Contestaţie decizie de pensionare. Decizia nr. 1536/2013. Curtea de Apel PLOIEŞTI

Curtea de Apel PLOIEŞTI - Sentințe și decizii de dreptul muncii / 2013

Decizia nr. 1536/2013 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 29-05-2013 în dosarul nr. 1566/105/2012

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

-SECȚIA I CIVILĂ-

Dosar nr._

DECIZIA NR.1536

Ședința publică din data de 29 mai 2013

Președinte - C. M. M.

Judecători - A. P.

- V. G.

Grefier - C. C.

Pe rol fiind judecarea recursului formulat de contestatorul B. I. I. - prin SINDICATUL C.M.D.R.R. cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la Cabinet de Avocat C. G. și R. I. V. cu sediul în București, .. 4, ., ., Sector 3, împotriva sentinței civile nr. 209 din 30 ianuarie 2013, pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimații M. A. NAȚIONALE - DEPARTAMENTUL FINANCIAR contabil cu sediul în București, ., Sector 5 și C. S. DE PENSII A MINISTERULUI A. NAȚIONALE cu sediul în București, Drumul Taberei, nr.7-9, Sect.6.

Recursul este scutit de plata taxei de timbru.

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat instanței că recursul este la primul termen de judecată și este motivat.

Totodată, s-a menționat instanței că, prin intermediul Serviciului Registratură al instanței intimatul M. A. Naționale a depus la dosar întâmpinare și a solicitat judecata cauzei în lipsă, potrivit disp. art. 242 alin. pct. 2 Cod pr. civilă.

Curtea, având în vedere că părțile au solicitat judecata cauzei în lipsă, potrivit disp. art. 242 alin. pct. 2 Cod pr. civilă, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.

CURTEA

Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova la data de 29.02.2012 sub dosar nr._ contestatorul B. I. a chemat în judecată intimații M. A. Naționale – Departamentul Financiar Contabil și C. S. de Pensii a Ministerului A. Naționale solicitând instanței anularea Deciziei nr._/12.12.2011 privind revizuirea pensiei în baza OUG nr. 1/2011 ca fiind nelegală și repunerea în situația anterioară, în sensul menținerii în plată a Deciziei nr._/ 21.06.2010, obligarea pârâtei la plata unei despăgubiri reactualizate, egală cu diferența dintre cuantumul pensiei menționate în Decizia nr._/ 21.06.2010 (stabilită în baza Legii nr.164/2001 coroborată cu Legea nr. 90/2007) și cea menționată în Decizia nr._/13.12.2011 (stabilită în baza Legii nr. 119/2010 și a OUG nr. 1/2011) începând cu data de 01.01.2012 și până la punerea în executare a prezentei hotărâri, cu cheltuieli de judecată.

De asemenea, în subsidiar, s-a contestat cuantumul pensiei stabilit în urma revizuirii, ca urmare a aplicării greșite a dispozițiilor legale în vigoare, conform precizărilor din contestație, adresate Comisiei de Contestații din cadrul Ministerului.

În motivarea cererii, contestatorul a arătat că s-a adresat în termen legal cu o contestație la Comisia de Contestații din cadrul Ministerului A. Naționale, însă nu a primit un răspuns de la această instituție, motiv pentru care a înțeles să se adreseze, în continuare, instanței de judecată.

S-a mai precizat că prin Legea nr. 119/2010 și normele de aplicare ale acesteia se încalcă dreptul de proprietate, creându-se un tratament discriminatoriu între cadrele militare și personalul civil, inclusiv cel care este încadrat în unitățile militare, personalul civil putându-și valorifica toate drepturile câștigate prin existența carnetului de muncă, în condițiile în care militarii nu au carnete de muncă, iar adeverințele cu veniturile sunt imposibil de reconstituit la întreaga valoare a câștigurilor obținute.

S-a menționat, totodată, că decizia de recalculare a pensiei a fost emisă în temeiul dispozițiilor HG nr. 735/2010, iar prin sentința civilă nr. 338/2010 pronunțată de Curtea de Apel Cluj în cauza ce a format obiectul dosarului nr._, s-a dispus suspendarea executării acestei hotărâri de guvern până la pronunțarea pe fond a instanței, decizia contestată fiind emisă ulterior suspendării, în baza unui act normativ lipsit de orice efect juridic.

S-a mai invocat de către contestator și faptul că prin modul de calcul al pensiei raportat la salariul mediu brut pentru perioadele care constituie stagiu de cotizare și pentru care nu au putut fi dovedite veniturile realizate lunar, s-a încălcat dreptul de proprietate, ocrotit de art. 44 din Constituția României, de jurisprudența CEDO și de tratatele la care România este parte.

Contestatorul a mai precizat că măsura privind recalcularea pensiilor stabilite prin legi speciale, aflate în plată la data introducerii sistemului unitar de pensii publice nu se poate face decât prin încălcarea principiului neretroactivității prevăzut de art.115 alin.2 din Constituția României, republicată, prin această recalculare încălcându-se și principiul drepturilor câștigate, principiu care, deși nu este reglementat de legislația în vigoare, este consacrat de jurisprudență.

De asemenea, contestatorul a mai susținut că prin revizuirea pensiei sale s-a încălcat principiul drepturilor câștigate, principiu care, deși nu are o consacrare legală, are o construcție jurisprudențială, el regăsindu-se în jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene, precum și a Curții Constituționale.

În legătură cu aceste drepturi, contestatorul a arătat că ele au fost câștigate din desfășurarea activității ca militar activ, perioadă în care s-a suspus rigorilor specifice vieții militare, cu promisiunea certă din partea statului că va beneficia de în cuantum al pensiei care să compenseze restricțiile pe care le-a suferit ca militar activ.

Ca motiv subsidiar al prezentei cereri, contestatorul a invocat faptul că decizie de revizuire a pensiei nu cuprinde primele ce i-au fost acordate cu ocazia zilelor de 1 Mai și 23 august (până în 1989), primele acordate de lege după această perioadă, al treisprezecelea salariu, precum și grupa de muncă în care contestatorul a lucrat de-a lungul timpului.

La data de 08.05.2012 contestatorul a formulat o cerere completatoare, prin care a arătat că, între timp, s-a emis o nouă decizie de revizuire, nr._/09.02.2012, pe care reclamantul înțelege să o conteste, pentru aceleași motive indiciate în cererea introductivă de instanță.

La data de 24.10.2012 reclamantul a depus la dosar cerere precizatoare prin care solicită încuviințarea în cadrul probei cu înscrisuri a efectuării unei adrese către intimată în vederea depunerii de ordine de zi și de state de plata care au condus la întocmirea situației de venituri realizate lunar

În dovedirea cererii, contestatorul a depus la dosar înscrisuri și a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.

Intimatul M. A. Naționale a formulat întâmpinare solicitând respingerea contestației ca fiind neîntemeiată, arătând că dispozițiile OUG nr. 1/2011 au reglementat o nouă procedură de revizuire a pensiilor militare, cu respectarea principiului contributivității, nefiind încălcat dreptul de proprietate al contestatorul.

De asemenea, s-a susținut că prin aplicarea acestui act normativ nu s-a adus atingere nici principiului neretroactivității legii și nici principiului drepturilor câștigate.

Intimatul a mai precizat că pensia contestatorului a fost revizuită pe baza principiului contributivității, prin determinarea punctajului mediu anual și a cuantumului pensiei, cu obligația de a lua în considerare documentele care atestă veniturile lunare individuale realizate de acesta pentru întreaga perioadă care constituie stagiu de cotizare.

Astfel, a susținut intimatul, C. de Pensii S. a MApN a procedat la revizuirea pensei contestatorului în baza adeverințelor care atestă veniturile realizate lunar, transmise de către unitatea/unitățile în care acesta a lucrat.

De asemenea, intimatul a Mai menționat că în cauza F. și alții contra României Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat neîncălcarea de către Statul Român a dispozițiilor art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție, sub aspectul transformării pensiilor speciale în sistemul public, în temeiul Legii 119/2010.

S-a mai precizat că, începând cu decizia nr. 871/25.06.2010 și cu decizia nr. 1237/06.10.2010 Curtea Constituțională a constatat că pensiile de serviciu de bucură de un regim juridic diferit în raport de pensiile acordate în sistemul public de pensii. Astfel, spre deosebire de acestea din urmă, pensiile de serviciu sunt compuse din două elemente, indiferent de modul de calcul specific stabilit potrivit prevederilor legilor speciale și anume: pensia contributivă și un supliment din partea statului care, prin adunarea cu pensia contributivă, să reflecte cuantumul pensiei de serviciu stabilit în legea specială.

În drept cererea este întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 164/2001, Legea nr. 119/2010, OUG nr. 1/2011, Constituția României, Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 274 C.proc.civ.

În dovedirea acțiunii, reclamantul a depus la dosar în copie înscrisuri.

În cauză, tribunalul a încuviințat părților administrarea probei cu înscrisuri, aflate deja la dosar.

De asemenea, având în vedere că, în subsidiar, reclamantul a contestat însuși modul de calcul și de stabilire a pensiei revizuite, tribunalul a încuviințat pentru contestator și administrarea probei cu o expertiză contabilă, având ca obiectiv calcularea și stabilirea cuantumului pensiei revizuite la care contestatorul are dreptul, în baza prevederilor Legii 119/2010 și a OUG 1/2011, ținând seama de înscrisurile aflate la dosar.

Cu toate acestea, tribunalul a constatat că, deși reclamantul a contestat cuantumul pensiei revizuite, apreciind că acesta ar fi eronat, după încuviințarea acestei probe nu a înțeles să avanseze onorariul de expert stabilit în sarcina sa, astfel că această probă nu a mai putut fi administrată, din culpa procesuală exclusivă a contestatorului, care a fost decăzut din această probă.

După analizarea actelor și lucrărilor dosarului, Tribunalul Prahova, prin sentința civilă nr. 209 din 30 ianuarie 2013, a respins în totalitate contestația completată si precizată, formulată de contestatorul B. I. I. prin Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate în R. și în R., în contradictoriu cu intimații C. S. de Pensii a Ministerului A. Naționale și M. A. Naționale, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul Prahova a reținut că prin Decizia de pensie nr._/21.06.2010 C. de Pensii din cadrul Ministerului A. Naționale a stabilit în favoarea contestatorului, locotenent-colonel în rezervă, o pensie militară de stat în cuantum de 3729 lei brut.

Prin decizia emisă in baza Legii nr. 119/2010 și a OUG 1/2011, cu nr._/12.12.2011, pensia militară de stat a contestatorului a fost revizuită, începând cu data de 01.01.2012, cuantumul acesteia fiind stabilit la suma de 1836 lei brut.

Ulterior, a fost emisă o nouă decizie de revizuire,_ din data de 31.01.2012, prin care a fost stabilită în favoarea contestatorului o pensie în cuantum de 3.009 lei brut.

De asemenea, prin decizia de revizuire nr._/09.02.2012 s-a stabilit în favoarea contestatorului o pensie în cuantum de 3.350 lei brut.

Legea 119/2010 statuează principiul recalculării pensiilor militare de stat prin raportare la algoritmul de calcul prevăzut de Legea 19/2000. Astfel, conform art. 5 alin. 4 din Legea 119/2010, pentru perioadele care constituie stagiu de cotizare și pentru care nu pot fi dovedite venituri de natură salarială, la determinarea punctajului mediu anual se utilizează salariul mediu brut pe economie din perioadele respective.

De asemenea, în baza OUG nr. 1/2011 art. 1 alin. 1, pensiile prevăzute la art.1 lit. a și b din Legea 119/2010, pentru care la determinarea punctajului mediu anual s-a utilizat salariul mediu brut pe economie, potrivit art. 5 alin. 4 din aceeași lege, se revizuiesc din oficiu, cel Mai târziu până la data de 31.12.2011 pe baza actelor doveditoare ale veniturilor realizate lunar de beneficiari.

În acest sens, art. 1 alin. 2 din OUG nr. 1/2011, obligația identificării și transmiterii la Casele Sectoriale de Pensii a veniturilor realizate lunar de către fiecare beneficiar, în vederea efectuării revizuirii, revine instituțiilor din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională în cadrul cărora beneficiarul și-a desfășurat activitatea.

Așadar, revizuirea a fost realizată în baza adeverințelor transmise de unitatea la care a activat contestatorul, intimata procedând la valorificarea tuturor veniturilor înscrise în acestea în cadrul procesului de revizuire a drepturilor de pensie, astfel cum rezultă din înscrisurile depuse de intimată.

În cauza A. și alții contra României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut că Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, în vederea asigurării echilibrului bugetar în perioada de criză economică a abrogat mai multe sisteme speciale de pensie, inclusiv pe cel al militarilor, tocmai pentru a asigura echilibrul bugetar și pentru a corecta inegalitățile dintre diferitele sisteme de pensii. În baza HG nr. 735/2010, pensiile foștilor militari trebuiau să fie recalculate și incluse în sistemul de pensii publice în termen de cinci luni de la data intrării în vigoare a noii legi.

Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice a instituit un nou sistem general de pensii, aplicabil totodată și militarilor. Pensiile acestora din urmă au fost recalculate prin determinarea stagiilor de cotizare și a punctajelor medii anuale, pe baza veniturilor realizate lunar de către beneficiari și stabilirea cuantumului fiecărei pensii. Durata serviciului militar a fost asimilată cu o perioadă de contribuție.

OUG nr. 1/2011 a abrogat HG nr. 735/2010, modificând anumite aspecte tehnice de calcul al pensiilor și a prelungit termenul pentru punerea în aplicare a noului sistem general.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în cauza sus-menționată că, deși art.1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenție garantează plata prestațiilor sociale pentru persoanele care au achitat contribuții la bugetul asigurărilor sociale, acest lucru nu poate fi interpretat ca oferind dreptul la acordarea unei pensii într-un cuantum determinat (a se vedea, în special, Skorkiewicz c. Poloniei, decizia din 01.06.1999, nr._/98; Jankovic c. Croației decizia nr._/98; Kuna c. Germaniei, decizie, nr._/99; Blanco Callejas c. Spaniei, decizia din 18 iunie 2002, nr._/00; Maggio și alții c. Italiei, 31 Mai 2011, nr._/09,_/08,_/08,_/08 și_/08, par. 55).

Statele părți la Convenție dispun de o marjă largă de apreciere pentru reglementarea politicii lor sociale. Curtea a reamintit, în acest sens, dată fiind cunoașterea directă a propriei societăți și a nevoilor sale, că autoritățile naționale sunt, în principiu, cel mai bine plasate pentru a alege mijloacele cele mai adecvate în atingerea scopului stabilirii unui echilibru între cheltuielile și veniturile publice, iar Curtea respectă alegerea lor, cu excepția cazului în care aceste mijloace se dovedesc în mod evident lipsite de un temei rezonabil (Jankovic, citată anterior; Kuna, citată anterior, și M. și S. c. României, decizia din 06.12. 2011, nr._/11 și_/11).

În speță, Curtea a subliniat că reforma sistemelor de pensii a fost fundamentată pe motivele obiective invocate la adoptarea Legii nr. 119/2010, și anume contextul economic actual și corectarea inegalităților existente între diferitele sisteme de pensii.

În această privință, Curtea a constatat că diminuarea pensiilor reclamanților a reprezentat o modalitate de a integra aceste pensii în sistemul general prevăzut de Legea nr. 263/2010 și a arătat că motivele invocate pentru adoptarea acestei legi nu pot fi considerate drept nerezonabile sau disproporționate.

De asemenea, Curtea a reținut că reforma sistemului de pensii nu a avut un efect retroactiv și nu a adus atingere drepturilor la prestații sociale, dobândite în temeiul contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, achitate în timpul anilor de serviciu, ci numai unei părți din pensie, care era susținută integral de la bugetul de stat și care reprezenta un avantaj de care reclamanții beneficiaseră mulțumită naturii profesiei lor (a se vedea, mutatis mutandis, F. și alții c. României, decizia din 07.02.2012, nr._/11).

În ceea ce privește diferența de tratament, în raport de alte categorii de pensionari, Curtea a constatat că o diferență este discriminatorie, în sensul art. 14 din Convenție, în cazul în care nu are nici o justificare obiectivă și rezonabilă.

În speță, Curtea a reținut că faptul că alte categorii sociale se bucură în continuare de un mod de calcul favorabil al pensiilor lor ține, de asemenea, de marja de apreciere a statului.

Având în vedere aceste considerente, Curtea a considerat că măsurile criticate de reclamanți nu i-au determinat pe aceștia să suporte o sarcină disproporționată și excesivă, incompatibilă cu dreptul de proprietate și nu au fost în mod nejustificat discriminați în raport cu alți pensionari.

Raportat la această decizie, situația din prezenta cauză fiind similară, tribunalul a apreciat că nu se poate reține, contrar jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, încălcarea art. 1 din Protocolul 1 Adițional la Convenție.

În ceea ce privește încălcarea principiului neretroactivității legii, invocată de către contestator, tribunalul a constatat că OUG nr. 1/2011 nu dispune pentru trecut, pensiile încasate în temeiul vechii legi nefiind afectate.

Procedura de revizuire privește doar cuantumul pensiei de care va beneficia contestatoarea în viitor, neefectuându-se recalcularea drepturilor dobândite anterior, în baza unei alte legi.

Referitor la capătul de cerere în subsidiar din contestație, prin care reclamantul a contestat însuși calculul realizat la determinarea pensiei revizuite, tribunalul a mai reținut că, în speță, contestatorul a solicitat administrarea probei cu expertiză de specialitate, solicitare încuviințată de către instanță, având în vedere că verificarea modului de stabilire a drepturilor din pensie nu se poate face doar în baza înscrisurilor depuse la dosar, expertiza de specialitate fiind singurul mijloc de probă concludent prin care se poate verifica, atât punctajul mediu anual, cât și drepturile de pensie stabilite prin deciziile contestate.

În consecință, în raport de aceste considerente, tribunalul a respins contestația completată și precizată în totalitate, ca neîntemeiată, iar în baza art. 274 Cod proc. civilă, a luat act că nu se solicită cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs contestatorul B. I. prin Sindicatul Cadrelor Militare disponibilizate în R. și în R., criticând-o pentru nelegalitate.

Astfel, recurentul contestator a arătat că în mod eronat instanța de fond a apreciat că recalcularea pensiei s-a făcut în mod legal, apreciind că în speța nu a avut loc o încălcare a art. 1 alin. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția Europeana a Drepturilor Omului, apreciind suplimentar că ingerința statului în dreptul de pensie este justificată și deci legală.

Potrivit art.1 alin.1 pct. a din Legea nr. 119/2010, pensiile de serviciu ale personalului devin pensii în înțelesul Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare.

Conform art. 3 din Legea nr. 119/2010: „Pensiile prevăzute la art. 1, stabilite potrivit prevederilor legilor cu caracter special, cuvenite sau aflate în plată, se recalculează prin determinarea punctajului mediu anual și a cuantumului fiecărei pensii, utilizând algoritmul de calcul prevăzut de Legea nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare.

(2) în situația pensiilor dintre cele prevăzute la alin. (1), care au fost stabilite în baza legilor speciale, pensia din sistemul public se determină considerându-se a fi îndeplinite condițiile de acordare prevăzute de Legea nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare.”

Așadar, instanța de fond a fost investită cu analizarea legalității decizie emise prin prisma legilor în vigoare, dar și a Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Curtea Constituțională este, potrivit dispozițiilor art. l si 2 din Legea nr.47/1991 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, garantul supremației Constituției României, asigurând controlul constituționalității legilor, a tratatelor internaționale, a regulamentelor Parlamentului și a ordonanțelor Guvernului.

Chiar dacă, în exercitarea atribuțiilor sale. Curtea Constituționala are posibilitatea raportării si la dispozițiile internaționale în materia drepturilor fundamentale ale omului, statuările acesteia, aflate în contradicție cu cele ale forurilor internaționale competente să interpreteze aceste prevederi, nu pot fi reținute de instanțele judecătorești sesizate cu soluționarea unui litigiu în care își găsesc aplicarea.

Dimpotrivă, instanțele judecătorești sunt obligate, în temeiul prevederilor art. 20 din Constituția României și a obligațiilor pe care România și le-a asumat în urma ratificării acestor pacte, convenții si tratatele privitoare ia drepturile fundamentale ale omului, să ignore legile interne și interpretările Curții Constituționale a României care contravin reglementarilor internaționale si interpretărilor date acestora de organele abilitate.

Așadar, prin aplicarea cu prioritate, față de cele interne, a dispozițiilor internaționale privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte și a interpretărilor acestor dispoziții date de forurile internaționale competente, instanțele de judecată nu încalcă prevederile art.1 alin.3 din Legea nr.47/1992, potrivit cărora deciziile și hotărârile Curții Constituționale sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor si nici pe cele ale art.31 din aceeași lege, conform cărora decizia prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare este definitivă și obligatorie, cu atât mai mult cu cât deciziile invocate anterior sunt de respingere a obiecțiilor de neconstituționalitate, iar nu de admitere a acestora.

Curtea europeană a constatat că statutul conferit Convenției în dreptul intern permite instanțelor naționale să înlăture - din oficiu sau la cererea părților - prevederile dreptului intern pe care le consideră incompatibile cu Convenția și protocoalele sale adiționale.

În consecință, constatarea anterioară a constituționalității Legii 119/2010 nu împiedică instanța națională să verifice dacă aplicarea legii în concret nu produce efecte contrare Convenției.

Or, instanța de fond a ignorat la pronunțarea hotărârii încălcarea fragrantă și gravă a dispozițiilor art.1 al primului Protocol adițional ale Convenției europene pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, coroborate cu cele ale art. 14 din Convenție.

Instanța de fond a ignorat dispozițiile art. 1 din Protocolul nr. 1 a Convenției europeană pentru apărarea drepturilor omului si libertăților fundamentale: „(1) Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.

Or, instanța de fond avea obligația de a verifica respectarea acestor dispoziții prioritare ale dreptului internațional, instanța națională fiind obligată să interpreteze aceste norme în concordanță cu reperele statuate de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, a cărei practică se află în continuă dezvoltare și evoluție a concepțiilor, cu exigențe permanent sporite în garantarea drepturilor ocrotite de Convenție.

Această jurisprudență are o aplicare directă în dreptul intern și, în virtutea principiului subsidiarității, interpretarea situației europene se impune și instanțelor interne (în acest sens, Decizia nr.81/1994 a Curții Constituționale).

Așadar, instanța de fond avea obligația de a cerceta măsura în care situația de fapt a recurentului - contestator se înscrie în situația menționată la art. 1 din Convenție, respectiv de a verifica următoarele aspecte: dacă partea reclamantă deține un „bun" existent; dacă a apărut o ingerință a statului asupra dreptului la respectarea bunului; dacă ingerința îndeplinește condițiile: legalității; a existenței unui scop legitim (sau de utilitate publică) în acord perfect cu interesul general; a proporționalității rezonabile a ingerinței (mijloacelor utilizate) cu scopul legitim urmărit; a prezervării unui echilibru echitabil între imperativul protecției dreptului fundamental de proprietate a individului și cerințele interesului general al societății; a nediscriminării.

În ceea ce privește pensia de serviciu (specială), din punctul de vedere al naturii juridice nu trebuie sa se confunde și nici sa nu se suprapună cu cea de pensie de drept comun.

Dreptul la pensia de serviciu s-a născut în baza unui regim profesional public de securitate socială instituit prin legea internă, distinct de dreptul la pensie din sistemul general.

Oricum, începând cu hotărârea pronunțată în Cauza Stec și alții v. Regatul Unit, Curtea a abandonat definitiv (în materie de pensii și alte drepturi de securitate socială] distincția dintre beneficiile contributive și necontributive (plătite din resurse bugetare), ambele fiind deopotrivă și fără echivoc considerate ca situându-se sub protecția art.1 al primului Protocol adițional la Convenție, ca bunuri proprietate individuală.

Mai mult, Curtea a adăugat, statuând în mod expres, că atunci când un stat alege să instituie prin legea internă o schemă (un regim) de pensii, toate drepturile individuale și interesele derivând din această schemă cad sub incidența art.1 al Protocolului nr.1 și art. 14 din Convenție, indiferent de plata sau nu a unei contribuții la schemă sau a scopurilor pentru care schema de pensii a fost fondată (Cauza Andrejeva v. Letonia, în care s-a reținut încălcarea art. 14 din Convenție coroborat cu art. 1 al Protocolului nr. l).

Art. 1 al primului Protocol adițional nu pune restricții libertății statelor de a decide dacă să pună în practică orice formă de schemă de securitate socială sau în a alege tipul sau cuantumul beneficiilor ce vor fi generate de schema ce va fi aleasă. însă, deîndată ce statul contractant a pus în vigoare legislația care acordă plata dreptului de securitate socială (indiferent dacă este sau nu condiționată de o prealabilă plată de contribuții), această legislație trebuie considerată ca generând un interes pecuniar ocrotit de art.1 al Protocolului nr.1 și art. 14 din Convenție, pentru toate persoanele care satisfac cerințele legale de pensionare (cauzele Stec și alții v. Regatul Unit, Andrejeva v. Letonia).

Curtea a observat că, în materie de pensii, odată ce o persoană a fost admisă într-o funcție publică, acea persoană a dobândit un drept (de a primi pensia corespunzătoare prevăzută de lege pentru îndeplinirea serviciului public), care constituie un „bun" în sensul art. 1 al Protocolului nr. 1 (cauzele Azinas v. Cipru, Apostolakis v. G.). Dreptul la alocația de pensie constituie un drept patrimonial, în sensul art. 1 al primului Protocol adițional, fiind suficient stabilit de autoritățile naționale în baza legislației în vigoare (cauzele Gauygusuz v. Austria și Bunchen v. Republica Cehă).

Rezultă așadar, fără putința de tăgadă, că și pensia de serviciu, stabilită de autoritățile rămâne (Serviciului public de pensii) printr-o decizie administrativă de pensionare, în baza legii, reprezintă un “bun”, partea reclamantă exercitând acest drept prin încasarea lunară a pensiilor, după data pensionării.

Este inacceptabil argumentul instanței de fond, potrivit căruia nu există o ingerință asupra proprietății în caz de reducere a pensiei sub pretextul că viitorul cuantum ce va fi plătit va fi calculat în concordanță cu noile norme legale incidente.

Dimpotrivă, Curtea a statuat expres că, dacă statul reduce total sau parțial pensia ocupațională publică sau pensia de serviciu necontributivă (prin lege sau ca măsură disciplinară), este inevitabilă concluzia că acea reducere a operat ca o ingerință asupra dreptului la respectarea bunurilor, care trebuie analizată în lumina art. 1 al Protocolului nr. 1 (cauzele Azinas v. Cipru, Banfield v. Regatul Lfnit, Apostolakis v. G.).

Așa cum s-a reținut și în alte cauze, reducerea cuantumului pensiei sau întreruperea plății acesteia reprezintă o ingerință ce trebuie justificată (cauzele Kjartan Asmudsson v. Islanda, Rasmussen v. Polonia, Wieczorek v. Polonia).

În acest context, prevederile abrogative ale art. 1-3 din Legea nr. 119/2010 (menținute și prin art. 196 lit. i din Legea nr.263/2010) au avut ca efect eliminarea totală și intempestivă a pensiei de serviciu, fapt ce reprezintă o incontestabilă ingerință asupra proprietății din partea statului, si asta chiar dacă acest „bun" (pensia de serviciu) a fost înlocuit cu alt bun, dreptul la pensia de drept comun.

Având în vedere că pensia de serviciu (“bunul”) a fost total suprimată, fiind abrogată însăși această instituție juridică în integralitatea ei. această situație poate echivala cu o veritabilă privare de proprietate întrucât in speța este cazul unei eliminări integrale și ireversibile a dreptului, iar nu o suspendare sau amânare a plății acestuia ori o reducere parțială, de cuantum.

Testul de proporționalitate a ingerinței invocate de către instant de fond, constă în verificarea acordării de către stat a unei despăgubiri adecvate. în caz de privare de proprietate, chiar dacă compensația nu trebuie să fie integrală în anumite circumstanțe, totuși ea trebuie să fie rezonabilă.

Or, acordarea în locul vechiului bun (pensia de serviciu), a unui alt bun (pensia de drept comun) cu o valoare substanțial și vădit diminuată, nu se încadrează în limitele rezonabilului.

A mai învederat recurentul că instanța de fond ar fi trebuit să procedeze la analizarea condițiilor ingerinței statului asupra dreptului la respectarea bunurilor, condiții fixate de Convenție: legalitatea; existența unui scop legitim în acord perfect cu interesul generale; proporționalitatea rezonabilă a ingerinței (mijloacelor utilizate) cu scopul legitim urmărit; prezervarea unui echilibru echitabil între imperativul protecției dreptului fundamental de proprietate a individului și cerințele interesului general al societății; nediscriminarea.

Or, instanța de fond ar fi trebuit, să verifice cu prioritate dacă ingerința în cauză a

satisfăcut cerințele legalității și nu a fost arbitrară (cauzele Beyeler v. Italia, latridis v. G., Wieczorek v. Polonia).

Principiul legalității comportă trei aspecte: existența normei legale care reglementează ingerința; caracteristicile normei legale; aplicarea normei într-o manieră care să nu fie vădit eronată sau arbitrară.

Or, în ceea ce privește ingerința, aceasta este prevăzută de lege și anume de art. 1-3 din Legea nr. 119/2000, ingerința producându-se in baza unei norme legale în materie.

Întotdeauna, principiul legalității mai presupune ca norma aplicată din dreptul intern să fie suficient de accesibilă, precisă și predictibilă (cauzele Hentrich v. Franța, Beyeler v. Italia).

În acest sens este necesar ca reglementările legale interne să prevadă în mod clar și neechivoc, timp de mai mulți ani, că o anumită cauză, atrage pierderea totală sau parțială a pensiei de serviciu (ocupaționale), iar pensionarul să poată cu ușurință cunoaște aceste dispoziții ale legii, lipsite de orice ambiguitate, fiind prevenit asupra consecințelor intervenirii respectivelor cauze legale exacte de încetare a acordării pensiei (cauzele Banfield v. Regatul Unit, Rasmussen v. Polonia).

Ori, în cazul de față, nicio dispoziție din legislația specială sau generală a pensiilor in vigoare la momentul recalculării nu prevede printre cazurile legale de încetare a plății pensiilor de serviciu dificultățile financiare ale bugetului de pensii.

Mai mult, instanța de fond ar fi trebuit sa observe ca stabilitatea și coerența plății pensiilor este garantată expres de către stat, care și-a asumat necondiționat obligația finanțării deficitului bugetului de pensii (art. 16 din Legea nr.19/2000, reluat și de art. 26 din Legea nr.263/2010).

Așadar, devine evident că această condiție a legalității ingerinței nu este îndeplinită, deoarece acesta implica și o accesibilitate,precizie și predictibilitate a normei legale interne. în cazul de față stabilitatea, siguranța și coerența legislativă rezonabil sperată a fost înfrântă fără nicio prevenire prealabilă, care să fie lipsită de ambiguitate, încălcându-se astfel art.1 din Protocolul nr.1 al Convenției,

Totodată, instanța de fond a reținut că din actele depuse la dosar nu au reieșit erori de calcul, însă printr-o simplă verificare a buletinului de calcul și a Anexei nr. 1 din O.U.G. nr. 1 rezultă mai multe erori, lipsuri sau neconcordante.

Astfel, subsemnatul am avut mai multe grade militare, pentru care în Anexa 1 la OUG nr.1/2011, solda minimă este în cuantum mult mai mare decât venitul menționat de intimată în buletinul de calcul al deciziei contestate sau în adeverințe care cuprinde sume identice cu cele din buletinul de calcul.

Așadar, în urma comparării acestor date, reiese ca de fapt cuantumul veniturilor din buletinul de calcul și adeverința/situația veniturilor este semnificativ mai mic decât cuantumul soldei minime pentru gradul deținut de subsemnatul.

De asemenea, recurentul a arătat că adeverințele de venituri nu evidențiază, astfel cum ar fi legal și corect componența venitului, respectiv cât constituie brută, cât este solda minimă, cât din venitul respectiv sunt prime, sporuri sau alte drepturi bănești.

Așadar, este posibil ca venitul lunar menționat în adeverința de venituri să fie mai mare decât solda minimă menționată în anexa la OUG 1/2011, dar acel venit să fie compus din prime, sporuri și alte drepturi bănești, iar cuantumul soldei care compune respectivul venit sa fie mai mic decât cel menționat în anexa nr. 1 la OUG 1/2011.

Astfel, chiar și pentru perioadele în care venitul din buletinul de calcul și adeverință este mai mare decât solda minimă, nu putem ști dacă acest venit reprezintă solda din luna respectivă, sau include și alte drepturi bănești.

Referitor la proporționalitatea măsurii, recurentul a menționat că, în expunerea de motive a Legii nr. 119/2010, depusă de inițiator la Parlament, există două motive care corespund condiției scopului legitim: continuarea crizei economice și anul 2009 și extinderea acesteia în anul 2010, ce atrage necesitatea asigurării sustenabilității financiare a sistemului de pensii publice, eliminarea privilegiilor din legile sistemelor speciale de pensii publice.

Este necesară însă o proporționalitate rezonabilă între ingerință (mijloacele utilizate) și scopul legitim urmărit. Curtea a acceptat că, în sens larg, poate reprezenta un scop legitim protecția sistemului economic al țării, în contextul necesității instituirii unul sistem de securitate socială viabil și a capacității reduse a bugetului național. Dar instanța europeană a subliniat că, și în acest caz, este obligatoriu să se determine dacă a existat un raport rezonabil de proporționalitate între mai sus menționatul scop legitim și mijloacele utilizate, în fiecare caz în speță (cauzele Andrejeva v. Letonia și Btmchen v. Republica Cehă). Ingerința trebuie să fie proporțională în mod rezonabil cu scopul urmărit (cauzele J. și alții v. Germania, Wieczorek v. Polonia).

Procedând la o asemenea verificare concretă, două condiții preliminare, comune ambelor scopuri legitime invocate (criza economică, respectiv eliminarea privilegiilor unor pensionari), constau în păstrarea îndeplinirii condițiilor de pensionare specială de către partea reclamantă și lipsa caracterului discreționar al ingerinței. Partea reclamantă nu a încetat să îndeplinească condițiile legale ale pensiei speciale acordate, deci, nu poate fi invocată existența proporționalității în sensul reținut în Cauza Rasmussen v. Polonia.

În primul rând, sub aspectul asigurării sustenabilității bugetului de asigurări sociale în condițiile de criză economică, condiția proporționalității impune: motivarea suficientă a mijloacelor utilizate; acționarea de către stat într-un timp adecvat, într-o manieră corespunzătoare și cu o maximă consecință.

Privarea de proprietate, servind interesului public, trebuie să urmărească scopul legitim prin mijloace proporționale în mod rezonabil cu scopul urmărit.

Principiul „bunel guvernări" impune ca atunci, când o problemă de interes public apare, autoritățile publice să acționeze într-un timp adecvat, într-o manieră corespunzătoare și cu o maximă consecvență (cauzele Beyeler v. Italia, Moskal v. Polonia).

Or, dacă mijloacele utilizate sunt insuficient motivate, este încălcată Convenția (cauza Beyeler v. Italia).

Obligația statului de a motiva ingerința (actul normativ - Legea nr. 119/2010) rezultă expres șl din dispozițiile art. 6 și art.7 din Legea nr.24/2000, trebuind să existe o expunere de motive a legii însoțită de un studiu de impact, cu soluții care „trebuie să fie temeinic fundamentate", în baza evaluării preliminare a impactului noilor reglementări.

Însă, așa cum remarcă expres și Curtea Constituțională în cuprinsul Deciziei nr.873/2010, se poate cu ușurință observa că la secțiunea a 4-a din expunerea de motive, intitulată „Impactul financiar asupra bugetului național general consolidat, atât pe termen scurt, pentru anul curent, cât și pe termen lung (5 ani),, nu se face nicio precizare cu privire la modificarea aspectelor bugetare, deci nu a fost temeinic fundamentată această măsură.

Cu privire la obligația statului de a acționa într-un timp adecvat, este de reținut că pentru a exista un raport de proporționalitate fată de caracterul pur temporar și excepțional al crizei economice, trebuie ca și mijloacele utilizate (prin ingerința asupra dreptului de proprietate) să fie tot temporare.

Potrivit Deciziei nr.46/2002 a Curții Constituționale, „în cazul în care condițiile economice, financiare sau sociale o impun, legiuitorul poate suspenda temporar aplicarea unor dispoziții legale, printr-un act normativ de același nivel".

A arătat recurentul că astfel, statul avea posibilitatea de diminua temporar, pe perioada existenței dificultăților economico - financiare a pensiilor speciale cu posibilitatea reluării imediate în plată a acestora în momentul în care condițiile care au determinat luarea măsurii ar fi dispărut.

Ori, mijlocul folosit (al eliminării definitive a dreptului la pensia de serviciu) nu se află într-un raport de proporționalitate rezonabil cu caracterul temporar al crizei economice și a perioadei rezonabile în care statul trebuie să găsească soluțiile adecvate.

Acest scop legitim (al apărării față de criza economică) justifică numai măsuri pe durata determinată a crizei, deci temporare, precum suspendarea temporară a exercițiului unui drept (cum ar fi cel la pensie de serviciu).

A arătat recurentul, odată în plus, că în speță a fost încălcat art.1 al primului Protocol adițional, pentru nerespectarea condiției proporționalității.

Și pentru al doilea scop legitim invocat, al eliminării privilegiilor, mijloacele utilizate nu sunt într-un raport de proporționalitate cu acest scop urmărit.

Așa cum s-a reținut și prin Decizia nr.20/2000 a Curții Constituționale și din natura juridică a dreptului la pensie de serviciu, acest drept, fondat pe un regim profesional public special de securitate socială, nu reprezintă un privilegiu și are o justificare obiectivă și rațională, fiind o compensație pentru incovenientele majore ce rezultă din rigoarea si riscurile deosebite ale statutelor profesionale speciale.

Aceste categorii profesionale speciale au acumulat un stagiu complex (atât contributiv, cât și privativ, simultan cu îndeplinirea unor obligații profesionale deosebit de restrictive și riscante), deci nu se află într-o situație similară cu celelalte categorii nesupuse unui astfel de regim ocupațional.

Or, principiul „echilibrului echitabil", între cerințele interesului general al societății și imperativele protecției drepturilor fundamentale ale persoanelor, implică necesitatea unui raport rezonabil între mijloacele folosite și scopul urmărit a fi realizat, în contextul regulii statuate de prima frază a primului alineat al art. I din primul Protocol adițional, stabilirea faptului dacă a existat un asemenea echilibru, necesită o examinare completă a diferitelor aspecte incidente în speță, cum ar fi conduita autorităților sau a părții reclamante (Cauza Beyeler v. Italia).

Astfel, dacă autoritățile pot acționa oricând în sensul ingerinței asupra proprietății (de exemplu, prin eliminarea pensiei de serviciu), atunci drepturile proprietarului sunt întotdeauna restricționate, prin crearea unei continue incertitudini și insecurități, fiind încălcat art.1 al Protocolului nr.1 (Cauza Beyeler v. Italia).

În continuare recurentul contestator a menționat că nu i se poate reproșa conduita sa, deoarece acesta s-a achitat de stagiul complex prevăzut de regimul profesional public special de securitate socială, care era obligatoriu.

De asemenea, nu a putut contribui la o schemă privată de pensii, deoarece autoritățile au adoptat tardiv Legea nr.411/2004, partea reclamantă nemaiputând în mod obiectiv realiza stagiul cerut de această lege înainte de data pensionării.

Așa cum s-a demonstrat și instanței de fond, recurentul - contestator se află într-o situație de vulnerabilitate financiară socială sub aspectul mijloacelor de subzistență, deoarece statutul profesional i-a impus interdicții profesionale, concomitent cu suportarea riscurilor profesionale și a altor obligații statutare deosebite.

Ori, în urma supunerii recurentului la toate aceste privațiuni economice și sociale, este excesivă și disproporționată lăsarea acesteia fără compensația materială adecvată și proporțională privațiunilor suportate, fiind pusă intempestiv într-o situație neprevăzută de mare dificultate și marginalizare socială, prin reducerea unicei surse de venit.

Rezultă cu claritate faptul că instanța de fond în mod eronat a respins contestația formulată, ignorând probatoriul administrat în cauză, practica europeană în materie, omițând să constate că în speță a operat o ingerința disproporționată din partea statului prin eliminarea pensiilor speciale și revizuirea pensiei recurentului cu consecința diminuării substanțiale a acesteia.

Față de toate aceste aspecte, recurentul a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței pronunțate de prima instanță în sensul admiterii contestației și anularea deciziei de revizuire.

La data de 6 martie 2013, intimații M. A. Naționale și C. S. de Pensii a Ministerului A. Naționale, au depus la dosar întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca legală și temeinică.

Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs formulate, raportat la actele și lucrările dosarului, precum și textele legale incidente în cauză, Curtea reține următoarele:

În mod corect instanța de fond a constatat că motivele invocate de contestator în susținerea acțiunii sunt nefondate, întrucât revizuirea pensiei are ca temei legal dispozițiile Legii nr. 119/2010, prin care s-a stabilit de legiuitor că pensiile de serviciu stabilite pe baza legislației anterioare devin pensii în înțelesul Legii nr. 19/2000 și se recalculează după metodologia și algoritmul de calcul prevăzut de această lege.

Această lege a făcut obiectul controlului de constituționalitate, iar prin decizia nr.458/02.12.2003 a Curții Constituționale s-a statuat că „o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior și nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situații juridice constituită sub imperiul legii vechi, pentru că în aceste cazuri legea nouă nu face altceva decât să refuze supraviețuirea legii vechi și să reglementeze modul de acțiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei de aplicare.”

În același sens au statuat și deciziile nr.871/2010 și nr. 1380/18.10.2011, în cadrul cărora Curtea Constituțională a analizat constituționalitatea acestei legi în raport de dispoziția art.15 alin.2 din Constituție, abordând și respectarea principiului neretroactivității legii.

Curtea a reținut că textele legale criticate afectează pensiile speciale doar pe viitor și numai în ce privește cuantumul acestora nu și stagiul de cotizare sau vârsta eligibilă, iar aceste statuări ale Curții Constituționale nu pot fi modificate de o instanță de drept comun în interpretarea aceluiași principiu, acela al neretroactivității legii civile.

Aceste concluzii au fost confirmate și de Curtea Europeană a Drepturilor Omului care prin decizia de inadmisibilitate pronunțată la data de 7 februarie 2012 în cauzele conexate A. M. F., Judita V. T., E. T., M. M. și L. G. împotriva României (nr._/11,_/11,_/11,_/11,_/11), a constatat neîncălcarea de către Statul român a dispozițiilor articolului 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție, sub aspectul transformării pensiilor speciale în pensii în sistemul public, în temeiul Legii nr. 119/2010.

Curtea a reiterat că, deși articolul 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție garantează plata prestațiilor sociale pentru persoanele care au achitat contribuții la bugetul asigurărilor sociale, acest lucru nu poate fi interpretat ca oferind dreptul la acordarea unei pensii într-un cuantum determinat (a se vedea, în special, Skorkiewicz c. Poloniei, decizia din 1 iunie 1999, nr._/98; decizia Jankovic c. Croației, nr._/98; decizia Kuna c. Germaniei, nr._/99; Blanco Callejas c. Spaniei, decizia din 18 iunie 2002, nr._/00, și Maggio și alții c. Italiei, 31 mai 2011, nr._/09,_/08,_/08,_/08 și_/08, par. 55).

Curtea a reamintit, în acest sens, că Statele părți la Convenție dispun de o marjă largă de apreciere pentru reglementarea politicii lor sociale și dată fiind cunoașterea directă a propriei societăți și a nevoilor sale, autoritățile naționale sunt, în principiu, cel mai bine plasate pentru a alege mijloacele cele mai adecvate în atingerea scopului stabilirii unui echilibru între cheltuielile și veniturile publice, iar Curtea respectă alegerea lor, cu excepția cazului în care aceste mijloace se dovedesc în mod evident lipsite de un temei rezonabil (Jankovic, citată anterior ; Kuna, citată anterior, și M. și S. c. României, decizia din 6 decembrie 2011, nr._ /11 și_/11).

Pensia datorată, în baza contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, plătite în cursul anilor de serviciu, nu a fost în niciun fel afectată de reformă fiind pierdut doar suplimentul la pensie, care era acoperit integral de la bugetul de stat și care reprezenta un avantaj.

În această privință, Curtea a considerat că reducerea pensiilor reclamantului, deși substanțială, constituia o modalitate de a integra aceste pensii în regimul general al pensiilor, prevăzut de Legea nr. 19/2000, pentru a echilibra bugetul și a corecta diferențele existente între sistemele de pensie.

Ca și Curtea Constituțională, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că aceste motive nu pot fi considerate drept nerezonabile sau disproporționate.

În speță, Curtea a reținut faptul că foștii polițiști se bucură în continuare de un mod de calcul favorabil al pensiilor lor, dar acest lucru ține, de asemenea, de marja de apreciere a statului, iar această diferență nu este una lipsită de justificare.

În același spirit, Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr. 29 din 12 decembrie 2011, a respins recursurile în interesul legii privind aplicarea dispozițiilor Legii nr. 119/2010, raportat la art. 20 alin. 2 din Constituție, art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția europeană a drepturilor omului și art. 14 din Convenție, referitoare la recalcularea pensiilor prevăzute de art. 1 din lege, reținând că în mod unanim instanțele au reținut că ingerința este legală, întrucât este reglementată de Legea nr. 119/2010, și urmărește un "scop legitim", de utilitate publică, în deplină concordanță cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (de exemplu, cauza Wieczorek c. Poloniei din 8 decembrie 2009, par. 59), constând în necesitatea reformării sistemului de pensii, reechilibrarea sa, eliminarea inechităților existente în sistem și, nu în ultimul rând, situația de criză economică și financiară cu care se confruntă statul, deci atât bugetul de stat, cât și cel de asigurări sociale.

Înalta Curte a constatat, însă, că analiza cerinței privind existența "raportului rezonabil de proporționalitate" a fost sursa practicii neunitare ce a condus la inițierea recursului în interesul legii, întrucât instanțele nu au aplicat testul justului echilibru în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze; pe de altă parte, nici "ingerința" nu a fost analizată în toate cazurile din perspectiva "dreptului la respectarea bunurilor" (regula generală și, totodată, prima normă din art. 1 din Protocolul nr. 1), ci precum o încălcare de tipul "privării de proprietate" (cea de-a doua normă din același text).

Totodată, este necesar a se preciza că în analiza raportului de proporționalitate instanțele trebuie să urmărească raționamentul Curții Europene a Drepturilor Omului în plângerile vizând încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție și în care Curtea însăși a analizat tipuri de "ingerințe" în dreptul la respectarea bunurilor prin măsuri legislative adoptate de stat în prestațiile de asigurări sociale, iar nu să se recurgă la specia proximă (încălcări ale art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional, de tipul privării de proprietate) ori la alte cauze prin care au fost reclamate alte încălcări (chiar perspectiva analizării discriminării în legătură cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional având alți parametri de evaluare).

Ca atare, reiese din decizia sus amintită că stabilirea raportului de proporționalitate nu este decât o chestiune de apreciere în fiecare cauză în parte, în funcție de circumstanțele sale particulare, iar pe calea recursului în interesul legii nu este posibil a se statua o concluzie general valabilă de natură a asigura unificarea practicii judiciare, având aptitudinea de a fi aplicată în fiecare cauză aflată pe rolul instanțelor, de vreme ce stabilirea raportului de proporționalitate este rezultatul aprecierii materialului probator și a circumstanțelor proprii fiecărei pricini sau a situației de fapt reținute, fiind așadar exclusiv o chestiune de aplicare a legii.

Examinând condițiile concrete ale speței de față se constată că în mod corect prima instanță a constatat că este neîntemeiată contestația reclamantului împotriva deciziei Casei Județene de Pensii Prahova, nr._/12.12.2011 prin care, ca urmare a recalculării drepturilor de pensie conform OUG nr. 1/2011, i-a fost stabilită o pensie de 3.350 lei brut lei.

Reclamantul nu a făcut dovada în concret că raportul de proporționalitate este compromis, respectiv că suportă o sarcină individuală excesivă, exorbitantă, care excedează marjei de apreciere a statului în reglementarea aspectelor legate de politica sa socială, sau că este lipsită total de respectivul beneficiu social ori i-au fost suprimate integral mijloacele de subzistență.

În același timp, nu s-a constatat o ingerință în drepturile reclamantului nici sub aspectul criteriilor invocate de Înalta Curte de Casație și Justiție, în decizia nr. 29 din 12 decembrie 2011 cum ar fi indemnizația socială pentru pensionari (prevăzută de art. 7 din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar) ori pensia medie lunară sau alte circumstanțe particulare ale cauzei.

Referitor la erorile de calcul a pensiei, se constată că prin motivele de recurs se invocă aspecte noi, cum ar fi împrejurarea că reclamantul a avut mai multe grade militare, pentru care în Anexa 1 la OUG nr.1/2011, solda minimă este în cuantum mult mai mare decât venitul menționat de intimată în buletinul de calcul al deciziei contestate sau în adeverințele care cuprind sume identice cu cele din buletinul de calcul.

S-a pretins că în urma comparării acestor date ar rezulta că de fapt, cuantumul veniturilor din buletinul de calcul și adeverința/situația veniturilor este semnificativ mai mic decât cuantumul soldei minime pentru gradul deținut de reclamantă, fără a se indica de altfel, în concret, care este perioada în care se pretinde existența unei asemenea situații.

Cu privire la adeverințele de venituri, orice nemulțumire legată de modalitatea de întocmire acestor adeverințe sau a datelor înscrise trebuie adresată în primul rând unității angajatoare în care și-a desfășurat activitatea reclamantul, pentru efectuarea îndreptărilor necesare.

La dosarul de fond a fost depusă documentația ce a stat la baza emiterii deciziei de revizuire, din care rezultă că, în procesul de revizuire a pensiei, C. de Pensii S. a MApN a utilizat datele înscrise în actele doveditoare privind veniturile realizate aflate în dosarul de pensionare, revizuirea pensiei efectuându-se în raport cu stagiul total de cotizare valorificat în ultima decizie de pensie până la data încheierii procesului de recalculare, astfel cum se prevede la art.3 alin.1 din Anexa 3 la OUG nr.1/2011. De asemenea, cuantumul pensiei a fost stabilit prin împărțirea punctajului mediu anual la stagiul complet de cotizare de 20 de ani, conform art.6 alin.2 din Anexa 3 la OUG nr.1/2011.

Pe de altă parte este corectă concluzia Tribunalului în sensul că în ceea ce privește verificarea modului de stabilire a drepturilor din pensie, aceasta nu se poate face doar în baza înscrisurilor depuse la dosar, expertiza de specialitate fiind singurul mijloc de probă concludent prin care se poate verifica, atât punctajul mediu anual, cât și drepturile de pensie stabilite prin deciziile contestate, iar contestatorul nu a solicitat efectuarea unei expertize contabile, ci doar proba cu înscrisuri.

Având în vedere probatoriile cu înscrisuri administrate în cauză și considerentele mai sus arătate, Curtea apreciază că nu pot fi reținute erori în modul de calcul al pensiei revizuite.

Pe cale de consecință, nefiind incidente în cauză niciunul din motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 Cod pr.civ. pentru a se dispune modificarea sau casarea hotărârii atacate, Curtea de Apel, în baza disp. Art. 312 al. 1 Cod pr. civilă, va respinge ca nefondat recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE :

Respinge recursul formulat de contestatorul B. I. I. - prin SINDICATUL C.M.D.R.R. cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la Cabinet de Avocat C. G. și R. I. V. cu sediul în București, .. 4, ., ., Sector 3, împotriva sentinței civile nr. 209 din 30 ianuarie 2013, pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimații M. A. NAȚIONALE - DEPARTAMENTUL FINANCIAR CONTABIL cu sediul în București, ., Sector 5 și C. S. DE PENSII A MINISTERULUI A. NAȚIONALE cu sediul în București, Drumul Taberei, nr.7-9, Sect.6, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 29 mai 2013.

Președinte, Judecători,

C. M. M. A. P. V. G.

Grefier,

C. C.

Red...CC

2 ex./5.06.2013

d.fond_ Tribunalul Prahova

j.fond. Ș. O.-C.

operator date cu caracter personal

notificare nr.3120

← Asigurări sociale. Decizia nr. 481/2013. Curtea de Apel PLOIEŞTI		Contestaţie decizie de pensionare. Decizia nr. 290/2013. Curtea... →

Contestaţie decizie de pensionare. Decizia nr. 1536/2013. Curtea de Apel PLOIEŞTI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie decizie de pensionare. Decizia nr. 1536/2013. Curtea de Apel PLOIEŞTI