Asigurări sociale. Decizia nr. 852/2013. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 852/2013 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 28-03-2013 în dosarul nr. 2852/120/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA NR. 852
Ședința publică din data de 28 martie 2013
Președinte – I. L.
Judecători – A. M. R.
- V. D.
Grefier - N. M.
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de contestatorul S. C. Militare Disponibilizate în Rezervă și în Retragere, în numele și pentru membrul său de sindicat P. E. C., cu domiciliul ales la sediul Cabinetul de Avocatură C. G. cu sediul în București, .. 4, ., . împotriva Sentinței civile nr. 2013 din 16 octombrie 2012 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița – Secția Civilă în contradictoriu cu intimații M. A. Naționale, cu sediul în București, ., sector 5 și C. S. de Pensii a Ministerului A. Naționale, cu sediul în București, .. 7-9 sector 6.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit recurentul-contestator S. C. Militare Disponibilizate în Rezervă și în Retragere, în numele și pentru membrul său de sindicat P. E. C., precum și intimații M. A. Naționale și C. S. de Pensii a Ministerului A. Naționale.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 192/2006 informează asupra posibilității și a avantajelor folosirii procedurii medierii și îndrumă să se recurgă la această cale pentru soluționarea conflictului.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință care învederează instanței că dosarul este la primul termen de judecată, recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
Se mai învederează că prin intermediul Serviciului Registratură s-au depus la dosar de către recurentul-contestator o cerere, înregistrată sub nr. 5316 din 7 martie 2013, prin care precizează cadrul procesual pasiv, iar intimații concluzii scrise, înregistrate sub nr. 6754 din 22 martie 2013, prin care solicită judecata cauzei în lipsă, conform dispozițiilor art. 242 alin.2 Cod pr.civilă.
Curtea, analizând actele și lucrările dosarului și având în vedere cererea de judecare a cauzei în lipsă, conform art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
CURTEA:
Prin cererea înregistrată sub nr._ /04.04.2012 la Tribunalul Dâmbovița, contestatorul S. C. Militare Disponibilizate, în Rezervă și în Retragere, în numele și pentru membru său P. E. C. a chemat în judecată pe intimații M. A. Naționale – Departamentul Financiar contabil și C. S. de Pensii a Ministerului A. Naționale, solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună anularea Hotărârii Comisiei de soluționare a contestațiilor din cadrul M.. deciziei de revizuire a pensiei cu nr._/07.12.2011, menținerea deciziei de stabilire a cuantumului pensiei emisă în temeiul Legii nr.164/2001, Legii nr.179/2004 și a Decretului nr.214/1977, cu nr._/28.07.2003, obligarea pârâtei la plata diferenței dintre pensia de serviciu stabilită prin această din urmă decizie, plătită în luna decembrie 2010(în continuare denumită „pensie inițială”) și pensia revizuită conform Legii nr.119/2010, HG nr.735/2010 și OUG nr.1/2011(în continuare denumită „pensie revizuită”), de la data plății și până la repunerea în plată a pensiei inițiale, obligarea pârâtei la plata dobânzii legale și a indicelui de inflație aferentă acestor diferențe, calculată până la data plății efective, precum și la plata cheltuielilor de judecată.
În subsidiar, contestatorul a contestat cuantumul pensiei stabilit în urma revizuirii ca urmare a aplicării greșite a dispozițiilor legale în vigoare, conform precizărilor din contestația adresată Comisiei de contestații din cadrul ministerului.
În motivarea cererii, contestatorul a arătat că a formulat contestație în termenul legal de la comunicarea deciziei de revizuire potrivit art.149 alin.1 din Legea 263/2010, iar aceasta în termenul de 45 de zile nu a soluționat contestația depusă, mulțumindu-se numai să facă o trecere în revistă a actelor normative incidente în cauză, îndeplinindu-se astfel procedura prealabilă, iar lipsa unui răspuns echivalează cu respingerea contestației, ceea ce îl îndreptățește să se adreseze instanței de judecată.
Decizia de recalculare a pensiei contestatorului, a mai precizat acesta, a fost emisă în temeiul dispozițiilor HG 735/21.07.2010, care a fost suspendată prin sentința civilă nr. 338/2010 pronunțată de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr._, astfel că decizia apare ca emisă în baza unui act lipsit de orice efect juridic, act care prevedea și modalitatea de calculare a pensiei, iar printr-o sentință definitivă și irevocabilă Tribunalul Dâmbovița a anulat decizia de recalculare a pensiei contestatorului, decizia de revizuire fiind lovită de nulitate absolută din considerentul că ar trebui revizuită o decizie de recalculare emisă în mod legal și nu lipsită de temei juridic.
Legea nr.119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor la art.1, art.3 și art.4 dispune că pensiile militare stabilite pe baza legislației anterioare devin pensii în înțelesul Legii nr.19/2000, iar recalcularea pensiilor se efectuează pe baza unei metodologii aprobată prin Hotărâre a Guvernului, de către instituțiile în evidența cărora se află persoanele beneficiare.
Protocolul nr.1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art.1 stipulează că orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale și că nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional, în timp ce art.20 și 148 din Constituția României acordă prioritate reglementărilor internaționale față de dispozițiile contrare din legile interne.
Și Declarația Universală a Drepturilor Omului în art.17 menționează că orice persoană are dreptul la proprietate și nimeni nu poate fi lipsit în mod arbitrar de proprietatea sa, iar art.10 din Tratatul privind Constituirea Comunității Europene stabilește obligația statelor membre de a lua toate măsurile pentru asigurarea îndeplinirii obligațiilor care decurg din tratat, Uniunea recunoscând drepturile, libertățile și principiile prevăzute în Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene din 7 decembrie 2000.
În jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene s-a subliniat că jurisdicțiile naționale au obligația să interpreteze și să aplice normele lor de drept intern în conformitate cu dispozițiile Convenției, Convenția având aplicabilitate directă în toate statele contractante.
Chiar dacă s-a constatat de către Curtea Constituțională a României, în cuprinsul Deciziei nr.871/25.06.2010 că Legea nr.119/2010 nu încalcă dispozițiile Constituției României, a mai arătat reclamantul, nimic nu împiedică instanțele de judecată să facă aplicarea dispozițiilor art.20 din Constituție și să dea prioritate Pactelor și Tratatelor privitoare la Drepturile Fundamentale ale Omului la care România este parte, principiul recunoscut și de Curtea Constituțională prin Decizia nr.1344/09.12.2008.
Cu privire la domeniul de aplicare a art.1 Protocolul nr.1, începând cu cauza Sporrong . și până la ultimele hotărâri adoptate în materie, reclamantul a precizat că instanța de contencios european a Drepturilor Omului a enunțat 3 reguli și anume prima, care privește principiul respectării proprietății, a doua care vizează privarea de proprietate și o supune anumitor condiții și a treia care recunoaște puterea statelor contractante de a reglementa utilizarea bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții.
În privința drepturilor de asigurări sociale, CEDO, în cauzele Gaygusuz v. Austria și Buchen v. Cehia a reținut că pensia constituie un drept patrimonial în sensul art.1 din Protocolul 1, iar în cauza Muller contra Austriei, curtea a decis că o reducere substanțială a nivelului pensiei ar putea fi considerată ca afectând substanța dreptului de proprietate, la fel ca și în cauza Pravednaya c Rusia și Pressos Compania Naviera SA și alți c Belgia și Andrejevna c. Letoniei.
Așadar, contestatorul este titularul unui bun în sensul art.1 alin.1 din Primul Protocol Adițional la Convenție, iar neîncălcarea dreptului de proprietate al titularului acelui bun s-ar produce doar dacă privarea este prevăzută de lege, impusă de o cauză de utilitate publică, conformă cu principiile generale ale dreptului internațional și există necesitatea indemnizării corespunzătoare a titularului dreptului.
În cauză, există o ingerință prin reducerea pensiei contestatorului, privarea de proprietate este prevăzută de lege, dar condiția existenței unei cauze de utilitate publică nu este îndeplinită prin expunerea de motive a OUG nr.1/2001, ordonanță care nu oferă reclamantului posibilitatea de a obține despăgubiri pentru privarea de libertate în cauză, cu atât m ai mult cu cât nici o circumstanță excepțională nu a fost invocată de guvern pentru a o justifica, producându-se o ruptură a justului echilibru ce trebuie păstrat între protecția proprietății și cerințele interesului general, cu atingerea adusă chiar substanței dreptului de proprietate.
De altfel, a mai arătat contestatorul chiar Curtea Constituțională a României, prin Decizia nr.120/15.02.2007 a recunoscut că o normă care conduce la reducerea pensiilor este constituțională doar în măsura în care din recalculare rezultă un cuantum mai mare al pensiei, iar dacă noul cuantum rezultat este mai mic, se va acorda în continuare pensia anterior stabilită și aflată în plată, fără a se aduce atingere drepturilor legal câștigate anterior.
Prin revizuirea pensiei, contestatorul a invocat încălcarea principiului neretroactivității legii, prevăzut de art.15 alin.2 din Constituția României, Curtea Constituțională statuând prin Decizia nr.830/2008 că ori de câte ori o lege nouă modifică starea legală anterioară, toate efectele susceptibile de a se produce din raportul anterior, dacă s-au realizat înainte de . legii noi, nu mai pot fi modificate ca urmare a adoptării noii reglementări, care trebuie să respecte suveranitatea legii anterioare, însă OUG nr.1/2011 încalcă acest principiu constituțional al neretroactivității legii, reținut și de Consiliul Legislativ.
Prin revizuirea pensiei a mai motivat contestatorul, se încalcă și principiul drepturilor câștigare, reținut în practica CJUE și Curții Constituționale, ce nu pot fi afectate prin recalculare, iar utilizarea cuantumului soldei de grad și al soldei de funcție minimă, în cazul în care nu pot fi reconstituite veniturile lunare, încalcă de asemenea dreptul de proprietate.
În subsidiar, s-a contestat modul de calcul al deciziei de revizuire, care nu cuprinde primele ce i-au fost acordate până în anul 1989 și după acest an până la ieșirea la pensie, al 13-lea salariu și grupa de muncă.
În drept, s-au invocat dispozițiile art.112 Cod procedură civilă și Legii nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice și s-au anexat în copie: contestația formulată, confirmarea de primire a acesteia, actul de identitate, decizia de revizuire, ultima decizie de recalculare a pensiei, ultimul talon al pensiei recalculate, decizia veche de pensie și un talon al acesteia, împuternicire acordată SCMD, hotărâri judecătorești ce îl privesc pe reclamant.
Totodată, la fila 78 din dosar, cu nr. de înregistrare_ /8.05.2012 s-a depus de către contestator și o cerere precizatoare prin care a arătat că i s-a emis o nouă decizie de revizuire a pensiei cu nr._/16.02.2012 prin care i s-a stabilit un nou cuantum al pensiei, îndeplinind și față de aceasta procedura prealabilă, dar neprimind un răspuns în 45 de zile prevăzut de art.150 alin.4, înțelege să o conteste și pe aceasta.
Intimatul M. A. Naționale a formulat o întâmpinare prin care a invocat excepția prematurității, deoarece contestația nu este îndreptată împotriva unei decizii emisă de Comisia de contestații pensii din cadrul M.A.N, cu împotriva deciziei de revizuire a pensiei, încălcându-se dispozițiile art.22 din metodologia de calcul cuprinsă în Anexa nr.3 la OUG nr.1/2011 și în art.149 și 151 din Legea nr.263/2010, precum și excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului A. Naționale întrucât HG nr.233/2011 la art.1 alin.1 prevede că în subordinea Ministerului A. Naționale se înființează Casele de Pensii Sectoriale, ca structuri de specialitate cu personalitate juridică.
Pe fond, s-a apreciat ca neîntemeiată acțiunea formulată deoarece revizuirea pensiei contestatorului s-a făcut în temeiul OUG nr.1/2011, care a abrogat expres HG nr.735/2010, cu respectarea principiului contributivității, iar determinarea stagiului de cotizare și a punctajului mediu anual s-a făcut pe baza datelor din dosarul de pensionare, nu a celor înscrise în decizia de recalculare emisă în temeiul Legii nr.119/2010, neîncălcându-se dreptul de proprietate, principiul neretroactivității legii și al drepturilor câștigate, asupra cărora s-a pronunțat Curtea Constituțională prin Deciziile nr.871 și 873/2010, definitive și general obligatorii și nici legislația europeană(cauza F. și alții contra României).
S-a solicitat a se avea în vedere și Decizia nr.29/12.12.2011 a ICCJ din care rezultă că nu este cazul unei aplicări retroactive a legii câtă vreme respectiva decizie produce efecte începând cu 01.01.2011 și s-a respectat principiul proporționalității, reclamantul nefiind lipsit total de beneficiul social, venitul fiind peste cel minim brut pe țară garantat în plată de 700 lei începând cu 01.01.2012.
Întâmpinarea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art.115 Cod procedură civilă și actelor normative invocate, anexându-se în copie toate actele existente în dosarul de pensiei al reclamantului, care au fost comunicate și acestuia.
Contestatorul a formulat o cerere de probatori, solicitând depunerea de către pârâte a următoarelor înscrisuri: decizia de recalculare, toate actele din dosarul de pensie al contestatorului, toate statele de plată în baza cărora au fost emise adeverințele de venit, toate ordinele de zi, toate fișele fiscale depuse de pârâtă începând cu anul 2001 la zi și proba cu expertiză contabilă după depunerea acestor înscrisuri.
Instanța a admis în parte cererea de probatorii, admițând proba cu înscrisuri, iar cu adresa din data de 23.07.2012 intimatul a depus actele avute în vedere la emiterea deciziei contestate.
Tribunalul Dâmbovița – Secția Civilă prin Sentința civilă nr. 2013 din 16 octombrie 2012 a respins excepția prematurității invocată de intimatul M. A. Naționale .
Totodată tribunalul a respins cererea astfel cum a fost precizată și completată ulterior
Pentru a pronunța această hotărâre tribunalul a reținut că P. E. C. a beneficiat de o pensie stabilită în baza Legii 164/2001, a Legii nr.179/2004 și a Decretului nr.214/1977, plătită până în luna decembrie 2010, conform deciziei nr._/02.07.2003 (fila 45), în cuantum de 8.936.000 lei vechi, recalculată ulterior, până la sfârșitul anului 2010 la suma de 3409 lei
Această pensie a fost inițial recalculată prin decizia nr._/31.12.2010, în conformitate cu Legea nr.119/2010, ajungându-se la un cuantum de 1836 lei și ulterior revizuită prin decizia nr._/07.12.2011 în temeiul OUG nr.1/2011, începând cu data de 01.01.2011, cuantumul fiind de 2936 lei brut. Și această decizie a fost revizuită prin decizia din 16.02.2012, ca urmare a admiterii contestației, stabilindu-se o pensie brută de 3005 lei, începând cu data de 01.01.2011.
Contestatorul a contestat ambele decizii de revizuire, emise la 07.12.2011 și 16.02.2012 . Prin urmare, în temeiul dispozițiilor art.150, 151 și 153 lit. f din Legea nr. 263/2010, tribunalul s-a considerat competent să examineze prezenta cauză.
Contestatorul a invocat lipsa temeiului juridic al emiterii deciziei de revizuire, încălcarea dreptului său de proprietate din perspectiva reglementărilor internaționale, retroactivitatea legii, încălcarea principiului drepturilor câștigate și utilizarea cuantumului soldei de grad și funcție minimă, iar în subsidiar, a contestat modul de calcul al pensiei.
Intimatul M.A.N. a invocat excepția prematurității și excepția lipsei calității sale procesuale pasive, iar pe fond a arătat că revizuirea pensiei reclamantului s-a realizat conform OUG nr.1/2011, determinându-se stagiul de cotizare și punctajul mediu anual pe baza datelor din dosarul de pensionare, nu a celor înscrise în decizia de recalculare emisă în temeiul Legii nr.119/2010.
S-au invocat totodată Deciziile nr.871 și 873/2010 ale Curții Constituționale, cauza F. ș.a. contra României și Decizia nr.29/29.12.2011 a ÎCCJ, considerându-se că s-au respectat toate principiile de drept intern și internațional la revizuirea pensiei.
La 02.05.2012 contestatorul a depus și o cerere precizatoare, prin care a arătat că i s-a emis o nouă decizie de revizuire cu nr._/16.02.2012, prin care i s-a stabilit un nou cuantum al pensiei, în sumă de 3005 lei, ca urmare a admiterii contestației.
Excepția prematurității introducerii contestației, invocată de intimatul M.A.N. a fost respinsă, întrucât contestatorul este beneficiarul a două decizii de revizuire a pensiei sale, pe care le-a contestat în temeiul art.149 din Legea nr.263/2010 la Comisia de contestații pensii din cadrul M.A.N și neprimind răspuns în termen legal de 45 zile instituit de art.150 alin.4, s-a adresat instanței conform art.153 lit.f din Legea nr.263/2010, astfel că cererea sa nu a fost prematură, fiind îndeplinită procedura prealabilă.
Intimatul M.A.N. a renunțat la excepția lipsei calității procesuale pasive în timpul soluționării procesului.
Tribunalul, pe baza celor expuse, a reținut că prin cele două decizii de revizuire contestate în prezenta cauză, contestatorului i s-a diminuat pensia de la suma de 3409 lei la suma de 3005 lei.
Instanța a constatat că decizia de recalculare emisă în baza Legii 119/2010 prin care acesta dobândise o pensie în cuantum de 1836 lei a fost anulată prin sentința civilă nr. 1012/03.05.2012 a Tribunalului Dâmbovița, devenită irevocabilă prin decizia nr. 851/19.10.2011 a Curții de Apel Ploiești, contestatorul fiind repus în drepturile inițiale de pensie, neputându-se susține că lipsește temeiul juridic al deciziilor de revizuire contestate, revizuirea efectuându-se nu în temeiul Legii 119/2010 și a HG 735/2010, ci, așa cum se menționează în cuprinsul acestora, în baza OUG nr.1/2011 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniți din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională.
Conform acestui act normativ, „pensiile prevăzute la art.1 lit.a și b din Legea nr.119/2010, pentru care la determinarea punctajului mediu anual s-a utilizat salariul mediu brut pe economie, potrivit art.5 alin.4 din aceeași lege, se revizuiesc din oficiu, cel mai târziu până la data de 31 decembrie 2011 pe baza actelor doveditoare ale veniturilor realizate lunar de beneficiari.
Obligația identificării și transmiterii la casele de pensii sectoriale a veniturilor realizate lunar de către fiecare beneficiar, în vederea revizuirii prevăzute la alin.1, revine instituțiilor din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională în cadrul cărora beneficiarii și-au desfășurat activitatea”, iar art.2 din același act normativ prevede posibilitatea beneficiarului de a prezenta acte doveditoare, din care rezultă alte date și elemente decât cele utilizate la recalculare, drepturile de pensii astfel revizuite putând fi acordate de la 1 ianuarie 2011, dacă cererea și noile acte se depun până la 01 ianuarie 2014.
Prin urmare, legea a prevăzut suficiente garanții pentru o corectă revizuire a pensiilor militare.
Cu privire la dreptul de proprietate al contestatorului și susținerile acestuia că i-a fost atins din perspectiva practicii CEDO, tribunalul a reținut că în Cauza A. s.a. vs. România, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I nr.586/16 august 2012, CEDO a pronunțat Decizia din 15 mai 2012, similară cu cea a reclamantului, Curtea a reținut că reducerea pensiilor militarilor nu aduce atingere dreptului de proprietate, pentru că deși art.1 din Protocolul nr.1 garantează plata prestațiilor sociale pentru persoanele care au achitat contribuții unei case de asigurări, acest lucru nu poate fi interpretat ca dând dreptul la acordarea unei pensii într-un cuantum determinat.
Curtea a mai reamintit că statele părți la Convenție dispun de o marjă de apreciere destul de largă atunci când reglementează politicile sociale, acestea putând alege mijloacele cele mai potrivite pentru a stabili un echilibru între cheltuielile și veniturile statului, iar Curtea respectă alegea lor, cu excepția cazului în care acestea se dovedesc, în mod evident, lipsite de un temei rezonabil.
În speță, Curtea a subliniat că reforma sistemelor de pensii a fost fundamentată pe rațiuni obiective, și anume contextul economic și corectarea inegalităților existente între diferitele sisteme de pensii.
Nu a putut fi reținută nici retroactivitatea legii noi și nici afectarea principiului drepturilor câștigate, deoarece prin Decizia nr.871/2010 pronunțate de Curtea Constituțională a României s-a reținut că pensiile de serviciu se bucură de un regim juridic diferit în raport cu pensiile acordate în sistemul public, fiind compuse din partea contributivă și un supliment din partea statului, asupra acestei părți din urmă statul putând interveni, în funcție de politica socială și fondurile disponibile, singurul drept câștigat fiind prestațiile deja realizate până la . reglementări.
S-a statuat tot de către Curte că prin Decizia nr.458/2 decembrie 2003 s-a reținut că o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior și nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situații juridice constituite sub imperiul legi vechi, pentru că în aceste cazuri legea nouă nu face altceva decât să refuze supraviețuirea legii vechi și să reglementeze modul de acțiune în timpul următor intrării în vigoare.
Referitor la utilizarea cuantumului soldei de grad și funcția minimă, în prima decizie de revizuire, aceasta s-a făcut în conformitate cu art.1 alin.4 din OUG nr.1/2011, iar în cea de-a doua decizie de revizuire, emisă la 20.01.2012 a crescut cuantumul pensiei contestatorului, luându-se în considerare toate elementele aflate în dosarul de pensionare și depuse la dosarul cauzei.
Față de considerentele expuse, contestația precizată, inclusiv în privința subsidiarului acesteia, a fost respinsă ca nefondată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs contestatorul S. C. Militare Disponibilizate în Rezervă și în Retragere în numele și pentru membrul său de sindicat P. E. C., criticând-o pentru motive de nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea cererii de recurs, după expunerea obiectului și a istoricului cauzei, recurentul a arătat că revizuirea pensiei s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor art. 1 din OUG nr.1/2011.
Astfel, atât prin cererea introductivă, cât și prin cererile de completare a acesteia, s-a arătat permanent că deciziile de revizuire au fost emise cu încălcarea dispozițiilor art. 1 alin. 1 din O.U.G. nr. 1/2011, potrivit cărora: “...se impune adoptarea de măsuri imediate pentru reglementarea unor aspecte în scopul revizuirii pensiilor recalculate potrivit art. 1 lit. a și b din Legea nr. 119/2010. Pensiile prevăzute la art. 1 lit. a șl b din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, pentru care la determinarea punctajului mediu anual s-a utilizat salariul mediu brut pe economie, potrivit art. 5 alin. 4 din aceeași lege, se revizuiesc, din oficiu, cel mai târziu până la data de 31 decembrie 2011, pe baza actelor doveditoare ale veniturilor realizate lunar de beneficiari"
Ținând cont de dispozițiile art. 1 alin. 1 din O.U.G. nr. 1/2011, recurentul a învederat că interpretarea și raționamentul instanței de fond sunt total greșite, neîntemeiate, adăugând la textul de lege, care definește foarte clar câmpul de aplicare al revizuirilor și anume: se revizuiesc numai acele pensii recalculate pentru care la determinarea punctajului mediu anual s-a utilizat salariul mediu brut pe economie.
Conform prevederilor legale, nu toate pensiile se revizuiesc, ci numai acelea care au fost recalculate luându-se în calcul salariul mediu brut pe economie. Faptul că OUG nr.1/2011 a dispus menținerea în plată a pensiilor aflate în plată în decembrie 2010, nu are nici o relevanța asupra dispoziției din același act normativ potrivit căruia numai pensiile recalculate puteau fi revizuite. Ori, în situația de față singura decizie de recalculare a pensiei a fost anulată printr-o decizie definitivă și irevocabilă a Curții de Apel Ploiești, astfel încât, în fapt, intimatele au revizuit pensia specială dobândită în temeiul Legii nr. 164/2011 și menținută prin hotărârea irevocabilă.
Așadar, potrivit dispozițiilor legale, respectiv art. 1 alin 1 din OUG 1/2011 se revizuiesc numai pensiile pentru care la determinarea punctajului mediu anual s-a utilizat salariul mediu brut pe economie, iar în cazul recurentului această condiție nu este îndeplinită, întrucât decizia de recalculare a pensiei a fost anulată prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă.
Totodată, recurentul a arătat că apreciază ca greșită interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 1 din OUG nr. 1/2011 de către instanța de fond care a reținut în mod eronat că „emiterea unei decizii de revizuire nu înseamnă automat că se impune anularea primei decizii contestate”, întrucât instanța de fond nu a fost învestită cu un astfel de capăt de cerere, la momentul introducerii acțiunii decizia de recalculare fiind anulată prin hotărârea definitivă și irevocabilă a Curții de Apel Ploiești.
Faptul că o decizie de revizuire ar fi putut fi emisă în mod legal numai dacă ar fi existat o decizie de recalculare executorie, iar în cazul în speță singura decizie de recalculare a fost anulată, este de natură a afecta în mod grav și ireparabil drepturile sale referitoare la accesul la justiție și la proprietate.
Așadar, recurentul a învederat că în cazul său, rolul instanței de fond era acela de a verifica dacă s-a revizuit o pensie al cărei cuantum a fost stabilit prin utilizarea salariului mediu brut pe economie, în măsura în care s-a revizuit o pensie care a fost altfel calculată decât prin utilizarea salariului mediu brut pe economie, sentința pronunțată nu este legală deoarece nu intră în sfera de aplicare a O.U.G. nr. 1/2011.
A mai învederat recurentul că, în fața instanței de fond, a susținut și motivele de nulitate întemeiate pe dispoziții din dreptul internațional, respectiv art. 6, 13, 14 din CEDO și art. 1 la Protocolul nr. 1 la CEDO, prevederi de directă și imediată aplicabilitate.
Așadar, prin aplicarea cu prioritate, față de cele interne, a dispozițiilor internaționale privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte și a interpretărilor acestor dispoziții date de forurile internaționale competente, instanțele de judecată nu încalcă prevederile art.1 1 ahn.3 din Legea nr.47/1992, potrivit cărora deciziile și hotărârile Curții Constituționale sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor si nici pe cele ale art. 3l din aceeași lege, conform cărora decizia prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare este definitivă și obligatorie, cu atât mai mult cu cât deciziile invocate anterior sunt de respingere a obiecțiilor de neconstituționalitate, iar nu de admitere a acestora.
Curtea europeană a constatat că statutul conferit Convenției în dreptul intern permite instanțelor naționale să înlăture - din oficiu sau la cererea părților - prevederile dreptului intern pe care le consideră incompatibile cu Convenția și protocoalele sale adiționale.
In consecință, constatarea anterioară a constituționalității Legii 119/2010 nu împiedică instanța națională să verifice dacă aplicarea legii în concret nu produce efecte contrare Convenției
Ori, instanța de fond a ignorat la pronunțarea hotărârii încălcarea frapantă și gravă a dispozițiilor art.1 al Primului Protocol adițional ale Convenției Europene pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, coroborate cu cele ale art. 14 din Convenție.
Astfel, instanța de fond a ignorat dispozițiile art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenției Europene pentru apărarea drepturilor omului si libertăților fundamentale potrivit cărora „1.Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.
A arătat recurentul că instanța de fond avea obligația de a verifica respectarea acestor dispoziții prioritare ale dreptului internațional, instanța națională fiind obligată să interpreteze aceste norme în concordanță cu reperele statuate de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, a cărei practică se află în continuă dezvoltare și evoluție a concepțiilor, cu exigențe permanent sporite în garantarea drepturilor ocrotite de Convenție. Această jurisprudența are o aplicare directă în dreptul intern și, în virtutea principiului subsidiari tații, interpretarea situației europene se impune și instanțelor interne - în acest sens. Decizia nr.81/1994 a Curții Constituționale.
Așadar, instanța de fond avea obligația de a cerceta măsura in care situația de fapt a recurentului - contestator se înscrie in situația menționată la art. 1 din Convenție, respectiv de a verifica următoarele aspecte: dacă partea reclamantă deține un „bun" existent; dacă a apărut o ingerință a statului asupra dreptului la respectarea bunului; dacă ingerința îndeplinește condițiile legalității; a existenței unui scop legitim sau de utilitate publică în acord perfect cu interesul general; a proporționalității rezonabile a ingerinței - mijloacelor utilizate - cu scopul legitim urmărit; a prezervării unui echilibru echitabil între imperativul protecției dreptului fundamental de proprietate a individului și cerințele interesului general al societății;
a nediscriminării.
In ceea ce privește pensia de serviciu - specială, din punctul de vedere al naturii juridice nu trebuie sa se confunde și nici sa nu se suprapună cu cea de pensie de drept comun.
Dreptul la pensia de serviciu s-a născut în baza unui regim profesional public de securitate socială instituit prin legea internă, distinct de dreptul la pensie din sistemul general.
Oricum, începând cu hotărârea pronunțată în Cauza Stec și alții v. Regatul Unit, Curtea a abandonat definitiv în materie de pensii și alte drepturi de securitate socială distincția dintre beneficiile contributive și necontributive, plătite din resurse bugetare, ambele fiind deopotrivă și fără echivoc considerate ca situându-se sub protecția art. l al primului Protocol adiționai la Convenție, ca bunuri proprietate individuală.
Mai mult, Curtea a adăugat, statuând în mod expres, că atunci când un stat alege să instituie prin legea internă o schemă - un regim - de pensii, toate drepturile individuale și interesele derivând din această schemă cad sub incidența art.1 al Protocolului nr.1 și art. 14 din Convenție, indiferent de plata sau nu a unei contribuții la schemă sau a scopurilor pentru care schema de pensii a fost fondată (Cauza Andrejeva v. Letonia, în care s-a reținut încălcarea art. 14 din Convenție coroborat cu art. 1 al Protocolului nr.1)
Art. 1 al primului Protocol adițional nu pune restricții libertății statelor de a decide dacă să pună în practică orice formă de schemă de securitate socială sau în a alege tipul sau cuantumul beneficiilor ce vor fi generate de schema ce va fi aleasă însă, deîndată ce statul contractant a pus în vigoare legislația care acordă plata dreptului de securitate socială - indiferent dacă este sau nu condiționată de o prealabilă plată de contribuții - această legislație trebuie considerată ca generând un interes pecuniar ocrotit de art.1 al Protocolului nr.1 și art. 14 din Convenție, pentru toate persoanele care satisfac cerințele legale de pensionare (cauzele Stec și alții v. Regatul Unit, Andrejeva v. Letonia).
Curtea a observat că, în materie de pensii, odată ce o persoană a fost admisă într-o funcție publică, acea persoană a dobândit un drept - de a primi pensia corespunzătoare prevăzută de leg pentru îndeplinirea serviciului public, care constituie un „bun" în sensul art.1 al Protocolului nr.1 (cauzele Azinas v. Cipru, Apostolakis v. G.). Dreptul la alocația de pensie constituie un drept patrimonial, în sensul art.1 al primului Protocol adițional, fiind suficient stabilit de autoritățile naționale în baza legislației în vigoare (cauzele Gauygusuz v. Austria și Bunchen v. Republica Cehă).
Rezulta așadar fără putința de tăgada că și pensia de serviciu, stabilită de autoritățile române - serviciul public de pensii și printr-o decizie administrativă de pensionare în baza legii, reprezintă un „bun", partea reclamantă exercitând acest drept prin încasarea lunară, a pensiilor, după data pensionării.
A mai precizat recurentul că este inacceptabil argumentul instanței de fond, potrivit căruia nu există o ingerință asupra proprietății în caz de reducere a pensiei sub pretextul că viitorul cuantum ce va fi plătit va fi calculat în concordanță cu noile norme legale incidente.
Dimpotrivă, Curtea a statuat expres că, dacă statul reduce total sau parțial pensia ocupațională publică sau pensia de serviciu necontributivă - prin lege sau ca măsură disciplinară, este inevitabilă concluzia că acea reducere a operat ca o ingerință asupra dreptului la respectarea bunurilor, care trebuie analizată în lumina art. 1 al Protocolului nr.1 (cauzele Azinas v. Cipru, Banfield v. Regatul Unit, Apostolakis v. G.).
Așa cum s-a reținut si in alte cauze, reducerea cuantumului pensiei sau întreruperea plății acesteia reprezintă o ingerință ce trebuie justificată (cauzele Kjartan Asmudsson v. Islanda, Rasmussen v. Polonia, Wieczorek v. Polonia).
In acest context, prevederile abrogative ale art. 1-3 din Legea nr. 119/2010, menținute și prin art. 196 lit. i din Legea nr.263/2010 au avut ca efect eliminarea totală și intempestivă a pensiei de serviciu, fapt ce reprezintă o incontestabilă ingerință asupra proprietății din partea statului, si asta chiar dacă acest „bun" - pensia de serviciu a fost înlocuit cu alt bun, dreptul la pensia de drept comun.
Având în vedere că pensia de serviciu (..bunul") a fost total suprimată, fiind abrogată însăși această instituție juridică în integralitatea ei, această situație poate echivala cu o veritabilă privare de proprietate întrucât in speța este cazul unei eliminări integrale «și ireversibile a dreptului, iar nu o suspendare sau amânare a plății acestuia ori o reducere parțială de cuantum.
Testul de proporționalitate a ingerinței invocate de către instant de fond, constă în verificarea acordării de către stat a unei despăgubiri adecvate în caz de privare de proprietate, chiar dacă compensația nu trebuie să fie integrală în anumite circumstanțe, totuși ea trebuie să fie rezonabilă.
Ori, acordarea în locul vechiului bun pensia de serviciul, a unui alt bun - pensia de drept comun cu o valoare substanțial și vădit diminuata, nu se încadrează în limitele rezonabilului.
Instanța de fond ar fi trebuit sa procedeze la analizarea condițiilor ingerinței statului asupra dreptului la respectarea bunurilor, condiții fixate de Convenție.
Astfel, instanța de fond ar fi trebuit, sa verifice cu prioritate dacă ingerința în cauză a satisfăcut cerințele legalității și nu a fost arbitrară (cauzele Beyeler v. Italia, latridis v. G.,Wieczorek v. Polonia). Principiul legalității comportă trei aspecte: existența normei legale care reglementează ingerința, caracteristicile normei legale, aplicarea normei într-o manieră care să nu fie vădit eronată sau arbitrară.
Ori, in ceea ce privește ingerința, aceasta este prevăzută de lege și anume de art. 1-3 din Legea nr. 119/2000, ingerința producându-se în baza unei norme legale în materie.
Întotdeauna, principiul legalității mai presupune ca norma aplicată din dreptul intern să fie suficient de accesibilă, precisă și predictibilă (cauzele Hentrich v. Franța, Beyeler v. Italia).
In acest sens este necesar ca reglementările legale interne să prevadă în mod clar și neechivoc, timp de mai mulți ani, că o anumită cauză, atrage pierderea totală sau parțială a pensiei de serviciu (ocupaționale), iar pensionarul să poată cu ușurință cunoaște aceste dispoziții ale legii, lipsite de orice ambiguitate, fiind prevenit asupra consecințelor intervenirii respectivelor cauze legale exacte de încetare a acordării pensiei (cauzele Banfield v. Regatul Unit, Rasmussen v. Polonia).
Ori, în cazul de față, nicio dispoziție din legislația specială sau generală a pensiilor in vigoare la momentul recalculării nu prevede printre cazurile legale de încetare a plății pensiilor de serviciu dificultățile financiare ale bugetului de pensii.
Mai mult, instanța de fond ar fi trebuit sa observe ca stabilitatea și coerența plății pensiilor este garantată expres de către stat, care și-a asumat necondiționat obligația finanțării deficitului bugetului de pensii (art. 16 din Legea nr.19/2000, reluat și de art. 26 din Legea nr.263/2010).
Așadar devine evident că această condiție a legalității ingerinței nu este îndeplinită, deoarece acesta implica și o accesibilitate, precizie și predictibilitate a normei legale interne.
În cazul de față stabilitatea, siguranța și coerența legislativă rezonabil sperată a fost înfrântă fără nicio prevenire prealabilă, care să fie lipsită de ambiguitate, încălcându-se astfel art.1 din Protocolul nr.1 al Convenției.
Referitor la retroactivitatea legii, recurentul a arătat că este greșită reținerea instanței de fond potrivit căreia a apreciat ca aplicabile și incidente în cauză reținerile Curții Constituționale referitoare la faptul că reforma sistemului de pensii nu a avut efect retroactiv. În acest sens, Curtea Constituțională a reținut că noile acte normative nu au avut efect retroactiv și nu au adus atingere drepturilor la prestații sociale, dobândite în temeiul contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, iar în cazul recurentului aceste susțineri nu pot fi reținute, întrucât situația de fapt este diferită, respectiv acesta nedobândind niciodată un drept la pensie în temeiul contribuției la bugetul asigurărilor sociale, întrucât sistemul militar avea alte criterii pentru stabilirea dreptului la pensie.
Potrivit Deciziei nr. 466/2004 a Curții Constituționale, "legiuitorul este în drept să modifice și să completeze reglementările legale referitoare la condițiile de exercitare a dreptului la pensie ori de câte ori consideră că situația economică a țării și resursele financiare existente permit sau impun anumite modificări, dar orice reglementare nouă se aplică numai de la data intrării sale în vigoare, o nouă legislație referitoare la pensii neaplicându-se în mod automat persoanelor pensionate pe baza legislației anterioare în vigoare”.
Rezultă astfel că legea nouă prin care se dispune revizuirea se poate aplica numai faptelor ce se vor produce ulterior datei intrării sale în vigoare, nu și situațiilor anterioare, trecute, cu toate efectele care s-au produs și se produc în timp, datorită situației create la ac el moment.
Ori, pensia specială a reprezintă o situație juridică constituită sub norma veche, echivalată și de norma legală nouă, situație care a creat efecte juridice definitive, sub formă de prestații succesive, pe care statul este obligat să le respecte, iar prin aplicarea retroactivă a normei de revizuire a pensie, autoritățile naționale au încălcat art.1 din Protocolul nr.1 al Convenției, fapt neobservat de către instanța de fond.
A mai învederat recurentul că chiar instanța precizează clar dreptul la pensie a fost stabilit sub imperiul unei legi. Din moment ce el a fost stabilit sunt imperiul unei legi și s-a stabilit pentru viitor, orice modificare a modalității de calcul înseamnă o reîntoarcere la legea care a stabilit cuantumul pensiei. D. în măsura în care aceste drepturi sunt mai favorabile pensionarului, se poate admite modificarea modalității de stabilire a cuantumului pensiei.
Prin dreptul la pensie se înțelege atât dreptul pur, modalitatea de calcul și cuantum. Faptul că se revizuiește cuantumul, prin modificarea modalității de calcul înseamnă că se revine la ceea ce este deja stabilit. Nu trebuie confundat efectul revizuirii, care este pentru viitor, cu retroactivitatea legii care recalculează un drept deja stabilit.
Recurentul a mai învederat că, în expunerea de motive a Legii nr. 119/2010, depusă de inițiator la Parlament, există două motive care corespund condiției scopului legitim: continuarea crizei economice și anul 2009 și extinderea acesteia în anul 2010, ce atrage necesitatea asigurării sustenabilității financiare a sistemului de pensii publice, eliminarea privilegiilor din legile sistemelor speciale de pensii publice.
Este necesară însă o proporționalitate rezonabilă între ingerință - mijloacele utilizate și scopul legitim urmărit.
Curtea a acceptat că, în sens larg, poate reprezenta un scop legitim protecția sistemului economic al țării, în contextul necesității instituirii unui sistem de securitate socială viabil și a capacității reduse a bugetului național. Dar instanța europeană a subliniat că, și în acest caz, este obligatoriu să se determine dacă a existat un raport rezonabil de proporționalitate între mai sus menționatul scop legitim și mijloacele utilizate, în fiecare caz în speță (cauzele Andrejeva v. Letonia și Bunchen v. Republica Cehă). Ingerința trebuie să fie proporțională în mod rezonabil cu scopul urmărit (cauzele J. și alții v. Germania, Wieczorek v. Polonia).
Procedând la o asemenea verificare concretă, două condiții preliminare, comune ambelor scopuri legitime invocate (criza economică, respectiv eliminarea privilegiilor unor pensionari), constau în păstrarea îndeplinirii condițiilor de pensionare specială de către partea reclamantă și lipsa caracterului discreționar al ingerinței. Partea reclamantă nu a încetat să îndeplinească condițiile legale ale pensiei speciale acordate, deci, nu poate fi invocată existența proporționalității în sensul reținut în Cauza Rasmussen v. Polonia. în primul rând, sub aspectul asigurării sustenabilității bugetului de asigurări sociale în condițiile de criză economică, condiția proporționalității impune: motivarea suficientă a mijloacelor utilizate; acționarea de către stat într-un timp adecvat, într-o manieră corespunzătoare și cu o maximă consecință.
Privarea de proprietate, servind interesului public, trebuie să urmărească scopul legitim prin mijloace proporționale în mod rezonabil cu scopul urmărit,
Principiul „bunei guvernări" impune ca atunci, când o problemă de interes public apare, autoritățile publice să acționeze într-un timp adecvat, într-o manieră corespunzătoare șl cu o maximă consecvență (cauzele Beyeler v. Italia, Moskal v. Polonia).
Or, dacă mijloacele utilizate sunt insuficient motivate, este încălcată Convenția (cauza Beyeler v. Italia).
Obligația statului de a motiva ingerința (actul normativ - Legea nr. 119/2010) rezultă expres și din dispozițiile art. 6 și art.7 din Legea nr.24/2000, trebuind să existe o expunere de motive a legii însoțită de un studiu de impact, cu soluții care „trebuie să fie temeinic fundamentate", în baza evaluării preliminare a impactului noilor reglementări.
Insă, așa cum remarcă expres și Curtea Constituțională in cuprinsul Deciziei nr.873/2010 se poate cu ușurință observa că la secțiunea a 4-a din expunerea de motive, intitulată „Impactul financiar asupra bugetului național general consolidat, atât pe termen scurt, pentru anul curent, cât și pe termen lung (5 ani), nu se face nicio precizare cu privire la modificarea aspectelor bugetare, deci nu a fost temeinic fundamentată această măsură.
Cu privire la obligația statului de a acționa într-un timp adecvat, este de reținut că pentru a exista un raport de proporționalitate fată de caracterul pur temporar si excepțional al crizei economice, trebuie ca și mijloacele utilizate - prin ingerința asupra dreptului de proprietatea să fie tot temporare.
Potrivit Deciziei nr.46/2002 a Curții Constituționale, „în cazul în care condițiile economice, financiare sau sociale o impun, legiuitorul poate suspenda temporar aplicarea unor dispoziții legale, printr-un act normativ de același nivel"
Așadar, statul avea posibilitatea de diminua temporar, pe perioada existentei dificultăților economico - financiare a pensiilor speciale cu posibilitatea reluării imediate in plata a acestora in momentul in care condițiile care au determinat luarea măsurii ar fi dispărut.
Ori, mijlocul folosit - al eliminării definitive a dreptului la pensia de serviciu - nu se află într-un raport de proporționalitate rezonabil cu caracterul temporar al crizei economice și a perioadei rezonabile în care statul trebuie să găsească soluțiile adecvate.
Acest scop legitim ,al apărării față de criza economică, justifică numai măsuri pe durata determinată a crizei, deci temporare, precum suspendarea temporară a exercițiului unui drept - cum ar fi cel la pensie de serviciu.
Se observă o dată in plus ca în speța a fost încălcat art.1 al primului Protocol adițional, pentru nerespectarea condiției proporționalității.
Și pentru al doilea scop legitim invocat, al eliminării privilegiilor, mijloacele utilizate nu sunt într-un raport de proporționalitate cu acest scop urmărit.
Așa cum s-a reținut și prin Decizia nr.20/2000 a Curții Constituționale și din natura juridică a dreptului la pensie de serviciu, acest drept, fondat pe un regim profesional public special de securitate socială, nu reprezintă un privilegiu și are o justificare obiectivă și rațională, fiind o compensație pentru incovenientele majore ce rezultă din rigoarea si riscurile deosebite ale statutelor profesionale speciale.
Aceste categorii profesionale speciale au acumulat un stagiu complex - atât contributiv, cât și privativ, simultan cu îndeplinirea unor obligații profesionale deosebit de restrictive și riscante, deci nu se află într-o situație similară cu celelalte categorii nesupuse unui astfel de regim ocupațional.
Ori, principiul „echilibrului echitabil", între cerințele interesului general ai societății și imperativele protecției drepturilor fundamentale ale persoanelor, implică necesitatea unui raport rezonabil între mijloacele folosite și scopul urmărit a fi realizat, în contextul regulii statuate de prima frază a primului alineat al art. 1 din primul Protocol adițional, stabilirea faptului dacă a existat un asemenea echilibru, necesită o examinare completă a diferitelor aspecte incidente în speță, cum ar fi conduita autorităților sau a părții reclamante (Cauza Beyeler v. Italia).
Astfel, dacă autoritățile pot acționa oricând în sensul ingerinței asupra proprietății - de exemplu, prin eliminarea pensiei de serviciu, atunci drepturile proprietarului sunt întotdeauna restricționate, prin crearea unei continue incertitudini și insecurități, fiind încălcat art.1 al Protocolului nr.1 (Cauza Beyeler v. Italia).
Contestatorului nu i se poate reproșa conduita acestuia, deoarece s-a achitat de stagiul complex prevăzut de regimul profesional public special de securitate socială, care era obligatoriu.
De asemenea, nu a putut contribui la o schemă privată de pensii, deoarece autoritățile au adoptat tardiv Legea nr.411/2004, partea reclamantă nemaiputând în mod obiectiv realiza stagiul cerut de această lege înainte de data pensionării.
Așa cum s-a demonstrat si instanței de fond, contestatorul se află într-o situație de vulnerabilitate financiară socială sub aspectul mijloacelor de subzistență, deoarece statutul profesional i-a impus interdicții profesionale, concomitent cu suportarea riscurilor profesionale și a altor obligații statutare deosebite.
]Ori, în urma supunerii la toate aceste privațiuni economice și sociale, este excesivă și disproporționată lăsarea contestatorului fără compensația materială adecvată și proporțională privațiunilor suportate, fiind pusă intempestiv într-o situație neprevăzută de mare dificultate și marginalizare socială, prin reducerea unicei surse de venit.
Așadar, în ceea ce privește reținerea scopul legitim al noii reglementări constând în situația de criză economică, recurentul a solicitat a se observa că acest scop nu a fost niciodată realizat, întrucât din chiar comunicările media ale intimatelor reiese că după recalcularea și revizuirea pensiilor, bugetul de pensii a crescut cu mai mult de 15%, cei cea. 27.500 (10%) de pensionari cărora le-au fost reduse pensiile fiind cei care trebuie să reechilibreze bugetul asigurărilor sociale pentru 4 milioane de pensionari.
Astfel, recurentul a învederat că este evident faptul că se numără printre cel 27.500 de pensionari care au suferit reduceri al cuantumului pensiei, că suportă o sarcină excesivă și exorbitantă, în vederea realizării unui scop care nu este și nu va putea fi niciodată atins cu această reglementare.
Așa fiind, atâta timp cât este public faptul că scopul noii reglementări din domeniul pensiilor nu a fost realizat, ci din contră a fost nevoie ca bugetul asigurărilor sociale să fie majorat pentru a se putea plăti pensiile în cuantumul revizuit, apreciem că nu sunt îndeplinite condițiile impuse de art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la CEDO.
Cu privire la cuantumul pensiei revizuite, recurentul a învederat că în ceea ce privește considerentul instanței de fond referitor la faptul că „ prin cea de adoua decizie de revizuire emisă la data de 20.01.2012 a crescut cuantumul pensiei reclamantului, luându-se în considerare toate elementele aflate la dosarul de pensionare și depuse la dosarul cauzei”, și această reținere este greșită, întrucât pârâta nu a depus la dosar toate înscrisurile din care să rezulte veniturile acestuia și care au fost întotdeauna în posesia intimatelor.
A mai precizat recurentul că în situația în care toate înscrisurile solicitate prin cererea de probatorii s-ar fi aflat la dosarul cauzei, întreaga situație a veniturilor sale ar fi putut fi lămurită. Ori, la dosarul cauzei nu se află tocmai înscrisurile esențiale care atestă veniturile sale, ceea ce nu lămurește cu nimic situația veniturilor.
Așadar, în situația în care instanța de fond reține că înscrisurile sunt insuficiente, iar acestea nu s-au aflat niciodată în posesia recurentului, respingerea probei cu înscrisuri a fost neîntemeiată, iar efectuarea unei expertize contabile nelămuritoare.
Față de toate aceste argumente, recurentul a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței recurate, iar pe fondul cauzei admiterea acțiunii astfel cum a fost completată, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată pe cale separată.
Intimatul-pârât M. A. Naționale a formulat și depus concluzii scrise.
Curtea, analizând cererea de recurs prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, a criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente reține următoarele:
Inițial Tribunalul Dâmbovița – Secția Civilă a fost investit cu o contestație împotriva unei decizii de revizuire a pensiei persoanei în numele căreia a acționat S. C. Militare și în Rezervă, emisă în baza OUG nr. 1/2001.
Ulterior, în fața primei instanțe a fost completată contestația cu un petit privitor și la o altă decizie de revizuire a pensiei aceleiași persoane.
Procedând la soluționarea cauzei prima instanță a respins în totalitate contestația astfel cum a fost precizată și completată, respingând totodată și excepția prematurității formulării acesteia invocată de intimat.
O primă critică a recurentului vizează reținerea de către instanța de fond ca fiind aplicabile persoanei în numele căreia a acționat dispozițiile OUG nr. 1/2001, de vreme ce acesta nu se încadrează în ipoteza legii și care viza doar pensiile recalculate pentru care la determinarea punctajului mediu anual s-a utilizat salariul mediu brut pe economie.
Ori, după cum rezultă din chiar expunerea de motive la actul normativ în materia revizuirii pensiilor legiuitorul a motivat existența unei situații extraordinare prin invocarea a trei elemente indisolubil legate între ele, consecințe ale intrării în vigoare a dispozițiilor Legii nr. 119/2010, respectiv lipsa identificării documentelor necesare dovedirii în totalitate a veniturilor în cadrul procesului de recalculare, impactul negativ al acestei situații asupra valorificării dreptului la pensie al beneficiarilor acestei legi, precum și necesitatea stabilirii unei etapizări a procesului de revizuire a cuantumului pensiilor, cu respectarea principiului contributivității, în scopul de a nu sancționa persoanele care, fără a avea vreo culpă, nu au reușit în intervalul inițial pus la dispoziție de legiuitor prin Legea nr. 119/2010 să identifice documentele doveditoare ale veniturilor realizate pe parcursul întregii cariere.
În alte cuvinte, OUG nr. 1/2011 a instituit o etapă obligatorie de revizuire a tuturor pensiilor categoriilor vizate de respectivul act normativ, rezultată din necesitatea stabilirii corecte a dreptului la pensie pe principiul contributivității, urmare a situației deosebite creată prin . Legii nr. 119/2010.
Acesta întrucât prin Legea nr. 119/2010 s-a realizat conversia sistemului de pensii speciale în pensii bazate în exclusivitate pe principiul contributivității.
Așa fiind sunt nefondate criticile recurentului subsumate primului motiv de recurs vizând revizuirea pensiei persoanei în numele căreia a acționat cu încălcarea dispozițiilor art. 1 din OUG nr. 1/2011.
Sub aspectul criticilor vizând analizarea fondul contestației prin raportare la anumite dispoziții din dreptul internațional Curtea reamintește că la fundamentarea soluției de respingere a contestației tribunalul a plecat de la constatarea că, deciziile de revizuire contestate au fost emise în baza unor acte normative interne, iar măsura luată este în concordanță cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.
Așa fiind tribunalul a procedat la analizarea raportului juridic litigios prin raportare la art. 1 din Protocolul 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și la art. 14 din aceiași Convenție și a jurisprudenței instanței de la Strasbourg.
Pentru motivele expuse Curtea constată că sunt nefondate toate criticile recurentului potrivit cărora instanța era obligată să analizeze cu prioritate reglementările internaționale, să ignore legislația internă sau interpretările Curții Constituționale care contravin acestora sau cele potrivit cărora la pronunțarea hotărârii au fost ignorate încălcarea gravă a celor două dispoziții europene prin prisma jurisprudenței statuate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului.
Pentru aceiași argumentație juridică sunt nefondate și criticile vizând omisiunea primei instanțe de a verifica în ce mod situația persoanei în numele căreia a acționat recurentul din prezenta fază procesuală se înscrie în situația menționată în Convenție sub mai multe aspecte și anume: dacă partea reclamantă deține un „bun" existent, dacă a apărut o ingerință a statului asupra dreptului la respectarea bunului, dacă ingerința îndeplinește condițiile legalității, a existenței unui scop legitim sau de utilitate publică în acord perfect cu interesul general, a proporționalității rezonabile a ingerinței - mijloacelor utilizate - cu scopul legitim urmărit, a prezervării unui echilibru echitabil între imperativul protecției dreptului fundamental de proprietate a individului și cerințele interesului general al societății, a nediscriminării.
Sub aspectul criticilor referitoare la noțiunea de bun, la proporționalitatea măsurii sau la valoarea vădit și substanțial redusă, dincolo de limitele rezonabilului a pensiei de serviciu, persoana în numele căreia a acționat recurentul fiind supusă unei poveri excesive și disproporționate, Curtea constată că și acestea sunt nefondate.
Astfel, așa cum s-a menționat în precedent, măsura a fost dispusă în baza OUG nr. 1/2001.
În alte cuvinte, la emiterea deciziilor de revizuire a fost avut în vedere un act normativ ulterior transformării pensiei de serviciu a persoanei în numele căreia a acționat recurentul din prezenta fază procesuală în pensie în sistemul public de pensii.
Pe de altă parte, Curtea constată că instanța de fond a făcut o corectă aplicare a normelor incidente, inclusiv prin prisma Protocolului 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului.
În acest context Curtea reține că pensiile de serviciu reglementate de legiuitor pentru anumite categorii socioprofesionale au fost compuse dintr-o parte contributivă, identică celei calculate în baza sistemului public de asigurări sociale de drept comun în reglementarea Legii nr. 19/2000 în prezent abrogată și înlocuită cu Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice ce se suportă din bugetul asigurărilor sociale de stat și o parte necontributivă care se achită de la bugetul de stat.
Prin adoptarea Legii nr. 119/2010 și ulterior a OUG nr. 1/2011 titularii de pensii speciale au devenit titulari de pensii de asigurări sociale de stat, cu consecința diminuării cuantumului pensiei până la limita corespunzătoare a beneficiului contributiv, ceea ce reprezintă o ingerință din perspectiva dreptului de proprietate în raport de prevederile art. 1 din Protocolul 1.
Însă această ingerința îndeplinește condițiile pentru a nu conduce la încălcarea normei europene menționate și anume: este legală – prevăzută de actul normativ menționat, urmărește un scop legitim și respectă raportul de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit de realizat.
Sub acest ultim aspect Curtea reține că reforma sistemului de pensii a fost fundamentată pe motive obiective și anume contextul economic și corectarea inegalităților între diferite sisteme de pensii.
Pensia datorată persoanei în discuție în baza contribuției la bugetul asigurărilor sociale plătite de acesta nu este afectată în nici un mod de reformă, acesta pierzând numai suplimentul acoperit integral din bugetul de stat și care a reprezentat un avantaj de care a beneficiat acesta.
Ori modificarea pensiei persoanei în numele căreia a acționat recurentul, nu poate fi considerată nerezonabilă sau disproporțională, față de cuantumul sumei rezultate în urma revizuirii și care este net superior pensiei medii.
În acest context nu se poate susține că situația contestatorului este una de vulnerabilitate financiară sub aspectul mijloacelor de subzistență.
Sub aspectul criticilor referitoare la retroactivitatea legii, Curtea reține că reforma sistemului de pensii nu a avut efect retroactiv de vreme ce persoana în numele căruia a acționat recurentul nu a pierdut pensia care îi era datorată în temeiul contribuțiilor, ci doar o parte din aceasta și care reprezenta un avantaj de care a beneficiat anterior datorită naturii profesiei.
Așa fiind și aceste critici sunt nefondate.
De altfel, toate aceste aspecte au fost analizate de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Decizia în cauza C. A. și alții împotriva României în cuprinsul căreia s-a arătat măsurile luate față de reclamanți, categorie în care se încadrează și persoana în numele căreia a acționat recurentul din cauza pendinte, nu au fost de natură să îi facă pe aceștia să suporte o sarcină disproporționată și excesivă, incompatibilă cu dreptul de proprietate și reclamanții nu au fost în mod nejustificat discriminați în raport cu alți pensionari.
Sub aspectul criticilor vizând cuantumul pensiei revizuite Curtea reține că tribunalul a avut în vedere că la stabilirea cuantumului pensiei au fost avute în vedere toate elementele aflate la dosarul de pensionare și depuse la dosarul cauzei.
Pe de altă parte, susținerile recurentului din cuprinsul acestui motiv de recurs sunt contradictorii.
Astfel, este greu de înțeles cum dacă nu s-a aflat niciodată în posesia unor înscrisuri care să ateste veniturile sale, așa cum se susține prin motivele de recurs persoana în numele căreia a acționat recurentul cunoaște că nu au fost avute în vedere toate aceste venituri.
Mai mult decât atât în lumina dispozițiilor OUG nr. 1/2011 pensiile pot fi revizuite și la cererea beneficiarului, pe baza documentelor depuse de acesta.
În alte cuvinte, dacă persoana în numele căreia a acționat sindicatul identifică ulterior și alte venituri pe bază de acte doveditoare poate solicita revizuirea cuantumului pensiei.
Așadar și criticile vizând aceste aspecte sunt nefondate.
Pentru toate considerentele pe larg expuse în precedent și având în vedere dispozițiile art. 312 al. 1 Cod pr. civ. coroborat cu art. 3041 Cod pr. civ. Curtea urmează să respingă recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de contestatorul S. C. Militare Disponibilizate în Rezervă și în Retragere, în numele și pentru membrul său de sindicat P. E. C., cu domiciliul ales la sediul Cabinetul de Avocatură C. G. cu sediul în București, .. 4, ., . împotriva Sentinței civile nr. 2013 din 16 octombrie 2012 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița – Secția Civilă în contradictoriu cu intimații M. A. Naționale, cu sediul în București, ., sector 5 și C. S. de Pensii a Ministerului A. Naționale, cu sediul în București, .. 7-9 sector 6, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 28 martie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
I. L. A. M. R. V. D.
GREFIER,
N. M.
Red. RAM
2ex./29.03.2013
d.f. nr._ Tribunalul Dâmbovița – Secția Civilă
j.f. G. P.
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr.3120
| ← Pretentii. Decizia nr. 1823/2013. Curtea de Apel PLOIEŞTI | Contestaţie decizie de pensionare. Decizia nr. 1716/2013.... → |
|---|
