce privește respectarea principiului contributivitătii si egalității, contestatorii au susținut că, legat de distincția între partea contributivă si suplimentul din partea statului ca și componente ale pensiei de serviciu, în practica Curții Europene a Drepturilor Omului s-a ajuns la concluzia că "pensia reprezintă un bun în sensul art. l din Protocolul nr. l, indiferent daca aceasta are la bază principiul contributivității sau este stabilită în baza unei legi speciale" si, pe cale de consecința, arata ca principiului contributivității si egalității invocat de Guvern în adoptarea O.U.G. nr. 59 din 30 iunie 2011 încalcă direct art. l din Protocolul nr. l adițional la CEDO.

Cu privire la existența "unei împrejurări ce vizează interesul public si constituie elementele unei situații extraordinare, ce nu suferă amânare", invocate de Guvern în adoptarea OUG nr. 59 din 30 iunie 2011 și pe cale de consecință, în abrogarea HG nr. 737 din 29 iulie 2010, contestatorii au învederat următoarele: cerința interesului public nu este realizată întrucât, beneficiarii pensiilor din sistemul asigurărilor sociale de stat nu au fost afectați, cei afectați de măsurile luate de Guvern prin Legea 119/2010 și HG nr. 737/2010, fiind beneficiarii pensiilor ocupaționale.

Pentru aducerea la îndeplinire a prevederilor O.U.G. nr. 59 din 30 iunie 2011 și în vederea aplicării unitare a acesteia au fost emise de către C. Națională de P. Publice a României, Direcția Generală Asigurări Sociale, P. și Alte Drepturi Prevăzute de Legi Speciale, instrucțiunile nr.1760/DI/ 03.07.2011 potrivit cărora se revizuiesc din oficiu conform prevederilor OUG nr.59/2011 și se plătesc în cuantumul rezultat în urma revizuirii începând cu data de 01.08.2011, toate pensiile care au făcut obiectul recalculării în baza dispozițiilor legii nr. 119/2010.

Întrucât potrivit art. 4 din Instrucțiuni "Se revizuiesc din oficiu conform prevederilor O.U.G. nr. 59/2011 și se plătesc în cuantumul rezultat în urma revizuirii începând cu data de 1 august 2011, toate pensiile care au făcut obiectul recalculării în baza dispozițiilor Legii nr. 119/2010".

În aceste condiții, contestatorii au arătat ca intervenția executivului în dreptul lor de proprietate reprezentat de pensia de serviciu obținuta în condiții de deplină legalitate este inadmisibila din punct de vedere constituțional, fiind abuzivă cât și nelegală.

Situația creată, prin revizuirea cuantumului pensiilor de serviciu ale contestatorilor recalculate în baza HG. nr. 737/2010 abrogată prin OUG nr. 59/2011 după ce natura juridică a fost schimbată prin Legea nr. 119 din 2010, este de natură a crea mari prejudicii de ordin moral, civil, social, profesional și familial atât contestatorilor, cât și familiilor acestora.

Cu privire la dreptul de proprietate al acestora asupra pensiei de serviciu obținută în condiții de deplină legalitate, anulată abuziv si nelegal prin Legea nr. 119/2010, HG nr. 737/2010, precum si prin O.U.G. nr.59/2011 si Instrucțiunile nr.1760/Dl din 03.07.2011 ale Casei Naționale de P. Publice a României, Direcția Generală Asigurări Sociale, P. și Alte Drepturi Prevăzute de Legi Speciale, aprobate de Președintele acesteia și comunicate la data de 13.07.2011 tuturor Caselor Teritoriale de P., contestatorii au arătat următoarele:

Conform art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, „orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional". Totodată, potrivit art.17 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene privind dreptul de proprietate, orice persoana are dreptul de a deține in proprietate, de a folosi, de a dispune si de a lăsa moștenire bunurile pe care le-a dobândit in mod legal. Nimeni nu poate fi lipsit de bunurile sale decât pentru o cauza de utilitate publica, in cazurile si condițiile prevăzute de lege si in schimbul unei despăgubiri juste acordate in timp util pentru pierderea pe care a suferit-o.

De asemenea, art. 20 alin. 2 din Constituția României prevede că: „2) Dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile". Declarația Universală a Drepturilor Omului prevede in art. 17 ca: „1. Orice persoană are dreptul la proprietate, atât singură, cât și în asociație cu alții. 2. Nimeni nu poate fi lipsit în mod arbitrar de proprietatea sa."

Potrivit dispozițiilor art. 148 alin. 2 din Constituția României, „ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne”. Conform alin. 4 al aceluiași articol „Parlamentul, Președintele României, Guvernul si autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării si din prevederile alineatului 12).

De asemenea, au susținut contestatorii ca art. 10 TCE stipulează că: „statele membre iau toate măsurile generale sau speciale necesare pentru a asigura îndeplinirea obligațiilor care decurg din prezentul tratat sau care rezultă din getele instituțiilor comunității. Statele membre facilitează Comunității îndeplinirea misiunii sale. Statele membre se abțin să ia măsuri care ar pune în pericol realizarea scopului prezentului tratat.”

Art. 6 alin. 1 din Tratatul Privind Funcționarea Uniunii Europene (versiunea consolidata 9.05.2008 ) prevede expres că „ Uniunea recunoaște drepturile, libertățile si principiile prevăzute în Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene din 7 decembrie 2000 astfel cum a fost adoptată la 12 decembrie 2007, la Strasbourg, care are aceeași valoare juridică cu cea a tratatelor".

Astfel, în ceea ce privește Convenția europeană privind apărarea drepturilor omului si a libertăților fundamentale, ca principiu general, dispozițiile acesteia au forță constituțională si supralegislativă.

Normele juridice internaționale privitoare Ia protecția drepturilor omului au aplicabilitate directă în dreptul intern - self executing - obligația interpretării si aplicării dispozițiilor constituționale în materia drepturilor omului în conformitate cu tratatele internaționale ratificate de România, deci si în conformitate cu dispozițiile Convenției, se impun tuturor autorităților publice române deoarece prevederile Constituției au aplicabilitate directă, arata contestatorii.

Totodată, au precizat ca art. 1 din Convenție prevede că părțile contractante "recunosc oricărei persoane aflate sub jurisdicția lor drepturile si libertățile" pe care aceasta le definește, fapt ce implică, indirect, ideea aplicării obligatorii a dispozițiilor Convenției în dreptul intern al statelor contractante.

Spre exemplificare, contestatorii au susținut ca CEJ a impus pentru prima dată acest principiu în hotărârea V. Gend en Loos din 05.02.1963, rămasă de referință. In speță, s-a pus problema aplicabilității directe a art. 12 (devenit art. 25) al Tratatului. În aceeași jurisprudență constantă a CCJE, s-a dispus: „judecătorul național însărcinat să aplice, în cadrul competenței sale, dispozițiile dreptului comunitar, are obligația de a asigura realizarea efectului deplin al acestor norme, lăsând, la nevoie, pe proprie răspundere, neaplicată orice dispoziție contrară a legislației naționale, chiar ulterioară, fără a solicita sau a aștepta eliminarea prealabilă a acesteia pe cale legislativă sau prin orice alt procedeu constituțional" (Hotărârea din 9 martie 1978, dată în cauza Amministrazione delle finanze dello Stato/Simmenthal, nr. C 106/77).

Recent, Curtea Europeană a subliniat că, chiar dacă statele contractante nu au obligația formală de a încorpora Convenția și protocoalele adiționale în ordinea internă de drept, din principiul subsidiarității rezultă că jurisdicțiile naționale au obligația să interpreteze și să aplice înseși normele lor de drept intern în conformitate cu dispozițiile Convenției, iar Curtea este competentă să verifice dacă modul în care este interpretat și aplicat dreptul intern produce efecte compatibile cu principiile Convenției, din care face parte integrantă și jurisprudența instanței europene (30 mai 2000, Carbonara ., paragraf 68; 22 martie 2001, Streletz, Kesslerși Krenz împotriva Germaniei, paragraf 49).

Încă de la primele sale hotărâri, Curtea a reținut că drepturile si libertățile pe care Convenția le înscrie în Titlul I sunt recunoscute direct oricărei persoane care se află sub jurisdicția statelor contractante (18 iunie 1971, DE Wilde, Ooms și Versyp împotriva Belgiei, paragraf 82) confirmată de curând și prin faptul că, prin jurisprudența sa, Convenția are aplicabilitate directă în toate statele contractante (27 martie 2003, Scordino împotriva Italiei).

Nu în ultimul rând, Consiliul Consultativ al Judecătorilor Europeni prin opinia nr. 9/10.11.2006 adresată Comitetului de Miniștrii a Consiliului Europei art. C lit. c) pct. 45 reține statuările GCE potrivit cărora: „45. CCJE subliniază că este recomandabil ca, în timpul modificării legislației, legiuitorii să aibă în vedere recomandările Consiliului Europei. În mod similar, judecătorii, atunci când interpretează legea, ar trebui să se conformeze standardelor internaționale, chiar si celor care sunt considerate "soft law"" dar și acelea potrivit cu care „CCJE încurajează, în ciuda diferențelor dintre sistemele legale din Europa, eforturile pe care sistemele naționale le pot face, în calitatea lor de interpreți și garanți ai regulii de drept, dacă este necesar prin organizarea de schimburi de experiență, pentru asigurarea faptului că dreptul național, incluzând jurisprudența, respectă jurisprudența CEDO; în particular, prin asigurarea redeschiderii unui caz, după ce CEDO a statuat existența unei violări a Convenției și a Protocoalelor Adiționale, iar violarea nu poate fi îndepărtată sau reparată în altfel decât prin audierea cauzei."

Au arătat contestatorii ca, în cazul în care, instanțele de judecată naționale constată că legile interne încalcă pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte, conținând dispoziții mai puțin favorabile decât acestea din urmă, sunt obligate să ignore aceste prevederi si să facă aplicarea celor din reglementarea internațională mai favorabilă.

Constatarea de către Curtea Constituțională a României, în cuprinsul deciziei nr. 871/25.06.2010 publicată în M. Of. nr. 433/28 iunie 2010, că Legea nr. 119/2010 nu încalcă dispozițiile Constituției României, nu împiedică instanțele de judecată să facă aplicarea dispozițiilor art. 20 din legea fundamentală si să dea prioritate pactelor și tratatelor privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte.

De altfel, chiar Curtea Constituțională, prin decizia nr. 1.344 din 9 decembrie 2008 a reținut faptul că nu are atribuția de rezolva conflictul unui act normativ intern cu legislația supranațională, aceasta revenind instanțelor judecătorești, arătând că: „instanțelor judecătorești le revine sarcina de aplicare directă a legislației comunitare atunci când legislația națională este în contradicție cu aceasta".

Plecând de la dispozițiile art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, contestatorii au solicitat sa se constate că reclamantul beneficiază de un drept de proprietate asupra pensiei a cărei natură juridică a fost schimbată prin dispozițiile Legii nr. 119 din 2010 si pe cale de consecință, modificarea cuantumului pensiei este la dispoziția executivului, iar în aceste condiții, Legea nr. 119/2010 vine în contradicție directă cu dispozițiile art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, astfel încât, instanța națională este obligată, conform art. 20 alin. 2 din Constituția României, să facă aplicarea directă a reglementărilor internaționale.

Contestatorii au solicitat admiterea contestației, anularea ca nelegale si abuzive a deciziilor de revizuire a pensiilor recalculate în baza O.U.G. nr. 59 din 2011, emiterea unei noi decizii si repunerea în forță juridică si în plată a deciziilor privind pensia de serviciu, obligarea pârâtei la plata sumelor reținute abuziv din pensia de serviciu cu începere de la data de 01.09.2010 si până la data punerii în executare a hotărârii ce se va pronunța si obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, și-au întemeiat contestația pe prevederile: art. 1 alin. (4), art. 20 alin. (2), art. 21 și art. 124 alin.11 din Constituția României, raportat la dispozițiile art. 119 si art. 267 din Tratatul de la Lisabona, art. l din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului si a Libertăților Fundamentale și art.6, 14 și 17 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului si a Libertăților Fundamentale, art. 17 și 21 din Carta Europeană a Drepturilor Fundamentale, precum si a prevederilor art. 155 lit. d și f, art. 159, art. 87 și respectiv art. 180 alin.7 din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii, art.7 din Legea nr.119/2010, art. l și următoarele din O.U.G. nr. 59/2011, Instrucțiunile nr. 1760/DI din 03.07.2011 ale Casei Naționale de P. Publice a României, Direcția Generală Asigurări Sociale, P. și Alte Drepturi Prevăzute de Legi Speciale, aprobate de Președintele acesteia și comunicate la data de 13.07.2011 tuturor Caselor Teritoriale de P., art. 196 din Legea nr. 263/2010.

În susținerea acțiunii, contestatorii arata ca înțeleg să se folosească de proba cu înscrisuri, pentru care au depus la data dec 23.09.2011 copii ale deciziilor de pensie emise în baza OUG nr. 59/2011 pentru fiecare contestator în parte având atașate plicurile cu care au fost expediate, deciziile de pensie emise în baza Legii nr.119/2010 și HG nr.737/2010, deciziile de pensie emise în baza Legii speciale și copiile actelor de identitate (înscrisuri filele 20-162 din dosarul nr._ al Tribunalului București component al dosarului de față).

Prin încheierea pronunțată în ședința publică din data de 21.05.2012, având în vedere că prin încheierea civilă nr.1852/14.03.2012 pronunțată în dosarul nr._ , Înalta Curte de Casație și Justiție a admis cererea de strămutare a cauzei formulată de contestatori, Tribunalul București a scos cauza de pe rol și a dispus înaintarea acesteia către Tribunalul Prahova, instanță hotărâtă prin încheierea de strămutare, arătându-se totodată că vor fi păstrate actele de procedură îndeplinite de instanță înainte de strămutare astfel cum rezultă din certificatul de grefă eliberat de secția I-a civilă a Înaltei Curți (fila 176 din dosarul strămutat).

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr._/ 3/2011 la data de 13.06.2012.

In fața Tribunalului Prahova, investit după strămutare, contestatorii au formulat apărări prin care au arătat considerente legate de situația materială, considerente personale legate de starea de sănătate a membrilor de familie (cerere formulată de contestatoarea Ț. A. la data de 06.09.2012), considerente legate de obligații contractuale izvorâte din contract de creditare (situația contestatoarei P. C. G. învederată prin cererea formulată la data de 20.09.2012), motive legate de vârstă și stare de sănătate proprie (învederate de contestatorii R. I. prin cererea din data de 27.09.2012, M. C. prin cererea din 28.09.2012 în care invocă motive medicale ce fac imposibilă înfățișarea personală la termenele procesului, contestatoarea B. Tămîița ce atașează cererii depuse la data de 28.09.2012 acte de natură medicală doveditoare ale stării de sănătate), cheltuieli legate de rambursare rate credit și cheltuieli de natură medicală arătate de contestatoarea M. T. prin cererea din 28.09.2012, fiecare dintre contestatori însoțind cererile depuse de înscrisuri doveditoare ale circumstanțelor personale și familiale învederate.

Probatoriul scriptic a fost completat de contestatori prin soluții de practică judiciară similare dar și în propriile cauze (filele 127-158 și 164-181, din dosarul Tribunalului Prahova), instanța încuviințând contestatorilor, la termenul de judecată din data de 08.10.2012 administrarea probei cu înscrisurile existente în dosarul cauzei față de dispoz. art.167 cod pr. civilă.

Intimata C. de P. a Municipiului București, prin reprezentanții săi legali, în temeiul art.115-118 Cod procedura civila, a formulat la data de 29.01.2013 întâmpinare la cererea completatoare, solicitând respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată, întrucât, deși se solicită anularea deciziilor, nu se indica în clar norma de drept încălcată la emiterea acestora.

În fapt, contestatarii au solicitat prin cererea completatoare anularea deciziilor de pensii emise în temeiul OUG 59/2011 și în baza art. 3 raportat la art. 1 lit. g din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor conform Normelor de aplicare aprobate prin Hot. nr. 737/2010, repunerea în plată a deciziilor emise în baza Legii nr. 567/2004 prin care s-a dispus acordarea pensiilor de serviciu, plata diferențelor dintre pensia considerată cuvenită și cea efectiv încasată, retroactiv de la data recalculării și obligarea la restituirea cheltuielilor de judecată.

În susținerea legalității deciziilor recalculate/revizuite, intimata a arătat că acestea au fost emise cu respectarea întocmai a dispozițiilor legii în vigoare la momentul emiterii, motiv pentru care criticile de nelegalitate apar ca neîntemeiate.

De asemenea, a solicitat, în temeiul art. 274 alin. 3 Cod procedura civila, ca în situația în care se va admite acțiunea contestatorilor, instanța să procedeze la cenzurarea cuantumului cheltuielilor de judecată solicitate în raport de munca îndeplinită de avocat.

În drept, s-au invocat dispozițiile art. 115 – art. 118 Cod procedură civilă, Legea nr. 19/2000 și art. 1 lit. g coroborat cu art. 3 din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor și Legea nr. 263/2010.

Prin sentința civilă nr. 455/14 februarie 2013, Tribunalul Prahova a admis acțiunea, a anulat deciziile de revizuire a pensiilor recalculate în baza O.U.G. nr. 59/2011, a dispus emiterea unor noi decizii cu repunerea în plată a deciziilor privind pensia de serviciu, a obligat intimata să plătească contestatoarelor diferența între pensia avută anterior și cea aflată în plată, începând cu data de 01.09.2010 și până la data punerii în executare a hotărârii și a luat act că nu se solicită cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut următoarele:

Contestatorii au fost personal auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești si au beneficiat de pensie de serviciu potrivit Legii nr. 567/2004.

Conform art. 1 lit. c din Legea nr. 119/2010, pensiile de serviciu ale personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și ale parchetelor au devenit pensii în înțelesul Legii nr. 19/2000, privind sistemul public de pensii alte drepturi de asigurări sociale, iar in urma intrării in vigoare a acestei legi, intimata C. de P. a Municipiului București a procedat la recalcularea pensiilor de serviciu ale contestatorilor.

Potrivit art. 3 din aceeași lege, pensiile de serviciu au fost recalculate prin determinarea punctajului mediu anual și a cuantumului fiecărei pensii, utilizând algoritmul de calcul prevăzut de Legea 19/2000, cu modificările și completările ulterioare. Metodologia de recalculare a pensiilor de serviciu ale personalului auxiliar din cadrul instanțelor a fost stabilită prin H.G. nr. 737/2010.

Astfel, contestatoarea B. Tămîița a beneficiat de pensie de serviciu conform deciziei nr._/2008 acordat în baza Legii nr.567/2004 în cuantum de 3623 lei, pentru ca prin decizia nr._/18.08.2010 să se procedeze la recalcularea pensiei în urma recalculării fiind stabilit noul cuantum al pensiei în sumă de 1521 lei pentru ca ulterior să se procedeze la revizuirea pensiei recalculate, fiind emisă decizia nr._/28.07.2011 cu un cuantum revizuit al pensiei în sumă de 1535 lei ( filele 202-208).

În ceea ce privește pe contestatoarea Ț. A., aceasta a beneficiat de pensie de serviciu prin decizia nr._/15.01.2008 în cuantum de 3556 lei, pentru ca anterior prin decizia nr._/2007 să beneficieze de o pensie în cuantum de 3855 lei acordată în baza Legii nr. 567/2004. Recalcularea pensiei s-a făcut prin decizia nr._/19.08.2010 (fila 221 dosar fond), beneficiind de o pensie într-un cuantum recalculat în sumă de 1307 lei, ulterior procedându-se la revizuirea pensiei calculate în baza HG nr.737/2010 fiind emisă decizia nr._/28.07.2011 cuantumul pensiei fiind stabilit la suma de 1321 lei.

Contestatoarea M. T. a beneficiat prin decizia nr._/ 14.06.2007 de un cuantum al pensiei de serviciu în baza art.68 alin.1 și 3 din Legea nr.567/2004 în sumă de 2881 lei, pentru ca prin decizia nr._/ 26.03.2009 să se dispună revizuirea pensiei de serviciu conform sentinței civile nr.112/20.10.2008 a Curții de Apel București într-un cuantum de 3255 lei.

Prin decizia nr._/19.08.2010 privind recalcularea pensiei de serviciu contestatoarei i s-a stabilit o pensie de asigurări sociale in sumă de 1387 lei (fila 233 din dosar), ulterior dispunându-se revizuirea bazei de calcul conform sentinței civile nr.5247/15.06.2010 (filele 229-230) la un cuantum de 5500 lei stabilit prin decizia nr._/16.12.2010.

Decizia nr._/28.07.2011 privind revizuirea pensiei stabilește dreptul contestatoarei cu titlul de pensie de asigurări sociale într-un cuantum de 1387 lei (fila 228 din dosar).

Decizia nr._/08.03.2007 acordă pensie de serviciu în baza dispozițiilor Legii nr.567/2004 modificată si completată prin Legea nr.17/2006 pentru contestatoare G. M., actualizată în cuantum de 4034 lei, procedându-se ulterior la recalcularea pensiei prin decizia nr._/ 30.08.2012 (fila 238), fiind stabilită noua pensie în cuantum de 2017 lei pentru ca prin decizia nr._/28.07.2011 privind revizuirea pensiei cuantumul drepturilor cu acest titlu să fie stabilit în sumă de 1185 lei (fila 239 din dosar).

Contestatoare B. G. a beneficiat de pensie de serviciu în cuantum de 5121 lei, reactualizată prin decizia nr._/2005 pentru ca ulterior în urma recalculării drepturilor cu titlu de pensie conform prevederilor Legii nr.119/2010 și HG nr.737/2010, noul cuantum al pensiei să fie stabilit la suma de 1387 lei prin decizia nr._/19.08.2010 (fila 248 din dosar), cuantum care ulterior este revizuit fiind emisă decizia nr._/28.07.2011 privind revizuirea pensiei (fila 247 dosar), drepturile cu titlu de pensie de asigurări sociale fiind stabilite in sumă de 1407 lei.

Contestatoarea R. I. beneficiază de o pensie de serviciu actualizată prin decizia nr._/16.07.2009 în sumă de 1930 lei (filele 272-273 din dosar), procedându-se și față de aceasta la recalcularea pensiei fiind emisă în acest sens decizie nr._/19.08.2010 ce stabilește noul cuantum al pensiei în sumă de 999 lei (fila 269), ulterior procedându-se la revizuirea pensie, drepturile cu titlu de pensiei de asigurări sociale fiind stabilite in același cuantum de 999 lei (fila 268 din dosar).

În ceea ce o privește pe contestatoarea B. Laurenția, tribunalul reține că aceasta a beneficiat de o pensie de serviciu reactualizată acordată în baza Legii nr.567/2004 în cuantum de 5441 lei conform deciziei nr._/ 21.07.2005 (fila 291-292 din dosar) și decizia nr._/24.07.2008 prin care s-a actualizat pensia de serviciu și s-a anulat decizia nr._/10.01.2008 (filele 284-285 din dosar).

Recalcularea pensiei se produce prin decizia nr._/19.08.2010 (fila 277 din dosar), în urma recalculării drepturilor de pensie cuantumul este stabilit la suma de 1480 lei, ulterior procedându-se la revizuirea pensiei, stabilindu-se pensia de asigurări în același cuantum de 1480 lei prin decizia nr._/ 28.07.2011 (fila 276 din dosarul acestei instanțe)

Prin decizia nr._/2008, contestatoarea C. Radan M. beneficiază de o pensie de serviciu reactualizată acordată în baza Legii nr.567/ 2004 în sumă de 3925 lei (fila 299 din dosar), cuantum recalculat prin decizia nr._/19.08.2010 care stabilește noua pensie în sumă de 725 lei (fila 296 dosar), cuantum revizuit în baza OUG nr.59/2011 prin decizia nr._/ 28.07.2011 (fila 295 dosar), însă urmare a revizuirii drepturilor de pensie cuantumul de 725 lei nu suferă modificări.

Titulară a unei pensii de serviciu acordate in baza Legii nr.567/2004 a fost și contestatoarea P. C. G. ce a beneficiat de aceste drepturi în cuantum de 6378 lei prin decizia nr._/2007, cuantumul pensiei de serviciu păstrându-se și prin decizia nr._/18.12.2009, în urma actualizării drepturilor (fila 312 dosar), pentru ca prin decizia de recalculare a pensiei de serviciu emisă sub nr._/19.08.2010 (fila 308 dosar) drepturile aferente să fie stabilite în sumă de 1689 lei, cuantum revizuit până la suma de 1713 lei stabilită prin decizia de revizuire nr._/28.07.2011 (fila 307 din dosarul acestei instanțe).

Drepturile cu titlu de pensie de serviciu primite de contestatorul M. C. au fost în cuantum de 5730 lei stabilit prin decizia nr._/ 17.06.2010 (fila 216 dosar), procedându-se și în privința acestuia la recalcularea pensiei conform prevederilor Legii nr.119/2010 și HG nr.737/ 2010, prin decizia nr._/20.08.2010 (fila 215 dosar) stabilindu-se pensia de asigurări sociale în sumă de 1832 lei, cuantum păstrat și în urma emiterii deciziei privind revizuirea pensiei nr._/29.07.2011 în baza OUG nr.59/2011 (fila 214 din dosar).

Tribunalul a apreciat că este întemeiată susținerea contestatorilor referitoare la încălcarea dispozițiilor art.1 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, realizând analiza acestei susțineri în virtutea prevederilor art. 11 și art. 20 din Constituția României.

Conform art. 20 din Constituția României: „(1) Dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanta cu Declarația Universala a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte. (2) Daca există neconcordante între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.”

Chiar Curtea Constituțională prin decizia nr. 1344 din 09.12.2008 a reținut faptul că nu are atribuția de a rezolva conflictul unui act normativ intern cu legislația supranațională, aceasta revenind instanțelor judecătorești arătând: „de altfel instanțelor judecătorești le revine sarcina de aplicare directă a legislației comunitare atunci când legislația națională este în contradicție cu acesta”.

Aplicând cu prioritate reglementările internaționale privitoare la drepturile omului sau dreptul comunitar, instanțele de judecată nu depășesc limitele judecătorești și nu își arogă atribuții specifice celorlalte puteri în stat (legislativă și executivă), deoarece nu creează noi norme, ci le aplică pe cele internaționale existente în defavoarea celor interne, norme internaționale care, prin ratificare sau prin aderarea României la Uniunea Europeană au devenit parte a dreptului intern.

Prevederile Convenției Europene a Drepturilor Omului fac parte integrantă din ordinea juridică internă a statelor semnatare, acest aspect implicând obligația "pentru judecătorul național de a asigura efectul deplin al normelor acesteia, asigurându-le preeminenta față de orice alta prevedere contrara din legislația naționala”.

Conform art.1 din Protocolul adițional nr.1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului: „orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții, sau a amenzilor”.

Aplicarea Legii nr.119/2010 a avut ca efect imediat reducerea cuantumului sumelor aflate în plată cu titlu de pensii de serviciu, emiterea unor decizii de recalculare cuprinzând noul cuantum, plătibil în viitor,pentru ca ulterior OUG nr.59/2011 să invoce principiul contributivității și egalității ce au condus la revizuirea cuantumului pensiilor recalculate ale contestatorilor, însă așa cum au arătat și aceștia cuantumul pensiilor revizuite a fost identic cu cel stabilit în baza HG nr.737/2010 exceptând cazul contestatoarelor B. Tămîița, P. C. G., B. G. și Ț. Alcsandra ale căror pensii, revizuite, au fost mărite însă diferența nu este semnificativă.

În atare situație, a motivat tribunalul, contestatorii au solicitat anularea acestor decizii de revizuire și menținerea în plată a deciziilor în cuantumul anterior, pentru motivul încălcării dreptului lor de proprietate, astfel cum este ocrotit în sistemul Convenției europene a drepturilor omului prin art.1 din Primul Protocol adițional.

În dezvoltarea considerentelor anterioare, tribunalul a arătat, pentru fiecare contestator, în parte, drepturile cu titlu de pensie de serviciu stabilite inițial în baza Legii nr.567/2004 și ulterior drepturile cu titlu de pensie de asigurări sociale, astfel cum au fost recalculate, în baza Legii nr.119/2010 și ulterior revizuite în baza OUG nr.59/2011.

Pensiile de serviciu au fost stabilite și recunoscute de legiuitorul român pentru anumite categorii socioprofesionale, enumerate în art.1 din Legea nr. 119/ 2010, acestea fiind compuse dintr-o parte contributivă (identică celei calculate în baza sistemului public de asigurări sociale de drept comun în reglementarea Legii nr. 19/2000, în prezent abrogată și înlocuită cu Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice), ce se suportă din bugetul asigurărilor sociale de stat, și o parte necontributivă, care se achita de la bugetul de stat.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în jurisprudența sa, a statuat că noțiunea de „bun” are o sferă de aplicare autonomă, desemnând toate bunurile cu valoare patrimonială. Orice interes economic care are o valoare patrimonială trebuie să fie considerat drept un „bun” în sensul art. 1 din Protocolul adițional, depășindu-se chiar dreptul de proprietate, vizând deci noțiunea de patrimoniu, iar una din extinderile cele mai remarcabile a noțiunii de bunuri privește prestațiile sociale. Curtea a hotărât că acestea intră în sfera de aplicare a art. 1 din Protocolul nr. 1, dat fiind caracterul lor patrimonial.

Dreptul la pensie a fost recunoscut în mod expres de către Curte ca reprezentând un „bun” protejat de Convenție.

Pensia de serviciu se bucura de un regim juridic diferit în raport cu pensiile acordate în sistemul public de pensii, în sensul ca pensiile de serviciu au în componenta lor doua elemente: pensia contributiva si un supliment din partea statului, care prin însumare cu pensia contributiva reflecta cuantumul pensiei de serviciu stabilit prin legea speciala. Partea contributiva a pensiei de serviciu se suporta din bugetul asigurărilor de stat si este rezultatul contribuției fiecărui asigurat, pe când partea care depășește acest cuantum se suporta din bugetul de stat. Acordarea acestui supliment a urmărit instituirea unui regim special compensatoriu pentru anumite categorii socio-profesionale supuse unui statut special. Compensația, neavând ca temei contribuția la sistemul de asigurări sociale, tine de politica statului în domeniul asigurărilor sociale si nu se subsumează dreptului constituțional la pensie ca element constitutiv al acesteia.

În privinta existenței unui „bun” sau „interes patrimonial”, în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, instanța a apreciat ca pensia este un interes patrimonial in sensul Convenției, motiv pentru care contestatorii se pot prevala de garanțiile oferite de art. 1 din Protocol nr. 1 adițional la Convenție.

Instanța a apreciat că pensiile de serviciu, stabilite în temeiul actelor normative speciale în baza cărora cei vizați le încasau, reprezintă un "interes patrimonial" ce intră în sfera de protecție a art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, atât sub aspectul părții contributive (partea achitată de la bugetul asigurărilor sociale de stat), cât și sub aspectul părții necontributive (care se suporta de la bugetul de stat), asa cum s-a reținut în Cauza Stec ș.a. împotriva Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord din 12 aprilie 2006, Cauza Rasmussen împotriva Poloniei din 28 aprilie 2009 (& 71), Cauza Kjartan Asmundsson împotriva Islandei din 12 octombrie 2004 (& 39) etc.

În Hotărârea Marii Camere Stec și alții c/a. Regatului Unit Curtea a precizat că “prestațiile sociale intră sub incidența art. 1 din Protocolul nr.1, independent de natura contributivă sau necontributivă a acestora”.

Comparând cuantumul pensiei de serviciu de care au beneficiat contestatorii, în temeiul art. 68 alin. 1 din Legea nr. 567/2004 (cuantumuri cuprinse intre 3623 lei - 6387 lei), cu drepturile de pensie rezultate în urma aplicării OUG nr.59/2011, s-a constatat că rezultă diferențe cuprinse intre 725 lei și 1832 lei, respectiv reduceri substanțiale ale acestui drept.

D. urmare, instanța a apreciat că, contestatorii își legitimează interesul lor prin invocarea unor valori patrimoniale având semnificația unui drept câștigat, recunoscut și executat de stat în temeiul unei legi speciale, respectiv Legea 567/2004, suficient de clară și previzibilă la data pensionării și care le-a permis să-și planifice acțiunile pe termen lung, cât și pe termen scurt pentru sine și membrii de familie, acțiuni prezente și viitoare, stabilind un anumit standard de viață. Este firesc a recunoaște oricărei persoane o asemenea prerogativă, iar orice intervenție intempestivă a legiuitorului are, de cele mai multe ori, așa cum este și situația de față, ca efect afectarea substanței dreptului în partea sa cea mai importantă.

În cadrul acestui considerent, a arătat tribunalul, vor fi privite toate susținerile contestatorilor ce au arătat că reducerile drepturilor cu titlu de pensie afectează obligațiile personale, de întreținere sau obligațiile rezultate din contractele de creditare pe termen lung, precum și cheltuielile curente necesare întreținerii sănătății astfel cum au arătat parte dintre contestatori prin cererile formulate în cursul lunii septembrie 2012.

Contestatorii au avut prin urmare la data intrării în vigoare a Legii 119/ 2010 un bun actual în accepțiunea Convenției, ce i-a fost înlăturat printr-o ingerință din partea statului. Ori, ca regulă generală, chestiunea dreptului la respectarea bunurilor se pune în discuție mai ales pe plan vertical, adică în raporturile dinte stat și particulari. Privarea de proprietate nu este autorizată decât în anumite condiții prevăzute de textul însuși al art.1 din Protocol și precizate de jurisprudență pentru majoritatea, pensia reprezintă singura sursă de venit, astfel că este normal să fie echivalată cu drepturile subiective specifice proprietății.

Cu privire la existenta unui raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele utilizate si scopul urmărit a fi realizat, a stabilit instanța de fond, trebuie avut în vedere atât îndrumările cuprinse în considerentele deciziei nr. 29/2011 a I.C.C.J., cât si jurisprudența CEDO în aceasta materie.

Stabilește Înalta Curte de Casație si Justiție ca, în analiza raportului de proporționalitate, instanța trebuie sa verifice fiecare caz concret în parte si sa observe proporția reducerii beneficiului social în discuție pentru reclamantul cauzei si nu sa se mulțumească în a indica existenta unei marje generale a diminuării pensiilor speciale pentru toate categoriile de persoane vizate de Legea 119/2010, iar considerentele sale pot fi păstrate și pentru măsura revizuirii pensiilor vizată de OUG nr.59/2011.

Se face trimitere în acest sens la practica CEDO (cauza Aizpurua Ortiz s.a. împotriva Spaniei din 2 februarie 2010), potrivit cu care în aplicarea testului de proporționalitate trebuie sa se aibă în vedere circumstanțele particulare ale fiecărui reclamant si numai pe baza acestui ansamblu de constatări sa se concluzioneze asupra raportului de proporționalitate.

Față de actele si probele administrate în cauza, a arătat tribunalul, rezulta ca testul de proporționalitate nu a fost respectat, iar față de contestatori în urma masurilor legale de transformare a pensiei speciale în pensie de asigurări sociale obișnuita și ulterior a revizuirii pensiei recalculate s-a depășit un anumit prag de dificultate, operându-se diminuări cu peste 60% față de cuantumul inițial al pensiei de serviciu ceea ce înseamnă că dreptul la pensie al contestatorilor a fost afectat în însăși substanța lui.

Tribunalul a reținut și practica Curții Europene de Justiție cu privire la drepturile câștigate, aceasta statuând ca daca prestațiile acordate în temeiul regulamentului vechi sunt mai favorabile decât cele plătite în conformitate cu regulamentul nou, acestea nu trebuie sa fie reduse (cauzele Saieva v Caisse de compensation des allocations familiales - 32/76 si M. Viva v Fonds N. de Retraite des Ouvriers Mineurs - 83/87) .

Instanța a constatat că măsura revizuirii pensiilor constituie o restrângere a dreptului de proprietate al contestatorilor reprezentând o ingerință ce nu este proporțională cu scopul legitim urmărit, reducerea pensiilor ca urmare a revizuirii deciziilor de recalculare cu mai mult de 50% și imposibilitatea contestatorilor de recuperare a sumelor aferente acestui procent au dus la ruperea echilibrului just ce trebuie păstrat între protecția proprietății și cerințele interesului general în defavoarea contestatorilor beneficiari ai unor pensii stabilite prin acte normative speciale.

Curtea Europeană a decis în nenumărate rânduri că limitarea nejustificată a drepturilor recunoscute personalului auxiliar din justiție cum este și pensia specială fără să existe o justificare obiectivă și rezonabilă, constituie o privare de proprietate, iar reducerea substanțială a reducerii pensiei poate fi considerată ca afectând însăși substanța dreptului de proprietate.

OUG nr.59/2011 pentru stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor prevăzute la art.1 lit.c -h din Legea nr.19/2000, ordonanță în baza căreia pensia de serviciu a fost trecută în categoria pensiilor în înțelesul Legii nr.19/2000, nu cuprinde nicio motivare privind interesul general urmărit prin adoptarea acestei măsuri, scopul eliminării pensiilor de serviciu fiind identificat doar de Curtea Constituțională, justificat de necesitatea reformării sistemului de pensii, înlăturându-se situațiile inechitabile pe fondul crizei financiare cui care se confruntă statul.

Prin reducerea pensiilor într-un cuantum semnificativ, înlăturarea totală a dreptului la pensia specială, a apreciat tribunalul, contestatorii au fost puși în situația de a nu mai face față propriilor cheltuieli invocând, de altfel, și în procesul de față circumstanțe personale în acest sens, suportând astfel o sarcină excesivă și disproporționată în contextul în care, pe durata exercitării profesiei, nu a avut șansa suplimentării veniturilor, față de alte categorii profesionale.

Dreptul la pensie de serviciu acordat prin Legea nr.567/2004 s-a născut în baza unui regim profesional public, fiind o pensie derogativă de la dreptul comun în materie, această pensie nu reprezintă un privilegiu fiind o justificare obiectivă și rațională și totodată o compensație pentru inconvenientele generate pentru această categorie profesională, aspecte reținute de altfel si prin decizia Curții Constituționale nr.973/2010.

Prin urmare, tribunalul, în raport de aceste considerente si de textele de lege mai sus - arătate, a admis contestația în sensul celor mai sus expuse.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs intimata C. de P. a Municipiului București, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9, art. 3041 Cod proc. civilă, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței și respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

S-s susținut că deciziile de revizuire a drepturilor de pensie au fost emise în condiții de legalitate, conform unei proceduri în vigoare la acea dată, instanța neputând înlătura dispozițiile normei de drept pentru a da sentințelor judecătorești prin care s-au anulat deciziile de recalculare a drepturilor de pensie potrivit dispozițiilor Legii nr. 119/2010, motivarea sentinței recurate, necuprinzând niciun temei de drept de natură a atrage nulitatea deciziilor, încălcând astfel dispoz. Art. 1 raportat la art. 2 din OUG nr. 59/2011.

Instanța de fond nu conferă forța juridica acordata de legiuitor dispozițiilor art. 196 iit. f din Legea nr. 263/2010 în vigoare din 01.01.2011.

Recurenta a precizat că în decizia 9/10.06.2013 pronunțată de ÎCCJ în recursul în interesul legii se statuează că „în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art.1 alin.(1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.59/2011, aprobată prin Legea nr.109/2012 stabilește că, sunt supuse revizuirii și pensiile prevăzute de art.1 lit.c) - h) din Legea nr.119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, care au făcut obiectul recalculării conform prevederilor aceleiași legi, atunci când deciziile de recalculare emise în temeiul Legii nr.119/2010 și al Hotărârii Guvernului nr.737/2010, au fost anulate prin hotărâri judecătorești irevocabile, fiind menținut cuantumul pensiei anterioare, fără a se putea reține puterea de lucru judecat a acestor din urmă hotărâri”.

Criticile privind nelegalitatea sentinței au avut următoarele argumente, a precizat recurenta.

- încălcarea dispozițiilor constituționale și a. normelor legale europene

- încălcarea principiului ne retroactivității legii civile.

- încălcarea Protocolului adițional nr. 1 la Convenție.

- încălcarea principiului priorității dreptului internațional.

- încălcarea dispozițiilor art. 180 din Legea nr. 19/2000.

În ceea ce privește legalitatea recalculării pensiilor de serviciu ale diplomaților, aceasta procedură s-a realizat prin determinarea punctajului mediu anual și a cuantumului fiecărei pensii, utilizând-se algoritmul de calcul prevăzut de Legea nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare și respectându-se metodologia stabilită prin hotărârea de Guvern, pe baza documentelor existente în dosarele de pensii, iar drepturile de pensie astfel recalculate potrivit prevederilor Legii nr. 119/2010 au fost acordate pe baza deciziei de recalculare emisă de către casele teritoriale de pensii în evidența cărora se află beneficiarii pensiilor de serviciu. Ulterior acestei etape, în scopul asigurării principiului egalității de tratament pentru toți beneficiarii sistemului de asigurări sociale, a fost dispusă revizuirea acestor decizii.

Prin măsura de recalculare, cuantumul pensiilor a revenit la un cuantum apropiat de media pensiilor din sistemul general, și în orice caz, superior pensiei minime garantată de Legea nr. 118/2010, concluzia care se desprinde este aceea că diminuarea nu constituie o atingere disproporționată a dreptului la respectarea bunurilor și că măsura de recalculare era justificată de necesitatea de restabilire a echilibrului bugetar și de reașezare a sistemului de pensii pe baze echitabile.

În ce privește conformitatea Legii nr. 119/2010 cu dispozițiile Convenției, este important a se reține faptul că prin recalculare partea contributivă a pensiei a fost menținută, iar suprimarea facilității acordate de stat unor categorii determinate nu privea dedat partea necontributivă, care era finanțată de la bugetul de stat.

În ceea ce privește încălcarea art. 1 din Protocolul 1 adițional la CEDO, s-a solicitat a se reține prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție, care prevede "Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare reglementării folosirii bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții, sau a amenzilor".

Deasemenea, la adoptarea Legii nr. 119/2010 legiuitorul a avut în vedere disp. art. 14 din Convenție, "Exercitarea drepturilor și libertăților recunoscute de prezenta convenție trebuie să fie asigurată fără nicio deosebire bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenență la o minoritate națională, avere, naștere sau orice altă situație".

Deși articolul 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție garantează plata prestațiilor sociale pentru persoanele care au achitat contribuții la bugetul asigurărilor sociale, acest lucru nu poate fi interpretat ca oferind dreptul la, acordarea unei pensii într-un cuantum determinat (a se vedea, în special, Skorkiewicz c. Poloniei,

decizia din 1 iunie 1999, nr._/98 ; decizia Jankovic c. Croației, nr._/98 ; decizia Kuna c. Germaniei, nr,_/99 ; Blanco Caltejas c. Spaniei, decizia din 18 iunie 2002, nr._/00, și Maggio și alții c. Italiei, 31 mai 2011,. nr._/09,_/08,_/08._/08 și_/08, par. 55).

Măsura reducerii cuantumului pensiilor de serviciu, deși substanțială, a argumentat recurenta, s-a constituit ca o modalitate de a integra aceste pensii în regimul general al pensiilor, prevăzut de Legea nr. 19/2000, pentru a echilibra bugetul și a corecta diferențele existente între sistemele de pensie. Ca și Curtea Constituțională, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că aceste motive nu pot fi considerate drept nerezonabile sau disproporționate, și a subliniat că reforma sistemelor de pensii a fost fundamentată pe motivele obiective invocate la adoptarea Legii nr. 119/2010, și anume contextul economic actual și corectarea inegalităților existente între, diferitele sisteme de pensii .singura pensie datorată reclamanților din prezenta cauză fiind cea stabilită, aceasta fiind singura prestație determinată în baza contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, plătite de acestea în cursul anilor de serviciu, nefiind în niciun fel afectată de reformă .

Astfel, beneficiarii drepturilor de pensie de serviciu au pierdut prin aplicarea măsurilor de recalculare/revizuire doar suplimentul la pensie, care era acoperit integrai de la bugetul de stat și care reprezenta un avantaj de care au beneficiat în calitate de personal auxiliar al instanțelor de judecată.

Atunci când sistemul este bazat pe principiul solidarității, cum este sistemul românesc, care reflecta responsabilitatea comunității ca întreg, beneficiarul nu poate revendica o parte exclusiva si determinata din fond ci are doar o așteptare să i se plătească niște sume la data acordării pensiei - doar în aceste împrejurări sunt de reținut considerentele enunțate in decizia Muller contra Austriei, respectiv faptul ca o reducere substanțiala a nivelului pensiei ar putea fi considerate ca afectând substanța dreptului de proprietate și chiar a dreptului de a rămâne beneficiar al sistemului de asigurare la bătrânețe.

Acordarea acestui supliment, așa cum se poate desprinde și din decizia nr. 871 din 25 iunie 2010 și decizia nr. 1237 din 6 octombrie 2010 a Curții Constituționale, a urmărit instituirea unui regim special, compensatoriu pentru anumite categorii socio-profesionale supuse unui statut special. Această compensație, neavând ca temei contribuția la sistemul de asigurări sociale, ține de politica statului în domeniul asigurărilor sociale și nu se subsumează dreptului constituțional la pensie, ca element constitutiv al acestuia,

În acest sens, a precizat recurenta, trebuie observa că dispozițiile art. 47 alin. 2 din Constituție se referă distinct la dreptul la pensie față de cel la alte forme de asigurări sociale publice sau private, prevăzute de lege, dar pe care Legea fundamentală nu le nominalizează. Prin urmare, în ceea ce privește aceste din urmă drepturi de asigurări sociale, legiuitorul are dreptul exclusiv de a dispune, în funcție de politica socială și fondurile disponibile, asupra acordării lor, precum și asupra cuantumului și condițiilor de acordare. Se poate spune că, față de acestea, Constituția instituie mai degrabă o obligație de mijloace, iar nu de rezultat, spre deosebire de dreptul Ia pensie, care este consacrat în mod expres.

Ca atare, având în vedere condiționarea posibilității statului de a acorda pensiile speciale de elemente variabile, așa cum sunt resursele financiare de care dispune, faptul că acestor prestații ale statului nu li se opune contribuția asiguratului la fondul din care se acordă aceste drepturi, precum și caracterul succesiv al acestor prestații, dobândirea dreptului la pensie specială nu poate fi considerată ca instituind o obligație ad aeternum a statului de a acorda acest drept, singurul drept câștigat reprezentând doar prestațiile deja realizate până la . noii reglementări și asupra cărora legiuitorul nu ar putea interveni decât prin încălcarea dispozițiilor art. 15 alin. 2 din Constituție.

Pe cale de consecință, a apreciat recurenta, se impune a se retine faptul că aceasta a deținut un bun actual în sensul convenției atâta timp cat dreptul lor. la pensia speciala și-a regăsit corespondent în legislația naționala, respectiv a fost prevăzut de lege. Ulterior apariției Legii nr. 119/2010, pensia specială și-a pierdut calitatea de bun actual,

dobândind calitatea de bun avut anterior, statul neavând astfel dreptul de a

interveni asupra drepturilor de pensie deja achitate si încasate de contestator. În ceea

ce privește bunurile viitoare, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a recunoscut

calitatea de bun doar dreptului asupra pensiei rezultând dintr-un sistem de

capitalizare - pensia de asigurări sociale - nu și asupra dreptului eventual de a

încasa o contribuție suplimentară din partea statului.

Referitor la situația de încălcare a normelor comunitare instituția noastră consideră că nu se poate evidenția o atare încălcare de drepturi atunci când se invocă o înlăturare din partea statului a unui drept la pensie recunoscut ca parte a Pilonului I -Comunitatea Europeană, considerând că art. 153 din Tratat prevede la pct. 4 ca dispozițiile adoptate în temeiul prezentului articol nu aduc atingere dreptului recunoscut al statelor membre de a-și defini principiile fundamentale ale sistemului lor de securitate socială și nu trebuie să aducă atingere în mod semnificativ echilibrului financiar. Așadar, dreptul suveran al statului de a dispune cu privire la modalitatea de organizare a sistemului de securitate socială este absolut și recunoscut de normele comunitare.

Principiul solidarității recunoscut de legislația asigurărilor sociale române nu poate impune obligația cetățenilor țării care contribuie la un sistem de pensii de asigurări sociale, ca, suplimentar acestei contribuții, să susțină și parte din bugetul statului cu destinația de a completa pensiile de asigurări sociale până la nivelul pensiilor de serviciu. Solidaritatea este recunoscută și garantată doar în ceea ce privește constituirea bugetului de asigurări sociale, tot ceea ce excede sumelor provenind de la acest buget nefiind garantat și fiind supus constrângerilor generale suportate de bugetul de stat.

Față de invocarea înlăturării efectelor produse de aplicarea considerată retroactivă a OUG nr. 59/2011, recurenta a apreciat că acest principiu de drept fundamental nu a fost încălcat prin emiterea deciziilor de recalculare a pensiilor de serviciu, constatând că Legea nr. 119/2010 nu dispune pentru trecut și nu intervine asupra unor drepturi dobândite, pensiile încasate în temeiul legilor speciale până la . noii legi nefiind afectate. Procesul de recalculare privește doar cuantumul pensiei de care va beneficia pensionarul pentru viitor așadar, prestațiile viitoare nefiindu-i afectate.

Astfel, a arătat recurenta, plata pensiei reprezintă o prestație periodica, cu caracter succesiv, iar statul, în virtutea dreptului său suveran de a dispune cu privire la modalitatea de organizare a sistemului de asigurări sociale, poate oricând interveni pentru viitor, asupra cuantumului pensiei, așa cum a mai făcut-o de-a lungul timpului cu ocazia fiecărei recalculări.

In ceea ce privește noțiunea de drept câștigat, instanța, prin practica judiciară, apreciază că Legea nr. 119/2010 nu a suprimat dreptul de pensie al contestatorul, ci doar a dispus recalcularea cuantumului acestuia după normele generale aplicabile, renunțând să mai acorde lunar o sumă de bani la constituirea căreia pensionarul să nu fi contribuit.

In ceea ce privește încălcarea prevederilor art. 20 din Constituția României, opinăm că singura instanța competentă a analiza conformitatea dispozițiilor unei legi cu normele constituționale în vigoare este Curtea Constituțională, iar aceasta și-a expus deja părerea printr-o Decizie, declarând Legea 119/2010 ca fiind constituțională.

Dealtfel, a apreciat recurenta, instanța de fond, în considerarea rolului său activ, ignorând deciziile Curții Constituționale nr. 871/25.06.2010 și 873/25.06.2010 care statuează faptul că opinia Curții este aceea că Legea 119/2010 nu încalcă dispozițiile Constituției, consideră necesară aplicarea normelor internaționale, pacte și tratate la care România este parte - deși situațiile și sfera de aplicare diferă - dând acestora interpretare proprie și imperfectă.

Este drept, a învederat recurenta, că România, prin semnarea Convenției, a recunoscut preeminența acesteia și a normelor ce decurg din acesta față de orice prevedere contrară din legislația națională, dar instanța face abstracție de următoarea prevedere din Legea Nr. 30 din 18 mai 1994 privind ratificarea Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și a protocoalelor adiționale la această convenție care, conform primului Protocol la Convenție, precizează:„ Art. 1- Orice persoană fizică sau juridică are dreptul ta respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional”.Analizând textul anterior editat, este lesne de înțeles că normele ce se impun a fi aplicate sunt cele naționale în acord cu dreptul comunitar și care împreună să conducă spre aplicarea corectă a legii, care să protejeze interesul general și nu pe cel ocazionai, căci regula în sistemul de pensii în România o reprezintă marea masă de contribuabili la sistemul de asigurări sociale, sistem ce în situații de criză nu mai poate suporta sarcini suplimentare exercitate de favoruri acordate de legea națională.

Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr. 29 din 12 decembrie 2011, pronunțată de Completul competent să judece recursul în interesul legii, a respins recursurile în interesul legii declarate de procurorul general al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție și de colegiile de conducere ale curților de apel B., Cluj, C. și G. privind aplicarea dispozițiilor Legii nr. 119/2010, raportat la art, 20 alin. 2 din Constituție, art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția europeană a drepturilor omului și art. 14 din Convenție, referitoare la recalcularea pensiilor prevăzute de art. 1 din lege.

Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că aplicarea acestui Legii nr. 119/2010 a avut ca efect imediat reducerea cuantumului sumelor aflate în plată cu titlu de pensii de serviciu, emiterea unor decizii de recalculare cuprinzând noul cuantum, plătibil în viitor, situație în care cei vizați au promovat cereri în justiție prin care au solicitat anularea acestor decizii de recalculare și menținerea în plată a deciziilor în cuantumul anterior, pentru motivul încălcării dreptului lor de proprietate, astfel cum este ocrotit în sistemul Convenției europene a drepturilor omului prin art. 1 din Primul Protocol adițional.

S-a apreciat că, pentru ca ingerința să nu conducă la încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ea trebuie să fie legală, să urmărească un scop legitim și să respecte un rezonabil raport de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit a fi realizat.

Îalta Curte constată, însă, că analiza cerinței privind existența "raportului rezonabil de proporționalitate" a fost sursa practicii neunitare ce a condus la inițierea prezentului recurs în interesul legii, întrucât instanțele nu au aplicat testul justului echilibru în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze; pe de altă parte, nici "ingerința" nu a fost analizată în toate cazurile din perspectiva "dreptului la respectarea bunurilor" (regula generală și, totodată, prima normă din art. 1 din Protocolul nr. 1), ci precum o încălcare de tipul "privării de proprietate" (cea de-a doua normă din același text).

Astfel, prin recalcularea pensiilor speciale, cei vizați și-au văzut limitat dreptul cu sume diferite care se încadrează procentual între 30% și 80%, uneori chiar mai mult, ca efect al suprimării beneficiului ce reprezenta suplimentul acordat de la bugetul de stat (deci, cu partea necontributivă) care a variat de la o categorie profesională la alta, iar în cadrul aceleiași categorii, de la o persoană la alta, potrivit condițiilor prevăzute de legea ce definea fiecare statut profesional în parte și calificarea fiecărui beneficiar pentru obținerea pensiei speciale; din analiza jurisprudenței atașate recursului în interesul legii se constată însă că instanțele judecătorești nu au stabilit în mod riguros, în concret, acest element ce reprezintă o circumstanță importantă în identificarea premiselor de analiză a raportului de proporționalitate, fiind util a se observa proporția reducerii beneficiului social în discuție pentru reclamantul cauzei, iar nu indicarea unei marje generale a diminuării pensiilor speciale pentru toate categoriile de persoane vizate de Legea nr. 119/2010.

Or, instanța europeană însăși, în aplicarea acestui test de proporționalitate, analizează situația reclamantului din fiecare cauză, determină anumite circumstanțe particulare în plângerile pe care le soluționează, se raportează în mod necesar la situația de fapt pe care ea însăși a reținut-o în legătură cu respectiva plângere și, numai pe baza acestui ansamblu de constatări, conchide asupra raportului de proporționalitate, fără a stabili vreodată o concluzie cu caracter general, chiar referitoare la o anumită categorie vizată de "ingerință", în afara statutului de "victimă" (dacă se au în vedere cauzele cu mai mulți reclamanți - de exemplu, Aizpurua Ortiz și alții c. Spaniei). Apoi, se reține că raportul de proporționalitate este compromis dacă acei reclamant suportă o sarcină individuală excesivă, exorbitantă; care excedează marjei de apreciere a statului în reglementarea aspectelor legate de politica sa socială (marjă care, în acest domeniu, este una extensivă); asemenea concluzii sunt stabilite, de exemplu, când reclamantul este lipsit total de respectivul beneficiu social ori când acestuia i-au fost suprimate integral mijloacele de subzistență.

În același timp, a arătat recurenta, fără a fi limitative, în ansamblul circumstanțelor obiective de analiză, ar putea fi avute în vedere criterii precum indemnizația socială pentru pensionari (prevăzută de art. 7 din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar) ori pensia medie lunară, după cum vor trebui identificate circumstanțele particulare ale cauzei.

Este esențial a se constata că în privința fiecărui reclamant în parte a fost depășit un anumit "prag de dificultate" pentru ca instanța europeană însăși să constate o încălcare a drepturilor ocrotite de art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (cum se reține, de exemplu, în decizia asupra admisibilității în cauza Hasani c. Croației).

Totodată, este necesar a se preciza că în analiza raportului de proporționalitate instanțele trebuie să urmărească raționamentul Curții Europene a Drepturilor Omului în plângerile vizând încălcarea ari. 1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenție și în care Curtea însăși a analizat tipuri de "ingerințe" în dreptul la respectarea bunurilor prin măsuri legislative adoptate de stat în prestațiile de asigurări sociale, iar nu să se recurgă la specia proximă (încălcări ale art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional, de tipul privării de proprietate) ori a alte cauze prin care au fost reclamate alte încălcări (chiar perspectiva analizării discriminării în legătură cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional având alți parametri de evaluare).

Deasemenea, recurenta a solicitat, în temeiul art. 274 alin. 3 C.Pr.Civ., ca în situația în care va admite acțiunea, să procedeze la cenzurarea cuantumului cheltuielilor de judecată solicitate, în raport de munca îndeplinită de avocat.

În drept, art. 299. art. 304 pct. 9, art. 304¹ precum si art. 312 Cod proc.civ, Legea nr. 19/2000 și art. 1 lit.c coroborat cu art.2 din OUG nr. 59/2011 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor.

Recurenta a formulat și o completare a motivelor de recurs, pentru următoarele motive subsidiare, ce a apreciat că se impun a fi analizate în situația respingerii de către instanță a recursului pe capetele principale de cerere:

Pentru contestatorul M. C. - decizie de revizuire_/29.07.2011 emisă de C. Locală de P. sector 2,; Curtea de Apel București a dispus prin Decizia nr. 828R/22.03.2012 anularea deciziei de recalculare cf. disp. Legii nr. 119/2010 si restituirea diferentelor dintre pensia de serviciu si cea efectiv plătită pentru perioada 01.09._11 fiind achitate diferențe în cuantum de_ lei brut -_ lei net. Față de aceste considerente, s-au completat motivele de recurs cu solicitarea ca instanța, modificând soluția instanței de fond, doar în cazul respingerii recursului, să dispună acordarea de diferențe numai pentru perioada ulterioara datei de 01.08.2011, dată de la care produce efecte decizia de revizuire anulată.

Pentru contestatoarea C. R. Marla - decizie de revizuire_/29.07.2011 emisă de C. Locală de P. sector 3; Curtea de Apel București a dispus prin Decizia nr. 712R/13,03.2012 anularea deciziei de recalculare cf. disp. Legii nr. 119/2010 si restituirea diferențelor dintre pensia de serviciu si cea efectiv plătită pentru perioada 01.09._11 fiind achitate diferențe în cuantum de_ lei brut - 8529 lei net. Față de aceste considerente, s-au completat motivele de recurs cu solicitarea ca instanța, modificând soluția instanței de fond, doar în cazul respingerii recursului, să dispună acordarea de diferențe numai pentru perioada ulterioara datei de 01.08.2011, dată de la care produce efecte decizia de revizuire anulată.

S-a arătat că instanța de fond obligă C. de P. a Municipiului București să anuleze o decizie - fără număr aferentă drepturilor de pensie ale doamnei Budurcea Laurenția - deși aceasta nu figurează ca pensionar al Casei de P. a Municipiului București.

Intimata-contestatoare Ț. A. a formulat la data de 22.08.2013 întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, iar din partea tuturor intimaților, la termenul de judecată din data de 25.09.2013, au fost depuse concluzii scrise, prin apărătorul ales al acestora, în cuprinsul cărora s-a solicitat respingerea căii de atac ca nefondată.

Curtea, examinând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și dispozițiile legale incidente, reține că recursul este fondat, potrivit considerentelor ce se vor arăta în continuare:

Cu privire la Constituționalitatea prevederilor Legii nr 119/2010, Curtea Constituțională a statuat la început prin Decizia nr 871/25.06.2010 și prin numeroase decizii ulterioare: Decizia nr 1264/27.09.2011; Decizia nr 1284/29.09.2011; Decizia nr 792/27.09.2012; Decizia nr 933/13.11.2011; Decizia nr 1054/11.12.2012, că pensiile de serviciu sunt compuse din două elemente: pensia contributivă și un supliment din partea statului care, împreună, reprezintă cuantumul pensiei de serviciu, stabilită prin lege specială.

Acordarea acestui supliment, neavând ca temei contribuția la sistemul de asigurări sociale, ține de politica statului în domeniul asigurărilor sociale și nu se subsumează dreptului constituțional la pensie, ca element constitutiv al acestuia.

Partea contributivă a pensiei de serviciu se suportă din bugetul asigurărilor sociale de stat, pe când partea care depășește acest cuantum se suportă din bugetul de stat, cu precizarea că, în cazul pensiilor militare reglementate prin Legea nr.164/2001 și prin Legea nr. 179/2004, întregul cuantum al pensiei speciale se plătește de la bugetul de stat.

În acest sens, prin Decizia Curții Constituționale nr. 20 din 2 februarie 2000, s-a evidențiat că pensia de serviciu constituie o compensație parțială a inconvenientelor ce rezultă din rigoarea statutelor speciale.

Prevederea prin lege a pensiei speciale nu poate fi considerată, asadar, o obligație „ad aeternum” a statului de a acorda acest drept, singurul drept câștigat fiind cel reprezentat de pensia specială plătită până la adoptarea Legii nr. 119/2010.

Prin urmare, cuantumul pensiei fiind afectat numai pentru viitor, prin adoptarea Legii nr. 119/2010, nu s-a încălcat, așa cum în mod eronat se susține, principiul neretroactivității legii civile înscris în art. 15 al.2 din Constituție și implicit principiul drepturilor câștigate.

De asemenea, Curtea Constituțională, prin deciziile pronunțate asupra constituționalității Legii nr. 119/2000, a statuat că partea necontributivă a pensiei de serviciu, chiar dacă poate fi încadrată, potrivit interpretării pe care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a dat-o art.1 din Primul Protocol adițional la Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, în noțiunea de „bun”, aceasta (partea necontributivă) reprezintă un drept câștigat numai pentru plățile făcute până la . Legii nr. 119/2000, iar suprimarea părții necontributive a pensiei pentru viitor nu are semnificația unei exproprieri.

Deciziile pronunțate de Curtea Constituțională privitoare la respectarea de către Statul Român a art.1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, prin adoptarea Legii nr. 119/2010, au fost confirmate și prin jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în cauzele C. A. și alții contra României (cererea nr._/11) și cauzele conexate A. M. F., Judita V. T., E. T., M. M. și L. G. contra României (cererile nr._/11,_/11,_/11,_/11), în care a respins ca inadmisibile plângerile referitoare la încălcarea art. 1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenție, statuând că, deși art.1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenție garantează plata prestațiilor sociale pentru persoanele care au achitat contribuții la bugetul asigurărilor sociale, acest lucru nu poate fi interpretat ca oferind dreptul la acordarea unei pensii într-un cuantum determinat, cu precizarea că Statul Român dispune de o marjă largă de apreciere pentru reglementarea politicii sociale, cu excepția cazului în care mijloacele folosite se dovedesc în mod evident lipsite de temei rezonabil.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a conchis că, reducerea cuantumului pensiilor speciale nu a avut efect retroactiv și nu a adus atingere drepturilor la prestații sociale, achitate în timpul activității de serviciu, ci numai unei părți din pensie, care era susținută integral de la bugetul de stat și care prezenta un avantaj de care reclamanții beneficiaseră în considerarea naturii profesiei lor.

De asemenea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat că, „reforma sistemelor de pensii a fost fundamentată pe rațiuni obiective și anume, contextul economic și corelarea inegalităților existente între diferite sisteme de pensii (cauza A. și alții împotriva României).

Instanța reține că, în ambele decizii de inadmisibilitate, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat că raportul de proprotionalitate este încălcat atunci când pentru realizarea scopului urmărit prin reducerea pensiilor se folosesc” mijloace care se dovedesc în mod evident lipsite de un temei rezonabil” .

Pentru soluționarea prezentei cauze relevante, de asemenea, sunt si considerentele Deciziei nr 29/12.12.2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, prin care s-a respins recursul în interesul legii privind aplicarea dispozițiilor Legii nr. 119/2010, raportat la art. 20 al. 2 din Constituție, art. 1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 14 din Convenție, referitor la recalcularea pensiilor prevăzute în art. 1 din această lege.

Astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că, prin adoptarea și aplicarea Legii nr. 119/2010, pensiile speciale au devenit pensii în înțelesul Legii nr. 19/2000, iar cuantumul pensiilor a fost diminuat prin suprimarea achitării părții necontributive suportate de la bugetul de stat, Legea nr. 119/2010 reprezentând o „ingerință” din perspectiva respectării dreptului de proprietate al beneficiarilor pensiilor recalculate și revizuite, în raport cu art.1 din Protocolul nr.1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut, în considerentele Deciziei nr. 29 din 12.12.2011 că, pentru ca „ingerința” să nu conducă la încălcarea art.1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenție, ea trebuie să fie legală, să urmărească un scop legitim și să respecte un rezonabil raport de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit.

S-a statuat de Înalta Curte de Casație și Justiție că ingerința este legală, întrucât este reglementată de Legea nr. 119/2010 și că urmărește un „scop legitim”, constând în necesitatea reformării sistemului de pensii, reechilibrarea bugetului de pensii, eliminarea inechităților existente în sistemul de pensii și existența crizei economice și financiare.

Referitor la existența unui raport rezonabil de proporționalitate, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că, revine instanței de judecată să stabilească în fiecare cauză cu care este investită, în funcție de circumstanțele concrete specifice cauzei, dacă reclamantul suportă sau nu o sarcină individuală excesivă, exorbitantă, care depășește un anumit „prag de dificultate”.

Dacă acest ”prag de dificultate” este depășit, instanța de judecată este îndreptățită să constate o încălcare a dreptului la pensie, ocrotit de art. 1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului.

Prin urmare, pensia specială de care au beneficiat reclamantii, putand fi calificata ca si „ bun” protejat prin art 1 al Protocolului nr 1 la Convenție, potrivit căruia” orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale”, se impune concluzia existenței si necesității respectării raportului rezonabil de proporționalitate.

În cazul concret al reclamantilor, instanța constată că raportul de proporționalitate nu este compromis, deoarece prin diminuarea pensiilor (de la 3623 lei la 1535 lei, de la 3556 lei la 1321 lei, de la 2881 lei la 1387 lei, de la 5121 lei la 1407 lei, de la 1930 lei la 999 lei, etc), acestia nu suportă o sarcină excesivă, exorbitantă care depășește marja de apreciere a statului, pensia revizuita astfel depasind semnificativ nivelul pensiei medii pe tara.

In speta, nu s-a facut dovada unor situatii care ar conduce la concluzia că, prin diminuarea pensiei, s-ar fi depășit „ pragul de dificultate” menționat in Decizia nr 29/2011 a Î.C.C.J-, astfel incat se constata ca a fost respectat raportul rezonabil de proporționalitate și, pe cale de consecință, nu s-a încălcat dreptul reclamantilor la respectarea unui „ bun” apărat prin art.1 din Protocolul nr 1 la Convenție, iar prin revizuirea pensiei s-a respectat principiul unicității si egalității de tratament rezultat din aplicarea Legii nr 119/2010.

F. de toate aceste considerente, in temeiul disp art. 312 C. pr. Civ, Curtea va admite recursul si, pe cale de consecinta, va modifica în tot sentința civilă nr. 455/14 februarie 2013 pronunțată de Tribunalul Prahova, în sensul că va respinge, ca neîntemeiată, acțiunea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de intimata C. DE P. A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, cu sediul în București, sector 3, Calea V. nr. 6, împotriva sentinței civile nr. 455/14 februarie 2013 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu contestatorii B. TĂMÂIȚA, BUDURCEA LAURENȚIA, GHIȚA M., R. I., C. RADAN-M., P. C.-G., M. T., B. G., Ț. A., M. C., toți cu domiciliul procesual ales la Societatea Civila Profesionala de Avocați „C. V. & C. Lacrima”, cu sediul în București, sector 3, . și în consecință:

Modifică în tot sentința civilă nr. 455/14 februarie 2013 pronunțată de Tribunalul Prahova, în sensul că respinge, ca neîntemeiată, acțiunea.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 30 septembrie 2013.

Președinte,Judecători,

E. S. V.-I. S. A.-C. B.

Grefier,

C. C.

Operator de date cu caracter personal

Notificare nr. 3120/2006

Red. VIS

Tehnored.CC

2 ex/.15 oct. 2013.

d.f. nr._ Tribunalul Prahova

j.f. L. C. D.

← Contestaţie calcul CAS. Decizia nr. 749/2013. Curtea de Apel...		Contestaţie decizie de pensionare. Decizia nr. 219/2013. Curtea... →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Contestaţie decizie de pensionare. Decizia nr. 587/2013. Curtea de Apel PLOIEŞTI Contestaţie decizie de pensionare. Decizia nr. 1762/2013. Curtea de Apel PLOIEŞTI Recalculare pensie. Decizia nr. 286/2013. Curtea de Apel PLOIEŞTI Contestaţie calcul CAS. Decizia nr. 749/2013. Curtea de Apel PLOIEŞTI Contestaţie decizie de pensionare. Decizia nr. 219/2013. Curtea de Apel PLOIEŞTI Contestaţie decizie de pensionare. Decizia nr. 1218/2013. Curtea de Apel PLOIEŞTI Contestaţie decizie de pensionare. Decizia nr. 529/2013. Curtea de Apel PLOIEŞTI Contestaţie decizie de pensionare. Decizia nr. 784/2013. Curtea de Apel PLOIEŞTI