Contestaţie calcul CAS. Decizia nr. 749/2013. Curtea de Apel PLOIEŞTI

Decizia nr. 749/2013 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 25-03-2013 în dosarul nr. 3031/105/2012/a1

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA I CIVILĂ

DOSAR NR._

DECIZIA NR. 749

Ședința publică din data de 25 martie 2013

Președinte - A.-C. B.

Judecători - E. S.

- V. D.

Grefier - D. V.

Pe rol fiind soluționarea cererii de revizuire a deciziei civile nr. 193/28 ianuarie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, în dosarul nr._ 12, formulată de revizuentul I. S., domiciliat în Ploiești, ., nr. 39, județul Prahova, în contradictoriu cu intimata C. JUDEȚEANĂ DE PENSII PRAHOVA, cu sediul în Ploiești, .. 1, județul Prahova.

Cererea de revizuire este scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, conform dispozițiilor art. 15 lit. d din Legea nr. 146/1997.

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns revizuentul I. S., personal și intimata C. Județeană de Pensii Prahova, reprezentată de consilier juridic M. A..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că prezenta cerere de revizuire se află la primul termen de judecată, este motivată și că revizuentul I. S. a depus la dosar note de ședință, prin intermediul Compartimentului Registratură, înregistrate sub nr. 5975/13 martie 2013.

De asemenea, se învederează că a fost atașat dosarul nr._ 12 al Curții de Apel Ploiești, în care s-a pronunțat decizia civilă nr. 193/28 ianuarie 2013, împotriva căreia s-a formulat prezenta cerere de revizuire.

Consilier juridic M. A., având cuvântul pentru intimata C. Județeană de Pensii Prahova, depune la dosar delegația de reprezentare juridică nr. 3031/25 martie 2013, care a fost vizată de instanță și atașată la dosar - fila 12.

Revizuentul I. S., având cuvântul, arată că nu mai are cereri de formulat în cauză și solicită acordarea cuvântului asupra cererii de revizuire.

Consilier juridic M. A., având cuvântul pentru intimata C. Județeană de Pensii Prahova, arată că nu mai are cereri de formulat în cauză și solicită acordarea cuvântului asupra cererii de revizuire.

Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 137 Cod pr. civilă raportat la art. 322 alin. 1 Cod pr. civilă, invocă, din oficiu și pune în discuția părților excepția inadmisibilității cererii de revizuire, având în vedere că aceasta este îndreptată împotriva unei hotărâri pronunțate în recurs, prin care nu s-a evocat fondul cauzei.

Revizuentul I. S., având cuvântul, apreciază că este îndreptățit să formuleze cerere de revizuire a deciziei civile nr. 4957/2012 a Curții de Apel Ploiești și solicită respingerea excepției inadmisibilității invocată de instanță.

Consilier juridic M. A., având cuvântul pentru intimata C. Județeană de Pensii Prahova, solicită admiterea excepției inadmisibilității invocată, din oficiu, de instanță. Depune la dosar concluzii scrise.

CURTEA,

Deliberând, în condițiile art. 256 Cod proc. civilă, asupra cererii de revizuire de față:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești sub număr de dosar_, revizuentul I. S. a solicitat, în contradictoriu cu intimata C. Județeană de Pensii Prahova, revizuirea deciziei nr. 193 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești la data de 28.01.2013, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea deciziei, rejudecarea recursului, în sensul modificării în tot a hotărârii pronunțată de instanța de fond și admiterea în totalitate a contestației.

În motivarea în fapt a cererii, revizuentul a învederat că deși a prezentat instanței „motivații suficiente” pentru a dovedi că reținerea operată de intimata C. Județeană de Pensii Prahova nu este îndreptățită, întrucât venitul său este mai mic de 740 lei/lună, instanța „s-a raliat” cu intimata, neacordându-i câștig de cauză.

În această situație, a apreciat revizuentul, „nu se poate greși decât intenționat la adunarea 1+1”, învederând că solicită, întrucât este „bolnav, chinuit de lipsuri, apăsat de hoți” și despăgubiri morale în cuantum de 2000 lei.

Cererea de revizuire nu a fost motivată în drept.

La termenul de judecată din data de 25.03.2013, Curtea, din oficiu, în temeiul dispozițiilor art. 129 alin. 4 Cod proc. civilă, raportat la art. 137 Cod proc. civilă și art. 322 alin. 1 Cod proc. civilă, a invocat și a pus în discuția părților, excepția de inadmisibilitate a cererii de revizuire, întrucât este îndreptată împotriva unei hotărâri pronunțată în recurs, prin care nu s-a evocat fondul cauzei.

Examinând excepția invocată, Curtea constată următoarele :

Ca prim aspect, Curtea reamintește că potrivit dispozițiilor art. 322 alin. 1 Cod proc. civilă, revizuirea unei hotărâri pronunțată de o instanță de recurs (situație incidentă în speță) nu se poate solicita decât atunci când prin hotărârea irevocabilă s-a evocat fondul, ceea ce implică fie stabilirea unei alte stări de fapt decât cea care fusese reținută în fazele de judecată anterioare, fie aplicarea altor dispoziții legale la împrejurările de fapt ce fuseseră stabilite, în oricare dintre cele două ipoteze pronunțându-se o altă dezlegare a raportului juridic dedus judecății, decât cea care fusese dată de instanța de fond.

În speță, Curtea notează că prin decizia contestată, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești la data de 28.01.2013, sub numărul 193, s-a respins ca nefondat recursul declarat de revizuent împotriva sentinței civile nr. 4957/17 octombrie 2012 a Tribunalului Prahova, constatându-se, în urma analizării criticilor formulate de recurent (revizuent în prezenta cauză) că nu există motive de reformare a sentinței (paginile 3 și 4 din decizie).

În atare situație, constatând neîndeplinirea condiției ab initio impusă de legiuitor prin dispozițiile art. 322 alin. 1 Cod proc. civilă, analizată în paragrafele precedente, Curtea va proceda, prin raportare la dispozițiile art. 137 Cod proc. civilă, la respingerea cererii de revizuire ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire a deciziei civile nr. 193/28 ianuarie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, în dosarul nr._ 12, formulată de revizuentul I. S., domiciliat în Ploiești, ., nr. 39, județul Prahova, în contradictoriu cu intimata C. JUDEȚEANĂ DE PENSII PRAHOVA, cu sediul în Ploiești, .. 1, județul Prahova.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 25 martie 2013.

Președinte, Judecători,

A.-C. B. E. S. V. D.

Grefier,

D. V.

Operator de date cu caracter personal

Nr. notificare 3120/2006

Red. ACB

Tehnored.CC

2.ex/28.03.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie calcul CAS. Decizia nr. 749/2013. Curtea de Apel PLOIEŞTI